luni, 2 aprilie 2018

3 Aprilie




Este a 93-a zi a anului. 
Au mai rămas 272 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 19 h 45 m.




Citatul zilei


“Există întotdeauna în copilărie un moment în care uşile se deschid şi lasă viitorul să pătrundă înlăuntru.” (Graham Greene, scriitor, dramaturg, scenarist și critic literar englez., n. 2 octombrie 1904 – d. 3 aprilie 1991)




Ziua Jandarmeriei Române





În fiecare an, la 3 aprilie, este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române, marcând, astfel data la care, în 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi", potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Române.

Jandarmeria Română (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - IGJR) este structura militară cu atribuții în menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, cât și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Jandarmeria Română este subordonată Ministerul Afacerilor Interne.

La 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a semnat actul de înființare a jandarmeriei: ''Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi'', pe care a comunicat-o Divanului Obștesc și Sfatului Ocârmuitor, conform site-ului www.jandarmeriaromana.ro. Acest document prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte șase ținuturi (județe), la fiecare ținut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iașului și la Poliția Capitalei, în total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1.433 jandarmi călări și pedeștri.

Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obștesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat divanului, printr-un Opis, să ia în discuție proiectul pentru reformarea ''Corpului Slujitorilor''. Divanul Obștesc a votat această legiuire la 12 martie. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica a constituit actul de naștere al acestei arme, căruia i-a dat statut juridic, i-a definit atribuțiile, principiile de organizare și funcționare, constituind fundamentul teoriei și practicii de-a lungul existenței sale.
Jandarmeria a cunoscut un amplu proces de modernizare în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Necesitatea elaborării unei legi de organizare a Jandarmeriei în întreaga ţară a dus la promulgarea Legii pentru organizarea Jandarmeriei rurale, prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893, urmată de Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale din 1 septembrie 1893.

În prezent, activitatea Jandarmeriei Române este reglementată de Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, care stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei. Potrivit legii, ''Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism''. 

Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt: asigurarea și restabilirea ordinii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, dar și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită.









Evenimente de-a lungul timpului…



  • 1653: S-a încheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653). 


Acest domnitor umanist a dus o politicã de sustinere a ortodoxiei în Peninsula Balcanicã, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iasi, a întemeiat Academia Vasilianã si a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova.

Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu.

Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a  întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani.Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan  si  în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si  pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab. Este însă învins în batalia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat  în incisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar  moare la Constantinopol in 1661.

Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.



  • 1880: S-a născut printul George Valentin Bibescu.








George Valentin Bibescu, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării. Mama lui era Zoe Mavrocordat, prima soţie a domnitorului, una dintre cele mai bogate femei din Principatele dunărene. S-au păstrat puține informații privind copilăria lui. 

Martha și Valentin Bibescu


Căsătoriţi în urma unei pasiuni fulgerătoare, de scurtă durată, Martha şi Valentin Bibescu au fost împreună, oficial, 36 de ani. Istoria mondenă le atribuie numeroase infidelităţi, două tentative de divorţ şi vieţi separate. Într-un final, mariajul turbulent se termină în prietenie, iar relaţiile dintre cei doi, aşa cum o dovedesc câteva scrisori inedite expuse la Ploieşti, erau de caldă amiciţie.
Îi dăruiește soției sale, Martha, castelul de la Mogoșoaia (care a aparținut lui Constantin Brâncoveanu) a cărui restaurare începe în 1910 și se sfârșește în 1927. Meritul Marthei este de a fi realizat, la 11 km de București, un palat domnesc de secol XVIII.




Pasionat de aviaţie, după cum singur recunoaştea, a urmat cursuri de pilotaj în Franţa, devenind cel de-al 20-lea pilot brevetat din lume (1910) şi după un an, proprietar al şcolii de zbor de la Cotroceni.

George Valentin Bibescu a îndeplinit misiunile de observare/recunoaştere şi fotografie aeriană, pentru care a fost decorat cu „Virtutea Militară” şi cu „Légion d’honneur” din parte delegaţiei militare franceze.

Generalul Berthelot îi numea pe românii celor două escadrile conduse de Bibescu „veselii maniaci ai sinuciderii”.

După înfiinţarea Serviciul de Aeronautică Militară, în anul 1913, Prinţul Bibescu a participat la luptele din Primul Război Mondial şi a fost avansat la gradul de maior, apoi, după război, la cel de locotenent-colonel.

La iniţiativa sa a fost înfiinţată Liga Naţională Aerienă Română care avea ca obiective înzestrarea armatei române cu avioane, dar şi promovarea şi dezvoltarea aviaţiei. Astfel a luat naştere şi Aerodromul Băneasa, situat vis-à-vis de actualul Aeroport Internaţional Bucureşti-Băneasa “Aurel Vlaicu” (pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou Fezensac).

Tot acolo a funcţionat şi o şcoală de zbor cunoscută sub numele de “şcoala monoplaniştilor”, care a cuprins şi prima secţie de medicină aeronautică.



Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.


Prinţul Bibescu a iniţiat şi înfiinţarea Aeroclubului Regal Român, afiliat Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI), în paralel, deţinând funcţia de Preşedinte al Comitetului Olimpic Român.
Aventurosul prinţ a pendulat permanent între cer şi pământ, nehotărât ce strategie să aleagă în cucerirea necunoscutului: avionul sau „trăsura fără cai, care duduia şi scotea fum”.


Pasionat şi de automobilism, Povestea vieţii sale a continuat cu organizarea primului raliu european, pe traseul Geneva – Bucureşti, pe care l-a şi câştigat (1900). Cu această ocazie a fost confecţionată o plachetă cu titlul „GENEVE - BUCAREST EN AUTOMOBILE”.

Doi ani mai târziu, Prinţul Bibescu a pus bazele „Automobil Club Român”, instituţie al cărei preşedinte a fost timp de 20 de ani.

Prima cursă automobilistică din Regat a avut loc pe ruta Bucureşti – Giurgiu - Bucureşti (1904) şi a fost câştigată tot de George Valentin Bibescu, alături de soţia sa, Martha Bibescu, prima femeie cu brevet din ţară (66.5 Km/h - cea mai mare viteză medie obţinută pe şoselele publice într-o cursă).

În 1905, George Valentin Bibescu, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie „Cele opt paradisuri”, impresionatã fiind de cele văzute în călătorie. Cartea scrisă la vârsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesă în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii.




„Persia în automobil”, jurnalul acestei aventuri, a fost publicat în anul 1906, la Paris, de către jurnalistul francez, Claude Anet.

În palmaresul său se mai înscrie şi prima traversarea a Saharei, în 1929, plecând de la Dakar.

O altă pasiune a principelui a fost industria, regăsită în construirea mai multor fabrici la Comarnic: una de ciment, alta de var alb şi una de var negru, o fabrică de cherestea de brad şi fag. Tot el avea în exploatare cariere de piatră, calcar, mozaic, piatră de pavaj şi şi de zidărie, dar şi o moară, o fabrică de ceramică, una de trinitrotoluen, o tăietorie cu aburi şi o mină de antracit. Toate erau reunite sub firma I.P.B. – „Întreprinderile Prinţului G. V. Bibescu”, cu sediul la Comarnic.

Produsele care au ieşit pe poarta acestor fabrici, au participat şi au câştigat medalii de bronz şi de aur, la diferite expoziţii.

A fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice.
A murit la București și este înhumat la Mogoșoaia.
(Sursa: http://stiri.tvr.ro) 
 


  • 1885: Gottlieb Daimler primește patentul pentru primul motor răcit cu apă



Gottlieb Daimler primeşte patentul pentru motorul său cu 1 cilindru vertical răcit cu apă.Acest motor avea porecla “grandfather clock”. Motorul avea 1.5 CP la 700rpm.Inventia lui Daimler a fost ceva deosebit fata de ce ofereau ceilalti producatori de motoare.Până atunci nimeni nu reuşise să rezolve problema supraîncălzirii motoarelor cu combustie internă. Astazi inca se mai foloseste metoda de racire a lui Daimler.în cazul motorului lui Daimler, apa circula în jurul blocului motor, prevenind temperaturile extreme la nivelul motorului. 



  • 1889: S-a născut Grigoraș Dinicu


violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato. Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.

Grigoraș Dinicu (n. 3.APR.1889 în mahalaua bucureșteană Scaune - d. 27.MAR.1948) a fost un violonist respectat, cunoscut pentru compoziția proprie Hora staccato (1906) și pentru stilul deosebit de interpretare și promovare a piesei Ciocârlia (compusă de bunicul său, lăutarul Angheluş Dinicu, pentru spectacolul de dezvăluire a turnului Eiffel în 1889). Tatăl lui, Ionică Dinu, a fost lăutar, călătorind cu meseria în Franța și Rusia; unchiul său (din partea mamei), Dimitrie Dinicu, studiase violoncelul la Viena (unde a fost coleg și prieten cu George Enescu). De mic, Grigoraș Dinicu a cântat în corul bisericii Scaunele Vechi și a luat primele lecții de vioară de la Moș Zamfir.  Primit la Conservator în 1902 (la doar 13 ani), a prins un an de studii alături de profesorul maghiar Carl Flesch (Flesch Károly, care a predat aici între 1897-1902). La examenul de absolvență dat pe scena Ateneului Român, Grigoraș Dinicu a interpretat Concertul nr. 1 de Niccolo Paganini, (strecurând in program și compozitia proprie, Hora Staccato). I s-a acordat Premiul I.

O poveste pe care o găsim menționată în toate articolele biografice ale muzicianului, este cea a studentului care se angajează în secret la un spectacol de pantomimă La Moşi, ca să câștige un ban în plus. Într-o zi, profesorul de la Conservator, Carl Flesch, se duce să vadă pantomima. Din spatele mimului care-şi făcea numărul cu vioara, sprofesorul recunoaște stilul violonistului, îl identifică, şi-l exmatriculează.

    Pentru că îi apreciază valoarea, același profesor îl pregătește în particular pe Grigoraş Dinicu, iar acesta până la urmă nu pierde anul.

Între 1906-08, Dinicu a fost angajat în Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice.

Destinul îi oferă o evoluție constantă și deschiderea spre Europa, începând ca șef de taraf la grădini de vară din București (la restaurantul lui Ionică Enescu, la Bufet și la restaurantul Gambrinus, cel din urmă fiind în proprietatea lui Ion Luca Caragiale), ajungând la Budapesta, în taraful vestitului lăutar Lacz Laczi, ulterior (strunind vioara faimosului lăutar Nicolae Buică) la Bruxelles, Londra (Greeen Park Hotel), Monte Carlo și Paris (ajungând aici să câștige respectul lui Jascha Heifetz, care îl ascultă pentru prima dată în cel mai mare restaurant parizian, Ambassadeur). Taraful său reprezintă România la Exposition Internationale des Arts et Techniques dans la Vie Moderne (Paris, 1937) și la 1939 World Fair (din New York City, unde se expune prototipul instrumentului modern: orga electronică), în ambele locuri, fiind trecut în program alături de Maria Tănase.


Timp de patru luni, cântă la restaurantul lui Jean Filipescu din New York City, unde vine să-l asculte și Marlene Dietrich. Artistul se întoarce în Europa în septembrie 1939, când Germania nazistă invadează Polonia.

La împlinirea unui sfert de secol de activitate, Grigoraș Dinicu este sărbătorit cu public alături de Filarmonica din București (la Ateneul Român în 1936, interpretând Dublul concert de Bach, împreună cu Al. Teodorescu).

Deschis spre o gamă largă de genuri muzicale, violonistul a introdus în repertoriul său melodii cafe-concert, muzică de cameră, valsuri, serenade populare la vremea respectivă, jazz-ul de local, foxtrot şi Charleston - pe lângă compoziții din repertoriul unor clasici precum Schubert, Dvorak, Ceaikovski, Brahms.

În anii 1930, Grigoraș Dinicu este implicat în mișcarea politică a țiganilor, fiind numit președinte onorific la Uniunea Generală a Țiganilor din România (care în aprilie 1934 reunește Asociațiile generale ale țiganilor din România, dintre care cele mai importante au fost înființate cu un an înainte).

Violonistul este înaintat la gradul de ofițer în preajma războiului (fiind probabil și spion în cel de al doilea război mondial - fiind angajat în turnee la Ankara și Istanbul - orașe renumite de rendez-vous pentru spioni), dar suferă un accident grav vasculo-cerebral în 1943 (după care rămâne afectat tot restul vieții de o pareză pe partea stângă).

Muzicianul nu renunță la instrument, apare cu vioara în diferite formații ca secundaș, fiind angajat în cele din urmă la primul restaurant de stat deschis de comuniști după război la Continental în București (în 1947). În aceeași perioadă, Grigoraș Dinicu este diagnosticat cu cancer la laringe.

Prima intervenție chirurgicală are loc la începutul lunii august 1948. Operația îi prelungește viața doar cu șase luni, iar Grigoraș Dinicu se înțelege în continuare cu lumea din jurul lui prin scris. Cancerul nu este extirpat complet - și se extinde, iar maestrul nu supraviețuiește a doua intervenție chirurgicală din 27.MAR.1949.

Moare la data de 28 martie 1949 în București. A fost înhumat la Cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”), foarte aproape de lăutari ca Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” condusă de Ionel Budișteanu a cântat „Hora staccato”.






  • 1973: primul apel de pe telefonul mobil


Martin Cooper, unul dintre managerii Motorola, a iniţiat pentru prima oară un apel de pe telefonul mobil. El l-a sunat pe Joel Engel, rivalul său de la Bell Labs (actualii Alcatel-Lucent) – iar legenda spune că acesta ar fi plâns de necaz, pentru că Motorola i-a luat-o înainte.

Asa cum spun unele zvonuri, Martin Cooper s-a inspirat din serialul SF Star Trek, din gadgeturile folosite de capitanul Kirk.

Martin Cooper nu este un nume cunoscut, dar invenţia lui este folosită de mai mult de jumătate din populaţia planetei care deţine un telefon mobil.

El a venit cu ideea realizării unui telefon mobil şi, cu ajutorul echipei de la Motorola, primul terminal a apărut în 1973, având o greutate de aproximativ două kilograme.

În momentul în care a efectuat primul apel folosind telefonul mobil, de la locuinţa lui din New York, Martin Cooper nu concepea că invenţia lui se va bucura de un mare succes.

El a declarat, într-un interviu pentru BBC, că producerea primului telefon mobil Motorola a costat echivalentul sumei de un milion de dolari în banii de astăzi.



"Practic, a trebuit sa suspendăm toate proiectele companiei pentru ca toţi angajaţii să lucreze la conceperea telefonului mobil şi a infrastructurii necesare pentru ca acesta să funcţioneze", a declarat Martin Cooper.

 Primul model al unui telefon mobil cantarea nu mai putin de 1.4Kg, putea fi folosit doar pentru o convorbire de 35 de minute fiinde necesara o incarcare de 10 ore. Acesta a fost denumit „DynaTAC” (DYNamic Adaptive Total Area Coverage). Compania Motorola a folosit resurse timp de 10 ani pentru obtinerea aprobarilor si pentru depasirea obstacolelor tehnologice pana a se ajunge la productia in masa a dispozitivului. DynaTAC a fost lansat in anul 1983, o versiune mai usoara vandut la pretul de 3500$ (un echivalent a 7400$ de astazi).



Prima versiune a dispozitivului comercializat avea lungimea de 33cm, ave incluse noua taste: „recall, clear, send, store, function, end, power, lock, volume”, avea un display si avea posibilitatea de memorare a 30 de numere. In 1990, la mai putin de 10 ani, erau deja disponibile serviciile de telefonie mobila pentru aproximativ un milion de clienti din SUA pentru ca mai tarziu, in anul 2011, nu mai putin de 87% din populatia planetei puteau beneficia de servicii de telefonie mobila.

"Chiar şi în 1983, un telefon mobil costa aproximativ 4 000 de dolari, care astăzi ar fi echivalentul a 10 000 de dolari".

Martin Cooper a adăugat că echipa sa a trebuit să răspundă provocării de a îngrămădi mii de piese într-un telefon pentru prima dată.

"O parte importantă a telefonului a fost bateria, care cântarea de patru-cinci ori mai mult decât un telefon din ziua de astăzi.

"Durata de viaţă a bateriei era de 20 de minute, dar acest lucru nu reprezenta o problemă, pentru ca nu puteai ţine telefonul la ureche atâta timp", a mai spus el.

După producerea telefonului, cel mai mare obstacol era reprezentat de adaptarea infrastructurii existente, care la acea vreme era utilizată de telefoanele din autoturisme, pentru a suporta apelurile făcute de pe telefoanele mobile.

"Provocarea era crearea reţelei. În acel moment aveam nevoie de doar trei megahertzi din spectrul de frecvenţe, echivalentul necesităţii a cinci posturi de televiziune pentru a transmite în toata lumea", a declarat Martin Cooper.

El şi echipa lui sperau ca în viitor fiecare om să deţină propriul lui telefon mobil.

"Nu aveam nici cea mai mică idee că după 35 de ani mai mult de jumătate din populaţia planetei va deţine un telefon mobil", a completat el.

Iniţial, telefoane mobile au fost proiectate pentru a ajuta doctorii şi personalul spitalelor să comunice mai eficient.

Martin Cooper spera că dispozitivele vor aduce siguranţa şi libertate oamenilor, dar eventualele implicaţii sociale erau dincolo de înţelegerea sa cu patru decenii în urmă.

"Nu aveam nici cea mai mică idee că site-uri precum Twitter sau Facebook, alături de celelalte concepte, se vor realiza vreodată", a declarat el.

 "Monştrii moderni"

 O nouă generaţie de smartphone-uri au revoluţionat industria telefoniei mobile şi au schimbat modul în care oamenii folosesc şi interacţionează cu dispozitivele mobile.

Tehnologia din terminale nu mai pune accentul pe apelurile de voce, fiind folosită pentru a include şi alte funcţii, printre care camere foto, media player portabil, browser web sau GPS.

Martin Cooper consideră că, prin înglobarea diverselor tehnologii în terminalele mobile, producătorii au transformat telefoanele în "monsturozităţi".

"Manualul de instrucţiuni este acum mai mare şi mai greu decât telefonul însuşi. Tehnologia utilă este intuitivă, însă telefoanele de acum te forţează să devii un inginer", a declarat el.

Totuşi, creatorul primului telefon mobil testează cele mai noi smartphone-uri, deoarece doreşte să înţeleagă inovaţiile care au loc în piaţa terminalelor mobile.

"Trebuie să testezi şi să foloseşti un produs pentru a-l înţelege şi de aceea am un telefon mobil nou la fiecare două luni", a completat el.

Viitorul telefoniei mobile

Pe măsură ce telefoanele mobile se îndreaptă spre a patra generaţie, aducând noi funcţii, inventatorul telefonului mobil consideră că terminalul viitorului ar trebui să urmărească îmbunătăţirea calităţii vieţii consumatorului.

"Tehnologia face viaţa mai bună, mai uşoară, mai sigură. Te învaţă, te distrează şi în cea mai mare parte te face mai productiv", a declarat Martin Cooper.

"Viitorul telefoniei mobile este de a îmbunătăţi calitatea vieţii consumatorilor. Cel mai important, în opinia mea, va fi posibilitatea de a revoluţiona asistenţa medicală", a adăugat el.

În ceea ce priveşte aspectul fizic al telefoanelor mobile, care deja au scăzut considerabil în dimensiune faţă de primul dispozitiv, Martin Cooper consideră ca viitorul utilizator "se va confunda" cu terminalul, prin "cipuri implantate după ureche".

Să aveți o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!