24 Noiembrie

Este a 328 a zi a anului. 
Au mai rămas 37 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 23 m și apune la 16 h 41 m.

Citatul zilei

 (Dale Carnegie, n. 24 noiembrie 1888; d. 1 noiembrie 1955,  celebru autor american de cărți de literatură despre auto-îmbunătățire, salesmanship,vorbit în public și abilități interpersonale)

Ziua în care nu cumpărăm nimic” (Buy Nothing Day)

“Ziua in care nu cumparam nimic” e raspandita in peste 50 de tari din intreaga lume.

In America de Nord aceasta zi cade in prima zi dupa Thanksgiving Day, in care vanzarile ating nivelul maxim).

In Europa si in restul lumii, BND e organizata o zi mai tarziu.

Ideea organizarii unei astfel de actiuni i-a apartinut in 1992  canadianului Ted Dave care a lansat sloganul « enough is enough! » (« ce-i prea mult,e prea mult !») si avea ca scop protestul impotriva societatii de consum si a publicitatii care pune pe primul plan dorinta de a avea,inaintea orice.

Evenimente de-a lungul timpului…

•  1473: Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștilor) şi  îl instalează domn al Munteniei pe Laiotă Basarab.

Ștefan dorea să aibă in Muntenia un domn prieten, în locul vasalului turcilor, Radu cel Frumos, astfel ca in  anul 1470 a  început ostilitățile, prădând Ialomița și arzând cetatea Brailei  (la 27 februarie, în „marțea brânzei”).

Turcii au trimis drept răspuns pe tătari în Moldova, dar Ștefan i-a învins în dumbrava de la Lipnic,  pe Nistru.

După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta a fugit la turci, iar in noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la Bucuresti, și pune în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiota Basarab , insa după 2 ani acesta îl trădează.

• 1632: S-a născut Baruch Spinoza, filozof olandez (d. 1677), figură centrală a proto-iluminismului european; unul dintre marii precursori ai filosofiei moderne (“Tratat teologico-politic”, “Etica”); (m. 21 februarie 1677).  

S-a nascut la Amsterdam, fiind fiul unui negustor evreu care i-a platit studiile cu cei mai buni profesori. A invatat cu medicul Van den Enden, care l-a initiat in fizica, geometrie si filosofie. Spinoza a fost excomunicat din sinagoga datorita opiniilor sale religioase mult prea libere pentru comunitatea din care facea parte. S-a mutat apoi la Haga, unde a inceput sa isi castige existenta din slefuirea lentilelor pentru microscoape, iar in paralel sa studieze scrierile filosofice, in special cele ale lui Descartes. Opera sa principala, publicata la putina vreme dupa moartea sa (1677), a fost “Etica”, un tratat despre Dumnezeu si relatia omului cu divinitatea.

“Siguranţa este bucuria născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, a cărui cauză de îndoială a fost înlăturată”, a spus Spinoza.

•  1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen's Land (mai târziu numită Tasmania)

Abel Janszoon Tasman (1603, Lutjegast, Groningen, Olanda - 10 octombrie 1659, Batavia, insula Djawa) a fost navigator și comerciant olandez, explorator al Australiei și Oceaniei.

Este celebru pentru călătoriile sale din 1642 și 1644, aflat în serviciul United East India Company, fiind primul european cunoscut care a ajuns în insulele Tasmania și Noua Zeelandă.

În 1642 primește comanda unei expediții ce avea drept scop descoperirea de noi tărâmuri în sudul Pacificului, Terra Australis Incognita, necunoscute până atunci europenilor, dar cărora cartografii le bănuiau existența.

Pe 24 noiembrie 1642, Tasman zărește coasta vestică a unei insule, căreia îi dă numele "Pământul lui Van Diemen", în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. Ulterior, colonialiștii englezi îi vor da numele Tasmania.

Pe 13 decembrie, echipajul zărește țărmul sudic al Noii Zeelande. Inițial, Tasman a considerat că a ajuns pe coasta Americii de Sud, mai exact în Tierra del Fuego și o numește Staten Landt.

Pe drumul de întoarcere, trece pe lângă insulele Tonga pe 20 ianuarie 1643. În zona insulelor Fiji, vaporul său este aproape avariat datorită impactului cu coralii din regiune. Îndreptându-se către Noua Guinee, ajunge în Batavia la 15 iunie 1643.

• 1784: S-a născut Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii; (d. 09.07.1850).

Zachary Taylor (n. 24 noiembrie 1784 – d. 9 iulie 1850), cunoscut ca și „Old Rough and Ready”, cel de-al doisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind în funcție între 1849 și 1850

Taylor a fost cunoscut pentru cariera sa militară extinsă și pentru faptul de a fi primul președinte american neales anterior în vreo funcție publică. Zachary Taylor a fost al doilea președinte american care a decedat în decursul mandatului său.

• 1796: S-a născut  la Mediaş, profesorul, gânditorul  umanist, istoricul și pastorul luteran sas din Transilvania, Stephan Ludwig Roth.

 A participat la Revolutia de la 1848 din Ardeal.

În 1842 Dieta de la Cluj  era procupată  să legifereze limba maghiara  ca limbă oficială de stat în Transilvania,cu scopul maghiarizarii tuturor nationalitatilor conlocuitoare.

Revoltat, Roth a scris în celebra broșură  „ Razboiul limbilor  în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei:

„Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba romana ” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.

  A fost condamnat la moarte de către „tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj, pentru „înaltă trădare”, iar sentința a fost executată la trei ore după pronunțare, in ziua de 11 mai 1849.

Adevăratul motiv al condamnării sale au fost ideile și activitatea sa, dar mai ales ideile din broșura în care pleda și susținea drepturile poporului român.

În scrisoarea adresată copiilor săi, în ziua execuției, menționa „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni”(din Transilvania).

A fost înmormântat la Mediaș, unde i s-a ridicat un monument, unde există o casă memorială (pe strada Herman Oberth 10, din Mediaș) și un bust în fața liceului ce-i poartă numele.

• 1816: S-a născut la Bucuresti, pictorul roman de etnie evreiasca  Barbu (Baruh Iehuda) Iscovescu, revoluţionar paşoptist;

A realizat portrete ale lui Avram Iancu si ale domnitorilor  români: Mihai Viteazul, Matei Basarab; (m. 24 octombrie 1854, Constantinopol).

Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Brasov, unde a continuat activitatea revoluționară.

În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeștri din muzee și, la îndemnul lui Nicolae Balcescu  a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români.

În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa , și a murit în 1854  la Constantinopol , fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec în aceeași groapă cu prietenii lui revoluționari, Ion Negulici  și preotul Atanasie Luzin.

Poetul Dimitrie Bolintineanu  a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu.

• 1826: S-a născut Carlo Collodi, scriitor italian, creatorul lui Pinocchio (d. 1890)

Carlo Collodi, pe numele adevărat Carlo Lorenzini, (n. 24 noiembrie 1826 în Florența Italia; d. 26 octombrie 1890 în Florența Italia) a fost un scriitor și ziarist italian, autor al unor unor cărți didactice pentru copii.

El este autorul celebrului roman Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino. Numele pseudonimului său vine la satul Collodi, situat între Lucca și Pistoia, unde s-a născut mama sa Angela Orzali, și unde și-a petrecut și el o bună parte din copilăria vieții lui.

Romanul Pinocchio ne povestește la început despre Gepetto, un tâmplar dintr-un mic orășel italian, care găsește într-o bună zi o buturugă năzdrăvană, din care cioplește o păpușă de lemn pe care o botează Pinocchio. Așa începe povestea lui Pinocchio, o păpușă de lemn, care trece printr-o mulțime de peripeții, din care învață ce înseamnă să fii bun și ascultător. Drept recompensă, „Zâna cea Bună” îl va transforma într-un băiețel adevărat.

Până la vârsta de 17 ani, Carlo a fost elevul mai multor școli conduse de ordine călugărești catolice, unde a adunat variate cunoștinte literare și muzicale, cultura lui perfecționându-se și prin frecventarea cercurilor literare și prin călătorii numeroase. În vremea copilăriei sale, Marele Ducat al Toscanei era încă sub stăpânirea Imperiului austriac, dar el a avut privilegiul să trăiască anii Revoluției de la 1848, ai eliberării și unificării Italiei, ai formării națiunii italiene.

Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Această activitate a fost urmată curând de recenziile articolelor pentru periodicul "L' Italia Musicale" (Italia Muzicală), una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia acelor vremuri. Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câțiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei și prin conducerea sau chiar fondarea unor ziare importante. Un astfel de jurnal a fost "Il lampione", care a fost închis de cenzură dupa evenimentele din 1848, dar a reînceput să apară după 11 ani, cu ocazia plebiscitului pentru unirea cu Piemontul, un act care a prefigurat unificarea Italiei.

În anii 1850, Carlo Lorenzini își extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic și scriitor, dând o atenție deosebită dezvoltării operei și dramei. Anul 1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului Carlo Collodi, pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărților sale în anii 1870 și 1880.

Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii "I raconti delle fate" ("Povestirile zânelor"), o excelentă traducere de basme literare franceze, după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont, Madame D'Aulnoiy. Această carte a fost urmată de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea cunoștințelor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri și pe care Carlo Lorenzini a interpretat-o cu o deosebită putere a imaginației și măiestrie scriitoricească. Lucrări precum "Giannettino" ("Ionel"), "Minuzzolo" ("Micuțul"), "L'Abbaco di Giannettino" ("Socotitoarea lui Ionel"), "La Grammatica di Giannettino" ("Gramatica lui Ionel"), "Il Viaggio per l' Italia di Giannettino" ("Călătoria lui Ionel prin Italia") și "La Lanterna Magica di Giannettino" ("Lanterna fermecată a lui Ionel") l-au transformat într-un autor de referință pentru sistemul educațional al nou stabilitului stat italian.

În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, "Ziarul pentru copii" ("Il giornale per I bambini"), care în primul său număr a publicat primul episod din "Aventurile lui Pinocchio", intitulate la vremea aceea "Storia di un burattino" ("Povestea lui Burattino"). Alte povești au apărut în același periodic, cum ar fi " Pip?, o lo scimiottino color di rosa" ("Pip?, sau maimuțelul de culoarea trandafirului"), care este o continuare a poveștii lui Pinocchio, dar cu un ton de autopersiflare; aceste povestiri au fost mai târziu adunate în cartea "Storie allegre" ("Povești vesele") în 1887.

Carlo Collodi a murit subit la Florența în 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul San Miniato la Monte. Toate lucrările lui au fost donate de familie Bibliotecii Naționale Centrale din Florența, unde sunt păstrate și în zilele noastre. Dacă numele lui a fost la început remarcat mai ales pentru contribuția sa ca jurnalist și ca autor de manuale școlare, succesul mondial al cărții scrise doar pentru amuzament "Aventurile lui Pinocchio" a dat faima și celebritatea autorului toscan.

Cunoscuta poveste a fost tradusă în zeci de limbi, a cunoscut adaptări făcute de scriitori celebri cum ar fi Alexei Tolstoi și numeroase ecranizări, mai ales de desene animate.

• 1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul "Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională" la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale

Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională

• 1859: A fost publicată "Originea Speciilor" controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882)

Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență (în engleză On the Origin of Species by Means of Natural Selection, Or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life) este o carte scrisă de Charles Darwin, apărută în anul 1859.

Conform The Guardian, este una dintre cele mai importante zece cărți care au influențat lumea. De asemenea, după aprecierea criticului Martin Seymour-Smith, se situează în lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii.

Baza materialului pentru cartea Originea speciilor a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831, când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia.

După sosirea din expediția în jurul lumii, întreaga energie a lui Charles Darwin este concentrată asupra strângerii materialului necesar lămuririi problemei originii speciilor.

O primă schiță a teoriei evoluționiste este întocmită de Darwin încă din anul 1842. Această schiță nu a fost arătată niciunei alte persoane. De existența acesteia s-a aflat abia după 14 ani de la moartea lui Darwin.

În anul 1844 Darwin întocmește o a doua schiță, de data aceasta mult mai completă și pe care o arată prietenilor săi Charles Lyell și Joseph Dalton Hooker. Aceștia dându-și seama de valoarea lucrării au insistat pe lângă Darwin să își publice lucrarea existând pericolul ca, datorită amânărilor, un alt autor să publice înaintea sa această teorie și să piardă nejustificat prioritatea. Cu toate acestea, Darwin considera că materialul pe care îl aducea în sprijinul teoriei sale nu era suficient. El vedea lucrarea Originea speciilor ca o lucrare de dimensiuni vaste, cu prezentarea unui material faptic extrem de bogat. Dar după cum prevăzuseră Lyell și Hooker, Darwin nu era singurul care lucra la o teorie despre evoluția speciilor. Încă din anul 1856 Darwin era în corespondență cu naturalistul Alfred Russel Wallace, plecat de doi ani în Arhipelagul Malaiez, pentru cercetări biologice. La începutul anului 1858 Darwin primește de la Wallace un articol prin care semnatarul acestuia îl ruga pe Darwin să îl dea spre publicare. Titlul articolului era „Cu privire la tendința varietăților de a se îndepărta indefinit de tipul inițial”. Inevitabilul se produsese. Altcineva i-o luase lui Darwin înainte. În lucrarea trimisă spre publicare lui Darwin, Wallace formulase concepția sa despre originea speciilor, enunțând principiul luptei pentru existență și al selecției, principii la care Darvin lucra de extrem de multă vreme.

Darwin, dând dovadă de o corectitudine și de o modestie ieșite din comun, este gata să renunțe la prioritatea teoriei sale. Însă prietenii săi, Lyell și Hooker, găsesc o soluție acestei situații, pe care ei o anticipaseră cu mult timp înainte, (anume că un alt biolog va elabora o aceeași teorie și o va publica înaintea lui Darwin). La insistențele lor, Darwin a aceptat ca la o ședință a „Societății Linneene” să prezinte împreună cu articolul lui Wallace și un foarte scurt rezumat al teoriei sale. Această sesiune din 1 iulie 1858 a Societății, în care Darwin prezintă concomitent aceeași teorie, dar elaborată de doi autori diferiți, devine o zi istorică atât pentru „Societatea Linneenă”, cât și pentru biologia mondială.

În continuare sfătuit de cei doi prieteni ai săi, Darwin redacteză pentru publicare o primă variantă a Originii speciilor. Această lucrare apare în 24 noiembrie 1859, iar în timpul vieții lui Charles Darwin mai sunt redactate încă șase ediții, ultima, Ediția a VI-a a Originii speciilor fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, se epuizează într-o singură zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei. Printre adversari s-a numărat și Robert FitzRoy, capitanul vasului „Beagle”, meteorolog și cartograf, care l-a atacat vehement pe Darwin. Teoria evoluționistă a fost susținută de numeroși naturaliști printre care Thomas Huxlez, Ernst Haeckel, Alexander O. Kovalevski, Vladimir O. Kovalevski, A.V. Severțov . Și în România, concepția evoluționistă a avut numeroși susținători printre care: Grigore Ștefănescu, Ștefan Mihăilescu, N. Leon, Grigore Antipa, Dimitrie Voinov, Emil Racoviță, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Grigore Cobălcescu ș.a.

• 1864: A fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C.

Denumita initial Casa de Depuneri si Consemnatiuni, institutia a devenit in scurt timp un simbol national si un pilon important pentru valorile autentice romanesti.

Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii.

La 1 ianuarie 1865, Casa de Depuneri si Consemnatiuni si-a inceput activitatea sub conducerea economistului Enric Winterhalder.

In 1897, a inceput constructia Palatului CEC.

Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în 1875. Ulterior, între 1897 și 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.

• 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor și litograf francez, reprezentant al curentului post-impresionist.

A fost influentat de Degas si a avut o contributie deosebita la dezvoltarea artei afisului, posterele realizate de el pentru cabaretele pariziene facind istorie. S-a nascut in Albi, Franta, intr-o familie aristocrata. In copilarie si-a rupt ambele picioare, iar oasele nu i s-au mai dezvoltat normal astfel incit a incetat sa ma creasca. Datorita handicapului sau si-a indreptat atentia spre sevalet, anii tineretii petrecandu-i in Montmartre, centrul divertismentului parizian. De altfel, subiectele sale favorite in pictura au fost inspirate de atmosfera cabaratelor, in special cea din Moulin Rouge. Viata boema pe care a dus-o la Paris i-a afectat sanatatea, pentru o perioada de timp fiind internat intr-un sanatoriu de boli psihice unde a urmat si o cura de dezalcolizare. In 9 septembrie 1901, artistul s-a stins din viata in castelul familiei din Malrome.

Henri de Toulouse-Lautrec, pictor post–impresionist francez ce a avut un rol important în dezvoltarea artei afişului modern (picturile “Jane Avril”, “Yvette Guilbert”; a abordat o mare varietate de genuri, de la desen, la gravură şi pastel, fiind cel care a realizat afişele unor spectacole pentru celebrul “Moulin Rouge”

• 1874: Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată

Acest tip de sarma a aparut in secolul al XIX-lea pe pasunile din statul Oklahoma, iar de atunci a tot fost folosit pentru protejarea campurilor impotriva animalelor nedorite, pentru siguranta inchisorilor, paza lagarelor, apararea transeelor si altele.

Din 1870, cand s-a inregistrat brevetul in America, n-au intervenit nici imbunatatiri, nici modificari structuale in ce priveste inventia. Sarma ghimpata a ramas asa cum a fost.

Sârmă neghimpată s-a făcut încă din anul 400 d.H. Fierul încins era tras prin matriţe pentru a se obţine bucăţi scurte de sârmă netedă de diferite grosimi. Prin a doua jumătate a secolului al XlX-lea, tehnologia fabricării sârmei se dezvoltase până la punctul în care se putea cumpăra sârmă de bună calitate cu diferite diametre şi la aproape orice lungime. În jurul anului 1870, sârma era adeseori folosită pentru îngrădirea fermelor, cu câte două sau trei toroane fixate din loc în loc pe pari de lemn. Acest gen de gard era util pentru delimitarea proprietăţii, dar nu ţinea la distanţă animalele rătăcitoare.

În prerii, fermierii care voiau să-şi îngrădească parcelele de teren arabil aveau dificultăţi din cauza cirezilor uriaşe de vite, pe jumătate sălbatice, care hoinăreau în căutarea ierbii. Unde erau îngrădiri, cowboy-ii aţâţau vitele şi le făceau să calce în picioare atât gardurile, cât şi recoltele. Erau deceniile supremaţiei vitelor.

Soluţia a venit de la un profesor de şcoală din New York care în 1843 şi-a cumpărat o fermă în Dekalb, în Illinois. Numele lui era Joseph Farwell Glidden. La un târg din partea locului a văzut o încercare de a ţine vitele la distanţă. Era o grindă de lemn din care ieşeau, din loc în loc, cuie ascuţite, inclusă într-un gard de sârmă convenţional. Glidden s-a gândit cum putea face ceva mai bun. Dorea ceva care să înţepe vita destul de tare pentru a o determina să facă cale-ntoarsă, fără însă a răni grav animalul. În final a meşterit o sârmă metalică răsucită, ascuţită la fiecare capăt şi legată din loc în loc pe un gard cu două rânduri de sârmă răsucite la rândul lor.

Glidden şi-a brevetat strălucita invenţie în 1874. Proprietarii de cirezi s-au opus cu înverşunare noii invenţii, înţelegând că putea însemna sfârşitul hoinărelii nerestricţionate a vitelor. Dar fermierii de pe tot cuprinsul preriilor au început să folosească sârma ghimpată pentru a-şi proteja recoltele – şi metoda a fost foarte eficientă. O sută de ani mai târziu a fost inventată o formă şi mai neplăcută de sârmă ghimpată, denumită „sârma-brici”; este cea care se pune în mod obişnuit în role nesfârşite deasupra zidurilor închisorilor.

• 1888: S-a născut Dale Carnegie, scriitor american.

Dale Breckenridge Carnegie (n. 24 noiembrie 1888; d. 1 noiembrie 1955, cunoscut și sub numele de Carnagey până în anul 1922 când l-a schimbat) a fost un celebru autor american de cărți de literatură despre auto-îmbunătățire, salesmanship (practica de a investiga și a satisface nevoile clientilor printr-un proces care să fie eficientă, echitabilă, sincer, reciproc avantajoase și care vizează pe termen lung relație productivă), vorbit în public și abilități interpersonale.

Născut în sărăcie la o fermă din Missouri, a fost autorul cărții How to Win Friends and Influence People (Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni) lansată în anul 1936, un masiv bestseller care a rămas popular până în zilele noastre. De asemenea a mai scris How to Stop Worrying and Start Living (Cum să te oprești din îngrijorare și să începi să trăiești) scrisă în 1948 și alte câteva cărți.

Una dintre ideile de bază în cărțile sale este faptul că este posibil să schimbi comportamentul altor oameni prin schimbarea reacțiilor lor.

În anii de adolescență, deși trebuia să se trezească la 4 dimineața zilnic pentru a ajuta parinții în ferma, a reușit să obțină o educație la State Teacher's College în Warrensburg. Primul său loc de muncă după facultate a fost vânzarea cursurilor prin corespondență pentru fermieri, apoi s-a mutat la vânzarea de slănină, săpun și untură pentru Armour & Company. Succesul lui a început prin a fi primul la vânzări în teritoriul lui South Omaha, Nebraska, mai apoi devenind liderul național pentru firma sa.[1]

După ce a strâns 500 de dolari, Dale Carnegie renunță la vânzări în 1911 pentru a urmări visul vieții lui de a deveni un învățător pentru Chautauqua (o mișcare de educație pentru adulți în Statele Unite, foarte populară la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX).

În 1912 este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri pentru adulți și descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în fața unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator și autor de succes a lui Dale Carnegie.

Citate

-  Succes înseamnă să obţii ceea ce doreşti. Fericire înseamnă să doreşti ceea ce obţii.

- Adu-ţi aminte că ziua de azi e ziua de mâine pentru care ţi-ai făcut griji ieri.

- Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui.

- Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai este nicio speranţă.

- Orice prost poate critica, condamna şi lamenta, dar e nevoie de caracter şi control de sine pentru a fi înţelegător şi iertător.

- Omul de succes profită de propriile sale greşeli şi încearcă iarăşi într-un mod diferit.

- Nu te teme de dușmanii care te atacă. Teme-te de prietenii care te lingușesc.

- Asumă-ți riscul! Viața întreagă e un risc. Cel ce merge cel mai departe e cel dispus să îndrăznească.

- Descurajarea și înfrângerile sunt unele dintre cele mai sigure căi către succes.

- Majoritatea lucrurilor importante din lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce acolo unde părea că nu mai există nicio speranță.

• 1974: Sunt descoperite în Etiopia fosilele unei femei preistorice (Australopithecus afarensis), botezate "Lucy" (după piesa "Lucy in the Sky with Diamonds" a trupei The Beatles), despre care se crede că face parte dintre strămoșii omului.

Fosila reprezintă 40% din scheletul unei primate cu mers biped. Evoluţioniştii au comparat mărimea craniului lui Lucy cu mărimea craniului unei maimuţe şi al unui om modern şi au constatat că Lucy se află la mijloc, de unde au conchis că Lucy era o primată evoluată – mers biped şi craniu evoluat de la maimuţă către om.

Numele Lucy și l-a primit după piesa celor de la Beatles, „Lucy in the Sky with Diamonds” pe care cercetătorii au ascultat-o după descoperirea scheletului. Nimeni nu știe exact cine a venit cu ideea, dar numele a prins repede și a rămas neschimbat de atunci.

Descoperirea lor a dus la infirmarea ipotezei de mult existente că oamenii ar fi dezvoltat un creier mare înainte să meargă drept. După 1974, oamenii de știință și-au dat seama că această ipoteză nu era neapărat adevărată și că dimensiunea creierului se suprapunea între diferitele tipuri de hominizi. Chiar și creierul oamenilor moderni variază în dimensiune, fără a avea o legătură directă cu inteligența.

După descoperire, scheletul lui Lucy a fost dus la Cleveland, Statele Unite ale Americii, în urma unei înțelegeri cu guvernul etiopian. A fost returnat 9 ani mai târziu, atunci când termenii acordului specificau întoarcerea.

Datorită naturii rare și fragile, oasele scheletului său au fost replicate pentru a putea fi folosite pentru predare, cercetare și expoziții. „Adevărata” Lucy se găsește într-un seif construit special ce se află la Laboratoarele Paleoantropologice ale „Muzeului Național” al Etiopiei din Addis Abeba.

• 2004: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.

Muzeul Costumelor Populare din Romania inaugurat în data de 24 noiembrie 2004, se aflăsub tutela Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti şi este găzduit de către Palatul Parlamentului, într-una din sălile acestuia aflate la parterul clădirii.

Muzeul Costumelor Populare din România, este întins pe o suprafaţă de 2.200 mp, adăposteşte una dintre cele mai mari expoziţii de costume tradiţionale din Europa. Sunt costume populare din câteva zone ale ţării: Muscel - Argeş (cele mai multe), Vâlcea, Dâmboviţa, Teleorman. Toate costumele din muzeu (235 piese) au fost donate de o colecţionară, profesoară din zona Muscelului, Marghioliţa Rogojan.

Născută la 13 iunie 1926 la Urechieşti, Vrancea, doamna Marghioliţa Constantinescu s-a stabilit la Bucureşti unde a absolvit Academia de Belle-Arte, clasa profesorului Barbu Slătineanu. După terminarea facultăţii se căsătoreşte cu istoricul Gheorghe Rogojan, cel care va fi mulţi ani directorul Muzeului Cornel Medrea. Alături şi împreună cu el a realizat o bogată colecţie de obiecte de factură etnografică dar şi documente şi carte veche.

Structura colecţiei este următoarea:

- 210 costume populare cuprinzând un număr de 417 obiecte;

- 250 costume populare, cuprinzând un număr de 570 obiecte;

- 10 covoare populare;

- 58 costume populare + 2 şube, cuprinzând un număr de 122 obiecte;

- 85 accesorii ale costumelor populare, cuprinzând 85 obiecte.

Taxa intrare:

Adulţi - 6 RON

Elevi, studenţi, pensionari - 3 RON

Acces gratuit persoane cu deficienţe funcţionale, veterani, văduve de război, membrii ICOM, ICOMOS, specialişti din muzee, din Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Să aveți o zi frumoasă!