24 Martie

Este a 83-a zi a anului . 
Au mai rămas 282 de zile până la sfârșitul anului bisect.
Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 18 h 33 m.

Citatul zilei

“Geniul se poate forma în liniştea unei biblioteci, dar tăria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieţi trăite pe nicovala suferinţei.” (Richard Wurmbrand, n. 24 martie 1909, predicator creștin luteran.)

Ziua Europeană a Înghețatei Artizanale

24 martie a fost declarată Ziua Europeană a Înghețatei Artizanale după lupte seculare de aproape un an în Parlamentul Europei, lupte în care au fost cu toții de acord de la bun început.

Cinci eurodeputați vor ca Uniunea Europeană să sărbătorească în fiecare an la 24 martie Ziua înghețatei artizanale, pentru a contribui la promovarea acestui produs.

Eurodeputatul italian Sergio Silvestris (PPE) a depus la mijlocul lunii martie o declarație scrisă privind stabilirea Zilei europene a înghețatei artizanale, propunerea fiind cosemnată de alți patru parlamentari europeni: Paolo De Castro (Italia, S&D), Andreas Mölzer (Austria, deputat neafiliat), Eva Ortiz Vilella (Spania, PPE) și Ewald Stadler (Austria, deputat neafiliat).

Cei cinci eurodeputați cer stabilirea unei Zile europene a înghețatei artizanale, care să fie sărbătorită la 24 martie, 'pentru a contribui la promovarea acestui produs și la dezvoltarea tradiției gastronomice a acestui sector'.

Ei "invită statele membre să susțină producția de calitate exemplificată de înghețata artizanală, drept sector competitiv al economiei europene, un sector care reprezintă o oportunitate ce nu ar trebui ratată având în vedere actuala criza care afectează, printre altele, și sectorul produselor lactate".

În declarația scrisă depusă la PE se precizează că sectorul înghețatei artizanale 'contribuie la angajarea directă a aproximativ 300.000 de lucrători, în majoritate tineri, în aproximativ 50.000 de magazine de înghețată în întreaga Europă'. În plus, cei cinci eurodeputați notează că, treptat, consumul de înghețată își pierde caracterul sezonier, "generând astfel o cifră de afaceri de sute de milioane de euro pe parcursul întregului an".

Se pare că a fost inventată de chinezi cu vreo 2000 de ani î.e.n, fiind menționat în cronici un împărat pe nume Tang care se dădea în vânt după un desert făcut din orez cu lapte și miere, răcit cu gheață. Desertul preferat al lui Alexandru cel Mare era o ”înghețată ” făcută din nectar, miere și zăpadă, ba chiar și împăratul Nero iubea acest desert atât de mult încât trimitea alergători în munți după zăpadă, inventând ad-hoc proba de ștafetă asezonată cu decapitarea generalilor legiunii, dacă cumva zăpada se topea pe drum.

Înghețata fost adusă în Europa de Marco Polo, dar era mai degrabă un sorbet făcut din suc de fructe și gheață pisată, care chiar e răcoritor. Dar tot Columb a adus vanilia, arahidele și boabele de cacao din America de Sud, făcând posibil ca la nunta regelui Henric al II lea cu Caterina de Medici să fie servite 34 de feluri de înghețată în cele 34 de zile cât a durat nunta.Villa Franca a descoperit pe la 1560 șmecheria cu sarea adăugată în gheața în care se scufunda bolul de cremă, făcând posibilă răcirea treptată a amestecului și dispariția cristalelor de gheață.

Italienii au contribuit decisiv la răspândirea ei către muritorii de rând prin marele Procopio dei Cattelli, un sicilian care a deschis în 1670 prima cafenea la Paris – Cafe Procope, există și azi – și a adaugat ouă, lapte și smântână dulce în rețetă, ceea ce firește a dus la dizolvarea oaselor tuturor celor care au trăit atunci, adevăr științific descoperit de Olivia&Co peste câteva sute de ani și împărtășit nouă de blogurile vegane.

 Cel mai frumos lucru pe care l-au făcut italienii a fost să ducă înghețata in America, unde s-a brevetat vafa și unde s-a deschis prima fabrică, la 1850. Bârfa ieftină zice că însuși George Washington a tocat într-o vară călduroasă 200$ pe înghețată( cam 3.000$ acum. Alt mare amator de sorbeturi și creme înghețate a fost domnitorul român Constantin Brâncoveanu. 

Turcii fac cea mai bună înghețată, dondurma, care are șalep (o aromă obținută dintr-o specie de orhidee) și mastic (o rășină extrasă dintr-o specie de fistic) care îi dă o consistență mai lipicioasă și le permite vânzătorilor să facă adevărate acrobații înainte de a o așeza în cornet. 

Cea mai scumpă înghețată din lume se vinde sub The-Absurdity-Sundae-60000numele de Absurdity Sundae, 60,000 $ porția servită direct pe Kilimandjaro; un chilipir, că e inclus zborul, hotelul, bolul de fițe și un tricou amintire. 

Dacă sunteți mai strânși la pungă vă puteți delecta cu Frrozen Haute Choco Ice la Serendipity 3 NY, unde primiți contra doar 25 de mii o înghețată făcută din 24 de feluri de cacao, ornată cu foițe de aur comestibil și o linguriță încrustată cu diamante ca să aveți ce vinde pe șest să mai recuperați pierderea.

Bucătăria moleculară aduce zeci de sortimente cu gusturi inedite: usturoi, caviar, cărbuni, muștar, etc puse pe fripturi și legume sau paste și celebra hot ice cream (înghețata fierbinte), o șmecherie care se face cu ajutorul metilcelulozei, care e solidă la cald și se topește prin răcire.

   Ziua Mondială a luptei împotriva tuberculozei epidemice

Ziua de 24 martie este recunoscută la nivel mondial drept Ziua mondială a luptei împotriva tuberculozei epidemice. Pe 24 martie 1882, Robert Koch a informat oficial comunitatea științifică internațională că a descoperit bacilul TBC.

Tuberculoza este o maladie contagioasă ce apare ca o banală răceală și care se transmite pe calea aerului. Doar persoanele ale căror plămâni le sunt atinși de tuberculoză pot transmite infecția atunci când tușesc, strănută, vorbesc sau expectorează, deoarece ele păstrează în aer germenii maladiei, numiți bacili tuberculoși.

Semnele şi simptomele de suspectare a tuberculozei pot fi: tuse cu sau fără expectoraţie care persistă mai mult de 3 săptămîni; subfebrilitate sau febră; dispnee (greutate în respiraţie); uneori dureri toracice; oboseală; lipsa poftei de mîncare şi scăderea în greutate; transpiraţii nocturne; uneori expectoraţie cu sînge (hemoptizie).

Tratamentul complet este esenţial şi poate vindeca 95% dintre bolnavi. După cîteva săptămîni de tratament bolnavul nu mai este contagios şi starea sa generală se îmbunătăţeşte mult. Însă tratamentul trebuie administrat cel puţin 6 luni pentru a preveni reapariţia bolii.

Pentru apărarea împotriva tuberculozei există vaccinul, dar se impune și un regim de viață sănătos. Alimentele consumate zilnic trebuie să conțină multe vitamine, minerale, fibre, care să asigure nutrienții necesari pentru o viață sănătoasă. Trebuie să ne asigurăm că apa băută este potabilă. Fructele trebuie spălate, iar alimentele trebuie prelucrate termic în mod corespunzător.

În cazul îmbolnăvirii, tratamentul este de lungă durată, de șase sau de nouă luni, și pentru vindecarea completă trebuie respectat sfatul medicului. Tratamentul se face gratuit, în spitalele de pneumoftiziologie. În ultimii ani, tot mai des, medicii au recunoscut că în unele cazuri microorganismele ies învingătoare în lupta cu medicamentele și formele grave de tuberculoză nu mai pot fi tratate cu antibioticele existente. De aceea, se impune prevenirea îmbolnăvirii printr-un regim de viață corect, sănătos și prin igienă, deoarece șansele de însănătoșire scad pe măsură ce rezistența microorganismelor crește.

Important de reţinut:

    * Oricine se poate îmbolnăvi de tuberculoză, indiferent de statutul social şi de situaţia materială.

    * Tuberculoza se transmite de la persoana bolnavă la cea sănătoasă pe cale aerogenă.

    Trebuie să vă informaţi despre simptomele tuberculozei şi să vă adresaţi medicului la primele semne de boală.

    * Tuberculoza se tratează cu medicamente antituberculoase sub directa observare a lucrătorului medical.

    * Tratamentul trebuie continuat atît timp, cît este indicat de către medicul specialist, pentru a evita cronicizarea sau recidivarea bolii.

TBC-ul apare frecvent în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, iar persoanele care suferă de această boală provin din medii sărace și nu au posibilitatea de a cere informații sau tratament corespunzător.

Tuberculoza este întâlnită în România mai frecvent decât în alte țări ale Uniunii Europene, se estimează că apar în medie 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, față de media europeană de circa 30 bolnavi la suta de mii de locuitori. Se estimează că în România sunt aproximativ 30 000 bolnavi în toată țara. În fiecare județ există cel puțin un spital și trei-patru dispensare de pneumoftiziologie.

În România, numărul cazurilor noi de TBC a fost, în 2014, de 12.498. Ca număr de decese datorită tuberculozei, în 2014 s-au înregistrat 1.125 cazuri (dintre care 876 bărbați și 249 femei). România are o rată a mortalității prin tuberculoză de 6,4% la fiecare 100.000 de locuitori, peste media europeană de 5,3%, clasându-se pe locul 6 în Europa la acest capitol din 17 țări europene, conform ultimelor date ale INSP-CNSISP.

Numărul estimat de persoane care se îmbolnăvesc de TBC în fiecare an este în scădere, ceea ce înseamnă că lumea este pe cale de a atinge obiectivul de a stopa răspândirea tuberculozei.

Tuberculoza este provocată de un bacil (Mycobacterium tuberculosis), care afectează cel mai des plămânii. Se răspândește de la o persoană la alta prin aer. Când oamenii cu tuse TBC pulmonară strănută sau împrăștie particule de salivă, ele propagă germenii TBC în aer. O persoană care inhalează acești germeni se poate infecta.

Aproximativ o treime din populația lumii are TBC latent, ceea ce înseamnă că oamenii au fost infectați cu bacterii TBC, dar nu sunt (încă) bolnavi și nu pot transmite boala. Persoanele infectate cu bacterii TBC care au sisteme imunitare compromise — cum ar fi persoanele infectate cu HIV, afectate de malnutriție sau cu diabet, persoanele fumătoare — au un risc crescut de a se îmbolnăvi.

O persoană cu TBC activ prezintă anumite simptome — tuse, febră, transpirații nocturne, scădere în greutate etc. Oamenii bolnavi de TBC pot infecta până la 10-15 alte persoane, prin contact apropiat, pe parcursul unui an. Fără un tratament adecvat, până la două treimi din oamenii bolnavi cu TBC pot muri.

Pentru apărarea împotriva tuberculozei există vaccinul, dar se impune și un regim de viață sănătos. Alimentele consumate zilnic trebuie să conțină multe vitamine, minerale, fibre, care să asigure nutrienții necesari pentru o viață sănătoasă. Trebuie să ne asigurăm că apa băută este potabilă. Fructele trebuie spălate, iar alimentele trebuie prelucrate termic în mod corespunzător.

În cazul îmbolnăvirii, tratamentul este de lungă durată, de șase sau de nouă luni, și pentru vindecarea completă trebuie respectat sfatul medicului. Tratamentul se face gratuit, în spitalele de pneumoftiziologie. În ultimii ani, tot mai des, medicii au recunoscut că în unele cazuri microorganismele ies învingătoare în lupta cu medicamentele și formele grave de tuberculoză nu mai pot fi tratate cu antibioticele existente. De aceea, se impune prevenirea îmbolnăvirii printr-un regim de viață corect, sănătos și prin igienă, deoarece șansele de însănătoșire scad pe măsură ce rezistența microorganismelor crește.

Tuberculoza (TBC) reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai serioase amenințări în domeniul sănătății publice, la nivel mondial. România, deși a înregistrat, în ultimii 10 ani, o sensibilă scădere a numărului de cazuri, continuă să se situeze pe primul loc în UE, din punct de vedere al incidenței tuberculozei: în fiecare an, aproximativ 1.500 de persoane își pierd viața, iar alte 20.000 de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză, cele mai multe, din rândul populației active (15-54 de ani), atrage atenția Fundația Romanian Angel Appeal, conform site-ului www.raa.ro.

În ultimii ani, România se confruntă cu tuberculoza multidrog rezistentă (TB-MDR) și cu tuberculoza extrem de rezistentă la tratament (TB-XDR), numărul de cazuri noi de TB-MDR în România fiind estimat de OMS la aproximativ 1.000, în fiecare an. Totodată, în România, diagnosticarea tuberculozei se face în majoritatea cazurilor cu întârziere, fapt ce crește riscul contagios și al dezvoltării unor forme mai severe de boală, potrivit aceluiași site. Persoanele cele mai expuse riscului de îmbolnăvire cu TBC sunt persoanele fără adăpost.

Organizația Salvați Copiii estima, în studiul ''Evaluarea fenomenului copiii și tinerii străzii'', realizat în 2014, că numărul aproximativ de copii și tineri (cu vârsta între 0 și 35 de ani) aflați pe stradă, temporar sau permanent, în București, ar fi de 1.100. Majoritatea persoanelor care se află permanent în stradă au ajuns în această situație după ce au fugit de acasă sau din centre de plasament, iar aproximativ 8% dintre acestea afirmă că sunt (sau au fost) bolnave de tuberculoză.

Pentru a contribui la controlul epidemiei de TBC în rândul persoanelor vulnerabile, Organizația Salvați Copiii derulează proiectul ''Identificarea activă a persoanelor fără adăpost bolnave de TBC și oferirea de servicii integrate pentru creșterea aderenței la tratament'' — finanțat de Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, în cadrul Grantului ROU-T-RAA, implementat de Fundația Romanian Angel Appeal.

România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalităţii din cauza tuberculozei multirezistente la medicamente. Pentru serviciile de detectare a tuberculozei active, monitorizarea şi gestionarea tratamentului este nevoie de 3.000 lucrători comunitari în domeniul sănătăţii, 3.750 medici şi asistente care lucrează în laboratoare TB şi 5.000 medici de familie.

  

Ziua internaţională pentru dreptul la adevăr privind încălcări flagrante ale drepturilor omului şi pentru demnitatea victimelor

În fiecare an, la data de 24 martie, este sărbătorită Ziua internaţională pentru dreptul la adevăr privind încălcări flagrante ale drepturilor omului şi pentru demnitatea victimelor.

Această zi a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU la 21 decembrie 2010, în amintirea monseniorului Oscar Arnulfo Romero, ucis la 24 martie 1980, după denunţarea încălcărilor drepturilor omului în cazul celor vulnerabili din El Salvador, notează site-ul www.un.org. Arhiepiscopul Oscar Arnulfo Romero s-a opus oricărei forme de violenţă, promovând protejarea vieţii şi demnitatea umană.

Dreptul la adevăr este deseori invocat în cazul încălcărilor flagrante ale drepturilor omului, în situaţii ce includ răpiri, dispariţii, acte de tortură sau chiar execuţii, rudele victimelor solicitând să afle adevărul cu privire la aceste acte de violenţă, la circumstanţele în care au avut loc, la cei care au luat parte la ele, dar şi la motivele care au dus la săvârşirea lor.

Într-un studiu derulat în anul 2006, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului a concluzionat că dreptul la adevăr cu privire la încălcarea flagrantă a drepturilor omului reprezintă un drept inalienabil şi autonom, iar fiecare stat are datoria şi obligaţia să protejeze şi să garanteze drepturile omului, să deruleze investigaţii eficiente şi să garanteze compensaţii. În raportul din anul 2009 asupra dreptului la adevăr, acelaşi Birou a identificat metode eficiente pentru implementarea acestui drept, în ceea ce priveşte informaţii de arhivă sau înregistrări, dar şi programe pentru protecţia martorilor.

Ziua internaţională pentru dreptul la adevăr privind încălcări flagrante ale drepturilor omului şi pentru demnitatea victimelor este celebrată în memoria celor care au căzut victime ale încălcărilor drepturilor omului şi pentru a promova, totodată, importanţa dreptului la adevăr şi la dreptate. De asemenea, această zi este marcată în semn de omagiu pentru cei care şi-au devotat viaţa sau şi-au pierdut viaţa în lupta pentru promovarea şi pentru protejarea drepturilor omului şi, nu în ultimul rând, în semn de recunoaştere şi de apreciere a muncii şi a valorilor care l-au ghidat pe arhiepiscopul Oscar Arnulfo Romero, din El Salvador, în misiunea sa a proteja viaţa şi demnitatea umană, denunţând orice formă de violenţă.

 

Ora Pământului

Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

"Ora Pământului" va fi sărbătorită simultan, în 28 de judeţe şi peste 50 de localităţi, sâmbătă, în intervalul orar 20.30-21.30.

ORA PĂMÂNTULUI 2018. Peste 7.000 de copii s-au înscris deja pentru a cânta împreună în cadrul "Orei Pământului". Evenimentul se va desfăşura simultan în 28 de judeţe şi peste 50 de localităţi: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Constanţa, Bihor, Dolj, Timiş, Arad, Alba, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Covasna, Argeş, Bacău,Vaslui şi Ilfov.

 

Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney, cel mai mare oraș din Australia, între orele 19:30 și 20:30 la 21 martie 2007. Prin Ora Pământului 2007 se estimează că electricitatea consumată în Sydney a scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni. Al doilea eveniment Ora Pământului a avut loc la 29 martie 2008, între orele 20:00 și 21:00 (ora locală), în Sydney și în multe orașe importante ale lumii.

Din 2007, in fiecare an, in ultima sambata din luna martie, milioane de oameni de pe glob, institutii si companii sting luminile timp de o ora, alaturandu-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie, Earth Hour.

La aceasta mare manifestare voluntara de mediu din istorie a aderat si Romania din anul 2009.

WWF Australia este initiatorul acestui eveniment, organizand prima editie in orasul Sydney, unde, pe data 31 Martie 2007, 2 milioane de case si sedii de companii australiene au stins luminile timp de o ora.

In 2008, 50 de milioane de oameni au ales sa celebreze Earth Hour.

In 2010 - 4.500 de orase din 128 de tari.

In prezent, Earth Hour este sustinuta de o comunitatea 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orase, din peste 152 de tari.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1721: Johann Sebastian Bach dedică șase concerte lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg-Schwedt, astăzi numite Concertele brandenburgice, BWV 1046-1051.

Concertele Brandenburgice, cele mai cunoscute compoziții ale lui Bach, surprind prin diversitatea lor sonoră și prin bogăția instrumentala, care nu „păcătuiește" prin nici un element decorativ: în vreme ce primul, al treilea și al șaselea concert folosesc complexe coruri instrumentale, al doilea, al patrulea și al cincilea evocă un soi de piramidă pe trei niveluri care are la bază instrumentele de coarde, deasupra cărora se află soliștii, iar în vârf, unul dintre soliștii de mai mare importanță și virtuozitate - trompeta în concertul al doilea, vioara în al patrulea, clavecinul în al cincilea.

Pe când compunea aceste concerte, se crede că Bach era angajatul prințului Leopold de Anhalt-Cöthen, care nu era doar posesorul unei averi fabuloase, ci și un iubitor al muzicii, astfel încât compozitorul ajunsese să fie al doilea cel mai bine plătit de la curtea sa. Nenorocul l-a lovit pe Bach în 1721, când nobilul său patron s-a căsătorit cu Frederica Henrietta de Anhalt-Bernburg, care i-a dat de înțeles consortului său că nu o pasionau nici Bach, nici muzica lui.

Având mare nevoie de o noua slujbă, Bach și-a amintit de margraful Christian Ludwig de Brandenburg, care îi elogiase odinioară muzica, și i-a trimis, drept cadou, cele șase concerte. Acestea nu erau însă compoziții noi, iar structura lor diferită dă de înțeles ca nici măcar nu fuseseră concepute pentru a forma un set unitar. Așa că margrafului nu i-au fost pe plac și nu i-a oferit lui Bach nici un post la Brandenburg. În 1734, la moartea margrafului, partiturile semnate de Bach au fost inventariate ca valorind câte patru groși fiecare, o sumă insignifianta. Numele de „Concerte Brandenburgice" le-a fost dat abia în secolul al XIX-lea, când manuscrisele au fost redescoperite în arhivele din Brandenburg și salvate de Biblioteca Regală din Berlin.

Concertele brandenburgice au fost finalizate pe 24 mai 1721; s-a opinat că, în cel de-al şaselea concert, Bach ar fi ţinut cont de limitele tehnice ale prinţului, care cânta la viola da gamba. Bach cânta şi el la violă pentru că îi plăcea să fie „în centrul armoniei”. A scris şi câteva cantate pentru ziua de naştere a prinţului şi alte asemenea ocazii; majoritatea acestor compoziţii par să fi supravieţuit doar în versiuni mai târzii, adaptate pentru împrejurări mai generale. 

Brandenburg Concertos  

• 1818: Gheorghe Lazăr a fost numit „dascăl" de aritmetică, geometrie și geografie la Școala de la „Sfântul Sava", unde a inaugurat cursurile în limba română.

Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, a înfiinţat, la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în limba română, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici. 

A fost prima şcoală în limba română  şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.

• 1882: Robert Koch, medic și microbiolog german, a anunțat descoperirea mycobacterium tuberculosis bacteria responsabilă pentru tuberculoză.
  
  
  

Robert Koch (n. 11 decembrie 1843, Clausthal, Saxonia Inferioară – d. 27 mai 1910, Baden-Baden) a fost un bacteriolog german. A studiat la Göttingen, avându-l ca profesor pe Jacob Henle care afirma în 1840 ca rănile sunt infectate de niște organisme parazite.

A fost un copil precoce, invatand sa citeasca de unul singur la varsta de 5 ani. Dupa absolvirea liceului din Clausthal, Koch a studiat medicina la Universitatea din Gottingen, unde a invatat anatomia in cursurile profesorului Jacob Henle. El a primit recunoasterea stiintifica din timpul vietii. Pe langa premiul Nobel a primit titluri de membru onorific al Universitatilor din Bologna si Heidelberg, a devenit cetatean de onoare al oraselor Berlin, Wollstein si Clausthal. A fost decorat cu Ordinul Coroanei Germane, Marea Cruce a ordinului german Vulturul Rosu si alte ordine din partea Rusiei si Turciei. A incetat din viata la 27 mai 1910, la Baden-Baden in Germania.

Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepra și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.

El a publicat un studiu despre bacilul tuberculozei, precum și metode de cultură și de identificare a acestuia. El a stabilit că bacilul tuberculozei (sau bacilul lui Koch) poate trăi o perioadă considerabilă de timp în aer sau praf, iar cel mai comun mijloc de dobândire a bolii este inhalarea aerului conținând bacili tuberculoși răspândiți de un om bolnav.

El și-a început însă cercetările pe bacilii de Antrax, care au fost descoperiți înainte de Pollender, Rayer și Davaine. Robert Koch a fost însă cel care a descoperit că bacilul este agentul care produce boala. În 1891, a reușit să creeze prima formă inactiva a bacilului tuberculozei, pe care a denumit-o tuberculină. La Congresul Internațional al Tuberculozei, Koch a declarat că bacilii care provoacă tuberculoza la om și la animale nu sunt identici, lucru care la acea vreme a stârnit indignare în mediul medical.

 

• 1898: Ziua în care publicitatea şi-a făcut datoria şi s-a consemnat vânzarea primului automobil din istorie.

Automobilul a fost conceput iniţial ca o provocare a minţilor strălucite dornice să înlocuiască forţa animală şi mai puţin pentru a face profit. Primul care s-a gândit însă că îşi poate monetiza invenţia a fost Alexander Winton, un emigrant scoţian ajuns în America. Iar data la care primul, aşa numit, automobil vândut a fost 24 Martie 1898.

Primul cumpărător din istorie al unui automobil este consemnat în istorie Robert Allison din Port Carbon, California. Americanul a decis să îşi cumpere un automobil după ce a văzut în revista Scientific American reclama alăturată, care poate fi numită şi primul material publicitar din istoria automobilismului. Preţul pe care l-a plătit Robert Allison a fost de 1.000 de dolari, ceea ce, printr-o aproximare indulgentă, ar însemna azi o valoare de 26.800 de dolari. Au mai urmat apoi 21 de clienţi până la sfârşitul anului 1898, Winton devenind primul comerciant de automobile care face profit din invenţiile sale.

Alexander Winton şi-a deschis întâi Winton Bicycle Company, care aşa cum îi spune şi numele avea ca obiect fabricarea bicicletelor. În 1897, scoţianul şi-a extins obiectul de activitate, experimentând cu producţia de căruţe cu motor, primul automobil avea scaune căptuşite, acoperiş de piele, lămpi cu gaz pe post de faruri şi pneuri produse chiar de Benjamin F. Goodrich (fondatorul B.F. Goodrich).

Dacă vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Winton, aflaţi că în 1924 producţia de automobile a fost sistatăă şi în 1930 firma a fost cumpărată de General Motors, devenind Electro-Motive Corporation, divizie încă aflată în activitate.

• 1911: S-a născut Joseph Barbera, desenator american, ”părintele” celebrelor personaje de desene animate Tom si Jerry, Scooby-Doo, Yogi Bear sau familia Flintstone, realizate împreună cu partenerul său William Hanna.

Joseph Roland Barbera s-a născut într-un mic carteier italian de la periferia orașului New York. În 1932, s-a angajat la Van Beuren Studio ca animator și scenarist, unde a lucrat la realizarea unor desene animate ca Rainbow Parades sau Cubby Bear.

Firma s-a închis în anul 1936, iar Barbera și-a găsit de lucru la studiourile MGM. În 1938, și-a unit forțele cu William Hanna, împreună cu care a făcut istorie.

Prima lor colaborare a fost un film cu Tom and Jerry cu numele “Puss Gets the Boot,” lansat în 1940. Au urmat altele, iar în 1957 au creat o firmă proprie, H-B Enterprises – mai cunoscută drept compania de producții animate Hanna-Barbera.

Aceasta a devenit celebră datorită personajelor sale, iar în anii ’60 domină pe piața serialelor tv de desene animate. De altfel, filmele care i-au avut drept eroi pe motanul Tom și șoricelul Jerry au câștigat șapte premii Oscar.

În 1991, compania celor doi a fost achiziționată de Turner Broadcasting, companie care la rândul său, a fost absorbită, în 1996, de Time Warner. După moartea lui William Hanna, în 2001, Warner Bros. Animaton a cumpărat Hanna-Barbera Productions, Barbera a rămas în branșă, ca producator executiv la Warner. Pentru contribuția lor la dezvoltarea animației, Hanna și Barbera au fost recompensați cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood.

Joseph Barbera a âncetat din viață în 18 decembrie 2006, la vârsta de 95 de ani, în locuința sa din Studio City, Los Angeles. Decesul său a survenit la cinci ani după cea a partenerului sau William Hanna.

• 1912: Este adoptată legea învăţămîntului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928.

Legea învățământului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare, preciza drepturile organelor de conducere ale universităților și reglementa organizarea acordării diplomelor și vieții studențesti.

• 1949: Filmul „Hamlet", regizat de Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică ce a câstigat un premiu Oscar.
  
  
  

Hamlet este un film britanic din 1948 regizat, produs și scris de Laurence Olivier. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Laurence Olivier și Basil Sydney. A câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Este bazat pe o piesă de teatru omonimă de William Shakespeare.

În viziunea apolitică şi pronunţat oedipală a lui Olivier piesa Hamlet s-a dovedit a fi un punct de reper în istoria Oscarului, precum şi în cariera regizorului. El a fost nominalizat la 7 premii Oscar, câştigând titlul la 4 categorii: cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal, cea mai bună imagine / decor (alb şi negru) şi cele mai bune costume (alb şi negru). Fiind o producţie britanică, a fost totodată şi primul film din afara Hollywoodului care a câştigat marele premiu al galei. La fel, o premieră absolută a constituit şi câştigarea premiului Oscar pentru o regie în care regizorul interpretează şi rolul principal.

Hamlet nu este nici prima, nici ultima ecranizare după Shakespeare a lui Olivier, care a montat de fapt o trilogie impunătoare: seria a debutat în 1944 cu Henric al V-lea, a continuat cu superbul Hamlet în 1948 şi s-a terminat în 1955 cu Richard al III-lea. Deşi succesul nu a ocolit nici precursorul, şi nici succesorul, nu există nici un dubiu că cea mai reuşită piesă este Hamlet, iar succesul se datorează fără doar şi poate lui Laurence Olivier. Este meritul său că acest film, turnat acum 61 de ani, se poate viziona şi savura şi astăzi, ba chiar mai mult: rămâne o piesă excepţională mulţumită intensităţii şi intransigenţei de care dă dovadă.

Olivier a renunţat fără scrupule la aspectul politic. Prin omiterea narativei Fortinbras, filmul devine exclusiv tragedia personală a lui Hamlet, introducerea regizorului Olivier, mai precis ultima propoziţie a introducerii: „Acesta este tragedia unui om care nu poate lua o decizie” semnalând deja acest lucru. Hamlet nu a putut lua decizia să se răzbune pe Claudius (Basil Sydney), ucigaşul tatălui său. Însă tergiversarea nu rezultă nicicum din timiditate: neputinţa lui Hamlet, în concepţia şi interpretarea lui Laurence Olivier, este asociată în mod straniu cu agresivitatea, care se răsfrânge în primul rând asupra iubitelor sale, asupra mamei (Eileen Herlie) şi asupra Ofeliei (Jean Simmons).

Poate cea mai radicală decizie a adaptării de Olivier este amplificarea laturii oedipale a relaţiei dintre Gertrude şi Hamlet. Această tendinţă parcă se simte şi la nivelul textului, însă filmul chiar insistă asupra ei. Mai mult: nu doar Hamlet trădează o atracţie pentru regină prin vorbele şi acţiunile sale, ci şi invers: săruturile pasionate ale Gertrudei trădează clar dorinţă erotică şi nu iubire de mamă. În timp ce aerul vibrează între mamă şi fiu, relaţia cu Ofelia îi oferă prinţului o iubire sinceră şi pură, însă această dragoste este mult prea puţin atunci când este vorba de supravieţuirea înverşunatelor jocuri de putere ale familiei regale.

Una dintre cele mai mari reuşite ale filmului este figura Ofeliei, atât de pură şi diafană, cum rareori întâlneşte omul. Rochia albă a lui Jean Simmons, părul ei blond, faţa senină şi alura mlădioasă sunt elemente care indică fiecare în parte un suflet neprihănit, plin de candoare. Iar inocenţa ei absolută este tocmai motivul pentru care nebunia şi moartea ei au un efect atât de dezolant asupra spectatorului. Aceste scene sunt adevărate piese de rezistenţă ale filmului. Jean Simmons operează cu mijloace simple: privirea pierdută în zare, tranziţiile bruşte dintre plânsete şi râsul smintit o ajută în interpretarea Ofeliei înnebunite, care pluteşte printre petale de flori către moarte şi care este singurul partener care se ridică la nivelul lui Hamlet în ceea ce priveşte calitatea interpretării. Majoritatea actorilor dă viaţă personajelor într-o manieră destul de declamativă, balansând astfel mai mult sau mai puţin la limita autenticităţii. În mare parte este şi vina textului incomod al dramei, pusă pe scenă până în prezent cu textul original. Jocul actoricesc rigid este singurul element pentru care filmul poate să pară astăzi învechit, însă acest fapt este contracarat într-o oarecare măsură de conceptul regizoral care-şi păstrează actualitatea, decorul expresionist (cetatea învăluită în ceaţă şi în aburi, cu valurile mării care se sparg de zidul ei; scări întortocheate şi săli reci) care joacă şi el un rol în dramaturgia piesei, precum şi costumele superbe, care pot constitui şi astăzi exemple demne de urmat pentru filmele de epocă.

Laurence Olivier a avut o abordare curajoasă în ceea ce priveşte textul operei shakespeariene: a redus textul la o treime, a intervenit asupra unor figuri, evidenţiindu-le mai bine cu trăsături unice, stridente şi a rescris toată povestea astfel încât să devină tragedia personală a unui Hamlet agresiv, care câteodată izbucneşte şi altădată se prăbuşeşte, nefiind în stare să întreprindă orice fel de acţiune. Sprijinindu-se pe decoruri şi pe costume, Olivier a creat FILMUL Hamlet. Putem să fim de acord cu el, putem să-l combatem cu argumente, un lucru e sigur: el ne-a demonstrat că Hamlet îşi păstrează actualitatea şi produce efecte şi pe marile ecrane.

• 1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu devine imnul național al României.

Pe 21 iunie 1848, în revista „Foaie pentru minte, inima și literatură” a apărut poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!”. Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Andrei Mureșanu - Un Răsunet

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel pe pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

 "Deşteaptă-te Române"

Să aveți o zi frumoasă!