14 Ianuarie

Este a 14-a zi a anului.
Au mai rămas 361 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 49m și apune la 17 h 01 m.

Citatul zilei

„Dacă nu știi unde mergi, orice drum te va duce acolo.”  (Lewis Caroll, n. 27 ianuarie 1832 – d. 14 ianuarie 1898 )

India: Festivalul zmeelor (Makar Sankranti sau Uttarayani)

Coincide cu începutul călătoriei spre Nord a Soarelui (Uttarayan), când Calendarul zilei – 14 ianuarie acesta intra în semnul Capricornului (Sankrant). În fiecare an, „Makar Sankranti” este sărbătorit la 14 ianuarie, când ziua este perfect egală cu noaptea, pe baza Calendarului Solar, folosit în India.

 

Festivalul Zmeilor cunoscut ca “Makar Sankranti” sau “Uttarayani” are loc în nordul Indiei, astăzi 14 ianuarie. În tradiţia locală, evenimentul constituie primul semn al primăverii.
Zmeie de forme și culori diverse sunt ridicate în aer de oameni de toate vârstele. Sute de zmei urmează a fi ridicaţi în aer, la zeci de metri altitudine, în cadrul Festivalului Zmeilor din India. Participanţii se întrec în a dirija şi a ţine la înălţime jucăriile zburătoare, iar spectatorii au parte de o privelişte de excepţie. Zmeie de forme și culori diverse sunt ridicate în aer de oameni de toate vârstele. De asemenea au loc și întreceri între participanți, de pe acoperișul clădirilor. Pentru această ocazie, fiecare își tapetează sfoara de care este prins zmeul cu sticlă pisată și gumă, ca să poată să-și doboare adversarii.

Evenimentul este unul tradiţional în această ţară şi se organizează în fiecare an în lună ianuarie. Locuitorii zonei consideră evenimentul ca fiind un prilej de pace, libertate şi fericire datorat bucuriei unei noi recolte ce va urma în noul an. Makar Sankranti, în afară de un festival de recoltă este considerat ca fiind începutul unei faze de bun augur în cultura indiana.

Evenimente de-a lungul timpului... 

• 1469: S-a născut  Vasco da Gama, celebrul navigator portughez, unul dintre cei mai de succes în epoca descoperirilor geografice care a descoperit calea maritimă spre India. 

A fost pentru scurtă vreme, în anul 1524, Guvernator al Indiei Portugheze cu titlul de „Vicerege”. A murit de malarie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1524, fiind înmormântat în oraşul Kochi din India. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în Portugalia, în 1539, fiind reînhumate în Vidigueira.

• 1557: Apare, la Brașov, "Octoihul", în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi.

Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.

Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeș, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeași limbă, care se numără și printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie (ieromonah, 1510).
 

•   1876: Brevetarea telefonului. 

La această dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00.

Graham Bell a depus totuși cu două ore mai devreme dosarul pentru brevetarea telefonului, așa că este creditat ca fiind inventatorul telefonului. Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori.

La 10 martie 1876, Graham Bell a rostit următoarea frază, rămasă în istorie, la un telefon construit de el și echipa sa: "Domnule Watson, vino aici, vreau să te vad". (Thomas Watson era asistemntul și electricianul lui Graham Bell).

 

La scurt timp după obţinerea brevetului, Bell a expus telefonul la Expoziţia Centenară din Philadelphia. Invenţia lui a stârnit un viu interes din partea publicului, astfel că i s-a acordat un premiu. Cu toate acestea, compania Western Union Telegraph, căreia i s-a oferit invenţia în schimbul sumei de 100000 de dolari, a refuzat s-o achiziţioneze. Atunci, Bell şi asociaţii lui au înfiinţat o companie a lor, strămoşul companiei American Telephone and Telegraph de astăzi. Telefonul s-a bucurat de un succes imediat - şi enorm iar AT&T a devenit în cele din urmă cea mai mare corporaţie privată din lume. (Între timp, s-a divizat în câteva companii mai mici.)

• 1894: S-a născut Ecaterina Teodoroiu
  
  
   I se mai spune „Eroina”. Sau Ioana D’Arc a României. O chema Cătălina Toderiu. Ecaterina Teodoroiu i s-a spus mai târziu.
  S-a născut la 14 ianuarie 1894, într-o familie de oameni nevoiaşi, cu mulţi copii. Nu avea loc în pat: dormea în copaie. Mică şi slăbuţă, Lili, cum o alintau părinţii, a fost singura din familie care a învăţat carte. Pentru a scăpa de sărăcie. Era foarte inteligentă, ambiţioasă. Primele două clase primare le-a făcut în Vădeni, localitatea ei natală, care face parte acum din Târgu-Jiu.
  În octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu decide să slujească ţara în locul fratelui ei, să îl răzbune. Un alt motiv care a determinat-o pe eroină să se înroleze a fost faptul că iubitul său Gheorghe era deja pe front. Părinţii ei nu au fost de acord, dar decizia ei fusese deja luată.
  În război, Ecaterina a fost rănită la ambele picioare şi a fost tratată la spitalele Filiaşi, Craiova, Iaşi. Şi-a revenit, apoi a fost luată prizonieră, a reuşit să scape împuşcând „câţiva” soldaţi germani. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu „Virtutea militară de război, clasa a II-a” şi avansată la gradul de sublocotenent.
  Conducea un pluton de 25 de soldaţi, la început soldaţilor nu le-a prea convenit că sunt conduşi de o femeie, dar până la urma au apreciat-o. Moartea nu a cruţat- o însă: Ecaterina Teodoroiu nu a reuşit să scape de gloanţele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti, eroina a fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”.
  Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată pe câmpul de luptă, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti. În 1926 a fost adusă, într-un sicriu de oţel, în mausoleul construit pentru ea în centrul oraşului.
  A fost comparată de generalul francez Henri Berthelot cu Ioana D’Arc. A murit cu un an înainte de Marea Unire.
  

• 1896: La Londra, la „Societatea regală de fotografie”, au avut loc primele proiecţii publice, realizate de Birt Acres (realizatorul unui aparat de luat vederi, construit în iarna lui 1894, brevetat la 25.05.1895).

Birt Acres, un simplu luminist de la Societatea Regală a Fotografilor (Royal Photographic Society), intră în atenția publicului cu prima sa proiecție animată, obținută cu ajutorul aparatului numit de el „lanterna cinetică”, despre care se putea citi în ziarul The Photographic Journal, din 31 ianuarie 1896, în pagina 123: „Domnul Acres a oferit o demonstrație a mecanismului pe care domnia sa l-a numit lanterna cinetică. Scopul acestuia era acela de a arunca un număr de imagini pe un ecran într-o succesiune atât de rapidă încât să reproducă mișcarea vieții. Imaginile din interiorul acestei lanterne fuseseră anterior «capturate» cu ajutorul unui dispozitiv inventat tot de el, cu o frecvență de 40 de imagini pe secundă, deși capacitatea maximă putea atinge 100 de imagini pe secundă, însă efectul de mișcare era satisfăcător obținut prin proiectarea acestora cu o frecvență de 15 pe secundă”. Audiența a aplaudat cu căldură seriile pline de viață ale imaginilor „mișcătoare”: Three Burlesque Dancers, A Boxing Match, A Kangaroo Boxing Its Master și The German Emperor Reviews His Regiment, filme ce reprezentau rezultatul câtorva luni de muncă. Cu o vară în urmă Acres își unea forțele cu cele ale lui Robert William Paul, fabricant de dispozitive științifice, specializat de asemenea în imagini animate. De fapt, Paul fabricase și comercializase copii ale kinetoscopului lui Edison, aflate în magazinele sale londoneze, încă de la sfârșitul anului 1894 – operație legală datorită faptului că invenția lui Edison nu fusese brevetată în Marea Britanie. Principala problemă pe care o întampinau cei doi nu mai era aceea de a produce mașinăria, ci de a găsi filme noi. În acest sens, împreună cu Acres, Paul a perfecționat un tip de cameră capabilă să producă instantanee de calitate. Astfel încât, judecând după cozile interminabile din fața kinetoscoapelor, el s-a decis asupra proiecțiilor animate, cărora le prevedea un viitor strălucit.

• 1900: A avut loc premiera, la Teatrul Constanzi din Roma, a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fiind compusă special pentru ea.

 

Libretul operei Tosca are la bază piesa omonimă a lui Victorien Sardou, care tratează evenimentele istorice din Italia de la sfîrşitul secolului XIX. Conflictul dramatic esenţial nu este redat în opera lui Puccini cu destulă claritate, în schimb neasemuita bogăţie melodică a muzicii sale înscrie Tosca între capodoperele genului. G.Puccini a început să lucreze la piesă în 1896, şi abia în octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă cu libretiştii Giusseppe Giacosa şi Luigi Illica, finisează opera. Premiera operei Tosca a cunoscut un mare succes. Lucrarea se înscrie în repertoriul permanent al teatrelor lirice, bucurîndu-se de o mare popularitate.

E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă: „Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca; prima Tosca din istorie... E însă un moment complicat: presupusa plasare a unei bombe în incinta teatrului amânase spectacolul cu o zi. Iar dirijorul Leopoldo Mugnone – care supravieţuise exploziei unei bombe într-o sală de spectacol din Barcelona – e instruit ca, în caz de urgenţă şi în chip de avertisement, să întrerupă „Tosca” şi să atace primele acorduri ale Marşului regal (imnul Regatului Italiei în perioadă).

E 14 ianuarie 1900 şi suntem în seara premierei; întârziată cu o zi din pricina unei ameninţări cu bomba, plasată, zice-se, în incinta Teatrului Constanzi de către anarhiştii din oraş. Dirijează Leopoldo Mugnone, iar maestrul e instruit să oprească tot şi să atace primele acorduri din „Marşul regal” dacă i se pare ceva suspect. Puccini şi l-ar fi dorit pe dirijorul Arturo Toscanini la pupitru, dar premiera e la Roma, iar Toscanini e angajat full-time al Teatrului La Scala din Milano. Soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca; şi, potrivit lui N. Carandino, Puccini a scris special pentru Darclée aria „Vissi d’arte, vissi d’amore”... Baritonul Eugenio Giraldoni e primul Scarpia din istorie; Scarpia, şeful poliţiei. Iar tenorul Emilio de Marchi e pictorul Mario Cavaradossi, un rol pe care şi l-ar fi dorit tânărul pe-atunci Enrico Caruso.

La scurtă vreme după ridicarea cortinei, spectacolul se întrerupe, într-adevăr, câteva minute; dar nu, nu din motive de bombe, ci pentru că un afiş de pe un perete ia foc şi pentru că că un val de întârziaţi vrea musai să intre în sală. Căci aşteptările şi interesul pentru „Tosca” erau mari, foarte mari; se vânduseră şi locuri în picioare, iar la prima reprezentaţie asistă Regina-consoartă Margherita (chiar dacă soseşte în loja rezervată după primul act), omul politic Luigi Pelloux – preşedintele Consiliului de miniştri, precum şi alţi mulţi demnitari, alături de numeroşi muzicieni interesaţi de ultima operă a lui Puccini: Alberto Franchetti, Pietro Mascagni, Francesco Cilea, Giovanni Sgambati... Se anunţase chiar şi Sardou, autorul piesei de la care pornise totul; dar, bolnav fiind, dramaturgul renunţase la călătorie.

„Darclée a salvat Tosca”

Începe „Tosca” şi-i dăm de-aici înainte cuvântul lui N. Carandino, care adună în volumul Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste poveşti neştiute din viaţa sopranei. 

Începe „Tosca” şi-i dăm de-aici înainte cuvântul lui N. Carandino, care adună în volumul Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste poveşti neştiute din viaţa sopranei. 

Aflăm, de pildă, din cartea lui Carandino că premiera era cât pe-aici să se transforme într-un fiasco; şi ce fiasco. Iată: „De Marchi execută admirabil prima romanţă. Încheie cu acei si bemoli care îi transformă vocea, o argintează. Se aud în sală primele aplauze. Dar atât de timide. Dar atât de reci. Nici finalul la Te Deum nu obţine efectul scontat. Actul sfârşeşte, în ciuda eforturilor lui Giraldoni, într-o atmosferă de stimă glacială. Publicul era departe de a fi cucerit. Publicul nu participa. Între timp, nervozitatea spectatorilor, a interpreţilor, a autorilor era în creştere. Totul nu putea decât să se încheie cu un triumf sau cu o răsunătoare cădere. Iar şansele, după primul act, erau, din păcate, mai favorabile pentru a doua ipoteză. Se ridică – după antract – cortina asupra actului doi. Câteva scene fără deosebită importanţă. Acţiunea continuă fără să intereseze, fără să mişte, fără să zguduie. E un moment critic în care toate bunăvoinţele caută motiv de entuziasm, în care toate descurajările găsesc explicaţie într-un spirit critic – vai! – neadormit.

Nimic nu pare a fi în stare să urce înapoi panta... Se merge în mod conştient, în mod ineluctabil, spre dezastru; nu trebuie în acest scop decât un joc egal celui de până acum şi o dispoziţie sufletească similară. Dar se întâmplă un lucru nemaipomenit. Darclée îşi ridică faţa brăzdată de lacrimi, de pe perne. Ochii ei, ca două pansele negre, se plimbă, o clipă, îndureraţi, deasupra publicului. Şi tăcerea grea de faptă se sfâşie. 

Se aude pentru întâia oară: Vissi d’arte, vissi d’amore, romanţa pe care, în cinstea marii Darclée, o scrisese Puccini. Interpreta îşi plăteşte datoria de recunoştinţă faţă de autor, făcând să triumfe Tosca. Soarta premierei e hotărâtă după primele măsuri. Atmosfera glacială s-a risipit ca prin farmec. Teama de a se afla în faţa unui public prost dispus, efluviile de nervozitate care din sală trec rampa, trepidaţia unei mulţimi gata să fluiere, gata să protesteze. Darclée uită, Darclée dispreţuieşte totul. Într-un sublim abandon ea îşi stăpâneşte emoţia creaţiei pentru a cuceri cu vibraţiile vocii, cu arta savantă dar sinceră a jocului, un public regăsit pe cele mai înalte culmi ale entuziasmului. Un murmur nereţinut se aude în sală. Este preludiul – atât de cunoscut oamenilor de teatru, preludiul triumfului. La ultima notă toată lumea s-a ridicat în picioare. Toată lumea aplaudă. Darclée bisează, dar ovaţiile nu contenesc. Un delir care hotărăşte definitiv soarta operei”. A doua zi, gazetele italiene titrează: „Darclée ha salvato la Tosca” (Darclée a salvat Tosca).

Premiera absolută a operei e urmată de alte 20 de spectacole, toate cu casa închisă. Pe 17 martie 1900 are loc premiera operei lui Puccini la Teatrul La Scala din Milano, pe 12 iulie, „Tosca” e la Covent Garden, în Marea Britanie, pe 4 februarie 1901, povestea Floriei Tosca e ascultată de publicul prezent la Opera Metropolitană, iar prima reprezentaţie pariziană a operei născute din piesa dramaturgului francez Victorien Sardou are loc abia la 13 octombrie 1903, la Opera Comică. 

Să aveți o zi frumoasă!