12 Martie

Este a 71-a zi a anului. 
Au mai rămas 294 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 34 m și apune la 18 h 18 m.

Citatul zilei

”Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora.”  

(Mustafa Kemal Ataturk)

WWW-ul împlinește azi 29 de ani.

Pe 12 martie 1989, Sir Tim Berners Lee, care lucra în laboratorul elvețian de fizica Cern, a venit cu o propunere schițată a ceea ce astăzi cunoaștem drept web. Care a fost raspunsul șefului său? “Este vag, dar interesant”.

Din fericire, ideea i-a fost pusă în aplicare, iar Sir Tim Berners Lee este considerat acum părintele internetului.

“A schimbat lumea, și totul a pornit din mediul academic”, spune profesorul Fionn Murtagh, șeful catedrei de știință computerizată la Universitatea De Montfort (Leicester, Marea Britanie), citat de Sky News.

După implementarea proiectului inițial propus de Sir Tim, acesta a primit o susținere nesperată din partea viceprețedintelui american, Al Gore, care a obligat agențiile guvernamentale din Washington să foloseasca sistemul.

“Cand Marc Andreessen a creat primul browser online – Mosaic, în 1993, asta a aprins imaginația tuturor. Oamenii au început să se gândească la toate posibilitățile care îi așteapta. Înainte de apariția browserelor, existau mecanisme de căutare ca WAIS, dar odată cu apariția motoarelor de căutare precum Google, în anii ’90, informația de pe internet a devenit și mai accesibilă”, spune profesorul.

Datorită web-ului, putem accesa o cantitate enormă de informații, de peste tot din lume, totul fiind acum la doar un click distanță. Iar modul în care a evoluat www-ul în acesti ultimi ani este de-a dreptul spectaculos.

Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau și www, numit scurt și web, care în engleză înseamnă „pânza” (de păianjen)  este totalitatea siturilor / documentelor și informaților de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet (net = retea ). Documentele, care rezidează în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul unui identificator univoc numit URL. Hipertextul inclusiv imagini etc. este afișat cu un ajutorul unui program de navigare în web numit browser, care descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal „client” la utilizator.

WWW este numai unul din numeroasele servicii și aplicații informatice disponibile în Internet. Alte servicii sunt de exemplu: afișarea de informații cu formă de text, imagini și sunete, poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații FTP, chat, aplicații video și video on demand, servicii telefonie și telefonie cu imagine prin Internet de tip VoIP, posturi de radio și televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, răspândirea știrilor prin metode RSS, toate genurile de grafică și muzică, lucrul pe un calculator de la distanță prin Internet, grupuri de discuții pe diverse teme, sisteme de jocuri interactive, distribuție de software ș.a.

Browserele actuale pot nu numai să afișeze pagini web, ci oferă și interfețe către celelalte servicii Internet, având astfel un efect integrator (pentru toate serviciile e suficient un singur browser). De aceea granițele dintre serviciul WWW și celelalte servicii din Internet nu sunt întotdeauna clare.

Webul a fost inventat în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveția. Propunerea inițială de creare a unei colecții de documente având legături între ele  a fost făcută de Tim Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau centrul, chiar și folosind poșta electronică.

Primul server web folosit de Tim Berners-Lee, acum la Microcosm, muzeu al CERN

Primul server web folosit de Tim Berners-Lee, acum la Microcosm, muzeu al CERN

Primul prototip al acestei colecții (mai întâi în format de text simplu) a apărut nu mult înainte de decembrie 1991, când s-a făcut prima lui demonstrație publică. Studiul a fost continuat prin apariția primei aplicații grafice Mosaic, în februarie 1993, realizată de cercetătorul Marc Andreessen de la centrul universitar National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din orașul Urbana-Champaign din statul federal Illinois, SUA.

În 1994 CERN și M.I.T. au format Consortiul World Wide Web, care are drept obiectiv dezvoltarea webului, standardizarea protocoalelor și încurajarea legăturilor dintre site-uri. Berners-Lee a devenit directorul acestui consorțiu. M.I.T. coordonează partea americană a consorțiului, iar partea europeană este coordonată de INRIA, centrul de cercetări francez.

În 1995 Andreessen părăsește NCSA și înființează o nouă companie, Netscape Communications Corp., care se ocupă cu dezvoltarea de software pentru web.

Apoi webul a evoluat până la ceea ce este astăzi, un serviciu multimedia integrativ, având ca suport fizic Internetul.

Berners-Lee și echipa sa au realizat primele versiuni pentru patru componente cheie necesare serviciului web, și anume:

    *  protocolul de intercomunicație HTTP;

    * limbajul de descriere a hipertextului HTML, pentru a putea fi afișat de browser;

     * serverul de web;

     * browserul.

Ce semnificații are cifra 12

Reperezintă unitatea și perfecțiunea, de aceea pe steagul Uniunii Europene se regăsesc 12 steluțe. Despre această cifră se spune că are origini divine, având diverse semnificații religioase.

12 este o cifră cosmică, mai exact anul este format din 12 luni, o zi are 24 de ore, împărțite în 12 ore de zi și 12 de noapte, în timp ce miezul nopții marchează trecerea de la o zi la alta. În plus, fiecare unitate de timp: 60 de minute, 60 de secunde sau 24 de ore se divizează perfect cu 12. Există 12 zodii în zodiacul european și tot atâtea în cel chinezesc.

Numărul de discipoli pe care i-au avut marii lideri spirituali și conducători este legat tot de cifra 12: Iisus Hristos a avut 12 apostoli, Mahomed a trimis în lume 12 discipoli pentru a răspândi credința, Confucius a avut alături 12 învățăți, în timp ce Napolean s-a bazat pe 12 mareșali în timpul bătăliilor sale. În religia islamică sunt 12 imami (lideri spirituali), iar vechiul panteon grecesc era format din 12 zeități.

În ceea ce privește religia creștină, numărul 12 apare nu mai puțin de 189 de ori în Biblie. Se spune că regatul ceresc a lui Dumnezeu are 12 porți, păzite de 12 îngeri. Fecioara Maria a fost primită la templu la vârsta de 3 ani și a stat acolo timp de 12 ani, iar Vechiul Testament a fost scris de 12 profeți.

Elevii trebuie să absolve 12 clase pentru a obține diploma de absolvire, roata culorilor este formată din 12 nuanțe: 3 primare, 3 secundare și 6 terțiare. Cavalerii mesei rotunde erau tot 12.

Curiozitățile legate de această cifră nu au ocolit nici corpul uman. Avem 12 perechi de coaste și același număr de ganglioni și nervi cranieni, iar fiecare celulă din organism cuprinde 12 tipuri de săruri.

Ziua Gărzii Naționale de Mediu

 Prin Ordin de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, s-a stabilit ca pe data de 12 martie în fiecare an, să se sărbătoreasca „Ziua Gărzii Naționale de Mediu“.

Ea marchează înfiinţarea Gărzii Naţionale de Mediu ca instituţie care aplică prevederile legale privind protecţia factorilor de mediu.

Corp specializat de inspecție și control, Garda Națională de Mediu este o instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale. Totodată, Garda Națională de Mediu coordonează Corpul Voluntarilor de Mediu.

Ziua Gărzii Naţionale de Mediu reprezintă un semnal binevenit şi un îndemn de a acţiona unitar pentru protejarea mediului înconjurător.

Această zi va fi marcată prin acţiuni de informare, conştientizare şi educaţie ecologică, desfăşurate la nivelul tuturor comisariatelor judeţene din ţară.

De Ziua Gărzii Naționale de Mediu au loc evenimente care promovează un mediu sănătos și echilibrat ecologic, precum și îmbunătățirea permanentă a stării factorilor de mediu și implementarea normelor europene pentru protejarea mediului.

Ziua Națională a Republicii Mauritius

Mauritius, cunoscută oficial ca Republica Mauritius, este o țară insulară din largul coastelor continentului african în sud-vestul Oceanului Indian, la aproximativ 900 km est de Madagascar. Mauritius face parte din insulele Mascarene împreună cu insula franceză Réunion situată la 200 km sud-vest.

Insula Mauritius a fost descoperită în 1507 de portughezul Pedro Mascarenhas. Pe atunci, ea era încă nelocuită, însă mai apoi, în 1598, amiralul van Warwick a ocupat insula, care a devenit colonie olandeză și a rămas așa până în 1710, purtând numele principelui Mauriciu de Orania (în neerlandeză Maurits, latină Mauritius). Între anii 1715-1810 insula devine colonie franceză – „Île de France” și servește drept o importantă escală în drumul spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și devine, în urma Tratatului de la Paris (1814), posesiune engleză (rebotezată Mauritius). După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie de zahăr sunt aduși muncitori din India și China. La 12 martie 1968 Mauritius își declară independența de stat ca dominion în cadrul Commonwealth-ului, iar la 12 martie 1992 devine republică. Ca urmare a stabilității politice, în ciuda structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau istorice, economia Mauritius țării a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care Mauritius este considerat „unicul nou stat industrializat” al continentului african.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1365: Întemeierea Universității din Viena.

Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) a fost fondată în anul 1365, pe 12 martie, de către arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg. 

În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg.

Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883).

Este cea mai veche universitate din Austria şi una din cele mai vechi instituţii de învăţământ din Europa. Din spaţiul Europei Centrale, Universitatea din Viena este întrecută, din punct de vedere al vechimii, de Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg şi de Universitatea Jagiellonă din Cracovia, Polonia, înfiinţată în 1364 de către Cazimir al III-lea, regele Poloniei.

Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883). Diploma de întemeiere a universităţii a fost semnată de arhiducele Rudolf al IV-lea şi de fraţii săi, Albrecht al III-lea şi Leopold al III-lea, toţi trei descendenţi din dinastia de Habsburg.

Printre absolvenţii celebri ai Universităţii din Viena se numără poeta austriacă Ingeborg Bachmann, filosoful român Lucian Blaga, scriitorul ucrainean Ivano Franko, Papa Pius al II-lea şi Papa Pius al III-lea, Sextil Puşcariu, omul politic, publicistul Alexandru Vaida Voievod etc.

• 1832: S-a născut Charles Boycott, proprietar irlandez (d. 1897)
  

Charles Cunnigham Boycott (* 12 martie 1832 - † 19 iunie 1897), proprietar irlandez împotriva căruia țăranii de pe moșia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci boicot.

Charles Cunningham Boycott s-a născut pe 12 martie 1832, în St. Peter, Norfolk, în Anglia și a murit pe 19 iunie 1897 în Flixton, Suffolk. A fost un căpitan de armată britanic care a fost administrator de stat în Irlanda în timpul agitației asupra chestiunii pământului irlandez. Boycott este eponimul pentru verbul și substantivul din limba engleză, boycott, care a fost preluat și în limba română.

1880, Charles Boycott a primit o cerere de reducere cu 25 % a chiriilor, pe care, însă, a refuzat-o. Unul dintre liderii unui partid parlamentar a venit cu idea ca, fără violență, chiriașii să refuze orice tip de comunicare cu cei care au refuzat să le scadă chiriile. Această politică, a lui Charles Stewart Parnell a fost, pentru prima dată, folosită împotriva lui Boycott, care, în consecință a fost forțat să angajeze lucrători din altă zonă, păziți de soldați, pentru a-I recolta culturile. Acesta a fost primul boicot oficial, înregistrat în istorie.

Oameni care au devenit cuvinte

Boicot, de pildă, vine de la Charles Boycott. Și dacă acest lucru este știu de destul de puțină lume, chiar și mai puțin sunt aceia care știu că Boycott nu a boicotat pe nimeni. Ci a fost boicotat. Responsabil cu colectarea chiriilor, Charles Boycott a încercat să evacueze 11 chiriaşi din fermele lor. Ca răspuns, Charles Parnell, un important reformator irlandez, a spus discipolilor săi să nu mai facă afaceri cu Boycott. Și de aici s-a ajuns la “boicotare”.

• 1876: Mustafa Kemal Atatürk, primul președinte al Republicii Turcia (d. 1938)

Mustafa Kemal Ataturk, născut Mustafa Kemal (1881, Salonika, azi Salonic, Grecia – 10.11.1938, Istanbul, Turcia). Soldat, om de stat şi reformator, întemeietorul şi primul preşedinte (1923-1938) al Republicii Turcia. A modernizat sistemul juridic şi educaţional al ţării şi a încurajat un stil de viaţă occidental, prin adoptarea alfabetului latin şi a sistemului onomastic european.

Una din marile figuri ale sec. XX, Ataturk („Părintele turcilor”) i-a salvat pe turcii supravieţuitori ai Imperiului Otoman învins la sfârşitul Primului Război Mondial. El şi-a încurajat poporul să lupte împotriva forţelor invadatoare greceşti care voiau să impună turcilor sleiţi de război ordinea Aliaţilor şi a respins agresiunea trupelor britanice, franceze şi italiene. În urma acestor eforturi, a făcut din Turcia o republică modernă pentru care este şi astăzi venerat de poporul turc. A reuşit să redea conaţionalilor săi mândria de a fi turci, împletită cu un nou sens al împlinirii naţionale în contextul lumii modeme. În următoarele două decenii, Atatürk a creat un stat modern care avea să continue să se transforme şi sub conducerea succesorilor săi într-o democraţie viabilă.

Încurajată de eliberarea Anatoliei de grosul forţelor aliate, MAN, dominată de Mustafa Kemal, a adoptat la 1 noiembrie 1922 actul de abolire a sultanatului, urmat în 17 noiembrie de plecarea în exil a sultanului Mehmet VI. Aliaţii au invitat apoi guvernul de la Ankara la discuţii care s-au concretizat în semnarea Tratatului de la Lausanne la 24 iulie 1923. Acest tratat stabilea frontiera europeană a Turciei la râul Maritsa în estul Traciei.

Republica Turcă

Mustafa Kemal a început un amplu proces de reformă a ţării, ţelul său fiind s-o aducă în sec. XX. Instrumentul principal era Partidul Popular Republican, constituit pe 9 august 1923, care înlocuia asociaţiile de apărare a drepturilor. Programul său era încorporat în cele „Şase direcţii” ale partidului: republicanism, naţionalism, populism, etatism (proiectul de industralizare a Turciei controlat în întregime de stat avea ca obiectiv să acopere toate nevoile interne la nivelul sec. XX), secularism şi revoluţie. Principiul conducător era instituirea unei stări revoluţionare permanente, de natură să menţină ritmul schimbărilor în stat şi în societate.

Califatul a fost abolit la 3 martie 1924; şcolile religioase au fost desfiinţate tot atunci. Abolirea curţilor religioase de judecată a urmat pe 8 aprilie. În 1925, purtarea fesului a fost interzisă – de atunci înainte, turcii au purtat îmbrăcăminte de tip occidental. Mustafa Kemal a făcut un tur al Anatoliei ţinând discursuri, turneu în timpul căruia a purtat o pălărie de modă europeană, dând astfel un exemplu poporului turc. În Istanbul şi pretutindeni, frăţiile religioase, fortăreţe ale conservatorismului, au fost scoase în afara legii. Emanciparea femeilor a fost încurajată prin căsătoria lui Mustafa Kemal în 1923 cu o femeie educată în Occident, Latife Hanim (de care a divorţat doi ani mai târziu) şi a fost impulsionată de o nouă legislaţie liberală. În decembrie 1934, femeilor li s-a dat dreptul de a alege şi de a fi alese în Parlament. Aproape peste noapte, întregul sistem juridic islamic a fost înlăturat. Din februarie până în iunie 1926, au fost adoptate codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german. Drept urmare, emanciparea femeilor a fost întărită prin abolirea poligamiei, căsătoria a devenit contract civil şi divorţul a fost recunoscut ca acţiune civilă.

O reformă de proporţii revoluţionare a fost înlocuirea scrierii arabe (pe care limba turcă otomană o folosise de secole) cu alfabetul latin. Acest lucru a avut loc oficial în noiembrie 1928, aşezând Turcia pe drumul spre obţinerea unuia din cele mai mari procente ale alfabetizării din Orientul Mijlociu. Mustafa Kemal a mers prin sate şi cu creta pe tabla neagră i-a învăţat alfabetul latin pe turci şi le-a explicat cum trebuie pronunţate literele. Educaţia a avut de profitat de pe urma acestei reforme, căci tineretul din Turcia, rupt de trecutul dominat de religie, a fost încurajat să folosească noile oportunităţi educaţionale care le dădeau acces la tradiţiile umaniste şi ştiinţifice ale Occidentului.

Un alt pas important a fost adoptarea numelor de familie, stabilită prin decret al MAN în 1934. Adunarea i-a dat lui Mustafa Kemal numele Ataturk („Părintele turcilor”).

După ce a stabilit ferm frontierele naţionale ale Turciei şi a aşezat ţara pe drumul modernizării, Ataturk şi-a propus să dezvolte politica externă. A hotărât ca Turcia să nu mai ridice nicio pretenţie iredentistă în afară de încorporarea eventuală a regiunii Alexandretta, despre care el credea că fusese înscrisă în frontierele stabilite prin Pactul Naţional. A rezolvat conflictele cu Marea Britanie printr-un tratat semnat la 5 iunie 1926. Turciei i se cerea să renunţe la Mosul în schimbul a 10% din profitul pe petrolul care se producea acolo. Ataturk a urmărit şi o reconciliere cu Grecia, care s-a înfăptuit printr-un tratat de prietenie semnat la 30 decembrie 1930. S-a făcut schimb de populaţii de ambele părţi, s-au reglementat frontierele şi problemele militare, de pildă stabilirea egalităţii navale în estul Mediteranei.

Acest program ambiţios de modernizare forţată nu s-a putut realiza fără efort şi fără vărsare de sânge. În februarie 1925, kurzii din SV Anatoliei au ridicat flamura răscoalei în numele islamului. A durat două luni ca să fie înăbuşită, iar conducătorul ei, Seyh Said, a fost spânzurat. În iunie 1926 s-a descoperit un complot pus la cale de politicienii nemulţumiţi care plănuiau să-l asasineze pe Ataturk şi cei 13 vinovaţi au fost judecaţi şi spânzuraţi. Au mai existat şi alte procese şi alte execuţii, dar sub conducerea lui Ataturk ţara a fost îndreptată constant în direcţia unui stat modern cu un minim de represiune.

În ultima perioadă a vieţii, Ataturk s-a cam îndepărtat de poporul turc. A pus să fie remobilat palatul Dolmabahce din Istanbul, fostă reşedinţă a sultanilor, şi aici îşi petrecea cea mai mare parte a timpului. Pentru că bea mult şi mânca puţin, sănătatea a început să i se şubrezească. Boala sa, ciroză a ficatului, a fost însă diagnosticată prea târziu. Şi-a purtat durerea ultimelor luni din viaţă cu multă demnitate şi tărie de caracter şi a murit la 10 noiembrie 1938 la ora 9.05 la Dolmabahce.

Funeraliile naţionale au fost prilejul unor impresionante manifestări de durere din partea poporului turc. Corpul i-a fost purtat prin tot Istanbulul şi de acolo la Ankara, unde a găsit un loc de veci pe potriva sa. Câţiva ani mai târziu a fost construit la Ankara un mausoleu care conţine sarcofagul lui Ataturk şi un muzeu memorial.

Ataturk este omniprezent în Turcia. Portretul său se găseşte în fiecare casă şi în fiecare birou şi pe timbre şi pe bancnote. Cuvintele sale sunt inscripţionate pe clădiri importante. Statuile cu el abundă. Politicienii turci, indiferent de afilierea de partid, pretind că sunt moştenitorii mantiei lui Ataturk, dar nici unul nu i-a egalat amploarea vederilor, devotamentul şi lipsa de egoism.

• 1894:  Au fost puse în vânzare primele sticle de Coca-Cola. De la sucul servit în pahar, s-a ajuns la îmbutelierea băuturii care şi-a dobândit în acest fel faima.
  
  
  

În 1899, doi tineri avocaţi din Chattanooga, Tennessee, s-au gândit că pot crea o afacere în jurul Coca-Cola, astfel încât au încheiat un contract cu Griggs Candler, care la acea vreme deţinea dreptul de producţie şi vânzare a acestei băuturi.

Cei doi, Benjamin F. Thomas si Joseph B. Whitehead, au obţinut astfel exclusivitatea pentru a comercializa Coca-Cola pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru suma de un dolar. Afacerii i s-a mai alăturat un al treilea avocat, John T. Lupton.

Prima rețetă Coca Cola a fost inventată în 1885, în statul american Georgia. Era un coca-wine, un mix de coca și vin. Prima comercializare a fost însă in 8 mai 1886, direct de pe rafturile unei farmacii celebre din Atlanta. Era un medicament brevetat, relativ ieftin, 5 cenți, fiind recomandat în tratamentul dependenților de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap și impotența.

Deși producătorul, John Pemberton, a lansat pe piață, prin intermediul ziarelor, prima reclama Coca-Cola, totuși în primele luni, aproape de un an, se vindeau doar nouă băuturi zilnic.

Deși nu avea un succes evident, totuși existau în 1888 trei versiuni de Coca Cola, fabricate de trei firme diferite.

Vremurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, cei trei producători au fuzionat, sub numele Coca Cola Company. Normal, totul a fost modernizat, iar în 1894 prin martie a fost vândută prima sticla de Coca Cola (până atunci se vindea la pahar!). Era o sticlă verde, ceea ce a perpetuat mitul culorii verzi a licorii atât de îndrăgite. 

Anii au trecut și Coca Cola a devenit simbolul globalizării. După caderea cortinei de fier, băutura magică a ajuns și în blocul comunist. Acum toată lumea bea Coca Coca. Simbolul Coca Cola este atât de bine cunoscut încât chiar și un copil de trei ani știe despre ce este vorba doar dacă vede sigla. E drept și că a ajuns în toate casele din lume, măcar prin intermediul televizorului și a reclamelor de miliarde și miliarde de dolari. Sloganurile meșteșugite ni s-au întipărit în minte și în suflet. Iar asocierea cu venirea Moșului în Ajunul Crăciunului…și culorile asortate…i-a asigurat un loc aparte în sufletele noastre de copii.

Ei bine, deși știm că nu este atat de sănătoasă și deloc indicată într-un regim de viață echilibrat, totuși tentația de a savura o Coca Cola rece rămâne….în subconștient, o dorință de a gusta fructul oprit.

• 1914: Constantin Brâncuși are prima expoziție personală, la New York (12 martie - 1 aprilie 1914).
  

Expoziția a avut loc la New York, sub egida „Photo Secession Gallery”.

A fost un moment de neuitat, chiar și peste secole, mai ales că bogatul colecționar american John Quin i-a cumpărat pe loc mai multe lucrări, care aveau să-i asigure în viitor un trai decent lui Brâncuși. În același an, ministerul de Interne de la București i-a respins lui Constantin Brâncuși proiectul pentru un monument al lui Spiru Haret, comandat cu un an înainte, și care a fost executat de un alt sculptor de renume.

Europa traversată pe jos

A plecat pe jos la Paris, trecând prin Gorjul său natal, apoi prin Viena, Bavaria, Elveția și, în sfârșit, Franța. Acolo, este declarat admis în 1905 la Școala Superioară de Arte Frumoase. În 1906, expune pentru prima oară, împreună cu alții, la Salonul de Toamnă din Paris, iar în 1907, intră în contact și se împrietenește cu marii creatori din domeniul artelor plastice ai vremurilor: Modigliani, Apollinaire, Leger. Până în 1940, participă la cele mai importante expoziții de sculptură din lumea acelor vremuri în SUA, Elveția, Franța, Olanda, Marea Britanie, dar și la București.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

• 1918: Moscova redevine capitala Rusiei

Indelungata istorie a Moscovei a cunoscut în ziua de 12 martie 1918 un eveniment epocal: ca urmare a Revolutiei bolsevice din 1917 (soldata cu abdicarea tarului Nicolae al II-lea, colapsul guvernului imperial, crearea Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse etc.), Moscova a fost declarata capitala a RSFSR si ulterior a URSS. Metropola redevenea astfel centrul politic si administrativ al tarii, dupa ce Petru cel Mare îsi fixase capitala la Sankt Petersburg, în 1712. Acest oras de la Marea Baltica fusese construit din 1703.

 O localitate cu acest nume (care înseamna „Pe râul Moscova”) este mentionata documentar înca din 1147, într-o misiva a lui Yuri Dolgoruki, considerat print fondator al Moscovei si apoi cneaz (mare print) între 1149 si 1157, apartinând dinastiei Rurikide. El a ordonat construirea unui zid de lemn în jurul localitatii („Kremlinul”), pentru apararea împotriva invaziilor mongole. Numai ca în 1237-’38, mongolii au pradat si au distrus orasul, însa Moscova si-a revenit si s-a extins în continuare, profitând de pozitia favorabila din apropierea fluviului Volga.

 Moscova a devenit Mare ducat si mare centru administrativ în timpul lui Ivan I, print de Moscova. Orasul si-a faurit o armata proprie si Ivan III a înlaturat, în 1480, pericolul invaziilor tatare, Rusia devenind un imperiu. Capitala a mai fost ravasita de atacuri din partea polonezilor, lituanienilor si suedezilor, precum si de epidemii de ciuma. Ea a fost aproape complet distrusa si evacuata din fata armatelor lui Napoleon (1812).

 Primul primar oficial al Moscovei a fost Alexandr Adrianov, numit în 1905, dupa ce orasul a fost declarat „oras guvernamental”. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la Moscova s-au stabilit Comitetul Apararii Nationale si Marele Stat Major al Armatei Rosii. Patriotismul moscovitilor a fost exemplar în timpul invaziei naziste, sute de mii de voluntari mergând pe front. Stalin a refuzat sa plece din Moscova, iar construirea metroului a continuat si în timpul „Marelui Razboi Patriotic” (1941-1945).

În 2013, revista „Forbes” a aratat ca la Moscova sunt cei mai multi miliardari din lume. Moscova este, de asemenea, unul dintre cele mai scumpe orase din lume.

• 1925: S-a născut Constantin Chiriță, scriitor, scenarist român (d. 1991)

Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925, Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile sale s-au adresat în special tineretului.

A urmat Politehnica din București, dar nu a finalizat studiile. A fost apoi redactor la ziarul Scînteia și muncitor pe șantierul de la Bumbești-Livezeni. Debutează ca scriitor în anul 1949, scrierile sale fiind în parte creații în stilul realismului socialist. S-a remarcat ca romancier și scenarist. A deținut funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.

A fost redactor la diferite reviste literare (mai ales la Luceafărul și Sportul literar). Scriitor fecund și, deseori, militant politic al timpului (secretar PCR al Uniunii Scriitorilor, 1972–1977, și vicepreședinte al ei, din 1977), a colaborat la diferite reviste literare, sociale și politice din țară.

Uniunea Scriitorilor l-a premiat de două ori (1964 și 1974).

A fost un eseist virtuoz. În romanele sale pentru adulți l-a preocupat lumea universitară și tehnocrată.

A participat la toate manifestările culturale ale liceului „Gheorghe Roșca Codreanu” și ale Bârladului.

A decedat la 14 noiembrie 1991 în orășelul Königswinter, vecin cu fosta capitală Bonn a RFG.

A fost căsătorit cu Gertrud Gregor, cu care a avut 3 copii: Victor, Diana și Adrian.

Opera lui Constantin Chiriță este puternic influențată de ideile proletare și comuniste, expuse de autor într-o modalitate populară. 

 Constantin Chiriță este autorul unui foarte popular ciclu de romane pentru tineret, intitulat Cireșarii. Titlurile celor cinci volume sunt:

    Cavalerii florii de cireș (numit inițial Teroarea neagră), 1956

    Castelul fetei în alb, 1958

    Roata norocului 1960

    Aripi de zăpadă (numit inițial Teroarea albă) 1961

    Drum bun, Cireșari 1963

Ele au fost ecranizate în anii 1970 ca serial de televiziune, care s-a bucurat de succes. S-au turnat filme după aceste volume, considerate best-seller-uri în perioada comunistă (până astăzi). În întreaga țară s-au înființat cercuri de tineret și cluburi cu numele „Cireșarii” și s-au organizat numeroase expediții și excursii, cu participanți de vârsta cireșarilor și cu caracter științific, o retrăire a aventurilor acestora.

Alături de romanul Toate pânzele sus! al lui Radu Tudoran, „Cireșarii” era unul din romanele favorite ale adolescenților români.

• 1946: S-a născut Liza Minnelli, actriță și cântăreață americană

Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.

Definită drept o reprezentanţă a stilului cu bun gust şi o actriţă de seamă a Hollywood-ului din anii 1970, Minnelli este şi astăzi apreciată pentru influenţa sa puternică. Piatra de hotar a carierei sale cinematografice a fost rolul din „Cabaret“ (1972). Succesul peliculei a fost atât de răsunător încât Academia Americană de Film a distins-o cu opt premii Oscar, iar Liza Minnelli, la doar 27 de ani, a primit o statuetă de aur la categoria cea mai bună actriţă în rol principal. Filmele care au urmat după „Cabaret“ nu i-au garantat aceeaşi reuşită, însă Minnelli a continuat să se remarce drept una dintre cele mai versatile şi mai bine vândute personalităţi ale industriei de divertisment, precum şi în producţiile de pe Broadway. Cu toate acestea,  portretizarea personajului Sally Bowles, din „Cabaret“, prin înfăţişarea şi atitudinea adoptate, au devenit puncte de reper pentru Liza în viaţa sa de zi cu zi. Chiar şi după ce nu a mai interpretat personajul, Minnelli a adoptat machiajul excentric aplicat în zona ochilor, părul scurt şi paietele.

Dacă pe plan profesional a excelat, nu acelaşi lucru se poate spune despre viaţa personală, marcată de eşecuri. Actriţa are patru divorţuri, fiind măritată cu Peter Allen, regiorul Jack Hellez, sculptorul Mark Gero şi impresarul David Gest. „Am făcut cele mai bune alegeri în carieră şi am cele mai proaste gusturi în materie de bărbaţi. Şi asta poate, pentru că am crescut pe tărâmul viselor, având în vedere că mama mea a fost Judy Garland. Mereu am încercat să-mi dau seama de ce am eşuat în viaţa personală, unde s-a terminat totul, când a intrat în scenă calul alb, de ce nu am avut întotdeauna parte de el“, spune actriţa despre nereuşitele sale.

Liza Minnelli - NEW YORK, NEW YORK 1991 

Să aveți o zi frumoasă!