Translate

vineri, 16 februarie 2018

17 Februarie



Este a 48-a zi a anului.
Au mai rămas 317 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 13 m și apune la 17 h 47 m.



Citatul zilei


”Recunoştinţa nu este o buruiană care creşte în orice pământ. Ea este o plantă gingaşă, fină, care se dezvoltă într-un sol tare, secetos la fel de puţin într-unul ud, inundat.” (Johann Heinrich Pestalozzi)



Ziua Bunătăţii Spontane (Random Acts of Kindness Day)  



Sărbătorită în fiecare an pe 17 februarie, această zi îndeamnă oamenii să facă fapte bune, fără să aştepte ceva în schimb. Deşi filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu – mulţumirea de sine pentru binele făcut.

Ziua Bunătăţii Spontane a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit ce bine ar fi, dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată. 
 Ziua mondială a manifestării bunătăţii spontane este marcată, astăzi, în întreaga lume, fără diferențiere de rasă sau cetățenie, doarece, are o însemnatate de nivel mondial. Această zi este sărbătorită la iniţiativa organizaţiilor internaţionale de caritate, care au iniţiat această acţiune, pentru a solidariza oamenii, indiferent de apartenenţa naţională sau convingerile religioase.

Această zi creşte în popularitate de la an la an, sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, subiect de carte şi film, se regăseşte inclusiv în parabola bunului samaritean.

Potrivit Evangheliei după Luca, un călător bătut, jefuit şi lăsat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon, a fost ajutat de un samaritean. Mai întâi un preot, apoi un levit, au trec pe lângă el, evitându-l şi fără a-i da vreo mână de ajutor. În ciuda vrăjmăşiei dintre evrei şi samariteni, cel din urmă l-a ajutat pe rănit, i-a legat rănile şi i le-a tratat cu untedelemn şi vin.

Mai puţin stresaţi şi cu o mai mare stimă de sine, cei care fac un bine au o sănătate fizică şi psihică mai bună.



„Ce este bunătatea? O frumusețe pe care o percepi direct cu sufletul” (Alexandru Vlahuță)
Cel mai important lucru în această zi, așa cum susţin organizatorii, este să încercăm să fim buni în toate, şi nu doar buni, ci buni fără măsură și lipsiţi de egoism.
Dacă o persoană aşteaptă mulţumiri pentru bunătatea sa, atunci aceasta nu mai poate fi considerată bunătate. Pentru bunătatea voastră nu trebuie să aşteptaţi laude sau recompense. Adevărata bunătate este atunci când faceţi fapte bune care vă aduc bucurie şi plăcere, fără să aşteptaţi ceva în schimb.

Fă şi tu o faptă bună:
   *  Oferă o cafea unui necunoscut!
   *  Donează sânge!
   *  Oferă o floare!
   *  Donează o haină sau o jucărie!
   *  Salută un necunoscut şi urează-i o zi bună. Fă-o cu zâmbetul pe buze!
   *  Oferă-te să plimbi câinele vecinului!
   *  Petrece o zi la un cămin de bătrâni!


Când binefacerea vine din adânc și este sinceră, persoana nu așteaptă mulțumiri.
În România nu există o tradiție a acestei sărbători, și asta nu pentru că nu ar fi nevoie.
E plăcut să-ți amintești de ajutorul unei persoane, a unui străin care a făcut ceva bun sau frumos pentru tine.
E ușor să fii bun cu cei apropiați și cu cei care îți sunt simpatici, mai greu este să manifești o bunătate spontană față de cei pe care nu-i prea placi.
Mulți oameni își doresc o lume mai bună, dar ea începe cu schimbarea individuală.
Ce-ar fi să faci astăzi gesturi frumoase, să fii carismatic și plăcut cu cei din jur? Ce-ar fi să creezi în jur zâmbete și priviri binevoitoare și să te bucuri de un sincer "mulțumesc" adresat cu uimire de un necunoscut?

Iar dacă cel căruia i-ai făcut un bine doreşte să-ţi mulţumească, răspune-i "plăteşte altcuiva" şi astfel "jocul" va continua.

“Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.”
( Beethoven)



Evenimente de-a lungul timpului…
 
  • 1803: S-a născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filozof și filoromân francez (m.1875)


Edgar a fost un reputat scriitor, istoric și om politic francez. În perioada 1842-1846 a fost profesor la Collège de France, unde i-a avut ca studenți pe mulți dintre „pașoptiștii” români. În 1852, după moartea primei sale soții, s-a căsătorit cu Hermione Asachi, fiica scriitorului român Gheorghe Asachi. A rămas cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat generației de la 1848 din Țările Române.

Edgar Quinet publică în prima jumătate a anului 1851 broșura La Révision („Revizuirea”), în care atrage atenția opiniei publice asupra pericolului pentru republică a intențiilor dictatoriale în creștere ale lui Louis-Napoléon Bonaparte.

La 2 decembrie 1851 are loc lovitura de stat în urma căreia Louis-Napoléon Bonaparte primește titlul de „principe-președinte” și puteri dictatoriale. Între 3 și 10 decembrie au loc manifestații și chiar lupte de stradă în Paris și în provincie, dar plebiscitul care are loc în Franța îi dă câștig de cauză lui Napoleon. Edgar Quinet a luat parte activă la mișcarea de rezistență antinapoleoniană, luptând efectiv pe baricadele din Paris. După înfrângerea acestei mișcări, Edgar Quinet se ascunde, fiind urmărit de noile autorități; la intervenția Hermionei Asachi, el acceptă ospitalitatea familiei Souvestre, apoi a Mariei Cantacuzino, aceasta din urmă însoțindu-l până la graniță, unde proscrisul, având un pașaport fals cu numele românesc „Golesco”, reușește să treacă în Belgia, pornind pe drumul exilului.

Pentru Edgar Quinet începe lunga perioadă a exilului: 19 ani (mai exact, din decembrie 1851 pînă în septembrie 1870). „Ca și Hugo, el se îndărătnici să nu se întoarcă în Franța imperială a «uzurpatorului» și trăi astfel pe pământul de exil al Belgiei”. La 9 ianuarie 1852 este publicat oficial decretul prin care erau expulzați nominal din Franța Victor Hugo, Edgar Quinet și alți opozanți ai noului regim.

Stabilit la Bruxelles, Quinet se recăsătorește în iulie 1852 cu Hermiona Asachi, care îl urmase în exil.

Deoarece între Franța și Belgia se semnase o convenție de extrădare, la 1 noiembrie 1858 soții Quinet se stabilesc la Veytaux, în Cantonul Vaud din Elveția. Republică federală promovând principii liberale, Elveția putea oferi exilatului acea libertate de mișcare și de exprimare indispensabile spiritului său. În acei ani de exil, pentru Edgar Quinet era esențial ca prin scrieri sale și prin fermitatea atitudinii sale să lupte împotriva puterilor care înăbușiseră în Europa mișcarea democratică de la 1848. În acest context el publică la 30 august 1859 articolul Protestation contre l'Amnistie („Protest împotriva amnistiei”) în care el refuză (ca și Victor Hugo) amnistia acordată de Napoleon al III-lea exilaților politici. El scria: „Nu sunt nici acuzat, nici condamnat, sunt un exilat. [...] Nu recunosc nimănui dreptul să mă exileze și să mă cheme înapoi după bunul lui plac. [...] Nu mă pot preta la acest joc în care se năruie și se înjosește natura umană”.

În cei doisprezece ani de exil în Elveția casa soților Quinet de la Veytaux a fost un punct de atracție pentru prietenii libertății, care aflau aici sprijin moral, îmbărbătare și speranță. Edgar Quinet a fost deseori vizitat de soții Michelet, de Charles-Louis Chassin (primul său biograf), de socialistul Pierre Leroux și de alți publiciști ai opoziției și simpatizanți republicani. Prin unii dintre aceștia Quinet își trimitea manuscrisele în Franța, pentru a-i fi tipărite acolo.

După „Dezastrul de la Sedan” (1-2 septembrie 1870) din timpul războiului franco-prusac, încheiat cu înfrângerea și capitularea trupelor franceze de sub conducerea lui Napoleon al III-lea, Edgar Quinet a revenit imediat în Franța (7 septembrie 1870). La 17 noiembrie 1870 și-a redobândit postul de profesor universitar la Collège de France. În timpul asedierii Parisului de către armata prusacă a scris vehement împotriva germanilor în presa pariziană.

În 1871 (8 februarie) a fost ales deputat în Adunarea Națională (din partea Departamentului Sena), contribuind activ la instaurarea celei de-a Treia Republici Franceze. A fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai termenilor nefavorabili francezilor din tratatul de pace încheiat între Franța și Germania.

A continuat să scrie; în 1871 a publicat Le Siège de Paris et la défense nationale („Asediul Parisului și apărarea națională”), în 1872 La République, conditions de la régénération de la France (Republica, condițiile renașterii Franței”), iar la începutul anului 1875 eseul L’Esprit nouveau („Spiritul nou”) - un paralelism amplu între cosmosul fizic și cel spiritual.

Edgar Quinet a murit la 27 martie 1875, în Versailles. Nu a avut parte de funeralii naționale, guvernul de orientare clericală din acea perioadă refuzându-i dreptul la onorurile militare și la prezența colegilor săi deputați. La înmormântarea sa (29 martie 1875) au ieșit însă pe străzi circa 200.000 de parizieni (după relatările din presa vremii), iar studențimea a însoțit carul funerar până la Cimitirul Montparnasse, acolo unde au ținut discursuri Victor Hugo, Léon Gambetta și alții.

Mormântul său se află în Cimitirul Montparnasse, din Paris.


  • 1866: Pe baza decretului lui Alexandru Ioan Cuza, din 1865, a început să funcționeze Banca României, constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman; primul președinte al băncii a fost Ion Ghica. 


Activitatea băncii a fost posibilă în urma unei concesii acordate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 19 octombrie 1865.

Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez și francez, avându-i ca principali acţionari pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul. Filiala București a Băncii Imperiale Otomane activa încă din 1861, iar primul preşedinte al Consiliului de administraţie al Băncii României a fost Ion Ghica.

În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit: Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor, căci fără…institute de credit, un stat nu poate prospera.

Între 1870-1876 au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale: de un grup de bancheri bucureşteni (1873), de ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de un grup de deputaţi liberali (1876).

Concesiunea acordată de Cuza Băncii României era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de stat, după obţinerea independenţei României (1877), conducerea țării a decis crearea unei alternative pentru Banca României, prin crearea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. După retragerea privilegiului de emisiune, Banca României a continuat operaţiile bancare ca o bancă de scont sub numele de Bank of Roumania.
Crearea unei bănci naționale românești în baza capitalului intern s-a realizat totuși, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor srăini pentru aplicare și în continuare a capitalului străin preponderent sau în totalitate pentru Banca Națională a României.
Banca Națională a României a fost înființată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanțelor, Ioan Câmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naționale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.

  • 1867: Prin Canalul Suez a trecut primul vapor.
Canalul Suez, aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 163 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said (Būr Sa'īd) la Marea Mediterană și Suez (al-Suways) la Marea Roșie.

Canalul permite trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe la vest. Înainte de deschiderea canalului în 1869, bunurile erau uneori transportate între Marea Mediterană și Marea Roșie pe pământ.

Canalul e format din două părți, la nord și la sud de Marele Lac Amar, legând Marea Mediterană de Golful Suez la Marea Roșie.

A fost construit sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps și inaugurat la 17 noiembrie 1869.

Canalul nu are ecluze, deoarece nu există diferențe de înălțimi. Permite trecerea navelor cu deplasament de până la 150.000 de tone. Pot trece navele cu până la 16 m pescaj, și există planuri de a mări acest pescaj la 22 m până în 2010, pentru a permite trecerea superpetrolierelor. Astăzi superpetrolierele pot descărca o parte din încărcătură într-o barjă a canalului, și o pot reîncărca la celălalt capăt. Există o singură bandă de navigație, cu mai multe locuri de depășire. De obicei, trei convoaie tranzitează canalul zilnic, două către sud și unul către nord. Trecerea durează între 11 și 16 ore, cu o viteză de circa 8 noduri. Viteza redusă previne erodarea malurilor canalului de valurile generate de nave.



Din 1980 s-a deschis un tunel (Tunelul Ahmed Hamdi) pe sub canal, și începând cu 1999, canalul este traversat de o linie de înaltă tensiune. O linie de cale ferată aflată pe malul de vest parcurge paralel întreaga sa lungime.
Volumul de trafic a atins, în 1991, aproximativ 18.300 parcurgeri ale canalului, cu un tonaj total de 426 milioane tone. Marcajul kilometric este în numere arabe și este pozitionat pe malul vestic al canalului.

Regulamentul de trafic naval prin canal și în porturile sale este fixat de Autoritatea Navală a Canalului Suez. Aceste regulamente sunt aplicabile atât pentru nave de război, cât și pentru cele comerciale și civile. Zona canalului este port liber.


  • 1904: A avut loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini.


Pe 17 februarie 1904 are loc premiera mondială a Operei Madama Butterfly a lui Puccini la La Scala din Milano. Versiune originală prezentată la premieră a avut 2 acte, dar a fost scoasă după premiera dezastruoasă și rescrisă de Puccini în 3 acte, versiune care a fost jucată la în Brescia, în același an, unde a avut un adevărat succes.

Compus pe un libret de Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa, spectacolul prezintă consecinţele devoţiunii obsesive. Pinkerton, un ofiţer din marina americană aflat în Japonia acceptă o căsătorie temporară cu Cio-Cio-San, cunoscută sub numele de alint Butterfly, care renunţă la familie şi la religie pentru el. Când Pinkerton se întoarce în America, soţia ignoră sfaturile primite şi îl aşteaptă să se întoarcă, refuzând şi o cerere în căsătorie din partea lui Yamadori, un bogat afacerist. Este zdrobită de durere când află ca Pinkerton s-a întors însoţit de o altă parteneră. Deoarece nu poate suporta durerea şi dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiţiei.
Premiera de pe 17 februarie nu a fost bine primită de către public, însă după o serie de modificări realizate de Puccini, spectacolul s-a bucurat de un succes imens când a fost prezentat pe 28 mai 1904, la Brescia.

  • 1911: Primul electromotor de pornire auto



Primul demaror automat, bazat pe invenția brevetată a doi ingineri ai General Motors, și anume Clyde Coleman și Charles Kettering, a fost instalat în această zi pe un Cadillac.
În primii ani de concurență acerbă cu Ford, demarorul automat a jucat un rol foarte important, pentru ca General Motors să țină pasul cu Ford. Metoda de pornire a Fordului Model T, folosind manivela, se solda, uneori, cu maxilare și coaste rupte.
Charles Kettering, fondatorul DELCO(Dayton Engineering Laboratories Company), a conceput nenumarate îmbunătățiri pentru automobile, cum ar fi sistemul de iluminare, aprinderea, finisarea vopselei cu lac și benzină cu plumb. Înainte de a lucra pentru mașini, Kettering a mai inventat prima casă de marcat pentru magazine.


  • 1938: A avut loc prima demonstraţie a unei transmisiuni de televiziune color, organizată de inginerul scoţian John Baird. 
Imaginile au fost difuzate de la Crystal Palace la Teatrul Dominion din Londra, în timpul unei demonstraţii publice.

Există puţine case în lume în care să nu fie cel puţin un televizor. Această invenţie deosebită, fără de care majoritatea populaţiei aproape că nu mai concepe să trăiască, îi aparţine unui inginer scoţian, John Logie Baird. Acesta s-a născut la 13 august 1888, în Helensburg, Scoţia.
John Logie Baird (n. 14 august 1888 la Helensburgh - d. 14 iunie 1946 la Bexhill-on-Sea) a fost un inginer scoțian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică. De asemenea, a realizat primul tub electronic pentru televiziunea color.
A realizat prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii.




  • 1986: A avut loc primul summit al Francofoniei.
La chemarea preşedintelui francez François Mitterand,  primul Summit al Francofoniei a reunit 42 de participanţi, inclusiv 16 şefi de stat şi 10 şefi de guvern.

Prima ediţie a fost inaugurată în decorul castelului de la Versailles, iniţiatorii intenţionând să facă din această organizaţie un fel de Commonwealth francez.

În 1880, geograful francez Onésime Reclus creează termenul francofonie pentru a desemna persoanele şi instanţele din toată lumea care folosesc limba franceză. În 1926 are loc înfiinţarea Asociaţiei scriitorilor de limba franceză (Adelf), ce reuneşte circa 1.000 de scriitori. În 1961 se parafează înfiinţarea asociaţiei care devine ulterior Agenţia Universitară a Francofoniei, ce reuneşte 710 instituţii de învăţământ superior din 85 de ţări. Apoi, pe 20 martie 1970 are loc înfiinţarea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, precursoare a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. În 1984 apare canalul de televiziune francofon TV5. Doi ani mai târziu, primul Summit al Francofoniei la Versailles, sub preşedinţia lui François Mitterrand. În 1989, au loc primele Jocuri ale Francofoniei, manifestare sportivă şi culturală, la Rabat şi Casablanca.
Sunt 200 de milioane de vorbitori de limbă franceză, dintre care 96 de milioane în Africa. Este cea de-a doua limbă a UE, cea de-a noua limbă în lume. 60% dintre francofoni au mai puţin de 30 de ani, iar 32 de state şi guverne au limba franceză ca limbă oficială. Cele 56 de ţări membre şi cele 14 ţări observator din cadrul OIF au în total 870 de milioane de locuitori.


  • 1993: Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu "â" în interiorul cuvântului și a formei "sunt" în loc de "sînt".


Regulile ortografice care prevedeau scrierea cu î din i în toate cazurile, în afară de cuvintele român, România şi a derivatelor acestora, au fost aprobate încă în 1953. Majoritatea cetăţenilor noştri a început să citească şi să scrie româneşte anume în conformitate cu aceste reguli, care stipulau redarea grafică a sunetului î într-un singur fel, cu î din i.
Ulterior însă ortografia română a fost modificată, trecându-se la scrierea cu â din a, care este mai aproape de principiul etimologic. În conformitate cu noile reguli, a fost editat în 2005 „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM), după care se conduce acum toată lumea care scrie cu â din a.
Însă, fără să consulte dicţionarul, unele persoane au înţeles că de acum înainte peste tot se va scrie cu â, aşa cum se scria cândva doar cu î. Regulile sunt totuşi ceva mai complicate, pentru că în actuala ortografie sunetul î poate fi redat în scris şi prin î din i şi prin â din a. Iată care sunt aceste reguli: se scrie î la începutul cuvintelor: învăţător, încolo, a întreba etc., deci nu se admite scrierea „ânceput”, „ânger”, „ânsă”; tot î apare la sfârşitul cuvintelor – a coborî, a hotărî, a zăvorî, a izvorî, aşa că e greşită scrierea „coborâ”, „hotărâ”; se scrie â doar în interiorul cuvintelor – pământ, cuvânt, tânăr, când etc. Aici mai există însă o regulă ”adiacentă”: dacă la cuvintele care încep cu î se adaugă un prefix, atunci se păstrează litera lui iniţială î chiar şi după prefix, astfel că î apare şi în interiorul cuvântului, de exemplu, neînţeles, a reînvia etc. La fel î apare în interiorul cuvintelor compuse, în care al doilea element începe cu î, de ex., bineînţeles.



Însă ne putem da seama că multă lume nu prea cunoaşte aceste reguli, urmărind chiar titrele din programele televizate: nu demult în timpul unui program de ştiri pe ecran era scris: „neânţelegeri în Gagauz-Yeri”; mai scriu unii „reântoarcere”, „neântrerupt”, „reântregire” ş.a. Toate aceste cuvinte trebuie scrise cu î, pentru că, fără prefix, ele încep anume cu î – înţelegeri, întoarcere etc.
În interiorul cuvântului â se scrie şi în cazul gerunziilor formate cu sufixul –ând: a lucra – lucrând, a trece – trecând. Din aceste motive de poziţie a sunetului, în unul şi acelaşi cuvânt poate apărea şi î din i, şi â din a, de exemplu: în cuvântul neînţelegând, primul î este motivat de poziţia iniţială din înţelege, iar al doilea â se scrie în sufixul -ând.
Tot noile reguli mai prevăd şi modificarea formelor verbului a fi: se scrie sunt, suntem, sunteţi (la rostire accentul se pune pe u), iar nu sînt, sînteţi, sîntem şi bineînţeles că nu se admite sântem.
La noi şcoala nu a trecut la scrierea cu â din a, dar aproape toată presa, academia, editurile scriu cu â din a. Rămâne ca instanţele de resort să decidă dacă trecem oficial sau nu la â din a, pentru că aproape toţi scriu aşa, dar nimeni nu învaţă regulile ortografice respective, de aceea şi există destul de multe confuzii.
Să aveți o zi frumoasă! 
 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...