10 Decembrie

Este a 344-a zi a anului.
Au mai rămas 21 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 16 h 36 m.

Citatul zilei

„Mijloacele de a face bine sau rău sunt aproape aceleaşi, rezultatul este însă diferit.” ( Eugene Sue)

Ziua Internationala a Drepturilor Omului

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual în jurul lumii pe 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În această zi sărbătorim libertatea și egalitatea în drepturi, dobândite încă din primele secunde ale vieții.

Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite.

Aceasta zi reprezintă întotdeauna ocazia de a pleda pentru fiecare individ în parte, indiferent unde se afla el, în asa fel încat să-şi poată exercita din plin toate drepturile.

“Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut, ultimul din cel de-al doilea mileniu creştin – veac intrat în istoria civilizaţiei prin marile descoperiri în cunoaşterea naturii, marcând tot atâtea victorii ale raţiunii umane împotriva ignoranţei şi ameninţărilor cu care s-a confruntat omul atâta timp”, arată Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat emis cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului.

Toate persoanele se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi, fără deosebire de rasă, sex, poziţia socială, limbă, religie, apartenenţă politică, origine naţională sau etnică.

În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept "Ziua internațională a drepturilor omului". Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.


 Din 1968, la fiecare cinci ani, la 10 decembrie are loc ceremonia de decernare a Premiilor Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului. Premianții sunt selectați de o comisie formată din persoanele de la conducerea Adunării Generale a ONU, Consiliului Economic și Social, Comisiei pentru Drepturile Omului, Comisiei pentru Statutul Femeilor și Sub-comisiei pentru promovarea și protecția drepturilor omului.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1804: În Paris s-a născut Eugène Sue ,scriitor francez.

Misterele Parisului (Les Mystères de Paris), roman francez scris de Eugène Sue; romanul a fost publicat episodic in "Le Journal des Débats" in perioada cuprinsa intre anii 1842-1843.

Romanul "Misterele Parisului" de Eugène Sue, ocupa un loc aparte si unic in nasterea acestui gen de literatura: romanul. Nu este doar un roman fluviu care i-a tinut cu sufletul la gura pe cititorii sai din acea epoca, timp de peste un an, si e vorba de sute de mii de cititori (nemaipunand la socoteala si numarul nestiutorilor de carte, care puneau sa li se citeasca episoadele) ci si de contributia pe care a adus-o la formarea unui anumit gen de constiinta sociala. S-a spus chiar ca Revolutia de la 1848 s-a nascut, in parte, din paginile "Misterelor Parisului", dar si ca romanul acesta a creat climatul care a permis revolutia.

• 1830: S–a născut Emily Dickinson, poetă cu o mare influenţă asupra liricii americane, precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX–lea din literatura americană şi engleză (m. 15 mai 1886).

Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.

Intreaga viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o intalnire cu reverendul Charles Wadsworth. Mentorul ei a fost insa scriitorul Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d. 15.05.1886).

Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani. In timpul vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand postum.

Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume.

Opera sa a avut o mare influenţă asupra liricii americane, fiind precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză .

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti?

Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?

Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?

Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!

Pe dată ar afla o întreagă lume -

Ce jalnic este - Cineva - să fii!

Ce public - ca un Brotac - în zarvă multă

Orăcăindu-şi numele - pe când

În admirare - o Mlaştină îl ascultă!

Măsor cu Ochi pătrunzător

Măsor cu Ochi pătrunzător

Orice Durere-mi iese în cale -

Mă-ntreb de cântăreşte cât a Mea

Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult

Ori tocmai a început -

De Când o am pe a Mea - nu ştiu -

A-mbătrânit de mult

Mă-ntreb - Acei loviţi în viaţă

De-ar fi să îndure a doua oară

Şi de-ar putea alege - ar mai încerca -

Ori poate ar vrea să moară -

Pe Unii-i văd - cum suferă îndelung -

Şi-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip -

O imitaţie a Luminii

O pâlpâire de Opaiţ sleit -

Mă-ntreb - când Anii se adună

Milenii - peste Răni amare -

Mai pot avea cumva puterea

Să le aducă Alinare -

Ori ei străbat Veacuri de Nervi

Răscolind tainiţele firii -

Să dea peste Dureri mai mari -

Ce-ntrec Durerile Iubirii

Cei care Suferă - sunt mulţi -

Şi pricini sunt - o mie -

Moarte e una - şi o dată vine -

Şi ochii-i bate în cuie

Există Durerea din Dor - şi cea a Nepăsării -

Durerea ce se cheamă "Disperare"

Există Despărţirea de cei dragi -

Despărţirea de Locuri Natale

Eu nu-mi pot defini Durerea -

Dar mă ajută Darul

Sfredelitoarea Mângâiere -

Să-mi pot răbda Calvarul

Să văd - ce fel de Cruci există -

Şi-n ce fel se pot duce -

Şi dacă seamănă - Vreuna -

Cu Propria mea Cruce

• 1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.

A fost confecţionată dintr-o ţesătură acoperită cu fâşii de piele cu rolul de a proteja un tub de cauciuc umplut cu aer, rezistenţa acestei anvelope la iregularităţile drumurilor era mai mică decât a anvelopei din fier sau cauciuc solid. În plus, anvelopa era foarte scumpă şi dificil de înlocuit, astfel ca invenţia lui Thompson a fost imediat uitată; în anul 1888, John Boyd Dunlop, un chirurg veterinar din Belfast, inventează prima anvelopă pneumatică modernă, prin îmbunătăţirea pneurilor tricicletei fiului său cu ajutorul unor tuburi de cauciuc umplute cu aer şi învelite de o ţesătură

Ca urmare a necesitatii de crestere a vitezei de deplasare si a imbunatatirii confortului in timpul rularii, in ultimul deceniu al secolului XIX au aparut anvelopele. Primele anvelope au fost construite din mai multe straturi de tesaturi acoperite cu piele si aveau rolul de a proteja un tub de cauciuc umflat cu aer. Aceasta tehnologie a fost inventata de catre inginerul Robert W. Thompson si medicul veterinar John B. Dunlop (poza de mai jos). Cu timpul imbracarea tesaturii s-a realizat din cauciuc, dar acest sistem prezenta atat avantaje, cat si dezavantaje. Principalele avantaje erau legate de silentiozitate si comfort, in timp ce dezavantajele constau in rezistenta (fiabilitatea) mai redusa, costurile mai ridicate decat in cazul anvelopelor din cauciuc solid si dificultatea inlocuirii acestora.

O data cu introducerea anvelopei demontabile de catre fratii André si Edouard Michelin (poza de mai jos), inlocuirea dificila a anvelopei a fost rezolvata. Tehnologia si-a dovedit viabilitatea in cadrul unei curse la care cei doi frati au participat cu o masina de conceptie proprie, echipata cu anvelope ce puteau fi demontate si remontate in interval de 10-15 minute. Acestea au permis atingerea unor viteze mai mari de 30 km/h, in conditii de confort imbunatatite. Perioada de utilizare a unor anvelope a crescut de la 1.000 – 1.500 km pentru primele anvelope, la 7.000 – 10.000 km in prima parte a secolului XX si ajunge la 40.000 – 50.000 km la momentul actual. In plus la inceputul secolului al XX-lea pretul unei anvelope era de aproximativ 100 de ori mai mare decat in prezent, raportat la valoarea actuala.

La jumatatea secolului al XX-lea a fost introdus cauciucul radial cu carcasa dispusa in arcuri drepte, diferit de celelalte modelele anterioare care aveau ranforsare metalica incrucisata. Avantajul major al anvelopelor radiale este determinat de faptul ca banda de rulare este independenta de flancuri, ceea ce ofera o stabilitate la rulare superioara si o durata de utilizare sensibil mai mare fata de anvelopele cu pliuri incrucisate. In prezent  tehnologiile de productie, forma anvelopelor, componenta si structura acestora au evoluat considerabil si ofera conducatorilor auto un numar mare de modele de anvelope de iarna, anvelope de vara si anvelope all seasons din care pot alege.

• 1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume

Este montat primul semafor din lume de inginerul de căi ferate, J.P. Knight: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de şapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roşie. Se spune că, din păcate, semaforul a explodat pe 2 ianuarie 1869, rănindu-l sau omorându-l pe poliţistul care îl manevra.

Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.

Semaforul electric modern este o invenţie a americanilor, presupunându-se că a fost inventat de un poliţist pe nume Lester Wire, în anul 1912, având tot două culori, roşu şi verde. Primul semafor electric pentru reglementarea circulaţiei pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland

• 1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii.

Mississippi este unul din statele sudice ale Statelor Unite ale Americii, care a devenit cel de-al douăzecilea stat al Uniunii la 10 decembrie 1817. Numele statului provine de la numele fluviului Mississippi, care curge de-a lungul graniței vestice a statului. Numele Mississippi, care semnifică "râu/fluviu mare", provine fie din limba Ojibwe, una din limbile nativilor americani, sau dintr-una din limbile apropiate acesteia, Limba Algonquian. Numele de alint ale statului sunt Magnolia State (Statul magnoliei) sau Hospitality State (Statul ospitalității).

• 1822: S-a nascut compozitorul belgian Cesar Franck; ( d.8 noiembrie 1890, Paris).

A adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți.

Muzicianul a scris și poeme simfonice,propunand  o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.

• 1872: Inaugurarea Universităţii din Cluj, cu patru facultăţi: Filologie, Matematici şi Ştiinţele Naturii, Drept, Medicină (înfiinţată prin decret imperial la 12 octombrie, acelaşi an).

În anul 1868 ministrul maghiar al educației, József Eötvös, a susținut înființarea la Cluj a unei universități cu predare în limbile maghiară, română și germană. Cu toate acestea, în 1872, împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj cu predare exclusiv în limba maghiară, determinând serioase nemulțumiri comunității românești. Din 1881 universitatea a purtat numele împăratului și regelui Francisc Iosif. Această universitate a avut și o catedră de limba și literatură română condusă de Grigore Silași (1872–1886) și Grigore Moldovan (1886–1919).

Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif (în maghiară Magyar Királyi Ferenc József Tudományegyetem) a fost universitatea maghiară de stat înființată printr-o lege aprobată de Parlamentul de la Budapesta la data de 17 septembrie 1872 și promulgată de Împăratul Francisc Iosif I, la data de 12 octombrie 1872. Universitatea din Cluj a fost cea de-a doua universitate de stat (după Universitatea din Pesta) din Regatul Ungariei, parte a Imperiului Austro-Ungar.

În anul universitar 1906–1907 Grigore Moldovan a fost rector al universității. În 1919, după sfârșitul Primului Război Mondial și Unirea Transilvaniei cu România, cea mai mare parte a personalului maghiar din această universitate s-a mutat la Budapesta, iar apoi la Seghedin în 1921, pentru a forma Universitatea Ferenc József din Szeged.

• 1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.

La 10 decembrie 1901, Fundatia Nobel a acordat pentru prima oara, prin intermediul Comitetelor Nobel (care au primit nominalizarile) Premiile Nobel. Acea premiera istorica a recompensarii unor personalitati, conform testamentului lui Alfred Nobel, i-a desemnat drept laureati pe: fizicianul Willhelm Röntgen (descoperitorul razelor X, la concurenta cu Philipp Lenard, descoperitorul razelor catodice); pentru chimie au fost peste 20 de nominalizari, iar câstigatorul a fost Jacobus van’t Hoff (studii de termodinamica chimica).

Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai importante descoperiri.

 Primul Premiul Nobel pentru literatura a declansat un autentic scandal, deoarece câstigatorul a fost poetul francez Sully Prudhomme (1839-1907), contestat de un mare grup de literati suedezi care se asteptau ca Lev Tolstoi sa fie premiatul. Prudhomme a fost etichetat drept „mediocru”, dar juriul academic a preferat „literatura victoriana”. La medicina, primul premiu a fost acordat fiziologistului si microbiologului german Emil von Behring (descoperirea antitoxinei de combatere a difteriei).

 Alfred Nobel (1833-1896, foto) a fost un mare inventator suedez (dinamita), care a avut peste 350 de brevete. O parte din averea sa, conform ultimului testament din 1895 va fi folosita „în beneficiul marilor realizari ale omenirii”. El a mentionat domeniile: fizica, chimie, fiziologie si medicina,literatura si pace. Procentul de 94 la suta din averea sa de atunci urma sa fie dedicat celor cinci premii. Punerea în opera a vointei lui Nobel (de confesiune luterana) a fost asigurata de Fundatia Nobel, din 1900.

 Data de 10 decembrie a fost aleasa pentru a comemora ziua decesului lui Nobel. Toate premiile se înmâneaza la Stockholm Concert Hall, dupa care urmeaza un banchet la Stockholm City Hall. Conform dorintei lui Nobel, premiul pentru pace se ofera la Norwegian Nobel Institute, în auditoriumul de la Universitatea din Oslo, Norvegia. Regele Suediei ofera premiile la Stockholm, iar la Oslo în prezenta regelui Norvegiei. La banchetul suedez participa de regula 1.300 de invitati ai Casei regale.

In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate.

Chiar si acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante ceremonii pe data de 10 decembrie.

• 1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice.

Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

• 1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.

Ivan Petrovici Pavlov a fost un fiziolog, psiholog și medic rus. I-a fost acordat Premiul Nobel pentru Medicină în 1904 pentru cercetări referitoare la sistemul digestiv. Pavlov a fost cunoscut pentru că a fost primul care a studiat fenomenul condiționării clasice, în experimentele pe care le-a făcut cu câini.

În anii 1890, Pavlov a investigat funcția gastrică a câinelui prin externalizarea glandei salivare pentru a putea colecta, măsura și analiza saliva produsă ca răspuns la mâncare, în condiții diferite. El a observat că aceștia au tendința de a saliva înainte ca hrana să ajungă în cavitatea lor bucală, și a început investigarea acestei "secreții psihice", cum a numit-o el. A decis că aceasta este mult mai interesantă decât chimia salivei, și a schimbat scopul cercetării sale, efectuând o lungă serie de experimente în care a manipulat stimulii care apăreau înainte de aducerea hranei. El a stabilit de aici legile fundamentale pentru apariția și eliminarea a ceea ce el denumea "reflexe condiționale" — adică, răspunsuri reflexe, precum salivarea, care nu apăreau decât condițional, ca urmare a unor experiențe precedente ale animalului. Aceste experimente au fost efectuate în anii 1890 și 1900, și au fost puse la dispoziția cercetătorilor occidentali prin traducerea unor experiențe individuale, dar au devenit disponibile în totalitate în limba engleză printr-o carte publicată în 1927.

Pavlov era obsedat de programul și de obiceiurile sale de muncă. Obișnuia să ia prânzul exact la ora 12, se culca la aceeași oră în fiecare seară, își hrănea câinele la aceeași oră în fiecare noapte și pleca din Leningrad în Estonia în vacanță în aceeași zi în fiecare an. Acest comportament s-a schimbat când fiul său Victor a murit în Armata albă — după aceea a suferit de insomnie.

Spre deosebire de mulți oameni de știință pre-revoluționari, Pavlov a fost respectat de guvernul sovietic, și i s-a permis să își continue cercetările până la o vârstă înaintată. Pavlov însuși nu avea o atitudine favorabilă față de marxism, dar ca laureat al Premiului Nobel era văzut ca un atu politic important, și era puternic susținut. După asasinarea lui Serghei Kirov în 1934, Pavlov a scris mai multe scrisori lui Molotov, criticând persecuțiile în masă care au urmat, și cerând rejudecarea unor cazuri ale unor oameni pe care îi cunoștea personal. Mai târziu în viață a fost în special interesat de folosirea condiționării pentru a stabili un model experimental asupra inducției nevrozei. A murit la Leningrad. Laboratorul său din Sankt Petersburg a fost păstrat până astăzi.

În mod interesant, termenul lui Pavlov de reflex condițional ("условный рефлекс") a fost tradus greșit din limba rusă ca reflex condiționat, iar alți oameni de știință care au citit lucrările sale au ajuns la concluzia că dacă astfel de reflexe ar fi fost condiționate, ar fi trebuit să fie produse printr-un proces denumit condiționare. După ce munca lui Pavlov a devenit cunoscută în vest, în special datorită scrierilor lui John B. Watson, ideea de condiționare ca o formă automată de învățare a devenit un concept cheie în psihologia comparată, și la referința generală la psihologie, behaviorismul. Bertrand Russell a fost un avocat entuziast al importanței lucrărilor lui Pavlov pentru filosofia minții.

Cercetările lui Pavlov asupra reflexelor condiționale au influențat puternic nu doar știința, dar și cultura de zi cu zi. Termenul "câinele lui Pavlov" este adesea utilizat pentru a descrie o persoană care doar reacționează la o anumită situație, în loc să folosească gândirea critică. Condiționarea pavloviană a fost tema principală a romanului lui Aldous Huxley, Brave New World.

Se crede de obicei că Pavlov anunța aducerea hranei printr-un clopoțel, însă notițele sale arată utilizarea unui număr mare de stimuli auditivi, incluzând fluiere, metronoame, împreună cu stimuli vizuali. În anii 1990, când savanții occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit niciunul din aceste obiecte.

• 1922: Are loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti din Romania

Congresul initiaza lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma fata de primejdia care se ridica la granita de rasarit a Romaniei , ca urmare a provocarilor sovietice.

Congresul condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti. si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

• 1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.

Willem Einthoven (1860 - 1927) a fost medic și fiziolog olandez. Pentru cercetările sale în domeniul electrocardiografiei și pentru realizarea primei electrocardiograme i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1924.

Willem Einthoven s-a născut în 1860 în orașul Semarang, insula Java, Indonezia (pe atunci, Indiile Olandeze de Est). Tatăl, Jacob Einthoven, a fost medic militar în Indiile de Est, născut și educat la Groningen, Olanda.

Pe când Willem avea doar șase ani, tatăl s-a stins din viață. Patru ani mai târziu, mama, Louise M. M. C. de Vogel, se reîntoarce în Olanda cu cei șase copii și se stabilește la Utrecht.

După frecventarea școlii secundare "Hogere Burgerschool", Einthoven intră la Universitatea din Utrecht în 1878. În 1885 își ia doctoratul iar anul următor devine profesor de fiziologie la Universitatea din Leiden.

Einthoven se căsătorește în 1886 cu Frédérique Jeanne Louise de Vogel, fiică a doctorului W. Th. de Vogel, fost director al Serviciului Public de Sănătate din Indiile Olandeze de Est. Au avut împreună patru copii.

În 1894, Einthoven începe studiile asupra electrometrului inventat de fizicianul Gabriel Lippmann în 1872 și mai ales în ceea ce privește aplicațiile acestuia la măsurarea curenților produși în urma activității cardiace. După diverse măsurători efectuate pe oameni sănătoși sau cu tulburări cardiace și după îmbunătățiri aduse aparatului de măsură (pentru a-i mări sensibilitatea), în 1903 obține prima înregistrare electrografică. Această invenție stă la baza electrocardiogramei de astăzi.

• 1933: Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier (organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea Codreanu).

Garda de Fier urma să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S.

Ulterior Mişcarea Legionară a fost denumită si Garda de Fier.

Mişcarea legionară este o mişcare naţională românească şi anticomunistă, născută în cadrul României interbelice. Mişcarea începe la Iaşi şi este promovată în rîndurile studenţilor români patrioti.

În acea noapte au fost arestaţi, în întreaga ţară, peste 10000 de legionari, sediile partidului naţionalist au fost sechestrate, arhivele confiscate, iar buletinele de vot, care erau deja tipărite, date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, în care listele Gărzii de Fier nu mai figurau. Deşi ridicaţi fără forme legale de arestare, majoritatea legionarilor au fost depuşi la Fortul 13 Jilava, în condiţii improprii de detenţie. Publicaţiile Gărzii de Fier au fost suprimate.

Deşi căutat asiduu de Poliţie, Corneliu Codreanu nu este găsit. În urma unei consfătuiri a Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele tuturor componenţilor acestuia, dar mai ales a profesorului Nae Ionescu, care avea informaţii din zone oficiale legate de intenţia asasinării liderului legionar, Corneliu Codreanu acceptă să se ascundă, deşi iniţial refuzase, din onoare, acest lucru şi intenţiona să se predea.

Campania electorală, de altfel, fusese presărată de abuzuri şi violenţe fără precedent ale forţelor de ordine, îndreptate în special împotriva militanţilor Gărzii de Fier, dar şi împotriva reprezentanţilor Partidului Naţional Ţărănesc şi celui averescan. Cinci membri ai Gărzii de Fier fuseseră ucişi în aceste violenţe, ilustrative fiind cazul studentului Virgil Teodorescu, împuşcat în spate, la Constanţa, în timp ce lipea afişe electorale, şi cel al şoferului ieşean Constantin Niţă, care arunca pâine studenţilor legionari asediaţi de poliţie în căminul studenţesc de la Râpa Galbenă.

Atunci când este analizat un eveniment istoric de o asemenea importanţă (să nu uităm că una din consecinţele sale a fost chiar asasinarea, la 29 decembrie, a primului ministru Duca), este necesară aprofundarea contextului social-politic şi a circumstanţelor care l-au făcut posibil. Altfel, Istoria riscă să devină un simplu instrument utilizat fără scrupule în scopul atingerii unor obiective politice deseori meschine. Şi, ceea ce este mai grav, noi cei de astăzi suntem susceptibili de a repeta – desigur, în forme şi cadre actuale – erorile care au însângerat epoca respectivă.

Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. România semnase în februarie acelaşi an “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Naţiunilor. Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul de la Bucureşti solicitase amânarea unor plăţi, fapt acceptat de bancherii occidentali cu condiţia asumării, printr-un acord oficial, de către partea română, a unor obiective economice şi politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi: achitarea salariilor proporţional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaţilor, vinderea redevenţelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanţe şi Guvern, a unor controlori străini, din partea Societăţii Naţiunilor, creşterea preţurilor unor bunuri de larg consum etc.. De asemenea, statul român se agaja să ia toate măsurile economice, sociale şi politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi achitării datoriei externe. Practic, creditorii îşi prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. Procedurile erau foarte asemănătoare celor practicate astăzi de FMI şi Banca Mondială în acordurile încheiate cu diversele state (asta pentru că tot vorbeam de repetarea, în forme noi, a unor fenomene petrecute în istoria mai mult sau mai puţin recentă).

Propunerile fuseseră redactate şi sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naţionalitate evreiască, şi totodată important exponent al Francmasoneriei franceze.

În octombrie 1933, are loc o vizită neoficială a controlorului Charles Rist în România. Departe de capitală, la cula familiei Duca din Măldărăşti-Vâlcea, are loc o consfătuire la care participă liderul liberal, Charles Rist şi Richard Franasovici – exponent al masoneriei române. Cu acest prilej se discută aducerea la guvernare a Partidului Naţional Liberal. Rist va reclama ascensiunea fără precedent a popularităţii Gărzii de Fier, cerându-i să ia măsuri energice în acest sens. Trebuie luat în seamă faptul că în România se resimţeau de mai bine de patru ani efectele crizei economice mondiale şi, pe acest fond caracteruzat prin nemulţumiri sociale acute, retorica justiţiară a mesajului electoral gardist cunoştea o aderenţă sporită.

Condiţia pusă de Rist a fost acceptată şi asumată de Duca, chiar dacă i se părea foarte periculos, după cum avea să declare personal mai multor apropiaţi care au mărturisit acest lucru.

Şi într-adevăr, la 7 noiembrie 1933, primul ministru ţărănist Alexandru Vaida Voievod este forţat de regele Carol II să abdice. I Gh Duca investit de rege cu formarea noului guvern şi va anunţa organizarea de alegeri parlamentare în decembrie.

Sunt mărturii cu privire la faptul că I Gh Duca a ezitat îndelung înainte de a trece, în sfârşit, la semnarea decretului de scoatere în afara legii a Gărzii de Fier. El fusese conştient de gravitatea unui asemenea act politic ce contravenea flagrant atât Constituţiei cât şi principiilor fundamentale ale dreptului. Se crea situaţia paradoxală în care autoritatea statală, cea care este datoare să apere Legea şi drepturile cetăţeneşti, suspenda legalitatea şi săvârşea, ea însăşi, abuzul şi fărădelegea. Duca era un om politic prea experimentat pentru a putea realiza consecinţele greu de prevăzut pe care o astfel de stare le putea genera. Pentru că, în momentul în care autorităţile suspendă legalitatea, desfiinţând practic Constituţia, dreptul încetează să mai domnească, iar haosul şi violenţa pun stăpânire pe societate şi pe mintea fiecărui individ.

Hotărârea, luată cu mare greutate, a fost precipitată de presiunile exercitate de cercurile financiare occidentale, prin intermediul lui Nicolae Titulescu. Iar actul fatal s-a produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, când premierul Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier. Documentele indică intenţia liderilor legionari de a calma spiritele în rândul propriilor adepţi şi de a ţine sub control eventuale le reacţii violente în faţa acestui abuz nedemocratic şi anticonstituţional fără precedent în România de până atunci. Probabil că şefii Gărzii de Fier se temeau de reacţii a căror amploare nu o puteau nici ei prevedea, aşa explicându-se intensitatea apelurilor la calm şi legalitate. Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul emite în dimineaţa de 10 decembrie 1933, la orele 6,30, o circulară în numele lui Codreanu, în care spune:

„ Camarazi,

1. Veți aștepta cu calm și cu aceeași neînvinsă credință desfășurarea furtunii.

2. Nu vă veți îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veți supune măsurilor justiției în ale cărei virtuți am crezut și vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veți împărți după cum urmează, ascultându-mă și de această dată fără șovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat și celelalte ținuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În județele în care candidează personal Mareșalul Averescu, îi veți da voturile și vă veți pune la dispoziția sa în orice provincie ar candida.

8. Veți lupta pentru acești trei oameni cu același dor cu care ați luptat pentru propria voastră mișcare. (…) Oamenii aceștia nu au credințele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credințele noastre, dar sunt lipsiți de caracter. Turcii n’au avut credința lui Ștefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creștine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul. […]

Camarazi,

Aștept de la voi în ceasul acesta dovada disciplinei, a credinței voastre și a celei mai dârze rezistențe. Aduceți-vă aminte necontenit de morții noștri care ne leagă și care ne poruncesc. […]

Vă îmbrățișez cu vechea camaraderie, C.Z.C ”

Alegerile s-au ţinut fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanţi se aflau în închisoare şi care au fost eliberaţi după scrutin şi după ce Partidul Naţional Liberal şi-a adjudecat victoria. Eliminând al treilea partid ca pondere electorală, liberalii au putut asuma o victori cu 51% din voturi.

Însă consecinţele despre care vorbeam nu au întârziat să apară. Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, fusese însoţită de frecvente excese ale Poliției, însoțite de bătăi, torturi, chiar şi răzbunări personale, dar şi erori precum arestarea de persoane fără nici o legătură cu legionarii. Toate acestea generaseră o stare de tensiune şi resentimente puternice în rândul legionarilor. Să nu uităm că existau incusiv 5 morţi, iar excluderea din Parlament și din viața politică genera acumularea unor serioase frustrări. Prin satele din sudul ţării circula o doină creată ad-hoc de un autor popular: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deţinut politic, în anii 1990).

Iar frustrările nu se regăseau doar în mediile legionare. Ziarele din ianuarie-februarie 1933 (pot fi consultate la Biblioteca Academiei), relatează dezbaterile aprinse, în care reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Poporului (g-ral Averescu) denunţau violenţele comise de guvernul liberal la adresa opoziţiei, în timpul campaniei electorale şi scrutinului.

Pe fondul acestei stări psihologice încărcate, trei dintre membrii fostei Gărzi de Fier – gălăţeanul Nicolae Constantinescu şi aromânii Doru Belimace şi Ion Caranica, vor lua iniţiativa „pedepsirii” premierului Duca. Această intenţie venea din frustrarea larg răspândită, cauzată de faptul că vinovaţii pentru toate acele abuzuri, în frunte cu primul-ministru, nu erau traşi la răspundere pe cale legală în nici un fel. Şi, fără o consultare şi un aviz al conducerii legionare, încă risipite, ei vor comite împuşcarea lui Duca pe peronul gării din Sinaia, în seara de 29 decembrie 1933.

Dar aceasta va constitui subiectul unui alt articol. Dumnezeu să lumineze pe cei de azi, pentru a trage învăţăturile cuvenite din erorile trecutului şi pentru ca niciodată spirala violenţei să nu mai însângereze naţiunea română.

• 1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declarația universală a drepturilor omului”.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, după aceea, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor”. Pe parcursul acestui document drepturile universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament pentru promovarea conștiinței plenare și totodată reprezentări ale integrării, fiind cele care leagă particularul de universal.

Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.

Preambul

Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,

Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,

Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,

Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,

Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari,

Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,

Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,

ADUNEAREA GENERALA proclama

prezenta DECLARATIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avind aceasta Declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.

Articolul 1

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.

In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4

Nimeni nu va fi tinut in  sclavie , nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sint interzise sub toate formele lor.

Articolul 5

Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6

Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7

Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8

Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9

Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.

Articolul 10

Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

Articolul 11

Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal.

Articolul 12

Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14

In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari.

Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15

Orice persoana are dreptul la o cetatenie.

Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16

Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.

Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viiitorilor soti.

Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17

Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit si in asociatie cu altii.

Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18

Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.

Articolul 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20

Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.

Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21

Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.

Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.

Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. 

Articolul 22

Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinindu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23

Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.

Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.

Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atit lui, cit si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.

Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .

Articolul 24

Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25

Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa.

Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sint nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26

Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general. Invatamintul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamintul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemina tuturor, iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.

Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea pacii.

Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.

Articolul 27

Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.

Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28

Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

Articolul 29

Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.

Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30

Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie.

• 1981: O boala misterioasa ucide homosexuali in America, informeaza BBC.

Epidemie care facea victime printre bărbaţii homosexuali, este în creştere în Statele Unite ale Americii. Boala a provocat panică în Statele Unite, unde 4.000 de persoane au fost infectate în timp de doi ani, timp in care a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind descoperite cazuri si in randul consumatorilor de droguri şi a unor pacienţi carora li s-au facut transfuzii de sange.

Boala este declansata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) care a fost pentru prima dată decoperit în 1983., iar boala s-a numit SIDA.

Să aveți o zi frumoasă!