19 Aprilie

Este a 109-a zi a anului. 
Au mai rămas 256 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 26 m și apune la 20 h 05 m.

Citatul zilei

„Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări.” (Charles Darwin, n. 12 februarie 1809 - d. 19 aprilie 1882, naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți)

Ziua Mondială a Fondurilor de Investiții

Istoria fondurilor de investiții începe în secolul XVIII în Amsterdam. În 1774, Abraham van Ketwich, un comerciant din Olanda oferea partenerilor săi de afaceri un portofoliu diversificat de instrumente financiare, special concepute pentru persoanele cu mijloace financiare modeste. Această inițiativă avea și un motto: „Eendragt maakt magt”, adică „unitatea înseamnă putere”. Așa au apărut fondurile de investiții.

Ideea era simplă și foarte asemănătoare cu ceea ce înseamnă în prezent fondurile de investiții. Dispersia riscurilor era asigurată prin diversificarea investițiilor în obligațiuni de stat emise de guvernele altor țări, obligațiuni emise de bănci și obligațiuni ale unor plantații din Indiile de Vest.

Succesul primului fond a condus la lansarea unei noi emisiuni de titluri de participare în 1779. De data aceasta, motto-ul a fost: „Concordia Res Parvae Crescunt”, adică „Prin unire cresc lucrurile mici”. Fondul înființat de Van Ketwich a continuat să existe timp de 114 de ani și s-a închis oficial în 1893.

Acest sistem de atragere a resurselor și dispersie a riscurilor s-a extins și în Marea Britanie și Franța și a ajuns în Statele Unite în 1890, unde a câștigat popularitate și este în plină evoluție și în prezent.

De 250 de ani, cheia succesului investițiilor este diversificarea riscurilor, iar Abraham van Ketwich este considerat părintele fondurilor de investiții. Ziua sa de naștere - 19 Aprilie – a devenit Ziua Mondială a Fondurilor de Investiții.

Reducerea riscurilor

Principiul diverisficării riscurilor este foarte important pentru fondurile de investiții. Prin diversificare, o pierdere dintr-o investiție poate fi compensată de un câștig dintr-o altă investiție. Investițiile în diferite clase de active înseamnă că probabilitatea de a suferi pierderi foarte mari din cauza condițiilor nefavorabile dintr-un anumit sector al economiei este mult mai mică.

Experții Erste Asset Management specializați în administrarea fondurilor urmăresc zilinic evoluțiile tuturor activelor. Astfel, ei pot selecta mult mai bine investițiile profitabile.

Investițiile în fonduri oferă o serie de avantaje:

   *  Poți investi orice sumă. Începe cu doar 100 de lei!

   *  Ai acces la bani oricând. Poți cumpăra și vinde titlurile de participare când vrei.

   *  Fondurile sunt administrate de specialiști cu experiență, deci clienții nu trebuie să ia decizii privind investițiile.

   *  Informațiile sunt simple, astfel încât fiecare client să poată înțelege deciziile administratorilor.

Sfânta Emma, văduva

Emma din Lesum sau Emma din Stiepel (cunoscuta si sub numele de Hemma sau Imma) (cca. 975-980 – 3 decembrie 1038) a fost o contesa venerata ca sfanta pentru faptele ei caritabile.

Nascuta in nobila familie saxona Immedinger, a fost fiica contelui Immed (Imad) din dioceza Utracht si sora lui Meinwerk, episcop de  Paderborn. S-a maritat cu Liudger, fiu al ducelui saxon Hermann Billung si frate al lui Bernard I-ul, duce de Saxonia. Imparatul Otto al III-lea a daruit acestui cuplu, in anul 1001, palatul din Stiepel, in care Sfanta Emma a cladit o biserica dedicata Fecioarei Maria, devenita un popular loc de pelerinaj. Singurul copil din acest mariaj a fost Imad, ajuns episcop de Paderborn in anul 1051.

Dupa moartea timpurie a sotului ei, in Rusia, Sfanta Emma s-a retras la proprietatea ei de la Lesum, sprijind financiar, cu o mare generozitate, catedrala din Bremen. A fost portretizata drept o mare binefacatoare a bisericii, fiind recunoscuta drept intemeietoare a mai multor locasuri de inchinaciune din regiunea Bremenului. O mare iubitoare a celor sarmani, Sfanta Emma si-a dat sufletul in pace, si a fost inmormantata la cimitirul catedralei din Bremen. Se spune ca atunci cand mormantul ei a fost deschis, trupul Sfintei Emma s-a prefacut in tarana, cu exceptia mainii ei drepte, o relicva pastrata la manastirea Sfantului Ludger de la Werden.

Cerealia / Cerialia

Ceres a fost zeita romana a grânelor si recoltelor, identificata adesea cu zeitatea greceasca Demeter. Oamenii ii inchinau sarbatori in diverse locuri, insa marele festival Cerealia, in onoarea ei, avea loc anual la Roma, la templul de pe Colina Aventina, inchinat atat lui Ceres, cat si altor doua divinitati, Liber (zeu al fertilitatii) si Libera (zeita fertilitatii). Acest templu a devenit in timp un loc preferat al plebeilor, oamenii simpli din Roma ce aveau cel mai adesea de suferit din cauza recoltelor sarace.

La inceputuri, Cerealia era celebrata numai de matroanele romane, care, cu cateva zile inainte de 19 aprilie, se abtineau de la vin si alte placeri carnale. De asemeni, oamenii aflati in doliu nu avea voie sa participe la aceste ritualurile prilejuite de Cerealia.

Potrivit unei vechi teorii, ziua pacalelilor de pe 1 aprilie isi are originea in sarbatoarea Cerealia. Intr-o legenda romana se spune ca, atunci cand Proserpine, fiica lui Ceres, a fost rapita in lumea subpamanteana de catre Hades, Ceres a auzit ecourile tipetelor ei si a incercat sa o urmeze ghidandu-se dupa ele. Aceasta urmarire s-a dovedit insa a fi o farsa sau un esec, intrucat ecoul o trimitea in directii gresite. Un festival asemanator, din Grecia antica, era Thesmophoria.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1832: S-a născut José Echegaray, scriitor și inginer spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)

José Echegaray y Eizaguirre (n. 19 aprilie 1832 Madrid - d. 14 septembrie 1916) a fost inginer, dramaturg, matematician și politician spaniol de origine bască, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură spaniolă în 1904.

Motivația Juriului Nobel

"ca recunoaștere a numeroaselor și strălucitelor sale scrieri care, într-o manieră personală și plină de originalitate, au reînviat marile tradiții ale dramei spaniole"

José Echegaray s-a născut la Madrid. Inginer de profesie, după propria sa mărturisire, între activitățile și vocațiile sale, literatura se situează pe locul al doilea, între matematică și politică. Echegaray a fost pe lângă dramaturg și membru al Academiei de Limbă Spaniolă din 1869, profesor de matematici și politician progresist. A fost deputat în Adunarea Constituantă din 1869, ministru al Economiei Naționale după revoluția din 1868, ministru de Finanțe în 1864, creator al Băncii Spaniole și fondator al Partidului Republican Progresist, al cărui manifest din 1880 îl semnează.

Opera sa, foarte inegală ca valoare și foarte abundentă, cuprinde peste 150 de piese reprezentate între 1874, anul debutului său cu El libro talonario, semnat Jorge Hayaseca, și anul 1908. Ea cuprinde trei direcții tematice:

    * drame istorice de tip romantic;

    * drame de inspirație contemporane;

   *  piese de idei, în stilul dramelor ibseniene.

În anul 1917 a publicat un volum de amintiri (Recuerdos).

• 1847: S-a născut Calistrat Hogaș, prozator român.

A debutat, în 1874, cu poezia „Legenda lăcrămioarei” în nr. 5 al ziarului local Corespondenția provincială. La 3 iulie 1882, Calistrat Hogaș a debutat și ca prozator în revista locală Asachi, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”.

În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viața Românească, din nr. 2 (Floricica). În 1912, la editura Viața Românească, s-a început tipărirea primei ediții a volumului Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș. Tentativa nu s-a finalizat din cauza numeroaselor greșeli de tipar care au trecut neobservate corectorului: Calistrat Hogaș însuși.

În 1914 s-a tipărit a doua ediție a cărții Pe drumuri de munte, la aceeași editură. Stocul de carte, pregătit pentru expediție, s-a făcut scrum în timpul unui incendiu care a mistuit tipografia. În 1921 a apărut prima ediție pentru public a cărții Pe drumuri de munte în două volume; cel de-al doilea, În Munții Neamțului, a fost prefațat de Mihail Sadoveanu.

În 1922, lui Calistrat Hogaș, căruia în 1915 îi fusese refuzat premiul Academiei de 5000 lei, Adamachi, i s-a conferit postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu.

• 1854: S-a născut Anghel I. Saligny, academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.

Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, însă ulterior a ajuns la Scoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar în 1875 a revenit în ţară. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud-Tg. Ocna şi Baârlad-Vaslui-Iaşi, a fost şeful Serviciului pentru Construirea Podurilor de Fier şi Antrepozitelor de la Brăila şi Galaţi (1885-1891), şef al lucrărilor podului de peste Dunăre (Feteşti-Cernavodă, 1891-1895), şef al lucrărilor de modernizare a portului Constanţa (1901-1909), director general al Căilor Ferate (1895-1911), director al Direcţiei Generale a Muniţiilor din cadrul Ministerului de Război (1915-1916), ministru al lucrărilor publice (1918-1919), membru corespondent (1892-1897) şi membru titular (1897-1925) al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte şi preşedinte a fost între 1901-1904 şi 1907-1910. Peste tot s-a dovedit a fi un om extraordinar de priceput.

Amprenta lui Saligny asupra modernizării României a fost profunda. La Constanţa, Brăila, Galaţi si Giurgiu, pe Valea Prahovei, pe linia ferată ce strabăte Moldova de la sud spre nord, la Academia Română, la Scoala de Poduri şi Sosele şi mai ales la trecerea peste Dunare în Dobrogea, "opera mare, opera splendida, opera admirabilă... opera de mândrie naţională", cum spunea Ţiţeica în 1925.

Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 și construcția între 1890 – 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovații în construcția de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat ca material de construcție pentru tabliere de poduri. Între anii 1889 și 1909, acesta a condus lucrările de amenajare ale portului Constanța, introducând pentru prima oară în România piloții și radierele din beton armat în construcțiile portuare și proiectând silozurile de cereale și stația de petrol.

La construcţia podului de l Cernavodă, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere, iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani. Inaugurarea oficială a avut loc în 26 septembrie 1895, iar la eveniment au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării. Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod. Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. “Ştiam că va ţine!”, a fost reacţia lui Saligny.

Numele oficial al construcţiei a fost Podul Carol I.  Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se regăseşte la 30 de metri peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. La vremea respectivă, a devenit cel mai lung pod din Europa şi al treilea ca lungime din întreaga lume.

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcţiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a constructiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.

A proiectat liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră (1881 – 1882). A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenții proprii, a construit, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați. Între 1884 – 1889, a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila, dând soluții total originale, printre care: construcția fundațiilor pe straturi de fascine și piloți pentru cheiuri, a bazinelor de legătură cu Dunărea pentru silozuri și folosirea, pentru prima oară în lume, a betonului armat în construcția silozurilor.

Pe baza unor invenții proprii, Anghel Saligny a construit, în premiera mondială, silozurile din beton armat, de la Brăila (1888) și Galați (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 – 1906) obținuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcții (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puțin studiat în acele timpuri. Silozurile proiectate și executate, sub directa îndrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la bază și peste 18 m înălțime). Pereții celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizați, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colțurile de rigidizare și de joncțiune, sudura barelor metalice și mecanizarea la montaj au constituit alte priorități pe plan mondial. În perioada 1884 – 1901, ca șef al Serviciului docuri, și din 1877, ca Șef al Serviciului lucrărilor noi din Direcția Generală a Căilor Ferate Române, a soluționat problema înlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fară culee, pe linia ferată Filiași – Târgu Jiu (1886).

• 1889: Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, a sosit în ţară în calitate de viitor moştenitor al tronului.

A devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României.

Din acest moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de armată.

S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub numele de Ferdinand I, în urma morții unchiului său regele Carol I.

A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”.

• 1909: Eroina poporului francez, Ioana d’Arc, a fost sanctificată de Papa Benedict al XV-lea.

Ioana d'Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză: Jeanne d'Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).

• 1919: Americanul Leslie Irving a executat primul salt cu deschidere întârziată, deschizându-şi paraşuta după 400 metri cădere liberă.

• 1919: Autorităţile franceze au stabilit ziua de muncă la 8 ore.

• 1919: La Bucureşti a apărut revista literară Sburătorul, sub conducerea lui Eugen Lovinescu.

Revista a fost publicată până în mai 1929 şi ulterior din martie 1926 – martie 1927. În cadrul revistei Sburătorul a debutat scriitorul român Ion Barbu.

Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică, apărută la București sub conducerea lui Eugen Lovinescu, în două serii: 19 aprilie 1919 - 7 mai 1921 și martie 1926 - iunie 1927.

Revista își propunea să promoveze scriitorii tineri și o literatură întemeiată pe teoria sincronizării și a împrumuturilor culturale. În jurul ei s-a constituit cenaclul „Sburătorul”, care a funcționat până după moartea lui Lovinescu.

Printre colaboratori se numără George Călinescu, Tudor Vianu, Perpessicius, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Gheorghe Brăescu, Ion Barbu etc.

• 1943: Revolta populației evreiești din ghetoul din Varșovia.

La data de 19 aprilie 1943 a avut loc revolta populației evreiești din ghetoul din Varșovia, această revoltă fiind unul din cele mai tragice momente a celui de-Al Doilea Război Mondial, în care și-au pierdut viața zeci de mii de oameni. În timpul ocupației naziste la Varşovia a existat cel mai mare ghetou evreiesc din Europa, ce a adăpostit în perioada 1940-1943 în jur de 450.000 de evrei, dintre care 300.000 au fost deportaţi și uciși în lagărul de exterminare de la Treblinka, iar frigul foametea și bolile au redus populația ghetoului la aproximativ la 70.000 de persoane la începutul anului 1943. Revolta din lagărul din Varșovia a început în momentul în care seful SS-ului Heinrich Himmler, dă un ordin de demolare a ghetoului, locuitorii acestuia urmând a fi deportați cu toții în lagărul de la Treblinka. Până atunci majoritatea evreilor din ghetou s-au abținut de la o revoltă armată deoarece convingerile religioase le interziceau pornirile războinice. Când încep însă deportările masive în lagărul de exterminare, câteva sute dintre tinerii locuitori ai ghetoului decid să lupte pentru a se apăra. Tinerii ce au pornit revolta știau cât de slabe sunt șansele lor de reușită în fața naziștilor, pentru ca le lipseau armele, hrana și susținerea logistica, dar reușesc să reziste atacurilor doua săptămâni, iar când naziștii reușesc să distrugă refugiul revoluționarilor, aceștia se sinucid în grup. După înăbușirea revoltei au urmat represaliile împotriva tuturor evreilor din ghetou, comandantul german, generalul Jurgen Stroop, a primit ordinul personal al lui Hitler de a face uz de toate mijloacele de distrugere: artilerie, blindate, lansatoare de flăcări, gaz asfixiant, iar aviaţia germană să bombardeze ghetoul. La finalul operațiunii generalul Jurgen Stroop, responsabil cu înăbușirea revoltei, raporta că au fost lichidați 56.065 evrei și că foarte puțini au supraviețuit și au fost trimiși spre camerele de gazare de la lagărul Treblinka, situat la 100 kilometri nord-est de capitala Poloniei, Varșovia.

• 2002: A avut loc o aliniere planetară spectaculoasă: un număr de cinci planete a putut fi observat începând cu această zi şi până la începutul lui iunie, de aceeaşi parte a Soarelui, fenomen ce are loc odată la un secol.

 

Să aveți o zi frumoasă!