2 februarie - Ziua Clătitelor(La Chandeleur)

Astăzi este, conform calendarului ortodox, Întâmpinarea Domnului, însă în Franţa, Belgia şi Elveţia această sărbătoare este cunoscută ca sărbătoarea clătitelor, Chandeleur. 

Tuturor ne plac,mai mult sau mai putin, clatitele, dar putini stiu ca in Franta exista o sarbatoare a lor.
Astazi, 2 februarie este "La Chandeleur" sau sarbatoarea clatitelor

Sarbatorita in fiecare an pe data de 2 februarie, la 40 de zile de la Craciun "La Chandeleur" este o sarbatoare religioasa care incheie de fapt perioada serbarii Craciunului.
Ca multe alte sarbatori din patrimoniul cultural iudaic - crestin, "La Chandeleur" isi are originile intr-un mixaj de traditii pagane si religioase.
Etimologic vorbind, isi trage denumirea din latina "festa candelarum" sarbatoare a lumanarilor, dupa un obicei care consta in aprinderea de lumanarie la miezul noptii pentru iertare si binecuvantare.
La catolici aceasta zi a fost asociata cu venirea lui IIsus la templu.
In religia iudaica, In Vechiul Testament scria ca o mama trebuia sa isi aduca pruncul nou nascut in fata lui dumnezeu la 40 de zile de la nastere.
Cum cele 40 de zile au trecut, in apropierea primaverii, cand trebuia sa inceapa semanatul campului, oamenii foloseau surplusul de faina ramas din anul precedent sa faca clatite simbol al prosperitatii pentru anul agricol care incepea.
In simbolistica celta, clatita reprezenta discul solar, darul divinitatii, fara de care recoltele nu erau bogate.
Timp de secole "la chandeleur" era reprezentata de lumanari si clatite, in ziua de astazi au mai ramas doar clatitele.

Francezii se pregătesc deja pentru Ziua Clătitelor (La Chandeleur), pe care o  marchează pe 2 februarie. Ea are loc întotdeauna în fiecare an pe 2 februarie , 40 de zile după Crăciun. 

În aceeași zi, americanii au Ziua marmotei. Nici englezii nu se lasă mai prejos: ei țin cu sfințenie, în calendra, Joia Clătitelor.

Sărbătoarea cu gust dulce perpetuează o tradiție străveche, ce marca apropierea sfârșitului iernii. În zilele noastre, se lasă cu petreceri pe cinste: oamenii de adună pentru a-și arăta măiestria atât în prepararea clătitelor, cât și în aruncarea lor. Se încing și concursuri de alergare cu tigaia în mână, în timpul cursei participanții trebuind să întoarcă, prin aruncare, clătitele.

Anual, dupa 40 de zile de la Crăciun, romano-catolicii marchează ceremonia binecuvântării lumânărilor. Aceasta aduce aminte de Curățarea Fecioarei Maria.

În Franța, în aceasta zi începe perioada carnavalului, fiind ocazia perfectă pentru francezi de a pregăti și mânca clătite.

Exact nu se știe de ce, dar multe surse amintesc de Papa Gelase I, inițiatorul sărbătorii și cel care i-a hrănit cu clătite pe pelerinii care i-au vizitat biserica.

Etimologic vorbind, își trage denumirea din latină "festa candelarum" sărbătoare a lumânărilor, după un obicei care consta în aprinderea de lumânări la miezul nopții pentru iertare și binecuvântare.

Conform tradiției, clătitele trebuie mâncate numai dupa 8 seara, adică tot atunci când se fac și preziceri. Se spune că trebuie să ții o monedă în mână cu care scrii, iar în cealaltă o tigaie cu o clătită și să încerci să o învârți în aer fără să cadă jos. Dacă reușești, familia ta va prospera tot anul.

Potrivit unei ziceri, pe 2 februarie, iarna fie se încheie, fie devine mai geroasă.

Oamenii mănâncă dintotdeauna clătite. S-a descoperit că obiceiul de a mânca clătite datează din Antichitate, iar istoricii au demonstrat că ea a fost inventată cam cu 7000 de ani î. e. n., când clătita era realizată din făinuri integrale de felurite cereale și apă, presate împreună pentru a forma un strat gros ce era apoi încălzit pe o piatră încinsă.

Însă până la clătite, e interesant de știut că de-a lungul secolelor  la chandeleur a fost simbolizată de candele, numele venind de altfel din expresia latinească "festa candelarum"- sărbătoarea candelelor. Fiecare credincios trebuia să recupereze o lumânare din biserică și să o aducă acasă aprinsă. Lumânarea binecuvântată avea se pare puteri purificatoare, alungând totodată spiritele rele. Sărbătoarea candelelor mai era concepută ca o ieşire din iarnă îndelungată, nu întâmplător clătita, prin forma ei rotundă şi prin culoarea ei aurie, aminteşte de discul soarelui.

Se zice că papa Gelasius a împărțit clătite pelerinilor care soseau la Roma. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că dacă nu se fac clatite de Chandeleur, grâul va fi rău anul ce vine. De asemenea, când se făceau clătitele se respecta tradiția monezii de aur: țăranii întorceau prima clătită cu mâna dreaptă, ținând în mâna stângă o monedă de aur. Dacă ritualul era respectat, familia avea bani, iar cine întoarce clătita fără să o scape pe jos era fericit fericit tot anul.

 

Initial, in perioada cuceririlor romane La Chandeleur era dedicata zeului Pan; incepand cu anul 472, Papa Gelase decide crestinarea acestei sarbatori si ii confera simbolistica purificarii fecioarei Maria la 40 de zile dupa Craciun.

Pana sa apara traditia de a pregati clatitele altul era obiceiul pentru “La Chandeleur”, dupa cum arata insusi numele sau latin “festa candelarum”- sarbatoarea candelelor. Oamenii mergeau la biserica de unde recuperau cate o lumanare si aveau obligatia sa o aduca aprinsa pana acasa (cumva cum procedam si noi la Inviere). Lumina candelei avea puteri binefacatoare si alunga spiritele rele din casa. Mai mult decat atat, aceasta sarbatoarea marca iesirea din iarna catre primavara, iar forma rotunda si culoarea aurie a clatitei simboliza discul solar.

  
  In Evul Mediu, se pregateau clatite in ziua de Chandeleur pentru ca recolta de grau sa fie bogata si sanatoasa; o traditie mai veche spune ca cei care nu pregateau clatite pe 2 februarie nu aveau parte de recolte bune in anul ce tocmai l-au inceput. Agricultorii trebuiau sa respecte si un anumit ritual: cu mana dreapta tineau tigaia cu clatite, in vreme ce in mana stanga aveau o moneda de aur. Moneda respectiva se infasura intr-o clatita si avea loc o adevarata procesiune, la finalul careia moneda era oferita unui sarac. In acest mod se asigura prosperitatea gospodariei in care se pregateau clatitele.

    Tot in ziua in care se celebreaza La Chandeleur se spune ca ursul iese din barlog si daca vede ca afara este insorit si cald se reintoarce la hibernat, intrucat stie ca vremea este inselatoare si timpul frumos nu dureaza foarte mult.

    
 In alte state, precum Canada sau SUA, La Chandeleur a fost inlocuita cu Sarbatoarea Marmotelor (marmotele ies din vizuina, semn ca iarna este pe sfarsit).

Romanii obișnuiau să mănânce clătite mai ales de Lupercalii, sărbătoarea fecundității, ce avea loc la începutul lunii februarie în cinstea venirii primăverii și pentru belșugul viitoarelor recolte. Tot un obicei roman era și transformarea oricărei festivități într-o orgie, așa că, în 494, Papa Gelase interzice această sărbătoare, înlocuind-o cu « Chandeleur », Purificarea Fecioarei și Întâmpinarea Domnului. Această tradiție rămâne până în zilele noastre, pe 2 februarie sărbătorindu-se Chandeleur cu clătite, astfel încât a devenit mai cunoscută ca Ziua Clătitei.

În secolul XII cruciații au adus din Asia o cereală noua, hrișca. Mai întâi folosită pentru pâine, din secolul XIII bretonii încep să facă clătite cu făina de hrișcă, pe care le numesc galete (galettes). 

Din secolul XV în Bretagne se inventează crepierele de fontă și clătitele devin din ce în ce mai populare și mai sofisticate, fiind gătite cu oua, slănină sau cârnați. Prin urmare, clătitele s-au născut în Bretagne, prima lor rețetă fiind cea sărată – cu făină neagră și umplutură savuroasă, pentru dejun. Clătitele dulci au fost inventate mai târziu, din nevoia de a avea și un desert tot pe baza aluatului de clătite, prin adăugarea de zahăr, ouă, floare de portocal. Când a fost descoperită făina albă de grâu, ea a înlocuit făina neagră în compoziția clătitelor dulci, iar rețeta a rămas neschimbată până în zilele noastre.

Știați că…

*Deși clătitele sunt astăzi faimoase la noi ca desert – cel mai des umplute cu gem sau dulceașă, primele și cele mai iubite de francezi au fost clătitele sărate sau galetele.

*Numele de « crepe » vine din franceza veche crespe, și mai dinainte din latinescul crispus care înseamnă ondulat.

Exista superstitii legate de aceasta zi a clatitelor pe 2 februarie:
- daca tii o moneda in mana stanga in timp ce cu mana dreapta intorci clatita din tigaie aruncand-o in sus si ea cade perfect pe partea cealalta inseamna ca o sa ai noroc la bani pe tot parcursul anului.
-in anumite regiuni se lua banul si se punea in prima clatita, se impacheta si se dadea "sefului familiei" sa o puna undeva ascunsa in casa si in anul urmator trebuia sa o dea primului sarac ce ii iesea in cale ca sa aiba noroc si bani tot anul
- daca aruncai clatita peste un dulap aveai o recolta bogata, iar de nu mancai clatite pe 2 februarie nu aveai rod bogat
În toate grădiniţele şi şcolile Franţei, Sărbătoarea clătitelor este o zi specială, în care cei mici se amuză nu doar mâncând clătite, dar şi învăţând să le facă, precum şi participând la diverse ateliere de creaţie culinară şi de iniţiere în ciclurile anului.

Istoria nestiuta a clatitelor!

 

Clatitele fac parte dintre putinele feluri de mancare de care gurmanzii-sefi ai Greciei Antice ar trebui sa fie mandri, pentru ca au trecut testul timpului ajungand sa fie gatite chiar si in bucataria secolului XXI.

Daca ar fi sa traducem denumirea originala (adica greceasca) a clatitei i-am spune „tigaita”, pentru ca si atenienii ii spuneau „tagenites”, „teganites” sau „tagenias” (toate variantele fiind derivate ale cuvantului „tegano” care desemna tigaia de prajit).

Cronicarul Athenaeus povesteste cum era preparat acest desert: plakous-ul (compozitia formata din 500 g. de faina, 60 ml de vin alb, 60 ml de lapte acru, o jumatate de lingurita de sare) era prajit intr-o cantitate mica de ulei de masline. Dupa ce compozitia incepea sa faca basici si era rumenita pe ambele fete, se servea calda, dimineata. Se asezona neaparat cu miere si seminte de susan, uneori si cu branza.

Rude vechi ale painii, lipiei si chiar ale blatului de pizza, clatitele s-au raspandit peste tot in lume, de cele mai multe ori schimbandu-si ba compozitia, ba aspectul.

In schimb, cea mai frecventa greseala care se face la realizarea clatitelor este faptul ca multi se concentreaza asupra clatitei, in incercarea de a o face mai buna si pufoasa, in loc sa atribuie aceasta atentie excesiva asupra umpluturii deoarece ea este cea care da gustul clatitei, si nu lipia.

Iata cateva retete de clatite

Clatite cu bere 

Ingrediente : un ou; 10 linguri faina; un pahar apa; 300 ml bere; un praf de sare; 3 linguri ulei; zahar pudra/ dulceata

Mod de preparare

Se sparge oul int-un vas adanc, se adauga faina cat cuprinde, se amesteca si apoi se subtiaza cu apa rece si se continua in acest mod pana cand se termina faina, apa si berea. Cand amestecul arata ca o smantana subtire, se adauga un praf de sare si se lasa aluatul la rece, minim 15 minute. Clatitele se prajesc in tigaia unsa cu putin ulei, apoi se scot pe farfurie si se servesc umplute cu dulceata sau presarate cu zahar pudra.

Clatite negre cu sos de vanilie

Ingrediente: -1 ceasca faina; 1/3 ceasca zahar; 1/3 ceasca cacao pudra; 2 oua batute usor; 1 ceasca lapte

2 linguri unt, topit; 1 lingurita vanilie; 1/2 ceasca frisca lichida; 2 linguri zahar; ciocolata pentru decor

Pentru sos de vanilie: 3 galbenusuri de ou; 3/4 ceasca lapte; 2 linguri zahar; 1 lingurita vanilie; 1/4 lingurita nucsoara rasa fin

Mod de preparare:

Intr-un castron mic, se amesteca faina impreuna cu 1/3 ceasca de zahar si pudra de cacao. Intr-un alt bol, amesteca ouale cu laptele, untul si vanilia, apoi adauga amestecul de faina, si amesteca pana se combina. Aluatul se lasa sa stea la temperatura camerei timp de 20 minute. Se incalzeste o tigaie unsa cu unt la foc mediu-mare, se toarna 3 linguri de aluat in centru apoi se ridica si se roteste astfel incat aluatul sa se intinda frumos.

In total vor rezulta aproximativ 12 clatite. (Ajusteaza caldura dupa cum este necesar in timpul gatitului). Intr-un bol mediu combina frisca lichida si 2 linguri de zahar. Bate cu un mixer electric la viteza medie pana se intareste.

Pentru sosul de vanilie (se face in avans cu o ora): intr-o cratita mica se amesteca galbenusurile cu laptele si zaharul. Se pune pe foc si se gateste amestecand continuu cu o lingura de lemn sau o spatula de cauciuc la foc mediu, pana cand amestecul se ingroasa.

Se ia compozitia de pe foc si se adauga vanilia si nucsoara. Se lasa la racit asezand cratita intr-un bol cu apa rece si gheata, timp de 1 – 2 minute, amestecand constant. Se toarna sosul intr-un castron si se acopera cu folie de plastic pentru a preveni formarea unei cruste. Se lasa la racit pentru cel putin 1 ora, fara a se agita inainte de servire. Pentru a servi, se indoaie fiecare clatita in jumatate, apoi inca o data formand un triunghi. Aseaza doua clatite intr-o farfurie, stropeste-le cu sos de vanilie, pune frisca si ciocolata rasa. Dupa preferinta poti adauga si fructe deasupra precum capsunile, etc.

Clatite cu dovlecei:

Ingrediente: dovlecei 450 gr; chefir 300 ml; ouă 4; făină 350 gr; ulei de floarea soarelui 1 lingură; pătrunjel 2 linguri; sare 1 linguriță; bicarbonat de sodiu 0,5 lingurite; unt pentru a unge clătitele.

Mod de preparare:

1. Treceți dovleceii prin răzătoarea mărunta, stoarceți sucul. Adăugați, ouăle bătute, sarea, chefirul, pătrunjelul mărunțit și amestecați bine. Adăugați treptat făina, trebuie sa iasă un aluat moale.

2. Adăugați uleiul, bicarbonatul de sodiu, amestecați. Lăsați aluatul să se odihneasca 20 minute.

3. Adăugați putin ulei în tigaia fierbinte, formați clătitele și le prăjiți pe ambele părți până la culoarea aurie. Clătitele care sunt gata le ungeți cu unt. 

Curiozitati despre clatite

1. Clătitele se mănâncă din antichitate, iar vechii greci le spuneau teganites, după numele tigăii în care le frigeau. Le serveau la micul dejun.

2. Clătitele sunt o specialitate bretonă, o regiune din N-V-ul Franței. 

3. Pot fi atât dulci și se numesc „crepes”, cât și sărate și poartă numele de „galette”.

4. Inițial, clătitele se serveau cu cidru, băutură fermentată pe bază de mere.

5. Mai târziu, a apărut o formă de prezentare mai spectaculoasă: „Crepes Suzette” - clătite flambate în lichior și suc de portocale. 

6. În Franța, „Ziua Binecuvântării Fecioarei Maria” a devenit „Ziua Clătitelor”, fiindcă tradiția cere să oferi astfel de preparate. Legenda spune că cel care reușește să arunce o clătită în sus și să o prindă în tigaie cu dreapta, în timp ce ține o monedă de aur în stânga, va avea noroc de bogăție și prosperitate tot anul.

7. Unele dintre cele mai scumpe clătite din lume sunt servite la micul dejun. Se află în Manchester, costă 1330 $ și conțin homar, caviar, trufe și sos Hollandaise cu cea mai scumpă șampanie, Dom Perignon Rose. A fost creată pentru un restaurant de 5 stele, Opus. 

8. Cel mai mare turn de clătite a fost construit de doi bucătari din Glasgow, Sean McGinlay și Natalie King, și măsura 75 de cm. Totul a durat 22 de ore și au folosit 100 de ouă, peste 10 l de lapte, 5 kg de făine și trei de unt, dar au stabilit un nou record.

9. Avem și noi Festivalul Clătitelor de la Prejmer, care a devenit o tradiție. E un bal mascat ce durează până în zori și la care oamenii se costumează. Sunt făcute peste 20 de mii de clătite după rețete secrete.

10. Festivalul este organizat înainte de intrarea în Postul Paștelui și simbolizează triumful luminii asupra întunericului, prevestirea soarelui și alungarea iernii.

11. Tot în cadrul festivalului, în 2014, două femei din sat au făcut o clătită lungă de 30 de metri din care oamenii au putut gusta.   

Pentru prepararea clatitelor, in majoritatea tarilor este folosita faina de grau, insa in Polonia sau Germania se prepara si clatite din cartofi. De asemenea, in Egipt, Canada sau Statele Unite ale Americii sunt folosite drojdia sau praful de copt, pentru a face clatitele mai pufoase.

In Franta s-a dezvoltat o adevarata industrie a clatitelor, aici existand restaurante specializate, unde se pot consuma aceste preparate cu cele mai diverse si mai sofisticate umpluturi, de la dulceata la fructe de mare.

In Canada si Statele Unite ale Americii, clatitele sunt servite la micul dejun si pot avea diverse umpluturi. Pentru olandezi, clatitele sunt foarte populare la cina, existand chiar si restaurante specializate care le servesc la masa de seara.