23 Noiembrie

Este a 327-a zi a anului.

Au mai rămas 38 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 22 m și apune la 16 h 42 m.

Citatul zilei

“Fiecare tânăr face mai devreme sau mai târziu descoperirea extraordinară, aceea că şi părinţii ar putea avea câteodată dreptate.” (Andre Malraux, scriitor francez, teoretician de artă și politician, n. 3 noiembrie 1901 - d. 23 noiembrie 1976)

 Ziua economiştilor din România

Această dată semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţară noastră, susţinut de profesorul Ion Ghica, la 23 noiemrie 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema "Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice". Decizia desemnării acestei zile drept "Ziua economiştilor" a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) în luna aprilie 1997. Lecţia cu tema "Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice" predată de profesorul Ion Ghica a fost ulterior publicată pe 27 februarie 1844 în "Foaie ştiinţifică şi literară" nr. 8 (subtitlul revistei "Propăşirea", al cărei titlu fusese interzis de cenzură). Ion Ghica, mare dascăl economist şi mare om de cultură, a predat la Academia Mihăileană din Iaşi cursuri de geometrie descriptivă, de geologie şi mineralogie, primind pentru "sârguinţa şi buna întrebuinţare", din partea domnitorului Mihail Sturza, rangul de vel-spătar pe 17 februarie 1843. Pe 7 septembrie, acelaşi an, este numit "profesor public în clasele înalte de economie politică", deşi există indicii că economia politică figura în planul de învătământ încă din 1842 - 1843, elevii fiind chestionaţi şi la această materie la examenele din martie 1843. Astăzi, economistul, dincolo de a fi un bun contabil, un bun statician, cunoscător al legislaţiei fiscale, este în mare măsură un „vizionar”. Nu de puţine ori, în baza spuselor unor economişti o piaţă întreagă îşi construieşte un trand, o ţară este sau nu credibilă financiar. Rolul economistului în circulaţia banilor pe piaţa monetară este unul major, iar rezultatele muncii unui economist se văd de cele mai multe ori în rezultatele financiare ale jucătorilor de pe piaţă.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 534 I. Hr.: Este consemnat in  istorie primul actor – Thespis din Icaria.

El este primul castigator  consemnat de istorie  al  unui  premiu pentru tragedie, un festival de teatru care a avut loc  la Dionysia Mare. Aristotel  a spus că tragedia  ar  fostla inceputurile ei  în întregime corală până la prolog și ca dialogurile  au fost introduse prima dată prin Thespis.

Potrivit oratorului  si filosofului  Themistius, care a rescris (in sec IV e.n.) multe din operele lui Aristotel, Thespis a devenit  primul actor,  atunci cand a dialogat cu  corul

Tot Thespis ar fi  inventat, de asemenea, turneele  teatrale  cu spectacole  in diverse orașe  si  transporta  costumele, măștile  și recuzita  într-un vagon tras de cai.

• 1406: Prima atestare documentară a localităţii Târgu Jiu, judeţul Gorj.

Municipiul Târgu Jiu și-a luat numele de la vijeliosul râu Jiu de care este străbătut de la nord la sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani, localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost locuitorilor, pe care îi apăra împotriva năvălirilor din afară.

Aici se intersectau importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Eruditul om de cultură gorjean Alexandru Ștefulescu susține într-o lucrare a sa despre Târgu Jiu, că în vremea romanilor localitatea era un vicus, o stațiune comercială. Săpăturile efectuate pentru construirea liniei ferate Târgu Jiu - Rovinari au scos la iveală în partea de sud-est a orașului un mozaic, țiglă și cărămizi romane, precum și ceramică asemănătoare celei descoperite în apropierea castrului roman de la Bumbești-Jiu.

Orașul este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul", într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg. Cu timpul, în izvoarele istorice apar și mențiuni ce indică o cristalizare a vieții orășenești. Orașul pomenit ca atare, de un document din anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare municipală, având la conducerea treburilor orășenești un jude și mai mulți pârgari. În secolele XVI-XVII, istoria orașului consemnează unele lupte ale locuitorilor săi cu vecinii, pentru hotărnicirea proprietății Târgu Jiului. Starea economică înfloritoare a unora dintre ei le permitea în timpul domniei lui Neagoe Basarab să-și cumpere noi suprafețe de pământuri.

În secolul al XVII-lea Târgu Jiu îndeplinește funcția de reședință a Gorjului. El a adăpostit adesea, în vremuri de restriște, pe unii domnitori ai țării cum ar fi: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu. În anul 1631 orașul a fost teatrul conflictului dintre trupele boierului Matei Basarab și cele ale lui Leon Vodă Tomșa. În anul 1716, la Târgu Jiu și Bengești au fost înfrânte cetele trimise de către Nicolae Mavrocordat împotriva boierilor ostili turcilor. Împotriva acestui domnitor avea să se lanseze, în 1719 memoriul a 66 de boieri gorjeni către principele Eugeniu de Savoia în care se plângeau de fărădelegile boierilor Băleanu și Știrbei, partizani ai turcilor. La sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, orașul este supus jafurilor unor bande turcești, pasvangii la 1800, cârjalii și adalăii la 1814-1815.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea orașul este martorul unor evenimente însemnate. Astfel, la 21 ianuarie 1821 venind de la București, Tudor Vladimirescu ajunge la Târgu Jiu, unde găsește elemente favorabile marilor sale planuri, pe care le va susține câteva zile mai târziu pe Câmpia Padeșului. În anul revoluționar 1848, locuitorii orașului, în prezența reprezentanților guvernului provizoriu demonstrează împotriva Regulamentului Organic pe care îl ard pe Dealul Prejbei. Un episod aparte, în istoria bătăliilor de pe Jiu din toamna anului 1916, îl constituie lupta de la Podul Jiului din 14 octombrie 1916. "Aici - spune un document contemporan - bătrânii, femeile, cercetașii și copiii Gorjului au oprit năvala vrăjmașă, apărandu-și cu vitejie căminurile".

Din rândul populației gorjene s-a ridicat și tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu originară din Vădeni, azi cartier al orașului, care și-a dat viața pentru apărarea pământului strămoșesc în timpul luptelor de la Mărășești din 1917. Pentru cinstirea memoriei acesteia, precum și a celorlalți eroi gorjeni în anul 1937 a fost realizat, sub conducerea lui Constantin Brâncuși, ansamblul monumental devenit celebru pe toate meridianele globului.

• 1760: S-a născut revoluționarul francez François Noël Babeuf (Gracchus); (d. 27 mai 1797).

A fost un  teoretician al comunismului utopic, fondator al ziarului Le Tribun du peuple și conducător al Conspiratiei egalilor împotriva guvernului  Directoratului.

Doctrina sa poate fi considerată precursoare a comunismului , aceasta prpovaduind desființarea proprietatii  private și instaurarea unei societatati a egalilor  printr-o  insurecție populară.

Republica urma să se transforme într-o mare “comună națională“, care să asigure obligativitatea muncii și împărțirea egalitară a bunurilor.

Impreuna cu adepții săi, babuviștii, a fost arestat  în în urma unei trădări, iar în anul următor, Babeuf  a fost executat.

• 1889: A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume.

Iubitorii muzicii au sarbatorit anul acesta implinirea a 127 de ani de la aparitia primului tonomat cu fise din lume, instalat in clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, pe data de 23 noiembrie 1889.

Primul "juke-box" din lume este creatia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, caruia i-a venit nebuneasca idee ca o masinarie care ii poate incanta pe clientii clubului cu slagarele vremii, contra cost, ar putea fi foarte amuzanta si profitabila, arata Wired.com.

Stramosul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, caruia i-au fost atasate initial patru tuburi prin care ascultatorii puteau auzi muzica produsa de aparat, numai dupa ce introduceau fiecare cate o moneda.

Aparatul putea reproduce o singura melodie, iar pentru a asculta o noua piesa melomanii erau nevoiti sa astepte cateva zile, pana cand proprietarul schimba cilindrul fonografului, considerand ca cel vechi este demodat.

Aparatul a fost numit intitial "nickel-in-the-slot player", pentru ca melodiile puteau fi ascultate numai dupa introducerea unei monede (nickel) in fanta aparatului (slot).

Mai tarziu, tonomatele au ajuns sa fie cunoscute sub denumirea de "juke-box", ce facea referire la celebrele "juke joints", baruri rau famate in care erau ascultate noile genuri de muzica country, blues si jazz, ce nu erau difuzate la radio.

Cum amplificatorii nu erau inca inventati pe vremea aceea, ascultatorii erau nevoiti sa se adune in jurul aparatului si sa-si asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape.

Mai tarziu, tonomatul a dat nastere si Topului 40 difuzat de posturile de radio, dupa numarul de piese care puteau fi ascultate la aparatele moderne, in anii '50 si '60.

La vremea aceea, moneda introdusa avea puterea de cumparare a 1,08 dolari, in zilele noastre. Desi noua distractie a americanilor nu era tocmai ieftina, tonomatul din San Francisco a reusit sa adune peste 1.000 de dolari in primele 6 luni de functionare, semn ca noua inventie era extrem de apreciata de iubitorii muzicii.

Tonomatul Wurlitzer Bubbler, considerat un adevarat simbol al anilor dominati de muzica rock n' roll si unul din cele mai populare juke-box-uri din lume

• 1897: A fost înfiinţată o societate de ocrotire a copiilor orfani, de către Maria Cuţarida, care a fost prima femeie medic din România.

Societatea s-a numit “Materna” şi a avut sub ocrotirea sa, chiar de la început, un număr de 100 opii orfani proveniţi din familii de muncitori săraci.

Tot Maria Cuţarida a înfiinţat în 1897 şi prima creşă de copii din Bucureşti, România, pe care a numit-o “Leagănul“.

• 1905: Albert Einstein, a publicat celebra ecuatie E=MC2, formula ce a revolutionat fizica moderna si a deschis calea fabricarii bombei atomice.

Faimoasa ecuatie E=mc², este des folosita si rar inteleasa.

Ecuatia exprima convertibilitatea materiei in energie si vice versa. Ea extinde legea conservarii energiei, transformand-o intr-o lege a conservarii energiei si masei, afirmand ca energia si masa nu pot fi nici create, nici distruse, desi o forma anumita de energie sau de masa poate fi convertita intr-o alta forma. In aceasta ecuatie E inseamna energia echivalenta masei m. Cantitatea de energie care, in conditii ideale, ar putea fi extrasa dintr-o masa m este mc², unde c este viteza luminii ( egala cu 30 de miliarde de centimetri pe secunda. Viteza luminii se noteaza intotdeauna cu litera mica)

Daca masuram m in grame, iar c in centimtri pe secunda, E se va obtine in unitati de energie numite ergi. Conversia completa a unui gram de masa in energie eliberata este data de formula:

1 X (3 X 10¹º)² = 9 x10²ºergi, ceea ce este echivalent cu explozia a circa 1000 de tone de trotil.

Deci, in cantitati mici de materie sunt continute resurse enorme de energie, numai sa stim cum sa le extragem. Armele si centralele nucleare sunt exemple obisnuite, terestre, ale eforturilor noastre sovaielnice si ambigue din punct de vedere etic de a extrage energia despre care Einstein spunea ca este prezenta in intreaga materie. Arma termonucleara, bomba cu hidrogen, este o instalatie inspaimantator de puternica, dar nici ea nu este capabila sa extraga macar un procent din mc patrat a masei m de hidrogen.

• 1916: In timpul Primului Război Mondial armatele germano-austro-ungare au ocupat Bucureştiul si Ploiestiul, dupa ce administratia si armata română s-au retras in Moldova.

La Ploieşti, 26 de instalații de rafinare a petrolului, și toate sondele, rezervoarele din schele și rafinăriile fuseseră distruse de români, la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline.

• 1918: Locotenentul aviator Vasile Niculescu împreuna cu capitanul Victor Precup a zburat de la Bacau la Blaj, pentru a transporta documente de mare importanta în vederea convocarii Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia (Magazin istoric, nr. 12/1998).

Zborul s-a facut cu un avion cu carlinga deschisa, în prag de iarna, peste munti, cu instrumente de navigatie rudimentare si fara nici un fel de dirijare de la sol.

Vasile Niculescu s-a nascut la 21 noiembrie 1891, în Falticeni. Parintii au insistat sa urmeze cursurile Seminarului Teologic. Visul lui însa era sa zboare. Si pâna la urma l-a realizat. La 24 ianuarie 1915 s-a înrolat în armata si a urmat cursurile scolii de pilotaj de la Baneasa (Magazin istoric,nr. 10/2001). "M-a fascinat zborul de mic copil si am vazut pentru prima oara aeroplanele la manevrele militare din toamna anului 1911, care se desfasurau în zona noastra - îsi amintea el mai târziu. In scoala de pilotaj l-am avut conducator pe George Valentin Bibescu - un adevarat print al zborului."

Zbor la -400 C

A obtinut brevetul de pilot militar cu nr. 61, la 15 august 1915. Prin ordinul ministrului de Razboi, la 10 iulie 1916 a fost avansat plutonier si repartizat la Corpul de Aviatie.

Dupa intrarea României în razboi, tânarul sublocotenent (fusese avansat la 1 octombrie 1916) a functionat o vreme ca instructor în cadrul scolii de pilotaj de la Bârlad. A fost mutat, la cerere, pe front, la Escadrila de recunoastere si bombardament usor F4.

In ziua de 7 iulie 1917, se afla într-o misiune de recunoastere aeriana deasupra liniei frontului. Avionul a fost prins în tirul artileriei germane si mai multe schije au lovit aripile aparatului. A aparut si un avion german, care a deschis focul. Coechipierul lui Vasile Niculescu, plutonierul Constantin Pârvulescu, a ripostat, obligând aparatul inamic sa se retraga. In registrul de zboruri al Escadrilei F4 sunt consemnate multe asemenea actiuni pline de curaj.

La începutul anului 1918, s-a deplasat cu unitatea în Basarabia si a executat misiuni împotriva trupelor bolsevice, care intrasera acolo. A facut zboruri de recunoastere pe Nistru, a bombardat pozitiile inamice de la Moghilev.

Cea mai importanta misiune pe care a executat-o ramâne zborul la Blaj. Din cauza iernii aspre si a zapezii abundente, legaturile dintre Consiliul National Român Central si Guvernul României de la Iasi nu se puteau mentine decât pe calea aerului. Pentru a transporta de urgenta documente deosebit de importante la Blaj, Marele Cartier General român a ordonat trimiterea unui avion. Un numar important de aviatori s-au oferit sa îndeplineasca aceasta misiune. A fost ales locotenentul Vasile Niculescu, întrucât cunostea traseul de zbor. In campania din vara anului 1917 trecuse cu avionul Carpatii si lansase manifeste în Transilvania.

Farman-ul 40 nr. 3 240 a trecut muntii la 2 600 m, echipajul având fetele protejate cu un strat gros de parafina, pentru a rezista la o temperatura de -40?C. Carlinga era deschisa, iar cei doi ofiteri nu dispuneau nici de parasute si nici de armament. La bord se afla un sac cu manifeste si o geanta militara sigilata. Manifestele urma sa fie lansate din avion deasupra Blajului si a altor asezari transilvanene. Geanta sigilata continea trei documente extrem de importante (printre care si scrisoarea primului ministru Ion I.C. Bratianu catre Consiliul National Român Central).

O datorie

Zborul s-a desfasurat în conditii normale si echipajul Niculescu-Precup a aterizat în apropierea Câmpiei Libertatii din Blaj. Avionul românesc a fost înconjurat de numerosi oameni veniti în fuga sa-i primeasca pe cei doi zburatori. Iata relatarea elevului sergent Eugen Rades, unul din cei care au asigurat paza avionului pilotat de locotenentul Vasile Niculescu: "...In întâmpinarea celor doi aviatori au sosit dr. Victor Macovei si Gavrila Precup de la Mitropolie, care prin cuvinte întrerupte de emotia si de strigatele ÇSa traiasca!? ale multimii, acestia i-au asigurat pe oaspeti ca sunt la adapost... Intre timp, soseste si dl. capitan Virgil Pop si la întrebarea locotenentului pilot Vasile Niculescu cum ramâne cu avionul, dl. capitan Pop îi spune ca va asigura paza avionului punând o garda puternica întarita cu o mitraliera, iar echipajul sa mearga la Palatul Mitropolitan. Capitanul Virgil Pop a desemnat opt soldati din Garda Nationala, care, împreuna cu sergentul Sandu, au venit cu mitraliera pentru paza avionului. Capitanul Virgil Pop ne-a atras atentia sa nu lasam pe nimeni sa se apropie de avion si a dat ordin sa ni se aduca de mâncare si lemne pentru foc, deoarece stateam în frig, în aer liber, pe un ger cumplit de -30? C. Ni s-au trimis de la Mitropolie lemne, mâncare si zece litri de vin. Dupa ce am curatat locul de zapada din jurul avionului, am facut focul si garda se schimba din ora în ora."

La ora 18.00 s-a tinut sedinta festiva în localul "Patria". Dr. Vasile Suciu, presedintele Consiliului National Român din Blaj, a informat participantii despre zborul locotenentului Vasile Niculescu si despre continutul documentelor transportate pe calea aerului. S-a comunicat faptul ca echipajul Niculescu-Precup se va întoarce la Bacau pentru a transmite hotarârea românilor transilvaneni de a se uni cu Tara, fara nici o rezerva.

In sedinta care s-a tinut la Palatul Mitropolitan, Consiliul National Român a hotarât convocarea unei Mari Adunari Nationale la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918, unde se va proclama în mod oficial Unirea cu România. A doua zi, la plecare, echipajul a fost înconjurat de sute de oameni care si-au pus iscalitura pe pânza avionului. Era mesajul românilor din Blaj, catre Guvernul român din Iasi, prin care acestia îsi puneau semnatura pe actul Marii Uniri.

Generalul aviator Andrei Popovici, fostul comandant al Grupului 2 Aeronautic Tecuci, unitate în care a luptat în razboiul întregirii nationale Vasile Niculescu, îi scria eroului în decembrie 1961: "Nu este prilej de sarbatoare crestineasca si nationala, care sa nu trezeasca în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci la începutul iernii, în anul 1918. Zborul acesta ramâne înscris în istoria si în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tai zburatori te-au asezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburatoresti din razboiul cel mare si sfânt. S-a vazut nedreptatea pe care conducatorii tarii din acele vremuri au avut-o fata de dumneavoastra de a nu va acorda cinstea cuvenita pentru acel zbor istoric. Nu stiu de ce, dar parca tot n-am pierdut nadejdea ca voi asista la preamarirea si la actul de dreptate ce vi se cuvine..."

Anonimul ceasornicar

Pentru fapta sa, era firesc ca locotenentul Vasile Niculescu sa fie decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a. Dar n-a fost asa. Aviatorul Vasile Niculescu a continuat sa-si îndeplineasca misiunile primite. In ziua de 23 iunie 1919, în timpul unei recunoasteri executate în Transnistria, din cauza unei defectiuni tehnice, avionul sau a aterizat în liniile bolsevice. Locotenentul a stat în captivitate, la Odessa, timp de o luna de zile, dupa care i s-a dat drumul. Intre anii 1920-1923 a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic. Prin Inaltul Decret Regal nr. 5 634 din 24 octombrie 1923 a fost înaintat la gradul de capitan. A fost transferat la 1 octombrie 1924 la Comandamentul Scolii de Aeronautica. In perioada 1 martie - 1 septembrie 1925 a executat un stagiu de pregatire în aviatia cehoslovaca, fiind apreciat pentru tehnica pilotajului, pe care o stapânea la perfectie.

La 22 octombrie 1926 paraseste aviatia, la cerere, fiind transferat prin Ordinul ministrului de Razboi nr. 37368/1926 la Centrul de Recrutare din Radauti. Este mutat apoi la 1 octombrie 1930 la Regimentul 96 infanterie. La 31 octombrie 1937 a trecut în rezerva cu gradul de capitan, ca urmare a demisiei sale din armata.

Dupa ce a parasit haina militara, Vasile Niculescu a trait pâna aproape de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar. Intr-o scrisoare din 1 noiembrie 1967 dr. Ionel Pop - membru al Consiliului National Român Central - îi scria pilotului Vasile Niculescu: "...Sunt cu sufletul înaltat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 si nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obositi. Da, mult stimate domnule locotenent aviator, sunt acelasi Ionel Pop, care la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet sa va primeasca si sa va îmbratiseze pe Câmpia Libertatii din Blaj unde ati aterizat. Nu se uita marele fapte ale unui zburator-erou. Il uita numai politicienii, cei care au luptat pentru România Mare nu pot sa faca asa ceva. Iar dumneavoastra ati contribuit din plin la Marea Unire. Si asta nu se uita!"

Maiorul (r) aviator Vasile Niculescu s-a stins din viata la 24 aprilie 1981, într-un trist anonimat.

• 1925: S-a născut Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot şi dizident anticomunist  român; (d. 21.11.2006).

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor.

A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin  iadul reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri.

Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului.

În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate “Șapte cuvinte către tineri”, predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme.

Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității.

A fost  arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc.

În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor.

Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat.

După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi  Papa Ioan Paul al II-lea, Margaret Teacher, Ronald Reagan . Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească “Sfânta Cruce”.

A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant.

Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta î și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest  și unul dintre fondatorii evenimentului bienal cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni , al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George Bush senior.

• 1936:  A apărut primul număr al revistei americane  Life.

Revista Life a fost fondată în 1883 şi timp de 53 de ani a fost editată ca o publicaţie dedicată divertismentului, cuprinzând foarte multe fotografii şi comentarii satirice sau de factură socială.

În 1936, fondatorul Time, Henry Luce, a cumpărat revista transformând-o într-o publicaţie care pune accentul pe jurnalismul foto.

Revista "Life" detine una dintre cele mai mari arhive de imagini care prezinta actualitatea secolului al 20-lea, dintre care 97% sunt inedite si reprezinta operele unor fotografi renumiti cum ar fi Alfred Eisenstaedt, Margaret Bourke-White si Gordon Parks. (Mediafax). Arhiva foto a celebrei reviste americane Life, printre care se numără imagini ce au devenit emblematice pentru secolul XX, sunt accesibile pe internet.

• 1940: Aderarea  României la Pactul Tripartit.

La data de 23 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat la Berlin aderarea României la Pactul Tripartit încheiat între Germania, Italia şi Japonia care a pus bazele unei alianțe politico - militare și a actului de constituire al Axei Berlin - Roma-Tokyo. Prin semnarea Pactului Tripartit generalul Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească Basarabia și Bucovina cedate Uniunii Sovietice și nordul Ardealului cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena.  Faptul că Germania nu avea nici o intenţie de a ajuta România faţă de Ungaria, ci avea numai scopul de a le păstra pe amândouă în echilibru (mai bine zis a le ţine în şah pe amândouă) și s-a evidenţiat în noiembrie 1940, când invitată pentru a semna aderarea la pact, România a ajuns, prin „grija” Germaniei, să fie semnatara unui pact ce deja fusese semnat cu câteva zile înainte de către Ungaria. Astfel, la data de 23 noiembrie 1940 când România a semnat tratatul de aderare la Berlin, Ungaria semnase deja acest tratat, dar la Viena, același oraș unde cu câteva luni mai înainte, în urma unui „arbitraj” condus de Germania și Italia, țara noastră pierduse nord-vestul Transilvaniei. Aceste „jocuri de culise” au făcut ca în momentul declanşării războiului contra Uniunii Sovietice alături de Reich, România să nu aibă nici o garanție, deoarece Antonescu nu fixase încă condiţiile participării României la această operaţiune militară, ci a mers numai pe asigurarea verbală a lui Hitler că va ajuta România. Desigur, acest lucru avea să coste foarte mult poporul român, iar odată cu participarea armatei române la campania din est, promisiunile lui Hitler nu s-au mai concretizat niciodată.

Să aveți o zi frumoasă!

17 octombrie

Este a 290-a zi a anului. 
Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m.

Citatul zilei

„Viaţa este o luptă şi, atâta vreme cât lupţi, nu eşti mort. Morţii nu mai au de luptat.” (Arthur Miller)

Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei 

In fiecare an, pe 17 octombrie, este marcata Ziua Internationala pentru Eradicarea Saraciei. Initiativa apartine organizatiei non-guvernamentale „Ajutor pentru toti dezmostenitii sortii – Lumea a Patra”, cu sediul in Franta, fondata de preotul Joseph Wresinski. Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a hotarit, prin rezolutia 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea „Zilei internationale pentru eradicarea saraciei”. 

La 17 octombrie 1992, fostul secretar general al ONU, în numele unui grup important de personalităţi internaţionale întrunite în Comitetul pentru Ziua mondială a refuzului mizeriei, a lansat un apel pentru recunoaşterea de către Adunarea Generală a ONU a zilei de 17 octombrie ca dată oficială a Zilei internaţionale pentru eliminarea sărăciei. De atunci, această zi este celebrată în lumea întreagă, având deviză celebrele cuvinte ale părintelui Josef Wreszinski, din 17 octombrie 1987, de la Trocadero - Paris: "Acolo unde oamenii sunt condamnaţi să trăiască în mizerie, drepturile omului sunt violate. Unirea, pentru a le face respectate, este o datorie sacră."

Inițiativa marcării acestei zile aparține organizației non-guvernamentale „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții — Lumea a Patra”, cu sediul în Franța, fondată de preotul Joseph Wresinski. Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a hotărât, prin rezoluția 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea „Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei”. În anii ’90, ONU a acordat o atenție sporită acestui fenomen. Eradicarea sărăciei a constituit tema comună a mai multor conferințe ale Națiunilor Unite și a celor două reuniuni la nivel înalt privind dezvoltarea socială, organizate în martie 1995 și în iunie 2000. În 1995, Adunarea Generală a proclamat perioada 1997-2006 ca Primul deceniu al Națiunilor Unite pentru stoparea sărăciei, având ca temă „Eradicarea sărăciei — un imperativ etic, social, politic și economic al umanității”.

Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei marchează și faptul că la 17 octombrie 1987, peste 100.000 de oameni s-au adunat la Trocadéro, la Paris, unde fusese semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, pentru a aduce un omagiu victimelor sărăciei extreme, violenței și foametei. Aceștia au proclamat sărăcia drept o încălcare a drepturilor omului, au susținut dreptul fiecărei persoane la o viață decentă și necesitatea de a conlucra pentru a asigura respectarea drepturilor omului. Aceste convingeri au fost înscrise pe o piatră comemorativă, reprodusă în întreaga lume. O astfel de reproducere este situată și în grădina sediului Organizației Națiunilor Unite.

Această zi este cea a solidarităţii şi a păcii, zi în care fiecare depune armele, abţinându-se de la orice demonstraţie de forţă, acceptând să se unească în jurul celor mai săraci, care sunt peste tot în lume primele victime ale violenţei. Peste tot în lume, cei mai săraci sunt obligaţi să trăiască în umilinţă. În această Zi mondială a refuzului mizeriei, trebuie să le permitem să manifeste demnitatea lor, să vorbim în numele lor, eliberându-i de umilinţa asistenţei publice sau private.

Cu ocazia acestei zile, Organizația Națiunilor Unite (ONU) invită organizațiile non-guvernamentale și toate statele să dedice această zi, și nu numai pe aceasta, prezentării și promovării, potrivit specificului fiecărei țări, de acțiuni concrete pentru eradicarea sărăciei. În țările în curs de dezvoltare, acest fapt a devenit o necesitate și o prioritate.

Banca Mondiala estimeaza ca aproximativ 1,3 miliarde de oameni din intreaga lume traiesc in saracie ( cu putin peste 1 dolar pe zi), iar cele mai recente date furnizate de Organizatia pentru Alimente si Agricultura arata ca, din totalul populatiei globale, de 7 miliarde de oameni, aproximativ 925 de milioane sufera din cauza foametei, saracia avand un rol determinant in decesul a cel putin 5 milioane de copii, in fiecare an, in intreaga lume.
România se regăseşte în clasamentul statelor cu cel mai mare risc al sărăciei. Nivelul sărăciei din România a urcat în ultimii ani de la 41 la 48%, ca urmare a scăderii nivelului de trai, dar şi a micşorării populaţiei. Aşa se face că România a depăşit până şi Bulgaria. Clasamentul celor mai sărace ţări din Uniunea Europeană este completat de Letonia şi Lituania.
La polul opus se află Cehia, Suedia şi Olanda. Potrivit Uniunii Europene, o persoană este considerată ca fiind săracă dacă are ,,un venit disponibil sub 60% din venitul mediu naţional”.

Eradicarea sărăciei şi a discriminării, crearea unui cadru adecvat pentru exercitarea drepturilor omului sunt priorităţi ale Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă.

Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei reprezintă o oportunitate de a aprecia efortul și lupta persoanelor care trăiesc în sărăcie, o șansă pentru ca acestea să-și facă auzite preocupările și un moment pentru a recunoaște faptul că oamenii săraci sunt primii care luptă împotriva sărăciei. 

Sărăcia în lume…

• Aproape jumătate din locuitorii planetei, adică peste trei miliarde de oameni, trăiesc cu mai puţin de 2,5 dolari pe zi, iar 1,3 miliarde trăiesc în condiţii de sărăcie extremă (cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi).

• Un miliard de copii din întreaga lume trăiesc în sărăcie. Potrivit UNICEF, 22.000 de copii mor, zilnic, din cauza sărăciei.

• 805 milioane de oameni nu au suficientă mâncare pentru a se hrăni în mod corespunzător.

• Mai mult de 750 de milioane de oameni nu au acces la apă potabilă la parametri de calitate. Boala diareică provocată de apa de băut necorespunzătoare, lipsa de canalizare şi igiena precară a mâinilor ucid, anual, în lume, 842.000 de persoane.

• În anul 2011, s-au înregistrat 165 de milioane de cazuri de copii subnutriţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani.

• Boli ce pot fi prevenite, cum sunt diareea şi pneumonia, iau, anual, viaţa a 2 milioane de copii, prea săraci pentru a-şi permite un tratament corespunzător.

• În anul 2013, la nivel mondial, 21,8 milioane de copii sub vârsta de 1 an nu au primit cele trei doze recomandate de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive.

• O pătrime din populaţia globului trăieşte fără lumină electrică.

• Potrivit Oxfam (organizaţie internaţională formată din 14 companii care militează pentru soluţii durabile la injustiţie socială şi sărăcie), pentru a pune capăt sărăciei extreme la nivel mondial, ar fi nevoie de 60 de miliarde de dolari, anual, ceea ce înseamnă mai puţin de o pătrime din veniturile primilor 100 de miliardari de pe glob.

• 70% dintre cei mai săraci oameni din lume trăiesc în zone rurale şi depind de agricultură şi activităţi conexe acesteia.

• „Cei săraci sunt flămânzi, iar foamea îi ţine în capcanele sărăciei", se arată în Programul Alimentar Mondial. Foamea este cauza nr. 1 a deceselor în lume, mai ucigaşă decât HIV/SIDA, malaria şi tuberculoza la un loc.

...şi în România

Din datele furnizate de Eurostat (Comisia de Statistică a Uniunii Europene), rezultă că în anul 2015 aproape 5 milioane de români (24,6% din populaţia ţării) trăiau în sărăcie severă, fapt ce situa România pe locul al doilea în „topul" european al sărăciei, locul fruntaş fiind ocupat de Bulgaria. (În terminologia folosită de Eurostat, cetăţenii aflaţi în stare de sărăcie severă sunt cei care nu reuşesc, de pildă, să-şi asigure încălzirea locuinţei sau să-şi permită un concediul măcar o săptămână pe an.)

Potrivit Raportului de Ţară al României pe 2016, întocmit de Comisia Europeană, rata ocupării forţei de muncă se situează încă sub media UE, deşi condiţiile de pe piaţa muncii au fost prielnice. Documentul scoate în evidenţă aspecte privind cauzele şi gestionarea sărăciei la noi în ţară, pe care le redăm, sintetic:

• Grupurile vulnerabile au acces limitat la piaţa forţei de muncă, procentul de tineri neîncadraţi profesional şi care nu urmează niciun program educaţional se situează peste media UE, reprezentând peste 17% din populaţie (media UE - 12%).

• Rata de părăsire timpurie a şcolii este ridicată (18,1% în 2014), mai ales în cazul romilor şi al populaţiei rurale, iar programele de prevenire şi formare profesională sunt limitate.

• Unul din trei copii din zonele rurale părăseşte şcoala înainte de clasa a noua, printre factorii care contribuie la acest fenomen numărându-se sărăcia, munca sezonieră prestată de copii, nivelul limitat de instruire al părinţilor, accesul limitat la sistemul de educaţie, infrastructura necorespunzătoare.

• O treime din şcolile din mediul rural nu îndeplinesc cerinţele sanitare, aproape jumătate nu beneficiază de alimentare corespunzătoare cu apă şi o cincime dintre acestea nu sunt conectate la canalizare, cu riscurile aferente pentru sănătate. Mai mult de jumătate nu sunt încălzite suficient.

• Mulţi copii sunt lăsaţi în ţară de către părinţii care lucrează în străinătate, însă furnizarea de servicii de îngrijire a acestor copii este destul de limitată.

• Copiii instituţionalizaţi sunt expuşi unui risc mai ridicat de sărăcie. În iunie 2015, existau aproximativ 58.000 de copii în sistemul de protecţie a copilului, dintre care o treime se aflau în instituţii de profil; peste 5.000 de copii intră în sistem în fiecare an, sărăcia fiind principalul motiv al separării de părinţi.

• Aproape o treime (32 %) din copiii din România trăiesc în condiţii de lipsuri materiale grave şi unul din doi copii este expus riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Prestarea de servicii sociale este ineficientă şi insuficientă, iar aproximativ 80% din beneficiarii asistenţei sociale trăiesc în zonele rurale.

• Eficacitatea sistemului de protecţie socială şi a sistemului de sănătate este limitată, nivelul sărăciei şi al excluziunii sociale este printre cele mai ridicate în UE, mai ales în rândul copiilor şi al romilor.

• Nu s-a reuşit încă egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei.

• Rezultatele în materie de sănătate rămân nesatisfăcătoare, ca urmare a accesului limitat la serviciile de asistenţă medicală, a utilizării ineficiente a resurselor publice şi a corupţiei larg răspândite.

• Zonele rurale se confruntă cu provocări specifice, cum ar fi utilizarea foarte deficitară a capitalului uman şi existenţa unor „insule" de sărăcie şi de excluziune socială adânc înrădăcinate.

• Agricultura, care este ocupaţia tipică în zonele rurale, reprezintă 29% din totalul locurilor de muncă din România, însă numai 5% din PIB. O mare parte din forţa de muncă rurală lucrează în agricultura de subzistenţă sau de semisubzistenţă, asociată cu munca familială neremunerată, cu o productivitate scăzută, şi cu sărăcia. Zonele rurale se confruntă cu o multitudine de dificultăţi legate de educaţie, sănătate, emigraţie şi îmbătrânirea populaţiei.

• Ponderea persoanelor expuse la sărăcie reprezintă 40,2% din totalul populaţiei, mult peste media UE.

• Rata şomajului de lungă durată este de 2,8%, aproximativ jumătate din media UE.

• Zonele rurale tind să aibă o cotă mai mică din populaţia aptă de muncă, iar îmbătrânirea populaţiei tinde să fie mai pronunţată. Aproape 60% dintre beneficiarii plăţilor directe (care deţin 25% din totalul terenurilor arabile) au peste 60 de ani.

• În 2014, 27% din populaţia rurală era conectată la sistemul public de alimentare cu apă (92,7% în zonele urbane) şi doar 5,3% era conectată la sistemul de canalizare (82,8% în zonele urbane). Doar 34% din gospodăriile din mediul rural aveau o toaletă în interiorul locuinţei.

• Numai jumătate din comunele din România au acces direct la reţeaua naţională de drumuri. Conform Institutului Naţional de Statistică, drumurile rurale reprezintă 38% din drumurile publice. Cu toate acestea, calitatea drumurilor este mult mai scăzută în zonele rurale: aproximativ 72% sunt acoperite cu pietre şi pământ.

• Zonele rurale nu sunt omogene, existând diferenţe importante între satele aflate în apropierea polilor urbani de creştere şi satele îndepărtate, între comunele aflate departe de drumurile europene şi cele din apropierea acestora şi între comunele situate în centrul judeţelor şi cele de la periferia acestora.

În medie, în 2012, veniturile autogenerate reprezentau 22% din bugetele locale în zonele rurale, faţă de 42% în zonele urbane. Numai 135 de comune (dintre care 109 nu sunt nici mici, nici izolate) aveau venituri locale care reprezentau mai mult de 50% din buget. (surse - dosomething.org, who.int, ec.europa.eu)

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie 2003, după laborioase și îndelungi negocieri, Conferința Generală a UNESCO, reunită la Paris, a deschis spre semnare Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Convenția este instrumentul legal prin care Statele Părți își asumă obligația de a proteja patrimoniul cultural imaterial, sub toate formele sale: tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, precum și tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

În aceeași zi, în anul 2003, UNESCO adoptă Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, concepută drept un tratat cu caracter juridic obligatoriu, ce recunoaşte rolul fundamental al patrimoniului spiritual din interiorul fiecărei culturi, sub toate formele sale: tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la Univers, precum și tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

Convenția marchează importanţa prezervării acestui tip de patrimoniu esenţial pentru conservarea identităţii unui popor, precum și pentru menținerea unui patrimoniu viu, transmis și creat în permanență de comunități. Ea conferă Statelor Părți dreptul de a sprijini patrimoniul cultural imaterial în vederea promovării şi protejării tuturor formelor sale de expresie.

Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005, România a acceptat această Convenție, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, în 20 ianuarie 2006, țara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit Parte la Convenție, aceasta a intrat în vigoare pe plan universal.

Începând din 2013, România celebrează, la 17 octombrie, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, prilej de readucere în prim-plan a patrimoniului spiritual ca factor vital în păstrarea identităţii valorilor culturale, în deplin consens cu valorile promovate de Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (Convenția UNESCO 2003).

Pentru atingerea obiectivelor asumate prin ratificarea Convenției UNESCO 2003, țara noastră și-a construit un cadru legislativ favorabil conservării, protejării, salvgardării, punerii în valoare şi promovării acestui tip de patrimoniu, și-a creat o structură de specialitate, organism cu rol în cartografierea patrimoniului imaterial la nivel național, elaborarea programelor de salvgardare specifice, realizarea dosarelor de candidatură pe Lista Reprezentativă a UNESCO, implementarea Programului Tezaure Umane Vii, precum şi alte programe derulate în marja Convenţiei UNESCO 2003.

În vederea continuării identificării acelor soluții care să permită valorificarea potențialului acestui domeniu, mizând, totodată pe cooperarea și implicarea tuturor instituțiilor publice de profil, a așezămintelor culturale, Ministerului Culturii a instituit, în anul 2013, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, celebrată anual la nivelul instituţiilor subordonate.

Amintim că în perioada 2010 – 2013, Ministerul Culturii a acordat 32 de titluri onorifice Tezaur Uman Viu.

România a înscris în patrimoniul imaterial UNESCO 4 elemente – Ritualul Căluşului (2008), Doina (2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (2012) şi Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova (2013).

Totodată, țara noastră așteaptă, în prezent, decizia favorabilă a UNESCO privind includerea Procesiunilor populare de la Mânăstirea Moisei cu ocazia sărbătorii „Sfânta Mărie Mare‟ (Adormirea Maicii Domnului) pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, iar în anul 2015 Comitetul Interguvernamental UNESCO va hotărî asupra înscrierii Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul) - dosar multinaţional de candidatură, elaborat împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Republica Macedonia și asupra dosarului național Jocul Fecioresc.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 539 î.Hr.: Regele perşilor Cyrus cel Mare îi eliberereză din captivitate pe evreii  din Babilon, după exilul în care aceștia se aflau de aproape 70 de ani .

Cyrus permite evreilor să se întoarcă in tara lor  şi  sa isi reconstruiasca Templul din Ierusalim.

• 1610: La Reims, în Franța, avea loc Încoronarea lui Ludovic al XIII-lea al Franței, fiul cel mai mare al regelui Henric IV și al reginei Maria de Medici. 

Ludovic al XIII-lea a devenit rege la varsta de 9 ani, sub regenta mamei sale, dupa asasinarea tatalui sau. Maria de Medici l-a tinut, insa, la distanta de conducerea statului. Domnia regelui francez este relatata in istorie ca o perioada a unui rege slab, dependent de hotararile Cardinalului Richelieu. In realitate se crede ca intre primul ministru si rege era in general o concordanta in hotarari si in timpul lui de fapt a fost ingradita puterea si influenta in conducerea statului a marii nobilimi franceze, dar s-a si consolidate siguranta granitelor cu vecinii, mai ales cu Spania. Ludovic al XIII-lea, sotia sa si Cardinalul Richelieu au devenit figuri centrale ale romanului Cei trei muschetari al lui Alexandre Dumas.

• 1662: Charles al II-lea al Angliei a vândut orașul Dunkerque Franței pentru 40 000 de lire.

Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.

Conform regaliștilor, Carol al II-lea a devenit rege când tatăl său Carol I a fost executat la Whitehall pe 30 ianuarie 1649, apogeul Războiului Civil Englez.

Era cunoscut în popor ca the Merrie Monarch („Monarhul vesel”), atât pentru pofta de viață și hedonismul de la curtea sa, cât și pentru ușurarea generală datorată întoarcerii la normalitate după un deceniu de conducere a lui Oliver Cromwell și a puritanilor. Soția lui Carol, Ecaterina de Braganza, era stearpă, dar Carol a avut cel puțin 12 fii nelegitimi cu diverse amante.

În 1662, într-o mișcare nepopulară, Carol a vândut Dunkerque vărului său primar, regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, pentru aproximativ 375.000 £.Canalul portului, deși un avanpost strategic valoros, a fost o scurgere asupra finanțelor limitate ale lui Carol.

Pretul tranzactiei a fost 40.000 lire sterline, pe care Franta le-a scos din trezorerie, iar Anglia i-a incasat, renuntand la acest teritoriu incomod de administrat, fiind peste mare, dar foare important sub aspect strategic, fiind un bun cap de pod pe tarmul european.

Precizarea ca tranzactia a ramas definitiva este necesara, intrucat anterior orasul apartinuse ba Comitatului Flandra, ba Frantei, ba Angliei. A ramas in istorie ziua de 25 iunie 1658, cand in urma unor conflicte militare complicate, orasul a apartinut Spaniei in cursul diminetei, Frantei la amiaza si Angliei spre seara.

Pentru istoria Frantei, Dunkerque a avut in repetate randuri un rol de prim ordin, indeosebi datorita pozitiei sale de port important la Marea Manecii. In Primul Razboi Mondial, localitatea a stat o vreme sub asediu, urmare a ocuparii Belgiei de catre trupele germane.

Germanii nu reusesc sa-l cucereasca, dar il bombardeaza in repetate randuri cu dirijabilele lor Zeppelin. A fost cel mai bombardat oras al Europei in timpul Primului Razboi Mondial.

In 1940, urmare capitularii Frantei, armata franceza inclusiv aliatii sai n-au avut alt mijloc de retragere, decat prin portul Dunkerque. A fost salvata astfel viata a 400.000 soldati. Ca represalii aviatia germana Luftwaffe a bombardat violent orasul, distrugand cea mai mare parte a lui.

In cea de a doua parte a razboiului, a fost randul aviatiei aliate sa efectueze bombardamente distrugatoare asupra orasului, ocupat de germani.

Populatia ramasa fara adapost s-a mutat pentru o lunga perioada in baraci si corturi. Practic, dupa razboi orasul a trebuit reconstruit in intregime.

N-as incheia fara sa ma refer la originea denumirii orasului. In urma cu un mileniu, aici locuiau pescari in case imprastiate razlet de-a lungul litoralului. Crestinismul se raspandise in Europa, iar pescarii si-au construit o biserica, dintr-un material care s-a innegrit dupa un incendiu.

I s-a spus Duinkerk. Dupa unii, cuvantul se copune din duin = nisip si kerk = biserica. Este biserica de pe nisipuri. Dupa altii insa denumirea era Dunkkerk, unde dunk = negru. Deci era biserica neagra. Localitatea si-a adoptat si ea numele dupa cel al bisericii.

Se spune ca in Europa exista cel putin 18 lacasuri de cult intitulate Biserica Neagra. Una din ele este chiar in Romania, la Brasov si face parte dintre cele mai vechi monumente arhitecturale, aflate in functiune, din tara.

• 1873: S-a născut matematicianul  român Gheorghe Țițeica; (d. 5 februarie  1939).

Gheorghe Țițeica  a fost profesor la Universitatea Bucuresti   și la Scoala Politehnica din Bucuresti, membru al Academiei Romane  și al mai multor academii straine, doctor honoris causa al  Universitatii din Varsovia.

S-a ocupat în special cu studiul rețelelor din spațiul cu n dimenisuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace si  creatorul unor capitole din geometria diferențială proiectivă și afină, unde a introdus noi clase de suprafete curbe si retele  care ii poarta numele.

• 1902:  La Detroit, în SUA, a fost produs primul automobil “Cadillac”.

Cadillac Automobile Company a fost fondată în august 1902 de către Henry Ford. Șapte ani mai târziu, în 1909, Cadillac este cumpărată de concernul General Motors. Numele Cadillac a fost dat în cinstea exploratorului francez Antoine Laumet de La Mothe, sieur de Cadillac, fondatorul orașului Detroit, Michigan, în 1701.

Primul automobil Cadillac — Cadillac Runabout and Tonneau — a fost finalizat în octombrie 1902. Acesta a fost un automobil cu două locuri de 10 CP (7 kW) cu un motor cu un singur cilindru. Acesta a fost, practic, identic cu modelul Ford A din 1903.

• 1915: S-a născut Arthur Miller, scriitor american (d. 2005)

Arthur Asher Miller (n. 17 octombrie 1915 - d. 10 februarie 2005) a fost un dramaturg și eseist american de origine evreiască. A fost laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie precum și soțul lui Marilyn Monroe.

A urmat cursurile Universitatii din Michigan (1938), unde a castigat un premiu literar. S-a inrolat in armata, iar dupa lasarea la vatra a inceput sa scrie. Primul succes l-a avut cu “Focus”.

In 1947 a castigat un premiu din partea criticilor din New York pentru piesa “Toti fiii mei”, iar doi ani mai tarziu “Moartea unui comis voiajor” a obtinut atat premiul Pulitzer, cat si premiul Drama Critics Circle. Aceasta din urma lucrare este considerata piesa de rezistenta a lui Miller.

Ulterior a mai scris  piesele “Vedere de pe pod”, “Vrajitoarele din Salem”. intre anii 1956 – 1960, dramaturgul a fost casatorit cu legendara actrita Marilyn Monroe.

A continuat sa scrie pana in ultima clipa a vietii. In februarie 2005, s-a stins din viata in urma unui atac de cord.

A scris drame sociale într-o tehnică analitică ce amintește de teatrul ibsenian, de perfectă stăpânire scenică, cultivând monologul interior, suprapunerea planurilor, procedeul rememorărilor - pe tema alienării personalității în condițiile capitalismului.

Una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale este drama "Moartea unui comis-voiajor" ("Death of a Salesman"), jucată în premieră în 1949.

„Trăim în epoca jurnalismului și a publicității. Să scrii o carte, o piesă sau mai știu eu ce îți ia un an sau doi. Să scrii o observație bună îți ia zece minute. Criticii folosesc arta ca să avanseze ei. Și așa se face, cred, că în privința asta nu stăm deloc bine.”

• 1931: Al Capone era condamnat pentru evaziune fiscală și închis pentru 11 ani. 

Unul dintre cei mai faimosi gangsteri americani din anii ‘20 – ’30, fiu al unei familii de imigranti italieni din zona Napoli, Al Capone a dominat lumea interlopa din Chicago, ajungand conducatorul unei mari organizatii criminale („Chicago Outfit”), care isi obtinea veniturile din afaceri cu jocuri de noroc ilegale, din case de toleranta, iar in anii regimului Prohibitiei in S.U.A., din trafic ilegal de bauturi alcoolice, la care de adaugau extorcarea de bani pentru asa numita “taxa de protectie”. Pana astazi numele sau se leaga de notiunea de spalare a banilor, pentru ca el a fost unul dintre primii care au uzat de astfel de practici, camuflandu-si sursele incasarilor in unele afaceri legale (spalatorii, vanzare de mobila veche si antichitati) pe care le prezenta ca fiind ocupatia sa oficiala.

• 1933: Albert Einstein ajungea în S.U.A. ca refugiat din Germania nazistă. 

Einstein intrase in conflict cu noua putere nazista, a fost tinta unor numeroase atacuri antisemite in Germania, teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate public (inclusiv Teoria Relativitatii) si catalogate ca fiind “negermane”, iar savantul a fost nevoit sa paraseasca Germania si a pierdut cetatenia acestui stat. Tot in 1933, Einstein publica Why War? (“De ce razboi?”), un manifest pacifist. La 1 octombrie 1940, pe langa cetatenia elvetiana, pe care o avea din 1933, o dobandea si pe cea americana. In 1999, ziarul Time il denumea “personalitatea secolului”.

• 1979: Maica Tereza primea Premiul Nobel pentru Pace datorită acțiunilor de sprijinire a săracilor din Calcutta, India.

Calugarita catolica de origine albaneza care a fondat ordinul Misionarii Caritatii in Calcutta, India, in 1950, a ingrijit saracii, bolnavii, orfanii si muribunzii timp de peste 45 de ani, conducand si extinderea Misionarilor caritatii (mai intai in toata India, apoi si in alte tari). Maica Tereza a fost beatificata de Biserica Catolica pe 19 octombrie 2003.

• 2003: La Taipei,  în Taivan, este inaugurat cel mai înalt zgârie nori din lume.

Edificiul are  100 etaje si  508 metri inaltime.Clădirea a fost clasata  oficial ca cea mai inalta din  lume in 2004, până la construirea  Burj Khalifa din Dubai, în 2010.

Pentru comparatie, Burj Khalifa din Dubai (care este acum  cea mai înaltă clădire construită vreodată de om), măsoara  828 m înălțime.

Să aveți o zi frumoasă!