12 Octombrie

Este a 285-a zi a anului. 
Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m.

Citatul zilei

„Educația nu e cât de mult ai memorat sau cât știi. E capacitatea de a face diferența între ce știi și ce nu știi.”( Anatole France, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921.

Ziua Mondiala a Artritei

În fiecare an, la 12 octombrie se marchează Ziua Mondială a Artritei (World Arthritis Day).

Data de 12 octombrie marcheaza Ziua Mondiala a Artritei. Este o zi de analiza, dar si de lansare de noi planuri de actiune, deoarece afectiunile articulare, de la reumatism la osteoartrita, chinuie nenumarate persoane. Si, odata cu venirea toamnei, toate afectiunile articulare sunt resimtite mult mai dureros.

In cadrul articulatiei, la orice imbinare a doua oase, exista un cartilagiu, un tesut moale si spongios, insa extrem de elastic si de rezistent. Un element vital pentru buna functionare a acestuia il reprezinta glucozamina, care poate fi extrasa din scoici, crabi, homari sau creveti, glucozaminoglicanii prezenti in scoici prezentand o bioactivitate deosebita. Insa tocmai acestia reprezinta elementul deficitar in cazul tuturor acestor afectiuni articulare.

Bolile reumatismale reprezintă peste 150 de afecțiuni musculo-scheletice, care sunt în mare parte progresive și asociate cu durere. Acestea afectează peste 100 de milioane de persoane de toate vârstele din Europa, unul din cinci europeni primind tratament pentru o boală reumatismală.

Cea mai frecventă boală reumatismală de tip inflamator este artrita reumatoidă sau poliartirtă (când afectează mai multe articulații în același timp), cu o prevalență de aproximativ 1% la populația generală, ceea ce înseamnă că, în România, sunt aproximativ 200.000 de cazuri de poliartrită reumatoidă. Artrita reumatoidă este o boală sistemică cronică care afectează articulațiile, țesuturile conjunctive, musculare, tendoanelor și țesutul fibros, cauzând de cele mai multe ori durere și deformare. Poliartrita reumatoidă netratată reduce durata medie de viață a celor afectați cu 5-10 ani, fapt care determină o atenție sporită asupra simptomelor timpurii ale bolii.

În general, poliartrita reumatoidă afectează, în principal, femeile, fiind de două ori mai frecventă decât la bărbați. După 10 ani de la momentul diagnosticului, mai puțin de 50% dintre pacienții cu poliartrită reumatoidă își mai pot continua activitățile zilnice obișnuite, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Pacienții cu poliartrită reumatoidă au un risc crescut de a dezvolta și alte complicații sistemice ale bolii precum: osteoporoza, anemia, tulburări ale sistemului respirator sau afecțiuni dermatologice.

Fumatul, diabetul, stresul, hipertensiunea sau excesul de colesterol sunt factori de risc privind apariția bolii. Fiind o boala progresivă, artrita afectează abilitățile locomotorii ale pacientului chiar din primii ani de la instalare.

Ziua Mondială a Artritei a fost înființată, în 1996, de către asociația "Arthritis and Rheumatism International" (ARI), fondată în 1988, și cuprinde în principal oameni afectați de această boală. Obiectivele organizației, sunt axate pe creșterea gradul de conștientizare a nevoilor persoanelor cu artrită /reumatism, și pe îmbunătățirea calitatea vieții persoanelor suferinde.

Site-ul Zilei Mondiale a Artritei este susținut și administrat de EULAR, Liga Europeană Împotriva Reumatismului (European League Against Rheumatism). Organizația reprezintă persoanele diagnosticate cu artrită reumatoidă, dar și profesioniștii din domeniul sănătății și societățile științifice de reumatologie de pe continentul european.

3% din populația României suferă de boli inflamatorii reumatice

Afecțiunile reumatice sunt prezente și în rândul populației active, tineri și copii
* Durerea de spate de tip inflamator afectează, cel mai frecvent, persoane cu vârsta de până în 40 de ani
* Poliartrita debutează, cel mai adesea, la 40-45 de ani, dar există pacienți chiar și mai tineri
* În România există aproximativ 2.000 de copii cu artrită juvenilă
Deși la nivelul percepției sunt considerate afecțiuni ale bătrânilor, bolile reumatice afectează într-o măsură importantă populația activă, tineri și chiar copii. Categoria bolilor reumatice include peste 200 de forme, în România existând peste 600.000 de persoane (3% din populație) ce prezintă una dintre formele bolii, printre cele mai frecvente fiind poliartrita reumatoidă, spondiloartritele și artropatia psoriazică.
Potrivit Ligii Europene împotriva Reumatismului (EULAR), un sfert din întreaga populație a Uniunii Europene (peste 120 de milioane de persoane) suferă de boli reumatice, cea mai frecventă formă de boală cronică la nivelul întregii Europe. Aproape fiecare familie din UE este afectată într-o anumită măsură.
Totodată, frecvența acestor afecțiuni în rândul tinerilor și a populației active reprezintă un impact extrem de important la nivel socio-economic, bolile musculo-scheletice afectând capacitatea de muncă a persoanelor, uneori chiar definitiv. Acestea sunt responsabile pentru jumătate din absențele de la locul de muncă și de o rată de șomaj de trei ori mai mare decât în rândul populației generale.
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Artritelor, Liga Română contra Reumatismului, în parteneriat cu Societatea Română de Reumatologie și Societatea Română de Reumatologie Pediatrică, atrag atenția asupra importanței diagnosticării precoce în cazul afecțiunilor reumatice. De multe ori, lipsa de informare și întârzierea cu care pacienții se prezintă la medic conduc la întârzierea diagnosticului sau chiar la o lipsă a acestuia. Dacă nu sunt tratate corespunzător, bolile reumatice pot afecta calitatea vieții pacienților, activitățile de zi cu zi, dar și abilitățile lor fizice.
'Pentru un diagnostic în fazele cât mai timpurii ale bolii este nevoie de o cunoaștere cât mai bună a particularităților acestei boli și de un cumul de metode de investigații, de la analize de laborator, teste imagistice, ecografii osteoarticulare, radiologie sau RMN. Cu ajutorul tuturor acestor metode și a unui standard de diagnostic corect implementat se poate stabili un diagnostic corect, cât mai aproape de debutul bolii, și un plan de tratament care să încetinească evoluția afecțiunii', spune Conf. dr. Cătălin Codreanu, Președintele Ligii Române contra Reumatismului.
Unu din cinci români suferă de o durere de spate de tip inflamator cu o durată de cel puțin trei luni.

 
Peste 3% din populația adultă este afectată de acest tip de durere, iar cei mai predispuși sunt bărbații. Durerile inflamatorii de spate debutează, cel mai adesea, înaintea vârstei de 40 de ani și se caracterizează printr-o durere progresivă. Durerea se atenuează odată cu mișcarea și nu se ameliorează la repaus, apare adesea noaptea, mai ales în a doua parte a nopții și trezește bolnavul din somn, este însoțită de rigiditate în timpul dimineții, de obicei mai mult de 30 de minute.
În cazul durerii de spate de tip inflamator, durata de timp în care se stabilește diagnosticul corect poate ajunge și la 10 ani, ceea ce categoric duce la agravarea bolii. Cu cât trece mai mult timp până la începerea tratamentului adecvat pentru tipul de durere de spate de care suferă, cu atât persoana în cauză este mai predispusă unor leziuni ireversibile, care pot avea un impact negativ asupra activităților sale zilnice. De aceea, pentru reducerea timpului de diagnostic, prezentarea la medicul de familie și la medicul reumatolog încă de la primele simptome este extrem de importantă.

Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene

Pe 12 octombrie sărbătorim Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene. Parlamentarii au decis că avem nevoie de o astfel de sărbătoare având în vedere că armenii au înfiinţat oraşe, au creat şcoli şi instituţii de cultură şi au înălţat monumente religioase şi laice în țara noastră.

Alegerea datei este una simbolică, în calendarul Bisericii Armene ziua de 12 octombrie este sărbătoarea Sfinților Traducători care omagiază pe călugărul Mesrop Maștoț, pe patriarhul Sahak Partev și pe ucenicii lor care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a secolului V.

Ziua de 12 octombrie este ziua în care sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană primii creatori de cultură armeană, care au scris în limba armeană şi utilizând alfabetul armean, cu peste 1.500 de ani în urmă.

În ţara noastră trăiesc în jur de 5.000 de armeni. 500 sunt copii. 40 la sută dintre ei vorbesc limba armeană, dar nu ştiu să scrie.

Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene va fi sărbătorită în fiecare an pe 12 octombrie. Tot pe 12 octombrie sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană primii creatori de cultură armeană, care au scris folosind alfabetul armean, cu peste 1.500 de ani în urmă.

Alfabetul armean a fost creat de genialul fiu al poporului armean, arhimandritul  Mesrop Maştoţ, în anul 405, alfabet cu care scriem şi citim până în zilele noastre.

Mesrop Maştoţ s-a născut în anul 361. El  primeşte o educaţie strălucită  în şcolile greceşti şi asiriene şi, venind la Vagharshapat (acum Ecimiaţin), intră ca scrib la palatul regal.  Fostul militar,  un autodidact, devine un personaj erudit pentru vremea sa. El a fost hirotonit şi devine cleric-călugăr. Urmând calea predicii, Mesrop Maştoţ îşi dă seama că numai prin grai viu  nu este posibil ca mesajul predicilor să fie înţeles de către popor; se pune problema traducerii Bibliei, Evangheliei şi literaturii creştine în limba armeană. Acest lucru ar fi fost posibil numai dacă s-ar fi creat un alfabet armean. Crearea alfabetului armean nu era necesară numai pentru  predicarea creştinismului, ci şi pentru a scrie şi a consemna bogata  moştenire folclorică a poporului armean. Cu binecuvântarea S.S. Catolicosul  Tuturor Armenilor din acea vreme, Sahac Partev, Mesrop Maştoţ împreună cu ucenicii săi au fost trimişi în oraşele Amid, Edessa, Samosat din Asiria, unde studiază cărţile scrise în diferite limbi, se consultă cu personalităţi erudite de origine greacă, asiriană din acea vreme şi, în anul 405, crează alfabetul armean. Cele 36 de litere în totalitate exprimă toată fonetica limbii armene. Alfabetul este atât de bine conceput, încât funcţionează fără nicio modificare şi astăzi.

Mesrop Maştoţ a fost un  mare patriot, iar viaţa lui, o adevărată cutezanţă. După o lungă muncă de alfabetizare, el a murit în anul 440 şi a fost înhumat în satul Oşakan.  Asupra mormântului său, la început, a fost construită o capelă, apoi o biserică, care a devenit loc de pelerinaj pentru poporul armean.

Din vremuri foarte îndepărtate, limba armeană a fost un mijloc puternic de formare a  poporului  armean, a gândirii şi psihologiei sale, unind vorbitorii  de limba armeană,  astfel  modelându-se  patrioţi conştienţi, care desprinzându-se  din familia lexicală indo-europeană, au parcurs o cale de evoluţie glorioasă prin secole.

Vremurile au trecut şi limba armeană a dobândit capacitatea de a unifica şi de a păstra trăsăturile naţionale ale poporului armean. După puternicul şi marele stat unificat armean, au urmat perioade grele de  divizare  sub diferite  puteri străine, însă armeanul şi-a păstrat  identitatea naţională, iar teritoriile despărţite au fost legate între ele, în primul rând, prin limba armeană şi prin credinţă. Cu toate deosebirile care există între graiuri,  ele sunt armeneşti, iar vorbitorii ei – armeni. În toată istoria ei, limba armeană, pe lângă rolul ei unificator şi creator, a avut misiunea de a conserva identitatea naţională. 

 Este o realitate, pierderea limbii materne, în primul rând, şubrezeşte baza  conştiinţei naţionale, astfel că se ajunge la asimilare. Limba armeană este modul şi mijlocul cel mai puternic  pentru  crearea  culturii specifice armene. În toate creaţiile, fie orale, fie scrise, limba armeană este în mod desăvârşit complexă, iar străinii, spre exemplu George G. Byron, a spus că armeana este singura  limbă prin care se poate vorbi cu Dumnezeu.

Prin toate modurile sale de prezentare, limba armeană este o valoare culturală incomensurabilă,  o comoară rezultată  din creaţia generaţiilor în decursul secolelor, o citadelă  pentru păstrarea identităţii naţionale.

(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România)

Ziua Hispanismului

La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb descoperea America, punând bazele unei legături ce avea să se dezvolte rapid între europeni şi populaţia indigenă din noul continent.

Spania începea procesul de colonizare în emisfera vestică, ajungând, dupa trei secole, un mare imperiu care cuprindea America Centrală, o bună  parte din America de Sud şi Mexic.

Chiar dacă de-a lungul secolului al XIX-lea, Spania a pierdut treptat coloniile sale din America în urma unor mişcări de independenţă, culminând cu Războiul Spaniol-American, 12 octombrie a rămas în istoria ţării ca un moment ale cărui importanţă şi impact asupra evoluţiei naţiunii  spaniole sunt de netăgăduit.

Astfel, la fiecare 12 octombrie, spaniolii se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a celebra cum se cuvine ceea ce ei numesc, Dia da Hispanidade – Ziua Hispanităţii.

Ceremonia oficiala de comemorare a descoperirii Americii constă într-o paradă militară ce are loc în Madrid, capitala ţării, ceremonie prezidată de Regele Spaniei şi de Preşedintele Guvernului spaniol.

În fiecare an de Ziua Hispanităţii, Forţele Armate oferă demonstraţii aviatice impresionante celor veniţi să asiste la paradă.

Ziua descoperirii Americii este sarbatorita in Venezuela, Spania, Columbia, Mexic, Uruguay, Chile si in general in toate tarile unde se vorbeste limba spaniola.

Ziua Hispanităţii, ori Ziua Hispanismului, cunoscută şi ca Sărbătoarea Naţională a Spaniei este o sărbătoare naţională celebrată în Spania la 12 Octombrie.

Această zi comemorează Descoperirea Americii de către Cristofor Columb la 12 Octombrie 1492. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre “Lumea Nouă”. Ferdinand al V-lea, regele Castiliei, şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia.

Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub jurisdicţia sa.

Regatul Spaniei este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei.

Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.După sfârşitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie şi o monarhie constituţională în 1978 când o nouă constituţie a fost adoptată. Spania este o monarhie constituţională, cu o monarhie ereditară şi cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Naţional. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh şi ales de către Ansamblul Naţional după alegerile legislative. Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaţilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleşi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporţională, destinaţi să servească timp de patru ani, şi un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleşi direcţi pe baza votului popular şi ceilalţi 51 trimişi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte şi de lanţuri muntoase ca şi Pirineii şi Sierra Nevada. Din acesti munţi izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana şi Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia.

Spania se invecineaza la est cu Marea Mediterană (conţinând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare. Clima Spaniei este în principal temperată şi mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiţii moderate şi înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate şi reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 539 i.I.Ch.: Armata lui Cyrus cel Mare  cucereste  Babilonul.

 Cyrus al II-lea cel Mare  cca 600 i.I.Hr –  530 i.I.Hr ), rege al Persiei, a fost una din cele mai strălucite personalități ale antichității.

A transformat în numai trei decenii  Persia dintr-o putere locală, în cel mai vast și puternic imperiu   al Orientului.

Cyrus the Great

In anul 539 i.I.Hr, profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon datorata unor conflicte interne, Cyrus l-a ocupat, anexând apoi toate posesiunile regatului Caldeean din Siria, Fenicia, tara lui Israel, până la granițele Egiptului Faraonic.

A cucerit un teritoriu de o întindere nemaivăzuta până atunci,  de la frontierele  Egiptului până în vecinătatea Indiei,in care  milioane de oameni au trăit   timp de trei secole.

 Cyrus a respectat pretutindeni in teritoriile cucerite cultul  zeităților  locale, a fost primul  conducător al unui stat care a abolit   sclavia si tot el i-a  eliberarat pe  evrei  din robia Babilonului, unde erau  ținuti captivi inca din vremea domniei lui Nabucodonosor.

• 1113: Prima atestare documentară a orașului Oradea, sub numele latin Varadinum ("var” înseamnă cetate, în limba maghiară).

Contextul în care este menţionat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost pricinuit de incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din aşezările de pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi).

Semnele evului mediu apar la Oradea în partea de răsărit a oraşului. În punctul “Gheţărie” a platoului Salca (staţiune arheologică situată în jurul noii biserici ortodoxe din cartierul Nufărul) au fost sesizate urmele unei aşezări datate în secolele VIII-IX. Aceasta datează din epoca anterioară sosirii maghiarilor surprinşi la rândul lor într-o necropolă de înhumaţie în imediata apropiere şi o aşezare aferentă. Din aşezarea secolelor VIII-IX a fost cercetată arheologic o singură locuinţă uşor adâncită în pământ, de formă patrulateră şi dotată cu un cuptor din piatră. Inventarul ei conţinea ceramică zgrunţuroasă lucrată la roată înceată, vase confecţionate manual, precum şi un fragment de cuţit din fier. Mormintele medievale timpurii decoperite în 1936 şi 1960 au fost separate recent în două faze; una mai timpurie începând cu a doua jumătate a secolului al X-lea, iar a doua începând din secolul al XI-lea. Ultima fază a cimitirului aparţinând unei populaţii pe cale de creştinare ar putea fi contemporană cu o aşezare identificată în zona actualului mall din Nufărul.

Prima atestare documentară a toponimului Oradea (Varadinum) apare în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedectine din Zobor. Între martorii întăritori ai documentului apar episcopul Syxtus Varadiensis şi comitele Saul de Bychar. Documentul datează din timpul domniei regelui Coloman „Cărturarul”, urmaşul regelui Ladislau. Tot Ladislau este considerat întemeietorul episcopiei catolice orădene, aşa cum amintesc mai multe documente din veacurile ulterioare.

Actul din 1113 este precedat de un altul din 1111 pentru aceeaşi abaţie din zona slovacă unde acelaşi Dominus Syxtus Bichariensis întăreşte actul prin semnătură. Documentul a fost interpretat în diverse moduri de la existenţa unei episcopii în cetatea Biharei înfiinţată încă de la regele Ştefan mutată apoi la Oradea sau ca o greşeală efectivă pentru că atât statutele Capitlului orădean, înfiinţat cu ceva înaintea episcopiei, cât şi tradiţia istorică îl amintesc ca întemeietor pe regele Ladislau. Sanctificarea celui ce a fondat biserica orădeană a avut loc mai târziu, în 1192. Potrivit statutelor Capitlului orădean actul s-a produs la 27 iunie, probabil, centenarul încheierii construcţiei bisericii din cetate sau cel al sfinţirii ei.

Tradiţia istorică a întemeierii bisericii orădene a determinat şi ascensiunea aşezărilor din jurul cetăţii. La începutul secolului al XIII – lea a fost redactată aici legenda mare şi mică a Sfântului Ladislau care amintea între faptele de sfinţenie ale regelui precum întemeierea mănăstirii şi bisericii orădene, întoarcerea miraculoasă a corpului neinsufleţit spre Oradea şi vindecarea ologilor, surzilor şi a orbilor după moarte. Caracterul taumaturgic al sfântului rege va fi cel care va aduce un aflux mare de pelerini. Probabil că aceştia vizitau şi thermae Varadiensis sau băile calde din apropierea Oradiei care se aflau în proprietatea bisericii.

Documentul în care este atestat toponimul Varad – Oradea este redactat în aşa numita „minusculă carolingiană”, folosită începând cu secolul al XI-lea. Cei care puteau semna în numele bisericii astfel de documente erau numai episcopii. După o ipoteză expusă în urmă cu câteva zile de către conferenţiarul universitar Şerban Turcuş de Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj, episcopul Syxtus de Biharea şi apoi de Oradea ar fi fost reprezentatul unor vechi structuri bisericeşti, dezvoltate în epoca unui fel de creştinism „biritual”, adică de rit oriental şi rit de rit apusean. Sunt folosite astfel informaţiile despre orientarea regilor maghiari mai întâi spre Bizanţ şi apoi spre creştinismul apusean. După Şerban Turcuş una dintre cele două arhiepiscopii din regatul Ungariei, cea Kalocsa ar fi putut fi, la început, de rit răsăritean. În dependenţă de aceasta s-ar fi aflat şi episcopiile itinerante de la Biharea, Cenad sau chiar cea transilvăneană. Aceste trei episcopii ar fi asemănătoare prin faptul că nu au avut o cartă fundaţională. Însă la 16 aprilie 1204, papa Inocenţiu al III-lea, neliniştit de activitatea unor „biserici a monahilor greci” din diecezele de la Oradea şi Veszprem, a cerut celor doi episcopi catolici să ia măsuri pentru „a înfiinţa un episcopat în frunte cu unul dintre aceia…care să ne fie supus nemijlocit”. În 1205, acelaşi acelaşi papă semnalează arhiepiscopului de Kalocsa o episcopie care nu este supusă nici unei mitropolii şi care se afla pe pământul fiilor cneazului Bela: in terra filiorum Bele kneze. Este astfel amintită pentru prima oară existenţa instituţiei cneziale specifică în această regiune românilor. Probabil că ambele misive papale se referă la una şi aceeaşi episcopie ortodoxă de rit răsăritean din teritoriul Bihorului funcţionând în paralel cu aceea catolică. Faptul ar constitui, implicit, şi un contrargument pentru transformarea unei episcopii ortodoxe de Biharea într-una catolică. Ceea ce rămâne important este prioritatea atestării documentare a Oradiei faţă de alte oraşe din Transilvania.

• 1216:  Regele Angliei Ioan Plantagenetul, supranumit Ioan Fara de Tara, cu doar o saptamana inainte de moarte , pierdea bijuteriile coroanei in estuarul The Wash, pe coatsa de est a Angliei.

Ioan, fiul regelui Henric al II-lea al Angliei si fratele si succesorul regelui Richard I al Angliei (Richard Inima de Leu), a fost un rege slab. Sub presiunea aristocratiei engleze, el a semnat Magna Charta Libertatum, prin care se urmarea ingradirea puterii regelui in scopul eliminarii abuzurilor comise de monarh sau de reprezentantii sai directi, precum si garantarea unui numar de drepturi pentru toti cetatenii. Magna Charta Libertatum este considerate astazi fundamentul democratiei engleze.

• 1449:  Are loc bătălia de la Tămăşeni, în urma căreia Bogdan II-lea devine domn al Ţării Moldovei

Batalia de la Tamaseni, pe Siret, a fost o confruntare militara dintre Domnul Moldovei, Alexandru al II sau Alexandrel (domn al Moldovei de trei ori: februarie 1449 – 12 octombrie 1449, februarie (înainte de 24) 1452 – 1454, februarie (înainte de 8) 1455 – 25 mai 1455 și pretendentul la tronul Moldovei Bogdan, viitorul domn al Moldovei sub numele de Bogdan al II-lea (domn al Moldovei 12 octombrie 1449 – 17 octombrie 1451) tatal lui Stefan cel Mare. Bogdan al II-lea a fost sprijinit in lupta de catre Iancu de Hunedoara (ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 si regent al Ungariei între 1446-1452). Bogdan il infrange pe Alexadru al II-lea si este inscaunat ca si domn.

• 1492: Cristofor Columb a acostat în Insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Asia de Est, nu în America.

La data de 12 octombrie 1492, Cristofor Columb a ajuns în Insulele Caraibe descoperind “Lumea Noua”, după ce a navigat peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre India. Născut la Genova în Italia în anul 1451, Cristofor Columb a îndrăgit mic copil meseria de navigator, iar în 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee. În anul 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia și în timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei, convoiul a fost atacat de pirați și nava pe care se afla Columb s-a scufundat. A scăpat însă cu viață, înotând până la țărm, stabilindu-se apoi la Lisabona unde fratele său Bartolomeu era cartograf și unde începe să studieze hărțile și cărțile maritime. Convins fiind că navigând spre vest există o cale mai rapidă de a ajunge în India, în anul 1484 s-a prezentat în fața regelui Portugaliei, Joao al II-lea, cerând finanțare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. După ce propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă, Columb a plecat în Spania unde planurile sale au stârnit interesul lui Ferdinand al V-lea, regele Castiliei și al reginei Isabela, care fost de acord să sponsorizeze expediția. Plecat în expediție din portul Paloas de la Frontera cu navele Santa, Pinta și Nyna la data de 3 august 1492, Cristofor Columb va alege pentru traversarea oceanului drumul alizeelor, iar la 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, un marinar de pe caravela Pinta, zărește pentru prima dată pământul, descoperindu-se astfel Lumea Nouă. Cu toate că reușise să descopere America, Columb nu a știut niciodată unde se află, el a crezut tot timpul cât a stat în această zonă că se afla în Orientul îndepărtat și nu pe coasta estică a Americii Centrale.

• 1595:  Domnul Moldovei, Ștefan Răzvan, ocupă Bucureștiul.

Ștefan Răzvan a fost domn al Moldovei  în perioada aprilie 1595 –  decembrie 1595, si este citat ca una dintre  puținele figuri ale istoriei românilor care ar  fi avut origini țigănesti.

Fiul unui  tigan musulman care emigrase către Moldova din Imperiul Otoman și al unei femei moldovence,  se pare ca a servit în armata regelui Henric al IV-lea al Frantei si  apoi în armata poloneza.

Înainte de a accede la tronul Moldovei  avea titlul de hatman.

A luptat alături de Mihai Viteazul și a principelui transilvanean Sigismund Bathory  împotriva otomanilor si  i-a succedat la tron lui Aron Voda, pe care l-a alungat de pe tron, devenind domn.

Detronat la randul sau ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movila.

Bătălia decisivă a fost dată la  Areni, lângă Suceava.

Pierzând bătălia, Ștefan a fost capturat în încercarea sa de a fugi spre Transilvania  și a fost executat prin tragere in teapa.

 A fost imortalizat in drama istorica a lui Haşdeu,”Răzvan şi Vidra.

• 1810: Primul festival Oktoberfest: cetățenii din München au fost invitați să se bucure de celebrarea căsătoriei prințului Ludwig I al Bavariei cu prințesa Therese von Sachsen-Hildburghausen.

Oktoberfest (în trad. "Sărbătoarea lui octombrie"), în dialect d’Wiesn, este una din cele mai mari serbări populare din lume. Se desfășoară anual, în München, de la mijlocul lui septembrie până în octombrie.

Ideea a pornit de la un subofițer din garda națională bavareză. Acesta a sugerat organizarea unei curse de cai cu ocazia festivităților legate de căsătoria prințului moștenitor Ludovic I al Bavariei cu prințesa Therese von Hildburghausen. Regele Bavariei, Maximilian I, s-a arătat mai mult decât încântat de această sugestie. La 17 octombrie 1810 avea loc cursa de cai, pe care prințesa-mireasă a denumit-o Oktoberfest. Ca loc de desfășurare a fost aleasă o pajiște nefolosită de la marginea orașului, denumită ulterior "Theresienwiese" (pajiștea Tereziei).

La această primă festivitate, băuturile nu au fost servite în locul de desfașurare a cursei, ci în centrul orașului. În anul următor, autoritățile au decis reluarea festivalului, de această dată sub patronajul Asociației de Agricultură Bavareză, care a folosit evenimentul în scopuri publicitare, prezentându-și serviciile paralel cu desfășurarea evenimentului. În anii ce au urmat, festivalul a fost finanțat de diferite firme private. Din anul 1819, Oktoberfest-ul a intrat sub patronajul edililor orașului, care și-au asumat responsabilitatea organizării sale anuale. Cu timpul, conducerea orașului a permis vânzarea și consumarea băuturilor alcoolice în perimetrul Oktoberfest-ului. Acest lucru a presupus amplasarea unor mese și bănci lungi, care în timp s-au înmulțit considerabil. Pe lângă bere, vizitatorii Oktoberfest-ului se puteau distra la popice, dans și multe altele. La finele secolului, datorită numărului tot mai mare de vizitatori, au fost introduse corturile, fiecare firmă având cort separat. Fiecare festival debutează cu defilarea firmelor participante, reprezentate de căruțe împodobite festiv și trase de patru cai. Defilarea are ca punct de plecare piața centrală a orașului, Marienplatz. Această defilare a fost inițial necesară, berăriile fiind nevoie să își transporte butoaiele cu bere la marginea orașului, pe locul destinat festivalului. În anul 1880 curentul electric a adus un plus de farmec festivalului berii, iar în anul 1881 s-a prăjit primul bou, care a fost consumat destul de rapid, apoi, în 1885, au apărut primele meniuri clasice: jumătăți de pasăre - pui sau rață - servite de obicei cu tradiționalul Brezn (covrig) münchenez. Corturile berăriilor au încetat să fie în același timp și loc de amuzament, pentru acestea creându-se locuri noi. Prima halbă de bere din sticlă a fost introdusă în anul 1892, fiind astăzi cel mai căutat suvenir la Oktoberfest.

În anul 1935, cu ocazia aniversării nunții de argint a cuplului regal bavarez, s-a organizat o paradă de costume populare bavareze. Aceasta a devenit însă tradiție la Oktoberfest doar din anul 1950. Astăzi, parada de costume populare este una dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 9000 de participanți. Pe lângă costume germane, se pot admira și porturi specifice austriece, italiene, elvețiene, poloneze și chiar norvegiene. La paradă mai participă și formații de muzică populară, asociații de vânători, precum și reprezentanți ai berăriilor participante.

Tradiția conform căreia primarul orașului dă cep primului butoi de bere în prima sâmbătă la ora 12, declarând astfel deschis festivalul, a fost inaugurată relativ târziu, în anul 1950. Această ceremonie este deosebit de importantă, înainte de acest moment consumarea alcoolului în perimetrul Oktoberfest-ului nefiind permisă. Cortul în care se desfășoara ceremonia este în fiecare an altul, pentru a da ocazie fiecărei firme sa beneficieze de primul aflux de vizitatori. Oktoberfest-ul este vizitat de atât de multe naționalități încât a incetat să mai fie un festival regional și s-a transformat într-unul internațional. Unele naționalități sunt atât de fidele Oktoberfest-ului încât au primit și spațiu privilegiat: al doilea week-end este dedicat italienilor, a căror prezență numeroasă și gălăgioasă la Oktoberfest este constantă. Străzile München-ului și locurile de camping sunt, chiar dinante de începerea festivalului, populate până la refuz de rulote albe, cu numere de Italia.

Loc și perioadă de desfășurare

Locul ales inițial de regele Bavariei a rămas consacrat acestui festival până în zilele noastre când, evident, este situat central, în apropierea celui mai mare nod de cale ferată din München - Hauptbahnhof (Gara centrală). Oktoberfest-ul este denumit, mai ales de către bavarezi, Wies'n ("pajiște" în dialect bavarez), datorită pajiștii pe care se organizează. Oktoberfest nu este singurul festival ce se organizează în acest perimetru: de-a lungul anului, Theresienwiese (acesta este numele oficial al terenului) găzduiește festivale cu diferite tematici, anuale sau doar ocazionale. Suprafața destinată festivalului berii este de 31 ha, din totalul de 42 ha pe care îl măsoară Theresienwiese.

Oktoberfest nu a fost la origine o manifestare singulară: septembrie era în mod tradițional luna festivalurilor berii și aceasta nu doar datorită nevoii oamenilor de a petrece. O lege germană din anul 1539 stipula faptul ca berea nu putea fi produsă decât între 29 septembrie și 23 aprilie, deoarece pe perioada verii riscurile unor incendii în timpul prelucrării berii erau mult mai mari. Neavând condițiile de depozitare pe care le au astăzi, producătorii trebuiau să vândă toată berea din anul respectiv înainte de a putea începe producerea uneia noi. De aici și multitudinea de festivaluri la care berea se găsea din belșug.

Oktoberfest-ul începe în jurul datei de 20 septembrie și se termină în prima duminică din octombrie; excepție de la această regulă se face doar în anii în care prima duminică din octombrie cade pe 1 sau 2. În acest caz, festivalul se prelungește până la data de 3 octombrie, Ziua Unificării Germane. Dar de ce i se spune Oktoberfest când el se desfășoară, cu excepția ultimelor 2-3 zile, în luna septembrie? Ei bine, numele, pe care prințesa-mireasă l-a ales foarte inspirat, se leagă de perioada în care a avut loc festivalul prima dată: 12-17 octombrie 1810. Această tradiție a fost modificată din anul 1872, când s-a hotărit că în luna octombrie vremea era prea rece pentru un astfel de eveniment desfășurat în aer liber. Numele, deja consacrat, nu i-a fost însă schimbat, de unde și necesitatea extinderii acestuia până în primele zile ale lunii octombrie.

Statistici și recorduri

    6.000.000 de vizitatori, în medie

    12.000 de oameni lucrează la Oktoberfest, dintre care 1600 sunt chelnerițele

    200.000 de halbe de bere au fost recuperate în anul 2006 de la vizitatorii care încercau să le sustragă

    1440 de toalete publice satisfac nevoile stringente ale vizitatorilor

    43 de km de cabluri șerpuiesc, la vedere sau ascunse, pe întreaga suprafață a Theresenwiese

    30% din produția anuală de bere din München se consumă în timpul festivalului

    cei mai mulți litri de bere consumați:12.000 hectolitri, în anul 1910, la aniversarea centenarului

    cei mai mulți vizitatori: 1985, la sărbătorirea a 175 de ani

    cea mai lungă pauză: 1939-1948

    cel mai mare cort, în anul 1913, al firmei Pschorr-Rosl: 5500 metri pătrați, 12.000 locuri

    cele mai multe halbe de bere băute: 10, în anul 1901 (pentru care respectivul domn a primit și un premiu). Bineînțeles că în ziua de azi se bea și mai mult, dar nimeni nu mai stă să numere: toată lumea se distrează

• 1823: Scoțianul Charles MacIntosh patentează primele pelerine de ploaie.

Încă din Antichitate, grecii şi romanii obişnuiau să se ferească de ploaie cu ajutorul mantalelor din lână. În Evul Mediu pelerinele făceau parte din moda de zi cu zi. Cei care au găsit însă o metodă eficientă de a ţine umezeala la distanţă au fost indienii din Amazon. Aceştia obişnuiau să-şi impregneze hainele şi încălţămintea cu o substanţă albă extrasă din arborele de cauciuc. Când, în secolul al XVI-lea, exploratorii europeni au ajuns în America au fost uimiţi de această inovaţie a indigenilor. Şi, bineînţeles, „au împrumutat” metoda.

Descoperirea scoţianului Macintosh şi primul client

Presiunile vieţii moderne şi nevoia de deplasare fără să te uzi chiar şi atunci când toarnă cu găleata i-au făcut pe oameni să experimenteze soluţii de îmbrăcăminte care să le asigure protecţie. Încercări de a inventa haine rezistente la apă au fost făcute încă din secolul al XVIII-lea de chimişti şi de industriaşi precum francezul François Fresneau (în 1748) şi scoţianul Jahn Syme (în 1815).

Folosirea cauciucului la confecţionarea hainelor nu a fost un succes de la bun început. Cauciucul făcea îmbrăcămintea greu de purtat. Dacă vremea era caldă, hainele deveneau moi şi lipicioase, dacă era rece, deveneau grele şi rigide. Problema a fost rezolvată în secolul al XIX-lea de către Charles Macintosh. În 1823, scoţianul Macintosh, fabricant de produse chimice, a descoperit o modalitate mai bună de a impermeabiliza hainele cu ajutorul cauciucului. Pe atunci, industria de rafinare era nouă. Naftalina din gudron era un produs secundar rezultat din distilarea petrolului, folosit în producţia chimică. Acest lichid uleios şi volatil era o hidrocarbură complexă. Macintosh a dizolvat cauciucul în naftalină, lichefiindu-l. Acest lichid era distribuit pe suprafaţa stofei făcând-o impermeabilă.

În acelaşi an 1823, Macintosh a patentat tehnologia impermeabilizării materialelor. Acest proces presupunea suprapunerea a două straturi de material tratat cu o mixtură din naftalină şi cauciuc peste ţesătură. Fabricile au început să producă pe scară industrială haine impermeabile un an mai târziu, adică în 1824. Primul client a fost armata britanică. Descoperirile lui Macintosh au dus la descoperirea altor modalităţi de folosire a cauciucului, inclusiv a anvelopelor de maşină şi bicicletă.

Procesul de vulcanizare a cauciucului a fost dezvoltat de Charles Goodyear, un negustor de mărfuri din Philadelphia, în 1839. Vulcanizarea însemna tratarea cauciucului fierbinte cu sulf, procedură ce conferea elasticitate şi uşurinţă în prelucrare. S-a mai făcut astfel un pas înainte în obţinerea unor obiecte de îmbrăcăminte extrem de necesare.

• 1872: Prin decret imperial a fost înfiinţată Universitatea din Cluj

La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar și rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Instituția și-a deschis porțile cu patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Pe lângă ultimele două facultăţi, a fost întemeiat de asemenea un institut pedagogic, unde urmau să fie pregătiţi viitorii profesori de gimnaziu. Primul rector al universităţii clujene a fost Áron Berde , anterior director al Academiei de Drept de la Cluj.

Înființată în anul 1872, UBB Cluj este cea mai mare universitate din țară, având mai mult de 38.000 de studenți înscriși la nivel de licență, masterat și doctorat, în 516 programe de studii în limba română, maghiară, germană, engleză și franceză. Universitatea a fost clasată între primele trei universități din România din punctul de vedere al calității programelor sale, dar ocupă un loc semnificativ și în topul universităților europene.

• 1931. Se inaugurează statuia lui Isus din Rio de Janeiro, Brazilia.

 Are 30 de metri înălțime fără să se includă cei 8 metri ai soclului, lățimea între brațe este de 28 metri, are o greutate de 635 de tone și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.

Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia), amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado (700 m), în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui.

Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul, reprezentativ pentru Art Deco, are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri, lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 635 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips, precum și sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski.

Devenind celebru în Franța ca portretist, sculptorul român Gheorghe Leonida a fost inclus de către Paul Landowski în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, fiind însărcinat să realizeze capul statuii Mântuitorului. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În orașul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depășește cu 8 m înălțimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia și Portugalia mai multe copii ale statuii.

1933. Alcatraz devine, neoficial, închisoare federală, prin preluarea de către Departamentul Justiției a unei cazărmi care servise drept unitate diciplinară a Armatei SUA.

• 1935: S-a născut Luciano Pavarotti, tenor italian, la Modena, in Italia. 

Si-a abandonat cariera de profesor ca sa devina cantaret, decizie care a fost inspirata pentru ca foarte curand a reusit sa castige un premiu international intr-o competitie desfasurata in 1961 la Teatrul Reggio.

In acelasi an si-a facut debutul pe scena. A luat apoi parte la turneul facut de artistii de la Scala prin Europa, in perioada 1963-1964 cantand alaturi de acestia. In 1965 a cantat alaturi de Joan Sutherland in opera “Lucia di Lammermoor“, iar in 1968 a aparut pentru prima data in fata spectatorilor din

Vocea sa inconfundabila a impresionat milioane de persoane, iar aparitiile sale televizate au reusit sa creasca numarul iubitorilor de muzica clasica.

Si-a publicat o carte biografica si a apaut in filmul “Yes, Girogio”. A cantat pe cele mai mari scene ale lumii, dar si pe stadioane si a aparut in concerte impreuna cu vedete ale muzicii pop si rock.

A initiat o serie de spectacole – “Luciano Pavarotti si prietenii” – pentru strangerea de fonduri in scopul ajutorarii celor aflati in dificultate.

A decedat in urma unei boli grave la data de  6 septembrie 2007.

• 1999: pe 12 octombrie, populatia globului a atins cifra de 6 miliarde de locuitori, iar aceasta zi a primit numele Ziua celor sase miliarde.

In 1974, Organizatia Natiunilor Unite proclamase “Anul International al Populatiei” si invitase, pentru prima data in istorie, toate statele lumii la Conferinta Mondiala a Populatiei ale carei lucrari s-au desfasurat in luna august in Bucuresti. In acel an populatia mondiala atinsese pragul de 4 miliarde de locuitori, asta in timp ce populatia Terrei a ajuns la primul miliard de locuitori in jurul anului 1804, la 2 miliarde 1927, pentru ca apoi numarul locuitorilor sa se ridice la trei miliarde in 1960, 4 miliarde in anul1975. A urmat anul 1987, cand s-a atins cifra de 5 miliarde de locuitori, iar in anul 1999 se sarbatorea Ziua celor sase miliarde. Pragul de 7 miliarde de pamanteni a fost atins in Filipine, pe 30 octombrie 2011, odata cu nasterea micutei Danica Camacho. La nasterea acesteia a asistat si Lorrize Mae Guevarra, atunci in varsta de 12 ani si care, in 1999 fusese declarata simbolic pamanteanul cu numarul sase miliarde. O.N.U. estimeaza ca populatia globului va atinge 8 miliarde de locuitori in anul 2025, urmand ca pana in 2050 numarul acesteia sa creasca la 9 miliarde.

Să aveți o zi frumoasă!