luni, 12 martie 2018

13 Martie




Este a 72-a zi a anului. 
Au mai rămas 293 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 32 m și apune la 18 h 19 m.





Citatul zilei


„Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică.” (Mircea Eliade)



Sărbătoarea Naţională a Statului Vatican



Sfântul Scaun sărbătorește ziua națională la 13 martie (data alegerii actualului suveran pontif - papa Francisc). Ziua  marchează urcarea în Scaunul Pontifical (la 13.III.2013) a Papei Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, pe 17.XII.1936, la Buenos Aires, într-o modestă familie de imigranţi italieni), cel de-al 266-lea episcop al Romei şi papă al Bisericii Catolice. NOTĂ: Papa Francisc este primul papă neeuropean după Papa Grigore al III-lea (731-741), deşi e născut din părinţi italieni, primul papă originar de pe continentul sud-american şi primul papă iezuit
Sfântul Scaun este o entitate recunoscută în raporturile internaționale, cu autoritate spirituală și universală, subiect suveran de drept internațional, de caracter religios și moral.
Subiectul care intră în contact cu alți actori ai vieții internaționale este Sfântul Scaun, iar nu Biserica Catolică în calitate de comunitate de credincioși, și nici Statul Cetății Vaticanului.
Statul Cetății Vaticanului a luat naștere în urma Acordurilor de la Palatul Laterano stipulate între Sfântul Scaun și Italia la 11 februarie 1929.
Cetatea Vaticanului asigură o bază fizică/teritorială minimă Sfântului Scaun. Situată în partea de vest a Romei (Vaticanus Ager), cuprinde Bazilica Sf. Petru, palatele și grădinile Vaticanului (0,44 hectare și aproximativ 800 rezidenți). Autoritatea efectivă a Statului Vatican se exercită pe 142 kmp. Piața Sf. Petru este supusă dreptului internațional, trebuind să fie permanent accesibilă publicului; ea se află sub paza poliției italiene.


Întregul Stat al Cetății Vaticanului este înscris, la cererea sa, din ianuarie 1960, în Registrul internațional al bunurilor culturale sub protecție specială, creat prin Convenția internațională asupra protecției bunurilor culturale, semnată la Haga, la 14 mai 1954.
Cetatea Vaticanului are o puternică semnificație culturală, clădiri precum Bazilica Sfântul Petru și Capela Sixtină găzduiesc o parte din cele mai frumoase opere de artă din lume.
Capela Sixtină (italiană: Cappella Sistina, în latină Sacellum Sixtinum/ Aedicula Sixtina) a fost construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus al IV-lea, de unde îi provine numele. Capela aflată în dreapta Bazilicii Sfântul Petru este locul unde se țin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papă și este renumită datorită picturilor murale ale lui Michelangelo.


Capela are o formă dreptunghiulară, măsurând 40,93 metri în lungime și 13,41 metri lățime. Înălțimea este de 20,70 metri, plafonul este în formă de boltă, pereții laterali au 12 ferestre iar pardoseala este din mozaic policrom de marmură. Capela are două părți: una rezervată ceremoniilor religioase, și alta pentru credincioși. Planurile arhitectonice aparțin lui Baccio Pontelli iar lucrările de construcție au fost executate sub supravegherea lui Giovannino de' Dolci. Primul serviciu religios a fost celebrat la 9 august 1483 și a fost dedicat Fecioarei Maria.
Picturile de pe pereții laterali au fost executate de marii artiști ai timpului: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli. Subiectele picturilor reprezintă teme de istorie religioasă, selecționate după conceptul medieval de împărțire a istoriei lumii în trei epoci: prima de la Facerea lumii până la primirea celor zece porunci (primirea Tablelor Legii de către Moise, pe Muntele Sinai), a doua de la Moise până la nașterea lui Iisus Hristos, a treia fiind epoca creștinismului.
În 1508, papa Iuliu al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului, care inițial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrări a durat patru ani (1508-1512). Michelangelo ar fi trebuit să picteze figurile celor 12 apostoli, când lucrarea a fost desăvârșită cuprindea peste 300 de figuri pe o suprafață de aproape 500 de metri pătrați. Frescele au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Capela a fost renovată între 1981 și 1994.


În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea papei Paul al III-lea, cu tema "Judecata de Apoi", pe care o termină după șase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriașe, fresca înfățișând figuri și scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului.
La 31 octombrie 1541, pictura este dezvelită cu mult fast însă autoritățile bisericești și opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale. Artistul este învinuit de imoralitate, obscenitate și blasfemie. Drept urmare se organizează o campanie denumită "Campania frunzelor de viță" pentru acoperirea organelor genitale, acțiune ce va avea loc după moartea lui Michelangelo și va fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, în anul 1565. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din secolul al XX-lea, aspectul original a fost refăcut în cea mai mare parte.


Semnificaţiile spirituale ale numărului 13



În antichitate, 13 nu era prea îndrăgit căci venea după 11 care însemna elevare spirituală și după cifra 12, care reprezenta cifra perfecțiunii, deci cifra 13 simboliza distrugerea perfecțiunii și a spiritului.
Calendarul mayas este divizat după numărul 13, pentru mayasi anul anul avea 13 luni și 13 zodii.
Geneza a avut loc în 7 zile și 6 nopti, deci iarași 13.
Piramida de pe dolarul american conșine 13 straturi, sunt 13 litere și 13 cifre, cam toate simbolurile pe bancnota americană sunt într-o succesiune de 13. Cu toate acestea tot americanii, unii dintre ei, nu acceptă să lucreze în această zi, alții nu mănâncă în restaurate, iar unii refuză vehement să stabilească data nunții în această zi.
13 este ziua în care au fost arestați Cavalerii Templieri, în 1307. În 1314 Marele Maestru Templier Jacques de Molay este ars pe rug. Se pare că, datorită influenței puternice asupra populației de rând a imaginii Cavalerilor Templieri, acesta este motivul pentru care i s-a conferit o semnificație aproape mistică, malefică acestui număr.
Se mai zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri și pentru că, la Cina cea de Taina, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli și Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat.
Ziua de 13 care cade într-o vineri este considerată de unii ca fiind foarte ghinionistă pentru că într-o zi de vineri a fost răstignit Domnul Isus Hristos, iar în asociere cu cifra 13, atunci nu poate să ne aducă această zi decât lucruri rele.


Teama de vineri 13 este atât de răspândită încât afectează milioane de oameni de pe întregul glob.

Unii sunt practic paralizați de frică și nu au curaj să se dea jos din pat într-o astfel de zi. Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, deoarece celor 12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, unul demonic, care le-a adus oamenilor numai nenorociri.


 În statele vestice, vineri 13 este considerată “ziua neagră”. Si tot de la reperele religioase s-a născut superstiția: potopul a început într-o zi de vineri, Dumnezeu a amestecat limbile în turnul lui Babel într-o zi de vineri, iar Adam – spun alții – a mușcat din fructul oprit într-o zi de vineri, iar sfârșitul lumii – potrivit credinței mayase – se pare că va veni tot într-o zi de vineri. Ar putea exista și aici o explicație foarte simplă. Înainte de existența bisericii, ziua de vineri era dedicată lui Venus, zeița dragostei. Odată cu trecerea de la păgânism la creștinism, biserica a fost condusă de către barbați care n-au mai acceptat, se pare, să fie guvernată de către o zeitate feminină. Drept pentru care au lansat tot felul de zvonuri potrivit cărora vinerea este o zi plină de ghinion.


Fobia numărului 13 nu se oprește aici: în tradiția musulmană nu este acceptat ca 13 oameni să stea la masă, căci se spune că toți vor muri în următorul an.

În plus, se spune că dacă numele tău are 13 litere, vei avea norocul diavolului.


Există o legătura între cifra 13 și periodicitate. Neptun are o periodicitate de 164 de ani și el se întâlnește cu Jupiter numai o dată la 13 ani. O dată se spune că este în sens pozitiv această întâlnire, dar că o dată în sens negativ. Din acest motiv, nu întotdeauna acest 13 este ghinionist.


Se spune că cifra 13 le este benefică celor din zodia Peștilor și a Scorpionilor, în general celor care se află în semne de Apă. Și celor din zodia Taurului, Capricornului și Vărsătorului cifra 13 le aduce noroc.

Pentru cei născuți într-o zi de 13 se spune că au parte de un destin fericit și plin de neprevăzut și au o misiune importantă în această viață. Deseori, în jocurile de noroc, această cifră este foarte importantă și deosebit de norocoasă.

Atunci când 13 cade într-o zi de marți sau sâmbătă, se spune că acea zi este una cu noroc, iar când pică într-o zi de vineri, este o zi cu ghinion.

La creștini, Sfânta Treime este strâns legată de cifra 3, iar la musulmani și hinduși, cifra 13 este considerată de bun augur.



Numărul celor cărora le poartă ghinion cifra 13, este cu mult mai mare decât a celor cărora le aduce noroc. Conform unei statistici neoficiale se pare că din 10 persoane, la 7-8, cifra 13 le aduce ghinioane și doar la 3 ea este una benefică.

Cifra 13 nu poate fi luată de sine stătător, ea trebuie luată într-un anumit context și contează foarte mult și de cât de pozitivi sau negativi sunteți, căci pentru cei care sunt superstițioși și care cred cu tărie că o zi de 13 le va purta ghinion, atunci este posibil să-și influenteze destinul acelei zile spre unul mai puțin norocos.

Simbolistica din jurul numărului 13 se rezumă în mare parte la superstiţii şi frici care s-au fondat pe seama semnificaţiilor acestui număr. Tuturor ne este frică de ce s-ar putea întâmpla într-o zi de 13, sau mai bine zis, cu toţii sărim să punem pe seama acestui număr tot ceea ce nu merge bine în acea zi. Bizaritatea acestui fenomen vine din partea persoanelor care susţin totuşi că acest număr este norocos şi că nu le poartă sub nici o formă ghinion, din contră. 


Care sunt de fapt semnificaţiile numărului 13?

Teama faţă de întâmplările care ar putea avea loc într-o zi de 13 se pare că provin din cultura kabballa, unde litera “mem”, a 13-a literă din alfabetul ebraic, este conceptul care închide orizontul vieţii şi al aşteptărilor umane în general.  Oamenii au preluat acest număr ca fiind o “literă a morţii” şi au început să îi atribuie tot felul de superstiţii.

Un alt domeniu în care cifra 13 apare înconjurată de energii negative este în tarot unde a 13-a Arcana Majoră reprezintă cartea Morţii şi în ciuda faptului că aici, cartea nu poartă semnificaţiile morţii, ci mai degrabă ale schimbării de direcţie, ale transformării şi ale metamorfozei, oamenii sunt înfricoşaţi atunci când ea le apare în pasienţe.

În ceea ce priveşte numerologia, în acest câmp spiritual, numărul 13 este un număr care indică anumite etape şi probe de trecut sau chiar datorii karmice. Cei care sunt puternic influenţaţi de acest număr şi care simt că li se întâmplă mereu ceva rău într-o zi de 13, de fapt, este foarte posibil ca asta să însemne că ei au anumite lucruri de rezolvat, aici în această viaţă şi că sunt anumite datorii karmice pe care spiritul lor le-a adunat în timpul reîntrupărilor. Dat fiind că cifra 1 reprezintă individul prim, respectiv atitudinea de bază a acestuia şi 3 numărul datoriilor karmice, este lesne de înţeles cum ne poate afecta acest număr 13, prin constrângerea lui faţă de datoriile pe care le avem de îndeplinit în această viaţă.

 În acelaşi timp, numărul 13, pentru cei născuţi în această zi, s-a dovedit că aduce noroc şi bunăstare sau că cel puţin nu se tem de el. Nici nu ar fi indicat să există o asemenea teamă faţă de ziua de naştere, mai ales că aceşti oameni sunt conştienţi de unicitatea fiinţei lor. Au o atitudine pozitivă, lucrează cu sârg la proiectele lor şi au o dorinţă de a se afirma imbatabilă. Specificul pe care acest număr îl aduce asupra persoanelor născute într-o zi de 13 este tocmai această şansă a sorţii să te naşti sub  auspiciile unui număr plin de semnificaţii. Pentru ei numărul 13 reprezintă acele obstacole pe care ştiu că trebuie neapărat să le treacă pentru a obţine ceea ce vor şi mai presus de toate, reprezintă lupta împotriva lenei şi a lipsei de randament. În Zenivers nu trebuie să ne temem de nimic, doar să ne menţinem curioşi şi deschişi la minte.



Evenimente de-a lungul timpului…

  • 1781: Astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta Georgium Sidus, cunoscută ulterior sub denumirea de Uranus.

În noaptea de 13 martie, pe când căuta stele duble, nebuloase şi galaxii, William Herschel a găsit un nou astru. Privită la puteri mari, steaua apărea ca un disc, nu ca un punct. Herschel era convins că a descoperit o cometă, despre care ştia că uneori au aspect de disc planetar. După câteva seri, a privit din nou spre noul obiect ceresc şi a observat că s-a mişcat printre stelele fixe.


În vara lui 1781, s-a calculat orbita obiectului şi s-a ajuns la concluzia că ar putea fi o planetă ce se roteşte în jurul Soarelui la o distanţă de 3 miliarde de km.

Iniţial, astronomul englez a botezat astrul „Georgium Sidus”, numele regelui Angliei de atunci, George al III-lea. Denumirea i-a nemulţumit pe ceilalţi astronomi europeni, dar, chiar şi în aceste condiţii, planeta a fost numită în Anglia la fel până în 1850. Apoi, astronomul Johann Ebert Bode a venit cu ideea ca planeta să primească numele tatălui lui Saturn, fiind următoarea planetă ca depărtare dupa aceasta.



Astfel, planeta a primit numele sub care este cunoascută azi: Uranus, o planetă gazoasă de patru ori mai mare ca Terra, ce se află la o distanţă medie de 2,8 miliarde de km depărtare de Soare.

O rotaţie completă în jurul Soarelui se face în 84 de ani pământeni, dar se învârte în jurul axei proprii odată la 17,24 ore.

Un fapt interesant este că axa de rotaţie a planetei este înclinată cu 98 de grade. Practic, Uranus se rostogoleşte pe orbită din cauză că planeta s-a ciocnit cu un corp mare, care l-a răsturnat.
 
  • 1900: S-a născut Giorgos Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)


Giorgos Seferis (n. 13 martie 1900, Urla, lângă Smyrna, azi în Turcia; d. 20 septembrie 1971) a fost un poet grec contemporan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963.
Debutul editorial cu placheta Strofi(Cotitura), are loc în 1931. A scris relativ puțin, dar versurile sale au fost bine primite pentru mesajul lor antifascist, de fapt Seferis a reluat ideile umanismului clasic grecesc și le-a recontextualizat, pentru a le adapta la contextul socio-istoric al secolului XX. A fost distins cu premiul Palamas în 1947 și cu un prestigios premiu englezesc, Foyle, acordat pentru prima oară unui poet străin.
Motivația Juriului Nobel
"pentru eminenta sa operă lirică, inspirată de o profundă dragoste pentru lumea elenică a culturii"



Oriunde mă duc, port Grecia în mine ca pe o rană.”  
(Giorgos Seferis)


  • 1907:  S-a născut Mircea Eliade istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. 


 Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.
Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Citate


* Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.
* Fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.
* După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.
* A trăi cu ziarele înseamnă a te imbeciliza.
* Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o osândă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm sau citim din profesiune. Mă gândesc însă că lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti.
* Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
* Nu-ţi dai seama ce copleşitor lucru e să simţi câteodată că timpul ţi-a luat-o înainte, că n-ai făcut anumite lucruri esenţiale la vremea lor şi că ai să te trezeşti într-o bună zi singur, îmbătrânit, incapabil de a mai repara ceva.
* Sunt epoci în care nu poţi înainta decât mergând contra curentului.
* Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta.
* Omul se naşte şi moare în singurătate absolută, dar această singurătate e populată de vise, de himere şi de iluzii.
* Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată.
* Cultura este singurul mijloc de afirmare, şi în faţa omenirii de astăzi, şi în faţa istoriei de mâine.
* Dacă există o fericire pe pământ, apoi aceasta este prietenia.
* Cărţile ne obligă să ne petrecem timpul într-o manieră inteligentă.
* Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.

  • 1934: S-a născut, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul „The little hen”, la 09.06.1934.


În anul 1943, Donald a devenit cu adevărat un star şi a primit Premiul Oscar pentru rolul din „The Fuerhrer’s Face”.





  • 1936: A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip, de George Enescu.


Un asemenea subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine“, spunea Enescu după finalizarea operei la care a muncit timp de un deceniu (1920-1931). 
„Oedip mi-a stăpânit gândurile timp de un sfert de veac pentru a decodifica, nu doar mecanismele subtile ale Destinului universal, ci şi pe acelea ale propriului Destin. Resortul meu, drama mea sunt cuprinse în cele două silabe, a căror celebritate se datorează lui Sofocle: Oedip. Am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu“.


  • 1948: Au fost inaugurate uzinele Honda, punându-se bazele Honda Motor Co.


 – care în scurt timp va cunoaște și succesul ca urmare a producției de biciclete motorizate.

În anii ’50 Honda devine leader  mondial în industria de motociclete.

Honda Motor Company, compania pe care a înființat-o în 1948, mai întâi ca și producător de motociclete, iar din 1963 și de automobile, este departe de a fi un colos de rangul General Motors, Ford sau Toyota, și totuși rămâne cea mai inovatoare companie constructor de automobile si motociclete din lume. Și aceasta doar pentru că Soichiro Honda a avut puterea de a visa.

Să aveți o zi frumoasă! 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!