5 Februarie

Este a 36-a zi a anului.

Mai sunt 329 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 17 h 30 m.

Citatul zilei

”Ceea ce devenim depinde în mare măsură de ce citim după ce toţi profesorii au terminat cu noi.” ( Thomas Carlyle, n 4 dec.1795 - d. 5 febr.1881)

Sfânta Muceniță Agata

Sfânta Muceniâă Agata s-a născut în cetatea Panormos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfânta Agata era foarte frumoasă și foarte bogată. A fost ceruta în căsătorie de dregătorul Cvintian, însă, a refuzat pentru că a ales să trăiască pentru Hristos.

Este încredințată unei femei necredincioase, Afrodisia, cu scopul ca aceasta să o facă să lepede credința în Hristos. Având în vedere că nu a dat curs cererii în căsătorie și că nu a renunțat la  credința în Hristos, va fi supusă la mai multe chinuri. Din acestea amintim că i-a fost tăiat pieptul, cu un clește de fier.

Despre vindecarea sa în chip minunat, aflăm din Sinaxarul zilei din 5 februarie: “La miezul nopții i s-a aăatat Sfântul Apostol Petru, cu chipul bătrân și cinstit, purtând în mâinile sale multe doctorii. Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am cunoscut că este cu putință să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și venit aici”.

Sfânta muceniță Agata a răspuns: “Eu niciodata n-am obișnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, și acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinerețe”. Bătrânul i-a zis: “Și eu sunt creștin și nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te rușina de mine”.

Sfânta i-a răspuns, zicând: Tu ești bărbat, iar eu fecioara, deci cum voi putea ca fără de rușine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decât să mă golesc înaintea ochilor bărbătești.

Mulțumescu-ți, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrând să tămăduiești rănile mele, însă să știi că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată”. Iar bătrânul i-a zis: “De ce nu voiești să te tămăduiesc?” Sfânta a răspuns: “Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduiește pe toate și care, cu voia și cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuți. Acela, de va voi, poate să mă mântuiască și pe mine, roaba Sa cea nevrednică”.

Apostolul a zâmbit puțin și i-a zis: “Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită”. Zicându-i acestea, s-a făcut nevazut. Sfânta Agata privind apoi la trupul său, a văzut că toate rănile erau tămăduite.

Sfânta Muceniță Agata a trecut la cele veșnice în temniță. Datorită vindecării sale, este considerată a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1852: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului.

Muzeul Ermitaj, din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai vechi și mai mari muzee de pe mapamond, a fost deschis publicului larg pe 5 februarie 1852. El a fost creat de Ecaterina cea Mare încă din anul 1764; colecțiile, care adună peste 60.000 de piese expuse în aproximativ o mie de săli, alături de circa trei milioane de obiecte de mare valoare culturală și istorică păstrate în spații care nu sunt deschise publicului, își au domiciliul în șase clădiri istorice, printre care și Palatul de Iarnă (foto), situate pe malul râului Neva. Pe lângă numeroasele piese din Antichitate și de colecția de opere de artă europene din perioada clasică, în acest muzeu se găsește și o colecție unică în lume de argintărie sasanidă.

Muzeul Ermitaj, situat în inima orașului Sankt Petersburg, Rusia, pe malul Nevei, în Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Mai mult de 60.000 de piese sunt expuse în aproximativ 1.000 de săli, în timp ce 3 milioane de obiecte sunt păstrate în rezervă. Muzeul prezintă, pe lângă numeroase piese ale antichității, o colecție de opere de artă europene a perioadei clasice care se numără printre cele mai frumoase din lume, alături de cea a muzeului Luvru și muzeului Prado. Printre operele expuse figurează picturi ale maeștrilor olandezi și francezi ca Rembrandt, Rubens, Matisse și Paul Gauguin. Aici pot fi găsite o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, cât și 31 de picturi ale lui Pablo Picasso. Muzeul are 2500 de angajați. Clădirile ce adăpostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt-Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.

• 1909: Leo Baekeland, chimist belgian, a prezentat prima masă plastică sintetică, numită bachelită – o rășină fenolică sintetică obținută prin condensarea fenolului cu aldehida formică, care se folosește ca material electroizolant.
  

Chimistul belgian stabilit în SUA, Leo Baekeland a creat primul material plastic în 1909. Polimerul sintetic inventat de Baekeland era făcut din fenol şi formaldehidă. Şi-a împrumutat numele noului produs – bachelită – şi a înfiinţat o companie pentru comercializarea pulberii necesare pentru matriţarea produselor din bachelită.

  

Bachelita şi-a găsit o utilizare imediată la accesoriile noilor aparate electrice de diverse feluri. S-a dovedit a fi foarte bună ca izolator electric, drept care a fost folosită în fabricarea manşoanelor care protejează conexiunile electrice. Este utilizată şi astăzi în acest scop.

Curând i s-au găsit şi alte întrebuinţări. Când a apărut radioul, carcase aparatelor de radio s-au făcut, în mod firesc, din bachelită matriţată, care izola circuitele electrice din interior; în plus, bachelită putea fi matriţată în orice formă, şi prin anii 1930 designul carcaselor a devenit mai îndrăzneţ. Culoarea cea mai populară pentru produsele din bachelită era cateniul-închis, probabil din cauza asemănării cu mahonul lustruit, se putea obţine orice culoare, şi jucăriile pentru copii erau adeseori roşii şi verzi. Bachelită a ajuns să fie prezentă în orice cămin.

Mental. Şi-a găsit sute de întrebuinţări. „Importanţa bachelitei stă în faptul că a fost primul material plastic folosit pentru scopuri foarte diverse în secolul al XX-lea. Bachelita a fost foarte utilă în felul ei, dar era dură, rigidă şi casantă. În deceniile următare s-au realizat noi materiale cu diferite proprietăţi. Alkathene, mai moale, era potrivit pentru lighene; polietilena, datorită lanţurilor lungi de molecule, era excelentă pentru producerea fibrelor artificiale.

• 1918: Thomas A. Edison a primit un brevet pentru alternator.

In aceasta zi Thomas A. Edison a primit un brevet pentru un dispozitiv care ajuta la pornirea motoarelor cu combustie interna, dispozitiv care in acelasi timp oferea curent electric pentru lumini, aprindere, claxon si alte circuite ale automobilului.
Dispozitivul era creat dintr-un dinam electric, capabil sa actioneze si ca electromotor. In acelasi timp alternatorul incarca o baterie care ajuta la pornirea motorului.

• 1919: A fost creată compania United Artists (UA)

UA sunt unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut de către Charlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks și D.W. Griffith.

United Artists (United Artists Pictures, United Artists Films) este o casă producătoare de filme americane, și care azi a devenit o filială a casei Metro-Goldwyn-Mayer și aparține în prezent de Sony Pictures Entertainment. 

• 1958:Bomba cu hidrogen cunoscută sub numele de Tybee, este pierdută de Forţele Aeriene americane în largul coastei oraşului Savannah (Georgia), nefiind niciodată recuperată.

Pentagonul recunoştea candid, în octombrie 2008, că a rătăcit, printre altele, un distrugător, câteva tancuri şi transportoare blindate, sute de mitraliere, lansatoare de grenade şi rachete sol-aer, în total echipamente în valoare de circa 8 miliarde de dolari americani.

Este vorba despre pierderea nici mai mult nici mai puţin decât a unei bombe cu hidrogen de 3.4 tone, proiectată pentru a fi detonată asupra Moscovei şi cu o putere de 100 de ori mai mare decât cea care aproape distrusese Hiroshima în 1945.

Incidentul s-a produs în Georgia, în apropiere de Insula Tybee, în timpul unui zbor de antrenament al bombardierului B-47 de la Baza Aeriana Homestead din Florida, pe 5 februarie 1958. În jurul orei două noaptea, B-47 se ciocneşte în aer de un F-86, provocând prăbuşirea avionului de vânătoare (pilotul s-a ejectat la timp) şi stricăciuni severe bombardierului. Pentru a evita pericolul de explozie în cazul unei aterizări forţate, pilotul aeronavei, maiorul Howard Richardson, primeşte permisiunea de ejectare a bombei, aceasta fiind aruncată în apele puţin adânci ale Mlaştinii Wassaw de la vărsarea râului Savannah, la câteva mile de oraşul Tybee, aflat pe insula cu acelaşi nume. Pilotul a luat această decizie, după ce a primit permisiunea de ejectare, considerând că bomba va fi astfel recuperată cu uşurinţă.

Bomba pierdută a fost căutată fără succes, într-o acţiune de recuperare strict secretă, pentru care au fost utilizaţi scafandri, trupe de uscat şi din aer (pentru căutarea unui eventual crater de impact). Căutarea a fost brusc sistată după numai câteva săptămâni, pe 16 aprilie 1958, din cauza apariţiei unui alt incident de natură nucleară în Carolina de Sud (un alt B-47 ejectase accidental o bomba cu hidrogen ce a explodat la impact, provocând daune materiale destul de însemnate, precum şi emisii radioactive).

Echipele de căutare nu au mai revenit la locul accidentului vreme de peste 40 de ani, fiind solicitată înlocuirea bombei pierdute de către Air Force. Indicidentul a fost muşamalizat, pentru a nu inflama şi mai tare situaţia destul de tensionată datorată ambiţiosului program nuclear american şi accidentelor destul de frecvente (numai în primele trei luni ale anului 1958, fuseseră înregistrate 4 incidente ce implicau bombe cu hidrogen).

Compania de salvări la mare adâncime deţinuta de un fost agent CIA (şi fost membru al forţelor aeriene) a devoalat povestea la mai mult de 42 de ani de la momentul pierderii bombei, oferindu-şi serviciile, pentru un million de dolari, pentru descoperirea periculosului dispozitiv.

Pentagonul a continuat să minimalizeze importanţa accidentului, sugerând inclusiv că bomba nu ar fi fost complet armată şi că nu conţinea şi declanşatorul din plutoniu, afirmaţii infirmate de alte documente declasificate ulterior, inclusiv un raport din 1966 ce consemna mărturia unui fost secretar adjunct al apărării (vezi imaginile mai sus), care descria «bomba Tybee» ca fiind o «armă completă, o bomba cu o capsulă nucleară».

Din alte dosare declasificate ulterior s-a aflat că era vorba despre o bombă cu hidrogen de tip MK-15, Mod. O, primul tip de armă termonucleară construit şi utilizat de Air Force şi singura măsura efectivă de siguranţă era faptul că bomba era separată de capsula de plutoniu. Pe lângă dispozitivul primar, exista şi un dispozitiv secundar nuclear, un întrerupător din plutoniu sau uraniu îmbogăţit (Pentagonul nu a precizat niciodată care dintre ele), întrerupător umplut, cel mai probabil, cu litium-6 deuterid. Litiul este foarte reactiv la apa, plutoniul din bomba fusese făcut la cea mai veche fabrică americană, deci trecuse deja foarte multă vreme de la realizarea sa, ceea ce constituia în sine alt potenţial pericol, ştiut fiind faptul că plutoniul devine mai instabil şi periculos cu timpul.

În fine, bomba conţinea şi 400 de pfunzi de TNT (menit să determine implozia declanşatorului de plutoniu şi declanşarea subsecventă a exploziei nucleare), substanţă ce devine şi mai volatila cu timpul.

În orice caz, atât dezvăluirea publică a incidentului în contextul menţionat mai sus, cât şi declasificarea parţială a unor documente ale Pentagonului, a contribuit la izbucnirea unui imens scandal, locuitorii zonei fiind absolut oripilaţi de ideea de a fi trăit jumătate de secol cu o bombă nucleară sub picioare. Astfel, bomba Tybee îşi doarme somnul undeva, la o adâncime de 5-15 picioare (1.5-5 metri) în nisipul de pe fundul mlaţtinii Wassaw, producând lente scurgeri radioactive în zonă.

Există, se pare, un mare interes din partea companiilor de profil private pentru a localiza dispozitivul, ţinând cont că locuitorii perimetrului potenţial afectat sunt foarte revoltaţi şi nerabdători să vadă situaţia rezolvată, dar mai ales din cauza potenţialului de a fi găsită şi valorificată de terorişti ce ar putea uşor recupera şi reutiliza substanţele conţinute în acum celebra «bomba Tybee».

• 1971: Aselenizarea navei cosmice americane “Apollo 14″ (a fost lansată la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard)

Programul Apollo a fost o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv “aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970″. Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.

Urmând succesului programelor Mercury și Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca lucrul în spațiu și zborul omului în jurul Lunii, dar nu și pe Lună. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunțului președintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună și să-i aducă înapoi pe Pământ în siguranță până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spațial care să demonstreze tehnicile necesare pentru mult mai complicatele misiuni Apollo.

După opt ani de misiuni preliminare și incluzând prima pierdere de vieți omenești când astronauți ai NASA au murit într-un incendiu în timpul testelor modulului de comandă al Apollo 1, programul Apollo și-a atins scopurile odată cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, pe 20 iulie 1969 și i-a readus în siguranță pe Pământ pe 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: ”Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” (“That’s one small step for [a] man, one giant leap for mankind.”). Doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârșitul programului Apollo în decembrie 1972.

NASA a câștigat cursa spațiului, și într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcție precisă și într-un final fără atenția publică și interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA și-a pierdut principalul său susținător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziție de lobby în Washington. Planurile pentru proiectele ambițioase de a construi o stație spațială, stabilirea unei baze lunare și lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre planeta Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susținerii lor. Misiunea aproape dezastruoasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauți, a ajutat la recaptarea atenției și cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a încheiat din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) și din dorința de a realiza un vehicul spațial reutilizabil.

• 1990: S-a înființat, la București, Muzeul Țăranului Român,

 continuatorul unor îndelungate tradiții muzeale datând încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichități, cea dintâi secțiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înființat un muzeu autonom al artei țărănești, “Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială”

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești. În 1953 se numea Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului, iar de la 5 februarie 1990 a fost redenumit în Muzeul Țăranului Român.

 Muzeul Național al Țăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială înființat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie și Artă Națională, din 1912 Muzeul de Artă Națională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului și de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.

Muzeul a devenit cunoscut pentru colecțiile sale formate din 100.000 de obiecte. De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcționează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric. Muzeografia sa specifică i-a adus în mai 1996 Premiul Muzeul European al Anului acordat de Forumul Muzeului European. Clădirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din tradiția brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost finalizată în anul 1941, luînd înfățișarea actualului monument de arhitectură care este sediul Muzeului Țăranului Român. Zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri, conferă clădirii somptuozitatea unui adevărat palat al artei.

Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992.

Să aveți o zi frumoasă! 

 

”O persoană care are un scop cert în viaţă va realiza tot ce şi-a propus, în ciuda obstacolelor pe care le are de întâmpinat. O persoană care nu are niciun scop în viaţă nu va realiza nimic, chiar dacă drumul pe care îl urmează este uşor de străbătut.”

(Thomas Carlyle)