Translate

sâmbătă, 16 ianuarie 2021

16 ianuarie - Ziua Internațională a statului degeaba


 




"Dacă simți că azi nu ai chef de nimic, nu-ți iese niciun lucru ca lumea sau te urnești foarte greu să te apuci de treabă, să știi că există o explicație: azi, pe 16 ianuarie, se sărbătorește Ziua Statului Degeaba".

O zi în care să nu faci nimic!? În care nu se sărbătorește absolut nimic, dar care e totuși sărbătoare și atunci trebuie să te odihnești și să sărbătorești prin… a nu face nimic. Ce minune! În vârtejul zilei de azi, atât de plină de evenimente, de neprevăzut, de stres, care te obligă să îți setezi și resetezi permanent capacitatea de adaptare, o șansă nesperată de a opri și a trage pe dreapta. Și, culmea, ea poartă un nume: Ziua Internațională a statului degeaba.

 


Ziua Statului Degeaba nu a venit aşa din senin. În anul 1972 cronicarul Harold Pullman Coffin a propus ca americanii să aibă o zi națională în care nu trebuie să facă nimic (nici măcar să sărbătorească sau să celebreze ceva), ci să fie o zi în care pur și simplu trebuie să stea degeaba. De atunci, n-a contestat nimeni această sărbătoare.

"S-a trezit că s-a gândit și s-a săturat de grupurile de interese speciale care pretind prea des o zi în calendar. El a considerat că trebuie să facă ceva pentru a ne oferi o zi pentru a ne concentra cu adevărat pe noi înșine", a scris Theherbivorehippi pe Hub Pages .

A fost înființată cu intenția unei eventuale auto-persiflări prin satiră, a ceea ce Coffin consideră o suprasaturație  de inutile și recent create zile comemorative. Organizația Nothing a lui Coffin  a fost creată simultan cu scopul de a atrage atenția. Cum era de așteptat, organizația nu a ținut nicio singură ședință. Continuarea celebrărilor oficiale a reprezentat o dovadă a eșecului final al lui Coffin.

 

Decenii mai târziu, parem incapabili să facem nimic. Nici măcar nu putem face un singur lucru la un moment dat. Cei mai mulţi dintre facem mai multe treburi în acelaşi timp. Am devenit oameni multitasking

 

De atunci, n-a contestat nimeni această sărbătoare. Asta așa, #casastiti.

 

Cum să sărbătorim Ziua Statului Degeaba?

- Observați Ziua Nimicului sărbătorind nimic.

- Aflați fapte despre absolut nimic.

- Aflați mai multe despre modul în care noțiunea de nimic apare în filozofie și știință.

- Urmăriți episodul din Seinfeld, The Pitch. În acest episod al popularului serial TV, George Costanza vine cu ideea de a crea o emisiune TV despre nimic.

 

Totul fiind despre a nu precupeți nici un efort în a sărbători absolut nimic, în Ziua statului degeaba poate fi vorba și de celebrarea vieții însăși. Și a leneșilor, sau a comozilor care cred că viața nu e decât o perpetuă relaxare, pe principiul: „Las-o, că merge așa…” Sau că toate lucrurile au o rezolvare, indiferent de cât te-ai strădui. Sau nu face azi ce poți lăsa pe mâine. Singurele limite în ceea ce privește sărbătorirea ei sunt imaginația și limitele participantului. 

Ar mai fi niște vorbe de duh:

„Să nu faci nimic e tare greu. Nu ştii când ai terminat.” — Leslie Nielsen

„Cele mai obositoare zile sunt cele în care n-ai făcut nimic.” — Tudor Mușatescu

„Culmea lenei este să te scoli la șase dimineața ca să ai mai mult timp de stat degeaba.” — Tristan Bernard

„Lasă pe mâine ceea ce nu vrei să faci niciodată.” — Pablo Picasso

 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...