16 Aprilie

Este a 106-a zi a anului. 
Au mai rămas 259 de zile până la sfârșitul anului. 
Soarele răsare la 06 h 31 m și apune la 20 h 01 m 

Citatul zilei

”Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.” (Charlie Chaplin)

Ziua Mondială a Circului

În data de 16 Aprilie, 34 de ţări din lume sărbătoresc Ziua Mondială a Circului. Pentru artiştii din lumea întreagă, dar şi pentru iubitorii artei circului de toate vârstele este un eveniment care trebuie sărbătorit aşa cum se cuvine – cu spectacole, cu multe aplauze şi multă, multă bucurie.

Ziua Spanacului

Astăzi, americanii sărbătoresc Ziua Spanacului. În fiecare an, orașul Alma din Statele Unite devine capitala mondială a spanacului, simbolul manifestărilor fiind celebrul personaj de desene animate Popey Marinarul.

De 30 ani, ei sărbătoresc această legumă plină de vitamine.

Și pentru că fără spectacol nici un festival nu poate exista, cei de aici s-au gândit să organizeze un concurs pe două secțiuni: dans și muzica, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani. Pentru că spanacul este cel care dă putere și forță, în cadrul acestui festival mai are loc și un turneu de baschet.

Ziua Mondială a Vocii

„Ziua Mondială a Vocii” este sărbătorită în întreaga lume pe data de 16 aprilie, sub numele “World Voice Day”, cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor vocale, dar și pentru a conștientiza importanța vocii umane în activitatea socio-profesională. 

Inițiativa acestei celebrări a fost luată în 1999, în Brazilia, la început sub denumirea de Ziua Națională a Vocii,  cu scopul de a atrage atenţia asupra creşterii incidenţei cancerului de laringe. 

Iniţiativa s-a răspândit rapid, pentru ca în 2013 data de 16 aprilie să fie declarată oficial drept Ziua Mondială a Vocii.

 În România a fost marcată pentru prima dată în 2013 la Cluj, iar în București începând cu anul 2014.

Danemarca: Sărbătoare națională

Danemarca, oficial Regatul Danemarcei, este un stat suveran din Europa de Nord, având și două țări de peste mări, care fac parte integrantă din regat: Insulele Feroe în Atlanticul de Nord și Groenlanda în America de Nord. Aniversarea Reginei - 16 aprilie (1940) - este considerată Zi națională, Danemarca sărbătorind, totodată, ziua Constituției la 5 iunie (1849).

Danemarca propriu-zisă este cea mai de sud dintre țările nordice, aflată la sud-vest de Suedia și la sud de Norvegia, învecinându-se, totodată, la sud cu Germania. Țara constă dintr-o peninsulă mare, Iutlanda, și mai multe insule, dintre care cele mai mari sunt Zealand, Funen, Lolland, Falster și Bornholm, precum și sute de insulițe denumite în general "Arhipelagul Danez". Principalele orașe: Copenhaga (capitala), Aalborg, Aarhus, Odense.

Suprafața peninsulară a țării este de 43.094 de kmp. Din sec. XIV, Regatului Danemarcei îi aparțin Insulele Feroe, 1.400 kmp, și Groenlanda, 2.175.600 kmp, teritorii cu largă autonomie administrativă. Țara este împărțită în 14 județe (amt), care conțin 275 municipalități (kommune). Două unități administrative au statut dual (municipalitate și județ), Copenhaga și Frederiksberg, care au legi proprii de organizare și funcționare, formând nucleul zonei metropolitane.

Populația este de peste 5,5 milioane de locuitori, iar limba oficială este daneza, ce este strâns înrudită cu suedeza și norvegiana, cu care împărtășește strânse legături istorice și culturale. Religie: evanghelici luterani (95%), romano-catolici, protestanți (3%). Moneda națională este Coroana daneză (DKK).

Relieful este unul de șes, cu altitudini mici; altitudinea medie este de 31 m peste nivelul mării. Din punct de vedere fitogeografic, Regatul Danemarcei (incluzând Groenlanda și Insulele Feroe) aparține Regatului Boreal și se împarte între provinciile Arctică, Atlantic-Europeană și Central-Europeană a regiunii Circumboreale.

Teritoriul Danemarcei se poate împărți în două ecoregiuni: pădurile de amestec atlantice și pădurile de amestec baltice. Insulele Feroe sunt acoperite de pășunile boreale feroeze, iar Groenlanda găzduiește ecoregiunile tundrei arctice superioare și inferioare Kalaallit Nunaat. Danemarca are o climă temperată, caracterizată prin ierni blânde, cu temperaturi medii în ianuarie și februarie de 0 °C și veri răcoroase, temperatura medie în august fiind de 15,7 °C. Din cauza poziției nordice a Danemarcei, cantitatea de lumină solară suferă mari variații de la anotimp la anotimp. Zilele de iarnă sunt scurte, iar cele de vară sunt foarte lungi.

Regatul Danemarcei este o monarhie constituțională organizată sub forma unei democrații parlamentare, cu sediul guvernului în capitala Copenhaga. Regatul este stat unitar, puterile de a-și gestiona propriile afaceri interne fiind delegate de guvernul central Groenlandei și Insulelor Feroe. Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.

Șeful statului este Regina Margareta a II-a (din 1972). Puterea executivă aparține Reginei, care încredințează Guvernului exercitarea efectivă a acesteia. Prim-ministrul țării este Helle Thorning-Schmidt (din 3 octombrie 2011).

Evenimente de-a lungul timpului…

• 73: Fortăreața evreilor Masada este cucerită de romani după un îndelungat asediu.

Cei circa 970 de iudei din Masada au preferat să se omoare, după un îndelungat asediu (între anii 70-73 d.C.), pentru a nu cădea în mâinile luptătorilor romani, care i-ar fi luat în robie. Deoarece sinuciderea era interzisă de religia lor, au fost tras la sorți câțiva bărbați care să-i omoare pe toți ceilalți asediați; după aceasta ultimii rămași s-au omorât ei între ei. Totuși, două femei și cinci copii s-au ascuns, nu au fost omorâți, și au putut povesti mai târziu cele întâmplate.

Rezistența împotriva unor forțe militare mult superioare și moartea asediaților constituie până azi un simbol al dorinței de libertate a iudaicilor. Curajul lor a fost admirat chiar și de către romani.

Masada (în ebraică = „fortăreaţă de piatră“) este o cetate situată pe un platou montan izolat de pe coasta vestică a Mării Moarte. A fost locuită în ultimii 3 000 de ani, iar în secolul II î.Hr., pe vîrful său plat s-a construit un castel care se înălţa la 470 de metri deasupra Mării Moarte. În anul 73 d. Hr., această fortăreaţă a reprezentat ultimul bastion al zeloţilor şi esenienilor evrei în lupta lor împotriva Romei.

Castelul fusese mărit de Irod, regele iudeilor, în anii 30–36 d.Hr., pentru a deveni cea mai mare cetate din ţară. Motivul acestor modificări era ameninţarea permanentă a Romei. Cleopatra, regina Egiptului, insistase pe lângă generalul roman Marc Antoniu pentru detronarea lui Irod, iar în anul 72 d.Hr. (când Irod murise deja), Legiunea a Zecea, împreunã cu alte trupe suplimentare au început asediul Masadei. Garnizoana de apărare a fortăreţei avea suficiente alimente, astfel încît, în loc să-i înfometeze, romanii au construit o rampă din piatră, lemn şi nisip pe o latură a cetăţii, pe această rampă au ridicat un turn şi de acolo au atacat necontenit bastionul. În acelaşi timp, au început să lovească zidurile cetăţii cu un berbece.

La data de 16 aprilie a anului 73 d.Hr. a fost cucerită de romani, după un îndelungat asediu, fortăreața  Masada, ultimul bastion al evreilor în lupta lor împotriva Romei. Această cetate, ce avea o poziție strategică însemnată, se găsea pe o colină situată la marginea de răsărit a pustiului Iudeei, pe malul vestic al Mării Moarte, ea fiind locuită de evrei de aproape o mie de ani, fiind extinsă și întărită în timpul domniei regelui iudeu Irod cel Mare. În anul 72 d.Hr. generalul roman Marc Antoniu a început asediul Masadei, dar întrucât garnizoana de apărare a fortăreţei avea suficiente provizii ca să reziste, romanii au construit o rampă din piatră, lemn şi nisip pe o latură a cetăţii și de pe această rampă au atacat necontenit fortăreața. După aproape doi ani de asediu, cei din fortăreaţă şi-au dat seama că nu mai au nici o speranţă şi au hotărât că este mai bine să se sinucidă decât să cadă în mâinile romanilor care, cu siguranţă, i-ar fi ucis. Se aflau acolo 960 de bărbaţi, femei şi copii. Au fost traşi la sorţi primii care aveau să moară, precum şi călăii acestora. La sfârşit, când aproape toţi muriseră, supravieţuitorii au tras la sorţi zece oameni care să-i omoare pe cei rămaşi. Astfel, fiecare victimă s-a întins la pământ, îmbrăţişându-şi familia deja moartă şi şi-a oferit gâtul pentru a-i fi tăiat. În final a mai rămas un singur om care, după ce s-a asigurat că toată lumea murise, şi-a înfipt sabia în corp, căzând alături de familia sa. Totuși, două femei și cinci copii care se ascunseseră într-un rezervor de apă au supravieţuit acestei sinucideri în masă și au putut povesti mai târziu cele întâmplate. Rezistența evreilor împotriva unor forțe militare mult superioare și moartea asediaților constituie până azi un simbol al dorinței de libertate al evreilor al căror curaj a fost admirat chiar și de către romani.

Masada, fortareata de la Marea Moarta

• 1780: Este fondată Universitatea din Munster, în Renania de Nord-Westphalia, Germania.

Universitatea își are rădăcinile în Jesuitenkolleg Münster, fondat în 1588. Dar Universitatea modernă din Münster a fost înființată în 1780,având inițial patru facultăți: Drept, Sănătate Știință (Medicină), filosofie și teologie.

Ceremonia de constituire a fost realizată de Franz von Fürstenberg Freiherr. Numele său actual a fost stabilit de către împăratul Wilhelm al II-lea în 1907.

• 1844: S-a născut Anatole France, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)

Anatole France (n. 16 aprilie 1844, Paris - d. 12 octombrie 1924, Tours) este numele de scriitor al autorului francez Jacques Anatole François Thibault, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921.

Motivația Juriului Nobel

„ca o recunoaștere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin noblețea stilului, o adâncă simpatie față de oameni, grație și un autentic temperament galic”.

Jacques Anatole François Thibault s-a născut la 16 aprilie 1844, la Paris ca fiu al unui librar erudit, care-l inițiază în meseria sa îndreptându-l totodată către studii umaniste. Devine absolvent al Colegiului Stanislas din Paris, perioadă în care colaborează la Bulletin du bouquiniste și la Le Chasseur bibliographe.

Autor de poeme de dragoste inspirate de iubirea sa nefericită pentru actrița Élise Devoyod, (1885, îl cunoaște pe editorul Lemerre, adevărat mecena al poeților parizieni. Devine lector la editura acestuia (1869).

Este mobilizat în garda națională (1870). Sub diferite pseudonime, publică versuri, articole, pastișe. Își face debutul editorial cu eseul Alfred de Vigny (1868). Sub semnătura Anatole France, publică la Lemerre volumul de poezii Poèmes dorés (Poeme aurite)în anul 1873.

Înlătură din culegerea de versuri Le Parnasse contemporain publicată de editura Lemerre în 1875, poeziile lui Verlaine, Mallarmé, Charles Cros. Devine bibliotecar la Senat (1876).

Apare primul său roman Le Crime de Sylvestre Bonnard (Crima lui Sylvestre Bonnard) (1881), premiat de Academia franceză. Începe să frecventeze saloanele doamnelor de Loynes și Arman de Caillavet (1883). În același an are loc întâlnirea sa cu Renan.

Este reprezentată piesa Noces corinthiennes (Nunta din Corint) în anul 1884. Devine director al revistei Les Lettres et les Arts (1885) și cronicar al revistei Le Temps (1887), calitate în care va face elogiul lui Zola (1892). În 1890, își dă demisia din postul de bibliotecar la Senat. Este anul când are loc întâlnirea sa cu Charles Maurras și când publică romanul Thaïs. Călătorește , împreună cu doamna de Caillavet, în Italia (1893), divorțând de Marie-Valérie Guérin de Sauville, cu care se căsătorise în 1877. Apare Le Lys rouge (Crinul roșu, 1894).

Anatole France este ales membru al Academiei franceze. Este o perioadă în care scriitorul călătorește mult în Italia, Belgia, Olanda, Germania, Grecia (1895, 1896, 1898).

” Educaţia nu înseamnă cât de mult ai reţinut, şi nici măcar cât de multe cunoşti. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii.” (Anatole France)

• 1879: S-a născut scriitorul Gala Galaction

Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, Teleorman – d. 8 martie 1961, București) a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română.

S-a născut în familia unui țăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este hirotonit preot și, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chișinău. În perioada interbelică desfășoară o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele ”Cronica” și ”Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

Face liceul Sfîntul Sava din București și este coleg cu Tudor Arghezi. Urmează Facultatea de litere și filosofie apoi Facultatea de teologie și dă doctoratul în teologie. A fost defensor al episcopiei Olteniei și a Curții de Argeș. A fost membru al Academiei Române (1947).

Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rîmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici. Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost restituit și publicat postum.

După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România în 1947, deputat în Marea Adunare Națională și primește Ordinul Muncii, clasa întîi în 1954.

A călătorit în Țara Sfîntă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt. După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat.

În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile cînd omenirea a fost pusă greu la încercare.

La Mangalia și Rosiorii de Vede, cîte o școală îi poartă numele.

Deși a continuat să scrie pînă după al doilea război mondial, Galaction aparține, ca scriitor, epocii dinaintea primului. Piesele de rezistență ale operei sale, cele care-i asigură și-i definesc locul în literatura română, sunt nuvelele și povestirile scrise în intervalul 1902-1910, publicate în rev. Literatura și arta română (1902, Moara lui Califar), Linia dreaptă (1904), Revista idealistă (1907, Copca radvanului).

Jurnalul scriitorului Galaction are valoare literara prin trăsăturile inedite cu care adîncește portretul moral și psihologic al omului Galaction, iar această nouă întelegere a autorului deschide dintr-o dată și o nouă, nebănuită falie înspre profunzimile operei, într-acolo unde mocnește ascuns, dar iradiant, nucleul ei generator și întegrator.

• 1889: S-a născut Sir Charles Spencer Chaplin, actor, regizor şi producător de film englez, considerat unul dintre geniile cinematografiei, personalitate de primă mărime a secolului al XX-lea.

Creator al celebrului Charlot, personaj comic şi în acelaşi timp tragic, simbol al omului simplu în luptă cu viaţa. În 1971 a fost laureat cu Premiul Oscar pentru întreaga activitate. A realizat 79 de filme de scurt metraj şi lung metraj, printre care: Goana după aur (1925), Luminile oraşului (1930), Dictatorul (1940), Un rege la New York (1957) etc.

Charlie Chaplin este unul dintre cele mai mari staruri ale primelor zile ale Hollywood-ului. Acesta a trăit o viață incredibil de interesantă atât pe platourile de filmare cât și în spatele camerelor de filmat. 

Iată 10 lucruri pe care poate nu le știai despre Charlie Chaplin:

1.Chaplin, împreună cu mama sa și rudele sale, au fost trimiși în înfricoșătorul atelier victorian când el avea doar 7 ani. După destrămarea căsniciei părinților săi, mama lui Charlie a luptat pentru a-și tine familia departe de sărăcie, dar fără nici un ajutor din partea tatălui său. Părinții erau despărțiți de copiii lor la intrare și din acel moment trăiau vieți total separate. Copiii familiei Chaplin au fost trimiși la o școală sărăcăcioasă într-o altă parte a Londrei câteva săptămâni mai târziu, iar decurs de 2 luni, mama lui a suferit o cădere nervoasă și a fost internată într-un sanatoriu.

2.Începuturile extrem de sărăcăcioase ale lui Charlie Chaplin fac din povestea sa, drumul de la mizerie la bogăţie, cea mai rapidă ascensiune din istoria Hollywood-ului. Și-a început viața ca un copil fără adăpost, muncitor la atelier și neavând un ban în buzunar  și a ajuns să aibă o avere de mai multe milioane de dolari.

3.Când a urcat prima dată pe o scenă, avea doar 10 ani și făcea parte dintr-un grup de dansatori în saboți numit Eight Lancashire Lads(Opt Flăcăi din Lancashire).

4.În anul 1914, Chaplin a început să își regizeze filmele, timp în care acesta realiza câte un film de scurt-metraj în fiecare săptămână pentru Keystone.

5.Până în anul 1915 apăruse în numeroase lung-metraje și devenise primul idol al cinematografiei la nivel global. A avut o linie de obiecte personalizate, a apărut pe coperțile revistelor, a avut chiar și propriile benzi desenate.

6.În anul 1916, Charlie a semnat un contract cu Corporația Filmului Mut (Mutual Film Corporation) pentru fabuloasa sumă de 670,000 de dolari pe an. Acest lucru l-a făcut unul dintre cei mai bine plătiți oameni din lume. Prin comparație, președintele SUA era plătit cu aproximativ 75,000 de dolari în acea perioadă.

7.Prin prisma noului contract, Chaplin chiar  trebuia să muncească pentru ceea ce câștiga. Se stipula că trebuia să lanseze 2 filme noi în decurs de 4 săptămâni.

8.Chaplin a fost criticat de mass-media britanică pentru că nu a luptat în Primul Război Mondial, dar, în ciuda acestui lucru, a rămas favoritul trupelor armate. S-a înscris pe listele de recrutare din SUA, dar nu a fost chemat la arme  nici de Marea Britanie, nici de America.

9.Pentru a doua oară, s-a căsătorit cu actrița adolescentă, Lita Grey, atunci când au descoperit că era însărcinată. Deoarece ea avea doar 16 ani, la acea vreme (Chaplin avea 35) ar fi putut fi acuzat, conform legii, de viol, așa că s-au căsătorit în secret în Mexic pentru a evita problemele. Aceștia au divorțat după 2 ani, iar ea a iscat un mare scandal acuzându-l de „perversiuni sexuale”.

10.Charlie Chaplin a fost, de asemenea, un muzician și compozitor pasionat, înfocat. Nu avea nici un fel de studii muzicale și nu știa să scrie și să citească partituri, dar a compus muzică pentru multe dintre filmele sale cu ajutorul altor muzicieni și compozitori. Una dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale este piesa „Smile”, care a fost un hit petru Nat King Cole în 1954.   

Născut la Londra în urmă cu 127 de ani, pe 16 aprilie 1889, Charles (Charlie) Spencer Chaplin a fost fiul lui Hannah şi al lui Charles Chaplin. Mama sa, actriţă măruntă, era mai mereu prin spitale, din cauza problemelor psihice, iar tatăl, cântăreţ, şi-a părăsit familia şi a murit din cauza alcoolismului

- Charlie Chaplin debuta cu filmul „Making a Living“ (13 minute). Câteva zile mai târziu apărea şi celebrul său personaj, Vagabondul (The Tramp), odată cu lansarea peliculei „Kid Auto Races at Venice“ (11 minute).

 – A fost nevoit să abandoneze şcoala şi a început să joace în spectacole de vodevil de la vârsta de zece ani.

– În anii ’20, era cel mai cunoscut om din lume.

– În 1916, la doi ani de la debutul în film, câştiga 10.000 de dolari pe săptămâna, devenind cel mai bine plătit actor din lume, la vremea respectivă.

 – Printre admiratorii săi celebri s-au numărat George Bernard Shaw, Marcel Proust, Sigmund Freud şi Albert Einstein, iar generaţia beatnicilor l-a considerat un idol.

– Răutăcioşii spuneau despre el că este „un pericol pentru minore“. Poate şi pentru faptul că a avut patru neveste. Astfel, la 29 de ani s-a căsătorit pentru prima oară. Soţia sa, Mildred Harris, avea… 16 ani; la 35 de ani s-a căsătorit din nou. Soţia sa, Lita Grey, avea doar… 16 ani; la 54 de ani, a patra soţie (sărim peste bătrânica Paulette Goddard, 25 de ani), Oona O’Neill – fiica dramaturgului Eugene O’Neill – avea 18 ani. Oona i-a dăruit 8 copii.

– Din cauza suspiciunilor care planau asupra sa, în legătură cu simpatiile comuniste, J. Edgar Hoover, directorul FBI, i-a întocmit un dosar de peste 2.000 de pagini. – În 1952, după ce i-a fost revocată permisiunea de a intra în SUA, s-a stabilit, împreună cu ultima sa soţie şi copiii în Elveţia. A revenit în SUA 20 de ani mai târziu, pentru a-şi ridica Oscarul onorific.

 – La doar două luni după ce a murit, trupul său a fost furat din cimitirul elveţian unde fusese îngropat, iar hoţii i-au cerut văduvei o răscumpărare de 600.000 de dolari.

Charlie Chaplin – În ziua în care m-am iubit cu adevărat

Iată ce scria marele artist, la aniversarea sa de 70 de ani.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

„Voi, oamenii, aveți puterea să faceți această viață liberă și frumoasă!”

„Oriunde te-ai afla, ridică-ţi privirea!

Norii se împrăştie! Soarele răzbate!

Ieşim din întuneric şi intrăm în lumină!

Intrăm într-o lume nouă, o lume mai bună, unde oamenii vor fi deasupra urii, a lăcomiei şi a violenţei.

Ridică-ţi privirea!

Sufletul omului are aripi şi în cele din urmă, începe să zboare.

Zboară spre curcubeu, spre speranţă, spre viitor, viitorul glorios care îţi aparţine ţie, mie, nouă tuturor!”

Citate

* Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi în jos.

* Gândim prea mult şi simţim prea puţin.

* Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg.

* Viaţa ar putea fi minunată dacă oamenii te-ar lăsa în pace.

* Trebuie să crezi în tine. Aceasta este cheia succesului.

* La răscruce de viaţă nu există indicatoare.

* Rămân un clovn, nimic mai mult. Asta mă face sa fiu mult superior unui politician.

* O zi în care nu ai râs este o zi pierdută.

• 1896: S-a născut Tristan Tzara, scriitor român, unul dintre inițiatorii dadaismului (d. 1963)

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești - d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.

În 1912, pe când era încă în liceu, publică Revista „Simbolul” împreună cu Marcel Iancu și Ion Vinea, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonski și ajutorul lui Iosif Iser. În această perioadă semnează cu pseudonimul S. Samyro, pe care îl va schimba mai târziu în Tristan Ruia și în final Tristan Tzara. În realitate numele de „Tristan” nu e ales pentru rezonanța particulară pe care o are numele în română sau ca omagiu către opera lui Wagner - o referință importantă pentru simboliștii care l-au influențat puternic pe tânărul poet, ci, după cum spunea Colomba Voronca (soția lui Ilarie Voronca și sora lui Claude Sernet) datorită faptului că exprima starea de spirit a tânărului poet „trist în țară” (sursa: Heinrich Stiehler în „Tristan Tzara zwischen Peripherie und Zentrum”).

Mișcarea dadaistă își are originea în orașul elvețian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 și curând se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale „happening-urile” de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mișcare Dada, care nu e o invenție exclusivă a lui Tzara, dar „nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare și diplomația lui” (parafrază după R. Huelsenbeck).

În 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Mulți critici consideră totuși că perioada cu adevărat inovativă a mișcării încetează odată cu acest „transfer”. Fiind la Paris s-a angajat în activități tumultuoase cu André Breton, Philippe Soupault și Louis Aragon pentru a șoca publicul și a dezintegra structurile limbii.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: Sept manifestes Dada (1924; Șapte manifeste Dada).

În 1924 o întâlnește pe artista modernistă suedeză Greta Knutson (1899-1983). Se vor căsători în anul următor, în 8 august 1925, și vor avea un fiu, Christophe, născut în 15 martie 1927. Vor locui într-o casă construită din banii familiei Gretei, pe Montmartre, până în 1937 când cei doi se vor despărți. Separarea se va oficializa însă abia în 25 octombrie 1942.

În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism și distrugere, intră în activitățile mai constructive ale Suprarealismului. Și-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul și a intrat în Rezistența Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetățean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva reprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică.

Aventurile lui politice îl vor apropia de ființele umane și gradat se va transforma într-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă și uimirea datorată tragediilor zilnice ale condiției umane.

Lucrările sale de maturitate încep cu L'Homme approximatif (1931; Omul aproximativ) și continuă cu Parler seul (1950; Vorbind singur) și La Face intérieure (1953; Fața interioară). În acestea, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt înlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj.

A murit la Paris și a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moinești există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.

• 1938: Au fost arestați și condamnați la închisoare mai mulți conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu.

Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 la Iași – d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”). Legionarii i-au atribuit lui Zelea Codreanu titlul de Căpitanul, acesta având controlul absolut al organizației până la moartea sa, în timpul detenției.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huși, cu numele Corneliu Zieliński. În anul 1902 tatăl său, Ion Zieliński și-a romanizat numele în Zelea Codreanu. Mama sa, Eliza născută Brauner era de origine germană – bavareză. Corneliu a fost botezat într-o biserică ortodoxă odată cu părinții săi, care s-au convertit și ei, la credința ortodoxă.

Corneliu și tatăl său, Ion Zelea Codreanu, s-au străduit să-și afișeze o origine neaoș-română, reclamându-se a se trage dintr-o veche familie de răzeși și arătând că numele Zelea ar fi provenit de la zale și nu de la Zieliński, care înseamnă în poloneză : Codreanu. A urmat cursurile școlii primare la Iași și Huși, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mănăstirea Dealu. La 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial, fără a fi împlinit vârsta minimă pentru încorporare. Între 1917 și 1918 a urmat cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani. A aderat la Garda Conștiinței Naționale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizației. În 1920 a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina. Admis la facultatea de drept din Iași, a devenit președintele Societății studenților la drept, organizație pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, „Asociația Studenților Creștini”. În semn de protest față de decizia rectoratului universității de a începe anul școlar fără tradiționala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în interiorul instituției. Din cauza acestei acțiuni a fost exmatriculat. A plecat în Germania, unde a studiat timp de câteva luni la Berlin și Jena. În timpul șederii în Germania a participat la mitinguri organizate de Hitler și s-a lăsat cucerit de doctrina hitleristă. Codreanu a fost impresionat mai ales de unitățile paramilitare naziste Sturmabteilung – SA care, prin acțiunile lor din anii ’20, violente și contrare legii, erau folosite ca instrument de convingere a oponenților mișcării naziste aflată în plină ascensiune.

 În iunie 1925, Codreanu s-a căsătorit cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu. Sub auspiciile unor colaboratori și simpatizanți ca A. C. Cuza, generalul Macridescu, George Niculescu și alții, a fost organizat un spectacol-demonstrație politică în care mirii purtau costume naționale albe și pe cap pirostrii cu crucea în creștet și svastică pe frunte.

Cariera politică

Reprimit la studii la Universitatea din Iași ca urmare a intervențiilor profesorului A. C. Cuza, prieten al familiei și totodată protectorul și mentorul său spiritual, Codreanu se reîntoarce în țară și își reia studiile pentru o perioadă de timp scurtă. În acest răstimp participă la demonstrațiile studențești care cereau limitarea numărului evreilor în învățământul superior („numerus clausus”).

În 1923 fondează împreună cu A. C. Cuza Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), partid antidemocrat și antisemit. În 1924, în urma unei altercații este implicat într-un proces la care, în sala de judecată, în fața instanței, îl împușcă pe prefectul de poliție Manciu, care il agresase la rândul său anterior, dar este achitat pe motiv că acționase în legitimă apărare. Este vorba de primul dintr-o serie de asasinate politice (crima politică anterioară din România modernă a fost asasinarea lui Barbu Catargiu în 1863). „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră” acuză Neagu Djuvara.

Din cauza unor disensiuni apărute în L.A.N.C., Codreanu se desprinde de mișcare și, împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață și Radu Mironovici, fondează mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”. În anii următori, au loc o serie de manifestații ample împotriva „corupției parlamentare, a evreilor și a comunismului”.

Cucerit de manifestațiile teatrale, de paradă, de care se folosea propaganda nazistă în Germania, Codreanu, pentru a-i atrage pe țărani la ideologia sa și pentru a le obține voturile, vizitează satele îmbrăcat în costum național și călare pe un cal alb. În 1931 este ales în parlament deputat de Neamț, obținând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în județul Tutova, cu 5.600 de voturi. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. – C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele “cămășile negre” fasciste-italiene și “cămășile brune” ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat – în viziunea codrenistă – de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor… „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer…” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari)) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.

Violențe

În 1933, Codreanu întemeiază – ca expresie politică a Mișcării Legionare – partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), cu o platformă-program atât de violent fascistă, antisemită și antioccidentală, încât prim-ministrul liberal I. G. Duca, delegat de Carol al II-lea să organizeze alegerile, îi interzice participarea la alegeri. Duca e asasinat după trei săptămâni de un grup de trei legionari. Stere Ciumetti, secretarul Mișcării Legionare, este asasinat în replică la 29 decembrie, în același an, din ordinul lui Victor Iamandi, ministrul liberal al justiției, corpul său fiind aruncat într-un lac bucureștean. Printre inculpații în procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de Codreanu, au compărut și generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală. Codreanu a fost achitat din nou, instanța considerând că nu era vinovat de crimă, deși el avea teoretic controlul absolut asupra organizației.

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pentru că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”.

Dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. În 1936, un grup de zece legionari, studenți la teologie, pătrunde în spitalul în care era internat și îl împușcă pe Stelescu în patul de spital, după care îi ciopârțesc cadavrul cu topoarele, dansând în jur și murmurând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul de criminali trimis de „Căpitan” ca să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”), iar cei care l-au pedepsit pe I. G. Duca au fost numiți „Nicadori”. Făptașii s-au predat poliției și au fost omorâți la rândul lor, în 1938, odată cu Codreanu.

Procesul și moartea

În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară („ești un necinstit sufletește”), este trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii. Condamnat la șase luni de detenție, în luna mai 1938 este rejudecat și condamnat la zece ani de muncă forțată.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu este omorât (sugrumat), împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de jandarmii care îi transportă pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul are loc în pădurea Tâncăbești, din apropierea capitalei. Motivul oficial invocat a fost încercarea de evadare, dar din mărturiile participanților reiese că asasinarea celor 14 legionari a fost executarea unui ordin dat de Carol al II-lea, fapt care face din acest asasinat o crimă de stat, fenomenul acesta fiind strîns legat în România burgheză a vremii de o tradiție înrădăcinată de brutalitate politică instituțională.

„Suprimarea „Căpitanului” și arestarea principalilor fruntași ai mișcării au dus la dezorganizarea Legiunii și la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima” (Neagu Djuvara). Legiunea s-a scindat în două tabere inamice, „simiștii”, gruparea majoritară condusă de Horia Sima și „codreniștii”, conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl), care l-a acuzat pe Sima de a fi fost spion al lui Moruzov, delapidator (a fondurilor primite de la germani la Viena pentru a organiza o armată legionară/ anti-sovietică), că l-a turnat pe „Căpitan” și i-a trădat „cauza” etc.

Organizații neolegionare actuale, ca Noua Dreaptă și Legea Străbună, care se revendică drept succesoare ale Gărzii de Fier, încearcă să prezinte un Codreanu revizuit, venerabil, român-neaoș, bun creștin, purificat de fascism, antisemitism și crime.

• 1943: Chimistul elvețian Albert Hofmann a descoperit efectele halucinogene ale LSD-ului.

Albert Hofmann (n. 11 ianuarie 1906 - d. 29 aprilie 2008) a fost om de știință elvețian, celebru pentru sintetizarea LSD (acidul lisergic dietilamid).

S-a născut în Baden, Elveția. A studiat chimia la Universitatea din Zürich. În centul interesului său s-a situat chimia plantelor și animalelor, iar mai târziu a coordonat ample cercetări asupra structurii unor substanțe de origine animală, cum ar fi chitina, pentru aceasta din urmă obținând doctoratul. A lucrat la compania Sandoz unde a ajuns director al departamentului de produse naturale.

S-a stins din viață la 102 ani, la una din locuințele sale din Basel, în urma unui atac de cord.

Acidul lisergic dietilamid-25 ( din germană Lysergsäure-diethylamid LSD, de asemenea numit LSD-25) este un drog psihedelic semisintetic, ce aparține familiei de triptamine. Probabil cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, LSD-ul a fost folosit în principal ca un drog recreațional, un enteogen și o unealtă în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelica. Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secară, o ciupercă a grânelor, ce de obicei se regăsește pe secară.

LSD-ul este sensibil la oxigen, lumină ultravioletă și clor, mai ales sub formă lichidă, deși potența sa se poate menține ani de zile, dacă este depozitat la rece, departe de lumină și umezeală. În formă pură, este incolor, inodor și ușor amar. LSD-ul este de cele mai multe ori administrat oral, de obicei pe un substrat precum hârtie sugativa, un cub de zahăr sau gelatină. În forma sa lichidă, poate fi administrat prin injecție intramusculară sau intravenoasă. Doza necesară pentru efecte psihoactive la oameni este intre 25 și 500 µg (micrograme), însă consumat des, se poate ajunge la 1200 µg per doză din pricina toleranței.

Introdus de Laboratoarele Sandoz ca un drog cu diverse întrebuințări psihiatrice, LSD-ul a devenit rapid un agent terapeutic ce oferea multe speranțe. Însă, întrebuințarea medicală excesivă a substanței in societatea vestica la mijlocul secolului 20, a condus la o serie de complicații politice ce s-au terminat cu interdicția substanței atât în folosuri medicale, cât și recreaționale și spirituale. În ciuda acestor lucruri, drogul este și astazi considerat, în anumite cercuri intelectuale, promițător ca substanță medicală. O serie de organizații-inclusiv Fundatia Beckley, MAPS, Institutul de Cercetare Heffter și Fundația Albert Hofmann-există cu scopul de a finanța, încuraja și coordona cercetările în scopuri medicale ale substanței.

Istoric

    * Chimistul elvețian Albert Hofmann sintetizează pentru prima oară această substanță în anul 1938 în cercetările lui privind „cornul secarei” cu scopul extragerii unei substanțe care să stimuleze circulația sanguină. LSD cunoscut și sub denumirea comercială „Delysid” folosită de concernul farmaceutic Sandoz, era un preparat pentru tratamentul bolilor psihice și pentru scopuri de cercetare.

    
* Efectul său halucinogen îl descoperă Hofmann prin întîmplare la data de 16 aprilie 1943 după ce probabil substanța s-a absorbit prin pielea cercetătorului. El repetă acest proces la data de 19 Aprilie 1943 prin administrarea de 250 micrograme LSD corespunzînd azi (ca. 50 µg) LSD stabilind efectul halucinogen puternic. Această dată este sărbătorită de fanii drogului ca „Ziua bicicletei”, deoarece Hofmann în ziua amintită fiind sub acțiunea drogului merge acasă cu bicicleta.

Să aveți o zi frumoasă!