27 Ianuarie

Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu. Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani. La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia. Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”. Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist). H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele. Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor. Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul. Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?” Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”. Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie. „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart/

 Este a 27-a zi a anului.

Au mai rămas 338 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 17 h 18 m.

Citatul zilei

„Dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, lumea s-ar învârti mult mai repede decât se învârte.” (Lewis Caroll)

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1 noiembrie 2006 şi se marchează anual, la 27 ianuarie 1945. A fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz. În această zi, în Germania se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o Zi memorială consacrată victimelor nazismului.

Ziua de 27 ianuarie pentru această comemorare a fost decisă prin Rezoluţia Adunării Generale a La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei şedinţe speciale, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni şi a milioane de persoane de alte naţionalităţi de către regimul nazist german.

27 ianuarie este data la care, în  1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Manifestările organizate în vederea comemorării victimelor Holocaustului se desfăşoară în 2018 sub genericul "Rememorarea Holocaustului şi educaţia: responsabilitatea noastră comună".
Potrivit ONU, tema scoate în evidenţă dimensiunea universală a Holocaustului şi încurajează educaţia privind această tragedie, astfel încât generaţiile viitoare să respingă cu fermitate toate formele de rasism, violenţă şi antisemitism.

 Evenimente de-a lungul timpului...

• 1756: S-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac (d.1791), unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice.

Încă de mic copil, Wolfgang a dat dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să scrie, a compus câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său.

Prima apariție a avut loc la München, unde Wolfgang a executat muzică la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, apoi la Viena, concertând în fața familiei imperiale. A urmat un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles, a rămas un an la Londra, apoi s-a întors în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771, a întreprins un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli, care au fost principalele stațiuni de concerte.

La vârsta de 16 ani, a plecat pentru câteva luni la Bologna, unde a studiat cu Giovanni Battista Martini, renumit pedagog în arta compoziției. La întoarcere, a fost  angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție, Amadeus a rămas timp de șase ani, deși relațiile cu noul arhiepiscop nu erau din cele mai bune, acesta tratându-l ca angajat și interzicându-i să părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta aceste conveniențe sociale, Wolfgang și-a dat demisia în 1777 și a plecat, însoțit de mama sa, la München, unde a solicitat un angajament la curtea prințului elector Maximilian III, însă acesta l-a refuzat.

Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice.  Amadeus a înregistrat primul mare succes cu opera Răpirea din Serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif II: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Apoi, a compus într-un ritm neobișnuit, a lucrat cu obstinație la splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii.

Între 1784 și 1786, Mozart a realizat în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei „Don Giovanni” a avut loc la Praga, unde a fost primită de public cu entuziasm. A urmat opera „Così fan tutte”, reprezentată cu mai puțin succes.

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trios pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart

Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente:
- Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu.

- Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani.

- La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia.

- Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”.

- Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist).

- Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele.

- Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor.

- Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul.

-  Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?”

-  Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”.

-  Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie.

- „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Sursa: Ziarul Metropolis

Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu. Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani. La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia. Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”. Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist). H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele. Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor. Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul. Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?” Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”. Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie. „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart

12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart I-aţi ascultat operele, simfoniile, concertele. Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte? Un articol de Liliana Matei|7 Aprilie 2015 12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente: Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu. Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani. La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia. Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”. Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist). H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele. Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor. Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul. Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?” Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”. Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie. „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart/

12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart I-aţi ascultat operele, simfoniile, concertele. Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte? Un articol de Liliana Matei|7 Aprilie 2015 12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente: Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu. Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani. La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia. Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”. Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist). H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele. Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor. Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul. Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?” Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”. Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie. „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart/

12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart I-aţi ascultat operele, simfoniile, concertele. Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte? Un articol de Liliana Matei|7 Aprilie 2015 12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente: Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu. Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani. La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia. Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”. Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist). H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele. Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor. Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul. Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?” Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”. Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie. „Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart

Wolfgang Amadeus Mozart - Piano Concerto No. 21 - Andante  

• 1775: S-a născut Friedrich von Schelling, filozof german (d.1854) unul dintre reprezentanții de seamă ai idealismului german, mai târziu tot mai mult influențat de romantismul în plină dezvoltare.

 Pentru sistemul său de gândire a elaborat conceptul de filozofie a identității.

Gândirea filozofică a lui Scheling a cunoscut un îndelungat proces de dezvoltare. Pornind de la operele lui Immanuel Kant și Johann Gottlieb Fichte, precum și de la filozofia lui Baruch Spinoza, în primele sale opere este caracteristică punerea pe același plan a obiectului și subiectului. Acest punct de vedere stă la baza concepției sale asupra filozofiei identității, concepție impregnată de panteism, în care Dumnezeu se confundă cu forțele și legile universului.

În perioada următoare a creației sale filozofice, Schelling s-a distanţat de panteism și-a elaborat un sistem pe care l-a denumit filozofie pozitivă., prin care definea existența omului ca o formă de prezență a conștiinței de sine în absolut, esența umană dimpotrivă ca activitate creativă liberă.

 

• 1832: S-a născut  Lewis Caroll(Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician englez (d.1898).

Lewis Carroll s-a născut în Daresbury, Anglia, pe 27 ianuarie 1832. A avut rezultate foarte bune la matematică, obţinând mai multe premii academice. În anul 1849, a intrat la Universitatea din Oxford, obţinând după absolvire postul de profesor de matematică la Christ Church College.
  Începând cu anul 1860, Lewis Carroll şi-a început cariera literară. Celebru a devenit cinci ani mai târziu, când a apărut „Alice în ţara minunilor” (Alice's Adventures în Wonderland).
  Întreaga sa operă a semnat-o cu pseudonimul literar Lewis Carroll, numele adevărat al fiind Charles Lutwidge Dodgson. Opera scriitorului cuprinde şi un poem, „The hunting of the Snark”, publicat în 1876.

 Lewis Carroll a realizat şi peste 3.000 de fotografii, majoritatea lor înfăţişând fetiţe şi personalităţi.

Numele lui a rămas inseparabil de celebrele "Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor" şi de exerciţiile de literatură absurdă.

 Matematician, logician şi fotograf, pe lângă preocupările scriitoriceşti, Carroll a continuat să seducă, multe generaţii după moartea sa, prin stilul în care îmbină paradoxurile şi artificiile logice, explorările fantastice şi umorul. De asemenea, inventator, cel care a creat, în urma unei călătorii cu barca, unul dintre cele mai gustate şi preluate texte din istoria literaturii, a lăsat în urmă, printre altele, "nyctograful", o plăcuţă pe care puteai să-ţi iei notiţe pe întuneric. 

În 1862, tânărul matematician pe nume Charles Dogson, cunoscut drept Lewis Carroll, a pornit într-o călătorie cu vaporul împreună cu prietenul lui, Reverend Robinson Duckworth şi cele trei fete ale lui, Edith (8 ani), Alice (10 ani) şi Lorina (13 ani). Dorinţa lui Carroll de a le distra pe cele trei fetiţe a dus la crearea unei poveşti despre o lume de basm, plină de personaje fantastice. Alice Liddell a fost atât de captivată de poveste încât i-a cerut lui Carroll să o scrie pentru ea.

La scurt timp după, i-a trimis un manuscript cu titlul „Aventurile lui Alice din subterană”. Istoricul Martin Gardner a scris în „The Annotated Alice”, publicată în 1960: „O mulţime de fetiţe încântătoare au trecut prin viaţa lui Carrol, însă niciuna nu a putut să îi ia locul lui Alice Liddel, prima lui iubire.”
Manuscriptul a ajuns pe mâna lui George MacDonald, un idol de-ai lui Carroll, care le-a citit povestea propriilor copii,aceştia fiind captivaţi în totalitate. Încurajat de reacţiile celor din jur, Carroll a revizuit povestea pentru a fi publicată şi a redenumit-o „Aventurile lui Alice în ţara minunilor”, adăugând scena deja faimoasă a petrecerii cu ceai a Pălărierului Nebun.

În 1865, John Tenniel a ilustrat povestea, iar Garnder a rememorat anecdotele colaborării de atunci: „Fotografiile lui Tenniel cu Alice nu sunt fotografii cu Alice Liddell, care avea părul negru, tuns bob, cu un breton care îi ascundea fruntea. Carroll i-a trimis lui Tenniel o poză cu Mary Hilton Badcock, un al copil cunoscut scriitorului, dar dacă Tenniel a acceptat sfatul rămâne de disputat. Faptul că nu a ţinut cont de asta este sugerat într-o scrisoare pe care Carroll a scris-o după ce ambele cărţi cu Alice au fost publicate.

”Domnul Tenniel este singurul artist care a desenat pentru mine, care a refuzat categoric să folosească un model, declarând că are nevoie de un model cum am eu nevoie de tabelul cu tabla înmulţirii ca să rezolv o problemă. Mă aventurez sp spun că a desenat câteva poze cu Alice care erau foarte disproporţionate- capul prea mare şi picioarele prea mici”.

• 1880: Lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de invenție pentru sursa sa de iluminare incandescentă.

În  lui Thomas Edison i-a fost acordat brevetul de invenție pentru sursa sa de iluminare incandescentă, invenție care a avut un impact puternic asupra industriilor electronice și de calculatoare.

Oamenii foloseau deja surse de iluminat pe bază de arc electric, care produceau lumina prin crearea unui arc de electricitate între două fire. Totuși, lumina orbitoare pe care o emana un asemenea arc electric, a facut ca asemenea surse de lumină să nu fie cele mai potrivite pentru uzul casnic. Edison, asemenea predecesorilor săi, a conceput ideea de lumină care să emane dintr-un fir strălucitor, sau filament, produs dintr-o substanța care să suporte temperaturi foarte ridicate, fără să se topească sau să se aprindă. 

După sute de încercări și mai bine de un an de muncă susținută, Edison a proiectat un filament din fibră de carbon, capabil să ardă constant timp de peste 40 de ore. Deși nu a fost prima sursă de lumină electrică incandescentă, a fost prima care putea fi folosită, datorită faptului că folosea curent de intensitate mică și ăn plus, dura multă vreme fără să se epuizeze.

• 1888: La Washington este fondată "National Geographic Society".

National Geographic Society este o organizație științifică non-profit, cu sediul  la Washington, DC,Statele Unite ale Americii. Domeniile de interes ale organizației suntgeografia, arheologia, științele naturii, studiul și conservarea culturii și aistoriei. Societatea a fost înființată în anul 1888.

Societatea deține postul de televiziune  National Geographic Channel și revistele National Geographic, National Geographic Traveler, National Geographic Adventure, National Geographic Kids, National Geographic Little Kids, National Geographic in the classroom: Explorer, National Geographic in the classroom: Young Explorer, National Geographic in the classroom: Extreme Explorer, National Geographic Green Guide și Glimpse^.

În 27 ianuarie 1888, era înfiinţată Societatea National Geographic, care avea să devină una dintre cele mai prestigioase instituţii de ştiinţă şi educaţie din lume.

Potrivit lui John M. Fahey, actualul preşedinte al societăţii, National Geographic are misiunea principală de a motiva oamenii să îşi cunoască şi să îşi protejeze planeta pe care trăiesc.

Acoperind domenii precum geografia, arheologia, ştiinţele naturale, istoria şi cultura universală şi promovând constant conservarea mediului, societatea cu sediul în Washington D.C. este condusă de un Consiliu de administraţie, alcătuit din 22 de membri.

Societatea National Geographic s-a constituit ca un club eclusivist, din care făceau parte academicieni, dar şi bogătaşi interesaţi de călătorii.

În 13 ianuarie 1888, 33 de exploratori şi oameni de ştiinţă s-a adunat într-un stabiliment privat situat în Piaţa Lafayette din Washington pentru a pune bazele unei societăţi „care să promoveze şi să difuzeze cunoştinţe geografice”. Iniţiatorii acestui demers au elaborat o lege de funcţionare şi un plan organizatoric, iar în 27 ianuarie, societatea apărea oficial. Primul preşedinte National Geographic a fost Gardiner Greene Hubbard, urmat în 1897 de ginerele său, faimosul inventator Alexander Graham Bell.

”Dacă eşti viu, respiri. Dacă respiri, poţi să vorbeşti. Dacă vorbeşti, poţi să întrebi. Dacă întrebi, poţi să gândeşti. Dacă gândeşti, poţi să cercetezi. Dacă cercetezi, experimentezi. Dacă experimentezi, înveţi. Dacă înveţi, creşti. Dacă creşti, îţi doreşti. Dacă îţi doreşti, găseşti. Dacă găseşti, pui la îndoială. Dacă pui la îndoială, înţelegi, iar dacă înţelegi, ştii. Dacă ştii, vrei să ştii şi mai mult. Dacă vrei să ştii mai mult, eşti viu” – motto National Geographic.

Bell şi Gilbert Hovey Grosvenor, cel care avea să îndeplinească funcţia de editor al revistei National Geographic timp de 55 de ani, sunt şi autorii strategiei de marketing pe care societatea o va urma până în zilele noastre, promovându-se cu succes. Revista National Geographic va deveni, de altfel, şi prima publicaţie care „a spus poveşti în fotografii”, sub inspirata îndrumare a lui Bell şi Grosvnor.

În octombrie 2006, Societatea National Geographic era recompensată cu premiul „Prinţul de Asturia”, categoria comunicare şi ştiinţe umaniste.

Organizaţia sponsorizează activităţi de cercetare ştiinţifică, inclusiv explorare geografică. Revista National Geographic apare în 34 de limbi, iar aceasta este doar una din multele reviste care poartă marca societăţii. Pe lângă acestea, National Geographic mai publică cărţi, manuale şcolare şi hărţi. De asemenea, Societatea deţine postul de televiziune National Geographic Channel şi realizează filme documentare în nenumărate limbi, difuzate atât pe canalul propriu, cât şi pe alte posturi tv, precum şi în mediul virtual.

• 1926: Inginerul englez John Logie Baird a experimentat într-un studio din Londra primele transmisiuni televizate.

John Logie Baird a fost uninginer scoțian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem deteleviziunea mecanică. De asemenea, a realizat primul tub electronic pentru televiziunea color.

A realizat prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii.

Astfel, în 1924, Baird a obţinut imagini televizate folosindu-se de rezultatele muncii lui Arthur Korn (care a pus la punct primele circuite care au permis transmiterea imaginilor tv), în care se distingeau doar contururile obiectelor. Apoi, în 1925, a reuşit să pună la punct sistemul, astfel încât să poată fi recunoscute şi figurile. Anul următor a realizat prima transmisiune prin televiziune a unor imagini în mişcare.

În 1926, a făcut o demonstrație cu o mașină care transmitea mișcări de film folosind tehnologia undelor radio, pe care a numit-o ''televizor'', pe baza unei idei, din 1884, a germanului Paul Nipkow, la Royal Institution din Londra. Instrumentul inventat de John Logie Baird a fost diferit față de încercările ulterioare ale altor savanți, fiind construit atât din părți mecanice, cât și părți electrice.

John Logie Baird este cel care a introdus televiziunea transatlantică în 1928 și a făcut prima demonstrație a televiziunii color, în același an. British Broadcasting Corporation (BBC) a început să transmită programe de televiziune în 1929, pe baza descoperirilor lui Baird. Prima transmisie TV în care pe ecran apăreau imagini iar în difuzoare se auzeau sunete a fost realizată în 1930.

John Logie Baird a mai inventat aparatul de vizualizare cu infraroșu. A murit la 14 iun 1946, la Bexhill-on-Sea, în Anglia.

 În 1928 a demonstrat că imaginile puteau fi redate în culori. Datorită acestor progrese, serviciile poştale germane i-au oferit posibilitatea să dezvolte un post de televiziune.

Invenţiile sale au deschis calea transmisiunilor sportive. Primul eveniment de acest gen a fost derby-ul de la Epsom, în 1931. Transmisia a fost efectuată pentru primul post de televiziune francez, Télévision-Baird-Natan. Tot Baird a fost cel care a pus pe picioare postul britanic BBC. Însă, în ciuda acestui lucru, dar şi din cauza unui incendiu ce a avut loc la unul dintre punctele de lucru ale lui Baird, în 1937, BBC a renunţat la sistemul pus la punct de inginerul scoţian. Acest lucru i-a provocat mari supărări şi i-a înrăutăţit starea de sănătate. Din decembrie 1944, până în 1946, anul morţii sale, a locuit în Station Road, comitatul East Sussex. A murit la 14 iunie 1946, din cauza unui atac de cord pe care l-a suferit în februarie acel an.

Să aveți o zi frumoasă!