1 Septembrie

Este a 244-a zi a anului.
Au mai rămas 121 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 38 m și apune la 19 h 52 m. 

Citatul zilei

 „Dreptatea nu costă nimic, de aceea n-are circulație în comerț.” ( Liviu Rebreanu, romancier, dramaturg și academician român, n. 27 noiembrie 1885 – d. 1 septembrie 1944)

Semnificaţiile primei zile de toamnă

Ziua de 1 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, începerea anului bisericesc. Totodată, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântului Simion Stâlpnicul

Spre deosebire de Anul Nou Civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie, Anul Nou Bisericesc Ortodox începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august.

Conform tradiţiei din Legea Veche, care simboliza şi debutul Anului Civil la evrei, la 1 septembrie s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Mântuitorul Iisus şi-a început activitatea Sa publică, când a intrat în Sinagoga evreilor din Nazaret.

De asemenea, în prima zi a Anului Bisericesc, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Simion Stâlpnicul, cel care a petrecut 47 de ani pe un stâlp. Pentru el, aceasta a fost calea aleasă pentru a birui ispitele, agonisind astfel harul Duhului Sfânt.

Simion Stâlpnicul este patronul vânturilor şi poate produce cutremure. De aceea, oamenii îi respectă ziua de teamă că sfântul se poate supăra şi le poate dărâma casele sau îi poate îmbolnăvi.

Iată câteva tradiţii din prima zi de toamnă:

În tradiţia populară, aşa cum este vremea în această zi, aşa va fi tot anul.

Dacă dimineaţa va fi ploaie, primăvara va fi ploioasă.

Dacă la amiază este vreme frumoasă, urmează o vreme bună tot anul.

Dacă toată ziua va fi ploioasă sau soare, anul va fi ploios sau secetos.

Dacă în prima zi a Anului Nou Bisericesc vremea este posomorâtă, urmează o toamnă capricioasă, iar gospodarii nu-şi pot aduna recolta la timp.

Dacă tună, tradiţia spune că va fi o toamnă lungă.

 Ziua Informaticienilor Militari

Ziua informaticienilor militari este marcată în fiecare an la 1 septembrie. În această zi a anului 1963 s-a înființat, prin ordinul Marelui Stat Major, Grupa de Automatizări din Direcția Generală a Înzestrării - primul organism cu atribuții de concepție, coordonare și înzestrare în domeniul informaticii militare și automatizării conducerii trupelor.

Azi ea este prezentă în toate domeniile  de activitate, de la evidenţa resurselor până la luarea deciziei în operaţiunile militare.

Actul de naştere îl reprezintă înfiinţarea, în cadrul Direcţiei Generale a Înzestrării Armatei, a Grupei de automatizare care, a fost supusă unor transformări succesive ce aveau să răspundă provocărilor unui domeniu de vârf al cunoaşterii. Această specialitate a avut o expansiune rapidă, “cucerind” Armata în toate domeniile ei de activitate, de la evidenţa resurselor până la luarea deciziei în operaţia militară. Evoluţia în domeniul militar, nu numai în sectoarele vieţii economice şi sociale, a generat oportunităţi de îmbunătăţire a actului de comandă şi control, de perfecţionare a pregătirii personalului, de dotare cu tehnologii moderne a modificat din temelii concepţii şi strategii şi a creat capacitatea de ripostă la un nou tip de război, războiul cibernetic.

Aproape că nu mai există domeniu în cadrul structurilor militare în care să nu fi răzbit computerul şi omul din spatele lui. Experienţa acumulată de-a lungul timpului de informaticienii militari români a permis orientarea efortului în direcţia folosirii resurselor pentru dezvoltarea asigurării matematice cu programe şi utilizării mai eficiente a dotării tehnice.

Trebuie menţionate eforturile pentru realizarea unor sisteme informatice şi aplicaţii de mare volum necesare direcţiilor centrale în domeniile personal, financiar-contabil, mobilizare, înzestrare, învăţământ, construcţii şi cazarea trupelor şi nu numai.

La ceas aniversar dorim informaticienilor militari împlinirea tuturor aspiratiilor profesionale si personale.

Ziua Diplomației Române

În fiecare an la 1 septembrie este aniversată Ziua Diplomației Române, pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea activității Corpului diplomatic și consular al României. Organizarea acestei zile a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României, art.61: 'Pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea activității Corpului diplomatic și consular al României, în fiecare an, în luna septembrie, se sărbătorește Ziua Diplomației Române'.

Începând cu anul 2005, Ziua Diplomației Române s-a sărbătorit la 1 septembrie, în preajma Reuniunii Diplomației Române, organizată anual de Ministerul Afacerilor Externe, eveniment dedicat Corpului diplomatic și consular român, fiind un bun prilej pentru evaluarea activității diplomatice desfășurate în ultimul an și pentru stabilirea principalelor direcții de acțiune pe termen mediu și lung. La acest eveniment participă înalți demnitari ai statului român: președintele României, prim-ministrul, președinții Senatului și Camerei Deputaților, membri ai Guvernului și ai Parlamentului, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, șefii de misiuni diplomatice ai României, consuli generali, directorii institutelor culturale românești, reprezentanți ai corpului diplomatic străin acreditat la București, reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic și de afaceri, mass-media. Agenda cuprinde cele mai importante teme de politică externă din ultimul an de activitate al diplomației românești, precum și provocările cu care se confruntă corpul diplomatic și consular al României în funcție de transformările din mediul politic internațional.

În cadrul reuniunii, sunt acordate ordine și medalii diplomatice membrilor corpului diplomatic și consular al României pentru contribuții meritorii la afirmarea diplomației românești pe plan internațional, în conformitate cu prevederile art. 62 din legea amintită mai sus. 
În anul 2018, Ministerul Afacerilor Externe a organizat Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române în perioada 27-29 august, tema ediţiei fiind "Diplomaţia - un pilon al României Centenare". Ministrul afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas, a fost invitatul special al ediţiei din 2018 a RADR. 

Ziua Internațională a Surdității

„Ziua Internaţională a Surdităţii” este sărbătorită în fiecare an pe 1 septembrie.

Surditatea şi deficienţele auditive sunt afecţiuni care, deşi nu sunt vizibile şi nu dor, nu reprezintă un fenomen izolat, în prezent fiind aproximativ 500 de milioane de oameni în întreaga lume ce suferă de o deficienţă auditivă. De asemenea, în jur de 15% din populaţia lumii suferă de o pierdere de auz, dintre care jumătate poartă proteze auditive.

În cazul în care apar deficienţe auditive, persoana în cauză poate să nu fie conştientă de acest fapt, în special atunci când auzul se diminuează  treptat, ceea ce de multe ori înseamnă că afecţiunea se va agrava şi va fi tratată mult prea târziu.

Conform estimărilor, vor suferi de deficienţe de auz peste 200 de milioane de oameni în 2015, dintre care aproximativ 90 milioane vor fi europeni.

Pierderea auzului se caracterizează prin scăderea bruscă sau progresivă a percepţiei sunetelor. În funcţie de cauză, pierderea auzului poate varia ca severitate de la forma uşoară până la severă şi poate fi reversibilă, temporară sau permanentă. Pierderea auzului este cunoscută şi ca o deteriorare a auzului, incluzând cazurile în care pierderea auzului este prezentă încă de la naştere, numită pierdere congenitală a auzului.

Pierderea progresivă a auzului, afectează toate grupele de vârstă, fiind pe locul trei printre cele mai frecvente afecţiuni cronice la această categorie de vârstă, deficienţele de auz sunt întâlnite la aproximativ 40% la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani şi până la 80% la persoanele de peste 85 de ani.

De aceea, de multe ori se consideră că deficienţele auditive afectează preponderent oamenii în vârstă, însă mai mult de jumătate dintre persoanele cu deficienţe auditive au sub 65 de ani.

Trei bebeluşi dintr-o mie se nasc cu probleme permanente de auz, iar aproximativ 50% dintre copii se confruntă, la o anumită vârstă, cu infecţii şi supuraţii ale urechii medii, ce pot provoca o pierdere de auz temporară sau permanentă.

În Romania, nu există studii de prevenţie, ci doar de terapie, a declarat, pentru SănătateaTV, prof. dr. Dorin Sarafoleanu, medic primar O.R.L., membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

Surdităţile la copii reprezintă un domeniu extrem de vast, cu o cauzalitate complex, pornind de la cauze genetice (surditate congenitală), putând surveni în evoluţia prenatală, în timpul naşterii sau chiar după ce mama a adus pe lume copilul, a precizat prof. dr. Dorin Sarafoleanu.

Surditatea congenitală este o surditate de cauză genetică, produsă de 80 de gene cunoscute până în prezent, sunţine dr. Sarafoleanu. Aceste gene afectează aparatul acustico-vestibular, în perioada embrionară, rezultând surditatea congenitală. De asemenea,7% dintre femei nasc copii care au tulburări de auz şi 20% dintre cazurile surdităţii congenitale sunt de natură extrinsecă: fumat, consum de alcool, greutate mică la naştere, antibiotice etc.

De aceea, depistarea şi tratarea precoce a hipoacuziei duce la îmbunătăţirea inteligibilităţii vorbirii şi dezvoltării limbajului a copiilor. Cu cât este diagnosticată mai repede pierderea de auz, cu atât mai repede copilul va putea purta proteze auditive şi va avea şanse mari să se bucure de o copilărie fericită şi să se intregreze în societate.

1 septembrie - începutul anului bisericesc

 

Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi s-a început creația lumii și, tot în această zi, Și-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

În centrul istoriei mântuirii noastre și al activității răscumpărătoare a Mântuitorului stă Jertfa Sa, adică Patimile și moartea Sa pe cruce, urmate de învierea Sa din morți; tot așa, în centrul sau inima anului bisericesc stau Paștile sau sărbătoarea învierii, cu Săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei.

Ca mijloc de comemorare a vieții și a activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paști și se poate împărți în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade și anume:

1. a) Perioada Triodului (perioada prepascală);
2. b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);
3. c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Fiecare din acestea cuprinde un număr de săptămâni.

1. Perioada Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paștilor), până la Duminica Paștilor (total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de șapte săptămâni – adică însuși Postul Paștilor – este vremea de pregătire, prin pocăință, post și rugăciune, pentru marea sărbătoare a Învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.
2. Perioada Penticostarului ține de la Duminica Paștilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților (total opt săptămâni).
3. Perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcție de data Paștilor: cu cât într-un an oarecare Paștile cade mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare, Paștile cade mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează. De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paștilor, încep și se sfârșesc nu la date fixe, ci variabile, de la an la an. (informații preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște)

La romano-catolici, anul bisericesc incepe cu prima duminica din Advent, adica duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun.

Si evreii incep anul bisericesc in luna septembrie

Evreii incep calendarul cu luna Tisri, adica cu septembrie. In prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihna si aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.

Calendarul iulian si gregorian

Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect si altul al romanilor - de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.

Dupa aceasta constatare s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o intai imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adoptand sistemul de calcul egiptean, dupa care acesta s-a numit "calendarul iulian". Dupa acest calendar a mers apoi intreaga crestinatate timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Pastilor.

Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).

Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.

Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.

Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.

Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325).

Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.

Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale

La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.

Convinse de necesitatea si justetea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).

Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa "stilul vechi".

Pe data de 1 septembrie il sarbatorim si pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul - parintele erei crestine. Canonizarea Sfantului Dionisie Exiguul s-a facut in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 8-9 iulie 2008.

Ziua mondială de rugăciune pentru Ocrotirea Creației

Prima zi a anului bisericesc, 01 septembrie, a devenit începând cu anul 1989 şi ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei.

În anul 1989, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I al Constantinopolului a adresat, prin intermediul unei enciclice, o invitaţie tuturor creştinilor să se roage pentru protecţia mediului înconjurător. Această enciclică, proclamată cu ocazia primei zile a noului an bisericesc, a stabilit în mod formal data de 01 septembrie drept zi în care se înalţă rugăciuni pentru ocrotirea creaţiei.

La rugăciunea "Angelus" de duminică 28 august a.c. papa Francisc a subliniat că joi, 1 septembrie, se va celebra Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea Creației, împreună cu frații ortodocși și cu alte comunități ecleziale. "Această celebrare  va fi o ocazie de a întări efortul comun în salvgardarea vieții, respectând mediul și natura”, a spus Sfântul Părinte.

Cu prilejul Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, instituită de papa Francisc în anul 2015, Bisericile creștine din Europa au formulat o declarație comună intitulată "Timpul pentru mediu. Să ne rugăm împreună pentru aprecierea și îngrijirea darului creației".

Documentul poartă semnătura Consiliului Conferințelor

Episcopale din Europa (CCEE), a Conferinței Bisericilor Europene (Kek) și a Rețelei creștine europene pentru mediu (Ecen).

«Ne aflăm în situația de a înfrunta provocări urgente în termeni de degradare a mediului și de schimbări climatice și ne simțim încurajați de cuvintele scrisorii enciclice a papei Francisc "Laudato si'" să recunoaștem responsabilitatea noastră comună», scriu responsabilii celor trei organisme autoare ale declarației, adresând un îndemn călduros creștinilor europeni, Bisericilor membre ale Consiliului Conferințelor

Episcopale din Europa și din cadrul Conferinței Bisericilor Europene, parohiilor, comunităților ecleziale și fiecărei persoane de bună-voință să adere la Timpul pentru Creație, să celebreze împreună acest moment de rugăciune, fiecare în cadrul propriei tradiții liturgice și să susțină credința comună în Dumnezeu Creatorul. "Vă îndemnăm ca fiecare, în propriul mediu de viață și activitate, să înalțe rugăciuni pentru darul Creației", se mai spune în declarația comună a Bisericilor din Europa.

De asemenea, documentul evidențiază că, potrivit Evangheliei, "responsabilitatea față de mediu nu poate fi niciodată separată de responsabilitatea față de responsabilitatea față de alte ființe omenești: față de aproapele nostru, fașă de cei săraci, sau față de cei uitați, exprimată în spirit de solidaritate și de iubire. A respecta creația nu înseamnă doar protejarea și salvgardarea pământului, a apei și ale celorlalte componente ale lumii naturale. Respectarea creației constă și în exprimarea respectului față de ființele omenești care împărtășesc aceste daruri, față de care au responsabilitate", se spune de asemenea în declarația comună a Bisericilor europene, prilejuită de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației.

Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Data de 1 septembrie a fost declarată Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 539/9 mai 2008 emis de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Această zi a fost aleasă pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului României nr. 983 din anul 1990 prin care întreaga Deltă a Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei.

Delta Dunării a fost desemnată Rezervaţie a Biosferei în anul 1990 de către Programul „Man and Biosphere” (MAB) al UNESCO şi un an mai târziu, a fost înscrisă pe Lista Ramsar a Convenţiei privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat pentru păsările acvatice şi pe Lista Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO, ca site natural.

Data de 1 septembrie a fost declarată Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în conformitate cu prevederile Ordinului 539/ 9 mai 2008 emis de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Această zi a fost aleasă pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului României nr. 983 din anul 1990 prin care întreaga Deltă a Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei. Totodată a fost înfiinţată Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ca instituţie specializată să implementeze măsurile de management adecvate pentru conservarea patrimoniului natural şi dezvoltarea durabilă a regiunii.

Recunoscută pe plan mondial datorită bogăţiei de specii găzduite, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, este zonă umedă de importanţă internaţională pe lista Convenţiei Ramsar, patrimoniu natural de valoare universală excepţională şi rezervaţie a biosferei în cadrul Programului MAB- UNESCO. Ca urmare, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, înfiinţată în anul 1990 ca instituţie specializată să implementeze măsurile de management adecvate pentru conservarea patrimoniului natural şi dezvoltarea durabilă a regiunii, a participat la evenimentele internaţionale ale anului 2012.

Anul 2016 marchează totodată și împlinirea a 25 de ani de la înscrierea Rezervației Biosferei Delta Dunării pe Lista Convenției Ramsar privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat pentru păsările acvatice precum și pe Lista Convenției Patrimoniului Mondial UNESCO, ca o recunoaștere a valorii de patrimoniu natural universal a acestui teritoriu.

Rezervația Biosferei Delta Dunării este inclusă în rețeaua europeană de arii naturale protejate, fiind declarată în întregime sit Natura 2000, atât ca Sit de importanță comunitară (SCI) cât și ca Arie Specială de Protecție Avifaunistică (SPA), datorită frumuseții și bogăției zonei și varietății de biotopuri și resurse, care o fac unică nu numai în Europa ci și în cadrul ecosistemelor deltaice ale lumii. Toate acestea determină statutul special și măsurile de protecție aplicabile pe teritoriul RBDD care sunt întărite și de prevederi legale în vigoare.

În septembrie 2010, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a decis reînnoirea, pentru a doua oară și pentru o durată de 10 ani, a distincției de spațiu european protejat acordată în anul 2000. Diploma Europeană pentru Arii Protejate este una dintre cele mai prestigioase distincții din Europa, atât datorită criteriilor științifice care trebuie respectate, cât și mecanismului de monitorizare continuă a respectării acestora. Diploma a fost acordată Rezervației Biosferei Delta Dunării în anul 2000 și reînnoită în anul 2005 și 2010 deoarece, prin zonele sale umede care adăpostesc o floră și o faună extrem de diversă, ea are o valoare biologică, peisagistică și culturală deosebită pentru Europa.

Anul 2016 este unul deosebit de important pentru dezvoltarea durabilă a Rezervației Biosferei Delta Dunării, recent fiind aprobat Acordul de Parteneriat 2014-2020 semnat de Guvernul României cu Comisia Europeană, la nivel național urmând a fi implementată Investiția Teritorială Integrată Delta Dunării ce beneficiază de o alocare estimativă de 1,1 miliarde euro. Aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă reprezintă o etapă importantă în procesul de implementare a Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sprijinul Băncii Mondiale și în cooperare cu instituții publice locale și centrale, având definită Viziunea pentru Delta Dunării (zona Rezervației Biosferei Delta Dunării): O 'deltă vie' (o zonă unde oamenii trăiesc și muncesc), cu echilibru între mediu și comunitate; cu o economie locală durabilă și sănătoasă — bazată, în principal, pe natură și turism cultural; cu un proces de planificare bazată pe incluziune (localnici, autorități, mediu de afaceri).

Evenimente de-a lungul timpului...

• 462: Începutul  probabil al  primului  ciclu indiction bizantin.

Un indiction (lat.: indictio) este oricare dintre anii dintr-un ciclu de 15 ani, folosit până în prezent în documentele medievale din Europa , atât în ​​Est cât şi în Vest .

Fiecare an dintr-un ciclu fost numerotat : primul indiction ,apoi al doilea indiction , etc.

Cu toate acestea , ciclurile nu au fost numerotate,  astfel incat  este nevoie de alte informaţii pentru a identifica un anumit an din acest ciclu.

În cazul în care termenul a început să fie folosit ,acesta se referea doar la un ciclu complet , iar anii individuali au fost menţionaţi ca fiind Anul 1 al Indictionului , Anul 2 ​​al Indictionului , etc.

In timp,  utilizarea s-a schimbat  şi treptat a început să se folosească noţiunea de primul indiction ,al doilea indiction , şi aşa mai departe.

Iniţial,indictioanele s-au referit la o reevaluare periodică pentru un impozit agricol sau de teren la sfârşitul secolul al treilea in Egiptul roman . Acestea au fost împarţite iniţial în cicluri de 5 ani începând cu anul 287 d.Hr. , apoi într -o serie de non- ciclic , care a ajuns la numarul 26 din 318 d.Hr . Dar, din 314 d.Hr. , a apărut ciclul de 15 ani . Cronica Constantinopolitană ( c. 630 d. Hr. ) atribuie primul său an la 312-313 d.Hr. , în timp ce un document copt din 933 d.Hr. alocă primul său an la 297-298 d.Hr. , un ciclu mai devreme.

Ambele au fost ani din calendarul alexandrin in care prima zi a fost pe 29 august în anii iulieni nebisecţi şi pe 30 august, în anii bisecţi , prin urmare, fiecare fiind pe doi ani iulieni.

Indictionul a fost folosit pentru prima dată la datarea unor documente, care nu au legătură cu colectarea taxelor la mijlocul secolului al patrulea .

Până în secolul al IV-lea a fost utilizat la datarea documentelor de-a lungul Mării Mediterane .

În Imperiul Roman de Răsărit în afara Egiptului, prima zi a anului a fost 23 septembrie, ziua de naştere a lui Augustus .

În ultima jumătate a secolului al cincilea , probabil, 462 d. Hr. , aceasta s-a mutat pe 1 septembrie , unde a rămas in tot restul Imperiului Bizantin .

În 537 d.Hr. , Iustinian a decretat că toate datele trebuie să includă Indictionul prin Novella 47 , care în cele din urmă a facut ca anul bizantin să înceapă anul pe 1 septembrie .

In  vestul Mediteranei insa  , prima zi a fost pe 24 septembrie în funcţie de lucrările lui Beda Venerabilul , sau următoarele zile de 25 decembrie sau 1 ianuarie, acest indiction fiind numit Indictionul papal .

• 717 : Asediul Constantinopolului

O   Armada musulmana de 1.800 nave, este învinsa de  bizantini prin utilizarea „focului grecesc”.

Acesta era un produs incendiar al carui procedeu de fabricatie a fost tinut secret secole la rand de bizantini si care avea  calităţile napalmului din epoca noastră. Odată aprins nu mai putea fi stins decât cu urină sau nisip.

Avea proprietatea de a arde şi sub apă, astfel ca nici măcar o săritură în apa mării nu îi mai salva pe cei atinşi de această „veritabilă armă chimică” !

Ultima dată a fost folosit în Asediul Constantinopolului din 1453 şi odată cu căderea oraşului în mâinile otomanilor, a dispărut şi reţeta care era păstrată secretă de greci si care a rămas un secret până astăzi.

• 1859: În întreaga lume a avut loc o superfurtună solară.

Furtuna solară din 1859 (alte denumiri Superfurtuna solară sau Evenimentul Carrington) a fost cea mai puternică furtună solară din istoria observațiilor solare. A avut locul în timpul celui de-al 10-lea ciclu solar.

 În perioada 1-2 septembrie 1859 a avut loc cea mai mare furtună geomagnetică înregistrată vreodată până în anul 2012. Aurorele boreale au fost văzute în întreaga lume, mai ales deasupra regiunii Caraibe, care au fost atât de strălucitoare încât lumina lor a trezit căutătorii de aur, care s-au apucat să-și pregătească micul dejun pentru că au crezut că era dimineață. Sistemele de telegraf din toată Europa si America de Nord s-au prăbușit, pilonii telegrafului aruncau scântei, iar hârtia folosită în telegrafiere a luat foc. Unele sisteme de telegraf păreau să continue să trimită și să primească mesaje în ciuda faptului că erau deconectate de la sursele lor de alimentare.

Chiar înainte de prânzul zilei de 1 septembrie, astronomul britanic Richard Carrington a observat cea mai mare erupție, care a dus la o ejectie colosala de masa uriașă (CME), care a venit direct spre Pământ, ajungând pe planeta noastră în 18 ore, având deci o viteză de 1.600.000 de kilometri pe oră.

Din 28 august 1859 până pe 2 septembrie numeroase pete solare și explozii solare au fost observate pe Soare. Chiar înainte de prânzul zilei de 1 septembrie, astronomul britanic Richard Carrington a observat cea mai mare erupție, care a dus la o ejecție coronală de masă uriașă (CME), care a venit direct spre Pământ, ajungând pe planeta noastră în 18 ore, având deci o viteză de 1.600.000 de kilometri pe oră. Acest lucru este remarcabil, deoarece o astfel de călătorie în mod normal durează de la trei până la patru zile. S-a mișcat așa de repede, pentru că o altă ejecție masivă CME anterioară i-a netezit drumul.

Treziţi de lumina aurorei, căutătorii de aur din Munţii Stâncoşi au început să-şi prepare micul dejun şi să se pregătească pentru o nouă zi de muncă. De fapt, era încă noapte. Tot atunci, sistemul de telegraf din întreaga Europă şi din America de Nord s-a prăbuşit. Stâlpii aruncau scântei , iar aparatele continuau să primească şi să trimită mesaje cu toate că fuseseră deconectate de la sursa de curent.

Toate acestea se întâmplau în anul 1859, când a avut loc cea mai mare furtună solară înregistrată vreodată. La 151 de ani de la acest eveniment, Pământul a intrat din nou în contact cu o furtună de proporţii.

Experţii NASA avertizează de mai bine de un an că Pamantul va fi afectat, într-o anumită măsură, de o serie de furtuni solare. Punctul culminant al activităţii solare, susţin specialiştii, va avea loc peste trei ani, în 2013.

Nu este însă cazul să intrăm în panică. O furtună solară nu este echivalentul unei apocalipse, dar ar putea perturba sistemele de comunicaţii. "Nu trebuie să fim îngrijoraţi, astfel de evenimente sunt ceva obişnuit într-un ciclu solar", ne asigură şeful Secţiei de Astrofizică de la Observatorul Astronomic al Academiei Române.

Dar ce este, de fapt, o furtună solară?

Furtuna solară are loc atunci când activitatea solara interacţionează cu câmpul magnetic al Pământului, ca urmare a fenomenului denumit ejecţie coronală de masă (coronal mass ejection ?CME). Fenomenul, prescurtat CME, este de fapt un nor încărcat cu particule emanate de soare, care traversează spaţiul cu viteze supersonice. În condiţii optime, aşa numitul nor poate atinge câmpul magnetic al Pământului în numai câteva ore.

În urma impactului dintre vântul solar si câmpul magnetic terestru, apare aurora, fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreala. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, iar în zonele polare, aurora polară.

Pot fi prognozate furtunile solare?

Oamenii de ştiinţă susţin că furtunile solare nu pot fi prognozate, informaţie confirmată şi de şeful Secţiei de Astrofizică de la Observatorul Astronomic al Academiei Române, Cristiana Dumitrache. Cercetătorii pot face însă predicţii referitoare la ciclul Soarelui. Potrivit unei astfel de predicţii emisă de NASA anul trecut, ?marea furtună geomagnetică din 1859 a avut loc în cadrul unui ciclu solar de aceeaşi mărime ca şi cel prognozat pentru 2013.?

Superfurtuna din 1859. Oamenii puteau citi la lumina aurorei boreale

Ce mai puternică furtună geomagnetică din ultimii 151 de ani a fost înregistrată la data de 28 august 1859. Cunoscută sub numele de "Carrington Event", după numele astronomului Richard Carrington care a urmărit fenomenul, furtuna a afectat reţelele telegrafice din întreaga lume.

Potrivit articolelor de la acea vreme, aurora boreală era atât de puternică încât oamenii puteau citi la lumina ei.

 

• 1875: S-a născut Edgar Rice Burroughs, romancier american, creatorul personajului „Tarzan”, erou căruia i-a fost dedicate peste 20 de volume, traduse în mai mult de 50 de limbi.

Burroughs a mai publicat și science fiction și literatura polițistă. Criticii considerau scrierile lui Burroughs ca fiind scrise într-un stil neșlefuit, totuși și astăzi operele sale sunt citite pe scară largă.

Burroughs s-a născut în Chicago, Illinois pe data de 1 septembrie 1875. Tatăl său, George Tyler Burroughs, era veteran al Războiului Civil. Burroughs a urmat câteva școli, inclusiv Academia Militară din Michigan. A fost încorporat în Cavaleria a 7-a în Arizona (1896-1897) și Forțele de Rezervă din Illinois (1918-1919). După scurta carieră militară, E.R. Burroughs a fost proprietarul unui magazin în Pocatello, Idaho (1898), iar în 1900 s-a căsătorit cu Emma Centennia Hulbert, de care a divorțat în 1934.

Înainte de Tarzan, Burroughs a avut o viață plină de eșecuri. Punctul de cotitură a fost momentul în care a început să scrie pentru reviste de ficțiune (Pulp magazines), la vârsta de 35 de ani. Prima sa scriere comercială a fost "Under the Moons of Mars" ("Sub lunile lui Marte"), publicată în serial în 1912 și care introducea eroul invincibil John Carter, ce este transportat către Marte, aparent prin proiecție astrală, în urma bătăliei împotriva apașilor, în Arizona. În final, seria "Marte" a atins 11 volume.

Burroughs a creat în total 68 titluri, toate făcând parte din serii populare. Titlul de referință a lui Burroughs, "Tarzan", a apărut în 1912, fiind urmat de încă 24 de aventuri ale lui Tarzan. În 1913 a fondat propria sa editură, Edgar Rice Burroughs, Inc. iar în 1934 Burroughs-Tarzan Enterprises și Burroughs-Tarzan Pictures.

Pe lângă cele 4 serii majore, Burroughs a mai scris câteva romane între anii 1912-1933, printre care "The Cave Girl" ("Fata Cavernelor"), în care un aristocrat devine luptător, două romane Western despre apași - "The War Chief" ("Căpetenia", 1927) și "Apache Devil" ("Diavolul Apaș", 1933), în care își exprimă simpatia față de nativii americani, și "Beyond the Farthest Star" ("Dincolo ce cea mai îndepărtată stea", 1964), un roman science fiction despre brutalitatea războiului. Romanele SF ale lui Burroughs sunt pline de simțul aventurii, purtându-l pe cititor în lumi îndepărtate și necunoscute. "The Land that Time Forgot" ("Lumea uitată de timp", 1924) este o poveste darwinistă plasată pe o insulă misterioasă în apropierea Polului Sud, unde dinozaurii și alte specii primitive au supraviețuit.

În 1933, Edgar Rice Burroughs a fost ales primar în California Beach. S-a recăsătorit în 1935 cu Florence Dearholt de care a divorțat în 1942. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost corespondent de război (la vârsta de 66 de ani) în Pacificul de Sud. A murit in urma unui infarct pe data de 19 martie 1950.

• 1865: Joseph Lister foloseste pentru prima data metodele antiseptice in timpul operatiilor chirurgicale.

Joseph Lister (n. 5 aprilie 1827 - d. 10 februarie 1912) a fost chirurg englez. Este creatorul asepsiei, folosind pentru prima dată fenolul (1865) ca antiseptic la dezinfecția rănilor și la curățarea instrumentelor chirurgicale.

Joseph Lister (1827-1912) - chirurg şi om de ştiinţă englez, fondatorul chirurgiei antiseptice. În cinstea lui Joseph Lister a fost numit genul de bacterii Listeria, inclusiv speciile patogene umane Listeria monocytogenes.

Joseph Lister a început să studieze medicina la vîrsta de 17 ani la Universitatea din Londra. El era pasionat de chirurgie și bacteriologie. În timp ce lucra la spital, el a început să se gîndească de ce fracturile deschise ale oaselor se vindecă mai greu și mai rău decît cele închise. Fracturile deschise duceau deseori la gangrenă și moartea pacientului, în timp ce fracturile închise nu aveau aceste complicații. Lister a atras atenție recentelor cercetări ale lui Pasteur în domeniul fermentării și putrefacției. Pasteur susținea că aceste fenomene sunt cauzate de bacterii care sunt întotdeauna în aer. Lister a decis să folosească acidul carbolic (fenol), ale cărui proprietate de împiedicare a putrefacției era bine cunoscută deja pe atunci. Chiar dacă se toarnă o soluție slabă de fenol pe impurități, se poate înlătura mirosul neplăcut ("miasmele"). Pe această bază, Lister a concluzionat că fenolul ucide bacteriile. Și cînd el s-a convins că fenolul accelerează formarea escarei, el, fără ezitare, a decis să-l încerce pentru protecția rănilor de după intervenții chirurgicale de la infectarea cu bacterii. Trebuie de menționat însă că farmacistul francez Lemaire deja utiliza bandajele înmuiate în acid carbolic înainte de Lister. Pe lîngă plasturile îmbibate cu fenol, Lister a introdus practica de depozitare a instrumentelor chirurgicale într-o soluție de fenol, și după exemplul lui Semmelweis urma strict regula:

-         să se spele pe mîini foarte bine înainte de fiecare intervenție chirurgicală.

Metoda lui Lister a adus rezultate excelente: rănile se vindecau mai repede, iar complicațiile erau mult mai rare.

În 1871, Lister, pentru protejarea cîmpului chirurgical de bacterii, a folosit pulverizatoare de mînă, cu care era pulverizată o soluție slabă de acid carbolic, astfel încît în timpul intervenției mîinile chirurgului, instrumentele sale și întreaga zonă din jurul rănii erau acoperite cu mici picături de soluție. Metoda de pulverizare propusă de Lister a cunoscut nu numai susţinători, dar şi adversari. Cu toate acestea, însăși Lister în curînd a renunțat la pulverizare. Sa dovedit că ceața carbolică generată de pulverizatoare irită țesutul rănii, împiedică chirurgul să vadă bine zona chirurgicală. În plus, contactul continuu a fenolului cu mîinile chirurgului provoacă leziuni cutanate grave pe mîini. În ciuda acestui fapt, Lister este considerat fondatoriul antisepsiei în chirurgiei. Urmînd exemplul lui, medicii au început să folosească alte antiseptice, cum ar fi iodul sau clorură de mercur.

• 1893: Parlamentul României a promulgat Legea asupra Jandarmeriei Rurale, actul de naştere al Jandarmeriei Române.

In 1885, generalul Radu Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului fusese nsărcinat cu elaborarea unui proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga ţară, iniţiativă rămasă nerealizată.

Doi ani mai târziu, în anul 1887, I.C. Brătianu, în expunerea de motive la Legea comunală, sublinia că „Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţia rurală de până acum”, a cărei activitate se dovedise nesatisfăcătoare.

Această lege a fost adoptată la 7 mai 1887 şi prevedea organizarea, printr-o lege specială, a jandarmeriei rurale, însă lipsa resurselor financiare a întârziat înfăptuirea ei.

Folosindu-se experienţa organizării jandarmeriei ţinuturilor din Moldova anilor 1850-1864, a călăraşilor şi dorobanţilor din Muntenia, plecându-se şi de la faptul că în majoritatea statelor europene exista la acea dată o asemenea armă, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a prezentat Parlamentului Proiectul Legii asupra Gendarmeriei Rurale, proiect adoptat şi promulgat prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893. Publicată în Monitorul Oficial din 1 septembrie 1893.

In art. 1 aceasta legea statuta: „Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi la executarea legilor. Îndeosebi, Gendarmeria este însărcinată cu paza căilor de comunicaţie. O supraveghere neîntreruptă şi o acţiune preventivă constituie esenţa serviciului său.”

• 1900: S-a născut scriitoarea Henriette Yvonne Stahl (“Între zi şi noapte”; “Fratele meu, omul”; “Orizont, linie severă”); (m. mai 1984).

Era sora sociologului H. H. Stahl şi fiica scriitorului Henri Stahl. A urmat „Conservatorul de Artă Dramatică” din Bucureşti, între anii 1922 – 1925, unde a studiatActoria, la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaşte pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaşte pe romancierul Petru Dumitriu .

Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenţei mari de vârstă (24 de ani!). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorţ.

La opt luni după fuga din ţară a lui Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl a fost arestată şi interogată.

Pentru că recunoscuse că ştia de programatrea fugii, a fost ameninţată cu acuzaţia de înaltă trădare de ţară. Inteligentă, calmă şi puternică a explicat că a preferat pentru ţară şi pentru conştiinţa ei un transfug, nu un sinucigaş, întrucât avea convingerea, că dacă fostul ei soţ nu ar fi reuşit să fugă, s-ar fi sinucis.

A facut un an de puşcărie, fiind  terorizată de frica bătăii, când auzea noaptea urlete din alte celule şi era supravegheată şi când mergea la toaletă fiind  obligată să semneze că ea ar fi scris opera lui Petru Dumitriu.

Mai târziu, Yvonne Stahl avea să declare: „De când lumea şi pământul se ştie că tot ce se spune în puşcărie nu are valoare”. („Mihaela Cristea în dialog cu Henriette Yvonne Stahl”, Ed. Minerva, 1996). 

• 1900: Coca Cola a fost exportată în Europa, mai precis în Marea Britanie, devenind băutură internaţională.

Prima reţetă Coca-Cola a fost inventată în 1885 în Columbus, Georgia, de către John Pemberton, iniţial ca un cocawine (un amestect între extractul de coca şi vin)  numit Pemberton’s French Wine Coca.

Inspiraţia i-a venit de la succesul formidabil al cocawine-ului creat de europeanul Angelo Mariani, Vin Mariani.  S-a vehiculat ideea că produsul creat de Pemberton ar fi avut culoarea verde, asemeni celorlalte cocawine-uri de pe piaţă. Nimic mai fals, culoarea maro închis ascundea cu mult mai bine impurităţile produse de siropul de caramel. Ceea ce a creat Pemberton era o băutură, fără alcool, dar conţinând cafeină şi cocaină (Stepan Company, firma care prepară acest ingredient pentru Coca-Cola, este unica autorizată de guvernul SUA să poată importa plante de coca n.r.).

Vă vine sau nu să credeţi, Coca- Cola a fost comercializată pe rafturile Jacob’s Farmacy din Atlanta, Georgia, la 8 mai 1886. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat, la preţul de cinci cenţi. Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa.

De altfel, Pemberton este și autorul primei reclame la Coca-Cola, pe care a publicat-o la 29 mai în acelaşi an, în “Atlanta Journal”. În primele opt luni doar nouă băuturi au fost vândute zilnic. Azi ni se pare aproape imposibil să nu asociem produsul Coca-Cola cu reclama sa. Pe lângă logo-ul caracteristic, Coca-Cola a avut parte de la început de persoane care au însufleţit brandul.

Prima, dintr-o lungă listă, este actriţa Hilda Clark, care apare chiar în prima reclamă (1886), dar şi în primul calendar Coca-Cola din 1900.  Moş Crăciun, aşa cum îl ştim azi, un bătrân cu barba lungă şi îmbrăcat într-un costum roşu, este o invenţie a Coca-Cola din anii ’20 –’30 şi face parte din campaniile de marketing ale companiei. În 1928, la Olimpiada de la Amsterdam, Coca-Cola devine primul sponsor comercial din istoria acestei competiţii.

Dacă aveţi impresia că la începuturi exista o singură firmă care producea Coca-Cola, vă înşelaţi. În 1888 existau pe piaţă trei versiuni de Coca-Cola, fabricate de tot atâtea firme. Cea mai profitabilă era a lui Asa Griggs Candler, care a preluat compania lui Pemberton în 1887 şi a încorporat-o în 1888 în Coca-Cola Company.

Până prin 1910, Candler se vede nevoit să tot cumpere companii cu nume similar şi cu reţete aproximative pentru a asigura companiei sale drepturile exclusive asupra băuturii. Ceea ce a pierdut din vedere managerul american este îmbutelierea.

Dacă nu ştiaţi, la început, Coca-Cola se vindea la pahar, cum lesne se poate vedea şi în reclamele mai vechi. Coca-Cola a fost vândută în sticle pentru prima dată la 12 martie 1894, când Joseph A. Biedenharn din Vicksburg, Mississippi, proprietarul Biedenharn Candy Company, a îmbuteliat în premieră produsul finit. Sticla verde tip Hutchinson a companiei Biedenharn Candy a fost folosită pentru îmbutelierea Coca-Cola între anii 1894 şi 1900, de aici şi mitul culorii verzi a produsului.

• 1912: La Bucuresti, în sala „Eforie", avea loc premiera filmului Independența României.

A rulat timp de o luna, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi in Transilvania, la Viena si Budapesta. Independenta Romaniei: Rasboiul Romano-Ruso-Turc 1877 este un film istoric romanesc realizat intre 1911 si 1912. Acesta are drept subiect ilustrarea Razboiului de Independenta al Romaniei. Filmul a reunit o distributie de exceptie, in majoritate actori ai Teatrului National din Bucuresti si ai celorlalte mari scene din oras. Cu toate neajunsurile tehnice si umane ale vremii, a provocat o puternica impresie printre romanii de pe ambele versante ale Carpatilor. Schite de distributie fusesera alcatuite inca de la inceputul scrierii scenariului, de catre Petre Liciu, acesta notand: „Penes: T. Bulandra; Catrina: T. Barbu; mosul: I. Petrescu...”. Demetriade a realizat si el cateva variante, in cele din urma ajungand la cea finala. Datorita insemnarilor lui, s-au putut identifica anumiti actori ce initial nu au fost recunoscuti, sub mastile atat de veridice create de Pepi Machauer. Astfel, M. Virgolici a fost interpretul lui Ion C. Bratianu, C. Nedelcovici a fost gen. Manu, M. Tancovici-Cosmin — col. Berindei, Gh. Meliseanu — col. Anghelescu, N. Bulandra — col. Cerchez, I. Merisescu — gen. Davilla. Alte distribuiri, care nu apar nici in insemnarile lui Demetriade, raman o enigma (d. ex. col. Candiano-Popescu). Rolul domnitorului Carol I a fost luat de chiar Aristide Demetriade, iar doamna Elisabeta a fost jucata de catre sotia acestuia, Constanta. Constantin Nottara a primit rolul lui Osman Pasa. Pepi Machauer, priceputul machior al Teatrului National, l-a interpretat pe tarul Rusiei, Alexandru al II-lea. 

Protagonistii principali ai filmului, Penes Curcanul si sotia lui, Rodica, au fost interpretati de catre Aurel Athanasescu si Jeni Metaxa-Doro. Initial, aceste roluri fusesera rezervate altor actori (Tony Bulandra si T. Barbu, dupa cum dorea Liciu), dar probabil ca acestia nu fusesera disponibili la momentul filmarilor. In 2007, filmul (in lungime de 82 de minute) a fost lansat pe DVD de catre TVR Media. La 6 iulie 2006, regizorul Nae Caranfil a dat „primul tur de manivela” filmului sau „Restul e tacere”. In acesta sunt istorisite peripetiile actorilor TNB legate de realizarea filmului, prin impletirea documentelor de epoca cu fictiunea. Filmul ii are ca protagonisti principali pe Marius Florea Vizante (Gr. Brezeanu), Ovidiu Niculescu (L. Popescu), Ioana Bulca (Ar. Romanescu), Radu Banzaru, Valentin Popescu (Catargiu), Silviu Biris (Raoul), Florin Zamfirescu si Nicu Mihoc (Anton V.).

• 1914: Orașului rusesc Sankt Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd. Țarul Petru cel Mare a fondat orașul în anul 1703, a botezat orașul cu numele sfântului său protector, Sfântul Petru. 

 Ridicarea orașului a început în timp de război, prima construcție a fost o fortificație, ce avut, la început, numele de Sankt Piterburh. Fortăreața a fost ridicată pe insula Iepurelui, pe malul drept al Nevei, la aproximativ 3 km de vărsarea acestuia în mare. Mlaștinile au fost secate și orașul s-a întins în toate părțile, dezvoltarea noii localități fiind făcută sub conducerea inginerilor germane invitați de țar în Rusia. Petru cel Mare a interzis construirea clădirilor din piatră pe tot întinsul imperiului, cu excepția noii capitale, în felul acesta obligând toți meșterii pietrari să vină să lucreze în Sankt Petersburg.

Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică.

Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, "Capitala Nordului" ("Cеверная Cтолица", Severnaia Stalița).

Imaginea maiestuoasă a orașului este datorată detaliilor arhitecturale variate: bulevarde lungi și drepte, spații vaste, grădini și parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente și sculpturi decorative. Râul Neva, cu multele lui canale, poduri și cheiuri din granit, dă orașului o notă aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au făcut ca orașului să i se dea supranumele de "Veneția Nordului".

Sankt Petersburg este cunoscut şi pentru cele 300 de poduri.

Amplasarea Sankt Petersburgului lângă Cercul Polar de Nord, la aceeași latitudine cu orașele Helsinki, Stockholm și Oslo (60° N), fac ca amurgul să dureze toată noaptea în mai, iunie și iulie. Acest fenomen este cunoscut ca nopțile albe. Altă atracție o constituie cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Turiștii se înghesuie ca să vadă podurile coborâte și ridicate pentru a permite navelor să traverseze orașul.

Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit, uneori, și muzeul în aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO a Locurilor din patrimoniul mondial.

Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic

În timpul Primului Razboi Mondial, numele Sankt Petersburg a fost considerat ca având rezonanță germană și, la inițiativa țarului Nicolae al II-lea, orașul a fost rebotezat Petrograd.

În 1924, oraşul devine Leningrad, pentru ca în 1991 să revină la denumirea “Sankt Petersburg”.

• 1915: S-a născut Kenneth Aston, arbitru de fotbal englez, căruia i se datorează multe îmbunătățiri în arbitrajul fotbalului. 

În viața de toate zilele a fost învățător și militar în armata britanică. A terminat cursul de arbitri în 1936 și a făcut cariera în diviziile inferioare devenind arbitru de tușă în stagiunea 1949-50 pentru compionatele ce corespund seriilor noastre „B” și „C”.

În 1946, la întoarcerea în patrie a fost primul arbitru federal, care a îmbrăcat ținuta „negru-alb”, care a devenit repede ținuta standard a arbitrilor. Următorul an tot el a fost acela care a introdus fanioanele albe pentru arbitri de tușă. În 1953 a devenit învățător (profesor) la Newbury Park School îmbunătăținduși stilul până ce a ajuns să arbitreze partide de cel mai înalt nivel.

A arbitrat finala Campionatului European al Națiunilor din 1960, chiar dacă numele lui a rămas tot la fel de apăsat scris și pe paginile cele mai negre ale arbitrajului în fotbal: mai întâi pentru partida cunoscută sub numele de „Bătălia de la Santiago”, din 1962 dintr Cile și Italia, unde – după aprecierea unanimă – a fost prima mostră de arbitraj tern în evidentă rea-credință. De atunci Aston n-a mai arbitrat partide la acest nivel, din cauza unei entorse la „călcâiul lui Ahile”. A fost însă chemat să fie membru al diferitelor comisii ale FIFA, pe care a prezidat-o 4 ani. A fost responsabil de toți arbitri din cupele lumii din anii 1966, 1970 și 1974.

La mondialele engleze din 1966, la partida dintre Anglia – Argentina, un jucător s-a prefăcut că nu înțelege sau chiar n-a înțeles că este eliminat din teren și a continuat să joace. Acest fapt a trezit în Aston dorința de a găsi o modalitate de exprimare de așa manieră încât astfel de episoade să nu se mai repete. Aston povestea mai târziu că „flash”-ul i-a venit la un semafor: nevoit fiind să aștepte schimbarea culorii i-a venit ideea de a confecționa cartonașul galben pentru avertisment și cartonașul roșu pentru eliminare. În 1966 Aston a introdus și practica de a desemna un arbitru substitut care să poată lua locul arbitrului oficial în cazul unei absențe neprevăzut (pe motive bine întemeiate) a oficialului. (pratică, care s-a dezvoltat și s-a cristalizat în așa-zisul „Al patrulea om”). A propus și să se indice precis în „Regulamentul de fotbal” presiune atmosferică pe care trebuie să o aibă mingea. În 1974 a introdus tabele de schimbare a jucătorilor care să permită atât jucătorilor cât și arbitrului să înțeleagă mai repede cine sunt jucătorii în cauză.

Aston a devenit apoi membru al Football Association și maestrul director al „American Youth Soccer Organisation”. În 1997 a fost numit Membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru serviciile sale aduse fotbalului în Statele Unite.

• 1939: Începea cel de-Al Doilea Razboi Mondial, odată cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă. 

Incidentul a determinat Marea Britanie si Franta sa declare razboi Germaniei la doua zile dupa declansarea atacului armat. La ora 4.45 a.m., trupele naziste au luat cu asalt teritoriul Poloniei, sustinute de flotila aeriana (Luftwaffe), precum si de navele de razboi germane aflate in Marea Baltica. Adolf Hitler a motivat ca invazia este o reactie de aparare, explicatie care nu convinge marile puteri ale vremii care vor declara razboi Germaniei in data de 3 septembrie.

Polonia nu a beneficiat insa de ajutor militar din partea marilor puteri, astfel ca tara va fi complet eliberata abia in 1945.

La data de 1 septembrie 1939, Germania nazistă atacă Polonia, această dată fiind considerată ca fiind data izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, cel mai mare conflict militar, din istoria omenirii, care a cuprins în final, 72 de state şi de pe urma căruia au murit peste 60 de milioane de oameni. Astfel, invadarea Poloniei de către Germania, a condus la declarațiile de război ale Franței și Angliei, care și-a onorat astfel, obligațiile ce le aveau față de aliatul polonez.

 Soldați germani îndepărtând însemnele guvernului polonez

După cea a fost atacată din vest de către Germania nazistă, în conformitate cu înțelegerile secrete din Pactul Molotov-Ribbentrop, Polonia a fost invadată și din est de către Armata Roșie la data de 17 septembrie 1939, iar după o săptămâna de lupte, va fi nevoită să capituleze, teritoriul său fiind împărțit între Germania și Uniunea Sovietică. Astfel, după ce a înfrânt Polonia, Reich-ul Nazist va ocupa Danemarca și Norvegia, apoi armatele germane vor invada Olanda, Belgia și Luxembourg-ul și apoi Franța. Una din cauzele izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial a fost tendința expansionistă a Germaniei care pretindea că frontierele ce-i fuseseră impuse prin tratatul de la Versailles, de la sfârșitul Primului Război Mondial , îi „sufocă“ dezvoltarea și de aceea are nevoie de un „spațiu vital“, de lărgire a teritoriului ei în Europa. Aceste pretenții a Germaniei și în special a lui Hitler, însemna reluarea într-o forma brutală a problemei reîmpărțirii sferelor de influență în Europa și se încerca justificarea ei printr-o ideologie ultranaționalistă și rasistă, ce susținea că omenirea este formată din rase și popoare „superioare“ și „inferioare“. Această concepție absurdă a lui Hitler a făcut ca acest Al Doilea Război Mondial să fie cel mai distrugător din toată istoria omenirii, cu zeci de milioane de morți și răniți, cu imense distrugeri materiale, un război în care s-au cheltuit mai multe resurse materiale și umane decât în toate celelalte războaie luate la un loc.

1 septembrie 1939: Invadarea Poloniei în culori 

(Galerie FOTO)

• 1941: O noua masura in vederea "solutiei finale in chestiunea evreiasca" era ordonata de Herman Goring: toti evreii din Germania, incepand de la varsta de 6 ani, erau obligati sa poarte un simbol special pe haina, "Steaua lui David", pentru a fi identificati.

Steaua lui David, este un semn distinctiv al culturii ebrice, reprezentat de o stea albastra pe fond alb cu 8 colturi. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, evreii din Germania si mai apoi evreii din celelalte state ocupate au fost obligati sa poarte steaua lui David, ca semn distinctiv al etniei. Modelul stelei lui David, din timpul Reichlui German, era o stea in 8 colturi galbena, cusuta pe haine, pe partea stanga a pieptului si pe spate. Steaua era inscriptionata cu cuvantul "evreiu", in limba germana Jude, in franceza Juif si in Olandeza Jood. Purtarea stelei a fost impusa printr-un decret a lui Reinhard Heydrich, din data de 1 septembrie 1941, ca un semn obligatorie pentru toti evreii de peste 6 ani, pe tot cuprinsul Reichului.

• 1985: Un echipaj francezo-american descoperea epava transatlanticului Titanic. 

Epava Titanicului a fost localizata, dupa 73 de ani de la scufundarea vasului, in nordul Atlanticului, in apropiere de Newfoundland, la 4.000 de metri adancime. Exploratorul si oceanograful american Robert Ballard a facut descoperirea cu ajutorul navei rusesti Keldish, dar nu a apucat decat sa scoata cateva poze din exteriorul vasului, deoarece el era desemnat initial sa gaseasca doua submarine nucleare, scufundate tot in acea zona. Multi pasageri au spus ca nava s-a rupt in doua in momentul scufundarii, dar ofiterii salvati precum si fondatorul, Bruce Ismay au sustinut sus si tare ca nava s-a scufundat intacta. Misterul acesta a fost rezolvat de Robest Ballard, care a gasit si partea din spate a Titanicului la 2 mile distanta de restul navei. S-a prezentat o viziune indrazneata pentru anul 2020, cand se va intentiona reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Aceasta varianta contine motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal si alte lucruri. Designul va fi 95% acelasi .

• 2001: Preşedintele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM), Boris Trajkovski, a cerut comunităţii internaţionale să recunoască denumirea “Macedonia” pentru ţara sa.

Intre Grecia si aceasta fosta republica iugoslava persista o disputa  centrată pe utilizarea numelui Macedonia.

 Grecia se opune utilizării numelui „Macedonia” de către aceasta tara, argumentand ca  milioane de etnici greci se identifica drept macedoneni si  nu au legătură cu  slavii care populeaza Republica Macedonia, tara  acuzata de însușirea unor simboluri  istorice considerate parte a istoriei si culturii stravechi  grecești, cum ar fi   Soarele Vergina de pe drapel și personajul istoric antic Alexandru cel Mare, care era macedonean.

R. Macedonia este de asemenea acuzata ca  promoveaza conceptul iredentist al unei asa zise Macedonii Unite, care implică revendicări teritoriale asupra Greciei, Bulgariei, Albaniei , și Serbiei.

Disputa a escaladat cel mai înalt nivel iar in 1995, cele două țări s-au  angajat să înceapă negocieri cu privire la problema de numelui tarii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite.

Până la găsirea unei soluții, s-a convenit  provizoriu ca tara sa fie denumita „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” ( abreviat FYROM), nume  folosit de organizațiile internaționale și statele care nu recunosc  numele  constituțional  Republica Macedonia (Република Македонија, Republika Makedonija).

Membrii ONU, și tarile ONU în ansamblu, au fost de acord să accepte orice acord final pe un nume nou, rezultat din negocierile dintre cele două țări.

Să aveți o zi frumoasă!