21 Decembrie

Este cea de-a 355-a zi a anului.

Au mai rămas 10 zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 7 h 49 m și apune la 16 h 39 m.

Citatul zilei

”Fie gândeşti, fie alţii trebuie să gândească pentru tine, luându-ţi puterea, pervertindu-ţi şi disciplinându-ţi gusturile naturale, civilizându-te şi sterilizându-te.” (F. Scott Fitzgerald, scriitor American, n. 24 septembrie 1896 – d.21 decembrie 1940)

Sfânta Muceniță Iuliana

La mulți ani, Iuliana / Iulian/ Giulia/ Julieta !

Sfânta Muceniţă Iuliana din Nicomidia

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit în Imperiul Roman, la sfârşitul secolului al III-lea - începutul secolului al IV-lea. Fiică a unor patricieni bogaţi, Iuliana a fost logodită, după obicei, de părinţi, cu un bărbat de vază, senatorul păgân Eleusie. A refuzat să se căsătorească cu el, pentru că nu era creştin. Furios, tatăl Iulianei a dat-o chiar el pe mâna păgânului Eleusie, ca să fie judecată şi pedepsită.

IULIU, IULIA – nume devoţional antic, reproduce vechiul gentilic roman Iulius, (fem. Iulia), format pe baza latinescului Iovis, numele divinităţii supreme romane. De la numele amintite se formează prin derivare cognomele Iulianus, Iuliana şi forma târzie Iulita.

    Iulia, Iuliu, Iulian, Iuliana, Iulita sunt nume calendaristice creştine.

    Intermediar greco-slav: Uliana, Uleiana, Uliena, Ulian, Ulea, Ulina. Influenţa latino-catolică: Giulia, Giulea. Împrumuturi moderne, de provenienţă apuseană, pe cale cultă: Iuliu, Iulia, Iuliana, Iulian. deriv. Iulita, Julieta.

Numele de fata Iuliana este de origine latina si are semnificatia de – lumina cerului, cer luminos, divinitate. Purtate de numerosi martiri din primele secole ale erei noastre, luliana intra in onomastica crestina, devin calendaristice si se raspindesc in toata Europa. Dar abia din epoca Renasterii numele devin frecvente si de mare popularitate, datorita mai ales modei numelor latine clasice; cum ginta Iulia si reprezentantii ei - dintre care ii amintim doar pe Cezar si pe fiul sau adoptiv Octavian, au jucat un deosebit rol in viata social-politica si culturala a vechii Rome. Faima de care se bucura astazi numele in discutie este pe deplin motivata. Multi dintre parintii care aleg astazi pentru copiii lor prenumele Iullu, Iulia, Iulian, Iuliana, le apropie pe acestea, in primul rand, de numele lunii iulie.

Dogji (Solstitul de iarna)

Sarbatoare celebrata in Coreea , in jurul zilei de 21 decembrie. Intrucat solstitiul de iarna marca , in vechiul calendar coreean , inceputul primei luni a anului , multi oameni considera inca acest eveniment astronomic drept ziua cand devin mai batrani cu un an , sau cand se nasc din nou.

Mancarea de fasole rosie cu chiftelute din orez este traditionala pentru sarbatoarea Dogji .Ea este servita ca un mijloc de aparare contra bolilor in noul an , oferita si ca ofranda strabunilor fiecarei familii , imprastiata in fata usii sau portii casei , preparata si mancata in tot timpul anului de catre coreenii aflati in doliu. Culoarea rosie este inzestrata cu darul de a alunga spiritele rele si ghinionul.

Sărbătoarea Juul

Sarbatoarea Juul era un festival precrestin ce avea loc , pe 21 sau 22 decembrie, in Scandinavia, in timpul solstitiului de iarna. Erau aprinse focuri ce simbolizau caldura , lumina si darurile datatoare de viata ale soarelui ce revenea peste pamant. Se ardea un bustean Yule (sau Juul) in cadrul unei mari ceremonii , in onoarea zeului Thor. O bucatica din acest bustean era pastrata ca amuleta norocoasa si mijloc de a aprinde focul in decursul urmatorului an.

In Anglia , multe regiuni ale Germaniei , Franta si alte tari europene , busteanul de Yule era ars complet, cenusa fiind pastrata pentru calitatile ei magice si vindecatoare , ori folosita pentru fertilizarea campurilor .Taranii francezi credeau ca daca acesta cenusa este pastrata sub pat, are capacitatea de a proteja casa fata de trasnete si fulgere , si a apara fata de degeraturile din vremea iernii.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 69: Senatul Roman îl declară  pe Vespasian împărat.

Titus Flavius Vespasianus (30 decembrie 39 – 13 septembrie 81), împărat roman în perioada 79-81 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie anul  9  – d. 23 iunie 79 ), a fost împărat roman din anul 69 (Anul celor patru împărați), până în anul 79.

A fost fondator al Dinastiei Flavilor si  a fost încoronat în perioada de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa.

Energic si in acelasi timp bun organizator, Vespasian a reusit sa  restabileasca liniștea in imperiul sau si sa puna capat  dezastrului economic provocat de  războiul civil.

A reorganizat finanțele și armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, a creat  o flotă în Marea Neagră, a reconstruit Capitolul și  alte numeroase edificii din Roma distruse și a început construcția Colosseumului.

Proclamat împărat la Alexandria , la 1 iulie 69 de legiunile din Orient , Vespasian este recunoscut în întregul Imperiu  după ocuparea Romei și moartea lui Vitelius în timpul luptelor de stradă pentru cucerirea Romei , întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor .

Istoria consemneaza si faptul ca Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian dat celebrul sau raspuns : „banii nu au miros” (în latină pecunia non olet).

• 1639: S-a născut Jean Racine, dramaturg francez (d. 1699)

S-a născut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind în anul 1641 iar tatăl său în 1643, el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea bunicului său în 1649. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă jansenistă (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârșitul secolului, și care consta în relația dintre liberul arbitru al omului și grația eficace promovată de biserica Calvinistă. Apare și în opera Fedra: "Creștin care a încălcat grația...") care nu era permisă în școli. A acumulat o cultură vastă, incluzând literatura, și în special învățarea limbilor greacă și latină.

Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă și cu o serie de relații în rândul Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum scrie primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspirațiile literare și cariera ecleziastică, dar în final, după un eșec în cariera ecleziastică, s-a devotat în întregime literaturii.

În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.

Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.

Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, "Apărătorii", în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670), Ifigenia (1674) si Fedra (1677).

Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze înca din 1673, Racine a fost înaltat la rang de cavaler în 1690. Este deasemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însa căsătoria sa a fost una din interes.

La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) și Athalia (1691). La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice.

Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormantat în Port Royal, dar dupa distrugerea localitații, rămășițele sale pământești au fost mutate la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.

Stil

Teatrul lui Racine a zugrăvit pasiunea ca o forță fatală ce îl distruge pe cel care o poseda. Găsim aici teoriile janseniste: fie omul primește grația divină, fie este fără griji, nimic nu îi poate schimba destinul, este condamnat din naștere. Realizând idealul tragediei clasice, teatrul racinian are trasături simple, clare, cu aventuri născute din aceeași pasiune a personajelor.

Tragediile păgane (fără Esthera și Athalia) prezintă un cuplu de tineri inocenți, atât unite, cât și despărțite de o iubire imposibilă, deoarece femeia este dominată de rege (Andromaca, Britannicus, Bajazet, Mithridates), sau deoarece face parte dintr-un clan rival (Aricie din Fedra). Rivalitatea este adesea dublată de o rivalitate politică, pe care însă Racine nu insistă.

În acest cadru aristocratic, care de la Bajazet devine un loc comun de pretext pentru nașterea unei crize, personajele află că regele este ori mort, ori învins, astfel simțindu-se libere să își dezvaluie pasiunile. Dar, informația este foarte repede negată. Întoarcerea regelui pune personajele în fața greșelilor lor și îi împinge, depinzând de natura sufletului, să regrete, sau să pună capăt rebeliunii lor.

Seriile neîntrerupte de capodopere ale lui Racine (Andromaca, Britannicus, Bérénice, Bajazet, Fedra, Mithridate) se compun din tragedii având ca temă dragostea. În aceste tragedii este vorba despre dragostea senzuală în forma sa extremă. Tragedia sa a suscitat o mare admirație și a creat o cultură a pasiunii, pregătită deja de Corneille și romanul de dragoste. Pasiunile descrise în tragediile raciniene ating o intensitate pe care nu o mai întâlnim decât la el. Violenței sentimentelor îi corespunde o limbă de o deosebită eleganță și armonie. Tragediile sale, cu acțiune mai simplă și evenimente mai puține, interesează, mai ales, prin viața interioară a eroilor. În teatrul lui Corneille apar personaje pline de curaj, voluntare, capabile de eroism; la Racine se impun tipurile feminine, capabile de pasiuni devastatoare. Prin operele lui Corneille și Racine, tragedia s-a impus ca gen major al clasicismului modern.

• 1846: Robert Liston a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra.

Chirurgul scotian care a trait in prima jumatate a anilor 1800 avea o reputatie controversata. Desi era recunoscut drept cel mai rapid doctor, iar rapiditatea era vazuta la acea vreme ca fiind cel mai mare atu al unui medic, Robert Liston opera mai degraba neglijent.

El amputa un picior in cateva minute si reusea sa indeparteze un brat in mai putin de 30 de secunde, fiind primul doctor care a operat cu anestezie moderna. Cu toate astea, Liston nu oferea importanta necesara regulilor de igiena, care ar fi putut preveni infectiile. Tocmai de aceea, multi dintre pacientii sai decedau.

In plus, doctorul Liston era binecunoscut pentru operatiile sale nonconformiste, majoritatea avand un final tragic. Se spune ca medicul opera deseori chiar si atunci cand rata de mortalitate era de 300%, in timpul unei interventii reusind "performanta" de a taia piciorul unui pacient in mai putin de trei minute, de a reteza din greseala degetul asistentului sau si de a rani un observator. La final, toti trei au murit din cauza ranilor.

Un alt caz notoriu este acela in care, in timpul unei amputari, doctorul a taiat accidental testiculele unui barbat. Totusi, a ramas in istorie gratie unui dispozitiv inventat, care se foloseste si astazi.

• 1883: A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului; cuprinde 64 de poezii.

Volumul a apărut în librăriile Socec în decembrie 1883, însă, pe pagina de titlu, sub numele editurii „Socecu & Comp. ­Bucureşti” apare anul 1884. Ediţia este cunoscută şi sub numele de "ediţia Maiorescu". Acesta a făcut selecţia poemelor incluse în volum şi a întocmit prefaţa datată decembrie 1883. Blocul cărţii, 307 pg., este decorat cu frontispicii, viniete şi letrine pe motive fitomorfe, zoomorfe şi avimorfe, precum şi antichizante. Volumul păstrează legătura originală a editurii Socec, cu decor în aur pe coperta 1, titlul pe cotor şi un buchet imprimat la rece pe coperta 4. Este singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii poetului.

Poesii — Volum de poezii de Mihai Eminescu, publicat in ingrijirea lui Titu Maiorescu, la Editura Soccc, Bucuresti, in 1884 (ianuarie 1884, stil nou, data de pe pagina de garda; in decembrie 1883, dupa stilul vechi). Unic volum antum al poetului national roman, este, probabil, cartea cea mai celebra a literaturii noastre.

Maiorescu a inclus in cuprinsul initial treizeci si opt din cele patruzeci de poezii publicate de Eminescu

In „Convorbiri literare" pana la acea data, cele sase poezii aparute in „Familia" intre aprilie si noiembrie 1883, dar reproducandu-le dupa manuscrisele poetului, in versiuni inedite, ulterioare si ameliorate de autor, precum si saptesprezece poezii cu totul inedite, reproduse dupa manuscrisele autografe primite de la Eminescu Editorul n-a inclus in volum nici una dintre cele cincisprezece poezii de prima tinerete publicate de Eminescu inainte de debutul sau in „Convorbiri literare" (deci, inainte de 15 aprilie 1870), Foaie vesteda (dupa Lenau), aparuta la 1 octombrie 1879, pe care Maiorescu o considera o traducere, si nici Fat-frumos din lei, aparuta la 1 februarie 1875, considerata de editor o varianta anterioara si depasita, dar de la care preia titlul si il da variantei ulterioare de la 1 martie 1878, intitulata in revista Povestea teiului; in opinia lui P. Cretia, aceasta substituire se datoreaza de buna seama faptului ca in volum ea este urmata de Povestea codrului.

• 1886: S-a născut Gheorghe Tătărăscu, politician român, prim-ministru al României (d. 1957)

Gheorghe Tătărăscu (n. 21 decembrie 1886, Poiana (astăzi un cartier al orașului Rovinari), Gorj - d. 28 martie 1957, București) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărescu în epocă.

A fost ambasador la Paris din 1938 și până la 1 septembrie 1939, când a fost chemat în țară (și în locul lui a fost trimis de la Varșovia Richard Franasovici).

La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistență mutuală româno-francez ce garanta siguranța unității naționale române după Primul Război Mondial.

A fost căsătorit cu Arethia Tătărescu, președinta Asociației Femeilor din Gorj, implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu.

A condus  în 1945  delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a susţinut interesele Romîniei; membru de onoare al Academiei Române; (m. 28 martie 1957)

În august 1946, delegația română condusă de Gheorhe Tătărescu pleacă la Conferința de Pace de la Paris.

Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale – frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară – nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”.

La 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului a addoptat„moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe condus de el.

În ziua următoare toți miniștri tătărescieni sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan,insă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet.

In decembrie 1950, a  fost adus de la penitenciarul Sighet, în arestul din București al Securității, până în vara anului 1951. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. A  fost martor al acuzării în procesul lui Lucretiu Parascanu fiind  nevoit să scrie și să semneze cu propria-i mână declarația care-l incrimina pe Patarscanu, asa cum a dorit Gheorghiu-Dej.

Toți cei din cazul Pătrășcanu au fost condamnați, unii la moarte, alții la închisoare. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. Când a fost, mai târziu, eliberat, aproape concomitent au fost amnistiați de restul pedepsei și condamnații din “Procesul Pătrășcanu”ramasi in viata .

Cu două zile înainte de moartea sa, pe 18 martie 1957, la Spitalul Panduri, Gheorghe Tătărescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negropontes: “ Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”.

• 1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E. Naismith, profesor de educație fizică la colegiul Springfield din Massachusetts.

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă.

James E. Naismith a creat popularul joc in 1891 la cererea sefului Departamentului de Educatie Fizica al Springfield College din statutul american Massachusetts, avand la dispozitie doua saptamani pentru a inventa un joc de echipa in sala, care sa ofere elevilor posibilitatea de a face miscare si in timpul iernii.

Misiunea nu a fost usoara pentru Naismith, dar pe ultima suta de metri I-a venit ideea sa creeze un joc simplu, cu numai 13 reguli, care sa implice aruncarea mingii la un cos suspendat. La inceput mingea era cea folosita pentru jucul de fotbal.

Abia in 1893, s-a folosit o minge de dimensiuni mai mari, precum si modelul de cos folosit azi, confectionat dintr-un inel de fier pe care era prinsa o plasa.

Fara sa fie nevoie de multa mediatizare, sportul a inceput sa aiba rapid succes, profesorii de educatie fizica incurajandu-si elevii sa il practice.

Cu toatea acestea a fost nevoie de timp pana baschetul sa devina din activitate recreationala sport, insa datorita popularitatii sale in 1936 a devenit sport olimpic. Numele lui Naismith a fost inclus in 1959 in Basketball Hall of Fame.

Din câte se pare, întâiul meci de baschet jucat în sala de sport a Colegiului Springfield din Massachusetts a fost mai degrabă un meci de rugby, căci jucătorii au părăsit terenul răniți.

Totul s-a întâmplat în iarna anului 1891, când, din cauza viscolului puternic, studenții s-au baricadat în cămine. Deoarece aceștia ajunseseră să se ciondănească,  James Naismith – profesor de educație fizică – a încercat să detensioneze situația, punându-i să joace o formă modificată de fotbal american în sala de sport a colegiului. Dar aceștia s-au plictisit repede, așa că, într-o zi, Naismith a venit cu o idee nouă: a împărțit studenții în două echipe de câte nouă jucători fiecare. Le-a dat o minge veche de fotbal european, şi apoi le-a arătat două coșuri de piersici ce fuseseră bătute în cuie la capetele sălii de sport. Le-a spus că ideea era să bage mingea în coșul echipei adverse…

Întrucât nu existau reguli clare, imediat ce Naismith a fluierat începutul primului meci de baschet, competitorii au început să-și împartă pumni și coate. Unul dintre jucători a fost lăsat inconștient, un altul s-a ales cu un umăr dislocat, iar restul cu ochi vineți…

• 1898: Marie și Pierre Curie descoperă radiul

Radiul în stare pură este alb argintiu, dar datorită reactivității sale ridicate, se oxidează rapid devenind negru cu irizații colorate. Toți izotopii de radiu sunt radioactivi, cel mai stabil fiind 226Ra, acesta având timp de înjumătățire de 1601 ani; în urma dezintegrării sale rezultând radon. Din cauza instabilității sale, radiul este luminiscent.

Pentru cei doi soţi, acasă era... laboratorul. Împărţeau aceeaşi dragoste: fizica. S-au "legat" modest, printr-o simplă ceremonie. La fel le-a fost şi luna de miere, pe care Marie şi Pierre şi-au petrecut-o pe bicicletă, străbătând Franţa. Mai târziu, au avut şi doi copii, pe Irène şi Ève, cărora au dorit să le ofere o aleasă educaţie. Modelul pe care l-a inspirat bărbatul în formarea fiicelor l-a avut la bază pe cel rupt din familia sa. Provenind dintr-o familie alsaciană, Pierre a reuşit să îşi finalizeze studiile la 18 ani, devenind asistent la Universitate. Pe Marie a întâlnit-o tocmai în vremea când era preocupat de cercetarea fundamentală, neducând lipsă de faimă şi de bani.

Sursă de inspiraţie pentru viitor

Pentru domeniul fizicii, Marie şi Pierre Curie reprezintă două coordonate importante în istorie. Cercetători ai naturii, erau preocupaţi îndeosebi de elementele din mediul înconjurător, de cărămizile materiei şi de modul cum se comportă acestea. Astfel, au izolat radiul şi poloniul şi au dat naştere fenomenului de radioactivitate, un concept pe care Marie l-a impus. Datorită acestor cercetări, au fost distinşi cu Premiul Nobel în 1903. Descoperirile sale aveau să influenţeze şi investigaţiile despre atom de mai târziu, din secolul al XX-lea. Cu toate că părea, poate, că îşi aseamănă cunoştinţele, cei doi soţi se diferenţiază prin orientările sale. Astfel, Pierre Curie avea înclinaţii spre logică şi deducţie, iar Marie se ghida după inducţie, bărbatul fiind, în acest caz, fizician, iar femeia chimist. În 1934, şi fiica lor, Irene, va aduce bucurie familiei, descoperind, alături de soţul său, Frédéric Joliot-Curie, radiaţia artificială.

Radiul este al 88-lea element din sistemul periodic al elementelor, având simbol chimic Ra. Radiul în stare pură este alb argintiu, dar datorită reactivității sale ridicate, se oxidează rapid devenind negru cu irizații colorate. Toți izotopii de radiu sunt radioactivi, cel mai stabil fiind 226Ra, acesta având timp de înjumătățire de 1601 ani; în urma dezintegrării sale rezultând radon. Din cauza instabilității sale, radiul este luminiscent.

Radiul, sub formă de clorură de radiu RaCl2, a fost descoperit de Marie Curie și Pierre Curie în 1898.

Acest element radioactiv a fost descoperit de către savanta poloneza Marie-Sklodovska Curie. Acest element are o abundență relativ redusă în scoarța terestră și extragerea sa întampină probleme, acestea datorându-se în mare parte radioactivității sale mari. În general, acest element se găsește în minereul numit pechblendă, alături de alte elemente (metale) cum ar fi bariul, uraniul și thoriul.

În trecut, radiul se folosea la obținerea unor obiecte fosforescente în întuneric (cadrane de ceas, întrerupătoare de curent, diferite indicatoare, vopsele fosforescente, etc,) Întrebuințarea radiului în vopsele este foarte periculoasă din cauza cantității mari de material conținute și din această cauză astfel de produse nu se mai utilizează. Au fost incidente grave cauzate de acoperirea corpului cu vopsea cu radiu, lucru care a dus la formarea unor arsuri radiologice extinse pe suprafața corpului și acest lucru a dus la moartea persoanei contaminate radioactiv. Chiar și Marie Curie a murit din cauza anemiei aplastice, boala atribuită radiațiilor.

Utilizarea radiului la cadranele de ceas

In trecut, radiul se folosea pentru prepararea emanației de radiu ce apare prin descompunerea radioactivă a radiului) care se înfiola în fiole mici de sticlă sau de aur (golden seeds), avand același scop ca și capsulele cu radiu.

Radonul are dezavantajul de a avea un timp de înjumătățire foarte scurt, și de aceea capsulele introduse în țesăturile pacienților trebuiau extrase sau înlocuite, lucru chinuitor pentru bolnavi.

În prezent, compușii radiului nu au nici o utilizare practică iar metalul (grupa a II-a a sistemului periodic, perioada a 7-a) este foarte reactiv, oxidându-se în aer și reacționând violent cu apa formând hidroxid de radiu, Ra(OH)2.

Radiul metalic este un metal albicios, foarte reactiv, cum s-a menționat mai sus. Radiul mai este utilizat foarte rar ca sursă de neutroni.

• 1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucișate semnat de britanicul A. Wynne.

Este jocul preferat al călătorilor din trenuri şi autobuze, o provocare pentru fanii exerciţiilor de creativitate şi practica preferată dimineaţa, în pauza de cafea. Însă, puţini sunt aceia care cunosc povestea primului rebus ajuns, sâmbătă, la cea de-a 100-a aniversare. 

Cuvintele încrucişate au fost inventate de Arthur Wynne, în 1913. Wynne s-a născut la Liverpool şi a devenit jurnalist. A ticluit un joc pentru ziarul american New York World. Primul joc de cuvinte încrucişate născocit de Wynne a fost rombul publicat în Sunday New York World din 21 decembrie 1913. În Marea Britanie, primele cuvinte încrucişate au apărut nouă ani mai târziu, publicate în Pearson’s Magazine, din februarie 1922.

Principala caracteristică a cuvintelor încrucişate consta în găsirea nu doar a unor cuvinte de lungime potrivită, ci, cu ajutorul indiciilor, chiar a singurelor cuvinte potrivite. Ziarele au început să publice zilnic careuri, stârnind interesul a zeci de mii de oameni. Mulţi navetişti rezolvau cuvinte încrucişate în drumul către locul de muncă, dimineaţa. Cuvintele încrucişate aveau posibilităţi imense. Se puteau crea careuri uşoare, cu indicii lipsite de echivoc, sau careuri grele, cu indicii criptice. Careurile puteau fi mari sau mici. Ziarele şi-au făcut obiceiul să publice careuri mai mari în zilele de sărbătoare.

Popularitatea enormă şi durabilă a careurilor de cuvinte încrucişate a condus la inventarea altor jocuri bazate pe cuvinte. Gel mai reuşit succes dintre ele a fost, probabil, jocul numit scrabble. Acest joc pentru două sau mai multe persoane a fost inventat de Alfred Mosher Butts în 1948. Alfred Butts a fost la început arhitect, dar şi-a pierdut locul de muncă în 1931, în urma depresiunii economice. După aceea s-a apucat a născocească jocuri, inclusiv Lexico şi Criss – Crosswords, dar cel mai mare succes l-a înregistrat cu scrabble. James Brunot a adus unele modificãri tablei şi a simplificat regulile jocului, care a devenit şi a rămas foarte popular.

• 1917 : S-a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele “Tablou de grup cu doamnă”, “Părerile unui clovn”); (m. 16 iulie 1985).

"Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu", mărturisește Heinrich Böll. A început să scrie din copilărie, a publicat prima carte abia la 30 de ani, iar în 1972, la 55 de ani, a primit Premiul Nobel pentru literatură. S-a născut în 1917, fiind al optulea copil al unei familii care ura războiul. Primii bani care i-au căzut în mână a fost o bancnotă de un miliard de mărci, pe vremea când tatăl lui ridica de la bancă bani cu căruța pentru a-și plăti ucenicii.

A luptat în al Doilea Război Mondial (inclusiv pe teritoriul României), iar drama provocată de demența nazistă a marcat opera sa. Heinrich Boll este, înainte de toate, un umanist: răspunsul găsit la ororile cu care generația lui a fost confruntată este credința în virtuțile, demnitatea și posibilitățile omului. A scris deopotrivă despre "lucruri mărunte" și "lucruri mărețe," despre "locuință, vecinătate și patrie, bani și dragoste, religie și mâncare", după cum o mărturisește el însuși.

• 1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, "Albă ca zăpada și cei șapte pitici", produs de Walt Disney.

 

În 1937, la Carthay Circle Theatre din Hollywood, California, era prezentat primul film de animatie de lung metraj realizat de Walt Disney - Alba ca Zapada si cei sapte pitici, care este, in acelasi timp, si si primul film de animatie full color si primul film cu sunet optic din istoria cinematografiei. Povestea este adaptarea clasicului basm al Fratilor Grimm. Bugetul pentru realizarea acestui impresionant film a fost dobandit datorita succesului peliculei Cei trei purcelusi (1933). Daca la inceput Walt Disney a calculat costurile filmului la 250.000 de dolari, intr-un final a fost nevoit sa stranga, ipotecandu-si chiar si casa, 1,5 milioane de dolari. Productia a durat 3 ani si a insemnat ambitia lui Walt Disney de a mari calitatea filmelor de animatie, creand astfel standarde si tehnici de realizare pentru filmele de animatie care au urmat. Muzica din film a fost realizata de catre Frank Churchill si Larry Morey, iar filmul a devenit primul a carui coloana Sonora a fost lansata si separat. Din nefericire studiourile Disney nu aveau pe acea vreme o casa de discuri, iar drepturile pentru melodii sunt si acum detinute de catre Bourne Co. Filmul a avut un succes rasunator la premiera din data de 21 decembrie 1937, iar 6 zile mai tarziu Disney si cei 7 pitici apareau pe coperta revistei Time.

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici (engleză Snow White and the Seven Dwarfs) este un film de animație lansat în 1937, produs de Walt Disney și regizat de David Dodd Hand. Este bazat pe povestirea omonimă a Fraților Grimm. Este primul film din seria de filme animate Disney și filmul de animație clasică cu cele mai importante încasări din toate timpurile.

A fost lansat pe DVD și VHS în 2001 ca o „Ediție de Platină” care a continuat cu alte 12 filme clasice Disney până la finalizarea acesteia în 2009 cu „Pinocchio”. „Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici” a fost relansat într-o nouă serie „Ediție de Diamant” pe Blu Ray și DVD în octombrie 2009, această serie urmând să relanseze toate Edițiile de Platină.

• 1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.

 

• 1971: A fost creată organizația umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociația are drept scop acordarea de ajutor medical în situații de urgență care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe natural.

Cel care a inventat celebra organizaţie „Medici fără frontiere” este medic pensionar de câţiva ani şi trăieşte într-un orăşel din sudul Alsaciei, creşte animale şi se bucură de natură, convins că lucrurile esenţiale în viaţă sunt aerul, apa şi hrana, suficiente pentru a fi o fiinţă liberă. Un om obişnuit pentru cei care nu-l cunosc, mai ales că vorbeşte foarte puţin despre sine, dar căruia destinul i-a hărăzit o experienţă de viaţă cu totul extraordinară. Este doctorul Louis Schittly, care şi-a istorisit memoriile într-o carte intitulată „L’homme qui voulait voir la guerre de près” (Omul care dorea să vadă războiul de aproape) în care sunt relatate experienţele sale ca medic în războaiele din Biafra, Vietnam, Afganistan şi Sudan. 

 Deşi s-a născut în anii celui de-al doilea război mondial, a avut o copilărie fericită la ferma familiei, unde se vorbea în dialect alsacian, iar limba franceză a învăţat-o abia la şcoala primară şi gimnaziul confesional pe care l-a urmat. A făcut o pasiune pentru cinematografie, a realizat câteva filme, dar în cele din urmă s-a decis să urmeze medicina. O meserie care avea să-i rezerve o carieră cu totul specială. Şi-a susţinut teza de licenţă în 1968, când a participat şi la mişcările studenţeşti care izbucniseră în Franţa, după care a dat curs unui anunţ al Crucii Roşii care căuta medici pentru Biafra, unde începuse războiul secesionist. Ajuns acolo, s-a ocupat de pediatrie şi împreună cu misionari irlandezi a salvat sute de vieţi. Războiul a durat mai bine de doi ani, Biafra dorind să se elibereze de sub tutela Nigeriei, dar importantele rezerve de petrol ale biafrezilor au extins conflictul, numărul victimelor fiind de aproximativ două milioane de oameni. „Jumătate au murit din cauza războiului iar cealaltă jumătate de foame – îşi aminteşte dr. Schittly, pe atunci debutant în meserie. Intervenise Crucea Roşie iar singura sursă de hrană erau cele 15 convoaie care ajungeau în fiecare săptămână pe cale aeriană. Cei mai afectaţi de foame erau copiii. Adunam cam 2-300 de copii malnutriţi în fiecare săptămână, cu deficienţe de proteine şi cu o greutate foarte mică. Aşa ceva nu văzusem în viaţa mea. Aveam nevoie şi de sânge şi ajunsesem să facem schimb, dădeam hrană pentru sânge, pe care îl stocam în mici frigidere pe care le transportam cu noi. În situaţii grele încerci să te descurci cum poţi. Majoritatea medicilor fuseseră omorâţi în război şi în afară de noi nu mai era nimeni. În şase luni am reuşit să salvez câteva sute de copii, cu mijloace foarte puţine dar cu enormă bunăvoinţă. Experienţa din Biafra a fost halucinantă, dar am descoperit că îmi place acest fel de medicină, tot cea ce puteam învăţa din acest tip de experienţă, de medic umanitar. Am avut mult de lucru dar am simţit că mi-am găsit calea şi am ales să o urmez”. Corpul de ajutor al Biafrei s-a transformat ulterior în organizaţia cunoscută astăzi sub numele de „Médecins sans frontières”, la constituirea căreia a contribuit împreună cu prietenul său, medicul şi politicianul Bernard Kouchner.

• 1989: Revoluția română din 1989

La Bucuresti, în actuala „Piață a Revoluției”, presedintele Nicolae Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara. Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune. La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime, pe lângă lozincile cunoscute, se fac auzite fluierături, huiduieli, si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta. Începutul Revoluției la București.

A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea. Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine.

Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului. In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.

 București - Miting organizat de Ceaușescu în actuala "Piață a Revoluției". Pe lângă lozincile cunoscute, în mulțime se fac auzite fluierături și huiduieli. Începutul Revoluției la București.

Aflat în balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceauşescu a început să le vorbească muncitorilor adunaţi în piaţă. Mitingul se transmitea în direct la radio şi televiziune.

La un moment dat, în timpul discursului lui Ceauşescu, din mulţime s-au auzit huiduieli şi ţipete, iar transmisiunea a fost întreruptă. A fost reluată pentru scurtă vreme, timp în care românii au putut vedea cum soţii Ceauţescu încercau cu disperare să tempereze mulţimea.

Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar mulţimea strânsă în piaţă a rupt cordoanele forţelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, mulţi oameni, în general tineri, au manifestat împotriva regimului.

În Piaţa Romană şi la Sala Dalles, forţele de ordine au operat arestări şi au tras în manifestanţi. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate, unde au ridicat baricade, care, în cursul nopţii, au fost sparte cu tancurile, manifestanţii fiind împrăştiaţi ori arestaţi.

• 1995: Orașul Bethleem trece de sub control israelian sub control palestinian.

Betleem (învechit Viflaim, uneori scris Bethleem sau Bethlehem; în ebraică – beyt lehem, „casa pâinii”, etimologie populară; în arabă – beyt lahm, „casa cărnii”, de asemenea etimologie populară; în greacă – Vithleém) este un oraș din Cisiordania, situat la 10 km sud de Ierusalim, având 25266 de locuitori (2007). Din 1996, după Acordul de la Oslo, orașul se află sub administrarea autorității palestiniene. Orașul este un important centru religios și pentru iudei și pentru creștini. Vechiul Testament identifică Betleemul ca orașul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației. Betleemul are o majoritate musulmană, dar este și orașul celei mai mari comunități creștine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, ce cunoaște apogeul în preajma sezonului Crăciunului când pelerinii creștini se îmbulzesc spre Biserica Nașterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine artizanale. Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului.

Să aveți o zi frumoasă!