Este a 60-a zi a anului 2016.
Au mai rămas 306 zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 18 h 03 m.
Citatul zilei
”Ştiinţa se clădeşte cu fapte, aşa cum o casă se
construieşte cu pietre. Dar o colecţie de fapte nu e ştiinţă, la fel cum un
morman de pietre nu e o casă.” (Henri Poincare)
Ciudățeniile zilei de 29 februarie
Ziua de 29 februarie apare în calendar o dată la
patru ani, prilej pentru a afla curiozităţi despre anul bisect, necesitatea lui
şi evenimentele care au avut loc în acestă zi rară.
Împăratul roman Iulius Cezar a avut ideea unei zile
în plus. Calendarul roman avea doar 355 de zile, astfel că, la un moment dat,
lunile anului nu mai corespundeau cu aceleași anotimpuri. În anul 45 înainte de
Hristos, denumit de istorici “anul confuziei”, Iulius Cezar a adăugat în
calendar încă nouă de zile. Odată la patru ani, se mai adăuga o zi pentru a
sincroniza anul calendaristic cu durata dintre doua echinocții. Calendarul
Iulian a rezistat pana la reforma gregoriana din 1582.
În Evul Mediu, capii bisericii erau complet derutați
în a mai stabili data Paștelui: echinocțiul din calendar se decalase față de
cel real cu 10 zile. Dupa calcule complicate, Papa Gregoriu a găsit solutia.
Fiindcă Pământul realizeaza mișcarea de rotație în jurul Soarelui în 365 și
aproape 6 ore, la fiecare 4 ani, lunii februarie i se mai adaugă o zi. Papa
Gregoriu a păstrat regula anilor bisecți, însă a hotărât ca anii care se
termina în 00 să nu fie bisecți decât dacă rezultatul împărțirii lor la 400
este un număr intreg. Astfel, anul 2000 este bisect, dar anul 2100 nu va fi an
bisect.
Biserica Ortodoxă Română în prăznuiește în această
zi, printr-o hotărâre din 2002 a Sfântului Sinod, pe Sfinții Cuvioși Ioan
Casian și Gherman din Dobrogea.
Aproape 13.000 de români (6.558 de bărbați și 6.383
de femei) își vor aniversa ziua de naștere astăzi, 29 februarie, pentru că data
în care au venit pe lume figurează anul acesta în calendar. Peste 4 milioane de
oameni din întreaga lume se vor afla în această situație. S-au făcut și glume
pe seama lor fiind tachinați că la șapte aniversări trebuie să meargă la
școală, deși au 28 de ani, sau că își serbează majoratul abia la 62 de ani.
Apoi, în ziua lor de naștere nu își pot plăti taxele și impozitele pe motiv că
29 februarie nu apare în calculator.
Probabilitatea ca să vină cineva pe lume într-o
astfel de zi este de 1 la 1.461.
De ce avem nevoie de ani bisecţi
Aparent, mai mult încurcă din moment ce data de 29
februarie apare în calendar la patru ani. De fapt, anii bisecţi sunt necesari.
Un an calendaristic este egal ca timp cu un an astronomic, care înseamnă o
rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. Numai că această rotaţie nu durează 365
de zile, cât are un an normal, ci 365 de zile şi şase ore. Astfel, la fiecare
patru ani, calendarul ar pierde 24 de ore. În 20 de ani ar pierde 5 zile, iar
în timp s-ar ajunge ca sărbătorile de iarnă să pice în mijlocul verii.
Adăugând o zi în calendar la fiecare patru ani, anul
caledaristic ţine pasul cu cel astronomic.
Totuşi, cele şase ore sunt o rotunjire. De fapt, o
rotaţie a Pământului în jurul Soarelui, durează 365 de zile, cinci ore, 49 de
minute şi 16 secunde. Pentru a compensa diferenţa de 44 de secunde, s-a
stabilit ca ultimul an al fiecarui secol să fie bisect doar dacă este divizibil
cu 400. Altfel, calendarul ar lua-o înaintea anul astronomic şi în sute de ani,
sărbătorile de iarnă ar începe să pice primăvara.
De ce a fost aleasă tocmai februarie luna cea mai
mică din an? Aici nu există o explicație științifică, ci un simplu capriciu al
unui dictator. În timpul lui Iulius Cezar, luna februarie avea 30 de zile, iar
august 29. Octavian, care i-a succedat lui Cezar și a devenit primul împărat
roman, numindu-se Cezar Augustus, a adăugat două zile lunii august,
”furându-le” de la februarie.
Papa Gregoriu a păstrat regula anilor bisecți, însă
a hotărât ca anii care se termină în 00 să nu fie bisecți decât dacă rezultatul
împărțirii lor la 400 este un număr întreg. Astfel, anul 2008 este bisect, dar
2100 nu va fi an bisect.
Care sunt anii bisecţi
Anii bisecţi sunt cei divizibili cu patru – 2000,
2004, 2008, 2012, 2016, etc. Din cauza celor 44 de secunde, anii divizibili cu
100 nu sunt bisecţi, cu excepţia celor divizibili cu 400. Astfel, anul 1900 nu
a fost bisect şi 2100 nu va fi bisect, pe când 2000 a fost an bisect, iar 2200
va fi de asemenea.
Născuţi pe 29 februarie
În România există 12.000 de persoane născute pe data
de 29 februarie, iar în lume sunt peste patru milioane. Desigur, ei aleg când
îşi sărbătoresc ziua, însă din punct de vedere legal, ziua lor este
reglementată prin lege în unele ţări pentru a se putea stanili cu exactitate
ziua când o persoană devine majoră sau când poate răspunde în faţa legii.
Astfel, în anumite ţări, cei născuţi în an bisect
devin majori legal pe 1 martie, iar în alte ţări pe 28 februarie.
1468: Papa
Paul al III-lea (d. 1549)
1784: Leo
von Klenze, arhitect german (d. 1864)
1792:
Gioacchino Rossini, compozitor italian (d. 1868)
1836:
Pietro Blaserna, matematician și fizician italian (d. 1918)
1892:
Vilmos Apor, episcop catolic, drept între popoare, opozant al fascismului și
comunismului (d. 1945)
1904:
Jimmy Dorsey, saxofonist, clarinetist și șef de orchestră american (d. 1957)
1920:
Michèle Morgan, actriță franceză de film
1928:
Albert Kovacs, scriitor
1940:
Bartolomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol
1940:
Gretchen Christopher, cântăreață americană
1952:
Gheorghe Duca, academician, președinte al Academiei de Știinte a Moldovei
1960: Cheb
Khaled, cântăreț algerian
1976: Ja
Rule, cântăreț american
1988:
Benedikt Höwedes, fotbalist german
Din vedetele de azi, norocoşii născuţi pe 29
februarie sunt rapperul american Ja Rule şi actorii Antonio Sabato Jr. şi
Dennis Farina.
Tot pe 29 februarie, în 1940, Hattie MCDaniel a
devenit prima actriţă de culoare care a primit un Oscar pentru rolul din “Pe
aripile vântului”.
Tot astăzi
* Peste 4 milioane de oameni din întreaga lume sunt
născuți pe 29 februarie, iar ziua lor apare în calendar o dată la patru ani,
când anul are 366 de zile. Aproape 13.000 de români își vor aniversa astăzi
ziua de naștere.
* Oamenii de știință au calculat care sunt șansele să
te naști pe 29 februarie: una la 1.461. Și tot ei spun că cei născuți pe
această dată, teoretic, ajung să-și sărbătorească majoratul abia la 64 de ani.
* O familie din Norvegia, Henriksen, a intrat în Cartea
Recordurilor pentru că cei trei copii ai cuplului s-au născut pe 29 februarie,
consecutiv. Heidi a venit pe lume în 1960, Olav în 1964 și Lief-Martin în 1968.
29 februarie, ziua în care femeile își pot cere partenerii
în căsătorie
O dată la patru ani, pe 29 februarie, rolurile pot
fi schimbate. Tradiția spune că în această zi domnișoarele sunt îndreptățite să
facă primul pas și să ăți ceară iubiții în căsătorie.
O lege străveche spune că în 29 februarie femeile
pot fi cele care își cer în căsătorie aleții. Potrivit tradiției, bărbatul care
refuză propunerea trebuie să îi ofere iubitei sale 12 perechi de manuți. Iar ea
le va purta tot anul pentru a ascunde rușinea provocată de lipsa unui inel de
pe deget.
Legenda datează din Irlanda secolului V. Sfânta
Bridget l-a rugat pe Sfântul Patrick să permită femeilor, într-o singură zi din
an, să-i ceară în căsătorie pe bărbați. Pentru a-i face pe plac, acesta a
hotărât ca ziua respectivă să fie 29 februarie. Tradiția s-a păstrat veacuri
de-a rândul, în secolul al XIII-lea a
fost chiar adoptată ca lege în Scoția, iar bărbatul care refuza cererea în
căsătorie era amendat.
Ziua Internațională a Bolilor Rare
Anul 2016 marchează cel de-al nouălea an în care
comunitatea internațională a bolilor rare celebrează Ziua Bolilor Rare.
Scopul campaniei:
La 29 februarie 2016, persoanele care suferă de o
boală rară,familiile acestora, organizațiile de pacienți, politicienii,
profesioniştii din sistemul sanitar, cercetătorii se reunesc în spirit de
solidaritate pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu bolile rare.
Tema din acest an a zilei Bolilor Rare -Vocea
pacientului-recunoaște rolul crucial pe care pacienții îl joacă în exprimarea
nevoilor lor și îndeamnă la schimbarea care le va îmbunătăți atât viaţa lor,
cât şi a celor din familie.
Sloganul din anul acesta, dedicat zilei Bolilor Rare
„Veniți alături de noi să facem auzită vocea bolilor
rare” face apel la un public mai larg, la cei care nu trăiesc sau nu sunt
afectaţi direct de o boală rară, să se alăture comunității cu boli rare, cu
scopul de a face cunoscut impactul acestora.
Oamenii care trăiesc cu o boală rară şi familiile
lor sunt de multe ori izolaţi. O comunitate mai numeroasă îi poate ajuta să
iasă din această izolare.
Ziua Bolilor Rare este o zi festivă care are loc în
ultima zi a lunii februarie pentru a atrage atenția la bolile rare și pentru a
îmbunătăți accesul la tratament medical și reprezentare pentru persoanele cu boli
rare și familiilor acestora. Aceasta a fost înființată în anul 2008, deoarece,
în conformitate cu Organizația Europeană pentru Boli Rare (EURORDIS),
tratamentul pentru multe boli rare este insuficient, la fel cum sunt și
rețelele sociale pentru a sprijini persoanele cu boli rare și familiilor
acestora; în plus, în timp ce erau deja numeroase zile dedicate persoanelor
care suferă de boli individuale (cum ar fi SIDA, cancerul, etc), nu a fost în
trecut o zi care să reprezinte persoanele care suferă de boli rare. În 2009,
Ziua Bolilor Rare a ajuns la nivel mondial deoarece NORD (Organizația Națională
pentru Boli Rare) a mobilizat 200 organizații pentru promovarea pacienților
care suferă de boli rare în Statele Unite, în timp ce organizațiile din China,
Australia, Taiwan și America Latină de asemenea, au depus eforturi în țările
lor, pentru a coordona activități și a promova ziua.
Pe 29 februarie, lumea medicală și pacienții din
întreaga lume vor marca Ziua Internațională a Bolilor Rare, o dată ce este
stabilită în ultima zi din februarie a fiecărui an la nivel global.
Ziua Internațională a Bolilor Rare a fost lansată de
EURORDIS și Consiliul Alianțelor Naționale în 2008 și de atunci, câteva mii de
evenimente în peste 80 de țări au fost organizate pentru vizibilitatea și
atragerea atenției către afecțiunile rare ale pacienților.
dominantă, ce constă în defectul unei gene care
dictează formarea celulelor osoase), etc.
Evenimente
de-a lungul timpului...
- 1792: S-a născut Gioacchino Rossini, compozitor italian (d. 1868)
Gioachino Rossini - de fapt Giovacchino Antonio
Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia - d. 13 noiembrie 1868, Paris) a
fost un compozitor de operă din Italia.
Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai
aclamați și mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în
timpul vieții sale. Aceasta se datorează frumuseții melodiilor,
strălucitoarelor și optimistelor arii, pline de vervă și ironie, care se află
din abundență în creația sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara
municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârsta fragedă în aceasta.
Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că nu cunoștea notele, ci se
conducea numai după ureche. Întrucât parinții lui erau mereu plecați în turnee
de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici și dat în ucenicie la un
potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au dat primele lecții de cânt
și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora,
la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn și
de Mozart, de care el a profitat.
Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări
religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută
acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și
al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția
pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).
Stilul „rossinian” se conturează de la început, de
la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai
diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de
opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu.
Aceeași uvertură
va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei”
(1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di
Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire
ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara
Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în
aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este
fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului
lui Rossini.
Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt
antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în
celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna
că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu
are timp să se plictisească, ariile sunt vii si pasajele de umplutură respiră
veselie si tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini
emană bucuria de a trăi.
Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este
în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale.
Muzician tânar și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei.
Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori,
el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui
italieni, "Il Tedeschino", adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș
reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui
Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame
sumbre medievale, arta lui Rossini ramâne mereu marcată de primatul absolut a
ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca
transmițătoare privilegiată a emoției.
Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăcește prin
orașele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte și unde
ține un salon prin care trec artiști, muzicieni, scriitori. Chiar și Richard
Wagner este primit aici. In toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat
Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.
Stabat Mater
Stabat Mater este, fără îndoială, unul dintre
textele sacre cele mai emoţionante din ritualul religios catolic, conceput pe
versurile unui poem medieval foarte popular, care începe cu versul “Stabat
Mater dolorosa…” (Stătea Mama îndurerată…). Se presupune că autorul “ secvenţei”
de 20 de strofe a câte 3 versuri, introdusă în liturghia catolică, a fost
călugărul franciscan Jacopone da Todi (1228
– 1306), originar din provincia italiană Ombrie. Caracterul dramatic al
textului a fost sursă de inspiraţie pentru
aproape 500, de autori din toate epocile (renaştere, baroc, romantism
sau perioada contemporană) şi de pe toate continentele, fiind tradus, totodată,
într-o multitudine de limbi. Din punctul de vedere al canoanelor religioase,
oratoriul Stabat Mater este, însă, cea
mai discutabilă partitură. Însuşi Papa Pius al X-lea a considerat în 1922, că lucrările lui Rossini nu puteau
fi interpretate în bisericile catolice, fiind nepotrivite cu spiritul muzicii
de cult, chiar dacă în muzica sa drama religioasă este pătrunsă de adânci
sentimente umane. Oratoriul Stabat Mater, pagină înălţătoare, în care marea temă a suferinţei şi a salvării
este interpretată de compozitor într-o manieră proprie, expresie sinceră unui
suflet generos şi cald, este alcătuit din 10secţiuni ale căror titluri
reprezintă primele cuvinte ale textului:1.Introducere – Stabat Mater dolorosa
2.Arie– Cuius animam; 3.Duet– Qui est homo qui non fleret ; 4.Arie – Pro
pecatis suae gentis; 5. Cor a capella şi recitativ –Eia mater fons amoris; 6.
Cvartet – Sancta Mater, istud agas; 7. Cavatina – Fac ut portem Christi mortem;
Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier
al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial în
cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din
Florența (Italia).
Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti,
Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.
- 1828: S-a născut John Philip Holland, inventatorul și constructorul primului submarin modern, creatorul şi constructorul primului vas subacvatic acceptat de U.S. Navy.
Submarin sau submersibil este o navă care are
posibilitatea navigației mixte, la suprafață și în imersiune. Termenul de
submarin desemnează în special navele militare în scopul camuflării unui atac,
iar submersibil - navele civile de cercetare submarină, intervenție și lucrări
la mare adâncime, transport.
Un submarin se poate deplasa sub apă. Acesta poate
fi o armă navală mortală, însă poate explora albia mării sau a oceanului și
poate efectua reparații ale conductelor subacvatice.
În 1890, a fost construit primul submarin adevărat
de către doi inventatori rivali, John P. Holland şi Simon Lake. Ambele
submarine funcţionau pe baza unor motoare cu petrol sau aburi pentru navigarea
la suprafaţa şi motoare electrice pentru călătoriile subacvatice Marina
americană a cumpărat submarine construite de John P Holland, în timp ce Rusia
şi Japonia au optat pentru cel construit de Simon Lake.
Realizând eficacitatea submarinului, Statele Unite
au început să investească serios în proiectele de dezvoltare a acestuia,
construind primul vas de lung parcurs, Argonautul, în anul 1928. Acesta avea o
lungime de 116 metri şi un deplasament de 2710 tone, fiind cel mai mare
submarin ne-nuclear produs de marina Statelor Unite.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
Germania nazistă a avut cea mai mare flotă de submarine, nemţii considerând că
submarinele ar fi singurele capabile de a rupe blocada navală britanică.
- 1854: S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré.
A fost primul care a studiat principiul relativităţii. În
matematică şi fizică este folosit Grupul Poincare după savantul francez. (m. 17
iulie 1912).
Jules Henri Poincaré (n. 29 aprilie, 1854 – d. 17
iulie, 1912) (IPA: [pwɛ̃kaˈʀe]) a fost unul dintre cei mai mari matematicieni
și fizicieni francezi. A avut contribuții științifice importante și în
domeniile astronomie, geodezie, mecanica cuantică, teoria potențialelor și
filosofie.
Lui îi aparține și renumita "Conjectură a lui
Poincaré" (Bănuiala lui Poincaré), care a putut fi dovedită abia după
aproape 100 de ani de la prima formulare a ei în anul 1904.
A aplicat teorema virialului în probleme
cosmologice.
- 1936: Se înfiinţează organizaţia turistică de stat din România - Oficiul Naţional de Turism, prin decret regal (legea din 29 februarie 1936).
ONT Carpați (Oficiul Național de Turism Carpați)
este o companie hotelieră din România, înființată în anul 1936 fiind inițial o
companie de stat.
Scurt istoric
Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza o
instituție de stat a turismului, se materializează în anul 1926 când se
fondează Oficiul Național de Turism (ONT). Însă abia la 4 ianuarie 1936, ONT a
devenit organizație cu un statut bine definit, când se înființează prin decret
regal, (legea din 29 februarie 1936), în cadrul Ministerului de Interne. În
același an, deschide un birou la Sinaia.
În anii `30 va fi perioada când se vor construi cele
mai multe cabane din munții Bucegi, făcute de asociații sportive, de armată și
chiar de particulari.
Înființat pentru a crea condiții prielnice
dezvoltării turismului, O.N.T și-a fixat de la început, pe lângă un program de
organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea și coordonarea activităților
turistice din inițiativă privată.
Amintim câteva cabane construite în acea perioadă:
Cabana
Marele Voievod Mihai (Piatra Arsă)-1933-1934
Cabana
Vârful cu Dor-1936
Cabana
Babele (1937-1939)
Cabana
Caraiman-1937
Cabana
Padina (1929)
Cabana
Bolboci (1929)
- 1940: Hattie MCDaniel a devenit prima actriţă de culoare care a primit un Oscar pentru rolul din “Pe aripile vântului”.
Hattie McDaniel (n. 10 iunie 1895, Wichita, Kansas,
SUA – d. 26 octombrie 1952, Los Angeles, California, SUA) a fost o artistă
americană de culoare. A fost fiica unui pastor baptist din Richmond, statul
Virginia, mama sa fiind din Nashville, statul Tennessee.
Și-a început activitatea artistică la vârsta de 18
ani cântând vodeviluri, iar apoi odată cu apariția radioului, în diferite
producții muzicale ale acestuia.
Debutul în cinema și l-a făcut în roluri secundare
potrivite pentru culoarea pielii, adică roluri de servitoare, începând cu anul
1932. Muzicalul Show Boat (traducere aproximativă „Spectacol pe vas”) i-a adus
însă remarcarea ca artistă de cinema.
Rolul Mammy din celebrul film Pe aripile vântului,
cu premiera la 15 decembrie 1939, i-a adus însă consacrarea, cu toate că la
premiera internațională a producției ce a avut loc la Atlanta, statul Georgia,
autoritățile segregaționiste nu i-a permis intrarea în sala de cinema.
Dar acest lucru nu a putut influența hotărârea
comisiei de acordare a Premiilor Oscar de a premia prestația sa din faimosul
film cu Oscarul pentru cea mai bună artistă în rol secundar la 29 februarie
1940. Mattie McDaniel a fost prima artistă de culoare care a obținut un
asemenea premiu.
Abia după 40 de ani, un astfel de premiu s-a mai
acordat unui actor de culoare și anume lui Sidney Poitier.
- 1960: Oraşul marocan Agadir a fost distrus complet de un cutremur.
Agadir este un port maritim în sud-vestul Marocului,
pe ţărmul Atlanticului. A fost ocupat în secolul al XVI-lea de portughezi, iar
mai târziu a devenit port marocan independent.
După Criza Marocană din 1911, Agadir a fost ocupat
de trupele franceze (1913). Dezvoltarea modernă a oraşului a început în 1914,
odată cu construirea portului, dar şi cu dezvoltarea pescuitului.
Pe 29 februarie 1960, cu 15 minute până la miezul
nopţii, oraşul Agadir a fost distrus în totalitate de un cutremur cu
magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter. Seismul a durat aproximativ 15
secunde. În urma acestuia au murit 15 mii de oameni şi a fost distrusă cetatea
antică Kasbah. Pe poarta din faţă a acesteia mai pot fi descifrate însă
următoarele cuvinte, scrise în limba arabă: „Frica lui Dumnezeu şi onoarea
regelui”. Oraşul a fost reconstruit la sud de amplasamentul iniţial. Astăzi, pe
lângă funcţiile portuare, Agadir mai este şi o piaţă de desfacere pentru zona
agricolă din jur. Economia oraşului se bazează în principal pe turism şi
pescuit.
Agadir este servit de către aeroportul Al Massira,
situat la 22 km de oraş. În acest oraş se află cele mai frumoase plaje din
Maroc.
***
Februarie, „făurar" sau „luna lupilor" era
considerată a fi o perioadă nemiloasă, cu geruri şi viscole mari. Denumirea
populară „făurar", sugera pregătirea pentru muncile agricole care aveau să
înceapă din luna următoare, când vremea se îmblânzeşte. În februarie, fierarii
încep să dreagă plugurile şi să facă potcoave noi, să încalţe caii pentru
muncile care îi aşteaptă.
Februarie este luna care prilejuieşte cele mai multe
superstiţii legate de prevestirea vremii. Bătrânii spun că februarie a fost şi
este mereu o lună plină de capricii şi răutăcioasă, asta din cauza faptului că
are cele mai puţine zile. În acelaşi timp, sărbătorile acestei luni sunt mult
mai numeroase decât altele şi sunt strâns legate de pregătirea noului an
agricol, de bunul mers al casei, dar şi de dragoste.
Grecii o numeau Anthesterion, românii o numesc
popular Făurar, în latină înseamnă purificare, curăţire, Alexandru Macedonski
i-a dedicat un poem, iar I.L.Caragiale spunea despre ea: Carnavalul este în
putere. Câţi nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî
pe mulţi căsătoriţi să pornească jalbă de despărţenie... cea de-a doua lună a
calendarului gregorian cumulează îndeajuns de multe motive să fie considerată
una specială.
Poate că are numai 28 de zile, fiind cea mai scurtă
lună a anului, însumând la un interval de patru ani, cele 6 ore, 9 minute şi 55
secunde rămase unui an sideral, astfel încât să ia naştere cea de-a 29-a zi a
lunii, ce caracterizează un an bisect, şi poate că pentru unii nu reprezintă
nimic, dar de-a lungul timpului, februarie a înregistrat pe şiragul său de zile
o serie de evenimente şi semnificaţii ce o propulsează în liga „The special
one”.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!