Translate

Se afișează postările cu eticheta Boxing Day. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Boxing Day. Afișați toate postările

miercuri, 26 decembrie 2018

26 Decembrie





Este a 360-a zi a anului.
Au mai rămas 5 zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 07 h 51 m şi apune la 16 h 42 m.


Citatul zilei

” În această epocă, în care se crede că există o scurtătură pentru orice, cea mai bună lecţie ce ar trebui învăţată este că, cu cât mai grea este o cale pe care ai apucat, cu atât mai uşoară va fi pe termen lung.” (Henry Miller)


Boxing Day, sărbătoarea reducerilor în Marea Britanie


Boxing Day pică întotdeauna în ziua de 26 decembrie, a două zi de Crăciun, şi are o poveste lungă, care pentru unii începe în perioada medievală, când în cutii de metal aşezate în biserici şi alte locuri de rugăciune se strângeau donaţii pentru săraci.
Pentru alţii ziua este legată de sărbătoare Sfântului Ştefan şi “pomana” care se făcea cu această ocazie. Obiceiul este menţionat şi de Samuel Pepys în jurnalul său (1663). Servitorii celor înstăriţi aveau liber a două zi de Crăciun, când puteau să-şi viziteze familiile. Fiecare primea o cutie (Christmas box = cutia de Crăciun) cu daruri şi bani (de multe ori şi mâncare rămasă de la masa de Crăciun) ca să ducă acasă.
Astăzi Boxing Day este şi bank holiday care, în general, cade a doua zi de Crăciun. Dacă însă bank holiday-ul pică într-o sâmbătă sau duminică, se va da liber lunea imediat următoare.
Din nefericire, de câţiva ani buni, Boxing Day are mai mult legătură cu marketingul decât cu dărnicia de Crăciun - mă refer la cea fără profituri ascunse şi strategii de promovare - vânzare.
Pe 26, e din ce în ce mai puţin a două zi de Crăciun şi din ce în ce mai mult “shopping holiday”. Mii de magazine (mai ales cele de pe “high street”) îşi reduc marfa la preţuri “fără concurenţă”. Printre vitrinele de Crăciun o să vedeţi atârnate “reduceri de 75%”, “everything must go” şi alte îndemnuri consumeriste.
Unii stau ore la coadă, cu mult înainte de deschiderea magazinelor, iar cele de electronice sunt primele pe lista. Apoi, haos, înghesuială... Pentru cei familiarizaţi cu Black Friday (ziua de după Thanksgiving în SUA), Boxing Day e varianta britanică, foarte populară şi în alte ţări din Commonwealth (Canada, Australia).
În a doua zi de Crăciun milioane de britanici dau buzna în mii de magazine: sunt reduceri la aproape orice. De „Boxing Day” preţurile sunt tăiate şi cu 80 la sută iar estimările arată că vânzările ar putea ajunge la peste cinci miliarde de euro. Frenezia a cuprins şi Australia, Canada şi Noua Zeelandă, unde oamenii au stat la coadă ore bune înainte de deschiderea magazinelor.

Nimeni nu ştie exact când a fost prima dată Boxing Day, cert este că are o vechime de secole. Tradiția Boxing Day datează din perioada reginei Victoria, când a doua zi de Crăciun era rezervată cadourilor pentru servitori.,pentru munca depusă de-a lungul anului.


Kwanzaa (Ziua Afroamericanilor)
În ultima săptămână din an este celebrată „Kwanzaa“ (Ziua Afroamericanilor). Ideea i-a venit activistului de culoare Ron Karenga care şi-a propus ca „negrii să aibă ocazia să-şi celebreze propria istorie, în loc să se limiteze să aniverseze sărbătorile societăţii dominante“.

Kwanzaa este o săptămână întreagă de onorare a patrimoniului african, marcat de participanți care aprind o „kinara” (nume de lumânare). Este sărbătorită în fiecare an din ziua de 26 decembrie până la 1 ianuarie.
Kwanzaa reprezintă șapte zile de sărbătoare, însoțite de activități ca iluminarea cu lumânări, culminând cu o mare petrecere și dăruirea unor cadouri.  A fost creată de Ron Karenga și a fost prima dată sărbătorită de pe 26 decembrie 1966 până pe 1 ianuarie 1967.
Cele sapte zile sarbatorite sunt dedicate unei idei specifice
   1. Unitate fata de familie, rasa si natiune.
   2. Autodeterminare, care permite ca cineva sa se defineasca ca individ si de a defini comunitatea. De asemenea, aceasta implica celebrarea creatiilor din trecutul si prezentul populatiei de afro-americani.
 3. Munca colectiva si de responsabilitate. Aceasta se refera la faptul ca afro-americanii reusesc sa faca un pas inainte catre o comunitate mai durabila si care reuseste sa isi rezolve problemele.
  4.  Cooperare economica- care se refera la liderii de afaceri afro-americani care dau dovada de solidaritate in afaceri.
  5.  Scopul care defineste efortul de cooperare este menit sa intareasca si sa restabileasca aceasta comunitate.
  6.  Creativitatea, care inseamna infrumusetarea comunitatii in care traieste aceasta populatie.
  7.  Credinta- care se refera la credinta intr-un singur popor, in profesori, in comunitate si in lideri religiosi care pot duce comunitatea catre succes.
Kwanzaa este una dintre cele mai importante sarbatori culturale si spirituale, dar este mult mai putin mediatizata in comparatie cu Eid, Hanukkah sau cu Craciunul. Este o sarbatoare relativ noua, dar asta nu inseamna ca nu se bucura de importanta in comunitatile africane. Kwanzaa reprezinta o celebrare a identitatii si a comunitatii consolidate africane, care are loc in Canada si Statele Unite ale Americii. Kwanzaa este o sarbatoare la final de an, care are loc in saptamana dintre 26 decembrie si 1 ianuarie – perioada la care se face referire ca fiind sezonul sarbatorilor de iarna.

De unde provine?
Ideea sarbatorii Kwanzaa ii apartine lui Maulana Karenga, membru al unei organizatii din SUA, un grup de discutii afro-american infiintat in anii ’60, ca rezultat al miscarii nationaliste impotriva oamenilor de culoare care devenise mai moderata si al faptului ca aceste comunitati de culoare incepusera sa fie asimilate. Grupul avea ca scop distingerea comunitatii afro-americane ca fiind una unica. Membrii sai nu erau nici africani, nici americani, iar Karenga era de parere ca acestia aveau nevoie sa se mandreasca cu mostenirea lor si sa se sarbatoreasca ca o comunitate unica, mai degraba decat sa urmeze traditiile culturii nord-americane.
Cum este sarbatorita?
Sarbatoarea Kwanzaa imbraca mai multe forme culturale africane, datand din cele mai vechi timpuri. Muzica si dansuri traditionale, arta, proza si poezie sunt manifestarile care au loc cu acest prilej, accentul fiind pus pe omagiul adus originilor si stramosilor. Ca si in cazul altor manifestari culturale, mancarea si libatiile sunt la ordinea zilei in cadrul festivalurilor. Libatiile au loc prin inchinarea unei bauturi dintr-o cupa traditionala, Kikombe cha Umoja, iar ospatul se numeste Karamu Ya Imani, sau ‘Ospatul ospetelor’.
Simboluri si idei
 Cele sapte zile ale sarbatorii Kwanzaa reprezinta cele sapte idei de baza ale sale, Nguzo Saba, adica: munca colectiva si responsabilitatea; credinta; unitatea; creativitatea; auto-determinarea, cooperarea economica si consecventa. Cu ocazia acestui eveniment sunt purtate haine africane precum Dashikis si Kaftans si sunt aprinse seturi de cate sapte lumanari, fiecare reprezentand cate unul dintre principiile Kwanzaa, in cadrul unui ritual numit Kinara.


Soborul Maicii Domnului


In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de “Soborul Maicii Domnului.”
Cuvantul  bisericesc, “sobor” insemneaza “adunare de oameni” si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul “sobor” ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri.
Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om.
E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, “frati mai mici” ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului;
“Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin.”
“Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara.”


Evenimente de-a lungul timpului…


  • 1606: S-a jucat pentru prima oară tragedia Regele Lear scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir.


Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale. Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe : „Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”. Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul.
Cordelia, devenită între timp regină a Franței, vine în ajutorul tatălui său. Goneril și Regan vor sfârși în mod mizerabil, otrăvindu-se una pe cealaltă, din rivalitate pentru același bărbat: Edrnund, comandantul oștilor britanice. Cordelia și regele Lear, în timpul luptelor dintre francezi și englezi, ajung prizonierii lui Edrnund. Cordelia este omorâtă din porunca lui Edrnund, chiar sub ochii bietului sau tată, care se stinge de durere. Cordelia întruchipează în aceasta opera puterea miraculoasa a dragostei și a iertării. Prin dragostea cu care aceasta îl înconjoară, Regele Lear își va găsi liniștea. Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman și în special, a transformării determinată de schimbarea unor idealuri și a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică a percepțiilor sale interioare.


  • 1825: In Rusia are loc in St Petersburg revolta decembristilor împotriva ţarului Nicolae I .


Revolta decembriștilor a fost o rebeliune care a avut loc în Imperiul Rus pe 14(sv)/26 decembrie(sn), 1825. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici.
Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici .
Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei.
Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat.
Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit.
Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară. Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori.
Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției.
Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus.
Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprima ideea de devoțiune a soției față de soț.


  • 1865: În SUA, James H. Mason, brevetează preparatorul de cafea.


Bun prilej de a evoca acest viciu pașnic. 
Cafeaua are o istorie fascinantă așa cum este și licoarea însăși: șeici, sultani, intrigi politice, comercianți venețieni, coloniști, sclavi, lupta pentru putere și bogăție, toate sunt elemente care fac parte din povestea cafelei, acest produs care astăzi ocupă locul doi mondial ca importanță economică, după petrol, cu o producție anuală de peste 7 milioane de tone.
Începuturile utilizării cafelei sunt învăluite în legendă: se spune că prin secolul al IX-lea, în Etiopia, un păstor de capre pe nume Kaldi a observat că animalele din turma sa devin hiper-active după ce manâncă bobițele roșii precum cireșele care cresc într-un anumit arbust. A gustat și el din aceste bobițe și exuberanța care l-a cuprins l-a făcut să ducă fructele unui călugăr aflat într-o mânăstire din apropiere. Călugărul a respins categoric utilizarea bobițelor și le-a aruncat în foc. O aromă puternică și plăcută s-a ridicat în aer, atrăgându-i și pe ceilalți călugări. Pentru a scăpa de parfumul amețitor, călugărul a luat boabele prajite și le-a aruncat într-o cană cu apă fierbinte. Și astfel a apărut prima ceașcă de cafea din lume!!! Călugării au descoperit că acest lichid aromat și stimulator, le poate prelungi orele de meditație și rugăciune. Această poveste a apărut pentru prima dată în scris în anul 1671 și cel mai probabil este pură fantezie.
O altă legendă atribuie descoperirea cafelei șeicului Omar din Mocha, Yemen, care, exilat fiind într-o peșteră, a încercat să mănânce din fructele arbuștilor de pădure aflați în apropiere dar a descoperit că sunt amare. Pentru a le îmbunătăți gustul, le-a prajit și le-a fiert, preparând o băutură parfumată și revitalizantă care l-a menținut în viață. Povestea “medicamentului minune” a ajuns la Mocha, Omar fiind rechemat printre oameni și făcut sfânt.
Dincolo de aceste povestiri, un lucru cert este că prima mențiune credibilă cu privire la existența cafelei, datează de la jumătatea secolului XV și se află la mânăstirea Sufi din Yemen. Se presupune că boabele de cafea au fost descoperite într-o regiune a Etiopiei numită “Kaffa” (de unde și numele) și apoi introduse în lumea arabă prin Egipt și Yemen, yemeniți ajungând chiar să cultive cafeau în scopuri comerciale. Originea cuvântului “cafea” poate veni, însă, și de la „quahwek”, care înseamnă „stimulent” în limba arabă . În secolul XVI, cafeaua se răspândise deja în Orientul Mijlociu, Persia și Turcia și se prepara cam la fel ca în zilele noastre. Primul magazin de cafea s-a deschis la Constantinopole în 1475. Începând cu 1512, îngrijorarea pentru efectele stimulatoare ale cafelei a făcut ca imamii conservatori din lumea arabă să interzică consumul licorii pentru muslumani. Decizia a fost însă anulată printr-un ordin comun al Sultanului otoman Selim I și Marelui Muftiu, El-İmâdî, astfel încât prima cafenea a fost deschisă la Damasc în 1530.
Din Orientul Mijlociu cafeaua s-a răspândit în India, Indonezia și America dar și în Italia prin schimburile comerciale dintre negustorii venețieni și cei din Africa de Nord și Egipt. Din Veneția a fost introdusă în restul Europei și acceptată pe scară largă în 1600 când Papa Clement al VIII al numit-o”băutură creștină” în ciuda provenienței sale. Prima cafenea din Europa a fost deschisă în Italia în 1645.
Olandezii au fost primii care au importat cafeaua la nivel industrial și au cultivat-o în coloniile lor din Java și Ceylon. Tot olandezii sunt cei care au introdus cafeaua și în Japonia în secolul XVII. Și în Marea Britanie cafeaua a devenit populară în aceeași perioadă. Prima cafenea a fost deschisă la Londra în 1652 iar Cafeneaua Queens’s Lane deschisă în Oxford, în 1654, este în funcțiune și astăzi.



  • 1872: În Bucureşti este introdus tramvaiul cu cai.


Tramvaiul cu cai a fost introdus în Bucureşti în decembrie 1972 şi a circulat până în 1929, deşi tramvaiul electric a fost introdus în 1894 (municipalitatea dispunea de un foarte mare număr de cai rămaşi de la trupele de cavalerie demobilizate din perioada războiului de independenţă). Roţile exponatului sunt fabricate la Edimburg (Scoţia) şi foarte probabil şi restul boghiului. Nu se cunoaşte cine a fabricat caroseria.
În 1871, „Societatea Anonimă Română de Tramvaie", cu capital englez şi belgian, a obţinut autorizaţia de a instala, pe unele străzi, linii de fier, pe care să circule primele tramvaie trase de cai. Un an mai târziu, societatea introducea primele trei linii de tramvaie cu cai din Capitală, care circulau pe rutele Bariera Mogoşoaiei - Calea Moşilor (prin Str. Fântânei, Teatrul Naţional, Sf. Gheorghe, Hotel Atena, Str. Romană), Şoseaua Bonaparte - Calea Călăraşilor (via Şcoala Comercială, Sf. Gheorghe) şi Sf. Gheorghe - Calea Văcăreşti. Tramvaiele trase de cai erau galbene, vatmanii aveau uniforme şi şepci roşii, stăteau pe platforma din faţă şi îndemnau caii cu lovituri de bici. Controlorii, îmbrăcaţi asemnător vatmanilor, erau străini pentru că englezii aveau mai multă încredere în ei decât în bucureşteni, potrivit almanahului Flacăra, publicat în 1982. Dacă erau prinşi fără bilet, oamenii erau obligaţi să achite călătoria, dar cum viteza tramvaielor trase de cai era mică, mulţi săreau din mers ca să scape de plata călătoriei.
Fiecare dintre vagoanele tramvaiului cu cai avea 10 locuri, iar atunci când acestea erau ocupate, la scară apărea tăbliţa "complect" şi nimeni nu mai putea să urce pentru că era interzisă călătoria în picioare.
Tramvaiele trase de cai aveau o capacitate de 20 - 25 călători, circulau cam la 10 minute, între orele 6 şi 10 seara, iar preţul biletului varia în funcţie de confortul asigurat şi de distanţa parcursă. De cele mai multe ori vehiculele erau arhipline, iar oamenii mergeau pe scări şi pe tampoane. Cum viteza lor era redusă, mulţi puteau coborî din mers. Liniile care treceau pe dealul Uranus sau pe ruta Şerban Vodă-Bellu se foloseau cai de urcuş, care ajutau atelajul în pantă şi erau deshămaţi apoi. Vatmanii respectau întocmai traseul şi programul pentru că orice întârziere sau abatere era penalizată prin reducerea salariului.

Biletul, pentru un kilometru, costa 0,20 lei, iar pentru imperială (la etaj), preţul era la jumatate. Vagoanele care circulau vara erau deschise, cu băncuţe pe ambele părţi, iar cele de iarnă, aveau un fel de copertine culisante. În anii următori, aceste mijloace de transport au fost îmbunătăţite: s-a asigurat iluminatul pe timp de noapte, în staţii se puteau amenaja prăvălii, iar pe tăbliţe era obligatorie menţionarea traseului. Nu erau acceptate în vagoane persoanele murdare, iar limita admisa a numărului de călători nu trebuia depăşită.


  • 1890:  S-a născut Aurel Persu, inginer mecanic roman, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic din lume.


Inventia care l-a facut celebru a fost un „Automobil de forma aerodinamica cu patru roti montate inauntrul formei aerodinamice”. Brevetul a fost obtinut in Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresata la 13 noiembrie 1922.
Dupa multe calcule si experimente de laborator, el a ajuns la concluzia ca forma ideala a unui automobil, a unui vehicul in miscare, este forma picăturii de apa in cadere, forma aerodinamica ideala. El a ajuns la coeficienti aerodinamici de 0,22 care si azi sunt greu de atins. A construit automobilul in perioada 1922-1924, cu bani proprii, in Germania.


  • 1891: S-a născut Henry Miller, scriitor american


Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 la Yorkville, Manhattan – 7 iunie 1980 la Pacific Palisades, Los Angeles) a fost un scriitor american și un pasionat de pictură.
A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franta.


In Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubita. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plina de aventuri.
Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte controversate în epocă datorită faptului ca inlaturau orice tabu referitor la sexualitate.Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.

Intre 1944-1963, a locuit in California si a reusit sa se impuna ca scriitor si in tara natala, dar si ca pictor.
S-a stins in viata pe 7 iunie 1980.
Este cunoscut pentru ruperea de genurile literare existente, scriind un fel mix între povestire, autobiografie, critică socială, reflexie filozofică, ascensiune suprarealistă și misticism. În acest conglomerat el descrie viața reală a lui Henry Miller și care constituie totuși o construcție imaginativă. Cele mai seminificative opere de acest fel ale sale sunt Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului și Primăvara Neagră. A scris de asemenea jurnale de călătorie și esseuri de critică și analiză literară.

„ Ar trebui să citim pentru a le da ocazia sufletelor noastre să se desfete.”


  • 2004: Un puternic cutremur 9,3 grade pe scara Richter, care a avut loc în Oceanul Indian, a cauzat valuri tsunami, devastând Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive și alte zone. 


Numărul de morți este de peste 230.000 de oameni.
Pe 26 decembrie 2004, în cea de-a doua zi de Crăciun, a avut loc un puternic cutremur în Oceanul Indian, cu o magnitudine de 9,3 grade pe scara Richter, care a cauzat un tsunami uriaș, ce a devastat zonele litorale din Indonezia, Thailanda, Malaysia, Sri Lanka, India, Maldive şi alte zone din sudul si sud-estul Asiei. Cutremurul care a avut epicentrul în apropierea coastei vestice a insulei Sumatra, a generat o serie de tsunami-uri care s-au întins pe toată suprafața Oceanului Indian, cel mai mare dintre acestea având valuri care au atins înălțimea de 30 de metri și a ajuns până pe coasta estica a Africii la 8000 de kilometri de locul epicentrului. Această undă de șoc a generat una dintre cele mai mari catastrofe din istoria modernă, deoarece a dus la moartea a peste 275.000 de oameni și la uriașe pagube materiale în valoare de zeci de miliarde de dolari. Cutremurul care a precedat acest tsunami a fost cutremurul cu cea mai lungă durată observată vreodată , respectiv peste 500 de secunde, fapt care l-a plasat printre cele mai devastatoare cutremure înregistrate de-a lungul istoriei.
Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare.
Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.
La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate.

Crăciun fericit!

marți, 25 decembrie 2018

Istoria Crăciunului, sărbătoare a familiei şi a bucuriei de a dărui






Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, celebrată la 25 decembrie, a asimilat cu multe secole în urmă ceremoniile păgâne ale solstiţiului de iarnă şi a adus de-a lungul timpului diverse şi minunate tradiţii.
Crăciunul face parte din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericilor bizantine şi este a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. De la începutul secolului XX, este şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini, cât şi de către necreştini, cu obiceiuri specifice fiecărei ţări, de obicei în familie şi cu daruri multe.
De ce sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie?
Această întrebare poate suna cel puţin ciudat, ţinând cont de cât de bine ni s-au întipărit în propria fiinţă anumite tradiţii şi obiceiuri, asupra cărora nu am nu am pus vreodată întrebări în profunzime.
Probabil că cei mai mulți creștini de astăzi nu-şi pot imagina Crăciunul în altă zi, în afară de cea de 25 Decembrie, însă nu a fost dintotdeauna așa. De fapt, în primele trei secole de existență a creștinismului, nașterea lui Iisus Hristos nu a fost sărbătorită deloc.
Sărbătorile cele mai importante ale cultului erau Boboteaza/Noaptea Regilor (6 ianuarie), care comemora sosirea magilor după nașterea lui Iisus, și Paștele, sărbătoarea învierii lui Iisus. Prima menţionare oficială a datei de 25 Decembrie ca o zi de sărbătoare, în onoarea naşterii lui Iisus Christos, apare într-un calendar roman timpuriu din anul 336.
Crăciunul este celebrat ca dată a naşterii lui Iisus, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.
Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

Religiile precreştine marcau în această perioadă solstiţiul de iarnă sau reîntoarcerea Soarelui. Cea mai veche referinţă scrisă a fost găsită în Mesopotamia, unde sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
La romani, sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările oficiate în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, o formă de venerare a Soarelui, a luminii care biruia întunericul, care se sărbătoreau între 17 şi 23 decembrie.
Se celebra naşterea Soarelui neînvins, sol invictus, la solstiţiul de iarnă, când zilele reîncep să crească, un cult preluat de la persanii care-l adorau pe Mithra - zeul soarelui.
În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut la 25 decembrie şi atunci împăratul Aurelian a proclamat această dată ca Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui invincibil. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
Acum mai mult de două mii de ani, Dumnezeu văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, L-a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu. Pruncul Iisus s-a născut într-o iesle săracă şi atunci cei trei magi de la Răsărit, văzând pe cer o stea luminoasă, au străbătut cale lungă pentru a o urma şi au ajuns la Bethleem să-i aducă în dar Mântuitorului aur, smirnă şi tămâie. Naşterea unui mare împărat fusese prorocită de mult timp de vrăjitori. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit că toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Şi aşa au murit atunci 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria, vestiţi de un înger, au reuşit să-l salveze pe Fiul Domnului, fugind în Egipt.

La începuturile Creştinismului, unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17 - 24 decembrie, însă obiceiul nu s-a generalizat până în secolul IV, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă. Uneori, Crăciunul era sărbătorit chiar în septembrie şi alteori în martie.
În secolul III, era o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior şi de Biserica Romei.
În anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficială a naşterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai târziu, în 325, primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificaţia zilei de 25 decembrie: el a stabilit o sărbătoare cu dată fixă, ce aniversa Naşterea lui Iisus Hristos.
În 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.
Împăratul Iustinian a declarat ziua naşterii lui Iisus drept sărbătoare a Imperiului Roman în anul 429, Sfântul Patrick a introdus această sărbătoare în Irlanda în 461, Augustin de Canterbury statorniceste aceeaşi tradiţie în Anglia în 604, iar un secol mai târziu Sfântul Bonifaciu instituia în Germania celebrarea Naşterii lui Iisus tot la 25 decembrie. Crăciunul a pătruns în Scandinavia în 815 prin Sfântul Angsar, Sfântul Chiril a contribuit la răspândirea sărbătorii creştine în ţările slave, Sfântul Adalbert în Ungaria din 997, iar Danemarca se va creştina complet în perioada 1014-1053.
În ţările Europei occidentale, protestanţii au interzis în anumite epoci serbarea Crăciunului şi cultul sfinţilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis în Anglia această sărbătoare între anii 1649 şi 1660.
Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Însă chiar a fost Iisus născut pe 25 Decembrie? Probabil că nu. Biblia nu menţionează cu exactitatea data naşterii Mântuitorului iar povestirile asociate acestui eveniment conţin detalii contradictorii.
 De exemplu, prezenţa păstorilor și oilor sugerează încadrarea temporală a evenimentului în lunile primăverii.
Atunci când  liderii Bisericii au stabilit sărbătorirea naşterii Mântuitorului pe 25 decembrie, la sfârșitul secolului al treilea, au ales probabil această data pentru a coincide cu festivaluri păgâne existente în onoarea lui Saturn (zeul roman al agriculturii) și Mithra (zeul persan al luminii). În acest fel, era mult mai ușor să convingă păgânii din Roma să accepte creștinismul ca religie oficială a Imperiului.
Sărbătoarea Crăciunului s-a răspândit în întreaga lume occidentală în următoarele câteva secole, dar mulți creștini au continuat să considere Boboteaza şi Paștele ca fiind de o importanţă mai ridicată.
Abia în secolul XIX, Crăciunul a devenit cu adevărat o serbare populară. Odată cu afirmarea rolului economic şi social al familiei burgheze, a devenit sărbătoarea copiilor, a darurilor şi a carităţii. Şi responsabil de această mentalitate este Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebra nuvela “Colind de Crăciun”, despre un om morocănos şi mizantrop şi despre transformarea sa după ce primeşte vizita a patru fantome în ajunul Crăciunului, poveste de multe ori ilustrată în filme şi desene animate.
Unii, inclusiv puritanii coloniali din New England, au interzis chiar și respectarea acestei „noi” sărbători, deoarece considerau tradițiile specifice, precum oferirea de cadouri și împodobirea copacilor, ca fiind păgâne. La începutul istoric al Statelor Unite, sărbătorirea Crăciunului a fost considerată un obicei britanic și a decăzut  în urma Revoluției Americane. Abia în 1870 Crăciunul a devenit o sărbătoare federală.
Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.
În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410
În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor
În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc
În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe
Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână)
Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius şi Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii – de şase. Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale
În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.
Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se numără şi Paştele şi Rusaliile.

În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşă. Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.
În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti naşterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!” şi alte cântece, şi sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani.
În ceea ce priveşte obiceiurile culinare, creştinii români obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.


Crăciunul în lume
Marea Britanie
În Marea Britanie, Craciunul e poate cea mai importanta sarbatoare a anului. Pregatirile încep cu mult înainte de 25 decembrie. În unele magazine poti gasi brazi împodobiti si inscriptii cu urari înca din luna octombrie.
În decembrie, lumea e cuprinsa de o frenezie nestapânita, subiectele de conversatie se învârt numai în jurul sarbatorii de Craciun, iar cumparaturile si pregatirile sunt prioritatea numarul unu.
Englezii sarbatoresc nasterea Domnului în felul lor - cu obiceiuri la care nu ar renunta nici în ruptul capului. Nici un Craciun nu poate sa treaca fara cadouri - asa ca, pe masura ce se apropie ziua de 25 decembrie, numarul celor care iau cu asalt strazile comerciale creste exponential, iar în Ajun, nu mai ai unde sa arunci un ac.
Milioane si milioane de lire sterline se cheltuiesc anual în luna decembrie. Cifrele spun ca, în medie, un englez cheltuieste 70 de lire doar pe cadoul pe care îl da partenerei sau partenerului, ca sa nu mai punem la socoteala si cadourile pentru ceilalti cunoscuti.
Dupa ce au petrecut întreaga luna decembrie cautând cadouri, scriind felicitari si împodobind bradul (si apropo, bradul e împodobit mult mai devreme decât în România, de regula pe la jumatatea lui decembrie) pe 24, seara, englezii îsi aduna fortele ce le-au ramas si se duc la biserica.
Un obicei la care nu au renuntat, desi el nu mai are semnificatia de odinioara. Ba chiar, unii tineri se opresc întii la "PUBLIC HOUSE" - pe scurt "PUB" - adica la cârciuma, si ajung la biserica veseli si pusi pe sotii, spre necazul celor mai în vârsta.
Într-adevar sarbatoarea Craciunului si-a cam piedut din importanta religioasa, devenind mai degraba un prilej de petrecere în familie. La masa traditionala care are loc pe 25 decembrie nu se manânca, asa cum stim noi, romanii, porc ci ... curcan.
Traditia a fost importata în Marea Britanie din Germania...în perioada victoriana, gratie printului Albert, sotul reginei Victoria. Asadar, pe 25 decembrie, o masa festiva, la care se manânca toate bunatatile - dar altfel de bunatati decât cele cu care suntem noi obisnuiti...

Apoi, a doua zi, asa numita BOXING DAY - in traducere cuvânt cu cuvânt ZIUA CUTIEI, un nume aparent paradoxal. Ceea ce e uimitor în Marea Britanie e faptul ca în zilele de Craciun, tara pur si simplu este paralizata.
Nu circula nici un mijloc de transport, nici trenuri, nici metrou, nici autobuze. Doar taxiuri - iar soferii fac bani frumosi de Craciun, practicînd tarife cel putin duble fata de zilele obisnuite.
Pentru ca pregatirile iau zile în sir, pentru ca trebuie sa te lupti cu multimile ca sa cumperi cadouri, Craciunul e considerat nu doar o mare bucurie de familie, ci si o mare sursa de stres.
Poate nu va vine sa credeti, dar exista numere speciale de telefon, de tipul 89 89 cum sunt în România, unde poti suna si, pentru un tarif piperat, îti poti descarca sufletul. Se vând ca pâinea calda brosuri despre cum sa lupti cu stresul provocat de Craciun, despre cum sa faci fata cât mai bine acestor zile.
Iar apoi, dupa ce Craciunul a trecut, toata lumea vobeste numai despre cum a petrecut, ce a mâncat, ce a baut si ce cadouri a primit. Pentru ca în Anglia Craciunul e atât de important si pentru ca pregatirile iau atâta timp si atâta efort, exagerând putin lucrurile, putem spune ca englezii se pregatesc deja de Craciunul viitor.
Cuba

In Cuba, cea mai importanta perioada este Ajunul Craciunului, denumita “nochebuena” (“Noaptea cea buna”). Masa traditionala înseamna pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagra servita cu orez si plante traditionale (Yuca) sub forma de piure.
Familiile numerose se reunesc si, într-o groapa sapata în pamânt si plina de carbuni acoperiti cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toata noaptea pe muzica traditionala.

Islanda
În tara ghetii si zapezii vin treisprezece Mosi Craciuni! Cu treisprezece zile înainte de Craciun, primul Mos Craciun coboara din munti, ocoleste fiecare casa si apoi pune dulciuri în ghetutele copiilor, în vreme ce acestia dorm. Daca au fost cuminti, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch cards), iar daca au fost rai … un cartof.
A doua zi, cel de-al doilea Mos vine în oras si tot asa pâna pe 25 decembrie când primul Mos se întoarce la casa lui din munti, pe 26 cel de al doilea si tot asa pâna pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numita si “Al treisprezecelea” si este considerata de islandezi ultima zi de Craciun pentru ca în aceasta zi, ultimul Mos Craciun se întoarce la casa lui.
Noua Zeelanda

Copacul ce este împodobit de Craciun se humeste “Pohntokawa”. Multe persoane în Noua Zeelanda urmeaza vechile traditii engleze în ceea ce priveste masa traditionala: curcan, budinca de stafide si salate reci. Nimeni nu considera Craciunul complet fara prajitura “Pavlova” - preparata din bezea si decorata cu kiwi, capsuni si frisca.
Deoarece foarte multi oameni din emisfera nordica traiesc acum în Noua Zeelanda a devenit o obisnuinta sa se serbeze Craciunul de doua ori într-un an - o data pe 25 Decembrie si a doua oara în iulie, atunci când este mijlocul iernii.
Olanda

În Olanda, numele Sfântului Nicolas este Sinterklaas. Copiii olandezi stiu ca Mos Nicolae vine din Spania în ziua de 6 decembrie. În seara din ajunul venirii Mosului Nicolae copiii îsi umplu ghetutele cu fân si zahar pentru calul mosului iar dimineata când se trezesc, copiii gasesc ghetutele pline cu daruri cum ar fi nuci si bomboane.
Uneori, mosul apare în carne si oase în casele oamenilor împreuna cu asistentul sau Black Pete. Mos Nicolae îi intreaba pe copii daca au fost cuminti în anul care a trecut.
Finlanda
În Finlanda familiile se reunesc pentru a petrece Craciunul, cea mai importanta sarbatoare a anului. Seara, în jurul orei 17.00, familiile pleaca la biserica pentru slujbe speciale în care se aprind lumânari la mormintele celor dragi. Imaginea miilor de lumânari ce lumineaza noaptea este una pe care cu greu o poti uita.
În Ajunul Craciunului, copiii asteapta sosirea lui Mos Craciun care pune mereu aceeasi întrebare: “Sunt cumva copii cuminti aici?”. Raspunsul entuziasmat este, bineînteles, acelasi “Da”! Mosul are o desaga plina de cadouri, iar în timp ce “slujitorii” lui îl ajuta sa le împarta, el povesteste celor mici despre calatoria grea pe care o face din Laponia.
Suedia
În Suedia, cea mai importanta zi este ajunul Craciunului. O masa speciala este pregatita pentru Ajunul Craciunului - sunca, peste si fasole – aceasta este si prilejul cu care rudele îsi fac daruri. Multi suedezi merg la biserica în dimineata zilei de Craciun. Craciunul se numeste la suedezi Jul si este urmat de alte sarbatori.
Elvetia
În Elvetia, Samichlaus (Mos Craciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce si pomul de Craciun în casele oamenilor. Acest obicei se pastreaza înca din 1775. O alta traditie a elvetienilor este "Parada ridichilor luminate".
Copiii ajutati de parinti se înarmeaza cu ustensile specializate si scobesc cu mare grija câte o ridiche mare de luna, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestaturi si forme (stelutele si bradutii sunt cele mai frecvente decoratii).
Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobita micutii elvetieni pun o lumânare lunga si poarta ridichea ca pe o facla, ori o agata cu trei sfori fixate la un bat, ca pe un lampion. Conform planului si traditiei, parintii si copiii se întâlnesc în diverse locuri din sat si pleaca la ora 18:00, ordonat si disciplinat, cu ridichile luminate, spre curtea scolii. Acolo, copiii cânta în cor cântecele.
Franta
Pe vremuri în Franta, Sfântul Nicolae aducea cadouri micutilor în ziua de 6 decembrie (traditia se mai pastreaza înca în unele zone din nordul tarii). În cea mai mare parte a Frantei, Père Noel (Mos Craciun) i-a luat locul lui Mos Nicolae.
Père Noel vine în casele francezilor în noaptea de 24 decembrie si pune cadouri în ghetute. Punctul culminant al mesei de Craciun pentru francezi este traditionala "Bûche de Noel", o prajitura de ciocolata prezentata la masa sub forma de buturuga.
Germania
În Germania, ajunul Craciunului este cea mai importanta zi de sarbatoare. În ziua de ajun, familia se aduna pentru cina si pentru a merge împreuna la biserica la Mesa din noaptea de Craciun.
În unele familii se obisnuieste ca de Craciun sa se cânte colinde, dar, pentru cei mai multi nemti Craciunul este un moment de reflexie si analiza.
Jamaica
Colindele de Craciun în Jamaica sunt aceleasi melodii populare întâlnite în lume (Jingle Bells, Holy Night, Silent Night etc.) dar mai multe colinde sunt cântate în ritm de raggae. Masa de Craciun cea mai importanta este prânzul. Ea include orez, pui, carne de bou si capra picanta si, mai rar, friptura de vita sau porc.
Rusia
În zilele URSS-ului, Craciunul nu prea era sarbatorit. Anul Nou (Revelionul) era ocazia cu care – pe atunci Mos Gerila - aducea cadouri copiilor. Odata cu caderea comunismului, Craciunul a început sa fie sarbatorit în mod deschis – fie pe 25 decembrie sau, de cei mai multi dintre rusi, pe 7 ianuarie.
Rusii care sarbatoresc pe 7 ianuarie se ghideaza dupa mai vechiul calendar Iulian. Rusii manânca la masa de Craciun prajituri, placinte si galusti de carne.
În Rusia, de Crăciun, Moş Crăciun, numit Babuşka, este însoţit de Albă-ca-Zăpadă, umită Snegurocika, iar copiii primesc prăjituri şi jucării.
Spania
Cine merge în insorita Spanie de Craciun poate crede ca sarbatoarea a fost anulata. Cu toate acestea, Craciunul este sarbatorit, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (Reyes Magos).
Spaniolii si portughezii au introdus pomul de Craciun în America Latina, dar cum acolo nu exista conifere, sud americanii decoreaza cactusi, pini sau brazi din plastic.
În Polonia se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea nimită Gwiazdka, mica stea.
În Statele Unite se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central ale sărbătorii fiind cadourile aduse de Santa Claus.
În Costa Rica, Columbia şi Mexic  darurile sunt aduse de Nino Jesus, Copilul Iisus.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne (sau felinare, lampioane), păpuşi şi aranjamente florale şi cu Jizo, Moş Crăciun. Englezii pregătesc de Crăciun faimoasa şi tipica budincă numită hakin. Încă din secolul XVII, budinca de prune se pregăteşte chiar în dimineaţă de Crăciun şi este stropită cu brandy şi se flambează la servire.
Crăciunul interbelic: prin magazinele de jucării din capital
În „Ilustrațiunea română” din 1929 există un foarte simpatic articol despre magazinele de jucării ale capitalei, dar și despre forfota și freamătul orașului în apropierea sărbătorilor de iarnă.

Bucureştii erau şi atunci, ca şi acum, un veritabil furnicar în a doua jumătate a lunii decembrie: oameni nervoşi, plini de pachete, vânzători ambulanţi ce luau cu asalt străzile, trotuarele şi sufletele trecătorilor, înjurături, claxoane, căzături pe gheață, copii care îşi târau părinţii temători şi îngrijoraţi de cheltuieli în faţa vitrinelor strălucitoare, pline de jucării.
În Piaţa Sfântul Anton întâlneai oameni simpli, hamali, jupânese, unguroaice, gospodine „de toată mâna şi de toate dimensiunile”, cărând coşuri uriaşe cu bunătăţi sau…purceluşi legaţi cu sfoară, în timp ce liceeni extramatriculati stăteau să agaţe fetişcanele ce se întorceau de la piaţă. Uneori, mai evada câte un exemplar porcin, din cauza vreunui şcolar pus pe şotii care îi tăia sfoara cu care era legat. Să vezi atunci vânzoleală, lacrimi în ochii vânzătoarei şi râsete când vardistul apărea cu evadatul aprig prins şi suspendat de picioarele din spate. Iar la doar câţiva metri depărtare, tot în Piața Sfântul Anton, trona o adevărată pădurice de brazi, de toate mărimile şi pentru toate buzunarele.
După Bărăţia ce-ţi dădea dureri de urechi, din cauza strigătelor disperate ale negustorilor de nimicuri, spre Lipscani apăreau deja cucoanele, mătăsurile şi dârele de parfumuri scumpe, iar reporterul „Ilustraţiunii române” se va perinda cu atenţie şi mirare într-o prăvălie celebră în epocă, de pe strada Smârdan: magazinul Lindenberg, supranumit „Paradisul copiilor”.
Alături, două domnişoare se uită cu jind la mătăsuri franţuzeşti, în timp ce trecătorii se îmbulzesc cu grijă, să nu se calce reciproc pe bătături. Automobilele şi trăsurile nu mai circulă, pentru că de-abia au loc oamenii. La Lindenberg, copii mai mici sau mai mari încearcă diversele jucării: cai cu coame negre strălucitoare, ca la Hipodromul Băneasa, aeroplane, oi care behăie când le tragi de nas…şi chiar cinematografe în miniatură, care ţi-i aduc pe Pat şi Patachon la tine în odaie. Vânzătoarea, amabilă, pune în funcţiune clovnii şi „baletistele” mecanice sau trenurile care, spre deosebire de ale noastre, nu întârzie şi nu staţionează în mijlocul câmpului, adică al covorului.
„După reprezentaţie, începe partea dureroasă: -Mie să-mi cumperi trenul electric! Mi-ai zis că dacă voi fi cuminte, îmi cumperi ce vreau… -Dar puişorul meu, ţi-am cumpărat destule şi mama nu mai are atâţia bani. -Să-mi cumperi, pentru că tata mi-a spus că mă face inginer!”

La raionul de păpuşi, e ceva mai multă linişte. Copilele se uită cu ochi mari şi fermecaţi la întruchipările de ceară, pânză sau porţelan, ba chiar le învelesc ca să nu răcească în paturile lor de bebeluş. Altele le îndreaptă capetele ca „să nu li se suie sângele la cap”. Dar frumuseţea sclipitoare a vitrinelor nu era accesibilă oricui. Pe străzi existau standuri improvizate, pentru copiii mai săraci. Şi câţi nu au auzit poveştile bunicilor sau străbunicilor, care îşi făceau singure păpuşi din cârpe, cu păr din mătase de porumb…
Parada vitrinelor continua şi pe Calea Victoriei. Reporterul nostru se opreşte la magazinul Universel, de la numărul 11, cu mai multe raioane de jucării: de la căluţi de lemn la soldaţi de plumb şi de la coifuri argintate la automobile. Puștii se urcă în maşinile în miniatură şi claxonează furibund, făcând pe oamenii mari: „La oparte, la oparte, că vă calc! Încruntă sprâncenele mici şi negre şi în furia vitezei calcă pe picior un trecător imaginar.” De unde o fi învăţat asemenea apucături?
Mai încolo, un băiat şi o fată se uită la raionul sportiv la nişte mănuşi de box. „Ce sunt astea?, întreabă fata. – Mănuşi de box. -Ce e aia box? – Cum, nu ştii, îţi pui mănuşile şi dai cât poţi”. Iar spre exemplificare, băiatul îi dă doi pumni destul de semnificativi, făcând-o să plângă. Mama apare atunci în grabă, altoieşte şi ea discret progenitura şi îl duce la alt raion.
Atracţia principala însă era casa lui Moş Crăciun, cu ceas, clopot şi…majordom, care îl trezea noaptea târziu din somn. Cum bătea ceasul miezul nopţii, majordomul deschidea fereastra, iar la ea apărea însuşi Moş Crăciun, spre deliciul de nestăvălit al copiilor.
Magazinele, fie ele de jucării sau nu, se întreceau în perioada interbelică în rânduirea produselor şi împodobirea vitrinei, ca să sucească minţile cucoanelor şi copiilor deopotrivă. Bărbaţii erau mai reci şi calculaţi, lor revenindu-le dificila sarcină de echilibriști, fiind nevoiţi să îşi croiască drum prin mulţimea agitată cu mormanele de pachete intacte.

Obiceiuri si traditii:
- Unul dintre cele mai vechi, iubite si asteptate obiceiuri, atat in mediul urban, cat si in mediul rural il reprezinta impodobirea bradului. Bradul impodobit in trecut cu lumanarele, fructe si flori reprezenta belsugul, pomul vietii, simbolul bradului regasindu-se in multe piese de arta populara. Traditia impodobirii bradului este un obicei preluat de la triburile germanice, prin forma sa triunghiulara bradul intruchipand Sfanta Treime. Bradul a fost corelat cu sarbatoarea Craciunului inca din anul 200 d. Hr., dar primul brad impodobit a aparut in Germania in anul 1605.

- Stim cu totii cu cata nerabdare il asteapta cei mici pe Mos Craciun, cu sacul incarcat de cadouri, insa prea putini stiu care este, cu adevarat, legenda lui Mos Craciun. Se spune ca Fecioara Maria cauta un adapost pentru a-l naste pe Domnul Iisus Hristos si a fost ascunsa de catre sotia lui Craciun, in casa acestuia. Craciun insa era un om rau si, afland cele intamplate, a pedepsit-o pe sotia sa si i-a taiat mainile, dar Fecioara Maria, in semn de multumire, i-a lipit mainile la loc. Aceasta minune l-a determinat pe Craciun sa se converteasca la crestinism si sa devina un om bun si milostiv, de atunci incepand sa ofere daruri oamenilor si sa le aduca zambetul pe buze.

- Colindatul este un alt obicei care se pastreaza din mosi-stramosi. Copiii si nu numai merg din casa in casa si canta colinde care vestesc nasterea lui Iisus, in schimb fiind rasplatiti cu mere, nuci, dulciuri si bani. Colinda este vazuta ca o forma de magie benefica, simbolizand moartea vechiului an si nasterea celui nou.

- Taierea porcului - se spune ca porcul se taie de Ignat, pe 20 decembrie. Daca nu este taiat pe aceasta data, nu se mai ingrasa, deoarece si-a vazut cutitul. Dupa taierea porcului, gospodinele pregatesc o mancare numita “pomana porcului”, din care se ospateaza toti cei care le intra in casa in acea zi.

Superstitii:
- In ziua de Craciun este bine sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint, pentru a fi productiv si sanatos tot anul.
- Se spune ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se transforma in vin, iar animalele din gospodarie incep sa vorbeasca.
- In ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acestia sa fie roditori intregul an.
- Tot in ajunul Craciunului, in Bucovina, se pun pe masa un colac si un pahar cu apa, deoarece se crede ca in aceasta noapte sufletele celor adormiti vin pe la casele lor, gusta din colac si beau din paharul cu apa.
- In ajunul Craciunului este bine sa se puna pe masa intai bucatele, apoi bautura.
- In ziua de Craciun, nu este bine sa maturi casa. Aceasta se matura a doua zi dupa Craciun, iar gunoiul este pus la radacina pomilor, pentru a-i face roditori.
- Pe prispa casei se pune un vas cu grau peste care trebuie sa treaca colindatorii. Apoi, graul este folosit pentru a hrani pasarile si animalele din gospodarie.
- In seara de Craciun, in satele din Maramures, ferestrele caselor se ung cu usturoi pentru a indeparta spiritele rele.
- In partile Muscelului se considera ca primele 4 zile dupa Craciun corespund celor patru anotimpuri: primavara, vara, toamna, iarna. Cum va fi vremea in aceste zile, la fel va fi intreg anotimpul.
- Zapada multa din preajma Craciunului vesteste un an plin de bogatie.
- Daca gasesti in casa o panza de paianjen in dimineata de Craciun, se zice ca va aduce noroc tot anul.


Crăciun fericit tuturor!
 

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...