7 Martie

Este a 66-a zi a anului.

Au mai rămas 299 de zile până la sfârșitul anului. 

Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 18 h 11 m.

Citatul zilei

”Învingătorii nu renunţă, iar cei care renunţă nu ajung învingători.” (Aristotel, n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.)

Ziua Părintelui Rrom

Ziua când părinţii Romi, cooptaţi în diferitele programe educative ale şcolii – “şcoala mamelor”, “şcoala tinerilor taţi”, “şcoala bunicilor” - se reunesc pentru consultări cu profesorii privind educaţia copiilor Romi este Ziua Părintelui Rom, marcată anual în România la 7 Martie.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 321: Împăratul Constantin cel Mare decretează ziua Soarelui (duminica), zi de repaus săptămânal în Imperiul Roman.

“Toți magistrații și populația care locuiețte la orașe s săe odihnească în venerabila Zi a Soarelui (Dies Solis).”

Silvestru , episcopul Romei în timpul lui Constantin cel Mare, schimbă numele primei zile a săptămnâii,( Dies Solis), denumind-o “Ziua Domnului”.

La 366, Conciliul de la Laodicea decretează oficial transferarea sfinteniei Sabatului asupra duminicii , zicând:

“Creștinii să nu iudaizeze stând nelucrători Sâmbăta, ci să lucreze în ziua aceea… Și dacă totuși sunt găsiți iudaizând, să fie anatema!” (C. Hefele, Istoria conciliilor bisericii , vol. II, pag. 316).

În 386, Sinodul din Aquilea recunoaște schimbarea oficială a lui “Dies Solis” (ziua soarelui) în “Dies Dominica” (Ziua Domnului, duminica).

Ieronim din Betleem , prin anul 400, scria: “Dacă ziua întâi e numită ziua soarelui de către păgâni ,noi o admitem ca atare cu voie bună, fiindcă în această zi a apărut lumina și a răsărit Soarele neprihănirii noastre”.

• 1441: Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei, pe lângă cea de comite al Timişoarei şi cea de ban al Severinului.

Ioan de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1387 – d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Iancu de Hunedoara a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe Mehmed al II-lea Cuceritorul la Belgrad (1456).

• 1471: Bătălia de la Soci dintre domnul Ţării Româneşti, Radu cel Frumos şi cel al Moldovei, Ştefan cel Mare pentru Chilia.

Ocuparea Chiliei de către Ştefan a generat un şir de conflicte cu Radu cel Frumos, care a încercat în mai multe rânduri să recupereze această cetate maritimă. După incursiunea domnului moldovean, concretizată în arderea Brăilei, Târgului de Floci şi a ţinutului Ialomiţei, Cazimir IV (1447 – 1492), regele Poloniei, care se temea „ca nu cumva Basarab [Radu cel Frumos] să năvălească fără veste asupra lui [Ştefan cel Mare] cu ajutor turcesc” (Jan Długosz), încearcă o mediere, dar fără nici un rezultat.

Fără declaraţie de război, Ştefan atacă Ţara Românească, în 7 martie 1471, incepând astfel un „ război cu Radul voievod la Soci” (Cronicile slavo-române). Despre localizarea bătăliei au existat opinii diferite – fie în Ţara Românească, fie în Moldova –, dar în ultima vreme, cei mai mulţi istorici sunt de părere că Socii se aflau în judeţul Râmnicu Sărat, la graniţa dintre cele două state (aşa cum a demonstrat istoricul Constantin C. Giurescu). Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dânşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt”.

Victoria a lui Ştefan cel Mare apare în toate sursele contemporane, moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani. La 13 iulie 1471 , domnul moldovean scrie suzeranului său, la Cameniţa, relatându-i faptele şi anunţându-l că Radu a construit o fortificaţie la hotarul cu Moldova. Îi cere totodată să medieze pax vera et concordia între cei doi.

Radu cel Frumos construise o cetate pe cursul inferior al Siretului – Crăciuna –, în apropiere de vărsarea Buzăului, pentru a preîntâmpina noi atacuri şi ca sprijin în vederea recuceririi Chiliei.

Multiplele conflicte dintre cei doi domni români se înscriu în dorinţa voievodului moldovean „de a începe războiul cu Radul şi a pune astfel fundamentul unei politici în stil mare, de ofensivă în contra necredincioşilor. Primul pas al acestei noi orientări trebuia să fie readucerea Munteniei în sfera lui Ştefan, recâştigarea Ţării Româneşti pentru politica creştină” (I. Ursu).

• 1856: A fost înființată Facultatea de Drept la Iași, prima facultate din cadrul viitoarei Universități Alexandru Ioan Cuza.

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova, acesta a acordat o atenţie deosebită reorganizării învăţământului, care s-a soldat cu activităţi concrete la nivelul celui mediu şi superior.

În 1856, la Iaşi, au fost inaugurate primele facultăţi de Drept şi Filosofie. Un rol important în organizarea învăţământului în Moldova l-au avut învăţaţii dascălii ardeleni Simion Bărnuţiu, August Trebonoi Laurian (Augustin Trifan), Florian Aaron, care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condiţiile regimului absolutist din Transilvania.

Simion Bărnuţiu, în 1856, a fost numit profesor la Facultatea de Drept, unde a ţinut cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat şi public, de logică şi de psihologie.

• 1875: S-a nascut  Joseph Maurice Ravel,

compozitor francez impresionist, celebru pentru muzica de balet pentru orchestră în Do major Bolero, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

La începutul secolului XX, personalitatea puternică a dirijorului și compozitorului M.Ravel s-a impus în lumea muzicală prin interpretări artistice și prin noutatea lucrărilor sale muzicale cu rafinate sonărități impresioniste și un pronunțat colorit folcloric.

Pianist remarcabil, a dedicat primele sale lucrări acestui instrument: menuet antic, habanera, pavană pentru o infantă moartă:dovedind o înclinație deosebită pentru dans; de la dansul din epoca barocului pană la cel modern: vals, fox strot dar și pentru blues.

Ravel a reactualizat spiritul clasic francez în sonatină pentru pian și în suita preclasică Mormântul lui Couperin. A scris două importante cicluri pentru pian: Oglinzi și Suita Gaspard al nopţii.

În muzica dramatică, acesta a scris o operă bufă, într-un act Ora spaniolă. A compus 8 valsuri nobile și sentimentale, transformate mai târziu în baletul Adelaida sau Limbajul Florilor. A mai compus suita pentru voce și orchestră Sheherezada, rapsodia spaniolă.

Cea mai populară creație a sa simfonică rămâne Boleroul, conceput pe un ritm ostinat care persistă până la sfârșitul lucrării.

Ravel a expus la flaut o amplă melodie alcătuită din două perioade muzicale, apoi, reluând mereu aceeași linie melodică, i-a suprapus succesiv câte un instrument la cvartă și octavă.

Rezultatul este persistența accentelor melodiei care, la fiecare reluare, modificându-se efectul timbrar , crește ca intensitate.

Sedus de muzica orientală, a compus pentru voce și pian diferite melodii incluse în cricluri: 5 melodii grecești, 2 melodii ebraice, 3 cântece din madagascar, 3 cântece ale lui Don Chihote, 7 cântece populare, ciclul de lieduri Istorile Naturale.

Ravel a lăsat valoroase lucrări în genul muzicii de cameră : Trio în la minor , Cvartetul de coarde în Fa major , Sonata pentru vioară și pian , Sonata pentru vioară și violoncel, Sonata pentru vioară şi orchestră, Rapsodia – Tzigane (de o mare dificultate tehnică, cu un caracter strălucitor).

A scris două concerte instrumentale: Pian şi Orchestră în Re major pentru mâna stângă şi Pian și orchestră în Sol major.

Marea lui inspiraţie ritmică a izvorâ din diferite surse folclorice și din particularităţile dansurilor; de la vechea pavană până la ritmurile moderne. Armonia sa tonală cu structuri modale, dinamica și agogica tonală, diversitatea combinațiilor tonale conferă muzicii sale pregnantă și originalitate, astfel încât Ravel a contribuit la dezvoltarea limbajului muzical modern din prima jumătate a secolului XX.

Bolero - Maurice Ravel 

• 1884: Prefectul Parisului, Eugène Poubelle, impune utilizarea unor cutii închise pentru colectarea resturilor menajere, care iau curând numele inventatorului lor – pubela.

Pubelele au fost create pentru a îmbunătăți calitatea vieții parizienilor în secolul al XIX-lea. La vremea aceea, gunoaiele erau aruncate pe stradă, ele atrăgând șobolani, generând boli și mirosuri urâte.

La 7 martie 1884, Eugene Poubelle, prefect de Grenoble, apoi de Paris a hotărât să intre în obligația proprietarilor fiecărui imobil, punerea la dispoziția locatarilor, a unuia sau a mai multor recipiente comune, pentru a strânge reziduurile menajere. Ei le-au numit pubele.

Aceste tipuri de recipiente se găseau deja cu aproape cincizeci de ani înainte, la Lyon. După ce au fost instalate de prefectul Eugene Poubelle la Paris, au fost introduse în toată Franța.

La început colectarea pubelelor în tomberoane intra în atribuțiile mașinilor de măturat străzile care aveau misiunea de a-și anunța prezența în zonă prin declanșarea unui semnal asemenea cu cel folosit de lucrătorii căilor ferate în momentul apariției trenului.

• 1876: fizicianul american Alexander Graham Bell, când avea 29 de ani, primea patentul pentru invenţia sa revoluţionară, telefonul. 

Interesant este că, la doar câteva ore de la depunerea cererii de brevet înaintate de Bell, un alt inventator, Elisha Gray, a depus o cerere similară. Bell a apelat la Justiţie, iar Curtea Supremă a Statelor Unite i-a acordat dreptul de a dezvolta reţeaua telefonică, prin compania pe care o deţinea.

În timpul unor experimente, lui Bell i-a trecut prin minte ideea de a realiza un dispozitiv care ar putea transmite un discurs prin energie electrică. În 1875, a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete. Acest lucru l-a încurajat şi, împreună cu asistentul său, electricianul Thomas A. Watson, şi-a continuat experimentul.

Totuşi, potrivit unor zvonuri, se presupune că inventatorul italian Antonio Meucci a fost cel care a construit primul telefon, încă din 1849. 

O zi deosebit de importanta, in care a fost facut marele pas catre sistemul de comunicatii. Audiologul american de origine scotiana Alexander Graham Bell, la nici 30 de ani impliniti, avea sa schimbe radical, la aceasta data, modalitatile de comunicare de pana atunci. In martie 1876, Alexander Graham Bell a devenit prima persoana care a brevetat un dispozitiv capabil sa emita si sa receptioneze cuvintele rostite: telefonul.

Vreme de doua generatii, familia omului de stiinta a fost recunoscuta drept o autoritate in dictie si in corectarea vorbirii. Alexander Graham Bell a urmat scoli de prestigiu, intre care Liceul Regal si Universitatea din Edinburgh, apoi University College din Londra, insa cunostintele temeinice, care au stat la baza inventiei sale, le-a capatat in familie si ca autodidact.

Dezlegarea misterelor in care era invaluit sunetul a devenit o prioritate pentru Alexander Graham Bell. S-a angajat ca profesor la o scoala din Elgin, predand elevilor sai muzica si dictiune, apoi in 1864 a realizat primele studii despre sunet, pe cand era masterand rezident la Academia Weston House Elgin. Asa avea sa-si inceapa cariera de profesor cercetator. Patru ani mai tarziu era deja asistent al tatalui sau in Londra. Dupa ce parintele sau a inceput sa tina cursuri in America, a preluat postul de profesor titular. In 1871, Bell a tinut mai multe prelegeri la Boston, unde a demonstrat eficienta sitemului propus de tatal sau in volumul "Vorbirea vizibila", o metoda de a-i invata sa vorbeasca pe cei care nu aud. Rezultatele, formidabile, l-au determinat sa aprofundeze cercetarile, ba chiar sa deschida o scoala in Boston, unde erau instruiti profesorii care predau celor lipsiti de auz. Intre timp avea sa-l cunoasca pe Thomas Watson, un tanar mecanic, re­ceptiv si entuziast, care, fara sa stea pe ganduri, a acceptat propunerea lui Bell de a-l ajuta sa proiecteze un aparat pentru transmiterea sunetului prin intermediul elec­tricitatii. Norocul le-a suras in momentul in care Bell a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete. Cei doi lucrau din greu noaptea, pentru ca ziua profesorul Alexander Gra­ham Bell aveau programul incarcat: cerinte profesio­nale. La 6 aprilie 1875, Bell a primit brevet de inventie pentru telegraful multiplu. Dar munca asidua i-a subre­zit sa­natatea, astfel ca s-a intors in casa parintilor, din Canada, spre a se reface. Aici, in 1875, a inceput sa lucreze la un nou aparat, cel care avea sa puna punct, ulterior, distan­telor dintre oameni, orase si mai taziu tari. In martie 1876 i-a fost acordat brevet pentru "metoda si apara­tul pentru transmiterea sunetelor vocale sau a altor sunete pe cale telegrafica, cu ajutorul ondulatiilor electrice, asemanatoare ca forma cu vibratiile de aer care insotesc sunetele vorbite sau alte sunete.' Inaintea lui Alexander Graham Bell, omul de stiinta italian Antonio Meucci a intentionat sa breveteze o versiune timpurie a telefonului si chiar a depus o notificare in 1871, ramasa nefi­na­lizata din lipsa de fonduri. Pentru cercetarile lui Meucci, Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat, in 2002, o rezolutie prin care i-a fost recunoscuta contributia la primele cercetari in domeniu. Insa nu doar Meucci a cercetat misterele sunetului, ci si Elisha Gray, care a avut o intampinare, la 14 februarie 1876, la doar cateva ore dupa ce Alexander Graham Bell a predat cererea de patentare a telefonului.

La un an de la brevetare, la sfarsitul lui 1877, telefonia a ajuns si in Romania. Dar sa revenim la inventiile lui Bell, care nu se opresc aici. Ideile sale geniale nu au fost pu­se in practica in totalitate insa, cele pe care le-a reali­zat i-au adus 18 brevete personale si alte 12 in colaborare cu alti cercetatori. Intre acestea se afla brevetele pentru telefon, telegraf, fotofon, fonograf, dar si pentru vehicule aeriene, hidroavioane si pentru o celula de seleniu.

În 1880, Franţa l‑a onorat cu Premiul Volta, de 50.000 de franci, din partea Laboratorului Volta, unde, în colaborare cu Charles Sumner Tainter şi vărul rău, Chichester A. Bell, a inventat grafofonul, o abordare practică de înregistrare a sunetului.

Cele 18 brevete acordate doar în numele său şi cele 12 împărţite cu colaboratorii săi dovedesc talentul său fără limite. Printre acestea, se numără 14 brevete pentru telefon şi telegraf, patru pentru fotofon, unul pentru fonograf, cinci pentru vehicule aeriene, patru pentru hidroavioane şi două pentru o celulă de seleniu.

• 1912: Roald Amundsen a anunţat descoperirea Polului Sud. 

După ce a auzit că americanii Robert Peary şi Frederick Cook au atins Polul Nord, Amundsen a decis să ajungă la Polul Sud. Astfel, exploratorul norvegian s-a îmbarcat la bordul vasului „Fram” fără să precizeze care era ţinta sa. Abia în momentul în care nava a acostat la Madeira, acesta şi-a informat echipajul cu privire la direcţia aleasă. Robert Falcon Scott era deja în drum spre Antarctica, când norvegianul s-a gândit să îl concureze.

De altfel, cursa celor doi spre Polul Sud a intrat în legendă pentru dramatismul ei. Amundsen şi-a stabilit baza în Golful Balenelor, de unde a plecat în marea aventură, la 19 octombrie 1911, însoţit de patru echipieri cu patru sănii şi 52 de câini. El a fost nevoit să străbată o zonă necunoscută până atunci, însă curajul şi determinarea exploratorului au făcut ca, la 14 decembrie, steagul norvegian să fie arborat la Pol cu 35 de zile înainte de sosirea lui Scott.

Anunţul atingerii Polului Sud a fost făcut pe 7 martie 1912, când echipajul a ajuns în Australia.

Roald Amundsen a venit pe lume în 1827, în sud-estul Norvegiei. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o explorării arctice, pasiune care i-a provocat de altfel moartea în iunie 1928, când a dispărut în timpul unei misiuni de salvare la Polul Nord.

***

Să aveți o zi frumoasă!