17 Ianuarie

Au mai rămas 349 de zile până la sfârșitul anului bisect.

Soarele răsare la 07 h 48 m și apune la 17 h 03 m.

Citatul zilei

„În viață pierdem ani, iar de la moarte cerșim o clipă.” ( Nicolae Iorga)

Cuv. Antonie cel Mare (calendar creștin-ortodox)

În fiecare an, pe data de 17 ianuarie, crestinii il praznuiesc pe Sfantul Antonie cel Mare. Acesta este numit de Sfantul Athanasie fondator al monahismului. S-a nascut in anul 251 in localitatea Coma, in Egiptul de Mijloc, din parinti crestini. Dupa o perioada de ucenicie, la 35 de ani, se retrage la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde a ramas timp de 20 de ani, pana in 306. Aici s-a impotrivit ispitelor si a luptat contra demonilor care luau infatisari de animale salbatice. Dupa o vreme se retrage din singuratatea sihastreasca si intemeiaza o comunitate de eremiti. Trece la cele vesnice pe mun­tele Colzim langa Marea Rosie, in anul 356, in varsta de 105 ani.

Sărbătoarea în credința populară

În zilele de 16 și 17 ianuarie, se ține, în unele părți ale țării, o sărbătoare numită "Antanasiile". E păzită de popor, ca să nu capete boli rele, amețeli de cap sau boala copiilor.

Ziua de 17 ianuarie, consacrată Parintelui Antonie cel Mare, e păzită de teama arsurilor, opărelilor, pojarului, junghiurilor și altor boli.

Semnificatia numelui Anton

Numele de băiat Anton este un nume românesc de origine latină și are semnificația de floare, neprețuit, demn de laudă.

Numele este preluat de greci sub forma Antonios și devine nume independent care se răspândește la creștinii din primele secole ale erei noastre. Contribuie la popularitatea lui cultul lui Antonie cel Mare, considerat în tradiția ecleziastică drept fondatorul și abatele uneia dintre primele mănăstiri din evul mediu.

Persoane și personaje celebre care au purtat acest nume - scriitorii români: Anton Pann, Anton Bacalbasa, Anton Holban; dintre străini, scriitorii: Antoine de Saint Exupery, Anton Pavlovici Cehov, pictorii și sculptorii: Antonello da Massino, Antonio Allegri sau Correggio.

Numele a fost purtat și de către muzicienii Antonio Vivaldi și Anton Bruckner, constructorul de viori, Antonio Stradivarius. Marcus Antonius, om politic și comandant roman, aliat al lui Cezar și învins de Augustus i-a inspirat pe Shakespeare (în Antoniu și Cleopatra) și pe G. B. Shaw; Anthony din drama cu acelasi nume a lui Al. Dumas-tatal, primul mare erou al teatrului romantic.

Nume asemanatoare

Antal, Antim, Antonia, Antonius

Discursul lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1859)

 

Măria ta,

După o sută cincizeci și patru de ani de umilire și degradare națională, Moldova a intrat în vechiul său drept consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pe capul său, pe Domnul.

Prin înălțarea ta, pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să răsplătească sângele strămoșilor tăi, vărsat pentru libertățile publice.

Alegându-te pre tine Domn în țara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou.

O, doamne! mare și frumoasă ți-este misiunea! Constituția din 7/19 august (Convenția de la Paris – n.n.) ne însemnează o epocă nouă; și Măria ta ești chemat să o deschizi. Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria ta, ca Domn, fii bun și blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi.

Nu uita că, dacă 50 de deputați te-au ales Domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni.

Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșească frăție.

Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr și închisă la minciună și lingușire.

Porți un frumos și scump nume: numele lui Alexandru cel Bun. Să trăiești dar mulți ani!

Ca și dânsul, fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituțiunilor noastre, prin simțimintele tale patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale nației noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor împăratului din Bizanțiu că: România nu are alt ocrotitor decât pre Dumnezeu și sabia sa!

Să trăiești, Măria ta!

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1706: S-a născut Benjamin Franklin, om politic, inventator american (d. 1790).

  

  Printre invențiile sale se numără cuptorul care îi poartă numele și ochelarii cu lentile bifocale, iar experimentele din domeniul electricității au avut ca rezultat invenția paratrăsnetului. Pe lângă acestea, a organizat prima bibliotecă din America.
  A fost  de asemenea, primul ambasador al Statelor Unite în Franța şi unul dintre arhitecţii  independenţei americane. A decedat la  17.04.1790.
  
  
  .  1820: S-a născut Anne Brontë, scriitoare britanică, cea mai mică dintre celebrele surori Brontë. 

  

  Aceasta a contribuit cu 21 de poezii la volumul comun intitulat “Poems by Currer, Ellis and Acton Bell”, și a scris două romane: “Agnes Grey” (1847) si “Chiriasul de la Wildfell Hall” (1848). A murit de tuberculoză la vârsta de 29 de ani.  (d. 1849)
  
  
  . 1821: A fost redactat  de către Tudor Vladimirescu “Cererile norodului românesc”, document cu caracter constituțional.  
  
  

  

  În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul Revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.

  
  
  

  Cererile norodului românesc a fost un document cu caracter constituțional elaborat de Tudor Vladimirescu în 17 ianuarie 1821. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme. Se insista asupra înființării unui stat obștesc, domn pământean, ales de cler și boieri.

  
  

  
  

  
  

  ”Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

  
  

  Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

  
  

  Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

  
  

  Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

  
  

  Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

  
  

  Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

  
  

  Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

  
  

  Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

  
  

  Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

  
  

  Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

  
  

  Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

  
  

  Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

  
  

  Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

  
  

  Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

  
  

  Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.”

   

  . 1860: S-a născut  Anton Pavlovici Cehov, scriitor rus (d. 1904)

  

  Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, a făcut studii primare și secundare în orașul natal, a frecventat teatrul și a condus o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, a fost nevoit să acorde meditații. În 1879, a început studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice.
  După absolvirea facultății în 1884, a profesat în jurul Moscovei, în 1886, a început colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi). În această perioadă, a publicat proză, lucrând și la piesele sale de teatru.
  A înfățișat viața viitoarei societăți rusești în imagini pline de viață și de optimism.  Se uita la prezent fără să-l falsifice. Nu i-a fost niciodata teamă de adevăr. (Konstantin Stanislavski despre Cehov)
  Dintre principalii făuritori ai dramei moderne - IBSEN . SHAW, O'NEIL  și BECKETT - Cehov s-a impus cu cea mai mare dificultate în afara țării sale natale. Este cel mai mare dramaturg al Rusiei, cel care a schimbat în mod fundamental teatrul ca mijloc de exprimare a unui concept deosebit de modern de experiență umană și posibilități sociale.

  

  Este considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârșitul secolului XIX. Artist al exprimării laconice și precise, acesta a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivațiile secrete ale personajelor sale și concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale. Deja prețuit de publicul rus în timpul vieții sale, Cehov nu a devenit celebru pe plan internațional decât după Primul Război Mondial, când traducerile au contribuit la popularizarea operei sale. Printre lucrările sale se număra: teatru: “Pescarușul”, 1896, “Unchiul Vania”, 1897, “Trei surori”, 1901, “Livada cu vișini”, 1904; povestiri: “Moartea unui slujbaș”, 1883, “Masca”, 1884, “Vânătorii”, 1885, “Călugărul negru”, 1894, “Omul în carapace”, 1898, “Doamna cu cățelul”, 1899.
   
• . 1871: S-a născut  Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor și politician român (d. 1940).

  

  A fost un adevărat fenomen al vremii sale, spirit enciclopedic dotat cu o memorie uluitoare. Reușește să absolve Universitatea din Iași într-un singur an (1889)  și continuă studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul la numai 23 de ani, în 1894, an în care  devine membru al Academiei Romane. A fost și membru al mai multor academii europene. Istoric de clasă europeană, cunoscător de profunzime al istoriei universale și al celei românești, Iorga a căutat să fundamenteze știința istoriografică pe factorul spiritual, să identifice semnificațiile profunde și perene ale faptelor istorice. Autor de mari sinteze istorice și de monografii tematice, opera sa cuprinde monografii de domni, biserici, orașe, familii, precum și istorii ale armatei, literaturii, comerțului etc. Cunoștea aproape toate limbile moderne, fiind un excelent orator, deosebit de activ în plan cultural și social. A creat o serie de instituții culturale, remarcându-se ca o personalitate de o forță creativă neegalată, autor a peste 1000 de volume.
  Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.
  Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.
  Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume. Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). Iorga este autorul a 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii.
  Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) și director al Școlii Române din Paris(„Fontenay-aux-Roses”). A editat și condus numeroase ziare și reviste („Neamul românesc”, „Revista istorică”, „Revue Historique du Sud-Est-Européen”, „Floarea darurilor” etc.).
  Împreună cu un grup de profesori, fizicieni și alți oameni de știință a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

  

  Nicolae Iorga a avut un sfârșit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia și asasinat la 27 noiembrie 1940 de către legiunea decapitată. Conducerea decapotată a Gărzii de Fier îl considera responsabil de uciderea Căpitanului, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga, acesta fiind și consilier regal, i-a intentat proces și liderul legionarilor a fost condamnat pentru calomnie. Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui, înscenându-se o evadare. După aflarea veștii despre asasinarea lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.
  . 1892: S-a născut Iosif Berman, fotograf român de origine evreiască.

  

  Iosif Berman nu a fost numai primul fotoreporter autentic din România, ci și fotograful căruia i se datorează cele mai valoroase documente fotografice realizate în timpul campaniilor sociologice coordonate de Dimitrie Gusti.Î ntre altele, fotografii realizate de el au insotit majoritatea reportajelor lui Filip Brunea-Fox în gazetele „Adevărul” și „Dimineața”.
  Iosif Berman a fotografiat Revoluţia Bolşevică, Constantinopolul în anii 1920, puşcăriaşii de la Ocnele Mari în anii 1930, copilăria regelui Mihai, efervescentul Bucureşti interbelic, precum și oraşele şi satele mici ale României Mari. Dimitrie Gusti scria despre el că este ,,coautor al imaginii satului şi ţăranului român”. A murit „de inimă rea” în 1941 când, din cauza originii sale evreieşti, i s-a interzis să mai fotografieze.
  Fotografia etnografică românească în prima jumătate a secolului al XX-lea poate fi împărțită în două categorii distincte, nu numai cronologic, ci și stilistic: cea dinaintea lui Iosif Berman și cea de după el.
  Berman s-a născut la 17 ianuarie 1892, în târgul Burdujenilor, lângă Suceava. Fiu al unui evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independenţă din 1877, Iosif a fost angajat, se pare, la ziarele Adevărul şi Dimineaţa când nu împlinise încă 18 ani. Un adolescent cu păr negru şi ochi verzi care plecase la Bucureşti din târgul natal, vrăjit de scrisul cu lumină. Îşi petrecuse ani buni în preajma fotografilor ambulanţi din Suceava şi Cernăuţi, pasionat de ce vedea, de ce-nvăţa, a câştigat apoi un concurs de fotografie, că fotografia totul pe stradă, în mişcare, şi-aşa a ajuns la cele două gazete care se aflau pe-atunci în proprietatea lui Constantin Mille.
  Pe parcursul anilor interbelici, fotografiile lui Berman au apărut în Adevărul, Dimineaţa, Curentul, Realitatea ilustrată, România ilustrată, Ilustraţiunea română, Cuvântul liber, L’Indépendance roumaine şi, fapt extraordinar, în National Geographic şi The New York Times; dar Iosif Berman era şi fotoreporter corespondent al agenţiilor de presă Associated Press şi Scandinavian Newspaper Press. Inventarierea realizărilor lui Berman n-ar fi completă însă fără a aminti participarea sa la campaniile monografice organizate la mijlocul anilor ’20 de profesorul şi sociologul Dimitrie Gusti.

  

  Complet absorbit de meseria lui, Berman a resimţit ca pe o tragedie personală închiderea ziarelor la care lucra, în 1937, de către guvernul Goga-Cuza. Iar munca lui de-o viaţă – cutiile cu clişee din sticlă din arhiva ziarelor Adevărul şi Dimineaţa – a fost confiscată. A continuat să lucreze însă într-un atelier de pe strada Doamnei şi să trimită fotografii la The New York Times. Şi, la sfatul lui Nicolae Iorga, care-l admira teribil, şi-a luat un pseudonim: numele evreiesc Berman, care atrăgea atenţia legionarilor, s-a transformat în I. B. Urseanu.
  În 1940, fotograful evreu Iosif Berman cade victimă legislaţiei rasiale şi i se interzice cu totul să mai profeseze.
  „La un moment dat, era un eveniment la Palatul Regal şi el, nemaiavând voie să intre, a pus obiectivul aparatului între gratiile de la gard şi a fotografiat. Şi cineva a strigat: „Daţi-l jos de pe gard! N-are voie să mai fotografieze!“. Şi a venit acasă, pur şi simplu tulburat, s-a aruncat pe divan şi a început să plângă: „S-a terminat totul. Şi profesia mea, şi viaţa mea“. Şi-ntr-adevăr, din ziua aceea, de deprimare, nu l-a mai interesat nimic. Şi nu după mult timp, a murit. Suferea de o boală renală şi n-a mai vrut să se trateze“.

  

  Iosif Berman s-a stins, astfel, la 17 septembrie 1941, şi înmormântarea s-a făcut cu ultimii bani primiţi de la The New York Times: „Ultimul cec de la New York Times pentru contribuţiile tatei l-am încasat la Banca Naţională exact după ce a murit. M-am dus dimineaţa – săracul, s-a sfârşit în timpul nopţii –, am încasat cecul şi am avut cu ce să îl înmormântăm...“
  Geo Bogza i-a spus „omul cu o mie de ochi“, mărturisind că a devenit reporter de dragul fotografiilor lui. Sociologul Dimitrie Gusti l-a numit „coautor al imaginii satului şi ţăranului român“, cerându-i insistent să însoţească echipele monografice în satele româneşti în anii interbelici. Fata sa, Luiza, îi zicea simplu „vânătorul de nori“ celui care nu apăsa pe declanşator înainte ca norii să se alinieze şi ei la poză în chipuri frumoase şi neobişnuite. Iar Brunea-Fox spunea, retrospectiv şi trist, despre cel dintâi reporter fotograf din presa noastră, că „a trăit atâta vreme cât a putut fotografia“. El a fost Berman. Iosif Berman.
  
  
  . 1906: În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul român de invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și "brevete de importații".

  

  
  

  Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) este un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului și are autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecției proprietății industriale, în conformitate cu legislația națională în domeniu și cu prevederile convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte.
   
• . 1912: Robert Falcon Scott, capitan în armata britanică, atinge Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen.

  

  R. F. Scott s-a născut la 6 iunie 1868. A rămas în istorie datorită competiţiei sale cu Roald Amundsen pentru cucerirea, în premieră a Polului Sud, dar şi pentru sfârşitul său fatal - murind la întoarcere cu cei patru membri ai expediţiei.
   Jurnalul cu Mesajul către public al lui Robert Falcon Scott, cǎpitan englez care plecase într-o expediție științifică în Antarctida la sfârșitul anului 1911, a fost găsit lângă cadavrul său de către o echipă de căutare britanică, la 12 noiembrie 1912 (la vreo 8 luni după moartea lui Scott). Știrea despre sfârșitul tragic al exploratorului și a echipei sale a ajuns în Europa peste alte câteva luni, în februarie 1913, când se știa deja de ceva timp că Polul Sud fusese cucerit de norvegianul Roald Engelbert Amundsen, la 15 noiembrie 1911.
  Pentru Scott, provocarea continentului înghețat data de mult, din 1900, când fusese ales pentru a conduce expediția științifică la Cercul Polar. În momentul plecării, în iulie 1901, nu era pregătit să înfrunte un mediu ostil cum era cel de pe banchiza polară. Până atunci fusese căpitan de marină, priceput încă din tinerețe să conducă navele, dar fără experiență în ceea ce privește dotările și metodele cele mai bune pentru înfruntarea Polului. În ciuda acestor impedimente, călătoria s-a dovedit un succes incredibil. Scott ajunsese destul de vestit, însă simțea că mai avea un cont de reglat cu Anctarctida, așa că, la sfârșitul anului 1909, după ce obținuse fondurile necesare, a organizat o a doua expediție. De data asta nu dorea să se limiteze numai la cercetarea științifică (la care nu a renunțat nici măcar atunci când știa deja că nu avea să se mai întoarcă niciodată în tabăra de bază), ci să și ajungă la Polul Sud. Drumul lung și extenuant pe jos, care s-a dovedit până la urmă fatal, a început în noiembrie 1911. La jumătatea drumului a descoperit că Amundsen i-o luase înainte. În timpul călătoriei de întoarcere spre tabăra de bază, cu toate că era profund dezamăgit, s-a angajat activ împreună cu însoțitorii săi în ceea ce era de fapt sarcina principală a misiunii: recoltarea de material biologic și geologic. La 17 kilometri de depozitul de provizii, unde ar fi putut găsi combustibil și alimente de primă necesitate pentru a se salva, a fost oprit de o furtună cumplită. Moartea s-a produs în câteva zile din cauza înghețului în luna martie 1912.
   
• . 1917: SUA plătește Danemarcei 25 de milioane de dolari pentru Insulele Virgine Americane.

  

  Insulele Virgine Americane sunt un grup de insule în Marea Caraibelor care aparțin Statelor Unite ale Americii. Geografic aparțin de Insulele Virgine și sînt compuse din 4 insule principale și mai multe insule mici. Suprafața totală este de 346,3 km pătrați iar populația era de 108,612 locuitori (2000).  Insulele Virgine și-au primit numele în 1493 de la Cristofor Columb. Populația inițială era formată de triburile ciboney, caribian și aravac. În 1754 insulele au devenit colonie daneză. În 1917 Statele Unite au pus stăpînire pe insule, cumpărîndu-le de la Danemarca cu 25 milioane dolari, iar insulele au fost denumite „Insulele Virgine Americane”. În 1927 locuitorilor li s-a oferit cetățenia americană.
   

•  1929: A ieşit în lume, pentru prima oară, Popeye marinarul, unul dintre cele mai iubite personaje de desene animate. 

  Această primă apariţie a avut loc într-o serie de benzi desenate realizate de Elzie Segar, în ziarul „Evening Journal”.

  

  Popeye Marinarul este un personaj celebru de benzi desenate și de desen animat, care a debutat în revista de benzi desenate Timble Theatre, în 1929, ca personaj secundar. Personajul a fost creat de E.C. Segar. Acesta este înfățișat ca fiind un marinar musculos, care fumează dintr-o pipă grosolană. Mitul spanacului care îi dă puteri supraomenești s-a născut dintr-o simplă greșeală de tipar, conform căreia această legumă conține de 10 ori mai mult fier ca în mod obișnuit.

  

  În 1937, producătorii americani de spanac i-au ridicat lui Popeye o statuie în Crystal City, drept mulţumire că vânzările crescuseră cu 30 %.
  
  
  . 1946: Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru prima dată, la Londra, în palatul Westminster, și adoptă principiile de funcționare ale acestui organism internațional.

  

  Consiliul de Securitate al ONU (CSNU) este unul din principalele organe ale Națiunilor Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Rolul Consiliului de Securitate este exercitat prin intermediul rezoluțiilor Consiliului.
  Consiliul de Securitate a avut loc prima sa sesiune, la 17 ianuarie 1946, la Casa Bisericii, Londra.
  Încă de la prima ședință, Consiliul, care există în continuă sesiune, a călătorit pe scară largă, având întâlniri în mai multe orașe, cum ar fi Paris și Addis Abeba, apoi cele curente din New York.
  Consiliul de Securitate este format din 15 membri, format din membri permanenți și membri aleși. Această structură de bază este stabilită în capitolul V al Cartei ONU.
  Membrii Consiliului de Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul ONU din New York, astfel încât Consiliul de Securitate să se poată întâlni în orice moment. Această cerință a Cartei Organizației Națiunilor Unite a fost adoptată pentru a evita un punct slab al Ligii Națiunilor, faptul că organizația a fost de multe ori în imposibilitatea de a răspunde rapid la o criză.
  
  
  . 1949: În SUA a fost lansat pe piaţă celebrul automobil VW Beetle („Broscuţa”), cea mai vândută maşină a tuturor timpurilor.

  

  Volkswagen Type 1, mai cunoscută sub numele de Beetle, Fusca, Coccinelle, Vocho, Bug, Volky sau Käfer și Broscuță este o mașină compactă, produsă de Volkswagen din anul 1938 până în anul 2003.
  Primul Volkswagen Beetle a ajuns în New York în 1949, importat de omul de afaceri danez Ben Pon. Acesta a adus două modele pe care le-a vândut, tranzacția transformând-ul în primul importator oficial al mărcii.
  Simpatica broscuță a câștigat rapid în popularitate, iar în 1955  35.000 de exemplare circulau pe drumurile din Statele Unite, determinând constructorul german să stabileasca aici un cartier general cu sediul în Englewood Cliffs, N.J..
  “De la sosirea sa în Statele Unite, în urmă cu 67 de ani, Volkswagen Beetle și-a păstrat reputația de a fi mai mult decât o mașină, ajungând un simbol al libertății. Beetle a devenit parte din cultura acestei țări și suntem mândri că acestă bogată moștenire continuă sa trăiască în rândul fanilor.” a declarat Michael Horn, presedinte si CEO VW America.
  Prima generație Beetle s-a produs în Germania până în 1977, însâ producția s-a mutat în Mexic unde a fost scos din fabricație abia în 2003. A doua generație lansată în 1998 nu a vut nici pe departe același succes, fiind înlocuită în 2011.
   *** 
  Citate Benjamin Franklin
  
  *Iubeşti viaţa? Atunci, nu irosi timpul, pentru că din acesta e alcătuită viaţa.
  *Investiţia în cunoaştere are cea mai mare dobândă.
  *A fi ignorant nu este la fel de ruşinos precum a fi lipsit de dorinţa de a învăţa.
  *Cea mai nobilă întrebare în lume este aceasta: Ce bine pot face eu aici?
  *Dumnezeu îi ajută întotdeauna pe cei ce se ajută singuri.
  *Singurele lucruri infailibile în lumea asta sunt moartea şi impozitele.
  *Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure.
  *Nu spune tot ce ştii, tot ce datorezi, tot ce ai şi tot ce poţi.
  *Creditorii au memorie mai bună decât debitorii.
  *Primul pas spre bine este acela de a nu face rău.
  *Nu arunca piatra în vecini dacă ferestrele tale sunt din sticlă.
  *Democraţia înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul pe care îl vor servi la masă. Libertatea este un miel bine înarmat care contestă votul.
  *Curăţă-ţi degetul înainte să arăţi cu el spre petele mele.
  *Este de prost gust să reduci la tăcere un prost, dar este barbar să-l laşi să continue.
  *Lenea şi mândria ne apasă mai greu decât guvernele şi parlamentele. Să ne lecuim de primele şi le vom suporta mai uşor pe cele din urmă.
  *Când avem conştiinţa curată, avem Crăciunul în permanenţă cu noi.
  *Sărăcia are nevoie de puţin, luxul de mult, zgârcenia are nevoie de toate.
  *Tragedia vieţii este ca îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu.
  *De bun simţ toată lumea are nevoie. Puţini îl au şi fiecare crede că îl are.
  *Ca să fii apreciat în arta conversaţiei, trebuie să admiri puţin, să asculţi mult, să fii modest, fără a te remarca prin deşteptăciune, subliniind, în schimb, pe cât posibil, isteţimea celorlalţi.
  *Iubeşte-ţi duşmanii, pentru că ei îţi vor spune greşelile tale.
  *Cei care nu acceptă să fie sfătuiţi, nu vor putea fi nici ajutaţi.
  Să aveți o zi frumoasă!