21 Aprilie

Este a 111-a zi a anului. 
Au mai rămas 254 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 07 m.
Zodia Taur 21 aprilie — 21 mai.

Citatul zilei

„Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o creează”. (Charlotte Brontë)

Ziua Faunei Protejate

Fauna Romaniei este una dintre cele mai bogate si variate din Europa, continand specii rare sau chiar unice pe continent.

Tara noastra este o tara cu o diversitate biologica ridicata nu numai in ceea ce priveste speciile, dar si a ecosistemelor naturale care reprezinta cam 47% din suprafata totala a tarii.

Aceste lucuri se pot observa si din faptul ca Romania detine cele mai mari populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi din intreaga Europa, cat si zone forestiere si alpine nealterate, adapostite de lantul muntos al Carpatilor.

 Romania numara 963 de arii naturale protejate, care insumeaza peste 7% din suprafata tarii. Din intrega retea nationala de arii protejate, Delta Dunarii se distinge larg, atat ca intindere (580.000 ha), cat si ca nivel al biodiversitatii. Delta Dunarii are mai multe tipuri de statut la nivel european si mondial: statulul de Rezervatie a Biosferei, statut de Sit Ramsar (adica zona umeda de importanta internationala) si statut de Sit al Patrimoniului Mondial Natural si Cultural. Datorita diversitatii habitatelor se gaseste si un nivelul ridicat al diversitatii speciilor de flora si fauna. De aceea pe teritoriul Romaniei sunt identificate cca. 3700 de specii de plante, dintre care 4% il reprezinta speciile endemice.

In ceea ce priveste fauna, sunt identificate un numar de cca. 33792 specii de animale, dintre care 33085 nevertebrate si cca. 707 vertebrate.

Acest lucru face ca Romania sa fie una dintre cele mai bogate tari din punctul de vedere al potentialului peisagistic, fapt ce determina ca turismul, ca ramura, sa fie din ce in ce mai dezvoltat, tara noastra atragand turisiti din ce in ce mai multi in fiecare an.

Ziua Internațională a Astronomiei

Ziua Internaţională a Astronomiei este o zi dedicată popularizării astronomiei, care a luat naştere în anul 1973 în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a arăta tuturor trecătorilor spectacolul cerului. Mişcarea a prins amploare şi a ajuns să fie o sărbătoare internaţională.

Ziua Internațională a Astronomiei este sărbătorită pe plan mondial între 15 aprilie și 15 mai. Anul acesta Ziua Internațională a Astronomiei este celebrată începând și continuând în 15 mai.

Ziua Astronomiei se celebrează de două ori anual de obicei într-o zi de sâmbătă aproape de primul pătrar a Lunii: primăvara între mijlocul lui aprilie și mijlocul lui martie iar toamna între mijlocul lui septembrie și mijlocul lui octombrie. În aceste dăți puteți să vă așteptați la prezentări astronomice gen astronomie de stradă peste tot în lume. 

Zilele Astronomiei pentru următorii ani sunt fixate în următoarele date:

An Primăvara / Toamna

2015 25. apr / 19. sep

2016 14. mai / 8. oct

2017 29. apr / 30. sep

2018 21. apr / 13. oct

2019 11. mai / 5. oct

2020 2. mai / 26. sep

2021 15. mai / 9. oct

2022 7. mai / 1. oct

2023 29. apr / 22. sep

2024 18. mai / 12. oct

2025 3. mai / 27. sep

Evenimente de-a lungul timpului…

• 753 î.Hr.: Conform legendelor, a fost construită Roma de către Romulus și Remus, marcând astfel nașterea vechiului Imperiu Roman.

Romulus si Remus, cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia si ai zeului razboiului, Marte, au fost condamnati la moarte din prima zi de viata, de catre fratele bunicului lor, care se temea ca gemenii vor avea pretentii la tron. Servitorul care trebuia sa-i omoare i-a pus intr-un cos si i-a lasat pe malul fluviului Tibru. Copii vor fi ingrijiti de o lupoaica si hraniti de o ciocanitoare sub un smochin, apoi vor fi descoperiti de un pastor care ii va lua acasa si ii va creste. Romulus si Remus au intemeiat mai tarziu orasul Roma pe malurile Tibrului, dar s-au certat, iar Remus a fost omorat de fratele sau, care a devenit primul conducator al cetatii. Romulus l-ar fi ucis pe Remus, potrivit legendei, intr-o disputa asupra locatiei viitorului lor oras, pe care Romulus avea sa-l numeasca dupa numele sau, Roma. Dupa fondarea orasului, Romulus nu doar ca a creat Legiuni romane si Senatul roman, dar a si adus cetateni in noul sau oras prin rapirea femeilor triburilor Sabine vecine, actiune din care a rezultat mixtura sabinelor si romanilor intr-un singur popor. Romulus avea sa devina cel mai mare cuceritor al Romei antice, adaugand mari teritorii si popoare sub dominatia Romei. Dupa moartea sa, a fost deificat ca zeul Quirinus, persoana divina al poporului roman.

Pe 21 aprilie, în anul 753 î.e.n., Romulus punea piatra de temelie a Romei, oraş care de-a lungul istoriei avea să fie capitala unei monarhii, a unei republici şi a unui imperiu.

Ab urbe condita! Astfel a răsunat deasupra celor Şapte Coline, strigătul triumfător în latină care anunţa fondarea Romei în anul 753 înainte de Hristos. Conform miturilor Lumii Antice, Roma a fost întemeiată şi ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 de către doi fraţi gemeni, cu atribute de semizei. Este vorba evident de Romulus şi Remus.

Tot conform legendelor se pare că în decursul unei certe violente între cei doi, ceartp care avea ca obiect locul amplasării viitoarei aşezări, Romulus l-a ucis pe Remus, iar oraşul i-a preluat numele. Nu este singurul mit. Altă legendă ne povesteşte despre o femeie misterioasă pe nume Roma, care a navigat spre Peninsula Italică alături de căpetenia tracă Eneas şi restul supravieţuitorilor căderii cetăţii Troiei.

Din punct de vedere strict istoric şi arheologic, se pare că zona pe care a fost ridicată Roma era locuită încă din secolul unsprezece înainte de Hristos, după cum confirmă urmele unor fortificaţii străvechi de sub Colina Palatină.

Întemeierea Romei- ce este legendă și ce este adevăr

I. Legenda
Povestea începe cu eroul Aeneas, care după ce părăseşte Troia incendiată, după o lungă călătorie pe Marea Mediterană ajunge în Latinium unde se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui Latinus. Aeneas înfiinţează oraşul Lavinium. Fiul lui Aeneas întemeiază oraşul Alba Longa. Aici după domnia a 12 urmaşi ai săi pe tron urcă tatăl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor. Fratele acestuia, Amulius, îl înlătură de pe tron şi pune stăpânire pe putere, iar pe Rheei Silvia o transformă într-o vestală pentru a nu mai emite pretenţii la tron. Frumuseţea fetei îl face pe zeul Marte să se îndrăgostească de ea şi să cadă asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept urmare, iau naştere doi gemeni, Romulus şi Remus, care pentru a nu fi ucişi de Amulius sunt puşi într-un cufăr şi lăsaţi să plutească pe Tibru. Cufărul este purtat de ape până în grota Lupercaliilor la poalele Palatinului. Gemenii crescuţi la început de o lupoaică, mai apoi de păstorul Faustulus, devin doi tineri puternici.
În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc pe meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul Roma. Legenda cunoaşte diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu şi Titus Livius.
Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică la Roma – regalitatea. Este urmat la domnie de 6 regi, primii au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:
Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a purtat o serie de războaie împotriva vecinilor (mai ales împotriva sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A organizat Senatul (cuprindea 100 de membri) şi a împărţit societatea în patres şi curii. S-a asociat la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în mlaştina Caprei. După moarte a fost deificat.
Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.
Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) – a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru acord, cu zile faste şi zile nefaste.
Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.
Tarquinius Priscus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se datorează construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din Senat la 200.
Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă prin care a încadrat în rândurile poporului roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron.
Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii. Se instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au fost Collatinus şi Brutus.
II. Adevărul
Din datele arheologice rezultă că primele aşezări din viitorul oraş Roma au fost construite pe Palatin încă din mileniul al zecelea î.Hr., şi mai târziu s-au ridicat aşezări şi pe dealurile Esquilino şi Quirinale. Vestigiile arheologice au demonstrat că de-a lungul Tibrului, la Ostia, au existat încă de la sfârşitul epocii bronzului (circa 1000 î.Hr.) o serie întreagă de sate, care au ocupat aproape fiecare deal, de-a lungul râului.
Datele tradiţiei istorice corespund în mare măsuri cu datările arheologice care consemnează realizarea unui cimitir comun, la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., pe colina Esquilino ce înlocuieşte locurile de înmormântare aflate până atunci între zonele libere dintre sate. Oraşul s-a format prin sinoicism, contopirea şi unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte coline, şi prin impunerea dominaţiei uneia dintre ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina Palatină (Roma quadrata) s-au unit cu sabinii aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi Quirinale. Oraşul a apărut în urma unei evoluţii lente marcată de războaie.
Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea unui drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare politică, construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor). Însuşi numele oraşului este derivat din etruscul gens ruma (numele unei divinităţi a alăptării, Ruma). Sub conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică dominantă în Latium. Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via Salaria). Data oficială a fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei plasează întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr., cunoscută mai ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”. Cu toate acestea au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin din secolul al III–II-lea î.Hr., în scrierea sa Annales înaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul grec Timaios Tauromenium (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia Cartaginei), Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr.. (http://www.istorie-pe-scurt.ro)

• 1535: Fenomenul halou se observă deasupra Stockholmului și este descris în faimoasa pictură "Vädersolstavlan".

Haloul este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice propice.

 Se produce din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine.  care creează pete luminoase pe cer, de multe ori pe un inel luminos sau halo  pe fiecare parte a Soarelui.

Fenomenul a fost reprodus  în celebra pictura ” Vädersolstavlan„, care este  cea mai veche pictura peisaj suedeză și cea mai veche reprezentare a  soarelui fals.

Pictura originala, care a fost creata  la scurt timp după eveniment este  în mod tradițional atribuita  pictorului Urban  si s-a  pierdut, și practic, nu se știe nimic despre ea.

Cu toate acestea, o copie de la 1636 a lui Jacob Heinrich Elbfas, este considerata  a fi o copie exactă și a fost până de curând în mod eronat considerata a fi originalul

• 1671: S-a născut John Law, economist scoțian, care a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franța.

Ideea lui a fost că banii sunt numai un instrument de schimb și ei nu constituie o bogăție, bogăția națională depinde de comerț. Creatorul noului schimb economic, a deschis posibilitatea de a înlocui bani din metal și diferite chitanțe, cu bilete de bancă (bani-hârtie).

A fost un jucător de cărți, un charmeur pentru doamnele de societate și poseda capacități de calcul de memorie excepționale. La 9 aprilie 1694, în urma unui duel cu Eduard Wilson, în favoarea lui Elisabeth Villiers, mai târziu, contesa d’Orkney, a fost condamnat la moarte. Pentru faptul că a fost vorba numai de un homocid involuntar, i s-a comutat pedeapsa în amendă. Fratele lui Eduard Wilson a făcut apel, iar John Law a fost din nou condamnat, de data aceasta la închisoare. A reușit să fugă din închisoare și s-a retras la Amsterdam (Olanda), unde a început studii economice.

• 1689: Un mare incendiu cuprinde Biserica Neagră din Brașov, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.

Biserica Neagră, în germană Die Schwarze Kirche, este unul dintre simbolurile oraşului Braşov fiind biserică parohială a Bisericii Evanghelice din România. Situată în centrul municipiului Braşov, edificiul a fost construit în jurul anului 1380 în stil gotic. Biserica Neagră, iniţial catolică şi cunoscută la începuturi sub numele de Biserica Sfânta Maria (Marienkirche), a fost parţial distrusă de marele incendiu din 21 aprilie 1689. Atunci zidurile ei s-au înegrit și a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu, Biserica Neagră, a fost acceptată oficial de abia în secolul al XIX-lea.

În după amiaza zilei de 21 aprilie 1689 izbucnește în Brașov, pe Ulița Funierilor un violent incendiu, care întețit de un vânt puternic, va cuprinde în câteva zeci de minute, întreaga parte a Brașovului dinspre Tâmpa. Chiar și clădiri izolate precum Biserica Neagră au fost atinse de incendiu, astfel că, în scurtă vreme, acoperișul bisericii s-a prăbușit, vitraliile s-au spart, orga și clopotele s-au topit, iar altarul și toate bunurile dinăuntru lăcașului de cult au fost arse. Astfel, a fost distrusă și vestita bibliotecă a lui Johannes Honterus, plină cu incunabule și manuscrise vechi de o mare importanța pentru cultura românească. După incendiu s-au numărat circa 300 de victime, iar pagubele materiale au fost imposibil de evaluat, deoarece aproape întreg orașul a fost distrus, puterea economică a acestuia fiind redusă la zero. 

Un mare incendiu a cuprins Biserica Neagră din Braşov, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior; numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa, din anii 1689-1691, că este ciudat faptul, că în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689.

Ani la rând, Brașovul a rămas o ruină înnegrită de fum și de atunci Biserica Sf. Maria se mai numește și Biserica Neagră, datorită culorii zidurilor arse în acel incendiu. După devastatorul incendiu în care Biserica Neagră a fost parțial distrusă, a urmat o perioada de reconstrucție de aproape o sută de ani, timp în care a fost extins acoperișul clădirii și a fost renovat interiorul care și-a pierdut astfel influențele gotice, căpătând astfel o înfățișare barocă. Pentru refacerea Bisericii au fost aduşi meşteri din străinătate ce au făcut ca astăzi în Biserica Neagră să existe cea mai mare şi funcţională orgă din sud-estul Europei, o orgă ce are 3993 tuburi şi 76 de registre de tonalitate. De asemenea, în turnul bisericii se afla trei clopote de mari dimensiuni, cel mai masiv cântărind 6.300 kilograme, fiind cel mai mare din România și unul din cele mai mari din Europa.

• 1816: S-a născut Charlotte Brontë, romancieră și poetă engleză, obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan’s Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul Jane Eyre.

În 1831, Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, a constituit sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily, la Bruxelles, ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri.

• 1857: Croitorul Alexander Douglas patenta turnura pentru rochii.

Crinolinele ajunsesera deja la dimensiuni impresionante si devenisera foarte greu de purtat, asa ca femeile au rasuflat usurate si au imbratisat cu entuziasm noua moda. Rochia cu turnura avea partea din fata normala si doar partea dorsala bombata. Turnura era formata din volane facute din fibre vegetale sau din panza apretata, iar iluzia ca ai o talie fina a fost pe placul femeilor care purtau rochii cu turnura. Ele au iesit din moda la sfarsitul anilor 1800, in favoarea fustelor fixe pe solduri si evazate la poale.

• 1915: S-a născut  actorul Anthony Quinn.

Anthony Quinn (n. 21 aprilie 1915 - d. 3 iunie 2001) a fost un actor american de teatru și film, de origine mexicană, dublu laureat al premiului Oscar. Antonio Rodolfo Ouinn Oaxaca, pe numele său adevărat, el s-a născut în Chihuahua în timpul Revoluției Mexicane fiind cunoscut și ca pictor sau scriitor, dar mai ales pentru activitatea sa cinematografică, pentru roluri memorabile în filme precum: Zorba Grecul, Ultimul tren din Gun Hill, Lawrence al Arabiei, Tunurile din Navarone, The Message, Secretul din Santa Vittoria, Cocoșatul de la Notre Dame, La strada și altele.

 A câștigat premiul Academiei Americane de Film pentru rolurile secundare interpretate în peliculele Viva, Zapata! în anul 1952 și Poftă de viață în 1956.

Lucruri puţin ştiute despre familie Părinţii săi au luptat pentru libertate în revoluţia din Mexic. Tatăl său, Francesco Quinn, era fiul unui muncitor la calea ferata, de origine irlandez, dar crescut în Mexic. Mama lui Anthony, Manuela Oaxaca, a fost abandonată de familie imediat după ce s-a născut. Ea şi Francesco s-au întâlnit în Chihuahua, Mexic, şi s-au căsătorit la bordul unui tren plin de trupe rebele, care se îndrepta spre Durango.

Părinţii au lucrat împreună la căile ferate din Texas, până când tatăl a fost accidentat şi nu a mai putut lucra. S-a mutat cu familia în San Jose, California, pentru a lucra la fermele din zonă. Timp de câţiva ani, familia Quinn a trăit precum nomanzii, călătorind prin California în căutare de lucru la diverse ferme. În cele din urma s-au stabilit în partea de sud a Californiei, pentru a munci la o livadă de citrice.

Ulterior s-au mutat în Los Angeles, în partea de est, unde tatăl a găsit de muncă la Gradina Zoologică Lincoln, iar mai târziu s-a angajat ca muncitor la studiourile cinematografice. Pe 10 ianuarie 1926, când Anthony avea 10 ani, tatăl său a murit într-un accident de maşină. Atunci el s-a angajat ca ucenic pe un şantier de construcţii, acceptând tot felul de slujbe pentru a-şi ajuta familia. Când a început să cocheteze, modest, cu actoria, în paralel la sfârşit de săptămână , participa la meciuri de box, sau “presta” ca măcelar. La un moment dat, a obţinut o bursă pentru studiul arhitecturii cu Francis Lloyd Wright, unul dintre cei mai mari arhitecţi.

Mai târziu, tot în paralel cu profesia de actor, dar de data aceasta ajuns pe culmi, Anthony Quinn se va dedica sculptatului.  

Se mai spune despre el că a creat cel mai celebru caracter de film din secolul al XX-lea: Alexis Zorba. Filmul "Zorba grecul" (1964), pe care Quinn l-a şi regizat, i-a adus o nominalizare la Oscar. Ca un fapt inedit, doar 8 minute i-au fost de ajuns pentru a câştiga un Oscar, cu rolul lui Paul Gauguin din „Pasiune pentru viaţă“ de Vincente Minelli, în 1956. „A avea talent e ca şi cum ai avea ochi albaştri. Eu nu admir un om pentru culoarea ochilor, ci pentru ceea ce face cu talentul lui“, spunea Anthony Quinn. De asemenea, printre multe altele, o frază consacrată în ceea ce îl priveşte pe Quinn este aceea că este “cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi” (primul său născut avea să moară înecat în piscină, la vârsta de 3 ani). Actorul fiind cunoscut pentru viaţa pasională...activă, presărată atât cu iubite, cât şi cu soţii. 

Quinn a murit în urma unei insuficienţe respiratorii, la vârsta de 86 de ani. După moarte, toată averea lui, incluzând şi un numar considerabil de opere de artă, a rămas ultimei soţii, Kathy Benvin, fosta lui secretară, şi celor doi copii mici ai lor (Quinn a reuşit performanţa de a fi tată la vârsta de 81 de ani). “Rezumatul” unui om deosebit S-a spus că începând din anii 70 a avut parte de roluri destul de slabe. Şi că în anii 90 a filmat pentru neimportanta serie de televiziune „Hercule“, in rolul lui Zeus. Oricum ar fi fost, amprenta lui a rămas inconfundabilă, chiar şi în roluri minore: „Iubesc viaţa, deci trăiesc. Iubesc actoria, deci joc“…

Puţini sunt cei care ştiu că Anthony Quinn este autorul unui volum extraordinar, cartea autobiografică “Lupta cu îngerul”. În acest volum, se află un fel de “testament al iubirii” al marelui actor, care rezumă într-un mod inedit, aspectele cunoscute şi necunoscute ale personalităţii lui: “Mă gândeam că da…Iubesc cele dintâi zile de primăvară, când apar frunzele fragede, iubesc soarele şi marea, iubesc râsul copiilor ca un clopoţel, iubesc foşnetul arborilor, iubesc mireasma reavănă a pământului după ploaie, iubesc albeaţa imaculată a primei zăpezi, iubesc muzica mexicană, iubesc muzica lui Puccini, iubesc învăţătura, iubesc somnul adânc de peste noapte, iubesc descoperirile, iubesc parfumul de tămâie din biserică, îl iubesc pe Thomas Wolfe, îl iubesc pe Rouault, îl iubesc pe Michelangelo, îmi iubesc copiii”…

Genial de simplu, totodată genial de complex.

Greek Zorba 

• 1931:  Americanul Ester Kiefer primea patentul pentru invenția sa – hârtia ornamentală, folosită ca ambalaj pentru cadouri.

• 1948: Primul aparat foto polaroid a fost lansat pe piaţă.

Aparatul foto Polaroid, inventat în 1947 de americanul Edwin Land, realizează fotografii "la minut". Acesta utilizează plicuri subțiri din plastic în locul rolelor de film. În interiorul lor se găsesc o bucată de film și un pachet cu substanțe chimice de developare, care sunt împrăștiate în momentul în care fotografia este realizată. Astfel, poza se developează în aproximativ un minut.

• 1995: După zece zile de marș, la temperaturi de –20 - –30`C, inginerul Teodor Gheorghe Negoiță, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, atingea, la ora 6:00 dimineața (ora Bucureștiului), Polul Nord, devenind primul român care reușea această performanță.

Teodor Negoiţă, născut la 27 septembrie 1946, în Sascut, judeţul Bacău, a fost cercetător, explorator polar şi speolog, potrivit site-ului Institutului Român de Cercetări Polare.

Absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială din Iaşi (1973), doctor în ştiinţe chimice, iniţiatorul Programului Român de Cercetări Polare (1987) a participat la 14 expediţii în Arctica şi Antarctica şi este singurul român care a atins Polul Nord, în anul 1995.î

Totodată, Teodor Negoiţă a fondat prima staţie românească permanentă de cercetare şi explorare din Antarctica (Staţia Law-Racoviţă), pe care a inaugurat-o în 2006 şi a condus-o. Baza Română de Cercetări Antarctice Law-Racoviţă a fost oferită României de către Divizia Antarctică Australiană.

A fost directorul Institutului Român de Cercetări Polare din 1994 şi preşedintele Fundaţiei Antarctica Română din 1996, reprezentantul României la Tratatul Antarctic din 1997, în Comitetul Ştiinţific de Cercetări Antarctice şi Consiliul Managerilor Programelor Naţionale Antarctice din 1998.

 La data de 21 aprilie 1995, exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă devenea primul român care atingea Polul Nord (pe schiuri), în cadrul unei expediţii ruse de cercetare. El este în prezent deocamdată singurul român care a ajuns pe aceste meleaguri. 

• 1960: A avut loc inaugurarea oraşului Brasilia (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitala federală a Braziliei de la acea dată (în locul oraşului Rio de Janeiro).

Cu o istorie de doar jumătate de secol, Brasilia este un oraş stilat şi futurist, caracterizat de arhitectură contemporană şi design dinamic. Capitala Braziliei reprezintă rezultatul unei planificări urbane de succes, metropola ce prinde viaţă cu adevărat noaptea, atunci când cele mai impresionante clădiri  sunt luminate într-un mod teatral.

Este singurul oraş-capitală din întreaga lume construit în întregime în secolul XX şi clasificat de UNESCO ca Patrimoniu Cultural al Umanităţii. Deşi ideea stabilirii capitaliei în interiorul ţării a fost propusă încă din 1789, construcţia oraşului a început abia în 1956. Ridicat într-un timp record şi beneficiind de ideile arhitectului de geniu Oscar Niemeyer, noua capitală a fost inaugurată în 21 aprilie 1960.

După o construcție care a durat doar 41 de luni, orașul a fost un test de laborator pentru arhitectura modernă și pentru viziunea legendarului architect, Oscar Niemeyer, care văzuse în lumea contemporană o societate a viitorului, fără deosebire de clase sociale: cu parcări supraterane suspendate, lacuri artificiale și bulevarde largi, absolut accesibile tuturor. O utopie cu drepturi depline! În zilele noastre, unele dintre arhitecturile urbanistice futuriste ale Brasiliei ni se par un pic depășite deja, dar mai sunt multe care pot impresiona ochiul privitorului. 

De departe, cea mai grozavă dintre toate este Catedrala Metropolitană a Maicii Domnului, Aparecida, construită în jurul a 16 coloane din beton, îmbinate între ele cu pereți și acoperiș din vitralii și sticlă colorată. Fiecare coloană cântăreşte fiecare 90 de tone şi înfăţişează două mâini care se înalță spre cer. Sfințirea catedralei a avut loc pe 31 mai 1970, când clădirea era deja celebră în întreaga lume.

Brasilia, 55 de ani de la inaugurare. Este singura capitală de stat construită în secolul XX.

Brasilia  este a treia capitală a Braziliei, după Salvador (din 1549 pana in 1763) şi Rio de Janeiro (între 1763 şi 1960)  şi a fost construită în doar 41 de luni. Are al cincea cel mai mare PIB dintre orașele din America Latină si este  singurul oraș-capitală din întreaga lume construit în întregime în secolul XX. Este trecută de UNESCO  în lista Patrimoniului Cultural al Umanităţii.

Cu o istorie de doar jumătate de secol, Brasilia este un oraş stilat şi futurist, caracterizat de arhitectură contemporană şi design dinamic. Capitala Braziliei reprezintă rezultatul unei planificări urbane de succes, metropola ce prinde viaţă cu adevărat noaptea, atunci când cele mai impresionante clădiri  sunt luminate într-un mod teatral.

Este singurul oraş-capitală din întreaga lume construit în întregime în secolul XX şi clasificat de UNESCO ca Patrimoniu Cultural al Umanităţii. Deşi ideea stabilirii capitaliei în interiorul ţării a fost propusă încă din 1789, construcţia oraşului a început abia în 1956. Ridicat într-un timp record şi beneficiind de ideile arhitectului de geniu Oscar Niemeyer, noua capitală a fost inaugurată în 21 aprilie 1960.

Cea mai importantă și mai cunoscută clădire din oraş este cea a Congresului Național, cu cele două turnuri gemene impresionante. 

La mică distanţă de centru se află şi un impresionant Turn de Televizune, o construcție de 218 metri înălțime, cel mai mare din America Latină. Sediul guvernului brazilian este Palacio do Planalto (Palatul Platoului).

Brasília este capitala federală a Braziliei și sediul guvernului din Districtul federal. Are o populație de aproximativ 2.562.963 (3.716.996 în zona metropolitana),  ceea îl face al patrulea cel mai mare oraș din Brazilia. Cu toate acestea, ca zonă metropolitană, el se clasează mai jos, pe locul șase. Brasília este cel mai mare oras din lume care nu a existat la începutul secolului XX.

Welcome to Brasilia - Brazil's Capital City

Orașul a fost planificat și dezvoltat în 1956 de Lucio Costa - urbanist principal, Oscar Niemezer - arhitectul principal și Roberto Burle Marx - arhitect peisagist. La 22 aprilie 1960, a devenit în mod oficial capitala națională a Braziliei. Privit de sus, partea principală a orașului seamănă cu un avion sau un fluture. Locuitorii din Brasília sunt cunoscute ca brasilienses sau candangos (acesta din urmă referindu-se la cei care nu sunt născuți în oraș, dar care s-au stabilit aici).

Noul proiect avea ca unic scop mutarea capitalei Braziliei de la Rio de Janeiro. Curentul acestei schimbări a apărut încă din 1822, dorindu-se a fi un simbol al obţinerii independenţei. Mai mult, în anul 1891, prima Constituţie republicană a statului brazilian menţiona necesitatea mutării capitalei în centrul geografic al ţării.

Cu toate acestea, doar în 1956 avea să se pună în aplicare acest proiect. Preşedintele Juscelino Kubitschek, preşedintele Braziliei între 1956 şi 1961, a ordonat construirea Brasiliei, îndeplinind promisiunile Constituţiei şi ale campaniei sale electorale,al cărei slogan principal era “dezvoltare în cinci ani cât în cincizeci”. Brasilia a fost finalizată în 41 de luni, fiind inaugurată pe 21 aprilie 1960. Cel care a organizat concursul pentru realizarea proiectului noii capitale a fost Oscar Niemeyer, celebru arhitect brazilian considerat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai arhitecturii moderniste.

Niemeyer a fost unul dintre pionierii folosirii betonului armat în arhitectură pentru scopul strict al impactului estetic al folosirii acestui material de construcţie. Câştigătorul concursului a fost maestrul şi prietenul lui Niemayer, Lúcio Costa. Acesta va realiza planificarea urbanistică a Brasíliei, iar Niemeyer va proiecta, de-a lungul carierei, peste 600 de clădiri - muzee, monumente, şcoli, biserici. Oscar Niemeyer murit în decembrie 2012, la vârstă de 104 ani.

Brasilia

• 1963: S-a născut Tatiana Stepa, cântăreaţă româncă de muzică folk.

Tatiana Stepa a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă, a urmat cursuri de balet, vioară şi pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. A absolvit Liceul de Arhitectură din Bucureşti, fiind primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cînte la chitară.

În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit Şi-am să-mi fac o doină, rămânând în componenţa acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului Totuşi Iubirea, participând la peste 2 000 de spectacole, atingând un maxim de 50 000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi. După interdicţia din 1985 a Cenaclului Flacăra şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.

Din anul 1996 până în 2009, aceasta a susţinut peste 1 000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară (Om Bun, Folk you, Sighişoara, Folkfest, Bistriţa, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamţ, Galaţi etc.) şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie.

A compus atât pe versuri proprii, cât şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian.

Ultimul recital l-a susţinut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche, în data de 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, Tatiana Stepa a încetat din viaţă fiind bolnavă de cancer, la doar 46 de ani.

Tatiana Stepa - Cântec pentru prieteni

Să aveți o zi frumoasă!