31 Ianuarie

 Este a 31-a zi a anului.

Au mai rămas 334 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 35 m și apune la 17 h 23 m. 

***

Astăzi se încheie prima lună din an. Ianuarie a fost stabilită prima luna din an după calendarul roman. A fost numită dupa zeul Janus. Anglo-Saxonii au numit prima lună -Wolf monath-(luna lupului). În calendarele timpurii romane nu existau lunile ianuarie și februarie. Calendarul roman vechi avea doar 10 luni , iar anul începea la 1 martie. Pentru romani 10 era un număr foarte important. Chiar și atunci când ianuarie a fost adăugat în calendar, noul an continua să înceapă în martie. În Anglia și în coloniile sale așa a fost până acum 200 de ani.

Citatul zilei

”Ziariştii sunt oameni care întreabă fără a primi răspuns. Politicienii sunt oameni care răspund fără a fi întrebaţi.” (Norman Mailer)

Calendar ortodox - Sfinții Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Sfântul Chir era originar din Alexandria, iar Sfântul Ioan din Edesa. Chir îi învăța pe bolnavi să se ferească de păcate, pentru ca ele se faceau pricinuitoare bolilor.

 In urma  persecutiei impotriva crestinilor, declansata de imparatul Diocletian (284-305), Chir ajunge in Arabia unde se va calugari, iar Ioan pleaca la Ierusalim.

Chir va lasa mestesugul sau doctoricesc, pentru ca va lua de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, nu cu doctorii, ci cu rugaciuni si prin cuvant tamaduia toate bolile.

Auzind de minunile pe care le savarsea Chir, Ioan merge sa-l cunoasca. Cei doi vor deveni prieteni si o vor incuraja pe Atanasia, cu cele trei fiice ale ei: Teoctista, Teodosia si Eudoxia pentru sa nu lepede credinta in Hristos. Acesta va fi motivul pentru care in ziua de 31 ianuarie li se vor taia capetele.

Potrivit Sinaxarului din data de 31 ianuarie, crestinii au luat trupurile lor si le-au ingropat in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu. In vremea imparatului Teodosie cel Tanar (408-450), Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), a dus moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan in satul Manutin, spre izgonirea demonilor si spre slava lui Hristos.

Evenimente de-a lungul timpului... 

• 106: Se termină reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta, de către Apolodor din Damasc.
  
  
  Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal.
  
  
   Măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre era, cel puțin pentru antichitate, remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și, prin aceasta, cuceririi Daciei. Cartea scrisă de Apolodor din Damasc despre construcția acestui pod nu ne-a parvenit, dar dispunem de descrieri indirecte, și chiar de detalii tehnice mulțumită autorilor Cassius Dio, Tzetzes, Chiliades și Procopius din Cezareea. Toate aceste surse subliniază dificultățile pe care le-a antrenat construcția podului. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră ce aveau formă paralelipipedică. La cele două capete, sudic și nordic, erau ridicate câte o monumentală poartă. Pe columna lui Traian putem distinge o imagine stilizată a podului cu mai puțini piloni, dar în principiu conformă surselor scrise și care permite recunoașterea tehnicii de îmbinare a lemnului și pietrei.
  Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor (Porțile de Fier) iar fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre și stânci purtate din trecătoarea dintre Carpați și Balcani, un fundament extrem de stabil pentru susținerea construcției. Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102 d.C). Conform scrierii lui Dio Cassius (LXVIII, 13,1) podul avea aproximativ 18 metri în înălțime și 12 în lățime, căt să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni cavaliere în marș. La cele două capete ale Podului, sudic (Pontes) și nordic (Drobeta), au fost construite arcuri de triumf, porți monumentale, expresie a măreției și puterii romane imperiale. O altă descriere a construcției podului a fost făcută de Procopius din Cezareea în lucrarea De aedificis (IV, 6). Pentru a putea pune bazele pilaștrilor romanii au deviat parțial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut încă și azi, în Serbia, la est de orașul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicați pe uscat. Pentru construcția celorlalți s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate și sisteme de pompe.
  
  
   Dio Cassius consideră că Împăratul Hadrianus (117-138) este responsabil de distrugerea parțială a podului pentru a proteja sudul Dunării de invazia triburilor roxolane și lazighe. Abandonul și distrugerea totală a podului sunt însă legate de abandonarea definitivă a Daciei (275 d.C). În timpul Renașterii, când interesul pentru operele de geniu ale Antichității erau o pasiune în Occident, regele Francisc I al Franței i-a cerut Sultanului Soliman Magnificul (care va distruge Cetatea Severinului) să-i permită demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compoziției cimentului folosit.
  
  Ruinele podului au fost studiate amănunțit în perioada modernă în 1689 de către ofițerul de geniu austriac Luigi Ferdinando, conte de Marsigli, care, ținând seama de expansiunea Imperiului Habsburgic, dorea (fără să reușească) construirea unui alt pod alături de rămășițele podului lui Traian.
  
  
  
  
  . 1606:  Guy Fawkes intră in istorie
  
  
  
  Acest nume trezește și astăzi controverse în societatea engleză. Dar cine a fost Guy Faukes al cărui  chip îl întâlnim și în faimosul film "V for Vendeta"?
  
  
  Numit, în unele cronici, și Guido, Guy Fawkes a fost membru al unei grupări revoluționare catolice din Anglia, implicat în faimosul „Complot al prafului de pușcă”. Acesta viza aruncarea în aer a Parlamentului din Londra și astfel uciderea regelui Iacob I și a întregii aristocrații protestante, la 5 noiembrie 1605. Deși Robert Catesby a fost figura cheie a conspirației, Fawkes a fost însărcinat cu punerea în practică a planului, date fiind cunoștințele sale militare și experiența ăn domeniul explozibililor.
  
  
  Complotul a fost descoperit însă, Fawkes fiind arestat pe când păzea pulberea de pușcă depozitată în butoaie, în subsolurile Parlamentului. Provenind dintr-o familie înstărită, Fawkes a îmbrățișat catolicismul de la o vârstă fragedă și apoi a fugit din Anglia, înrolându-se în armata arhiducelui Albert de Austria și luptând împotriva protestanților olandezi.
  Se va dovedi un soldat viteaz dar nu va reuși să avanseze în ierarhia militară și ca urmare se va întoarce în Anglia, fiind cooptat în conspirația contra regelui. Din fericire pentru suveran, cele 800 kg de pulbere ascunse în subsoluri, care ar fi aruncat cu siguranță Parlamentul în aer, au fost descoperite întâmplător și Fawkes a fost imobilizat înainte de a apuca să le arpindă, cu o torță. Torturat, el și-a dat în vileag complicii.
  
  
  Pe 31 ianuarie 1606, mai mulți participanți la complot au fost judecați la Westminster Hall și, găsiți vinovați, au fost duși la Old Palace Yard, unde au fost spânzurați, eviscerați și apoi dezmembrați. Guy Hawkes a scăpat de acest sfârșit macabru aruncându-se de pe eșafod și rupându-ți gâtul. Incidentul a generat în Anglia una dintre cele mai bizare sărbători, „Noaptea focurilor de artificii”, care celebrează eșecul complotului lui Guy Fawkes, între 5 și 6 noiembrie, prin aprinderea de uriașe ruguri și lansarea de artificii.
  Astazi chipul lui Guy Fawkes a devenit simbol al multor mișcări revoluționare și sindicale din toată lumea și nemijlocit din bătrâna Anglie. 
  
  
  
  . 1797: S-a născut Franz Schubert, compozitor austriac (d. 1828), a cărui nume, datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, este asociat cu precădere cu „liedul”.
  
  
  
  Schubert prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și „schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
  Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în „cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor.
  Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric.
  Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate) (m. 19 noiembrie 1828).
  
  
  AVE MARIA DI SCHUBERT - MARIA CALLAS 
  
  
   

• 1851: A fost inventat laptele praf de către  Gail Borden Jr., care pus la punct procedeul de obţinere a laptelui praf.
  
  
  
  Inventatorul american Gail Borden Jr. ( 9 noiembrie 1801- 11 ianuarie 1874) pune la punct procedeul de obținere a  laptelui praf.
  Gail Borden, inventator din sec. al XIX-lea, era obsedat de ideea compactării alimentelor. După ce prima sa tentativă a eşuat lamentabil, o călătorie peste ocean a fost ocazia în care i-a venit o idee mai bună. Borden a fost impresionat de condiţia bolnăvicioasă a copiilor de la bord. Vacile de la bord aveau rău de mare şi nu puteau produce lapte sănătos, astfel că 4 copilaşi au şi murit după ce au consumat lapte contaminat.
  
  Borden şi-a pus în gând să condenseze lapte, în aşa fel încât să poată fi transportat cu uşurinţă şi fără riscuri. După multe încercări a pus la punct o procedură în vacuum prin care apa era eliminată din lapte. În condiţiile Războiului Civil, laptele la cutie a devenit un succes şi Borden a câştigat o mulţime de bani.
  
  
  Epitaful său, inscripţionat pe piatra de mormânt în formă de conservă de lapte, este: „Am încercat şi am dat greş, am încercat încă o dată şi-ncă o dată şi am reuşit.”
  Invenţia lui a avut un succes foarte mare, laptele praf fiind folosit pentru hrănirea soldaţilor, câţiva ani mai târziu, în timpul războiului civil american (1861-1865).
  
  
  
  
  . 1923: S-a născut Norman Mailer, unul dintre marii scriitori evrei americani contemporani, cronicar acid si provocator al Americii timp de aproape 60 de ani(d. 2007).
  
  
  
  A luptat în Filipine în cel de-al doilea război mondial, experiență reflectată în capodopera sa, romanul The Naked And The Dead (Cei goi și cei morți) (1948), considerat a fi primul roman postmodern. Romanele sale, ce se înrudesc cu reportajul, realizează o explorare a psihologiei umane pe fundalul evenimentelor reale, sunt relatate într-un stil direct, cu insistență asupra detaliilor și descriu stilul de viață american.
  
  
  În abordarea operei lui Norman Mailer nu se poate face o distincție clară între ficțiune, jurnalism și eseistică, combinația de reportaj și proză foarte personală se întâlnește în multe dintre cele mai cunoscute opere ale sale. A publicat poezie, proză scurtă, scrieri politice, o vastă eseistică, biografii și critică literară. A decedat pe data de 10 noiembrie 2007, în urma unei insuficiențe renale.
  
  
  
  
  ”Există un avantaj pe care romancierul îl are asupra ziaristului, oricât de bun ar fi acesta din urmă: are timpul de partea lui; nimic nu-l grăbeşte. Pentru mine totul este mască; umbre şi lumini mişcătoare, mincinoase. Ce e un fapt? întreabă ziaristul. O ficţiune, răspunde romancierul. Un fapt se fărâmiţează asemenea unei bucăţi de lemn vechi, se mânuieşte, se întoarce. Realitatea, chiar ca reporter nu cred în ea. Imaginaţia îţi dă posibiltatea să creezi la un nivel de puritate pe care faptul concret nu ţi-l permite.”
  Norman Mailer în interviu (4 octombrie 2007)
  
  
  
  
  
  
  . 1925: S-a născut Isidore Isou (Jean-Isidore Goldstein), poet, prozator, dramaturg, eseist român, stabilit în Franţa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură („L’Agrégation d’un Nom et d’un Messie”, „Introduction ŕ une nouvelle poésie et une nouvelle musique”).
  
  
  
  
  El a fost fondatorul lettrismului, o mișcare artistică și literară inspirată mai ales din dadaism și suprarealism.
  La fel ca poeţii dadaişti, el a proclamat moartea poeziei cuvintelor şi a propus înlocuirea ei cu o poezie a literelor şi semnelor.
  Dintre lucrările sale amintim: "La dictature lettriste" (1946), "Introduction a une nouvelle poésie et a une nouvelle musique" (1946) şi "Essai sur la définition et le bouleversement total de la prose et du roman" (1950).
  
  
  
  Jean-Isidore Goldstein, cunoscut sub numele de Isidore Isou, s-a născut la Botoşani, la 31 ianuarie 1925. Tatăl său a fost proprietar de restaurante în acest oraş şi la Bucureşti, fiul fiind predipus la aventură şi nu la o viaţă "burgheză". La vârsta de 15 ani "îşi ia tălpăşiţa", este lucrător la o fabrică de textile, la o drogherie, la o tipografie, este ajutor de contabil, apoi se asociază cu nişte spărgători, prada sa fiind Cercetări logice de Husserl şi Tel Quel de Valéry (cf. propriilor mărturisiri, dacă nu sunt fabulaţii). La izbucnirea războiului ia contact cu o organizaţie sionistă, se apropie de I. Ludo, devine redactor la revista semiclandestină "Palestina", începe să scrie poezie, teatru, un roman. Serge Moscovici, tatăl actualului reprezentant al Uniunii Europene, el însuşi o somitate în psihologie, îşi aminteşte că Isidore Isou a fost arestat de legionari în ianuarie 1941, fapt confirmat şi de autobiografia lui, că în timpul războiului a făcut muncă obligatorie pentru armată. în 1944 încearcă fără succes să obţină o viză pentru Franţa, este refuzat, editează împreună cu acelaşi prieten, Serge Moscovici, o revistă pe care PCR o desfiinţează. E prima sa încercare de a introduce "lettrismul" în literatură, o continuare a DADA-ismului (plus experienţa lui Apollinaire). în 1945 colaborează cu A.L. Zissu, scrie la gazeta sionistă "Mântuirea", iar în luna august a aceluiaşi an părăseşte definitiv România. Se opreşte în Italia, îl cunoaşte pe Ungaretti, care îi dă o scrisoare de recomandare către Jean Paulhan, viitor academician francez, astfel că ajunge în mult-visatul Paris. La acea vreme, Isou citea curent în franceză, engleză, idiş şi rusă, dar cultura franceză îl atrăgea cel mai mult. Venise la Paris cu idei ciudate: se doreşte un Mesia, îl laudă pe Stalin, visează să obţină Premiul Nobel, dar se apleacă mai serios asupra iniţiativei de a crea "lettrismul", pornind de la o lectură a lui Hermann Keyserling (care în fond nu avea nimic comun cu "revoluţia literară" propusă de Isou).
  
  Romanul Adorable Roumanie, apărut în 1954, este inspirat de amintirile scriitorului din Botoşani şi Bucureşti. în acelaşi an i se pune în scenă o piesă de factură DADA-istă, Marşul jonglerilor. Evoluează spre "afonism" şi "alettrism", se consideră pe plan politic un reformator al marxismului, susţinînd că tineretul are menirea de a aduce dreptatea socială în locul "proletariatului pervertit". Este anticomunist, protestează în 1972, la înmormântarea lui Tzara împotriva monopolizării faimei poetului de către stânga comunistă, dar totodată se apropie de "maoişti", participă la mişcările studenţeşti din 1968. în 1976 depune la Biblioteca Naţională din Paris un tom de 5500 pagini cuprinzând un arbore genealogic al creatorilor de geniu din cultura universală ("La Creatique ou la novatique"). în 1951 obţinuse un premiu la Cannes pentru un film realizat cu Barrault, Cendrars, Cocteau ş.a., iar în 1976 i se organizează o expoziţie cu lucrările sale plastice. O bibliografie impresionantă însoţeşte viaţa acestui neliniştit artist, despre care a scris la noi, mai atent, Florin Manolescu, iar Georges Astalos l-a inclus în antologia Heritage lyrique (Ed. Societăţii Române de Radiodifuziune, 2002). Este uşor a spune că Isou e nebun, dar mulţi artişti prestigioşi din Franţa şi din alte ţări au ştiut să descifreze mesajele puţin înţelesului Isidore Isou, frate bun cu Isidore Ducasse, conte de Lautréamont, mult mai "crud" decât poetul originar din Botoşani.
  
  
  Să aveți o zi frumoasă! 
  
  *** 
  
  
  
  

  ”Dacă cineva nu este destul de talentat ca să devină scriitor, nu e destul de deştept ca să devină avocat, iar mâinile sale tremură prea tare pentru a fi chirurg, atunci respectivul se face jurnalist.” (Norman Mailer)