15 Ianuarie

Au mai rămas 360 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 07 h 52 m și apune la 16 h 51 m. 

Citatul zilei

”Dacă nu poţi zbura, fugi. Dacă nu poţi fugi, mergi. Dacă nu poţi merge, târăşte-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.”  (Martin Luther King Jr.)

   Ziua Culturii Naționale (din 2011)

Începând din anul 2010 ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale. Este ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu și un prilej de evidențiere a valorilor culturii și literaturii române.

Ziua Culturii Naționale reprezintă  nu numai o zi în care celebrăm ''Luceafărul'' poeziei românești, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, a esenței romanismului din sufletul oricăruia dintre noi.

Există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene, în Spania, Ziua culturii a fost fixată de  ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, de  ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, şi autorităţile din Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

                                    Ziua Mondială a Zăpezii

Federaţia Internaţională de Schi (FIS) a declarat data de 15 ianuarie 2017 Ziua Mondială a Zăpezii – World Snow Day. Organizatorul principal al evenimentului în judeţul Suceava este Şcoala de Schi Euroski Vatra Dornei, acreditată de Federaţia Internaţională de Schi.

Ziua Mondială a Zăpezii este organizată în fiecare an de Federația Internaționala de Schi.

World Snow Day Vatra Dornei este o zi specială pentru copii şi tineri, din care nu vor lipsi lecţiile gratuite de schi & snowboard, concursul de schi pentru copii, cursa mascotelor, jocurile pe zăpadă şi multe alte surprize pregătite pentru participanţi.

World Snow Day este un eveniment care se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS). World Snow Day reprezintă o şansă de a explora, de a te bucura şi de a experimenta zăpada.

În România, Ziua Mondială a Zăpezii va fi celebrată în mai multe stațiuni de schi de la noi din țară.

Lecții de schi și snowboard gratuite oferite de școlile de schi și asociațiile sportive,  Echipament gratuit pus la dispoziție de centrele de închiriere din stațiuni.

Pe pârtii se vor organiza o serie de activități pentru copii menite a socializa și a se juca în voie în zăpadă, concurs de schi se vor acorda diplome de participare, dulciuri, răcoritoare și cadouri surprize.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1622: S-a născut Molière (Jean–Baptiste Poquelin), dramaturg și actor francez 

  

  Anul 1662 a însemnat pentru Moliere apogeul vieţii sale. Fiecare zi reprezenta o nouă victorie personală la curtea Regelui Soare, un nou şi fulminant succes profesional, o altă treaptă urcată spre inima publicului parizian.

  Era favorit al Regelui, admirat de nobilii şi de doamnele de la Curte, invidiat de toţi dramaturgii  (de exemplu, maestrul Pierre Corneille, autorul nemuritoarei tragedii „Cidul”) şi de actorii vremii, iubit şi aplaudat ca nimeni altul de publicul Parisului.

  Autor dramatic, director de teatru, regizor şi actor, Jean Baptiste Poquelin, ce-şi luase de la 22 de ani numele de scenă Moliere, se afla într-o ascensiune cum nu mai cunoscuse nimeni până atunci. În acel moment, în care nimeni şi nimic nu părea să-i poată sta împotrivă, Moliere găsea în sfârşit răgazul să se căsătorească.

  Nota primul său biograf Jean Leonor Le Gallois, sieur de Grimarest: „Nu poate nimeni nădăjdui o situaţie mai fericită decât cea în care se afla el la Curte şi la Paris de câţiva ani. Dar s-a gândit că fericirea va fi mai mare şi mai intensă dacă ar împărţi-o cu o femeie”.

  E interesant că, în toate piesele sale, Moliere recomanda extrem de mare atenţie la alegerea soţului, respectiv a soţiei. Nimic mai firesc pentru un om înţelept! Dacă şi în cazul lui s-ar fi dovedit tot atât de scrupulos, ultima parte a vieţii sale ar fi fost cu siguranţă mai fericită, cu mult mai liniştită, în mod sigur mai bogată şi, de ce nu, ceva mai lungă.

  

  Domnişoara Armande Bejart, aleasa inimii sale, o actriţă cu 21 de ani mai tânără, venea din propria trupă. Nu asta era problema, asemenea diferenţe de vârstă se întâlneau curent şi în acea vreme. La 40 de ani, Moliere apărea drept un bărbat frumos, care interpreta încă roluri de june-prim. Iar Armande, la 19 ani, o fată foarte frumoasă, veselă, plină de viaţă şi, asemeni celor de vârsta ei, mare amatoare de lux, fermecată de bogăţia şi strălucirea vieţii de la Curtea Regală.

  Grimarest, concluziv: „Această tânără  avea toate darurile care pot atrage un bărbat şi tot spiritul necesar pentru a-l lega de ea”. Sigur, la vârsta ei, Armande nu înţelegea întotdeauna activitatea epuizantă pe care soţul o depunea zilnic în teatru şi nici  preocupările lui excesive de a deveni cel mai mare autor dramatic al vremii. Asta avea să devină cu timpul, nu-i aşa, o mare problemă.

  Care să fi fost chiar atunci, la căsătorie, marea problemă?

  Ei, da! Asemeni fiului rătăcitor, la 19 ani, Moliere cere tatălui său banii care i se cuvin şi pleacă în lume, respectiv prin Franţa, să facă teatru. Vreme de 13 ani trupa sa colindă oraşele şi târgurile, reuşind să trăiască, nu rău, dar fără cine ştie ce succes. Pentru succes ar fi fost nevoie de altceva, de… bunăvoinţa stăpânului, a regelui Ludovic al XIV-lea, cel mai puternic monarh al vremii sale.

  O membră fondatoare a trupei de teatru este şi Madeleine Bejart, o tânără plină de temperament, care va deveni cu timpul o excelentă actriţă de comedie.

  

  Moliere o întâlnise pe Madeleine în iunie 1642, iar aceasta a născut o fată din flori,  Armande, în februarie 1643. Da, este vorba chiar de viitoarea soţie a dramaturgului. Micuţa Armande creşte în trupa lui Moliere, în mediul teatrului, un mediu nu tocmai potrivit pentru buna educaţie a unei fetiţe. Interesant ca în vremea copilăriei Armande îl numeşte pe Moliere mereu, în joacă, „mon mari”- „soţul meu”, fără să se gândească cineva la ce va întampla peste ani.

  Practic, Moliere s-a căsătorit cu fiica fostei sale concubine, lucru împotriva firii, extrem de neobişnuit chiar şi în zilele noastre, de largă relativizare morală. Iar atunci, în 1662 - o perfectă ocazie pentru inamicii săi de a-l acuza în mod public de incest. Ba chiar seniorul de Montfleury l-a acuzat de incest în faţa Regelui. Însă Montfleury nu era un senior cu suficientă credibilitate. Oricum, nu avea dreptate: Armande nu era fiica lui Moliere.

  Imediat după căsătorie, Moliere scrie „Scoala Nevestelor”, cel mai mare succes al său, care se joacă fără întrerupere între 26 decembrie 1662 şi 9 martie 1663, aducând încasări pe măsură. Ceva fabulos, şi nu doar pentru acele vremuri!

  Dar pentru că tot suntem la „Şcoala Nevestelor“, să vedem cum au comentat specialiştii piesa după premieră. Moliere era acuzat de vulgaritate, de vicii de construcţie dramatică, lipsă de rigoare şi precizie a personajelor, de ton general grosolan şi de obscenitate. Versurile lui, se spunea, sunt „o proză stâlcită, pe alocuri prost rimată”, iar piesa „o satiră înspăimântător de usturătoare împotriva femeilor”.

  Însă toate acestea, împreună cu acuzaţiile de incest, nu făceau decât să sporească interesul publicului. Toţi comentau piesa, toţi voiau să o vadă, la toate nivelurile societăţii pariziene numai despre asta se vorbea. Colegii săi, dramaturgii, îl priveau cu furie şi invidie, socotindu-l „un nou venit care nu respectă regulile, convenţiile şi are parte de succesele cuvenite vechilor autori”. Publicul însă o adora. Iar Regele îi ţinea partea. Încă!…

  Armande nu avea talentul mamei sale Madeleine, dar, devenind soţia patronului, trebuia să ia rolurile importante. Însă frumuseţea sa ieşea în evidenţă cu prilejul spectacolelor montate de Moliere în grădinile de la Versailles, în cinstea Regelui Soare – practic, nişte spectacole omagiale ce fac plăcere şi subţiază punga oricărui dictator.

  Ei bine, acestea se bazau în special pe farmecul dansatoarelor, în fruntea cărora Armande făcea furori. Costumele lor erau foarte îndrăzneţe chiar şi pentru zilele noastre, aşa încât e lesne de bănuit ce impresii produceau nobililor de la Curte, care le asaltau încă din timpul pauzelor. Cum preţuiau drăguţii de nobili fenomenul artistic? Iată chiar cuvintele lor: „Dacă nu mai poţi nici să râzi de măscăricii ăştia şi să le îmbrăţisezi niţeluş nevestele, când sunt frumoase, atunci s-a întors lumea pe dos!”

  Devenise o obişnuinţă ca la finalul actelor de cultură, cabina Armandei să se umple cu filfizoni de Curte care o complimentau absolut pentru frumuseţea şi desigur măiestria jocului. Iar ea, preocupată în special să placă, firesc la 20 de ani, nu-şi punea problema nefericirii soţului. Mai ales că nu era deloc o redută uşor de cucerit! Îi plăcea mai mult să zgândărească plevuşca. Rechinii jucau altfel.

  În octombrie 1664, se naşte primul copil al familiei, un băiat. Moliere? În culmea fericirii! Ba chiar micuţul Ludovic este botezat de însuşi Suveranul – gest de supremă favoare! Numai că, nici nouă luni mai târziu, copilul moare. Moliere e distrus!

  Totala nepotrivire de caracter şi de temperament dintre soţi îşi arată primele efecte. Rămân totuşi împreună şi anul următor Armande naşte o fată pe care o vor boteza Madeleine, după numele bunicii, respectiv fosta amantă de tinereţe a tatălui său. Încurcate relaţii! Madeleine se va călugări şi va fi, alături de o mătuşă vitregă Catherine, tot călugăriţă, singurele urmaşe ale întregului neam Poquelin, Jean Baptiste – tatăl având nu mai puţin de 8 copii.

  În 1666 Moliere se îmbolnăveşte grav, răpus de munca istovitoare, de atacurile rivalilor, de intrigile Curţii, de necazurile casnice. Organismul său bolnăvicios cedează. Apar chiar zvonuri că ar fi murit! Are mari probleme familiale. Doamnei Armande nu-i vine uşor să-şi irosească anii tinereţii lângă un bolnav, având dublul vârstei sale. Ruptură inevitabilă! Grimarest comentează: „Prin această căsătorie Moliere pierdea toate bucuriile pe care le-ar fi putut avea de pe urma meritului şi a bogăţiilor sale “.

  Părăsit de soţie, singur şi bolnav, lipsit de mângâierea unui fiu, Moliere primeşte în trupa sa un baiat de 13 ani, fiu de actori, rămas orfan de la 9 ani, pe numele de scenă Baron, pe care îl adoptă ca pe un fiu, ca pe un discipol. Un băiat dotat, inteligent, plin de farmec, crescut însă în mediul corupt al teatrului.  Revenim la Grimarest: „Moliere îi oferă întreaga sa bogăţie afectivă pe care nu avea cui o împărtăşi”.

  În 1670 Armande se întoarce la Moliere, care, întrucâtva refăcut după anii ceva mai liniştiţi şi după marele succes cu „Tartuffe”, încearcă să fie un soţ mai bun. „Vrăbiuţa inconştientă” are însă o legătură tocmai cu… Baron – o lovitură umilitoare şi neaşteptată pe care Moliere o îndură cu infinită amărăciune. Şi tu, fiul meu Brutus!…

  Armande însă rupe relaţia cu tânărul actor şi la 15 septembrie 1672 îi naşte lui Moliere un fiu, botezat Pierre. Micuţul însă se prăpădeşte după nici o lună, pe 10 octombrie. Tragedie totală în familia Moliere! Ca şi cum aceasta n-ar fi de ajuns, intrigile de la Curte îl aduc în dizgraţia Regelui.

  Producţiile acelor ani? „Vicleniile lui Scapin” – mare eşec. „Femeile savante”- primită cu răceală. „Bolnavul închipuit”– piesă excelentă, dar refuzată la Curte! – dizgraţia supremă!

  La 17 februarie 1673 Moliere moare de ceea ce numim astăzi tuberculoză. Aproape că a murit pe scenă! Cu toate acestea, în ultimele clipe a fost vegheat nu de Armande, nu de actorii propriei trupe, nu de publicul care îl admirase şi îl ridicase în slăvi atâţia ani, ci de două călugăriţe. Două reprezentante ale bisericii pe care, ca exponent al cercurilor liber-cugetătoare, o batjocorise, dar la care, spun mărturiile, în faţa spaimelor morţii, se întorsese.

  Inegalabilul geniu comic, creatorul comediei moderne - Moliere, ale cărui  opere au un imens succes şi astăzi, după trei secole şi jumătate, a fost unul dintre cei mai nefericiţi oameni ai epocii sale. În ciuda succeselor, a faimei, a averii. Din păcate, inabilitatea de a-şi alege o soţie s-a dovedit una dintre principalele cauze.

  Grimarest, primul biograf al lui Moliere: „Este foarte greu pentru o actriţă, frumoasă şi grijulie cu persoana ei, să-şi supravegheze până într-atât purtarea, încât să nu poată fi atacată(…) Moliere îşi închipuia că toată Curtea, tot oraşul, toţi o doreau pe soţia lui. Ea nu-şi dădea osteneala să-i arate că se înşeală.”

  

  Încheiem cu însuşi Moliere: „Sunt cel mai nefericit dintre toţi oamenii şi n-am decât ceea ce merit. Nu m-am gândit că sunt prea auster pentru o tovărăşie domestică. (…)Femeia aceasta, de o sută de ori mai înţeleaptă decât mine, vrea să se bucure de viaţă; îşi urmează calea şi, sigură pe nevinovăţia ei, nu vrea să se supună precauţiunilor pe care i le cer. (…) Descopeream atâta indiferenţă, încât începeam să-mi dau seama că (…) ceea ce simţea ea pentru mine era foarte departe de ceea ce aş fi dorit pentru a fi fericit .”

  (Iulian  Foisor)

   
•  

  . 1759: Se deschide The British Museum.

  

British Museum este cel mai vechi și unul dintre cele mai mari muzee din lume. Sunt puține locuri unde pot fi admirate atâtea comori ale tuturor timpurilor sub același acoperiș.

British Museum a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu național public din lume. Înca de la început admitea intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase și curioase”.

Originile muzeului le găsim în testamentul unui medic, naturalist și colecționar, Sir Hans Sloane (1660 – 1753). De-a lungul vieții sale acesta a colecționat peste 71.000 de obiecte ce trebuiau să fie păstrate intacte și dupa moarta sa. Așa că întreaga colecție a fost lăsată moștenire regelui George al II-lea în schimbul sumei de 20.000 de lire sterline ce urma să fie acordată moștenitorilor lui Sir Hans Sloane. Regele a acceptat această donație și pe 7 iunie 1753 un Act al Parlamentului Britanic a stabilit înființarea British Museum.

British Museum s-a deschis publicului la 15 ianuarie 1759. Colecția de inceput conținea manuscrisuri, cărți, obiecte uscate din natură, câteva antichități.

In prezent British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Piatra Rosetta, Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian, Bustul lui Julius Caesar etc. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma si Grecia antică, Europa, Colecția de ceasuri, Orientul Mijlociu, etc.

British Museum oferă vizitatorilor și expoziții temporare tematice ce nu trebuie ocolite, care sunt însa contra cost. Numărul de vizitatori ai British Museum a crescut de la 5000 pe an in secolul al XVIII-lea, pânǎ la aproximativ 6.000.000 pe an in prezent.

• 1834: S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din București, "Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură" ce avea menirea de a pregăti actori calificați. Directorul școlii era Ion Heliade Rădulescu.

 

• 
  
  1850: S-a născut Mihai Eminescu, poetul național al românilor (d. 1889)

 

Este „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.

Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţa a unei gra­matici sanscrite sau un dicţionar de rime, compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.

Publicistica lui Eminescu, câteva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizaţie şi cultură, a fost obiect de controversă, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o în funcţie de interese.

Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale Romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegelşi chiar de filozofia buddhistă.

”Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci.” (Tudor Vianu )

„Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german.

A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

''Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?'', spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portretul făcut lui Eminescu.

Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.

„Astfel se stinse ...  cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George Călinescu

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

• 1870: Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care cere recunoașterea oficială a denumirii de România.

• 1880: Este votată legea pentru înființarea Casei de Economii.

• 1883: A apărut, la Iași, revista Recreații științifice (până în anul 1888), care a marcat dezvoltarea matematicii în România.

Recreații științifice a fost o revistă care a apărut la Iași în perioada 15 ianuarie 1883 – decembrie 1888, având ca obiectiv să facă educație științifică tineretului din Regatul Roâniei. A fost înființată de zece oameni învățați din vechea capitală a Moldovei, și anume: Neculai Culianu, Constantin Climescu și I. Melic profesori la Facultatea de științe din Iași, G. I. Lucescu și V. Paladi, profesori de matematică la Liceul Național din Iași, G. I. Roșiu și I. D. Rallet, profesori de matematică la Școala Militară din Iași, G. Zarifopol, profesor de fizică și chimie la Școala Militară din Iași, I. V. Praja, profesor de matematică la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași și I. M. Dospinescu, profesor de matematică la Gimnaziul „Ștefan cel Mare“ din Iași.

Revista a apărut lunar, inițial în 32 de pagini, cuprinzând subiecte variate, ca aritmetică, algebră, geometrie, geometrie analitică, trigonometrie, calcul diferențial și integral, istoria matematicii, mecanică, topografie, cosmografie, astronomie, chimie, geografie și diverse. În ultima perioadă de apariție a avut 24 de pagini.

Deși revista a avut o existență de numai șase ani, ea a depășit granițele în toate zonele locuite de români.

Colecția revistei Recreații Științifice, reeditată integral de Asociația "Recreații Matematice", în forma originală, nemodificată, este redată publicului și prin intermediul saitului Recreatii stiintifice.ro, fiind disponibilă gratuit.

• 1892: James Naismith publică regulamentul jocului de baschet. 

James Naismith, pedagog, medic, preot prezbiterian și antrenor canadian, este considerat inventatorul jocului de baschet, primul care a introdus casca de protecție în fotbalul american și primul antrenor care a format și condus o echipă de baschet de 5 jucători.

Sportul i-a fost iubire, refugiu. I-a fost viața, așa cum și-a imaginat-o în visele mărețe ale copilăriei. James Naismith n-a fost doar un practicant, ci o persoană care a vrut să-i mulțumească sportului printr-un nou… sport.

Povestea lui Naismith începe odată cu iarna, pe 6 noiembrie 1861. Nu-și aduce aminte cu prea mult drag de copilărie. Știe că îi plăceau jocurile, cele inteligente. Și mai știe că părinții lui l-au părăsit când încă nu știa prea bine să scrie.

Rămas fără mângâierea părintească, micul James a fost luat în grija de unchiul său. De la el și pasiunea pentru sport. A studiat la Almonte, apoi a mers la Universitatea Mc Grill, din Montreal. A reprezentat cu succes instituția în diverse activități sportive, din mai toate domeniile perioadei de-atunci: fotbal canadian, rugby sau gimnastică

A mers în Statele Unite, la Colegiul Springfield, pentru a preda educația sportivă. De obicei, iarna bloca “mișcarea” ordonată în Massachusetts.

Baschetul, inventat in 14 zile

A primit ordin din partea directorului ca în termen de două săptămâni să se gândească la un sport de interior, care să-i păstreze pe studenți aproape de educația fizică. “James, e frig tare la noi, ai 14 zile să pui în aplicare un nou joc”, i-a zis Dr. Luther Glick, decanul. “James, că uitasem, să nu-l faci prea complicat, am nevoie ca toți elevii să-l poată juca”, adăugă în grabă șeful.

N-a dormit nopțile, dar avea să merite. “13 reguli am scris, suficient cât să nu fie prea complicat”, își spunea Naismith. În decembrie 1891, la o lună după ce bifase a 30-a sărbătorire, James avea să-și pună schițele în aplicare.
I-a adunat pe toți, a pus un coș în stânga și unul în dreapta. Le-a explicat cum se punctează și s-a dat drumul la primul meci de “Basket Ball”.  

“N-au fost prea încântați, dar le-am spus mereu regulile, am jucat tot timpul. Până la urmă l-au îndrăgit”. Într-un an de zile a devenit cel mai popular joc din campusul studențesc. Toata lumea vroia să joace.

 

• 1895: Baletul Lacul lebedelor, al lui Tchaikovski, a avut premiera la St. Petersburg.

Premiera a avut loc la Balsoi Teatr (Teatrul Mare) din Moscova pe 4 martie (20 februarie stil vechi) 1877, avându-l ca dirijor pe Semen Riabov și în coregrafia lui Julius Reisinger. Din păcate, publicul epocii nu era obișnuit cu stilul "simfonic" al unei muzici pentru balet, așa că nu a înțeles bogăția partiturii. La aceasta s-a adăugat și coregrafia mediocră a lui Julius Reisigner, ceea ce a făcut ca primele reprezentații să fie un real eșec.
După moartea compozitorului, la cererea conducerii teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa și Lev Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificări partiturii. În noua formă, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895. A fost un succes bine meritat. Deși au mai existat și alte versiuni, aceasta este cel mai des întâlnită și reprezentată în mod frecvent.

În 15 ianuarie 1895, cu noua coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov, baletul a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg Marius Petipa s-a ocupat de primul și al treilea act (de la castel), iar Lev Ivanov de al doilea și ultimul act (actele de la lac). Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original.

Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.

• 1913: A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin și New York.

Telefonul rămâne și astăzi unul dintre cele mai folosite mijloace de comunicare, ce a făcut să para lumea „mai mică”. Dacă la începutul existenței sale convorbirile telefonice se făceau între distanțe scurte, ziua de 15 ianuarie 1913 a revoluționat acest mijloc de comunicare, reușind să se facă legătura între două orașe aflate pe două continente, cu o distanșă considerabilă între ele, Berlin și New York.

• 1929: S-a născut Martin Luther King, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populației de culoare

 

Martin Luther King Jr. a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii. Cunoscut și sub abrevierea MLK, a organizat și a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, și anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub președinția lui Lyndon B. Johnson.
În timpul unui marș pentru libertate (28 august 1963) a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri: I have a dream (Am un vis).
L-a cunoscut pe John Fitzerald Kennedy care i-a acordat sprijinul în lupta împotriva discriminării rasiale.
Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și discriminării rasiale. A depus eforturi în lupta împotriva sărăciei precum și a opririi războiului din Vietnam.
King a fost asasinat pe data de 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee. După moartea sa i s-a acordat Medalia prezidențială pentru libertate în 1977 și Medalia de Aur în 2004; În 1986 ziua lui Martin Luther King a fost declarată zi federală în Statele Unite.

• 1936: Era finalizată construcția primei clădiri acoperite complet cu sticlă, clădirea Owens-Illinois Glass Company din Toledo, Ohio.

•  1943: A fost finalizată construcția clădirii Pentagon-ului american.

 Într-o zi de 15 ianuarie, în 1943, era finalizată construcția clădirii Pentagon-ului American, una dintre cele mai mari clădiri de birouri din lume. Pentagonul, sediul central al Departamentului Apărării, are o suprafață folosibilă de trei ori mai mare decât cea a Empire State Building din New York. Capitoliul Național (the National Capitol) ar încăpea în oricare dintre cele cinci secțiuni ale clădirii. Pentagonul este un oraș în sine. Are aproximativ 23.000 de angajați, cadre militare și civili, care contribuie la planificarea și execuția planurilor de apărare a S.U.A. Aceștia vin zilnic din Washington, D.C. și din suburbiile orașului, folosind cei peste 45 de kilometri de drumuri de acces, încorporând benzi expres pentru autobuze și unul dintre cele mai noi sisteme de metrou din țară. Angajații parchează zilnic 8.770 de mașini în 16 parcări răspândite printre cei 200 de ari de gazon; folosesc 131 de rânduri de scări și 19 scări rulante pentru a ajunge la birouri care ocupă 338.879 de metri pătrați. În interiorul clădirii, angajații au la dispoziție 4.200 de ceasuri, folosesc 284 de toalete, consumă 4.500 de căni de cafea și 6.800 de băuturi răcoritoare servite de personalul de 230 de oameni de la un restaurant, două cantine și șapte baruri, inclusiv unul în aer liber. Cei 165.000 de kilometri de cablu telefonic conectează zilnic peste 200.000 de apeluri telefonice. Oficiul poștal militar procesează lunar 1.200.000 de articole de corespondență. 

Construit în primii ani ai celui de-al doilea război mondial, Pentagonul este considerat în continuare ca fiind una dintre cele mai eficiente clădiri cu birouri din lume. În pofida celor aproape 29 km de coridoare, deplasarea între oricare două puncte din clădire nu necesită niciodată mai mult de șapte minute.

• 2001: Se naște proiectul colaborativ Wikipedia, bazat pe o idee a lui Jimmy Wales.

Jimmy Donal „Jimbo” Wales este un informatician și om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet.Este fondatorul - împreună cu Larry Sanger- al enciclopediei libereWikipedia. Este președintele actual al Fundației Wikimedia(Wikimedia Foundation).

Jimmy Wales, numit și Jimbo Wales, și-a făcut studiile superioare la Universitatea din Auburn și este licențiat (graduate) al Universității dinAlabama. Este un admirator al filosofiei obiectiviste a lui Ayn Rand și a moderat în Internet un sistem de comunicații denumit "Moderated Discussion of Objectivist Philosophy". Pe la mijlocul anilor '90 a elaborat proiectul Bomis, o întreprindere de servicii publice pe calea "World Wide Web" (www). Din 1999 până în 2001, a condus proiectul Enciclopediei Nupedia, proiect care s-a încheiat în2003, multe din articole fiind preluate de Wikipedia, a cărei ediție în limba engleză și-a început activitatea la15 ianuarie 2001.

Din proiectele imediate, s-a realizat deja în octombrie 2004 un CD-ROM, respectiv DVD, al Wikipediei înlimba germană; până în toamna anului în curs se intenționează apariția unei ediții tipărite a Wikipediei engleze.

Jimmy Wales trăiește în Florida, împreună cu soția sa Christine și fiica lor, Kira.

                                 Să aveți o zi frumoasă! 

”Nu regreta faptul că îmbătrâneşti. Mulţi nu au acest privilegiu.”(Martin Luther King Jr.)