6 Ianuarie

Este cea de-a 6-a zi a anului.

Au mai rămas 359 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 52 m și apune la 16 h 50 m.

Citatul zilei

"Nu sunt ce par a fi — 

Nu sunt 

Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!... 

Dar fiindcă m-am născut fără să știu, 

Sau prea curând, 

Sau poate prea târziu... 

M-am resemnat, ca orice bun creștin, 

Și n-am rămas decât... Cel care sunt!..." (Ion Minulescu)

Boboteaza

Botezul Domnului sau Boboteaza este prăznuit de creştini, în fiecare an, în data de 6 ianuarie. Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfantul Ioan Botezătorul. În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe se sfințesc apele.

La vârsta de 30 de ani, Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezătorul învăța și boteza oamenii, iar despre Iisus le spunea: “Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știți”. “Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște și-L arată mulțimilor, zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Această mărturie era foarte necesară israelitenilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui.

După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”. Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi – moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu și ca Mesia.

În ziua de Bobotează are loc sfințirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, și astăzi, cu multă atenție, în fiecare comunitate. Locul de desfășurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spațiu mai larg – unde să fie cel puțin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii.

Pentru acest moment se aduce apă, care se pune în vase mari de lemn și, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheață. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfășoara întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunității.

 

După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean își ia apă sfințită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă.

Odată ajunși acasă, oamenii sfințesc cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și interiorul casei.

Boboteaza este ultima zi a ciclului sărbătorilor de Anul Nou, marcată în calendarul creştin de celebrarea Botezului Domnului. Este dedicată purificării mediului înconjurător, în special a apelor, de forţele malefice. Sărbătoarea cuprinde motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în noul an, se deschide cerul şi vorbesc animalele. Totuşi, o pondere deosebită o deţin actele de profilaxie şi purificare. La riturile creştine de sfinţire a apei, de botezare a credincioşilor, de scufundare (aruncare a crucii) în apă poporul a adăugat numeroase practici de purificare şi alungare a spiritelor malefice: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa râurilor sau lacurilor, împuşcături, strigături şi zgomote, aprinderea focurilor, producerea şi împrăştierea substanţelor urât mirositoare, afumarea oamenilor, vitelor şi anexelor gospodăreşti.

Obiceiul se practică şi astăzi în Ialomiţa, în special în satele situate de-a lungul apelor.

Practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creștine adăugându-se practici populare de purificare a spațiului și de alungare a spiritelor malefice. În anumite regiuni ale țării, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri și fumegații. Această manifestare avea loc imediat după sfințirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinși ce fuseseră folosiți anterior la aprinderea secalușelor, și aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri și frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte.

Tinerii cântau și dansau în jurul focului și săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credința că vor fi feriți, astfel, de boli și de pacate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinși cu care, odată ajunși acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casa cu pulberea folosită ca încărcătură pentru secălușe crezând că, în acest fel, casa va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete. Sursa: crestinortodox.ro

Boboteaza, sărbătoarea fetelor nemăritate. 

Fetele îşi visează ursitul

 

Fetele care doresc să își viseze ursitul trebuie să “fure” sau să accepte de la preot un firicel de busuioc sfințit. Se spune că dacă îl vor ține în sân sau îl vor pune sub pernă înainte de a adormi, dar și dacă postesc și se roagă Sfântului Ioan în ajun de Bobotează, îl vor vedea în vis pe cel cu care le este hărăzit să se căsătorească.

Se spune că cei care reușesc să nu mănânce și să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate și binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

După ce iau agheasmă de la preot, fetele tinere obișnuiesc să se îmbăieze de trei ori în râu sau să-și toarne apa pe cap simbolic. Precum s-a adunat poporul la malurile Iordanului, tot așa se vor strânge pețitorii la ușa fetei respective.

Boboteaza. Tradiții li superstiții

Epifania

În Biserica Romano-Catolică, ziua de 6 ianuarie corespunde prezentării pruncului Iisus Regilor Magi. Este, de asemenea, celebrarea primului miracol înfăptuit de Fiul lui Dumnezeu (al Nunții din Cana Galileii) și, desigur, și data botezului Mântuitorului, dar aceasta va fi celebrată duminică. Biserica din Apus a acordat mare importanță acestui eveniment încă din secolul al V-lea.

Mult timp, Epifania a fost mai importantă decât Crăciunul. Preeminența Nașterii Domnului a fost decisă în secolul I. Un cântec popular povestește despre Regii Magi veniți din Africa. 

Potrivit Evangheliei, ei au sosit însă din Orient. Originea lor este obscură și astăzi. Se spune despre ei că erau învățați, bogați, dar rătăcitori.

Tradițiile celebrării Epifaniei diferă de la o țară la alta. În unele regiuni ale Spaniei, la Madrid și la Barcelona au loc procesiuni cu Regii Magi, Gaspar, Balthazar și Melchior care aruncă bomboane. Ei sunt urmați de călăreți, simbolizând cavalcadele Magilor. Regii Magi sunt aici cei care aduc daruri copiilor. Ei aduc daruri copiilor în ziua Epifaniei, și nu de Crăciun.

„Tortul regelui”

În Franța există, din secolul al XIV-lea, tradiția „La galette du Roi” (traducere aproximativă tortul regelui). Este o prăjitură, împodobită cu o coroană, în care se află un bob de fava (o specie de fasole). Fava în „tortul regelui" amintește de Imperiul Roman, când boabele ei, albe sau negre, erau folosite pentru vot. La începutul lui ianuarie, la Saturnaliile de la Roma, era ales un rege al petrecerii prin acest tip de vot.

Dacă inițial sărbătoarea este religioasă, ea a devenit o tradiție familială.

„La galette du roi” era împărțită în atâtea porții câte persoane erau prezente, plus una, destinată primului sărac care ar fi venit. Aceasta era numită „partea lui Dumnezeu” sau „partea Fecioarei”. Exista și partea celor absenți, cum ar fi cei plecați la armată sau pe mare. Aceasta era păstrată până la întoarcerea lor, ca un fel de a spune „ne-am gândit la voi”. Dacă se păstra mult timp fără să se fărâmițeze, era un semn bun.

Cel care găsea bobul în bucata lui de tort era încoronat rege și își alegea o regină. În Anglia, ca și în Bourgogne, se prefera formarea unui cuplu de ocazie, punând în prăjitură un bob mare și unul mic. Din 1875, bobul de fasole a fost înlocuit cu unul din porțelan de Sèvres.

În Germania, trei tineri sau copii, deghizați în Regi Magi, merg din casă în casă pentru a binecuvânta. La intrare cei trei regi cântă melodii specifice și desenează inițialele Magilor pe uși. Și în Franche-Comté, copiii erau deghizați în magi, purtând o cămașă împodobită cu stele și o centură aurie. Ei mergeau din poartă în poartă cântând, sunând clopoței și cerându-și partea.

„Befana” în locul lui Moș Crăciun

La Roma și în Italia de Sud, jucăriile le sunt aduse celor mici în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către „Befana” (pronunție deformată a cuvântului Epifanie - foto 3), o vrăjitoare bătrână, dar bună. Ea vine pe mătură, trece prin horn și lasă cadourile.
 Numită altădată și „Stria” (zgripțuroaică, vrăjitoare), era așteptată cu emoție de copii, care la acea vreme primeau daruri modeste. Ca vrăjitoarea să stea cât mai mult timp, pe masă se puneau în seara din Ajunul Bobotezei diferite feluri de mâncare, fructe și un pahar cu vin, iar pe pragul casei se presăra fân pentru măgarul ei. La sobă erau agățați ciorapi pentru cadouri: mai ales fructe. Cei care n-au fost cumiți primeau numai cărbuni. În Noaptea Regilor, în mijlocul strigătelor, cântecelor și al plânsetelor copiilor, bătrâna vrăjitoare, sub forma unei păpuși de paie îmbrăcate în zdrențe, era arsă în curte, suspendată de un băț deasupra focului.

Befana sosește îmbrăcată toată în negru, cu pantofii jupuiți și rupți și cu sac mare în spate. Potrivit legendei, Befana fusese anunțată de Nașterea lui Iisus de către cei trei Regi Magi, care o invitaseră să urmeze alături de ei Steaua. Întârziind, ea a pierdut din vedere Steaua. De atunci, pe cal, pe măgar sau pe mătură, purtând un coș sau un sac mare cu bunătăți, zboară din casă în casă în speranța că-l va găsi pe micul Iisus. Precaută, lasă un cadou fiecărui copil adormit.
În Italia, de Epifanie se coc biscuiți în onoarea Befanei, numiți „befaninis”. La Veneția, pentru Epifanie, gondolierii defilează costumați în vrăjitoare.

Botezul cailor 

La graniţa dintre superstiţie şi credinţă

Botezul Cailor are loc la 6 Ianuarie al fiecărui an şi este o manifestare etnofolclorică tradiţională, despre care se spune că ar data de pe la anii 1900. Acest botez se face „la propriu” de către preoţi, la sate, fiind răspândit în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Se spune că cei ce-şi botează caii vor avea un an bun, cu recolte mănoase şi – de obicei – acest ritual este urmat de o alergare-întrecere de cai. Mulţi săteni cred că, deoarece calul este ajutorul omului în treburile gospodăreşti şi la muncă de pe câmp, el ar trebui purificat întocmai ca cel pe care-l slujeşte; şi de aici – Botezul Cailor.

Această datină a creat şi superstiţii, dintre care cele mai răspândite sunt:

• ca şi în noaptea de Anul Nou şi în noaptea dinaintea zilei Botezului Cailor, fetele mari pun sub pernă busuioc pentru a-şi visa viitorul soţ;
• calul botezat va fi mult mai sănătos şi mai viguros decât unul nebotezat;
• afumarea grajdului pentru îndepărtarea duhurilor rele din preajma cailor.

     

Evenimente de-a lungul timpului...

•  1412: S-a născut Jeanne d'Arc, eroină naţională a Franţei, supranumită „Fecioara din Orleans” (m. 1431).

Ioana d'Arc este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică. A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani. 

• 1714: Inginerul englez Henry Mill a patentat mașina de scris. 

Prima mașină de scris comercială a fost patentată abia în 1868 de inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes.

În ultimul său an de domnie, regina Ana a Marii Britanii a acordat cel de-al 385-lea patent inginerului Henry Mill pentru un dispozitiv de scriere asemănător tiparului. Singura mențiune păstrată despre acest strămoș al mașinii de scris este o descriere succintă făcută de către autorul său, în care se spune că dispozitivul poate reda scrierea de tipar într-o manieră rezistentă și greu de contrafăcut.

 Nu se știe însă sigur dacă Mill a construit efectiv mașina de scris sau a avut doar ideea. A trebuit să treacă aproape un secol până la o nouă încercare de realizare a unui dispozitiv pentru scris. Astfel, în anul 1808, Pellegrino Turri a inventat o nouă mașinărie, de data aceasta funcțională, dovadă documentele dactilografiate care s-au păstrat. 

Prima mașină de scris comercială practică a fost patentată abia în 1868 de către inginerul mecanic american Christopher Latham Sholes. Până în prezent, mașina de scris a cunoscut aproximativ 400 de variante. 

In ziua de 6 ianuarie 1714, acum 301 ani, englezul Henry Mill obținea brevetul invenției sale, "mașina pentru a imprima și a transcrie scrisori separate sau succesive, foarte utilă pentru evidențele publice".

Era prima mașină de scris din lume, o invenție desigur complicată, greu de exploatat și greu de intreținut, ceea ce a făcut ca, mulți ani după patentare, mașina să nu fie folosită.

De altfel, unii cercetatori susțin că n-a fost folosită deloc, întrucât nu ne-a rămas niciun petic de hârtie scris cu ajutorul acestei invenții sau vreo relicvă din ceea ce fusese invenția. Poate nici n-a fost construită.

Nici măcar documentația de patentare, care s-a păstrat, nu prezintă o descriere sau ceva amănunte, din care să rezulte ce anume s-a patentat.

Singurul lucru clar este că în acea zi de 6 ianuarie Henry Mill a obținut brevetul pentru o mașină de scris inventată de el. Probabil că invenția nici n-a produs prea mult entuziasm, întrucât timp de un secol nu s-a mai ocupat nimeni de invenția lui sau de vreo eventuală perfecționare.

Abia în 1808, italianul Pellegrino Turri produce o mașină de scris funcțională, pentru nevăzători. În mod ciudat, mașina scria în relief, dar nu știm astăzi dacă atunci reușea cineva să citească reliefurile lui Turri.
Adevăratul strămoș al mașinii de scris, utilizabilă și chiar utilizată, a apărut mai târziu. Invenția a fost brevetată de inginerul american Christopher Sholes, în anul 1868. Dar nici măcar Sholes n-avea prea multa încredere în ceea ce inventase și a renunțat să construiasca prototipul.
A vândut patentul pur și simplu cu suma de 12.000 dolari unei firme interesate, care a încercat și a reușit să faca un mare business din această afacere.

Firma în cauza era un producator de arme, compania Remington, din uzinele căreia a ieșit în anul 1874 prima mașina de scris industrială, urmată de multe altele. A fost una din rarele ocazii când o afacere civilă s-a dovedit mai profitabilă decât una cu armament.

• 1745: S-a născut inventatorul Jacques Etienne Montgolfier, pionier al aviaţiei. 

A inventat, împreună cu fratele său, balonul cu aer cald.

Frații Montgolfier: Joseph-Michel Montgolfier și Jacques-Étienne au fost descoperitorii balonului cu aer cald.

Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier au studiat științele naturale șiarhitectura, fiind proprietarii unei fabrici de hârtie(ocupație tradițională în familie încă din sec. XIV). Pe la mijlocul anului 1770, Joseph-Michel este preocupat de aeronautică, făcând încercări de parașutism de pe acoperișul casei sale. Se preocupă de proprietățile gazelor, căutând un amestec de gaze mai ușor decât aerul. Experimentele cu vapori de apăeșuează. În decembrie 1782 întreprind în Annonay, locul lor de baștină, prima încercare cu unbalon  umplut cu lână, fân și aer încălzit, încercare încununată de succes. Frații ajung la concluzia că fumul este forța care contribuie la înălțareaaerostatului, din care cauză folosesc materiale care produc mult fum. La 5 mai 1783 îmbunătățesc peretele balonului, care va fi construit dinin căptușit cu hârtie. Zborul, asistat de public, durează un timpde zece minute, atingând o înălțime de 1500 m.

Regele Ludovic XVI invită frații pentru o prezentare a zborului cu balonul laParis, însărcinând în același timp cu studiul acestui fenomen „Academia de Științe din Paris”. Jean-Baptiste Reveillon livrează tapete colorate și sprijină financiar experimentul cu balonul. La data de 19 septembrie frații fac un experiment cu un balon care se înalță cu trei animale (un miel, o rață și un cocoș), în prezența regelui; animalele supraviețuiesc zborului cu balonul. Drept urmare, regele aprobă să se facă încercări și cu oameni. La 21 noiembrie 1783 balonul se înalță cu primii oameni, fizicianul Pilâtre de Rozier și ofițerul Marquis d'Arlandes. Zborul durează 25 de minute fără incidente. Se preconizase ca experimentele să se efectueze cu deținuți, dar din cauza protestelor s-a renunțat la această idee. Încercarea următoare, la 1 decembrie 1783, se va face cu un gaz mai ușor decât aerul, folosindu-sehidrogenul.Jacques Charles zboară astfel în  Paris  pe o distanță de 3 km. Primul zbor cu un om la bordul unui balon în afara Franței a avut loc lângă Milano la 25 februarie 1784. Joseph-Michel îmbunătățește balonul în anul 1796 prin folosirea ventilului descoperit de John Whitehurst în 1772. Frații Montgolfier pun la punct o tehnologie de producere a unei hârtii transparente pentru confecționarea balonului. Ulterior au loc concursuri cu baloane.

•     1760 : S-a născut Ioan Budai-Deleanu, scriitor, filozof și istoric român.

Ioan Budai-Deleanu a trăit între anii 1763-1820 şi a fost un scriitor de factură clasică, istoric şi iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Piuaru-Molnar etc.

Scrierile lui Ioan Budai - Deleanu sunt numeroase şi din domenii diverse, lucrări cu caracter pedagogic, juridic, istoric, etnografic, opere lingvistice şi literare. în domeniul pedagogic a tradus în limba română o scriere pedagogică germană numită şi „Cartea trebuincioasă pentru dascăli” - 1795, apoi traduce şi adoptează opere de legislaţie - lucrări de drept sau de procedură penală.

Lucrările istorice, redactate exclusiv în limba latină şi rămase toate în manuscris, arată dorinţa autorului, realizată doar parţial, de a alcătui o vastă operă consacrată originii popoarelor din Transilvania.

Ioan Budai - Deleanu a lăsat moştenire şi multe scrisori lingvistice, studii de gramatică, teorii ale ortografiei româneşti şi mai multe dicţionare proiectate în 10 (zece) volume pentru limba română şi limbile latină, greacă, italiană, franceză şi germană.

Întreaga activitate a lui Ioan Budai - Deleanu a fost încununată prin opera literară, formată din cele două poeme eroicomice şi satirice ŢIGANIADA şi TREI VITEJI (neterminată).

 Realizarea literară de esenţă naţională este ŢIGANIADA, operă capitală a unei vieţi, această epopee unică în literatura noastră, rod al unei îndelungate elaborări şi scrisă în două variante, ultima începută ia 1800 şi terminată la 1812.

 Această operă este o sinteză a legitimelor aspiraţii româneşti de veacuri, dar care este plasată într-un moment eroic al trecutului naţional mai îndepărtat, adică în Muntenia secolului al XV-lea, pe vremea lui Vlad Ţepeş.

Epopeea este una din marile valori ale literaturii româneşti de început.

Ioan Budai-Deleanu – autorul primei epopei din literatura română

• 1802: S-a născut Ion Heliade Rădulescu, scriitor și politician român.

Ion Heliade-Rădulescu a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă.

Ion Heliade Rădulescu a trăit între anii 1802 – 1872 având șansa de a fi martor la evenimentele uneia dintre cele mai importante epoci din istoria românilor, traversată de regimuri și mentalități diferite precum ce fanariotă, a Regulamentului Organic, a Revoluției Pașoptiste, continuată fiind de Unirea Principatelor române și regimul monarhic al lui Cuza și Carol I.Ion Heliade Rădulescu s-a afirmat în literatura română ca traducător, dar totodată ca și creator. El este primul creator de școală literară din Țara Românească sprijinind afirmarea a numeroși tineri în spațiul culturii autohtone.

•    1838: Samuel Morse a efectuat prima demonstrație a sistemului său de telegrafie în orașul Morristown, New Jersey.

Samuel Finley Breese Morse a fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840  și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent. 
 

 Samuel Morse a creat alfabetul Morse - în care literele sunt reprezentate prin combinații de semnale scurte și lungi - în jurul anului1838. El a identificat literele cel mai des folosite și le-a asociat semnale scurte (pentru "e", un singur punct); celor mai puțin folosite (de exemplu "q"), le-a asociat semnalele cele mai lungi.

Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice, acestea putând fi scrise sub forma de puncte și linii sau semnalizat cu lumini intermitente sau cu semnale radio. Apelul internațional de pericol, SOS - 3 puncte, 3 linii, 3 puncte - a fost introdus în1912, la 40 de ani după moartea lui Morse. Expresia des folosită de acesta, "Save Our Souls"( "salvați sufletele noastre"), a apărut ceva mai târziu.

•  1870: A fost inaugurată celebra sală de concerte vieneză Musikverein, construită de Societatea Prietenii Muzicii. Musikverein găzduieşte la începutul fiecărui an vestitul concert de Anul Nou al Filarmonicii vieneze.

Edificiul de pe Karlsplatz, situat în apropierea Ringului vienez, care aminteşte de un templu, a fost construit în anul 1870 de Theophil Hansen, în stil istoricist, cu coloane, frontoane şi reliefuri.

Datorită acusticii sale, "Sala Mare” este considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume.

Sala Mare de concerte de la Musikverein, cunoscută şi ca „Sala de Aur" este renumită pentru ornamentaţiile sale spendide. Plafonul atrage privirile cu Apollo şi muzele, iar pe coloane sunt sculptate figuri feminine din Antichitate. Incomparabilă este şi acustica spaţiului deoarece experienţele senzoriale de percepere a sunetelor sunt unice în lume. În fiecare an, din Sala de Aur se transmite la televiziunile din întreaga lume, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena pentru un public ce numără milioane. Şi în cele 364 de zile rămase din an, Asociaţia Muzicală Vieneză, Musikverein oferă concerte de top. Nu mai este de mult timp doar un templu al muzicii clasice.

Großer Musikvereinssaal sau Goldener Saal (Sala de Aur) are aproximativ 49 m lungime, 19 m lățime și 18 m înălțime. Ea are 1.744 de locuri pe scaune și 300 de locuri în picioare. Aici este organizat anual Concertul de Anul Nou de la Viena anual are loc aici. Acustica sa plină de viață se bazează în primul rând pe intuiția lui Hansen deoarece el nu a putut să se bazeze pe studii privind acustica arhitecturală. Forma dreptunghiulară și proporțiile sălii, precum și sculpturile, permit reflectarea numeroaselor sunete. Echipamentul original a cuprins o orgă cu tuburi istorică construită de Friedrich ladegast, iar primul recital de orgă a fost realizat de Anton Bruckner în 1872. Orga actuală a fost instalată inițial de către firma austriacă Rieger Orgelbau în 1907, foarte stimată de muzicieni ca Franz Schmidt sau Marcel Dupré, și recondiționată în 2011.

Începând cu anul 2001, clădirea a fost renovată și mai multe săli noi de repetiție au fost amenajate la subsol.

Din anul 2004, în Musikverein există patru săli: Sala de Sticlă, Sala de Metal, Sala de Piatră şi Sala de Lemn. În aceste săli, atenţia se concentrează pe programe de prezentare a artiştilor tineri. Aşa a debutat în Sala de Sticlă, soprana de acum solicitată pe plan mondial, Anna Prohaska.

Jazz-ul este la fel de obişnuit în cele patru săli ale Asociaţiei Muzicale, Musikverein, ca şi discursurile rostite de actori, scriitori şi muzicieni, care citesc din propriile opere, povestesc sau lansează discuţii pe teme muzicale. Chiar şi publicul tânăr îşi găseşte un loc agreabil în noile săli, unde se pot asculta cu entuziasm, un număr de peste 220 de concerte susţinute de copii şi tineri.

• 1881: S-a născut Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg român.

Reprezentant de seamă al simbolismului românesc, poetul s-a născut în data de 6 ianuarie 1881 la București și a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa.

În  1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu în revista Povestea vorbei.

A lăsat ca moștenire poezia sa prin magia muzicalității ei, cu o predilecție anume pentru trăiri şi presărată “cu clipiri şirete şi complice”, după cum notează criticul literar Şerban Cioculescu.

A debutat cu versuri în volumul Povestirea vorbirii. S-a mai remarcat prin proză, piese de teatru și cronici dramatice.

La formarea sa au contribuit nume precum Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică, dar și simboliști francezi și belgieni.

În 1927, Minulescu a reapărut pe scena poeziei cu volumul "Spovedanii", inclus ulterior în "Strofe pentru toată lumea" (1930). Un an mai târziu, a publicat romanul autobiografic "Corigent la limba română", câștigând totodată și Premiul Național pentru poezie. Două romane ale sale au fost publicate în 1933, "3 și cu Rezeda 4" și "Cetiți-le noaptea".

În urma unui colaps cardiatic, la 11 aprilie 1944, Ion Minulescu a încetat din viață și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

• 1897: S-a născut Ionel Teodoreanu, scriitor român. 

Pe 6 ianuarie 1897, la Iaşi, s-a născut Ionel Teodoreanu, care avea să fie cunoscut pentru scrierile sale ce evocă în stil inconfundabil copilăria şi adolescenţa.
Cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian, Ioan-Hipolit Teodoreanu, pe numele lui complet, a fost un romancier şi avocat român. În 1920, obţine diploma de avocat. Profesează în domeniul ales, dar, în acelaşi timp, este atras şi de beletristică, debutând cu schiţa „Bunicii", în revista „Însemnări literare”.

Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului, iar la 30 de ani, Ionel Teodoreanu era un scriitor consacrat, având în palmaresul său literar trei volume de largă circulație, care au stârnit admiraţia publicului și a criticii. A semnat volume unice în literatura română, dintre care amintim: „Uliţa copilăriei" (1923), „În casa bunicilor" (1938), „Lorelai" (1935). Deşi a scris peste 20 de cărţi în proză, cel mai mare succes l-a avut cu trilogia „La Medeleni", compusă din volumele „Hotarul nestatornic", „Drumuri" şi „Între vânturi". În decursul carierei, Ionel Teodoreanu a colaborat cu revistele „Viaţa Românească”, „Gândirea”, „România literară”, „Flacăra”.
Scriitorul s-a stins din viaţă pe 3 februarie 1954, la Bucureşti. 

• 1907: Educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma

 

Născută în 1870 în Chiravalle, în provincia Ancona, Maria Montessori a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia după absolvirea Facultăţii de Medicină a Universităţii din Roma în 1896. Medic fiind, Dr. Montessori a fost în permanentă legatură cu copiii şi a devenit profund interesată de dezvoltarea lor. În urma unei cercetări atente şi minuţioase, ea a realizat că micuţii îşi construiesc propriile lor personalităţi pe masura ce interacţionează cu mediul înconjurător.

· 

Metoda ei de abordare a educaţiei, a rezultat dintr-o solidă cunoaștere a biologiei, psihiatriei şi antropologiei. Astfel, ea a studiat copii de toate rasele şi culturile din numeroase ţări, ajungând să realizeze în cele din urmă că legile dezvoltării umanităţii sunt valabile oriunde. Dr. Montessori şi-a continuat aceste observaţii, aprofundându-le şi lărgindu-şi aria de cunoastere până la moartea sa in 1952. Maria Montessori şi-a deschis prima Casa dei Bambini ( Casa Copiilor) într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Roma, pe atunci notoriul Quartiere di San Lorenzo. “Era în 6 ianuarie (1907), când a fost deschisă prima şcoală pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Nu pot să spun că era bazată pe metodele mele, pentru că acestea nu exitau la acel moment. Dar în această şcoală, metoda mea avea să ia fiinţă în cel mai scurt timp. În acea zi însă nu era nimic de văzut decât copii săraci, murdari şi nefericiţi cu maniere grosolane şi timide totodată, mulţi dintre ei plângând, majoritatea provenind din familii iliterate şi care mi-au fost lasaţi în grijă... Copiii erau atât de înlăcrimaţi şi înspăimântaţi, atât de ruşinoşi încât îmi era imposibil să-i fac să vorbească; feţele lor erau lipsite de orice urmă de expresie iar ochii priveau nedumeriţi ca şi când nu văzuseră nimic în viaţa lor..”“Ar fi interesant de ştiut circumstanţele iniţiale care le-a oferit posibilitatea acelor copii să treacă printr-o asemenea transformare, sau mai degrabă, ce a condus la apariţia  acelor copii noi, ale căror suflete s-au dezvăluit cu atâta strălucire încât au reuşit să răspândească  această lumină în lumea întreagă”. Şi într-adevăr, a fost ca si când această strălucire a trezit conştiinţele, pentru ca după doar 6 luni de la deschiderea Casei Copiilor, oameni de toate felurile de pe toate continentele au venit să vadă copiii miraculoşi ai Mariei Montessori. Dr. Montessori a fost convinsă că educaţia începe la naştere şi că primii ani din viaţa unui copil, fiind cei care-l şlefuiesc pe acesta cel mai mult, sunt şi cei mai importanţi, atât fizic cât şi mental. Ea a simţit că în aceşti primi ani, copilul are aşa numitele “perioade senzitive” în timpul cărora este în mod particular receptiv la anumiţi stimuli. Această receptivitate către anumite lucruri durează doar atât cât necesitatea respectivă este împlinită. Maria Montessori a murit în 1952 în Olanda la vârsta de 81 de ani. După moartea ei, Mario, fiul ei, a devenit succesor la conducerea Asociaţiei Internationale Montessori (AMI), organizaţie creată de Maria Montessori, cu sediul în Amsterdam. ”Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”  (Maria Montessori) 1929: Ferma Sheffield din New York a introdus ambalajul din carton, înlocuind clasica sticlă de lapte.

 

Închei postare de astăzi cu o poezie de Ion Minulescu, foarte dragă mie.

 ***

 

A XI-a poruncă

Ion Minulescu

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

Să aveți o zi frumoasă!

”Nu sunt ce par a fi...” în 2015(colaj propus de facebook)