Este a 50-a zi a anului.
Au mai rămas 315 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 17 h 50 m.
Începe zodia Pești: 19 februarie — 20 martie.
Citatul zilei
„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.” (Constantin Brâncuși)
Ziua Brâncuși
(2016 a fost anul
Constantin Brâncuși)
19 februarie a fost
declarată zi de sărbătoare naţională, potrivit unui act normativ publicat la
sfârşitul anului 2015. În această zi se va sărbători anual ziua naşterii
sculptorului român Constantin Brâncuşi.
19 februarie este
sărbătoare naţională cultură. Legea nr. 305/2015 privind declararea zilei de 19
februarie “Ziua Brâncuşi” a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
901 din 4 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu.
Potrivit actului, ziua
de 19 februarie este considerată, în mod oficial, sărbătoare naţională. Cu
această ocazie, autorităţile centrale şi locale pot să organizeze şi/sau să
sprijine logistic şi material manifestări cultural-artistice.
19 februarie este data
la care, în anul 1876, în localitatea Hobiţa, s-a născut sculptorul român
Constantin Brâncuşi.
Iniţiatorii actului au
afirmat că Brâncuşi este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii
şi ziua naşterii sale este sărbătorită pe tot mapamondul. Din acest motiv,
românii nu trebuie să fie mai prejos.
“Constantin Brâncuşi,
«părintele sculpturii moderne», cum a fost denumit prima dată de America, s-a
născut pe 19 februarie 1876 în Hobiţa, România. Este considerat unul dintre cei
mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată
lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Constantin Brâncuşi ne-a
dus în universalitatea lumii, făcând din naţiunea română o mitologie. Drept
urmare, este datoria noastră, pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl
aduce lumea contemporană lui Brâncuşi, să declarăm ziua lui de naştere
sărbătoare naţională”, scria în expunerea de motive ce a însoţit propunerea
legislativă.
Printre cele mai
cunoscute opere ale sculptorului se numără “Coloana fără sfârşit”, “Poarta
Sărutului”, “Masa tăcerii” şi “Domnişoara Pogány”.
19 februarie este zi
lucrătoare
Noua lege stabileşte că
19 februarie este doar sărbătoare naţională, nu şi zi nelucrătoare pentru
salariaţi. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt stabilite
exclusiv în Codul muncii.
Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj. A urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În vacanţa de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chiţu, fondatorul şcolii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziţia regională de la Craiova. S-a mutat apoi la Bucureşti, unde a absolvit Şcoala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările ''Bustul lui Vitellius'', ''Capul lui Laocoon'', ''Studiu'', apoi, prin mijlocirea doctorului Dimitrie Gerota, realizează ''Ecorşeu'', un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, şi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
În 1904, a plecat pe jos spre Paris, cu popasuri la Budapesta şi Viena. S-a stabilit o vreme la Munchen. În 1905, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, lucrând în atelierul lui Antonin Mercié. A făcut parte din "Cercle des étudiants roumains", alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ştefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu şi alţii. În luna ianuarie a anului 1907, a fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ''La umbra marilor copaci nu creşte nimic'' (''Rien ne pousse a l'ombre des grands arbres''). Părăseşte atelierul acestuia şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul şi realizează prima lucrare, intitulată "Sărutul". Urmează "Rugăciunea", ''Copil dormind'', ''Somnul'', ''Bustul pictorului Nicolae Dărăscu'', "Pasărea Măiastră", "Muza adormită", "Domnişoara Pogany", "Fântâna lui Narcis", "Primul ţipăt" şi "Doi pinguini".
Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuşi, primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor". În 1916, a realizat prima "Coloană a Sărutului", folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii "Porţii Sărutului", aceasta din urmă fiind definitivată în 1940 şi amplasată în parcul central din Târgu Jiu. În 1919, a apărut, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, Elveţia, Olanda şi America, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu Ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică". Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ''Pasărea în văzduh'', ciclul ''Ovoidului'', precum şi sculpturile în lemn. La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa, la Târgu Jiu, o "Coloană" în cinstea eroilor căzuţi în războiul mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din "Masa Tăcerii", "Scaunele", "Poarta Sărutului" şi "Coloana Infinitului", închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în
cimitirul Montparnasse din Paris. În România, în epoca socialistă,
Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat "un reprezentant al
burgheziei decadente". Sculptorul român a dorit să lase moştenire
României toate lucrările sale nevândute şi uneltele, dar autorităţile
acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuşi a fost
''redescoperit'' în ţara natală, iar ansamblul monumental de la
Târgu-Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape
dărâmat. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sa, anul 2001 a fost
declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi,
sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
În opera sa, Brâncuşi a exprimat viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Personalitate marcantă în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale. Referindu-se la propriile sale opere de artă, artistul însuşi spunea: "Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.".
Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj. A urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În vacanţa de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chiţu, fondatorul şcolii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziţia regională de la Craiova. S-a mutat apoi la Bucureşti, unde a absolvit Şcoala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările ''Bustul lui Vitellius'', ''Capul lui Laocoon'', ''Studiu'', apoi, prin mijlocirea doctorului Dimitrie Gerota, realizează ''Ecorşeu'', un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, şi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
În 1904, a plecat pe jos spre Paris, cu popasuri la Budapesta şi Viena. S-a stabilit o vreme la Munchen. În 1905, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, lucrând în atelierul lui Antonin Mercié. A făcut parte din "Cercle des étudiants roumains", alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ştefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu şi alţii. În luna ianuarie a anului 1907, a fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ''La umbra marilor copaci nu creşte nimic'' (''Rien ne pousse a l'ombre des grands arbres''). Părăseşte atelierul acestuia şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul şi realizează prima lucrare, intitulată "Sărutul". Urmează "Rugăciunea", ''Copil dormind'', ''Somnul'', ''Bustul pictorului Nicolae Dărăscu'', "Pasărea Măiastră", "Muza adormită", "Domnişoara Pogany", "Fântâna lui Narcis", "Primul ţipăt" şi "Doi pinguini".
Anul 1915 a marcat o premieră în cariera lui Brâncuşi, primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor". În 1916, a realizat prima "Coloană a Sărutului", folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii "Porţii Sărutului", aceasta din urmă fiind definitivată în 1940 şi amplasată în parcul central din Târgu Jiu. În 1919, a apărut, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, Elveţia, Olanda şi America, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu Ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică". Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ''Pasărea în văzduh'', ciclul ''Ovoidului'', precum şi sculpturile în lemn. La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa, la Târgu Jiu, o "Coloană" în cinstea eroilor căzuţi în războiul mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din "Masa Tăcerii", "Scaunele", "Poarta Sărutului" şi "Coloana Infinitului", închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
În opera sa, Brâncuşi a exprimat viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Personalitate marcantă în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale. Referindu-se la propriile sale opere de artă, artistul însuşi spunea: "Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.".
Patru lucruri mai puțin cunoscute despre cele mai cunoscute
sculpturi din România
1. Știați că Poarta Sărutului, Masa tăcerii și Coloana
Infinitului – celebrele sculpturi ale lui Brâncuși – își datorează existența mișcării
feministe din România?
Mai exact: la începutul secolului XX, mișcarea de emancipare
a femeii a prins avânt și pe plaiurile Mioriței. Iar una dintre cele mai active
organizații feministe a fost Liga Femeilor Gorjene, condusă de către Arethia
Tătărescu (soția lui Gheorghe Tătărescu). Arethia este cea care l-a convins pe
Brâncuși să realizeze ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, iar lucrările au
fost finanțate, în întregime, de către Liga Femeilor Gorjene.
2. Știați că Masa tăcerii este inspirată dintr-o masă de
piatră de pe timpul lui Ștefan cel Mare?
Masa cu pricina poate fi și astăzi admirată în curtea bisericii din Pătrăuți (județul Suceava).
3. Știți care sunt adevăratele denumiri pe care Brâncuși
le-a dat sculpturilor de la Târgu-Jiu?
Masa tăcerii – Masa apostolilor neamului;
Coloana infinitului – Coloana sacrificiului infinit;
Poarta sărutului – Monumentul Întregirii Neamului.
4. Știți că fiecare sculptură din ansamblul de la Târgu-Jiu
conține un mesaj ascuns?
Coloana Infinitului (Coloana sacrificiului infinit) –
numărul modulelor din care este alcătuită (16 la număr) reprezintă anul în care
România a intrat în Primul Război Mondial;
Masa tăcerii (Masa apostolilor neamului) – este compusă din
12 scaune, reprezentând apostolii, în mijloc aflându-se Iisus Hristos;
Poarta Sărutului (Monumentul Întregirii neamului) – este
compusă din doi stâlpi, fiecare dintre ei fiind alcătuit din alți patru, uniți
în partea de sus cu o grindă. Cei 8 stâlpi reprezintă cele 8 regiuni care se
alipiseră patriei mamă, România, iar sărutul reprezintă unirea.
Evenimente de-a
lungul timpului...
- 1473: S-a născut Nicolaus Copernicus, astronom polonez, doctor în drept, canonic, economist, matematician.
Nicolaus Copernic
a fost doctor în drept, canonic, economist, matematician şi astronom. În
începutul secolului 16, el a dezvoltat celebra sa teorie privind miscarea
corpurilor ceresti. La acea vreme se credea că Pământul era centrul universului
şi ca cellalte planete se învârt în jurul sau.
Teoria lui
Copernic susține că Pământul se rotește în jurul axei sale şi, ca şi alte
planete, se învârte în jurul Soarelui.
Acest lucru face
din Soare centrul universului nostru. Lui Copernicus i-a fost frică sa nu fie
pedepsit de biserică şi a aşteptat până la sfârşitul vieţii sale, la varsta de
70 de ani pentru a publica teoria sa.
Și-a publicat
lucrarea 24 mai 1543, cu puțin timp
înainte de moartea sa. Opera sa este la originea a revoluţiei
ştiinţifice din secolul al 17-lea care a continuat prin Kepler şi Galileo.
La începutul
secolului al XVI-lea, el a dezvoltat celebra sa teorie privind mişcarea
corpurilor cereşti. La acea vreme se credea că Pământul era centrul universului
şi că celelalte planete se învârt în jurul său.
Teoria lui
Copernicus susţine că Pământul se roteşte în jurul axei sale şi, ca şi alte
planete, se învârte în jurul Soarelui. Acest lucru face din Soare centrul
universului nostru.
Copernic şi-a împărţit lucrarea în şase părţi. Mai jos sunt prezentate câteva idei-cheie ale ei.
● Planeta noastră este unul dintre numeroşii „călători“ ale căror mişcări sunt dirijate de ‘Soarele care stă pe tronu-i împărătesc’.
● Planetele se învârt în jurul Soarelui în aceeaşi direcţie. Una dintre aceste planete este Pământul, care se învârte în jurul propriei axe zilnic şi face o rotaţie completă în jurul Soarelui pe parcursul unui an.
● Ordinea planetelor potrivit distanţei faţă de Soare: Mercur, care se află cel mai aproape, Venus, Pământul şi luna sa, Marte, Jupiter şi Saturn.
După o muncă de 40 de ani, a dovedit inconsistența teoriei geocentrice a lui Ptolemeu și astfel a exercitat un puternic impact în mentalitatea Evului Mediu. Astfel, Copernic a demonstrat că Pământul este o planetă ca toate celelalte, dând o lovitură decisivă teoriilor mistice despre existența unei lumi cerești deosebită de lumea pământeană.
Opera sa este la originea revoluţiei ştiinţifice
din secolul al XVII-lea, care a continuat prin Kepler şi Galileo.
Clerul a cerut condamnarea lui Copernic, iar scrierile sale au fost interzise de Biserica Catolică.
Copernic şi-a împărţit lucrarea în şase părţi. Mai jos sunt prezentate câteva idei-cheie ale ei.
● Planeta noastră este unul dintre numeroşii „călători“ ale căror mişcări sunt dirijate de ‘Soarele care stă pe tronu-i împărătesc’.
● Planetele se învârt în jurul Soarelui în aceeaşi direcţie. Una dintre aceste planete este Pământul, care se învârte în jurul propriei axe zilnic şi face o rotaţie completă în jurul Soarelui pe parcursul unui an.
● Ordinea planetelor potrivit distanţei faţă de Soare: Mercur, care se află cel mai aproape, Venus, Pământul şi luna sa, Marte, Jupiter şi Saturn.
După o muncă de 40 de ani, a dovedit inconsistența teoriei geocentrice a lui Ptolemeu și astfel a exercitat un puternic impact în mentalitatea Evului Mediu. Astfel, Copernic a demonstrat că Pământul este o planetă ca toate celelalte, dând o lovitură decisivă teoriilor mistice despre existența unei lumi cerești deosebită de lumea pământeană.
Clerul a cerut condamnarea lui Copernic, iar scrierile sale au fost interzise de Biserica Catolică.
- 1743: S-a născut Luigi Rodolfo Boccherini,
compozitor și violoncelist din Italia, a cărui muzică era
caracterizată de un stil galant, stil care s-a dezvoltat în parte în centrele
muzicale Europene.
Boccherini este
cunoscut datorită unui menuet din Cvintetul de corzi în E, Op.13, Nr.5, și
Concertul de violoncel în Si bemol major (cunoscută în diferite versiuni făcute
de violoncelistul german Friedrich Grützmacher, dar recent a fost transformată
în versiunea originală).
Mare parte din
muzica lui de cameră urmează modelul stabilit de Joseph Haydn, dar Boccherini a
îmbunătățit modelul lui Hadyn de cvintet de corzi aducând violoncelul în primul
plan, pe când Haydn întotdeauna i-a conferit un rol de acompaniament.
Un virtuoz
violoncelist de primă clasă, Boccherini a interpretat adesea repertoriul viorii
la violoncel, la înălțime, un talent pe care el l-a dezvoltat pe când înlocuia
violoniștii bolnavi în timpul turneelor. Acest control suprem al instrumentului
i-a adus multe laude din partea contemporanilor săi (remarcabilii Baillot, Rode
și Romberg) și este evident în partea de compoziție pentru violoncel (în mod
special în cvintetul pentru două violoncele, considerat adesea ca fiind un
concert de violoncel cu acompaniament de cvartet de corzi).
El a scris multă
muzică de cameră, incluzând peste 100 de cvintete pentru două viori, violă și
două violoncele (un tip pentru care el deține pionieratul, în contrast cu
instrumentația obișnuită pentru două viori, două viole și un violoncel), o
duzină de cvintete de chitare (nu toate au supraviețuit), aproape 100 de
cvartete de corzi și un număr de triouri de corzi și sonate (incluzând cel
puțin 19 pentru violoncel), muzica lui orchestrală include 30 de simfonii și 12
concerte de violoncel.
Stlilul
Boccherini este caracterizat de farmecul tipic rococoului, strălucire, optimism
și inventarea unei expuneri mult mai melodice și ritmice, cuplată cu frecvente
influențe de chitară tradițională din țara sa de adopție, Spania.
- 1876: S-a născut Constantin Brâncuși,
sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și
viziunii plastice în sculptura contemporană; ales postum membru al Academiei
Române.
Constantin
Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la
Salon d’Automne din Paris, în 1906. A creat în 1907 prima versiune a Sărutului,
temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta
Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907, a închiriat un
atelier în Rue de Montparnasse și a intrat în contact cu avangarda artistică
pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo
Modigliani sau Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru
un monument funerar care a fost expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
Până în 1914, a
participat cu regularitate la expoziții colective din Paris și București,
inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși
a deschis prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession
Gallery din New York City, care a provocat o enormă senzație.
În 1915, a
început să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul
risipitor. La Paris, în 1919, a apărut volumul „La Roumanie en images” cu cinci
reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, a participat la
expoziția grupării „La Section d’Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta
română”, la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde a
semnat manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme.
La 30 noiembrie
1924, a expus la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din
București, iar doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, s-a
deschis cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940,
activitatea creatoare a lui Brâncuși s-a desfășurat în toată amploarea ei.
Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, precum și
sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși a
participat la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele
Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său
din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un
cadru și o atmosferă românească.
Muzeul Național
de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări
ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu
bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul
guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși
după moartea sculptorului.
Brâncuși a
eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat
reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței
lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și
spiritual.
Figură centrală
în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari
sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța
formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei
populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.
Verticalitatea,
orizontalitatea, greutatea, densitatea, cât și importanța acordată luminii și
spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
- 1878: A fost încheiat Tratatul de pace de la San Stefano (azi Yeşilkoy, oraş din Turcia europeană, în apropiere de Istanbul), care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.
Potrivit
clauzelor sale, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei
și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari (un stat de la Marea Neagră la Marea
Egee), autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea un drept al Rusiei de
intervenție în treburile popoarelor creștine din Imperiul Otman. Totodată,
Turcia urma să plătească Rusiei despăgubiri de război în valoare de 1 410
milioane ruble și se cedau patru regiuni din Caucaz.
Rusia a
revendicat județele Cahul, Reni și Ismail din cadrul României, iar Delta
Dunării și Dobrogea, cedate Rusiei de la Turci, îi reveneau României drept
compensație.
În ciuda
contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de
trupele ruse, a eroismului ostașilor și ofițerilor români, recunoscut oficial
inclusiv de autoritățile militare ruse, poziția conferită României în cadrul
tratatelor de pace încheiate la San Stefano a fost extrem de precară, cu mult
sub așteptări. Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost
admis la tratative. Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de
aceasta României a adus relațiile bilaterale în pragul rupturii. Prințul Carol
al României și Cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră
angajamentul de a respecta integritatea României. Rușii au replicat că granița
fusese îndreptată împotriva Turciei, iar că districtele sudice ale Basarabiei
fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856.
- 1878: Thomas Edison patentează fonograful
La 19 februarie 1878, cu patentul numărul 200521, Thomas
Alva Edison a înregistrat o invenție revoluționară pentru vremea aceea,
fonograful, care permitea redarea sunetului, după ce acesta fusese înregstrat
în prealabil. Prima înregistrare a constat în captarea unui mesaj telegrafic
morse pe un mosor din hârtie. Pornind de la ideea că orice sunet se poate
capta, Edison a mers mai departe, concepând un sistem care putea transfera
vibrațiile pe o diafragmă, iar aceasta o transpunea mecanic pe o hârtie tratată
într-un mediu de parafină, folosită ca matriță pentru turnarea unei foi din
staniu, care se împacheta pe un cilindru.
Edison și mecanicul său, John Kreusi, au lucrat la această invenție pe parcusul anulul 1877, iar la 22 decembrie erau pregătiți de o demonstrație. Iată cum descrie, ceva mai plastic, revista "Scientific American" acea demonstrație: "Domnul Thomas A. Edison a intrat recent în acastă încăpere, a pus o mașină pe biroul nostru, a folosit o manivelă pentru a pune mașina în mișcare, iar mașina a început să ne întrebe de sănătate. Domnul Edison ne-a întrebat cum ne-a placut fonograful său și l-am informat că totul a decurs foarte bine, am petrecut o noapte cordială".
Edison și mecanicul său, John Kreusi, au lucrat la această invenție pe parcusul anulul 1877, iar la 22 decembrie erau pregătiți de o demonstrație. Iată cum descrie, ceva mai plastic, revista "Scientific American" acea demonstrație: "Domnul Thomas A. Edison a intrat recent în acastă încăpere, a pus o mașină pe biroul nostru, a folosit o manivelă pentru a pune mașina în mișcare, iar mașina a început să ne întrebe de sănătate. Domnul Edison ne-a întrebat cum ne-a placut fonograful său și l-am informat că totul a decurs foarte bine, am petrecut o noapte cordială".
- 1896: S-a născut André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste - "Manifestul suprarealismului", 1924 (m. 28 septembrie 1966).
André Breton, n.
19 februarie 1896 – Paris, d. 28 septembrie 1966) a fost un poet francez,
eseist, editor și critic, șef inițiator și unul dintre fondatorii curentului
cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel și Salvador Dalí
printre alții. Manifestele suprarealiste ale lui Breton conțin cele mai
importante expuneri teoretice ale mișcării.
În 1916 el s-a
alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de
obiecții la adresa dadaismului, declarând: „Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ți
nevasta. Lasă-ți amanta. Lasă-ți speranțele și temerile. Lasă-ți copii în
păduri. Lasă-ți substanța pentru umbră. Lasă-ți viața ușoară, lasă-ți ceea ce
aveai pentru viitor. Haide, la drum.” Atunci s-a întors la suprarealism și a
colaborat cu Louis Aragon și Philippe Soupault la revizuirea operei
Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul
războiului cu Guillaume Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost
publicate în 1924. Influențat de teoriile psihologice, Breton definea
Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o încercare este
făcută să exprime, fie oral, în scris sau într-o altă manieră, adevărata
funcționare a gândului. Comanda gândului, în absența totală a controlului
gândului, excludând orice preocupare morală sau excentrică.” În Al Doilea
Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obțină „avantaj mintal, din
care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, înțelesul și
neînțelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.”
Breton și colegii
lui credeau că izvoarele libertății personale și liberării sociale stau în
inconștient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch și
James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry
și chiar în conceptele revoluționare ale lui Karl Marx.
Deși mișcarea
suprarealistă a fost, încă de la început, în continuă schimbare sau
conflictuală, totuși, în toate lucrările majore, La Révolution surréaliste
(1924 - 1930) și Le Surréalisme au service de la révolution (1930 - 1933), au
canalizat cooperarea și răspândirea ideilor și peste hotarele Franței.
„Subiectivitatea
și obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia în timpul vieții unde
prima suferă cele mai mari lovituri.”(citat din Nadja, 1928).
Din 1930 publică
câteva colecții de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără
emoțiile iraționale ale iubiților, inspirat din mitul Cenușăresei. Proza scrisă
de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera
Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton și al unei femei nebune.
Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soției sale, și începutul
cuvântului "speranță" sau "nădejde" în rusește.
Într-o plimbare
cu barca la Martinique, în 1941, Breton îl cunoaște pe antropologul Claude
Lévi-Strauss cu care discută despre creația artistică. Claude Lévi-Strauss
critică definiția dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al
spontaneității minții fără a analiza valoarea estetică a operei. Breton îi
răspunde că „foarte puțin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste –
chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice și simboliste.”
În timpul
războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După
cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul și în vestul
Indiei, întorcându-se în Franța în 1946. La scurt timp după întoarcerea în
Franța, el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealiști.
Între 1940 și
1950 el a scris eseuri și colecții de poeme printre care Arcane 17 (1945).
Ultima sa lucrare poetică se numește CONSTELLATIONS (1959).
- 1936: S-a născut Marin Sorescu, poet, dramaturg și eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (d. 1997).
Marin Sorescu a
fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost
traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în
străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând
numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid
politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al
Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Marin Sorescu
debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur
printre poeți". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume,
devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reușind să repete
această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele
mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la
toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La
lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de
la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară
largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al
copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici
("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La
moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și
roman.
***
Contabilitate
de Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie să
tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem
socoteala.
Câteva momente
când era să fim fericiți,
Câteva momente
când era să fim frumoși,
Câteva momente
când era să fim geniali,
Ne-am întâlnit de
câteva ori
Cu niște munți,
cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai
fi? Mai trăiesc?).
Toate acestea fac
un viitor luminos -
Pe care l-am
trăit.
O femeie pe care
am iubit-o
Și cu aceeași
femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani
de studii
Fac mai multe
miliarde de cuvinte furajere,
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.
Și, în sfârșit, o
soartă
Și cu încă o
soartă ( de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem
una și ținem-una,
Poate, cine știe,
există și viață de apoi).
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!