1 Martie

 Este a 60-a zi a anului.
Au mai rămas 305 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 18 h 03 m.

Citatul zilei

”Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.” (Ion Creangă în  Păcală)

Semnificația zilei de 1 Martie

Mărţişor: semnificaţie, istoric, legendă

După vechiul calendar roman, 1 Martie reprezenta prima zi din an şi avea loc sărbătoarea Matronalia – unde se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

În calendarul romanilor, ziua de 1 Martie era închinată zeului Marte, patronul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii. Astăzi, ea emană bucuria renaşterii, credinţă, optimism şi veselie.

În prima zi a lunii martie, femeile şi copiii poartă mărţişorul, podoaba cu şnur alb-roşu, care reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.

Se spune că strămoşii noştri purtau monede găurite, atârnate de un fir împletit, colorat în alb şi negru. Bănuţii erau de aur, argint sau metal obişnuit, indicând cât de bogată sau de săracă era persoana care îi purta. Albul însemna revenirea la viaţă a naturii şi căldura verii, în timp ce negrul semnifica frigul iernii.

Săpăturile arheologice au scos la iveală mărţişoare cu o vechime de peste 8000 de ani. Sub forma unor pietricele de râu, vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât.

Culoarea roşie era dată de foc, sânge şi soare, însemnând naşterea şi viaţa, adică femeia, iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zăpada rece şi pură, semnificând înţelepciunea bărbatului. Împletirea şnurului arăta legătura inseparabilă dintre cele două elemente ale vieţii.

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

Originea mărţişorului

Majoritatea specialiştilor consideră că originea sărbătorii este daco-tracică, însă ea prezintă şi influenţe romane. Atât la romani, cât şi la geto-daci, anul începea la 1 Martie. Numele lunii martie, cunoscută în popor drept mărţişor sau marţ, provine de la numele zeului Marte, divinitate asociată războiului, dar şi fertilităţii şi vegetaţiei. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Vârsta mărţişorului, simbolul alb-roşu prin care ne semnalăm unii altora că a venit primăvara, este de aproximativ 8.000 de ani, susţin etnografii.

Mărţişoarele dacilor erau salbe din pietricele de două culori sau monede purtate pe un şnur alb-negru din lână.

Moneda putea fi din aur, din argint sau din bronz şi indica statutul social.

Mai târziu simbolul primăverii a început să fie confecţionat din aţă.

Iniţial, culorile mărţişorului erau alb şi negru – dominante în natură la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.

Apoi, negrul a fost înlocuit cu albastrul, după care, prin secolele 18-19, albul a fost combinat cu roşul.

Mărţişoarele alb-negru sugerau fertilitatea, unirea cerului cu pământul, împletirea luminii cu întunericul.

Culoarea roşie, a focului, sângelui și Soarelui, simboliza viaţa și femeia, iar albul era asociat cu limpezimea apelor și înţelepciunea bărbatului. Astfel, împletirea într-un șnur a firelor albe și roșii exprima armonia dintre cele două aspecte.

Pe parcursul timpului, mărţişoarele s-au purtat la gât, ca salbă, la mână, ca brăţară, iar acum se poartă preponderent la piept, lângă inimă.

Semnificaţia şnurului împletit din două culori

Mărţişorul a fost conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire-unul alb (simbolizând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea) şi unul roşu (ca simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii : prietenia, fidelitatea şi onoarea).

În tradiţia populară, cele două culori (alb şi roşu) din care se împleteşte şnurul cu care se leagă mărţişorul-talisman reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.

Credinţe legate de ziua Mărţişorului

Şi acum, în lumea satelor se crede că, tânăra care nu poartă mărţişorul primit în zorii zilei de 1 Martie, se va ofili şi nu va avea noroc tot anul.

În ziua de 1Martie, în Banat, tinerele fete nemăritate se spală cu zăpadă sau cu apă adunată de pe frunzele fragilor din pădure în ziua de Mărţişor. Când ritualul este respectat potrivit tradiţiei, tinerele fete se vor mărita în acel an.

În localităţile din Transilvania, mesagerul primăverii, Mărţişorul, se agaţă de uşi, de ferestre şi de coarnele animalelor domestice; se crede că Mărţişorul, fiind un odor sfânt, va îndepărta duhurile rele şi deochiul.

În judeţul Bihor, localnicii cred că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 Martie, vor deveni mult mai frumoşi şi mai sănătoşi.

În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi iubite. Totodată, în localităţile din Banat, fetele oferă mărţişoare băieţilor, lucrate chiar de ele.

Şi în localităţile din Moldova, în ziua de 1 Martie, fetele oferă mărţişoare băieţilor. La rândul lor, băieţii dăruiesc fetelor mărţişoare de 8 Martie, spre deosebire de restul zonelor geografice din ţară.

Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre srbatoarea a mărțișorului:

•  nu se știe exact când s-a sărbătorit prima dată această zi, dar acum 8.000 de ani era deja marcată ziua cu mărțișorul, care ăși are originea ăn practicile agrare de atunci

•  romanii sărbătoreau 1 martie, care se numea după Zeul Marte, cel care era responsabil cu ocrotirea câmpului,al turmelor și care reprezenta renașterea naturii

•  dacii purtau la gât mărțișoarele, care erau confecționate din pietricele albe și roșii. Roșu era sângele și soarele, viața, adică femeia, iar albul era claritatea apelor și reprezenta înțelepciunea bărbatului. Îmbinarea celor 2 culori în șnur însemna armonia celor doi

•  dacii considerau aceste mărțisoare ca fiind amulete și credeau că au puteri de protecție solară, că aduc frumusețe și fertilitate. Ei le purtau până când înfloreau copacii și apoi, le atârnau de crengi.

    Una dintre legendele despre mărțișor spune că un zmeu a răpit soarele pentru 3 anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a redat astrul cerului și oamenilor. Din păcate, în luptă a fost rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, astfel dând națtere ghioceilor, cei care vestesc primavera.

    O altă legendă istorisește cum Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel cum răsare. A vrut să îl ajute și a îndepărtat zăpada din jur si înfuriind Iarna. Aceasta din urmă a trimis un frig teribil peste ghiocel care a înghețat. Primăvara a vrut să îi țină cald cu mâinile, dar s-a rănit la un deget, sângele curgându-i peste floare, trezind-o la viață, astfel Primăvara învingând Iarna.

    În regiunea Moldovei și în Bucovina, de 1 martie femeile oferă mărțișoare bărbaților, iar de 8 martie bărbații le bucură pe femei cu mărțișoare.

   În Bulgaria sărbătoarea se numește Martenita și chiar și animalele primesc mărțișor.

  În Federația Rusă sărbătoarea revenirii primăverii este pe 8 februarie și se numește Maselnita, iar cele mai importante sunt clătitele, care amintesc de soare.

   Înspre sfârșitul secolului al XIX-lea, copiii primeau mărțișoare de la părinții lor. Aceștia legau o monedă de argint sau de aur de firmul mărțișorului. Aceste mărțișoare erau purtate ca un fel de amulete.

Mărțișor altfel

 Cel mai lung mărțișor din lume a fost realizat în America de 2 designeri români, care au realizat un mărțișor lung de 584,6 metri. A fost realizat din jad, agat, coral roșu, perle și cristale, ce au fost montate pe pene de struț, de păun și dantelă.

Zilele Babei Dochia - Legende, obiceiuri, superstiții

Calendarul popular de primăvară începe cu Baba Dochia și zilele ei (supranumite Zilele babei) (9 sau 12), de la începutul lunii martie, peste care s-a suprapus sărbătoarea creștină a Sfintei Mucenițe Evdochia.

Zilele babei corespund cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară. Obiceiurile și practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărțișor, și în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moși, 40 de Sfinți.

Baba Dochia era, în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între noapte și zi.

Despre Baba Dochia tradiția populară spune că a pus rămășag cu omătul și cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba și-a pus cele nouă cojoace și frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba și-a întors un cojoc pe dos și tot ea a fost cea mai puternică. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-și lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul și a înghețat, transformându-se în stană de piatră.

Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație privind mersul timpului și soarta omului: 'Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace'. (Straja, Bucovina)

''Flăcăii își aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă''. ''La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa îi va fi și inima tot anul''. (Țepu, Tecuci)

Obiceiul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetățenit în mai toate regiunile țării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, așa va fi și sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.

Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice, practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Ziua Automobiliștilor Militari

În primăvara anului 1917, în cadrul procesului de reorganizare a armatei române – refugiate, împreună cu autorităţile statului, în Moldova – era înfiinţat, cu începere de la 1 martie 1917, prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917, Regimentul de Tracţiune Automobilă. Acest moment semnifică apariţia Armei Auto în cadrul organismului militar românesc. Regimentul nou-înfiinţat înlocuia Compania de Automobile a Armatei creată prin Decizia Ministerială nr. 304 din 11 august 1915.

Prin Decizia Ministerială din nr. 520, din 27 martie 1917, se prevedea ca Regimentul de Tracţiune Automobilă să fie structurat, pentru partea activă, pe 3 batalioane „de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”, precum şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere. Pentru partea sedentară se stipula înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi.

În ceea ce priveşte factorul uman, se stabilea ca ofiţerii necesari acestui regiment sa fie luaţi dintre ofiţerii activi şi de rezervă, precum şi dintre subofiţerii din cadrul formaţiunilor de automobile de pe lângă unităţile militare, aceştia din urmă trebuind să treacă un examen de specialitate. Cei care reuşeau la examen erau asimilaţi gradului de sublocotenent, păstrându-şi acestă asimilare pe timpul campaniei, ei putând fi înaintaţi la gradele asimilate imediat următoare.

Cam asta ar fi scurta istorie a unei arme fara de care nu se poate duce nici-o operatie militara. Fie ca este vorba de transport de personal, fie ca este vorba de transport armament ,munitii,hrana sau materiale logistice, automobilistii militari sunt principalul pilon in sustinerea logistica a luptei.

                                        Ziua ''Zero discriminare''

Ziua ''Zero discriminare'' este marcată în fiecare an, începând din 2014, la 1 martie, la iniţiativa UNAIDS - Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA.

Campania ''Zero discriminare'' se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova şi sărbători diversitatea, toleranţa şi incluziunea şi de a acţiona împreună pentru a pune capăt discriminării.

Cu ocazia zilei ''Zero discriminare'', UNAIDS subliniază dreptul fiecăruia de a nu fi discriminat. Astfel, se arată pe site-ul UNAIDS (www.unaids.org), nimeni nu ar trebui să fie vreodată discriminat din cauza vârstei, sexului, identităţii de gen, orientării sexuale, vreunui handicap, rasei, etniei, limbii, stării de sănătate (inclusiv HIV), localizării geografice, statutului economic sau statutului de migrant, sau din oricare alt motiv. Din păcate, totuşi, discriminarea continuă să submineze eforturile de a realiza o lume mai dreaptă şi echitabilă. Mulţi oameni se confruntă zi de zi cu discriminarea, legat de cine sunt ei sau de ceea ce fac.

Discriminarea nu va dispărea fără o abordare activă a unor aspecte precum ignoranţa, practicile şi credinţele care o alimentează, se mai arată pe site-ul www.unaids.org. Stoparea discriminării necesită o acţiune din partea tuturor. Ziua ''Zero discriminare'' reprezintă o ocazie de a sublinia faptul că toţi putem lua parte la transformare şi putem lua atitudine în direcţia unei societăţi mai corecte şi mai echitabile.

Iniţial, campania ''Zero discriminare'', lansată de USAID, a pornit de la nevoia de informare şi sensibilizare a comunităţii în legătură cu HIV/SIDA, pentru a stopa răspândirea infecţiei cu HIV şi a învinge această teribilă maladie. Nivelul scăzut de informare privind HIV/SIDA a dus adesea la discriminarea persoanelor infectate cu acest virus sau bolnave de SIDA. Discriminarea faţă de persoanele cu HIV le face pe acestea să-şi ascundă boala, fapt ce duce, în consecinţă, la răspândirea acesteia.

În 2013, cu prilejul Zilei mondiale de combatere a HIV/SIDA, directorul executiv al UNAIDS, Michel Sidibé, a propus marcarea, la 1 martie 2014, a Zilei internaţionale ''Zero discriminare''. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele. Michel Sidibé a lansat Ziua ''Zero discriminare'' pe 27 februarie 2014, în cadrul unui amplu eveniment desfăşurat la Beijing, în China. ''Răspunsul în faţa SIDA a oferit omenirii lecţii importante de toleranţă şi compasiune'', a declarat Michel Sidibé. ''Se ştie că atât dreptul la sănătate cât şi dreptul la demnitate aparţin tuturor. Lucrând împreună, ne putem transforma, putem transforma comunităţile noastre şi lumea noastră astfel încât să se ajungă la zero discriminare'', a spus directorul executiv al UNAIDS.

Eradicarea SIDA până în anul 2030 este o parte integrantă a obiectivelor de dezvoltare durabilă care au fost adoptate în unanimitate de către statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2015.

În cadrul celei de-a 37-a reuniuni a Consiliului Coordonator al Programului UNAIDS, a fost adoptată o nouă strategie, pentru a pune capăt epidemiei de SIDA până în 2030, conform site-ului www.unaids.org. Strategia UNAIDS pentru perioada 2016-2021 este una dintre primele strategii din cadrul sistemului ONU, aliniate obiectivelor de dezvoltare durabilă, care stabilesc cadrul pentru politica de dezvoltare la nivel mondial în următorii 15 ani, inclusiv în ceea ce priveşte eradicarea epidemiei de SIDA până în 2030.

În conformitate cu Rezoluţia A/Res/70/228, Adunarea Generală a ONU a convocat în perioada 8-10 iunie 2016, la sediul ONU din New York, o reuniune la nivel înalt privind HIV/SIDA. Cu acest prilej a fost adoptată Declaraţia politică din 2016 a ONU privind stoparea SIDA, care conţine mai multe angajamente urgente în acest sens. Printre acestea se numără reducerea numărului de noi infecţii cu HIV la mai puţin de 500.000 până în 2020, reducerea deceselor asociate cu SIDA la mai puţin de 500.000 până în 2020, precum şi eliminarea stigmatizării şi a discriminării legate de HIV până în 2020.

În ceea ce priveşte campania antidiscriminare, numeroase organizaţii promovează activ această cauză prin diferite activităţi, pentru a evidenţia dreptul oricui de a trăi în deplină demnitate, indiferent de vârstă, gen, orientare sexuală, naţionalitate, etnie, culoare a pielii, profesie, educaţie şi credinţă.

Ziua Natională a Velșilor (galezilor) din Marea Britanie, pe tot cuprinsul Țării Galilor .

Sărbătoarea Sfântului David este o sărbătoare creștină în timpul căreia velșii îl celebrează pe Sfântul David, patronul Țării Galilor, mort în ziua de 1 martie anul 589. Data morții sfântului este sărbătoare naționalăpe tot cuprinsul Țării Galilor .

Velșii sunt una dintre cele şase naţiuni celtice din Europa şi tara lor este în prezent parte a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În velsă, acestei țări i se spune Cymru (pronunţat Kum-ri), iar în latină i se spunea Cambria.

Până la cucerirea ei în 1282 de către Edward I al Angliei, Ţara Galilor era divizată în numeroase principate independente.

Ca urmare a Actului de Unire emis de regele Henric al VIII-lea (el însuşi provenit dintr-o familie de origine velsa), ţara a devenit parte componentă a regatului Angliei în 1536.

Prin traditie, fiul cel mare al regelui Angliei ia titlul de Print de Wales.

Ziua Berii în Islanda

În Islanda, la 1 martie se sărbătorește berea. La 1 martie 1989, s-a pus capăt unei prohibiții care a durat 74 de ani. Interdicția comercializării băuturilor alcoolice, impusa în 1915, a fost votată printr-un referendum desfășurat în anul 1908. Nu locuitorii Islandei, ci Spania a protestat prima față de această restricție, refuzând, în anul 1921, sa mai cumpere peste din Islanda atât timp cât islandezii nu cumpara vinuri spaniole. Inspirați de acordul pentru vin, islandezii au legalizat, în 1935, si băuturile spirtoase, dar nu și berea, pe motiv că e prea ieftina și se bea în cantități mari. Ca atare, multa vreme, în Islanda s-a vândut numai bere fără alcool (pe care ei o numesc pilsner!), în care bărbații puneau singuri tărie pentru a o „îmbunatăți". Acum 27 de ani s-a pus capăt acestei prohibiții si la 1 martie 1989 a avut loc primul festival al berii alcoolizate. De atunci, prima zi a lunii martie se numește Ziua Berii, iar islandezii beau numai bere, în cinstea ei.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1445:  S-a născut Sandro Botticelli, pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. 

Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.

Compoziția Primăvara este o operă fină și complexă, care radiază frumusețe și o grație aparte. Figura centrală este Venus în jurul căreia se grupează celelale personaje: Primăvara împrăștiind flori, lângă ea Flora și Zefirul, la stânga cele Trei Grații și zeul Mercur cu caduceul, deasupra lor Cupidon. Privitorul are impresia că spațiul pictural este o scenă de teatru, foarte la modă în epoca Renașterii.

• 1565: A fost fondat oraşul Rio de Janeiro, de către cavalerul portughez Estacio de Sá, care l-a numit „São Sebastião do Rio de Janeiro, în onoarea regelui Sebastian al Portugaliei.

Rio de Janeiro (însemnând „râu de ianuarie”) este un oraș din sud-estul Braziliei, situat în statul cu același nume. Adesea, în mod colocvial, orașului i se mai spune și Rio. Orașul este faimos pentru plajele sale Copacabana și Ipanema cu hoteluri așezate de-a lungul lor, pentru statuia monumentală Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) de pe muntele Corcovado, precum și pentru carnavalul din Rio.

Populația orașului este de aproximativ 6.150.000 locuitori (2004), ocupând o suprafață de 1.256 km². Zona metropolitană cuprinde o populație de 10-13 milioane de locuitori.

Golful în care este situat Rio de Janeiro (Golful Guanabara) a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos; l-a numit "Rio" pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf.

Orașul Sfântul Sebastian Rio de Janeiro a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei.

Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, dar el a rămas unul dintre cele mai importante orașe din țară, al doilea ca mărime după São Paulo. Între 1808 și 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, orașul a devenit capitala Portugaliei și a imperiului portughez.

• 1788: S-a născut Gheorghe Asachi,

 poet, prozator și dramaturg român; precursor al generației pașoptiste, unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat manuscrisul Ţiganiadei, epopeea lui Ion Budai-Deleanu.

Un erudit de tip renascentist, avand o cultura vasta si iluminista, cu abilitati in variate domenii artistice – inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg, cunoscator al mai multor limbi straine, polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza, engleza, calauzit de o ideologie liberala progresista, cu o puternica dragoste de patrie si popor, Gheorghe Asachi, acest precursor al generatiei pasoptiste, si-a inchinat intreaga viata impulsionarii si dezvoltarii culturii romanesti.

Lui ii datoram publicarea primei gazete romanesti din Moldova, Albina Romaneasca (1829).

A condus numeroase reviste literare, iar in anul 1869, la varsta de 81 de ani, pleaca in calatorie la Lemberg, in Galitia, si recupereaza manuscrisul lui Ion Budai-Deleanu, epopeea bufa Tiganiada.

Gheorghe Asachi a organizat primele reprezentatii teatrale in limba romana (1816), precum si Conservatorul filarmonic dramatic (1836). In poezie a abordat toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditatii, balade. Operele sale istorice, Dragos, Petru Rares, Rucsandra Doamna, au constituit sursa de inspiratie pentru toate nuvelele lui Costache Negruzzi.

O realizare foarte importanta o constituie Academia Mihaileana, deschisa in 1835, care va constitui un teren propice pentru cultivarea intelectualitatii.

Gheorghe Asachi este, totodata, si unul din pionierii picturii romanesti, precum si initiatorul invatamantului artistic in scolile moldovenesti.

A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829), a organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836).

A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.

• 1810: S-a născut  Frederic Chopin, compozitor și pianist polonez (d. 1849)

Frédéric François Chopin  a fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian.

Conform familiei compozitorului, Chopin s-a născut pe 1 martie 1810. Nu există niciun certificat de naștere atestând acest lucru. Certificatul de botez prezintă 22 februarie drept ziua sa de naștere, însă acest fapt este considerat o eroare din partea preotului.

Compozitor şi pianist romantic polono-francez, celebru pentru piesele sale pentru pian solo şi concertele pentru pian. Deşi a compus aproape numai lucrări dedicate acestui instrument, multe dintre ele scurte, Chopin este considerat unul dintre marii poeţi ai muzicii, graţie imaginaţiei de un mare rafinament şi perfecţiunii sale artistice.

Fotografie cu Chopin, considerată a fi opera lui Louis-Auguste Bisson în 1849, cu puțin timp înainte de moartea sa. Este confundată adesea drept un dagherotip.

Având un suflet sensibil și nobil, Frederic Chopin a fost un artist romantic tipic; compozițiile sale cu o tonalitate personală au avut un efect determinant aproape o jumătate de secol asupra stilului interpretativ al concertelor de pian, acestea fiind preferate și azi în programele de concerte.

Când auzim de Chopin de regulă ne vine în minte un singur instrument muzical: pianul. Cu toate că niciodată nu i-a plăcut să dea concerte, apărând doar de 30 de ori în fața publicului, ca pianist era mai bun decât mulți virtuozi ai secolului al XIX-lea. A contribuit foarte mult la schimbarea muzicii pentru pian. Prietenul său Robert Schumann caracteriza compozițiile cu stil novator ale lui Chopin drept lovituri de tun ascunse într-un buchet de flori.

Frederic a fost un copil minune. Desena caricaturi, scria poezii – și fără o pregătire formală – cânta la 4 mâini la pian cu sora sa Ludwika. La vârsta de 6 ani a luat primele lecții de pian de la un profesor local, care i-a făcut cunoscut repertoriul clasic german, mai ales compozițiile lui Johann Sebastian Bach. Improviza cu plăcere, iar la vârsta de 7 ani, în 1817, a realizat prima compoziție, o poloneză. Tânărul compozitor a fost desemnat cu mândrie de presa poloneză drept un geniu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune printre melomani și a fost copleșit cu invitații de a concerta în fața publicului. Debutul său concertistic a avut loc la vârsta de 8 ani.

De la vârsta de 11 ani, Frederic a învățat componistica la Conservatorul din Varșovia, nou înființat.  La vârsta de 15 ani i-a apărut Rondoul în do-minor opus 1 compus pentru pian. Studiile aprofundate le-a început cu un an mai târziu, în 1826, sub conducerea profesorului J. Elsner. În acest timp – ca de altfel în toată viața lui – a fost un participant pasionat la serate muzicale, concerte și spectacole de operă. Varșovia însă nu făcea parte din centrele muzicale europene importante. În scurt timp, Chopin a simțit nevoia de a place în străinătate pentru a dezvolta, îmbogăți și aprofunda capacitățile sale muzicale.

În 1829 tânărul artist dădea concerte la Viena și avea un succes răsunător. Pe vienezi i-a uluit noutatea muzicii sale. S-a întors în Varșovia, dar cu intenția fermă de a realiza o carieră internațională.

Nu s-a lăsat nici de activitatea componistică – în această perioadă s-au născut două concerte pentru pian și orchestră, și o variațiune pe aria La ci darem da mano din opera Don Giovanni de Mozart. Chopin a compus concertele pentru a-și etala calitățile de orchestrator. Aceste opere au contribuit și la îmbogățirea tehnicii sale interpretative pianistice. Muzica lui Chopin, pe lângă virtuozitatea sa, poartă și un mesaj profund contrar altor compozitori care scriau doar pentru etalarea virtuozității instrumentale. Digitația, utilizarea pedalelor și ritmul au făcut tonalitatea pianului mai colorată, i-au mărit expresivitatea. Stilul interpretativ introdus de compozitorul polonez a devenit determinant în cadrul artiștilor instrumentiști în următoarea jumătate de secol.

Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca sa. Contemporanii săi apreciau rafinamentul și nuanța compozițiilor sale, dar nu au remarcat faptul că limbajul muzical al lui Chopin era absolut nou și în întregime polonez.

Chopin a compus aproape numai piese pentru pian (are două concerte pentu pian și orchestră cu instrumentație făcută de el: concertele pentru pian și orchestră în fa minor și mi minor). Opera sa se compune printre altele din: 2 fantezii muzicale, 27 de studii, 26 de preludii, 17 poloneze, 58 de mazurci, 17 valsuri, 21 de nocturne, 4 balade, 4 scherzouri, 4 improntu-uri. Mazurcile, valsurile și polonezele compuse încă în Polonia sunt de fapt dansuri stilizate. Mazurcile sunt lirice și intime, iar valsurile sunt compoziții sclipitare destinate saloanelor. Nu este greu de observat inspirația lor patriotică în unele piese compuse în străinătate.

Chopin a compus ambele concerte pentru pian și orchestră înainte de a pleca în străinătate, și sentimental amândouă se leagă de răscoala din noiembrie ce a avut loc în Polonia cotropită.

Se poate percepe ca o ironie a soartei evenimentul ce a avut loc în perioada răscoalei împotriva Rusiei. După atentatul din Varșovia din 19 septembrie 1862 împotriva guvernatorului țarist, generalul Berg, rușii au răscolit palatul familiei Zamoyski, și au aruncat afară pe fereastră pianul lui Chopin, la care compusese și cele două concerte.

Dragoste și boală

În octombrie 1836 la prietenul său Liszt a cunoscut-o pe George Sand, pe adevăratul său nume Aurore Dudevant, o scriitoare franceză cu o fire extravagantă. Scriitoarea era pasionată de oamenii de seamă, și avusese câteva aventuri amoroase cu artiști romantici. Curând l-a introdus și pe compozitorul polonez în cercul artiștilor romantici.

Sand și Chopin s-au îndrăgostit în vara anului 1838. Iarna următoare au petrecut-o la o mănăstire din Mallorca, unde încercau să vindece boala compozitorului. De câțiva ani apăruseră primele semne ale tuberculozei, semne care se accentuau în zilele ploioase. Clima mediteraneeană, cât și peisajul minunat, au avut efecte benefice asupra lui Chopin, care acum lucra la noi compoziții. A compus aici șiruri de creații minunate, printre ele 24 de preludii, balada în fa-major, polonezele în la-major și în do-minor, și mai multe mazurci. În februarie 1839, perechea s-a întors în Franța, pe moșia din Nohant a lui George Sand. De atunci și până în 1846 aici și-au petrecut verile. Pe timp de iarnă se întorceau la Paris, unde compozitorul închiria o locuință separată. Când nu era ocupat cu lecții de pian sau cu activitatea sa componistică, Chopin își petrecea timpul împreună cu George Sand și cu copiii acesteia, Solange și Maurice.

Cu trecerea anilor, starea sănătății lui s-a agravat tot mai mult. La toată înălțimea lui apreciabilă avea numai 50 de kilograme, cu ceva mai mult decât Solange la 12 ani ai săi. Cu toate aceste impedimente, la cererea prietenilor, Chopin a hotărât să susțină mai multe concerte în public. Decizia lui i-a creat totuși o stare de neliniște și îngrijorare. Marie d’Agonet, iubita lui Franz Liszt, a și remarcat odată că Chopin își schimbă părerile în mod continuu. La el un singur lucru e constant: tusea.

Concertul din 26 aprilie 1841 a avut un succes răsunător. Criticile erau înflăcărate, suma încasată, uriașă. După această apariție, Chopin a mai concertat în public o singură dată. În același an, Liszt remarca: compozitorul polonez are un renume atât de strălucit, încât vizibil stă deasupra oricărei critici.

Dar în acest timp, relația dintre Chopin și George Sand a început să se destrame, și această decepție a agravat starea sănătății compozitorului. Pe măsură ce creșteau copiii scriitoarei, certurile dintre ei au devenit tot mai dure. Sand scria un roman a cărui eroină se distrugea din cauza scenelor de gelozie ale iubitului său grav bolnav. Concluzia era foarte clară: scriitoarea se săturase de Chopin. Legătura lor s-a terminat în 1847, după un scandal furtunos.

Sfârșitul

Starea sufletească și sănătatea lui Chopin se degradau tot mai mult. Prietenii lui îl îndemnau la o nouă apariție în public pentru a-i abate atenția de la suferințele sale. De această dată, o fostă elevă, Jane Stirling, îl sprijinea în crizele nervoase și stările depresive devenite tradiționale înaintea concertelor. În urma unei invitații, în aprilie 1848, Chopin a plecat în Anglia. Grav bolnav, a concertat la Londra și s-a angajat și pentru Edinburgh în Scoția, chiar după o călătorie de 12 ore cu trenul.

În scrisorile sale se plângea că nu are aer și că are impresia că imediat își dă duhul. Stirling, care voia să-i devină soție, îl enerva tot mai mult. Invocând efectele dăunătoare ale climei britanice asupra sănătății sale, Chopin s-a întors la Paris în noiembrie al aceluiași an.

Îmbunătățirea temporară a stării sănătății sale a făcut posibil să petreacă câteva luni fericite printre prietenii săi. I-a revenit și dispoziția creativă (care îl părăsise după desparțirea de George Sand) și în această perioadă a compus două mazurci, care au apărut numai după moartea sa.

Boala l-a atacat din nou, și de această dată l-a învins. În ultimele zile a fost îngrijit de sora sa, Ludwika. Chopin a murit pe 17 octombrie 1849 în Paris. Înmormântarea s-a desfășurat după un scenariu conceput de el, și printre altele în timpul ceremoniei s-a cântat și Recviemul lui Mozart.

Frederic Chopin a fost înhumat în cimitirul Pere Lachaise, nu departe de mormintele a altor doi compozitori italieni decedați nu cu mult timp înainte: Donizetti și Cherubini.

Sicriul lui a fost presărat cu acel pumn de pământ pe care-l adusese din Polonia, și pe care îl păstrase cu grijă pe tot timpul șederii sale în străinătate. Numai după mulți ani i-a fost transportată inima la Varșovia și zidită într-o navă laterală a bisericii Sfânta Cruce.

Monumentul de pe mormântul lui Chopin a fost executat de ginerele lui George Sand, soțul Solangei. În satul său natal, Zelazowa Wola, au fost ridicate două monunmente în amintirea lui, unul în 1894, celălalt în 1968. În 1948, casa natală a lui Chopin a fost transformată în muzeu.

În amintirea marelui compozitor polonez s-au fondat mai multe societăți muzicale care îi poartă numele, iar începând din 1927 la Varșovia, din cinci în cinci ani se organizează Concursul Internațional de Pian Chopin.

Chopin Nocturnes  

• 1815: Napoleon Bonaparte evadează din insula Elba cu o mână de oameni, profitând de neatenția celui pus să-l păzească și aflat într-o scurtă escapadă sentimentală.

A fost o zi cu noroc, întrucât unitățile de pază de pe litoralul francez, unde acostase evadatul, i s-au alăturat rapid. A continuat un splendid marș triumfal la care au aderat toți militarii întâmpinați în drum spre Paris, o campanie strălucită pe care memorialistul Stefan Zweig o intitulează "Zborul Vulturului".

La data de 1 martie 1815, Napoleon Bonaparte evadează de pe insula mediteraneană Elba, unde fusese exilat în anul 1814, după trădarea mareşalilor săi în „Bătălia Naţiunilor” de la Leipzig din 1813 și unde a fost învins de coaliţia formată din Anglia, Rusia, Prusia, Austria şi Suedia. La un an după înfrângerea de la Leipzig, împăratul Napoleon este exilat pe insula Elba, pe tronul Franței fiind adus Ludovic al XVIII-lea, care însă s-a bucurat de unanimitatea francezilor. În timpul cât a fost exilat pe insula Elba, Napoleon a rămas în contact cu o serie de oameni politici din Franța și a fost mereu la curent cu desfășurarea evenimentelor din țară, fiind constant informat de nemulțumirea crescândă a populației față de politica noului rege. La 1 martie 1815, profitând de lipsa de vigilență a ofiţerilor englezi însărcinați cu supravegherea sa, Napoleon evadează din insula Elba, se întoarce în Franța și începe ceea ce avea să fie aventura „celor o sută de zile”. Reinstalat pe tronul Franței, Napoleon începe să viseze la refacerea marelui său imperiu și chiar obține câteva victorii. 

Însă aceste biruințe vor fi pentru scurt timp, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo din 18 iunie 1815, este silit să abdice din nou și exilat pe insula Sfânta Elena, o insulă în Atlanticul de Sud, în largul coastelor Africii și unde va muri la data de 5 mai 1821 în condiții neclare, la vârsta de 51 de ani 

• 1837: S-a născut Ion Creangă, scriitor român (d. 1889)

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

• 1867: A apărut, la Iaşi, apoi la Bucureşti, revista Convorbiri literare, organ de presă al „Junimii”, grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu, care a exercitat o puternică influenţă asupra mişcării literare româneşti.

Primul redactor, apoi director al acestei reviste, a fost Iacob Negruzzi.

Publicaţia a apărut până în 1944, cu o singură întrerupere între anii 1916 şi 1919.

Colaboratorii revistei? Iată numai câțiva: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu și alte nume la fel de ilustre.

Este un fapt meritoriu acela că revista apare încă și astăzi, tot la Iași, acolo unde a apărut primul ei număr și unde s-a întors, după ce își mutase într-o vreme sediul la București.

• 1872: În Statele Unite, a fost înfiinţat primul parc naţional din lume: Yellowstone.

Yellowstone este denumirea primului parc naţional din lume, întemeiat la 1 martie 1872. El se află pe teritoriul a trei state federale nord-americane: 96% din suprafaţa parcului se află pe teritoriul statului Wyoming, 3% - pe teritoriul statului Montana şi numai 1% pe teritoriul statului Idaho.

Suprafaţa totală a Yellowstone National Park este de 8.987 km², asemănătoare cu suprafaţa insulei franceze Corsica. De la nord la sud parcul are o lungime de 102 km, iar de la est la vest - 87 km.

Parcul cuprinde şi o parte din munţii Rocky, motiv pentru care are o altitudine medie de 2440 de metri. Punctul cel mai înalt este Eagle Peak, cu altitudinea de 3462 metri deasupra nivelului mării, iar punctul cu cea mai joasă altitudine se află la nord şi are o altitudine de 1620 metri deasupra nivelului mării. Numele parcului provine de la numele fluviului omonim, Yellowstone, care este apa curgătoare cea mai importantă de pe teritoriul parcului.

Printre caracteristicile faimoase ale parcului Yellowstone se pot enumera: prezenţa frecventă a izvoarelor termale şi a gheizerelor, precum şi existenţa unor animale ca bizoni, urşi grizzly, lupi.

Teritoriul regiunii Yellowstone a început să fie populat de către nativii americani cu aproximativ 11 mii de ani în urmă.

În anul 1978 a fost declarat patrimoniu mondial al UNESCO.

• 1896: Cercetătorul francez Henri Becquerel, laureat cu premiul Nobel, a descoperit radioactivitatea.

Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.

În jurul anului 1896, Becquerel, ocupându-se cu studiul acțiunii luminii asupra unor substanțe, precum și fosforescența sărurilor de uraniu, a împachetat un fragment de rocă ce conținea uraniu (o sare de uraniu), într-o hârtie neagră și a închis-o într-un dulap în care se aflau și câteva plăci fotografice. După un timp, developând plăcile, a observat că pe acestea se imprimase foarte exact conturul pietrei respective.

După mai multe experimente, a tras concluzia că este vorba de un fenomen nou, care a primit numele de radioactivitate naturală și care constă în proprietatea unor substanțe, ca uraniu, radiu, poloniu, de a emite, fără vreo cauză exterioară, radiații. Proprietăți asemănătoare, s-au observat și la razele Röntgen și razele catodice descoperite cu puțin timp înainte.

În anul 1900 demonstrează cu ajutorul experiențelor că razele β pot fi deviate într-un câmp magnetic.

Bequerel face o serie de experințe importante în domeniul spectroscopiei, fosforescenței și fenomenelor de absorbție a luminii.

• 1907: În România şi-a început activitatea Serviciul medical de urgenţă „Salvarea”, la inițiativa dr. Mina Minovici.

De "Mărţişor", acum mai bine de un secol, îşi începea activitatea Serviciul de urgenţă "SALVAREA", la iniţiativa şi cu sprijinul familiei doctorului Mina Minovici. De numele său se leagă mai multe realizări, de însemnătate istorică pentru România, dar şi pentru medicina legală din lume.

Dr.Mina Minovici este faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacție, simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală.

Este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.

Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

Mina Minovici a fost cel care a pus pe picioare, în 1898, Institutul de Medicină Legală, primul din lume. La vremea respectivă era, în ceea ce priveşte tehnologia, cel mai performant din Europa, iar ca organizare, reţeaua medicinei legale din România a reprezentat un model pentru tot restul lumii.

• 1912: A fost efectuat primul salt cu paraşuta dintr-un avion, deasupra oraşului St. Louis din Statele Unite ale Americii, premiera aparţinându-i căpitanului Albert Berry.

Prima atestare scrisă referitoare la ceea ce mai târziu se va numi paraşută (provenit din franţuzescul parer – a feri, sau para, în greacă, şi chute – cădere) s-a descoperit în caietele lui Leonardo da Vinci, sub forma unor schiţe destul de detaliate, şi datează din 1495. 

De la da Vinci ideea a fost preluată de un alt italian, Fauste Veranzio (în 1617), apoi de francezii Sebastien Lenormand (1783), fraţii Joseph şi Jaques Montgolfier (1783) şi alţii, între care şi Jean Pierre Blanchard (1785), care a efectuat prima săritură dintr-un balon pe cale să explodeze, dovedind, astfel, utilitatea acestui dispozitiv, pe atunci destul de rudimentar.

În 1797, Andrew Garnerin a executat primul salt cu o paraşută fără cadru rigid, de la 2.400 m înălţime, experiment care i-a permis astronomului Lalandes să elimine oscilaţiile destul de periculoase ale cupolei în bătaia curenţilor de aer prin „inventarea” găurii polare (orificiul din vârful cupolei). Alte inovaţii au fost aduse ulterior de englezul Thomas Baldwin (harnaşamentul, în 1887), Paul Letterman şi Katchen Paulus (în 1890, sistemul de împăturire, împachetare şi deschidere a paraşutei).

Folosită exclusiv la salturile din balon sau de pe clădirile (turnurile) înalte, paraşuta va cunoaşte o nouă eră odată cu saltul în premieră mondială dintr-un avion executat de căpitanul francez Albert Berry (1912). În ultima vreme, mai ales în domeniul militar, se utilizează cu rezultate excepţionale paraşuta-aripă.

• 1931: S-a nascut in Buhuşi, judeţul Bacău,regizoarea de film Elisabeta Bostan.

Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931, orașul Buhuși, județul Bacău) este o regizoare și scenaristă de film română, profesor universitar. Este cunoscută drept regizor de filme pentru copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice.

A primit numeroase distinctii la festivaluri internationale consacrate filmelor pentru copii si tineret.

Elisabeta Bostan este regizorul care rămâne în istoria cinematografiei româneşti prin secvenţele în care chipurile copiilor din filmele sale descoperă lumea. O lume plină de iubire, de speranţă, o lume plină de candoare. Cu darul ei îmbogăţit cu fiecare film ne-a bucurat sufletele şi ne-a luminat copilăria, atunci.

Din intuiţia ei au apărut pe ecran copiii-minune, care s-au numit Bogdan Bocancea, Lulu Mihăiescu, Medeea Marinescu, Izabela Moldovan. Iar dacă tiparul va consfinţi acest omagiu, subintitulat Unde eşti copilărie?, sper să pot sta din nou bucuros, faţă în faţă, cu unul dintre cei mai mari creatori ai filmului românesc. Fiindcă, darul Elisabetei Bostan, îmbogăţit cu fiecare film, a fost să ne facă pentru câteva clipe mai fericiţi, şi, de ce nu, fericirea unor clipe să devină a unei vieţi întregi.

Cântecul Motanului Dănilă- Veronica 

• 1944: Are loc premiera piesei “Steaua fara nume” de Mihail Sebastian

Piesa “Steaua fara nume” de Mihail Sebastian a avut premiera pe 1 martie 1944 la Teatrul Alhambra din Bucuresti.

Din cauza faptului ca era evreu, iar legile antisemite din acea perioada le interziceau evreilor anumite activitati si profesii, Mihail Sebastian a fost nevoit sa semneze piesa sub pseudonimul Victor Mincu.

Mai mult, prin legislatia antisemita de la inceputul anilor '40, i s-a interzis sa mai functioneze ca jurnalist si i s-a retras licenta de avocat pledant.

Piesele sale, “Steaua fara nume”, “Ultima ora” si “Jocul de-a vacanta” au fost chiar ecranizate, “Steaua fara nume” transformandu-se intr-o coproductie romano- franceza (“Mona, l'etoile sans nom” -1967), in care rolul principal feminim a fost interpretat de Marina Vlady.

• 1958: A fost creat Parlamentul European, for consultativ al Uniunii Europene.

Parlamentul European (abreviat Europarl sau PE) este o instituție legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul) și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume. Parlamentul este compus din 766 de membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2009).

Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.

Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european),[9] și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.

Președintele Parlamentului European este Martin Schulz (S&D), ales în ianuarie 2012, reales în 1 iulie 2014.

Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2014. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).

Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.

• 2001: India a anunţat că populaţia ţării a trecut de un miliard de persoane.

Ajungând la 1.020.000.000 de oameni, India a devenit prima ţară, după China, care a trecut acest prag.

 Să aveți o zi frumoasă!