sâmbătă, 24 octombrie 2020

Ora de iarnă





În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie – anul acesta în noapte de 24 spre 25 octombrie, se trece la ora de iarnă, considerată și ora normală în Europa: ora 4 devine ora 3. 
În noaptea dintre 24/25 octombrie 2020, România revine la ora oficială (UTC +2h). Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4.00 va deveni ora 3.00. Ziua de duminică, 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu". 
În fiecare an are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, în ultima duminică a lunii octombrie. România revine la ora fusului 2, când diferența față de timpul universal coordonat (UTC) este de 2 ore, numită și ora Europei de Est. Ca urmare a acestei modificări vom dormi cu o oră în plus pe 29 octombrie.
Schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute, potrivit informațiilor furnizate de Societatea de Transport Feroviar CFR Călători.
În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1931 când a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 171 din iulie 1931, Legea pentru stabilirea orei oficiale în România. Începând cu 1979, Ora de vară a fost instituită permanent în țara noastră și, până în 1997, trecerea la Ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la orarul inițial, în ultima duminică a lunii septembrie.
Începând cu 1998, potrivit Ordonanței de Guvern nr. 20 din 18 august 1997, trecerea la Ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar în ultima duminică a lunii octombrie dăm ceasurile înapoi cu o oră.
Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului, Turcia și Rusiei, țări care nu folosesc acest sistem. Schimbarea nu este însă simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar.
Odată cu încetarea folosirii Orei de vară, mai multe țări din Europa și Statele Unite ale Americii dau ceasurile cu o oră înapoi. Trei țări din Europa, Marea Britanie, Irlanda și Portugalia, revin la ora stabilită de timpul universal coordonat, în timp ce altele, precum Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia și Olanda, fixează ceasurile după UTC+1h. La rândul lor, Ciprul, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia și Lituania revin la diferența față de timpul universal coordonat de 2 ore (UTC+2h), potrivit www.worldtimeserver.com.
Prin introducerea Orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) și reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva țări din Europa. Primii care au introdus Ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie — 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai — 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Au urmat ani în care introducerea Orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 — 30 septembrie 1945. Schimbarea orei are un rol important și în calculele astrologice.
La nivelul întregului mapamond, nu toate țările folosesc în acest moment Ora de vară, iar perioada nu este aceeași în toate țările care recurg la Ora de vară. 

De la ce a pornit acest obicei

Omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri, americanul Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui.

Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie).

Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.

La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional (“Daylight saving time” - DST sau “summer time”), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie.

Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară.

De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Printre ţările care au reintrodus recent ora de vară se află Haiti, în 2017, după ce renunţase în 2015; Chile, în 2016, după ce renunţase în 2015; Iordania, în 2014, după ce renunţase în 2012.

Alte ţări care au renunţat la ora de vară, fără a reveni sunt: Armenia (2011), Libia (2013), Rusia (2014), Egipt (2015), Uruguay (2015), Azerbaidjan (2015), Namibia (2017).

Scurt istoric al schimbarii orei
In fiecare primavara, mai precis in ultima noapte de sambata spre duminica a lunii martie, trecem la ora de vara. In acest fel, se foloseste lumina naturala pentru o perioada ceva mai lunga de timp, pe parcursul unei zile. In schimb, odata cu instalarea toamnei, in ultima noapte de sambata spre duminica a lunii octombrie, se revine la ora normala. In tara noastra, acest sistem a fost instaurat in 1932. Pe atunci, ora se schimba in prima duminica a lunii aprilie respectiv in prima duminica a lunii octombrie. Aceasta practica a ramas valabila pana in 1943, cand legea trecerii la ora de vara nu a fost in vigoare.
De abia dupa 36 de ani, in 1979, s-a revenit la acest procedeu. Pana in 1983, trecerea la ora de vara se facea in prima duminica a lunii aprilie, iar cea la ora de iarna, in ultima sambata a lunii septembrie. Din 1984 pana in 1996, ora de vara era fixata pe ceas in ultima duminica a lui martie, iar cea de iarna, in ultima duminica a lui septembrie. Odata cu anul 1997, insa, s-a stabilit o noua regula, care se aliniaza celei respectate de majoritatea statelor lumii si care este valabila si in prezent: la ora de vara se trece in ultima noapte de sambata spre duminica a lunii martie, iar la cea de iarna, in ultima noapte de sambata spre duminica a lunii octombrie.
In plus, trebuie sa mai stii ca, in vreme ce in emisfera nordica in care este situata si tara noastra, se va trece la ora de iarna, in emisfera sudica, se va trece la ora de vara.
Motivul il reprezinta faptul ca anotimpurile sunt inversate, datorita inclinarii axei planetei si a unghiului sub care razele soarelui pica pe scoarta terestra. Astfel, in Australia, de exemplu, trecerea la ora de vara a fost deja facuta in prima duminica a lui octombrie, iar cea la ora de iarna se va face in prima duminica a lui aprilie.
Un alt lucru interesant de mentionat este faptul ca, in unele state din nordul Africii, cum ar fi Egiptul si Tunisia, trecerea la ora de vara si revenirea la ora obisnuita se fac inca in lunile aprilie, respectiv septembrie.

Cum ne afectează schimbarea orei

Medicii spun că schimbarea orei poate perturba organismul, mai ales în cazul categoriilor aflate la extreme: copiii şi vârstnicii. Nu este exclus să apară insomnii, oboseală, nervozitate sau dureri de cap.

Unele persoane prezintă tulburări de adaptare. Oganismul uman are o ritmicitate: zi, noapte, somn, veghe. În momentul în care apare deplasarea orelor de som, apare o perturbare.

Pe lângă modificările somnului, ne putem confrunta cu astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concetrare sau modificarea apetitului.

La vârtsnici adaptarea poate fi mai dificilă pentru că la ei contează foarte mult şi numărul de ore de somn, şi mesele fixe, şi mai ales medicaţia. Practic li se dă medicaţia peste cap.

Atenţie mare în cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, pentru că se secretă în exces hormonii de stres, care pot creşte tensiunea şi pot precipita criză cardiacă sau un accident vascular.

Noi funcționăm după lumina solară și în momentul în care se scurtează ziua, ne simțim mai obosiți sau chiar avem deficit de atenție.

Trebuie să fim atenți la acele schimbări care ar putea necesita prezentarea la medic. Putem uneori să ne simțim extrem de obosiți, să devenim disfuncționali – uneori se instalează și depresia de toamnă – și atunci sigur că trebuie să cerem ajutor.

Cum putem combate neplăcerile create de trecerea la ora de iarnă

Există însă arme împotriva tulburărilor provocate de schimbarea orei. Activitatea fizică ar trebui să fie nelipsită pentru că ajută foarte mult.

Medicii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână, două pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Medicii au şi sfaturi care ne vor ajuta să ne adaptăm mai repede. Să nu ne lăsăm aşa mult influenţaţi psihic de această schimbare, să facem în continuare plimbări în aer liber, alimentaţie bazată pe multe verdeţuri.


Cum să trecem mai ușor peste schimbarea de oră

Pentru toți cei cărora, cu sau fără ora de iarnă, le este greu să se trezească dimineața, există câteva trucuri ajutătoare.

1. În primul rând este recomandat, de exemplu, să setezi alarma de dimineață, astfel încât după ce sună să mai poți rămâne câteva momente întins în pat. Ochii trebuie să fie deschiși, pentru ca corpul să intre în starea trează. Apoi este recomandat să caști și să te întinzi, pentru a porni circulația.

2. De asemenea, lumina este și ea de mare ajutor la trezire, mai ales în această perioadă mai întunecată a anului: tragem la o parte draperiile, ridicăm jaluzelele și pornim lămpile, iar lumina, fie ea și artificială, va cădea pe piele și opri formarea melatoninei, hormonul somnului. Lumina artificială albastră ajută mai mult decât cea galbenă. În timp zilei, mergeți la plimbare cât încă este lumină afară.

3. În cazul în care aveți copii mici, încercați să îi pregătiți din timp pentru schimbarea orei, mergând, de exemplu, cu un sfert de oră mai târziu la culcare, atât seara cât și la prânz. Același sfat este valabil și pentru mesele copiilor.

4. Un factor important este aerul proaspăt care ajută la oxigenare, activează corpul și înlătură oboseala. Chiar dacă vă simțiți obosiți, evitați după amiaza cafeaua, cola și alcoolul, pentru a putea adormi seara ușor.

5. Mâncarea vă poate ajuta să treceți mai ușor peste această perioadă: evitați, mai ales seara, mâncarea grea și grasă, pentru a ajuta corpul să adoarmă mai ușor.

6. În cele din urmă, dar extrem de important: faceți sport! Aici experții recomandă mișcarea după amiaza sau seara devreme, având același scop: să dormiți mai bine!

Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei

Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, dar până acum nu există o decizie oficială. Oficialitățile de la noi susțin însă acest demers pe motiv că schimbarea orei poate avea efecte negative asupra organismului uman.

Ultimele informații indică că anul 2020 ar putea fi ultimul în care se produce această schimbare. O decizie oficială urmând să se ia începând cu anul viitor 2021. Initial, anunțul trebuia să aibă loc în luna aprilie 2020, dar din cauza pandemiei de Covid-19, demersul a fost amânat.

În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri. Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei.

În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, potrivit www.cdep.ro. Guvernul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor la 22 ianuarie 2020, scrie Agerpres.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!