13 Aprilie

Este a 103-a zi a anului.  
Au mai rămas 262 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 36 m și apune la 19 h 58 m.

Citatul zilei

”Încearcă din nou. Eşuează din nou. Eşuează mai bine.” (Samuel Beckett)

Ziua Internațională a Rock-n-Roll-ului

„Rock’n’roll-ul este o stare de spirit“ – Ștefan Bănică jr.

Pe 13 Iulie 1985 a fost organizat Live Aid, un concert care a avut loc simultan in Londra si in Philadelphia, scopul principal fiind eradicarea foametei din Ethiopia. Printre participanti s-au numarat artisti precum Queen, Black Saabath, Led Zeppelin, The Who, Mick Jagger si multi altii.

Ambele concerte au fost transmise live de BBC.

Primul care a venit cu ideea ca aceasta zi sa fie declarata 'Global Day of Rock' a fost Phil Collins care a urcat pe scena atat in Londra cat si in Philadelphia.

Initial, primii care au considerat ziua de 13 Iulie ca fiind ziua internationala a rock-ului au fost brazilienii. Posturile de radio din Brazilia mentionand in fiecare an ca 13 Iulie este ziua Internationala a Rock-ului, adaptandu-si in acelasi timp si programul cel putin pentru aceasta zi.

Ulterior aceasta zi a fost adoptata si in alte tari, in special de cei care promoveaza acest gen de muzica.

Rock and roll

Primii artiști care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Bo Diddley, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut și un val de albi, care au fost acuzați că au "furat" un stil muzical al negrilor și l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârșitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt.

Invazia britanică

Cântecele artiștilor ca Elvis Presley au ajuns peste Ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naștere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluționeze muzica, prin formații ca The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks sau The Rolling Stones.

Rock and roll este un stil muzical cu originar din Statele Unite ale Americii, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel. O formă timpurie a stilului rock and roll este muzica rockabilly.

Rock and roll-ul este deseori cântat cu chitare electrice, chitară bas, instrumente cu clape și tobe.

Termenul „rock and roll” a fost ințial un termen nautic care însemna legănarea vasului. La sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, muzica gospel și jubilee au cooptat termenul, folosindu-l în sensul de a fi legănat în brațele Domnului. Prima folosire înregistrată a termenului este pe un disc din 1916, „Camp Meeting Jubilee”.

Sunt divergențe de opinie referitor la care disc a fost primul disc rock 'n' roll, dar "Rock Around the Clock" (1954) a lui Bill Haley a fost primul disc de acest gen care a ajuns pe locul 1 în topul revistei americane Billboard. Cercetătorul de muzică rock Joseph Burns de la Southeastern Louisiana University susține că prima melodie rock and roll poate fi considerată „That's All Right, Mama” a lui Arthur "Big Boy" Crudup din septembrie 1946, melodie preluată de Elvis Presley.

Un disc jockey din Cleveland, Alan Freed, celebru pentru emisiunile sale, este cel care a folosit fraza rock and roll începând cu 1951, dar fraza ca atare este cunoscută dinainte. Prima piesă care a avut titlul Rock and Roll (1947) îi aparține lui Paul Bascomb.

Una dintre primele înregistrări a unei piese rock and roll îi aparține grupului Jackie Brenston and the Delta Cats (unde unul dintre membri era Ike Turner), care a înregistrat în 1951 melodia Rocket 88 în studioul lui Sam Phillips, proprietarul casei de discuri „Sun Records". Abia peste 4 ani Bill Haley înregistreazā "Rock Around the Clock". Aceastā piesā este deseori confundată ca fiind prima din acest gen. Istoria rock'n roll-ului poate merge și mai departe în timp, unde pot fi gasite primele așa zise încercāri. Etimologia cuvântului ne duce mai departe în timp, chiar undeva prin 1916 când termenul "rocking and rolling" avea conotații religioase. În etimologia limbii engleze cuvantul „rock” însemna „a distruge, a deranja, a incita”. De aici i-a venit probabil și lui Alan Freed ideea sā denumească așa acest gen, având în vedere reacția celor ce-l ascultau. Expresia rockin mai era folositā și de cântăreții gospel.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1204:  A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol.

La data de 13 aprilie 1204 a avut loc cucerirea Constantinopolului de către trupele creștine apusene în timpul celei de-a patra Cruciade. Convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului de la arabi, Cruciada a patra a sfârșit prin cucerirea și jefuirea centrului ortodoxiei, cum era numit în acea perioadă Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, iar această acțiune a cruciaților catolici a fost văzută de către lumea creștină ca fiind unul dintre actele cele mai josnice făcute de creștinii apuseni după Marea Schismă din anul 1054. Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciații după cucerirea la 13 aprilie 1204 a Constantinopolului justifică aceste considerații deoarece ei au săvârșit fapte de o cruzime şi bestialitate nemaiîntâlnită. Ei au ucis fără discernământ bătrâni, femei şi copii, au incendiat orașul, au distrus o parte din el și au luat în robie o mare parte dintre locuitori capitalei Imperiului Bizantin. 

Toate aceste fapte au fost făcute cu îngăduința papei Inochentie al III-lea, cel care a aprobat aceste acțiuni și chiar a dat ordine prin care clerul ortodox să constituie țintă predilectă a Cruciaților. Astfel episcopii şi clerici ortodocși au suferit chinuri teribile și au fost măcelăriți cu o furie ieșită din comun, iar bisericile din oraș au fost batjocorite, inclusiv mare catedrală Sfânta Sofia, care după ce a fost jefuită a fost și incendiată și numai printr-o minune nu a fost și distrusă. Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogățiile Constantinopolului în Apus, unde împodobesc și astăzi biserici, muzee și colecții particulare, iar un centru important în care au fost concentrate aceste bogății a fost Biserica San Marco din Veneţia. Evenimentele din 13 aprilie 1204 de la Constantinopol au făcut ca schisma dintre vestul catolic și estul ortodox să fie completă și ireversibilă și să se păstreze și în zilele noastre, în ciuda inițiativelor ce doreau unitatea creștină.

• 1771: S-a născut Richard Trevithick inginer şi inventator englez (13 apr.1771 - 22 apr. 1833). 

A construit prima locomotivă propulsată cu ajutorul puterii aburului în  1804, prima locomotivă cu abur funcţională.

În anul 1804 inventatorul britanic Richard Trevithick a construit prima locomotivă cu abur, ce a rulat pe şine de cale ferată.

Locomotiva ce cântarea 8 tone, a atins viteza de 8 Km/h tragând primul tren format din 5 vagoane, o încărcătură de 10 tone fier şi 70 oameni …. 

Aceasta a remorcat, la 22 februarie 1804, pe traseul Pen-y-darran - Abercynon (15 km) un tonaj de 15 tone-forță, fiind atinsă viteza maximă de 8 km/h.

La 19 iulie 1808, Trevithick prezintă la Londra, pe o linie circulară demonstrativă, amplasata pe un teren împrejmuit (locodrom), locomotiva Catch Me Who Can ("Să mă prindă cine poate"). Aceasta a atins o viteză fabuloasă pentru acea epocă de 20 km/h.

• 1808:S-a născut Antonio Santi Giuseppe Meucci, om de ştiinţa italian, inventatorul transmiterii electrice a vocii umane la distanţă (13 apr.1808 - 18 oct. 1889).

Deşi Alexander Graham Bell este recunoscut drept inventatorul telefonului (1876),  Meucci a creat şi el o versiune timpurie a telefonului , în 1854, şi a făcut o demonstraţie în Havana.

A depus chiar şi o cerere de brevetare pentru modelul său. De-a lungul timpului, şi în special în Italia, au fost numeroşi susţinători care au argumentat constant că Antonio Meucci este cu  adevărat inventatorul  telefonului.

• 1862:  A intrat în vigoare legea presei în România, lege instituită prin stăruinţele Societăţii Scriitorilor Români cu privire la proprietatea literară.

Această lege, promulgată de Alexandru Ioan Cuza, fixa dreptul de a transmite exploatarea operei prin moștenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. Această lege este prea veche ca să mai producă efecte juridice.

În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare si artistice a fost Legea presei – 13 aprilie 1862, lege care a fost adoptata în timpul domniei lui Cuza Voda si recunostea creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate în tot timpul vietii lor, de dreptul de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor. Era prevazut ca reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamântul autorului se sanctioneaza printr-o dubla sanctiune si anume : confiscarea exemplarului astfel obtinut cât si plata unei amenzi echivalenta cu pretul a 1.000 de exemplare din editia originala.

Dreptul de a transmite exploatarea operei prin mostenire se facea pe o perioada determinata si anume 10 ani de la moartea autorului („de cuius”). Sub rezerva reciprocitatii, legea recunostea acest drept strainilor, cu precizarea ca ei nu putea beneficia în România de drepturi care le erau recunoscute în tara lor de origine.

Legislaţia românească privind drepturile de autor are o vechime foarte mare, printre cele mai avansate din Europa la momentul respectiv. Cea dintâi lege care a reglementat în România drepturile autorilor de opere literare  şi artistice a fost legea presei din 13 aprilie 1862, dintre reglementările căreia am aminti: dreptul autorilor de a reproduce şi vinde opera în tot timpul vieţii lor; dreptul moştenitorilor autorului de a se bucura de dreptul lor 10 ani după moartea autorilor (după care opera cădea în domeniul public şi oricine era liber să o reproducă); tipărirea, reproducerea operei fără voia autorului era sancţionată cu confiscarea în folosul autorului şi cu obligarea celui vinovat la plata unei sume de bani reprezentând echivalentul a 1.000 exemplare originale.

Pe prima pagină a ziarului ,,Românul” apar neobişnuit pentru acea epocă, două coloane goale, care au făcut astfel loc - ştirii senzaţionale, de ultimă oră: ,,Una din cele mai infame crime şi care degradă dacă nu şi ucide o naţiune s-a comisu astăzi pe dealul Mitropoliei; un ucigaş a tras două focuri în d. Barbu Katargiu când eşia în trăsură din întru Mitropoliei şi din nenorocire l-a şi ucisu. Nu este pe putinţă să găsim cuvinte spre a esprima durerea şi îngrijorarea ce s-a răspândit îndată în toată capitala doliul de o asemnea crimă a cuprins toate animele. Ucigaşul cea ce este şi mai de neînţeles a izbutit a fugi. Sperăm însă din minut în minut a afla prinderea lui ca cel puţin să nu se poată dovedi cum s-a putut comite o asemenea crimă singura ce nu bântuise încă ţara noastră. Această fatală întâmplare ne sileşte a scoate mai toată întâia parte a revistei noastre politice în care dezbătându chestiunile politice din întru şi din afară şi despre cele zise în Cameră, este lesne de înţelesu că vorbim de acela care avea puterea în mână şi despre care respectul ne opreşte acuma de a mai zice un singur cuvântu. Ora fiind naintată şi lucrătorii tipografiei lipsindu nu mai puturăm dar decât a scoate tot ce era tipăritu, şi cerem ertare să publicăm în alb acea parte’’.

: o ştire ,,senzaţională” din ziua de sâmbătă, 9 iunie 1862. Pe prima pagină a ziarului ,,Românul” apar neobişnuit pentru acea epocă, două coloane goale, care au făcut astfel loc - ştirii senzaţionale, de ultimă oră - vezi foto- al cărei conţinut îl redăm mai jos: ,,Una din cele mai infame crime şi care degradă dacă nu şi ucide o naţiune s-a comisu astăzi pe dealul Mitropoliei; un ucigaş a tras două focuri în d. Barbu Katargiu când eşia în trăsură din întru Mitropoliei şi din nenorocire l-a şi ucisu. Nu este pe putinţă să găsim cuvinte spre a esprima durerea şi îngrijorarea ce s-a răspândit îndată în toată capitala doliul de o asemnea crimă a cuprins toate animele. Ucigaşul cea ce este şi mai de neînţeles a izbutit a fugi. Sperăm însă din minut în minut a afla prinderea lui ca cel puţin să nu se poată dovedi cum s-a putut comite o asemenea crimă singura ce nu bântuise încă ţara noastră. Această fatală întâmplare ne sileşte a scoate mai toată întâia parte a revistei noastre politice în care dezbătându chestiunile politice din întru şi din afară şi despre cele zise în Cameră, este lesne de înţelesu că vorbim de acela care avea puterea în mână şi despre care respectul ne opreşte acuma de a mai zice un singur cuvântu. Ora fiind naintată şi lucrătorii tipografiei lipsindu nu mai puturăm dar decât a scoate tot ce era tipăritu, şi cerem ertare să publicăm în alb acea parte’’.

Citeste mai mult: adev.ro/n29rqu

 

Ediţia din 9 iunie 1862 a ziarului „Românul”, primul „breaking news” din presa românească: uciderea lui Barbu Catargiu.

: o ştire ,,senzaţională” din ziua de sâmbătă, 9 iunie 1862. Pe prima pagină a ziarului ,,Românul” apar neobişnuit pentru acea epocă, două coloane goale, care au făcut astfel loc - ştirii senzaţionale, de ultimă oră - vezi foto- al cărei conţinut îl redăm mai jos: ,,Una din cele mai infame crime şi care degradă dacă nu şi ucide o naţiune s-a comisu astăzi pe dealul Mitropoliei; un ucigaş a tras două focuri în d. Barbu Katargiu când eşia în trăsură din întru Mitropoliei şi din nenorocire l-a şi ucisu. Nu este pe putinţă să găsim cuvinte spre a esprima durerea şi îngrijorarea ce s-a răspândit îndată în toată capitala doliul de o asemnea crimă a cuprins toate animele. Ucigaşul cea ce este şi mai de neînţeles a izbutit a fugi. Sperăm însă din minut în minut a afla prinderea lui ca cel puţin să nu se poată dovedi cum s-a putut comite o asemenea crimă singura ce nu bântuise încă ţara noastră. Această fatală întâmplare ne sileşte a scoate mai toată întâia parte a revistei noastre politice în care dezbătându chestiunile politice din întru şi din afară şi despre cele zise în Cameră, este lesne de înţelesu că vorbim de acela care avea puterea în mână şi despre care respectul ne opreşte acuma de a mai zice un singur cuvântu. Ora fiind naintată şi lucrătorii tipografiei lipsindu nu mai puturăm dar decât a scoate tot ce era tipăritu, şi cerem ertare să publicăm în alb acea parte’’.

Citeste mai mult: adev.ro/n29rqu

Ediţia din 9 iunie 1862 a ziarului „Românul”, primul „breaking news” din presa românească: uciderea lui Barbu Catargiu FOTO Arhivă personală Ştirea de ultimă oră era senzaţională, ieşită din comun, de aceea redactorii îşi permiseseră să scoată ziarul cu două coloane goale pe prima pagină. Respectul pentru cititor, îl determină pe jurnalist să se justifice şi să se scuze pentru forma neobişnuită a primei pagini. Pentru o lume aşezată, în care timpul curgea fără mari schimbări astfel de evenimente, astfel de întâmplări erau rare…

Citeste mai mult: adev.ro/n29rqu

Pe prima pagină a ziarului ,,Românul” apar neobişnuit pentru acea epocă, două coloane goale, care au făcut astfel loc - ştirii senzaţionale, de ultimă oră - vezi foto- al cărei conţinut îl redăm mai jos: ,,Una din cele mai infame crime şi care degradă dacă nu şi ucide o naţiune s-a comisu astăzi pe dealul Mitropoliei; un ucigaş a tras două focuri în d. Barbu Katargiu când eşia în trăsură din întru Mitropoliei şi din nenorocire l-a şi ucisu. Nu este pe putinţă să găsim cuvinte spre a esprima durerea şi îngrijorarea ce s-a răspândit îndată în toată capitala doliul de o asemnea crimă a cuprins toate animele. Ucigaşul cea ce este şi mai de neînţeles a izbutit a fugi. Sperăm însă din minut în minut a afla prinderea lui ca cel puţin să nu se poată dovedi cum s-a putut comite o asemenea crimă singura ce nu bântuise încă ţara noastră. Această fatală întâmplare ne sileşte a scoate mai toată întâia parte a revistei noastre politice în care dezbătându chestiunile politice din întru şi din afară şi despre cele zise în Cameră, este lesne de înţelesu că vorbim de acela care avea puterea în mână şi despre care respectul ne opreşte acuma de a mai zice un singur cuvântu. Ora fiind naintată şi lucrătorii tipografiei lipsindu nu mai puturăm dar decât a scoate tot ce era tipăritu, şi cerem ertare să publicăm în alb acea parte’’.

Citeste mai mult: adev.ro/n29rqu

Timp de şaizeci de ani, din 1862 şi până în 1922,  asigurarea drepturilor creatorilor de valori literare şi artistice se făcea în baza legii presei, promulgată pe vremea lui Cuza; lege care prevedea, ca termen de proprietate a creaţiilor, numai zece ani după moartea scriitorului sau a artistului respectiv. În anul 1919, la insistenţele lui Octavian Goga – pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice – a fost delegat un consilier de la Înalta Curte de Casaţie, Constantin Hamangiu, cu redactarea unui anteproiect de lege al proprietăţii literare şi artistice. După scurt timp, Goga nemaifiind ministru, proiectul n-a putut ajunge în Parlament.

Ediţia din 9 iunie 1862 a ziarului „Românul”, primul „breaking news” din presa românească: uciderea lui Barbu Catargiu FOTO Arhivă personală Ştirea de ultimă oră era senzaţională, ieşită din comun, de aceea redactorii îşi permiseseră să scoată ziarul cu două coloane goale pe prima pagină. Respectul pentru cititor, îl determină pe jurnalist să se justifice şi să se scuze pentru forma neobişnuită a primei pagini. Pentru o lume aşezată, în care timpul curgea fără mari schimbări astfel de evenimente, astfel de întâmplări erau rare…

• 1886: S-a născut Nicolae Tonitza, pictor și grafician român, interpret al tristețelor luxuriant colorate și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată.

Tonitza este unul dintre pictorii români despre care s-a scris cel mai mult, de la nenumărate articole la monografii de serioasă ţinută ştiinţifică şi până la biografii aproape romanţate. Scrierile lui Tonitza însuşi care se ridică la impresionanta cifră de 754 de articole şi îl recomandă drept gazetar profesionist, au fost antologate, iar o parte importantă din bogata lui corespondenţă, riguros adnotată, a fost publicată.

Artist multiplu dotat - pictor, desenator, zugrav de biserici, critic de artă, jurnalist şi nu în ultimul rând profesor, bântuit de contradicţii şi inconsecvenţe, Tonitza s-a implicat febril în evenimentele culturale şi politice ale timpului său. Pictura sa, mai ales după 1924, entuziasma, provoca superlative, iar colecţionarii şi-o disputau. Tonitza, o spune Han în amintirile sale, vindea tot.

Aproape tot ce desenează sau pictează Tonitza până către 1930 poartă amprenta unui spirit de revoltă, vehement iniţial, apoi tot mai stins, mai voalat de efluvii sentimentale şi spleen. Mai mult decât alţi pictori, Tonitza este marcat de dramatica experienţă a frontului. Pictează prizonieri, răniţi, dezertori, orfani, femei la cimitir, imagini din azile şi ospicii, orbi, cerşetori. Tonitza are o acută conştiinţă a marginalităţii şi ca şi Luchian se simte, ca artist, parte acestei lumi a excluşilor. Imaginile din lumea circului, dar şi cele de copii completează un repertoriu iconografic profund semnificativ. Tonitza se înscrie astfel pe o linie pregnant ilustrată la sfârşit de secol XIX de Van Gogh, solidar cu "dezrădăcinaţii" şi "victimele vieţii", pentru care "dezlegarea problemei vieţii" nu era în nici un fel desprinsă de vocaţia sa artistică. Nu întâmplător atât Tonitza cât şi van Gogh admirau pictori ca Daumier şi Millet.

După 1920, pictura lui Tonitza îşi pierde treptat tăişul protestatar, descoperind în schimb fastul, prospeţimea, rafinamentele culorii, infinitele ei posibilităţi. Cunoaşte acum succesul răsunător de critică şi de public. Umanitarismul explicit se estompează, se sublimează în vibraţie sentimentală, discretă dar stăruitoare. Apar motivele de succes - capetele de copii cu "privirile dureroase, pupilele dilatate, de iscoadă, întoarse înăuntru de spaimă" cum le descria Aurel Broşteanu.

De la Balcic îi scrie cunoscutului colecţionar Virgil Cioflec: "Vreau sa pictez ochii trişti ai copiilor de turci din Dobrogea." Portretele, pictate sau desenate aici, nu sunt niciodată anonime. Modelele lui se numesc Ali Mechmet, Selim, Osman, Abibe, Cadie, Fatma, etc. Natura şi mediul uman de la Balcic sau Mangalia, unde timp de mulţi ani şi-a petrecut verile, dar uneori şi iernile pentru a scăpa de năvala vilegiaturiştilor, îi erau realităţi profund familiare, pe care încearcă continuu să le interiorizeze. în tablourile cu turci şi tătari, poate mai numeroase decât în opera oricărui alt pictor, dincolo de exotismul fizionomiei - ochi bridaţi, sprâncene arcuite, pomeţi bine marcaţi - exotism căutat şi accentuat cu bună ştiinţă, Tonitza descifrează întotdeauna un substrat de melancolie cu care simpatizează şi se identifică. Ca şi pentru alţi pictori, Balcicul şi exotismul balcanic au însemnat pentru Tonitza o regăsire a propriilor obsesii, remodelate într-o nouă dimensiune.

Opera lui Tonitza poate fi definită ca realistă, ca o operă plină de obiectivitate, în acelaşi timp liberă, evocatoare, de mare forţă a inspiraţiei autentice şi de spontaneitate. Tonitza rămâne în pictură ca cel mai reprezentativ pictor al portretelor de copii, al gingăşiei inocenţei şi purităţii acestora. El a avut o rară înţelegere a copilăriei. A folosit sinteza, simplificarea, dar formele rămân vii, clare, luminoase, intens colorate.

Pictorul Tonitza a creat opere în care noutatea se îmbină armonios cu tradiţia, reuşind imagini surprinzătoare, inedite, armonios compuse. El s-a remarcat şi prin ştiinţa portretului, îndeosebi portretul feminin, pentru care are un simţ special, în care pune accentul, pe expresia ochilor, îndeosebi la portretele de copii. Şi ca pictor al peisajului se impune prin gravitatea culorilor, prin dorinţa de a le imprima o atmosferă de monumentalitate. Importante în creaţia sa sunt şi florile. Are o viziune specială. El reţine efectele luminoase, urmăreşte caracterul florilor şi are o intuiţie specială în distribuirea culorilor.

Tonitza este şi un pictor de compoziţie, care este când liric, când dramatic. Sinceritatea îl caracterizează, punerea în pagină este aportul lui de pictor cu mare experienţă. Chiar când redă prizonieri, oameni săraci şi dramatizaţi, pictura conţine o fineţe care o face şi mai convingătoare. Primul autoportret, pe care pictorul l-a realizat privindu-şi figura tristă, datează din 1910 pe când se afla la Paris.

 De atunci, autoportretul devine o preocupare permanentă, portrete care se impun prin inspiraţia sinceră şi spontaneitate. În arta sa desenul a rămas şi el ca un document tragic, dar real. Coada la pâine, sumbru, realist, emoţionant şi, în primul rând, veridic se înscrie ca o capodoperă a desenului. Nu pot fi neglijate nici nudurile lui Tonitza, care sunt nu numai realiste, dar realismul lor se subjugă ştiinţei compoziţiei şi coloritului.

Pictorul Tonitza a fost un artist autonom, pictura sa poartă amprenta celei mai clare autenticităţi, în care culoarea a jucat un rol principal. Pictura sa exaltă un timbru trist, rustic, comunicativ şi emotiv. Se poate vorbi de o anume muzicalitate a picturii lui Tonitza, de lirism şi poezie, de rafinament şi farmec, de un irezistibil pitoresc. Uneori ea pare a fi decorativă prin simplificarea paletei, dar ea ştie să invite privitorul să se emoţioneze, să aducă pe un prim plan un limbaj plastic, original care-l definesc ca unul din marii artişti ai epocii.

Dintre cele mai importante picturi reţinem: Grădina din Văleni, Soţia artistului, Coadă la pâine, Dezertorii, Femei sărace la cimitir, Omul unei lumi, În mahala, Cusătoreasa, Vatra, Fata pădurarului, Casa dascălului, Nud, Maternitate, Nina în verde, Vas cu trandafiri, Nud pe fond decorativ, Cap de copil, Scara hanului Caramiti etc.

Considerat a fi un urmaş al lui Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza este un adept hedonist al impresionismului, având la prima vedere o privire mai optimistă asupra vieţii, însă mai toate portretele sale sunt străbătute de o undă de melancolie care se poate citi în ochii personajelor. Unii critici fac o apropiere de simbolismul lui Bacovia, în pofida faptului că Zambaccian ne vorbeşte despre stilul boem de viaţă al artistului. „Ochii lui Tonitza” ne vor privi întotdeauna cu duioşie, aşa cum florile lui Luchian ne vor aduce liniştea sufletească.

Moare la 26 februarie 1940, București

Nicolae Tonitza

“Îmi este greu să recunosc sufletul poporului meu în cea mai mare parte din producţiile artistice contemporane. Mai puţin încă în acel stil arhitectonic românesc pe care-l vedem etalându-se, cu elefantină suficienţă, prin cetăţile noastre, mari şi mici. Românul, în firea lui – şi în arta lui – este vioi, spiritual şi sprinten. Arhitectura noastră naţională urbană este greoaie, pedantă şi boccie.” - Nicolae Tonitza

• 1899: S-a născut Alfred Mosher Butts, arhitect american,inventatorul jocului Scrabble (13 apr.1899 - 4 apr. 1993).

Scrabble este un joc de litere între doi sau mai mulţi jucători, inventat în 1938 (cuvinte încrucişate), preluat rapid în multe ţări,a evoluat de la un joc distractiv spre un sport competitional.

Marea criză economică din anii 1929-1933 a adus lumii cel puţin un lucru bun (tot răul e, se spune, spre bine): inventarea jocului care mai târziu avea să numească Scrabble.

Un arhitect new-yorkez, Alfred Mosher Butts (1899-1993), având, ca toţi şomerii, o grămadă de timp liber, s-a gândit să-l folosească în mod util, creând un joc care să fie deopotrivă de noroc şi de inteligenţă - un fel de şah-ruletă. Citind New York Times, a realizat o listă cu frecvenţa literelor în scrierea engleză, iar pornind de la această frecvenţă a acordat fiecărei litere un punctaj: literele cele mai des întâlnite, precum cele care notează vocalele sau consoanele N, S şi T, au primit un singur punct, iar cele mai rare, precum Z, 10 puncte. A scris literele pe 100 de jetoane (cele mai frecvente pe mai multe jetoane) din care jucătorii trebuia să tragă 7 şi să formeze cu ele cuvinte. Câştiga cel care atingea punctajul maxim. Butts a botezat jocul Lexiko şi în 1931 i-a lansat prima versiune, cu care spera să cucerească piaţa şi să se căpătuiască. Nici un producător de jocuri nu s-a arătat însă interesat.

Butts nu s-a descurajat. A perfecţionat sistemul, a adăugat tabla care se păstrează până în zilele noastre, de 15 x 15 pătrăţele, a rebotezat jocul întâi Alph, apoi Criss Cross Words (cuvintele încrucişate începuseră, spre sfârşitul anilor '30, să fie în vogă), dar tot nu a reuşit să convingă vreun producător de jocuri.

În 1938 a apărut şi îngerul salvator, în figura unui fabricant de pantofi care avea ceva bani puşi deoparte şi căuta o afacere în care să-i investească. În schimbul unui procentaj din vânzări, Butts a cedat, în 1948, drepturile lui James Brunot, care a mai simplificat regulile, a dat un nou nume jocului, Scrabble (engl. to scrabble = a scormoni) şi s-a grăbit să-l breveteze. Apoi a început să construiască, artizanal, la început ajutat doar de soţia sa, seturi de table şi jetoane. Povestea spune că nu a câştigat, ba dimpotrivă, a tot pierdut bani.

Exact în clipa în care voia să renunţe la afacerea păguboasă, au început să crească şi comenzile - prietenii începuseră să joace Scrabble cu prietenii, care îl recomandaseră prietenilor… În 1952, unul dintre proprietarii celui mai mare magazin new-yorkez a venit, zice-se, din vacanţă cucerit de noul joc, care îi încântase zilele de concediu şi căruia îi prevedea un mare succes comercial. A făcut aşadar o comandă substanţială producătorului, mult peste capacitatea acestuia, care în scurt timp a trebuit să-şi recunoască neputinţa de a fabrica pe scară largă, aşa că a vândut drepturile celui mai mare producător american de jucării, Selchow and Righter, care, în 1986, a fost cumpărat de COLECO Industries. Un an mai târziu, firma a intrat în incapacitate de plată, iar drepturile, inclusiv cele pentru Scrabble, au fost achiziţionate de Hasbro, actualul deţinător pentru spaţiul Americii de Nord (Statele Unite şi Canada). Pentru restul lumii, drepturile sunt deţinute în zilele noastre de altă firmă, Mattel.

La succesul jocului a contribuit, fără îndoială, emisiunea-concurs de Scrabble difuzată în Statele Unite între 1983 şi 1990 - în total aproape 1.300 de emisiuni.

La ora actuală, jocul se comercializează în 121 de ţări, în variante pentru 30 de limbi. Deţinătorii drepturilor spun că s-au vândut, până acum, peste 100 de milioane de seturi şi că ar fi cel mai popular joc de cuvinte din lume.

Există trei campionate mondiale de scrabble: cel francofon (din 1972), cel anglofon (din 1991) şi cel hispanofon (din 1997).

În România, istoria jocului debutează în 1982, când revista "Ştiinţă şi tehnică" începe să publice o serie de articole de iniţiere în Scrabble, iar "Rebus", publicaţia enigmiştilor, îi dedică o pagină.

• 1906: S-a născut Samuel Beckett, dramaturg, nuvelist și poet irlandez de expresie engleză și franceză.

Majoritatea operelor lui sunt scrise în limba franceză. Și-a tradus piesele în limba engleză. Primul său roman, Murphy, a apărut în 1938 și reprezintă un model al operelor lui ulterioare. Inovația constă în respingerea elementelor tradiționale ce țin de intrigă, personaje și decor. Ca alternativă, teatrul lui Beckett ilustrează experiența așteptării și luptei însoțite de o inutilitate epuizantă. Chinul și agonia de a exista într-o lume deșartă sporesc în următoarele romane ale lui Becket. Printre acestea, se numără:Watt (1942-1944);trilogia Molloy (1951), Malone Meurt (Malone moare) (1951) și The Unnamable (1953);How It Is (1961);The Lost Ones (1972)

Piesele lui aparțin teatrului absurdului. Beckett a îmbinat umorul nostalgic cu un sentiment devastator de durere și înfrângere. En attendant Godot (Așteptându-l pe Godot) (1952) și Fin de partie (Ultimul joc) (1957) rămân două dintre cele mai controversate piese ale lui Beckett. În 1969, dramaturgul a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Primul său roman, Murphy, apărut în 1938, reprezintă un model al operelor lui ulterioare. Inovația constă în respingerea elementelor tradiționale ce țin de intrigă, personaje și decor. Ca alternativă, teatrul lui Beckett ilustrează experiența așteptării și luptei însoțite de o inutilitate epuizantă. Chinul și agonia de a exista într-o lume deșartă sporesc în romanele lui Becket: Watt (1942-1944); trilogia Molloy (1951), Malone Meurt (Malone moare) (1951) și The Unnamable (1953); How It Is (1961); The Lost Ones (1972).

Piesele lui aparțin teatrului absurdului. Beckett a îmbinat umorul nostalgic cu un sentiment devastator de durere și înfrângere. En attendant Godot (Așteptându-l pe Godot) (1952) și Fin de partie (Ultimul joc) (1957) rămân două dintre cele mai controversate piese ale lui Beckett.

În 1969, dramaturgul a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Printre operele sale se numără o analiză semnificativă a operei lui Proust (1931); piesele Krapp’s Last Tape (Ultima casetă a lui Krapp,1959) și Happy Days (Zile fericite, 1961); un scenariu, Film (1969); povestiri, Breath (Răsuflare, 1966) și Lessness (1970); proze scurte adunate în volumele Stories and Texts for Nothing (Povestiri și texte fără nici un scop) (1967), No’s Knife (Cuțitul lui Nu) (1967) și The Complete Short Prose (Povestiri complete: 1929-1989) ; antologiile More Pricks than Kicks (1970) și First Love and Other Shorts (Prima iubire și alte povestiri, 1974); și Poems (Poezii, 1963).

Citate

"Cuvintele sunt toată averea noastră".

"Toţi ne naştem nebuni. Iar câte unii rămân".

 "Nu pot continua, aşa că voi continua".

"Omul cu memorie bună nu-şi aminteşte nimic fiindcă nu uită nimic".

 "Ecuaţia proustiană nu-i niciodată simplă. Termenul necunoscut îşi alege arsenalul dintr-o sumedenie de valori, rămânând cu adevărat de necunoscut".

• 1913: În Bucureşti, s-a înfiinţat Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, 

cu trei secţiuni:

    - comerţ, bancă, asigurări;

    - industrie;

    - administraţie economică consulară.

Academia a început să funcţioneze la 15 septembrie 1913, fiind prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost matematicianul Anton Davidoglu.

• 1928: În România a fost adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

• 2005: Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE.

Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană (sau Tratatul de aderare 2005) este o înțelegere între Uniunea Europeană și două țări (Bulgaria și România), privind aderarea acestora la UE. De asemenea, acest document schimbă câteva prevederi care erau reglementate inițial de Tratatul de la Nisa.

Pe 13 aprilie 2005, Parlamentul European a aprobat semnarea Tratatului de Aderare a României și Republicii Bulgaria, făcând posibilă aderarea lor la Uniunea Europeană. Parlamentul a votat cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de abțineri aderarea României. Aderarea Bulgariei a fost aprobată cu 522 de voturi pentru, 70 împotrivă și 69 de abțineri.

Ceremonia de semnare a tratatului s-a desfășurat pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg. Tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, ziua extinderii Uniunii Europene. Din partea României au semnat președintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul afacerilor externe Mihai Răzvan Ungureanu și negociatorul șef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.

Uniunea Europeană este constitută pe mai multe structuri legale, datorită diverselor tratate internaționale succesive care au fost semnate. Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană modifică:

    - Tratatul de la Roma (Tratatul de institutire a Comunității Europene),

    - Tratatul Euratom și

    - Tratatul de la Maastricht (Tratatul de formare a Uniunii Europene)

precum și alte acte care împrepună formează structura legală (acquis) a Uniunii.

Numele integral al tratatului este:

    Tratatul între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Cifra 13. Ce se ascunde în spatele acestui număr

Considerat de unii ca purtând ghinion, iar de alții ca aducător de noroc, simbolismul numărului 13 este de cele mai multe ori pus sub semnul întrebării, căpătând de-a lungul timpului diferite conotații. Vom afla în cele ce urmează mai multe despre utilizarea acestui număr în diverse culturi sau credințe.

- În mitologie, numărul 13 simbolizează suferința, fiind aducător de moarte, deși, pe de altă parte, continuarea spiritului spre lumea cealaltă, purificare, curățare.

- Pentru superstițioși, numărul 13 este aducător de ghinion și aceștia refuză să îl utilizeze prea des.

- Pentru cabaliști numărul 13 reprezintă numărul specific dragonului, șarpelui, corespondentul lui Satan și reprezentantul răului și al crimei. La pol opus, creștinii i-l atribuie Fecioarei Maria, a cărei misiune este să distrugă răul, zdrobind capul lui Satan.

- 13 are legătură și cu familia, adunând 1 cu 3 obținem 4, numărul specific familiei și crucii.

- 13 este elementul care face trecerea de la un ciclu la altul, venind cu ceva nou, simbolizând perenitatea.

 - În tradiția musulmană nu este acceptat ca 13 oameni să stea la masă, căci se spune că toți vor muri în următorul an.

- Piramida de pe dolarul american conține 13 straturi, sunt 13 litere și 13 cifre, cam toate simbolurile de pe bancnota americană sunt într-o succesiune de 13.

- 13 este ziua în care au fost arestați Cavalerii Templieri, în 1307. În 1314 Marele Maestru Templier Jacques de Molay este ars pe rug, această zi primind o conotație negativă, mistică datorită legăturii cu Cavalerii Templieri.

- 13 reprezintă dragostea eternă ilustrată de Iacov și cei doisprezece apostoli pentru Iisus Hristos.

- Dacă avem în vedere 13 ca o roată la 12 de unități în jurul unui centru, ea este benefică. Dacă am lua-o ca număr prim, este malefică. Este deosebit de malefică atunci când suntem la masă și atunci când cineva crede în puterea lui. Dar, după cum a observat în mod judicios generalul și nobilul francez Grimod: “Numărul 13 este de temut numai în măsura în care mănâncă doar 12 persoane”.

- Dacă reprezentăm 12 sub forma de Zodiac, 13 = 12 +1, semnificând numărul de eternă întoarcere.

- Conform lui R. Allendy, psihanalist și homeopat francez: “13 este mecanism de organizare care susține Universul într-un mod permanent de oscilații și care îl conduce pe acesta să se specializeze în natură.”.

- Imagine a creaturii îngenunchind înaintea tronului lui Dumnezeu, Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, este simbolizat prin numărul 13: 1 înainte de 3.

- Misterul numărului în Tarot marchează incertitudinea, ezitarea, nestatornicia sau o transformare, sfârșitul a ceva și o reînnoire, o ruptură, adică o schimbare foarte importantă.

- La capitolul 13 din Evanghelia Sfântului Ioan, după anunțarea trădării lui Iuda, Iisus profețește negarea lui Petru.

- Capitolul 13 al Apocalipsei este rezervat Anticristului și Bestiei.

- În Psalmul 13, este scris: “Nebunul zice in inima lui: Nu este Dumnezeu”.

- Un decret de exterminare evreu a fost decis în timpul unei convocări adresată cărturarilor în a-13-a zi a lunii întâi. (Est 3,12)

- Pentru credincioșii creștini, vineri 13 (din luna Nisan), este ziua în care Hristos este mort pe Cruce, este, de asemenea, o zi de vineri 13, zi plasată sub semnul lui Venus.

- Credința evreiască afirmă 13 articole numite dogme fundamentale ale iudaismului.

- Martorii lui Iehova au 13 doctrine fundamentale, fără a vorbi de normele lor interne.

- 13 este numărul de cer pentru azteci.

- Cablul sacru al druizilor are 13 segmente.

- Cabal desemnează 13 spirite rele.

- 13, ca grup, apare în antichitate ca cel mai puternic și cel mai sublim. De exemplu, Ulise, al 13-lea din grupul său, scapă ciclopul de devoratoare.

- Pentru Mayași, timpul este împărțit în mai multe cicluri, începând cu nașterea lui Venus. Unul dintre cicluri a început pe 13 august 3114 înainte de Hr. și s-a încheiat pe 22 decembrie 2012. Altul spune că Filip al II-lea, regele macedonean de 356 – 336 înainte de Hr., a avut ghinionul, în timpul unei procesiuni, pentru a adăuga statuia lui celor 12 zei majori ale mitologiei grecești, să fie asasinat la puțin timp după ce el a avut de gând combaterea împotriva Persiei.

- Crearea lumii ar fi împărțită în treisprezece și dimensiuni niveluri: în prima dimensiune, există 13 niveluri, în a doua dimensiune, există 12 nivele, în a treia dimensiune, există 10 nivele. Și așa mai departe până la dimensiunea treisprezecelea, care este dimensiunea portalului.

- Sumerienii au folosit un zodiac 13 constelații și 26 de stele principale.

- Corzile harpei japoneze sunt în număr de 13

- Se consideră că Universul creat este reglementat de constantele fundamentale ale fizicii, în număr de 13, care sunt printre altele viteza luminii, constantele de Planck, Boltzmann și Eddington, sarcina de protoni, masa protonului și de electroni pentru restul, ș.a.m.d..

- Cuvântul stele (sau stea) este folosit de 13 de ori în Coran.

- În Biblie, numerele 26 (scrisă în forma lor cardinale) sunt multiplu de 13.

- În Noul Testament, 8 capitole posedă 13 versete pe ansamblu. Și întotdeauna, în Noul Testament, numai 13 numere diferite, sunt egale sau mai mari decât 2000.

- Conform unei statistici neoficiale se pare că din 10 persoane, la 7-8, cifra 13 le aduce ghinioane și doar la 3 ea este una benefică.

- Frica de numărul 13 se numește “triskaidekafobie”, iar teama de ziua de vineri ce cade pe 13 se numește “paraskavedekatriafobie”, cuvinte de origine grecească.

13 motive pentru care numarul 13 este considerat ca aduce ghinion

În cele mai multe culturi numărul 13 este considerat ghinionist. Există unele explicații logice, însă de cele mai multe ori superstiţia preia conducerea și îi duce pe oameni la anumite credințe eronate. Această frică inexplicabilă asupra numărului treisprezece se numește triskaidekafobia și foarte mulți oameni din lumea întreagă sunt diagnosticați anual de această fobie.

În anul 2013, vom avea de două vineri 13, în septembrie și în decembrie, fapt care îi face pe unii să se teamă și mai mult de acest număr. Dar de unde provine această frică de numărul 13?

1. La Cina cea de Taină au fost 13 persoane. În mod ciudat, apostolul Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat și vândut pe Iisus, a fost persoana cu numărul 13 de la masă.

2. Conform mitologiei nordice, atunci când a avut loc un banchet al zeilor au fost invitați cei 12 zei principali. În momentul în care a apărut zeul Loki, neinvitat, un conflict major s-a petrecut. Loki a ucis mai mulți zei și mai multe dezastre naturale s-au produs. În acest fel, mitologia nordică este marcată de numărul 13.

3. Mulți creștini cred că Iisus a fost răstignit într-o zi de vineri 13. Specialiștii susțin că Iisus ar fi fost omorât vineri 3 aprilie 33. De asemenea, și conflictul dintre Cain și Abel poartă amprenta numărului 13.

4. În mod ironic nodul spânzurătoarei are 13 bucle. Oare de ce?

5. Apollo 13 a fost singura misiune ratată pe Lună. Un rezervor de combustibil a explodat, iar vieţile astronauților au fost puse în pericol. Din fericire, aceștia s-au întors cu bine pe Terra. Apollo 13 a fost lansată la ora 13 și 13 minute. Accidentul s-a petrecut pe 13 aprilie. Ciudat, nu?

6. Vineri 13 octombrie 1307 cavalerii templieri au fost arestați.

7. Cuibul vrăjitoarelor era format din 13 femei.

8. Există o superstiție străveche care spune că omul cu 13 litere în nume are în destin un diavol.

9. Sfârșitul calendarului mayaș a fost marcat de Baktun 13.

10. În numerologie, numărul 12 reprezintă perfecţiunea. Ce urmează după 12, adică 13 este destinat eșecului.

11. Egiptenii antici credeau că numărul 13 este norocos. Acest număr reprezenta ultima etapă, adică viața de apoi.

12. În China, numărul 13 este considerat norocos și este numărul de sânge, fertilitate şi potenta. Numărul 4 (1+3) este cel care aduce moartea.

13. Unul dintre cel mai interesante tatuaje reprezintă numărul 13. Se pare că el aduce mult noroc.

Să aveți o zi frumoasă!