17 Noiembrie

Este a 321-a zi a anului.
Au mai rămas 44 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 14 m și apune la 16 h 47 m.

Citatul zilei

„Nimic nu este mai presus pe pământ decât omul, nimic nu este mai presus în om decât mintea și sufletul.”  (Giovanni Pico della Mirandola, filozof și învățat umanist italian din perioada Renașterii, n. 24 februarie 1463, Mirandola - – 17 noiembrie 1494)

 Ziua Internațională a Studenților

Ziua de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua internațională a studenților în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga. Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat, în Praga, o demonstrație a studenților de la Facultatea de Medicină din Universitatea Charles, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstrațiilor, nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.

Ziua Internațională a Studenților este o celebrare a multiculturalismului, diversității și cooperării între studenții din întreaga lume.

Pe 17 noiembrie 1939, nouă studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în lagăre de concentrare, după ce au demonstrat în faţa Universităţii din Praga împotriva ocupaţiei naziste din Cehoslovacia şi împotriva uciderii studentului Jan Opletal şi a muncitorului Václav Sedláček, ce participaseră la un miting anti-nazişti.

În 1941, la Consiliul Internaţional al Studenţilor de la Londra, a fost luată decizia ca 17 noiembrie să fie declarată oficial Ziua Internaţională a Studenţilor, în memoria studenţilor ucişi sau trimişi în lagăre de concentrare.

În toamna anului 1989, la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieșirea din comunism, prin demonstrații studențești, urmând ca în ziua următoare să facă același lucru și cehii. Manifestația desfășurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenți, s-a soldat atunci cu circa 600 de răniți. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestațiilor anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul ''Revoluției de catifea'' din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Ziua internațională a studenților este în prezent marcată în țări precum Grecia, Republica Cehă și Slovacia. Revolta studenților politehniști din Atena împotriva juntei militare grecești din 1973 a atins apogeul în 17 noiembrie, când la primele ore ale dimineții un tanc AMX 30 a dărâmat porțile blocate ale Politehnicii.
"Un moment de cotitură în mișcarea pentru drepturile studenților a fost adoptarea de către Uniunea Europeană a Studenților a Cartei Drepturilor Studenților europeni, ca document de referință vis-a-vis de drepturile pe care le au toți studenții din Europa. Indiferent de istoria pe care o au studenții din fiecare stat în parte, studenții au rămas o forță progresivă a societății, o elită intelectuală emergentă și un factor de progres. Adesea, tentativele studenților de a aduce schimbare au fost înăbușite de forțe reacționare în locuri precum Piața Tiananmen în 1989 sau în Piața Universității în 1990", arată Asociația Studenților Chimiști a Universității din București pe site-ul http://asc-ub.ro. 

 
Potrivit site-ului citat, ANOSR dorește să reînvie spiritul purtat de studenții de atunci; să acorde importanța cuvenită zilei de 17 noiembrie. "Nu e o zi oarecare, e o zi în care studentul a revoluționat întreaga societate. Ca o subliniere a importanței pe care o acordăm istoriei, în ziua de 17 noiembrie, în țară vor fi organizate diferite manifestații de către organizații studențești'', precizează Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

Ziua Internaţională a Prematurităţii

Ziua mondială a prematurității este marcată, anual, la 17 noiembrie. Nașterea prematură este nașterea care are loc înainte de 37 de săptămâni complete de sarcină. 
Ziua Internațională a Prematurităţii a fost recunoscută de oficialităţi ȋncă din 2011 prin iniţiativa Organizatiei EFCNI (Fundația Europeană pentru îngrijirea copiilor nou-născuți) care apară interesele prematurilor și a nou-născuților, dar și ale părinților acestora, la care este afiliată şi Asociaţia Unu şi Unu din România.
Rostul Zilei mondiale a prematurității este de a educa mamele cu privire la anumite stiluri de viață ce ridică probabilitatea unei nașteri premature, cât și perfecționarea actului medical și găsirea resurselor financiare pentru dotarea tuturor maternităților cu aparatura necesară acestor copii speciali.
Printre factorii de risc ce pot duce la o naștere prematură, care pot fi evitați însă de viitoarele mame, se numără fumatul, consumul de alcool, utilizarea medicamentelor, regimul alimentar, stresul, vârsta de peste 35 de ani. Pe de altă parte, aparatura menționată include incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina și funcțiile vitale ale nou-născuților prematur. 
15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an, număr în continuă creștere. Peste 60% dintre cazuri se înregistrează în Africa și în Asia de Sud. În țările sărace, aproximativ 12% dintre bebeluși sunt născuți prematur, față de 9% în țările mai bine dezvoltate. 

Studiile ONU, EFCNI sau UNICEF la nivel internațional arată că 79% dintre bebeluși sunt născuți între 32 și 36 de săptămâni, 10% între 28-31 de săptămâni, iar 11% vin pe lume la doar 28 de săptămâni. Nou născutul înainte de 28 de săptămâni de gestație este expus unor riscuri mari de a dezvolta probleme severe de: surditate 3%; cecitate (orbire) 8%; paralizie cerebrală 8-12%; retard mintal 14%.

Nou născuții între 1500 și 2500 de grame pot avea diferențe ale coeficientului de inteligență față de un nou născut la termen. Nou născuții ce cântăresc peste 2500 de grame au un risc foarte mic de apariție a unui retard în dezvoltare.

In Romania, la fiecare 5 ore, moare cate un copil cu varsta sub un an.

Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi totuşi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante. Aceasta este concluzia raportului „Boorn too soon”, realizat de Save the Children International şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dat publicităţii pentru a marca Ziua Mondială a Prematurităţii, pe 17 noeimbrie.

„Boorn too soon” ne arată că:

- La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna 32 şi 37 de sarcină

- Rata naşterilor premature este în creştere în aproape toate ţările

- Peste un milion de bebeluşi mor anual din cauza complicaţiilor care apar la naşterea prematură. Mulţi dintre cei care supravieţuiesc suferă de dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi de învăţare, dar şi de probleme vizuale şi auditive.

Peste 60% din naşterile premature au loc în Africa şi Asia de Sud. Printre primele 10 ţări cu cifrele cele mai ridicate se află Brazilia, SUA, India şi Nigeria, ceea ce arată că naşterea prematură este cu adevărat o problemă globală. Din cele 11 ţări cu rate de prematuritate peste 15%, toate cu excepţia a două dintre ele se află în Africa Sub-Sahariană (Fig. 2). În ţările cele mai sărace, în medie, 12% dintre bebeluşi se nasc prea devreme, comparativ cu 9% în ţările cu venituri mai ridicate. La nivel de ţară, riscul este mai mare în rândul familiilor sărace.

„Aceşti bebeluşi se nasc prea repede, însă ei nu vin pe lume pentru a muri”, spune dr. Joy Lawn, MD of Save the Children International.

În România, mortalitatea infantilă este o problemă majoră. Aici mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.

Organizaţia Salvaţi Copiii a demarat în acest sens programul „Fiecare copil contează”, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă în Romania. Programul nostru, pe termen lung, se concentrează pe urmatoarele componente:

- Informarea şi educarea gravidelor şi a tinerelor mame din comunităţile defavorizate din România

- Strângerea de fonduri pentru dotarea a 15 maternităţi din ţară

- Intervenţia pentru îmbunătăţirea programelor naţionale ce privesc mama şi copilul.

„Aproape 40% dintre copiii născuţi prematur care nu reuşesc să supravieţuiască au avut la naştere tulburări respiratorii şi cardio-vasculare. Mai mult, 22% dintre prematuri se pierd din cauza afecţiunilor materne. Este timpul pentru o implicare maximă în educaţia mamelor, pentru perfecţionarea sistemului şi a actului medical şi nu în ultimul rând, pentru găsirea resurselor financiare care să aducă cât mai multe maternităţi din România la standardele minime necesare îngrijirii acestor copii speciali”, declara Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Fiecare dintre noi poate contribui la efortul comun de salvare a vieţilor bebeluşilor noştri!

15 milioane de copii se nasc prea devreme în fiecare an

Mai mult de 1 din 10 bebeluşi se naşte înainte de termen, iar această situaţie afectează familiile din întreaga lume.

Peste 1 milion de copii mor în fiecare an din cauza complicaţiilor naşterii înainte de termen. Mulţi dintre cei care supravieţuiesc suferă de dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi de învăţare, dar şi de probleme vizuale şi auditive.

Potrivit unui comunicat de presă al organizației "Salvați Copiii", din noiembrie 2017, România are una dintre cele mai sumbre statistici privind mortalitatea infantilă în Europa: o rată de 7,4 copii dintr-o mie de nou-născuți mor în țara noastră înainte de a împlini un an, prin comparație cu media europeană, de două ori mai mică (3,7?). Analizele realizate de "Salvați" au arătat că echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, deoarece 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.
Mai mult, există un deficit mare de paturi de terapie intensivă pentru nou născuți și de linii de gardă pentru neonatologie, acestea din urmă inexistente în maternitățile de nivel I.
În România, aproximativ 20.000 de copii care se nasc anual înainte de termen.

Incidenţa naşterilor premature este în creştere în aproape toate ţările, lucru dovedit de date concrete. Prematuritatea este principala cauză a decesului la nou-născuţi (bebeluşi în primele 4 săptămâni de viaţă) şi a doua cauză de deces după pneumonie la copii sub 5 ani.

Progresul la nivel global în ceea ce priveşte supravieţuirea şi sănătatea copiilor până în 2015 şi după această dată nu poate fi realizat fără abordarea problemei naşterii înainte de termen.

Investiţiile în sănătatea maternă şi îngrijirile neonatale vor reduce rata naşterilor de feţi morţi şi va îmbunătăţi prognosticul pentru femei şi nou-născuţi, mai ales pentru cei prematuri.

Prevenirea naşterii premature trebuie accelerată. Planning-ul familial şi emanciparea femeilor, în special a adolescentelor, alături de o calitate mai bună a îngrijirilor înaintea, în timpul şi în urma sarcinii pot contribui la reducerea ratelor de naşteri premature. Pentru a accelera progresul este nevoie de investiţii strategice în inovaţie şi cercetare.

Datele istorice şi noile analize arată că decesele provocate de complicaţiile generare de naşterea prematură pot fi reduse cu peste trei sferturi chiar şi în absenţa unor îngrijiri intensive neonatale.

Inegalităţile în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire la nivel mondial sunt foarte mari: jumătate dintre bebeluşii născuţi la 24 de săptămâni (cu 4 luni înainte de termen) supravieţuiesc în ţările cu venituri ridicate, însă în ţările cu venituri reduse, jumătate dintre bebeluşii născuţi la 32 de săptămâni (cu două luni înainte de termen) mor din cauza lipsei unor îngrijiri minime, precum căldură, suport pentru alăptat şi îngrijiri de bază pentru infecţii şi probleme respiratorii.

În ultimul deceniu, în unele ţări, rata deceselor din cauza prematurităţii s-a înjumătăţit datorită unei formări adecvate a lucrătorilor din prima linie în îngrijirea bebeluşilor prematuri, precum şi datorită îmbunătăţirii accesului la bunuri şi echipamente necesare pentru salvarea de vieţi.

Sursa: http://www.comunicatemedicale.ro/

Ziua Fără Datorii 😂

În fiecare an, la 17 noiembrie Comunitatea Europeană serbează Ziua Fără Datorii. Evenimentul are ca scop adoptarea în rândul populației a unei atitudini conștiente și responsabile față de credite și față de achitarea datoriilor.

“Ziua fără datorii” ne reamintește tuturor necesitatea de a fi la zi cu achitarea obligațiilor de plată. Ea reprezinta o ocazie pentru a face un rezumat al situației financiare personale, pentru a ne reaminti cui datorăm bani şi cât şi să acţionăm în sensul achitării acestora.17 NOIEMBRIE înseamnă, înainte de toate, o ocazie de a înțelege că orice sumă, oricât de mică, neplătită la timp, reprezintă o datorie, iar vecinul, vânzătorul de la magazinul din colț, prietenul sau membrul familiei așteaptă achitarea acesteia. Dacă nu-și primesc banii la timp, ar putea avea ei înșiși dificultăţi financiare. În plus, există riscul ca data viitoare să nu ne mai împrumute!

La rândul dumneavoastră, poate ați împrumutat sume mai mici sau mai mari de bani unor prieteni sau cunoștințe. Ar fi bine ca și aceștia să-și achite datoriile către dumneavoastră în această zi.

Achitarea datoriilor nu poate fi amânată la nesfârșit! De aceea am am lansat o zi pe an în care ne putem achita de toate aceste obligații! Pe 17 noiembrie vă provocăm să vă achitați datoriile acumulate, de orice fel ar fi ele: factura la telefon, factura la utilități, împrumuturi luate de la prieteni, rata la bancă etc. Vă provocăm să vă eliberați de această problemă care cu siguranță vă apasă și să sărbătorim împreună Ziua Fără Datorii!

Dacă vă confruntați cu un nivel crescut de îndatorare, aveți la dispoziție o lună pentru a vă gândi cum să vă reglementați datoriile și să vă redresați astfel din punct de vedere financiar.

Pregătirea pentru “Ziua fără datorii” înseamnă în primul rând o reflecție asupra stării finanțelor personale. Înțelegerea problemei îndatorării excesive și voința de a lupta pentru stingerea obligațiilor de plată sunt primii pași pe calea ieșirii din problema datoriilor.

“Ziua fără datorii” face parte din campania educațională “Datoria mea”, derulată de către compania de colectare a creanțelor KRUK International. Campania are ca scop adoptarea în rândul populației a unei atitudini conștiente față de credite și responsabile față de achitarea datoriilor.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 284: Armata îl proclamă împărat al Romei pe Diocleţian. 

A condus imperiul de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.

După bătălia de la Margus (primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unicul împărat, desemnându-l Caesar pe tovarășul său de arme, Maximian,  la 1 aprilie 285.

Apoi, la 1 martie 286 îl numește Augustus (deci coîmpărat) și îl însărcinează cu apărarea Occidentului.

La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius și Constanțiu I.

Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei).

Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian, vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.

Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.

Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine, care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.

Imperiul depășește în timpul domniei lui Dioclețian criza prin care a trecut in secolul III. O grijă deosebită este acordată întăririi limesului și construirii de numeroase castella și drumuri, care fac din graniță o zonă fortificată.

Efectivele militare sporesc la cca. 500 000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile. Dobrogea este separată de Moesia Inferior și transformată în provincie separată, sub numele de Scythia (cu reședința în orașul Tomis), aparținând diocezei Tracia și apărată de 2 legiuni cu garnizoana la Noviodunum și Troesmis.

În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian abdică în aceeași zi (1 mai 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevin persoane particulare. Dioclețian se retrage, până la moarte, în palatul său din Spalatum (azi Split, în Croația).

• 1224: Prima mențiune a bisericii „Sf. Mihail” din Cisnădioara (județul Sibiu)

Monument istoric şi de arhitectură din secolul al XIII-lea, edificiu este considerat drept cel mai vechi monument de arhitectură în stil romanic pur din Transilvania. Biserica din Cisnădioara se înscrie în seria bazilicilor de inspiraţie renană din zona Sibiului, alături de cea din Cisnădie, Ocna Sibiului, Guşteriţa etc. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că monumentul ecleziastic nu a fost modificat de-a lungul timpului, aşa cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor din Transilvania. Unele modificări au fost făcute după invazia tătarilor din 1241, modificări care relevă influenţa şantierelor din Ungaria vestică, influenţe ce sunt vizibile şi în zona Sibiului şi a Sebeşului începând din anul 1260.

• 1558: Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii.

Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane și sora sa vitregă, Maria I). A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară” sau „Gloriana”. S-a născut în 1533, din căsătoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu puțin timp după nașterea fetei, a fost decapitată. Avea trei ani când toată lumea din curte a uitat de ea, unde până atunci fusese răsfățată. Era o fată înțeleaptă, învățată, cu un caracter violent, dar știa să rămână și izolată; a crescut între intrigi și comploturi, care au făcut-o precaută și bănuitoare.

În 1558, la numai douăzeci și cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredințează soarta țării, care a devenit slabă și săracă în urma războaielor și a luptelor religioase. Elisabeta jura că îi va purta de grijă până la moarte. Aceste cuvinte au constituit pentru ea un jurământ cât se poate de real, lucru de care miniștrii și consilierii s-au convins imediat ce au cunoscut caracterul noii stăpâne. Fiind convinsă că soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, în timpul celor patruzeci și cinci de ani de domnie își îndeplinește sarcina cu multă maiestuozitate și siguranță în sine. Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Marii dramaturgi William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson au avut o carieră înfloritoare în timpul domniei reginei Elisabeta. În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulteriori la paisprezece.

În timpul domniei Elisabetei I, Biserica anglicană devine Biserica oficială. Regina a stabilit o Biserică ce reprezenta un compromis între credința protestantă și cea catolică. În anul 1587, Maria Stuart, regina scoțienilor a fost executată de Elisabeta I, pentru că a complotat împotriva ei. Elisabeta îl acceptă însă ca moștenitor pe fiul Mariei, Iacob VI Protestantul, al Scoției. Condamnarea la moarte a reginei Scoției a declanșat războiul cu Filip al II-lea, regele Spaniei. Virginia, o colonie engleză din America de Nord și ulterior membră a Statelor Unite, a fost denumită după porecla Elisabetei „Regina Virgină”.

• 1749: S-a născut Nicolas Appert, inventator francez.

Nicolas Appert (n. Châlons-en-Champagne 17 noiembrie 1749 - d. Massy 1 iunie 1841) a fost un inventator francez.

A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj (d. 1841).

Este autorul procedeului de conservare a alimentelor prin sterilizarea lor termică, după ce au fost închise etanș în borcane sau cutii de tablă (Procedeul Appert, 1795).

Procedura a fost descoperită întâmplător. În 1795 armata franceză a oferit 12 mii de franci pentru metode eficiente de conservare a alimentelor. Ap=ert, după 15 ani de experimente, a prezentat în 1810 procedura prin sterilizare termică, câștigând premiul. Tot în acest an a publicat cartea întitulată L'Art de conserver les substances animales et végétales, prima carte despre metoda modernă de conservare a alimentelor.

Anul 2010 a fost declarat de către ministrul culturii al Franței Anul Nicolas Appert în cinstea celui care a descoperit metoda de conservare indispensabilă și azi.

• 1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi „Pensionatul Domnesc de fete”. 

Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi „Liceul Zoia Kosmodemianskaia”.

Școala Centrală este o instituție de învățământ preuniversitar din București care a funcționat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri (între care și Pensionatul Domnesc de Fete). Inițial, Școala Centrală a fost instituția dedicată educației fetelor aparținând elitei bucureștene. A fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizată de Ion Mincu.

„Barbu Ştirbei hotarăşte înfiinţarea unui pensionat domnesc pentru fete, care va funcţiona în primii trei ani (1852-1855) într-o casă particulară de pe podul Târgului de Afară, iar din 1892 în localul propriu, care s-a păstrat până astăzi.”

   

Clădirea liceului este monument istoric.

Are la bază o concepție clasică, care amintește de imaginea și formele regulate, simetrice, ale unor ansambluri mănăstirești de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea (Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Antim).

Planul, de forma dreptunghiulara este compus din 4 aripi, cu parter și etaj fiecare, dispuse simetric în jurul unor curți interioare. Circulația și accesele la toate încăperile se fac printr-o suita de coridoare largi care înconjoară curtea interioara. În partea din spate a curții se afla un mic amfiteatru, iar la etaj se află internatul.

Curtea interioara este mărginită la parter de o suită continuă de arcade trilobate în acoladă, sprijinite pe colonete de piatra. Zidul de deasupra arcadelor este tapisat cu ornamente florale realizate din ceramică colorată.

Fațadele sunt împărțite în două registre prin intermediul unui brâu plasat la nivelul planșeului dintre parter și etaj. Fațada principala are trei elemente majore distincte: un corp central cu intrarea și doua pavilioane de colt, ușor decroșate, așezate în prelungirea aripilor laterale. Liniile simple și suprafețele netede ale fațadelor sunt înviorate de câteva profile și accente. Printre acestea, colonada curții interioare cu toată decorația sa, apoi pe fațada principală, brâul median făcut din faianță policromă, lintourile ferestrelor și lanțul continuu de arcușoare sprijinite pe console de teracota smălțuite verde de sub streașină.

De asemenea, bow-window-urile de la etajul pavilioanelor de colț amintesc de mușarabieurile turcești.

 La Şcoala Centrala de Fete

• 1858: S-a născut scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf;

A fost prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (în anul 1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (m. 1940).

Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf (n. 20 noiembrie 1858, Östra Emterwik, Värmland - d. 16 martie 1940) a fost o scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914).

Opera sa posedă puternice tendințe moral-educative, cultivând trecutul legendar, conservarea valorilor perene, tradiția. A scris romane de factură epopeică, pline de fantezie și lirism, cu rezonanțe din vechile legende scandinave.

De asemenea, a mai scris proză pentru copii, îmbinând într-o viziune poetică unică o lecție metaforică de geografie, istorie și cultură. "... ca prețuire pentru nobilul său idealism, bogăția fanteziei și expunerea spirituală care îi caracterizează opera".

Selma Lagerlöf s-a născut în Mårbacka (Värmland) la 20 noiembrie 1858. Tatăl ei, locotenentul Lagerlöf, era vesel, activ, sociabil, cu o fantezie bogată, îi plăcea să cânte și să se joace cu copiii. Mama sa era serioasă, muncitoare, înțeleaptă și avea o adâncă înțelegere pentru problemele sufletești ale celorlalți. Bunica sa după tată era o adevărată comoară de legende și cântece populare. Conacul părintesc din Mårbacka apare în toate amintirile ei din copilărie. Casa cu etaj, cu acoperișul învelit cu turbă, cu oameni veseli, cuvincioși și muncitori, apare uneori direct în opera sa. Când Selma avea trei ani, se trezi într-o dimineață cu un picior paralizat, maladie de care nu s-a vindecat complet niciodată. Din acest motiv, Selma nu a frecventat cursurile unei școli, ci a învățat acasă. De mică a citit mult, cărți de aventuri pline de fantezie, O mie și una de nopți, cărțile lui Walter Scott, povestirile lui Andersen. Încă de la 15 ani a început să scrie versuri (nereușite) și și-a propus să devină scriitoare. Dorința de a-și face o situație și starea economică precară a familiei au determinat-o, în 1881, să plece la Stockholm, unde a urmat un an cursurile unui liceu pentru fete și trei ani cursurile Școlii pedagogice. 

Din 1885 până în 1895 a fost învățătoare într-o școală de fete la Landskrona. În această perioadă a scris "Gösta Berlings saga" (1891). Cartea a fost primită cu răceală de către critică; de exemplu Carl David af Wirsen face o recenzie nimicitoare. Faptul acesta se explică prin aceea că Selma Lagerlöf, începând să scrie cartea, a simțit că nu se poate încadra în canoanele literare ale epocii, povestirile ei, atât de intim legate de copilărie și de adolescență, aveau nevoie de o libertate de expresie asemănătoare cu aceea a legendelor populare, aveau nevoie de aerul de saga, de libertate. Abia la doi ani după apariția acestui "eșec literar", un traducător danez a tălmăcit cartea în daneză și astfel "Gösta Berlings" a ajuns pe masa de lucru a lui Georg Brandes, cel mai autorizat critic literar din vremea sa, iar recenzia favorabilă a acestuia a adus consacrarea definitivă a cărții.

 În opera Selmei Lagerlöf predomină povestirea, legenda. Din motive didactice, scrie o carte de lecturi geografice despre Suedia, plină de amintiri istorice și de excelente descrieri ale pământului suedez. Micii sau marii cititori ai acestei cărți, nici nu-și imaginează că a fost scrisă pentru școala elementară. Cartea a fost tradusă în foarte multe limbi și este cea mai cunoscută lucrare a Selmei Lagerlöf: Nils Holgersson underbara resa genom Sverige (Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia) (1907).

Pentru deosebitele ei merite, Selma Lagerlöf a primit titlul de Doctor Honoris Causa și a devenit membru al Academiei Suedeze (1914). În 1939, Selma Lagerlöf a salvat-o de la exterminarea de către regimul nazist pe scriitoarea germană Nelly Sachs, care s-a refugiat la Stockholm. Selma Lagerlöf a decedat în 1940.

• 1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie.

La 17 noiembrie 1869 a fost inaugurat Canalul Suez care leaga Marea Mediterană de Marea Roşie. Ceremonia de inaugurare a fost fastuoasă, la ea luînd parte înalţi demnitari, iar invitata specială a fost împărăteasa Eugénie, soţia împăratului Franţei Napoleon al III-lea. Construcţia canalului, care are acum lungimea de 162 de kilometri, lăţimea de 70-125 de metri şi adîncimea de 8 metri, a durat 10 ani.

De-a lungul timpului s-au făcut numeroase încercări de punere în funcţiune a acestui important canal și fie că era vorba de mari suverani precum sultanul turc Soliman Magnificul, sau regele francez Henric al IV-lea, ori savanţi precum Leibniz, încercările lor nu au avut sorți de izbândă. Ideile au început să prindă mai multă consistenţă abia cu ocazia aventurii napoleoniene în Egipt, iar construcţia canalului, ce are acum o lungime de peste 162 de kilometri și o lăţime între 70-125 de metri, va dura mai mult de 10 ani. În aprilie 1859 a început construcţia Canalului, dar din cauza uneltelor rudimentare, lucrările au avansat foarte încet, iar impasul a fost depăşit abia după ce au fost aduse utilaje moderne din Europa. Cu toate acestea lucrarea a fost din nou oprită deoarece o epidemie de holeră a izbucnit în zonă și a dat peste cap planurile iniţiale. Astfel, inaugurarea canalului s-a făcut cu o întârziere de patru ani față de data care fusese stabilită.

Ideea deschiderii canalului în istmul cu acelaşi nume a fost avansată de către Ferdinand de Lesseps, consulul francez din Cairo, care a încheiat un document în acest sens cu guvernatorul otoman al Egiptului. O echipa de ingineri a început să realizeze proiectul, iar în 1856 a fost înfiinţată o companie care a primit dreptul să exploateze canalul vreme de 99 de ani după deschiderea lui. În aprilie 1859 a început şi construcţia, dar din cauza uneltelor rudimentare a avansat foarte încet. Impasul a fost depăşit abia după ce au fost aduse instalaţii moderne din Europa. Cu toate acestea lucrarea nu a putut fi predată la timp, o epidemie de holeră izbucnită în zonă a dat peste cap planurile iniţiale.

Inaugurarea canalului s-a făcut cu o întîrziere de patru ani, în primul an de exploatare 500 de nave traversînd Suezul. În 1876 s-au efectuat lucrări de modernizare pentru lărgirea lui, iar din 1887 prin calea de navigaţie s-a putut circula şi noaptea. Marea Britanie a preluat pachetul majoritar de actiuni al companei care exploata Canalul Suez în 1875, iar sapte ani mai tîrziu englezii au invadat şi ocupat Egiptul.

Deşi statul arab a obtinut independenţa în 1936, Canalul Suez a rămas în exploatarea britanicilor pînă în 1956 cînd compania de administrare a acestuia a fost naţionalizată de guvernul egiptean. Un an mai tîrziu, calea de navigaţie a fost blocată în urma conflictului militar cu Israelul, a fost redeschisă, pentru ca peste alţi zece ani să fie din nou închisă. Canalul Suez a fost din nou deschis în 1975, cînd a fost iniţiat şi un nou plan de extindere.

Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said la Marea Mediterană și Suez la Marea Roșie.

Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.

Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie.

A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.

Canalul Suez este mărginit de Port Said (31°16′N 32°19′E) și Golful Suez (29°56′N 32°34′E). Măsoară 163 km lungime și 300 m lățime în cel mai îngust loc.

Canalul nu are ecluze, deoarece nu există diferențe de înălțimi. Permite trecerea navelor cu deplasament de până la 150.000 de tone. Pot trece navele cu până la 16 m pescaj, și există planuri de a mări acest pescaj la 22 m până în 2010, pentru a permite trecerea superpetrolierelor. Astăzi superpetrolierele pot descărca o parte din încărcătură într-o barjă a canalului, și o pot reîncărca la celălalt capăt. Există o singură bandă de navigație, cu mai multe locuri de depășire. De obicei, trei convoaie tranzitează canalul zilnic, două către sud și unul către nord. Trecerea durează între 11 și 16 ore, cu o viteză de circa 8 noduri. Viteza redusă previne erodarea malurilor canalului de valurile generate de nave.

Din 1980 s-a deschis un tunel (Tunelul Ahmed Hamdi) pe sub canal, și începând cu 1999, canalul este traversat de o linie de înaltă tensiune. O linie de cale ferată aflată pe malul de vest parcurge paralel întreaga sa lungime.

Volumul de trafic a atins, în 1991, aproximativ 18.300 parcurgeri ale canalului, cu un tonaj total de 426 milioane tone. Marcajul kilometric este în numere arabe și este pozitionat pe malul vestic al canalului.

Regulamentul de trafic naval prin canal și în porturile sale este fixat de Autoritatea Navală a Canalului Suez. Aceste regulamente sunt aplicabile atât pentru nave de război, cât și pentru cele comerciale și civile. Zona canalului este port liber.

Regulament

În general, tranzitarea canalului la primele ore ale zilei nu este posibilă.

Dimensiuni permise

Navele cu lungime de cel mult 50 m pot tranzita canalul cu pescaj de 18,9 m. Navele cu balast cu lungime mai mare de 74,67 m și pescaj la prova 9,75 m și 11 m la pupă pot trece canalul doar în condiții de calm și vizibilitate, cu viteza vântului mai mică de 10 Nd.

Intrări

În ce privește Port Said, toate navele care vin spre el trebuie să contacteze Oficiul Portuar al Canalului Suez. Navele care sosesc dispun de două locuri de ancorare:

    zona N (de nord), pentru VLCC-uri și nave cu pescaj de peste 11,6 m;

    zona S (de sud), pentru toate tipurile de nave.

• 1908: S-a născut Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în 1941) în SUA;

Veteran al postului de radio BBC, o adevărată legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America); rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator, fiind ascultată de oameni din întreaga lume (m. 2004).

• 1942: S-a născut  în Flushing, New York, regizorul de film și producătorul american Martin Scorsese.

In adolescenta a dorit sa devina preot, insa dupa ce a inceput cursurile seminarului si-a dat seama ca ar dori sa faca film.

A absolvit Universitatea New York in 1964 si nu i-a luat prea mult timp sa se impuna ca unul dintre cei mai buni regizori ai tinerei generatii.

Din 1973 a inceput sa isi contureze stilul cu productia “Mean Streets” (“Crimele din «Mica Italie»”), cu Robert De Niro si Harvey Keitel in rolurile principale. Au urmat apoi filme de referinta, ca “Alice Doesn’t Live Here Anymore” (Alice nu mai locuieste aici”), care i-a adus actritei Ellen Burstyn un Oscar pentru interpretare, “Taxi Driver” (“Soferul de taxi”) – pentru care a primit cea mai inalta distinctie la Festivalul de la Cannes, in 1976, “New York, New York”. In 1980, “Raging Bull” (“Taurul furios”) i-a adus indirect un Oscar, actorul Robert de Niro fiind recompensat cu un premiu pentru interpretare.

A inceput sa fie recompensat pentru meritele sale regizorale in 1990, cand „Goodfellas” („Baieti buni”) a luat premiul BAFTA pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor, apoi in 2002 cu „Gangs of New York” („Bandele din New York”) – Globul de Aur pentru regie.

Nu a reusit insa sa isi treaca Oscarul in CV, productia „The Aviator” („Aviatorul”), pe care a realizat-o in 2004, desi a avut 11 nominalizari si a plecat ca favorita la Oscaruri nu a reusit sa ii aduca premiul.

• 1970: Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.

Douglas Carl Engelbart (n. 30 ianuarie 1925, Portland, Oregon, SUA – d. 2 iulie 2013, Atherton, California) a fost un inventator american și un pionier al Internetului. Părinții săi au fost Carl Louis Engelbart și Gladys Charlotte Amelia Munson Engelbart. A devenit celebru prin invenția mausului (împreună cu Bill English). Ca pionier al interacțiunii om-calculator și lider al echipei care a inventat hipertextul și calculatoarele în rețea, a fost un precursor al interfeței grafice și un promotor al dezvoltării și utilizării rețelelor de calculatoare.

Mausul a fost inventat de Douglas Engelbart la Stanford Research Institute în anul 1963 după un vast test de utilizabilitate. Dispozitivul a mai fost denumit în engleză și bug (gândac), dar denumirea a dispărut în favoarea celei de mouse. A fost unul din cele câteva dispozitive de indicat dezvoltate pentru calculatorul „oN-Line System” (NLS) al lui Engelbart, care era un sistem conținând atât hardware cât și software. Ulterior au fost construite dispozitive bazate și pe alte mișcări ale corpului, cum ar fi dispozitive montate pe cap sau atașate de bărbie sau nas, dar în cele din urmă a câștigat mausul, datorită simplității și comodității sale.

Primul maus era relativ voluminos și folosea două roți dințate perpendiculare una față de alta: rotația fiecărei rotițe era translatată în mișcare de-a lungul unei axe a planului. Engelbart a primit patentul US3541541 la data de 17 noiembrie 1970, sub numele "Indicator de poziție X-Y pentru un sistem de afișare". Pe atunci Engelbart se gândea ca utilizatorii să țină mausul cu o mână, în timp ce cu cealaltă tastau pe o tastatură având cinci taste.

Principalele tehnici de translatare a mișcării folosesc senzori mecanici, optici și inerțiali.

Mausul sau mouse, este unul dintre cele mai importante dispozitive periferice de introdus comenzi ale computerului (calculatorului electronic) modern. A devenit aproape un "element" hardware standard al oricărui computer. De obicei mausul este un obiect mic echipat cu una sau mai multe taste, modelat astfel încât să poată fi apucat și mânuit ușor cu mâna. Principiul lui de funcționare se bazează pe recunoașterea de către computer a mișcării sale relativă la suprafața plană pe care este așezat și deplasat.

• 1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.

Revoluția de catifea (în cehă sametová revoluce, în slovacă nežná revolúcia) a fost mișcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii și a revenit la democrație. Curentele deschise și liberale provenite dinspre Uniunea Sovietică, prin intermediul așa-numitei Perestroika, condusă de Mihail Gorbaciov începând cu 1985, s-au concretizat în începerea reformelor politice în țările satelite ale acesteia. În cazul Cehoslovaciei, anul 1977 a rămas în istorie, an în care, în spiritul Primăverii de la Praga, un grup de intelectuali a publicat un manifest numit „Scrisoarea 77”, în care își exprimau dezacordul cu regimul instituit. În 1989, momentul schimbărilor în Europa de est, locuitorii Cehoslovaciei știau despre căderea imperiului sovietic și prăbușirea regimurilor totalitare în țările învecinate de la radio (Radio Europa Liberă). La 17 noiembrie, la Praga, poliția a atacat mii de studenți care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstrațiilor. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husák și reformiștii lui Ladislav Adamec. După greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist cehoslovac a abandonat puterea. Gustáv Husák, până atunci un mare promotor al ortodoxiei comuniste, a devenit la 10 decembrie Președintele Republicii. Evenimentele s-au precipitat și înainte de sfârșitul anului 1989, Vaclav Havel a ajuns la șefia Statului iar Alexander Dubček la președinția Parlamentului.

În iunie 1990 au avut loc primele alegeri democratice, în urma cărora au ieșit învigători Forumul Civic (ceh) și Publicul Împotriva Violenței (slovac). Evoluția politică și sciziunile ulterioare ale acestor partide au clătinat federația în anii 1991 și 1992. După o puternică mișcare naționalistă secesionistă în 1993, a urmat separarea Republicii Cehe și Slovaciei în urma Divorțului de Catifea. Vaclav Havel a devenit primul președinte al Cehiei iar Vaclav Klaus a preluat funcția de premier, în timp ce în Slovacia, Vladimir Mečiar a devenit noul șef al Statului. Republica Cehă și Slovacia au devenit ulterior membri ai Alianței Nord-Atlantice și în mai 2004 au aderat împreună la Uniunea Europeană.

Să aveți o zi frumoasă!