25 Septembrie

Este a 268-a zi a anului.
Au mai rămas 97 de zile pană la sfarșitul anului.
Soarele răsare la 7h 06 m și apune la 19 h 08m.
  

Citatul zilei

„Suprema înţelepciune este de a avea vise destul de măreţe pentru a nu le pierde din vedere când le urmărim.” (William Faulkner în Sartoris)

Ziua internațională a farmaciștilor

Această sărbătoare a fost înființată în anul 2000 de către Federația Internațională a Farmaceuticelor. Consiliul acestei organizații a votat pentru instaurarea acestei sărbători anuale în timpul conferinței de la Istanbul din acel an.

Obiectivul principal al celebrării acestei zile este conștientizarea utilizării adecvate a medicamentelor, conștientizarea măsurilor preventive împotriva bolilor și dezvoltarea generală a sistemului de sănătate. Comunitatea farmacistului este unul dintre cei trei piloni principali ai sistemului de asistență medicală, doctorii și asistentele medicale fiind celelalte două.
Sărbătoare este un impuls pentru farmaciști ca furnizori de asistență medicală și o recunoaștere a serviciilor lor neobosite pentru omenire.
Această zi îşi propune să atragă atenţia activanţilor din domeniul farmaceutic asupra modului în care aceştia ajută oamenii. Federaţia Internaţională încurajează toţi reprezentanţii domeniului farmaceutic să celebreze această zi ajutând la răspândirea informaţiilor despre această ramură şi beneficiile sale în societate.

Farmaciștii reprezintă coloana vertebrală a serviciilor de sănătate în multe situații. Dar asigurarea sănătății unui popor nu începe în farmacii, ci începe cu recunoașterea problemelor de sănătate ale populațiilor și dezvoltarea industriei de medicamente, a politicilor și educației.

Ziua de astăzi își propune să atragă atenția asupra farmaciștilor și asupra modului în care aceștia ajută oamenii. Federația Internațională încurajează toți reprezentanții domeniului farmaceutic să celebreze această zi și să ajute la răspândirea informațiilor despre domeniu și beneficiile sale în societate.

În fiecare an, organizația anunță din timp reprezentanții farmaceutici ce temă vor aborda evenimentele la nivel mondial, pentru ca aceștia să se pregătească și să demareze campanii sau proiecte locale în același ton. Toate acestea au scopul de a scoate în evidență munca pe care o fac farmaciștii la nivel local, ajutând la îmbunătățirea sănătății oamenilor.

Evenimentele pot include prelegeri, expoziții sau diferite activități în care să fie implicați adulții și copiii, cărora li se arată numeroase modalități prin care o farmacie îi poate ajuta.

Ziua Mondială a Surdității (International Day of the Deaf)

Pierderea auzului este o afectiune de integrare sociala cu impact major: nu putem comunica cu familia si prietenii, nu mai intelegem conversatiile telefonice, nu auzim televizorul, muzica, sunetele naturii. Hipoacuzia (pierderea de auz) este cea mai frecventa deficienta senzoriala, care afecteaza mai mult de 500 de milioane de oameni. O persoana cu hipoacuzie isi pierde capacitatea de a distinge sunetele vorbirii si poate avea o putere redusa de comunicare, acestea ducand in final la dezavantaje economice si educationale sau chiar la izolare sociala.

Pana la 50% dintre persoanele cu deficiente auditive au varsta sub 65 de ani, multi dintre ei fiind copii sau tineri. 3 bebelusi din 1.000 se nasc cu probleme permanente de auz.

Din fericire, exista numeroase modalitati de a ajuta oamenii cu pierdere de auz. Daca pentru unii solutia o reprezinta tratamentul cu medicamente ori interventia chirurgicala, in cazul altora aparatul auditiv constituie un real ajutor. Persoanele cu pierdere auditiva pot beneficia de aparate auditive, dispozitive de ascultare si de implanturi cohleare. Trendul actual in reabilitarea auditiva o reprezinta aparatele auditive RIC. Acestea sunt aparate inteligente, robuste, fiabile si usor de utilizat. Acestea ofera confort datorita lipsei ocluziei (senzatia de ureche infundata), amplificare suficienta fara feedback, o intarziere a sunetului foarte mica, fara distorsiuni si zgomot intern. Ideale persoanelor active, aparatele auditive RIC au aproximativ 24 milimetri si o greutate de aproximativ 1,5 grame. Purtatorii de aparate auditive RIC pot utiliza telefonul  fara probleme, datorita formei ergonomice si a pozitionarii difuzorului direct in conductul auditiv. Printre beneficiile asezarii optime a difuzorului in conductul auditiv, amintim: sonoritate naturala, fara distorsiuni si artefacte, fara senzatie de ocluzie, o mai buna aerisire a conductului auditiv, mai putina umiditate.

Sărbătoarea Gastronomiei (Fête de la Gastronomie)

Sarbatoarea Gastronomiei a fost organizata pentru prima data in 2011 in Franta, pentru a celebra aderarea gastronomiei franceze la patrimoniul UNESCO. Aceasta initiativa doreste sa valorifice produsele specifice – materii prime, modalitatea de preparare si de prezentare, precum si servicile dezvoltate in jurul acestei arte.

În fiecare an, Fête de la Gastronomie pune în valoare o tematică specifică care invită la descoperirea gastronomiei franceze. Tema aleasă pentru a ilustra ediția de anul acesta este „Les cuisines populaires – Bucatele de zi cu zi”. Tematica se referă la rețetele folosite pentru mesele de fiecare zi, în familie sau alături de prieteni. 

 
Simboluri ale vieții cotidiene, aceste preparate sunt simple, accesibile și se hrănesc din diversitatea lumii și imaginarul colectiv. Ele se reinventează în fiecare bucătărie personală, dar și în restaurante. Sunt preparate care valorizează produsele regionale, de sezon și care pun în evidență experiențele personale ale celor care le pregătesc.

Se doreşte în acest sens sensibilizrea atât a publicului larg cât şi a tuturor celor implicaţi în acest domeniu, producători sau restaurante.
La origine « stiinta stomacului », gastronomia devine in timp o adevarata arta de a prepara mancaruri alese si de a le aprecia. Gastronomia incepe atunci cand nu ne mai este foame. In prezent este o arta, un lux, o filosofie de viata si o stiinta foarte precisa. Gastronomia vine de fiecare data cu o poveste – a unui loc, a unei traditii, a unui om – tradusa in arome si forme, asociata cu alte povesti. Este un soi de magie a gustului, o fictiune senzoriala, o teatralizare a aromelor, un ritual al placerii.

In 2010, “le repas gastronomique a la francaise” este inscris in patrimoniul imaterial al umanitatii cu tot ce presupune acesta: produse locale, de buna calitate, selectie de feluri de mancare, din locuri diferite, “mariajul” intre bucate si vinuri, arta de a aranja masa, conversatia. De atunci, in fiecare an, Franta celebreaza aceasta recunoastere printr-o sarbatoare a gastronomiei: timp de trei zile in toate restaurantele, bistrourile, barurile si pietele din Franta, oamenii degusta feluri de mancare pregatite de “chefs” bucatari cu cele mai alese produse. Sarbatoarea s-a raspandit si in afara Frantei, in acele locuri unde gastronomia franceza este apreciata, pentru a face placere “connaisseur”-ilor, sau acolo unde este mai putin cunoscuta, pentru a promova produsele frantuzesti si a sensibiliza publicul larg sa consume cu placere produse de buna calitate.
Fête de la Gastronomie s-a răspândit și la nivel internațional, pentru a promova produsele franțuzești atât în rândul experților, cât și în rândul publicului larg.


 
Fête de la Gastronomie urmărește să evidențieze oferta turistică gastronomică a Franței, să pună în valoare bogăția și calitatea ingredientelor gastronomiei franceze, să încurajeze profesioniști din domeniul gastronomic valorizând calitatea muncii lor și să ofere noi perspective atât pentru specialiști, cât și pentru amatori.
În 2010, “le repas gastronomique à la française” a fost înscris în patrimoniul imaterial al umanității cu tot ce presupune acesta : produse locale, de bună calitate, selecție de feluri de mâncare, din locuri diferite, “mariajul” între bucate și vinuri, arta de a aranja masa, conversația. De atunci, în fiecare an, Franța celebrează această recunoaștere printr-o sărbătoare a gastronomiei : timp de trei zile în toate restaurantele, bistrourile, barurile și piețele din Franța, oamenii degustă feluri de mâncare pregătite de “chefs” bucătari cu cele mai alese produse. Sărbătoarea s-a răspândit și în afara Franței, în acele locuri unde gastronomia franceză este apreciată, pentru a face plăcere “connaisseur”-ilor, sau acolo unde este mai puțin cunoscută, pentru a promova produsele franțuzești și a sensibiliza publicul larg să consume cu plăcere produse de bună calitate.

Ziua Internațională a Mediului Marin

In fiecare an, pe data de 25 septembrie, se sarbatoreste Ziua Internationala a Mediului Marin, eveniment care readuce in prim plan poluarea si reducerea speciilor subacvatice

Ziua Internaţională a Mediului Marin, care se sărbătoreşte în fiecare an, este destinată să sensibilizeze publicul asupra importanţei mărilor, să evidenţieze importanţa economică a industriei maritime şi să pună în valoare zonele costiere.

Mările şi oceanele alcătuiesc mediul fizic şi biologic care de-a lungul istoriei a avut un aport semnificativ asupra multor civilizaţii care au ştiut cum să exploteze potenţialul apelor pentru a-şi atinge principalele obiective. Datorită permanentului ciclu creat de natură, mediul acvatic generează condiţii favorabile de viaţă graţie variaţiilor termice a rezistenţei la forţa gravitaţionala precum şi datorită aprovizionării cu apă, dioxid de carbon şi săruri atât de necesare vegetaţiei.

Totalitatea organismelor din mări, la fel ca şi cele din oceane, este formată dintr-o multitudine de plante şi animale microscopice, ceea ce înseamnă că, datorită faunei şi florei marine uniforme şi extrem de variate, mediul marin este plin de viaţă.

Mediul marin dispune de o succesiune de surse de energie, cum ar fi zăcămintele de ţiţei, gaze naturale, şi nu în ultimul rând, valurile şi curenţii, a căror periodicitate şi valoare sunt de un real folos obţinerii energiei, motiv pentru care, pe platforma continentală a multor ţări din întreaga lume se derulează activităţi de prospectare şi de exploatare a ţiţeiului şi a gazelor naturale aflate în adâncuri, indiferent de consecinţele asupra mediului, singura preocupare fiind profiturile corporaţiilor.

Ziua internaţionalã a mediului marin readuce în prim-plan problematica poluãrii şi reducerii populaţiei subacvatice la nivel mondial.

“Lista roşie” a vertebratelor şi nevertebratelor existente în Marea Neagra cuprinde 222 de specii încadrate în nouã categorii, dintre care 142 specii de peşti (63,7%), 57 specii de nevertebrate (26%), 19 specii de macrofite şi plante superioare (8,5%) şi patru specii de mamifere (1,8%).

Stocurile de peşte consemnate în sectorul românesc al Mãrii Negre însumeazã peste 91.000 tone, cea mai mare cantitate fiind de şprot (60.000 tone), hamsie (20.000 tone), bacaliar (8.500 tone) şi calcan (2.356 tone).

La nivel mondial, mai bine de 1,5 miliarde de locuitori ai planetei nu au acces la apa potabilã, în timp ce aproximativ 2,6 miliarde nu pot folosi serviciile de salubritate, relevã o serie de cercetãri efectuate de cãtre organizaţiile mondiale de mediu.

Din aceleaşi studii reiese faptul cã apa dulce contaminatã şi rezervele depozitate în condiţii neigienice reprezintã cauza a 10% din totalul îmbolnãvirilor din ţãrile sãrace. Totodatã, volumul de apã existent pe Pãmânt este apreciat la 1.400 milioane km3, din care doar 2,7% reprezintã apa dulce.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1066: A avut loc Bătălia de la Stamford Bridge, ce a marcat finalul epocii de glorie a vikingilor.

Bătălia de la Stamford Bridge este privită, adesea, în Anglia ca un reper pentru sfârșitul invaziilor vikinge. A  avut loc la puțin timp după ce armata norvegiană invadatoare, condusă de regele Harald al III-lea, a învins armata seniorilor nordici Edwin de Mercia și Morcar de Northumbria în Bătălia de la Fulford, cu două mile la sud de York.

Regele Harold Godwinson al Angliei l-a întâmpinat pe Harald cu armata sa, luându-l prin surprindere, cu războinicii fără armuri și nepregătiți după un marș forțat intrat în legendă, în care a străbătut regatul de la sud la nord.

• 1396: Bătălia de la Nicopole.

Sultanul Baiazid I, "Fulgerul" înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciaților a luptat și un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân.

Bătălia de la Nicopole a avut loc , între o armată aliată franco – valaho – maghiară și Imperiul Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole (Nikopol, Bulgaria).

De multe ori, această bătălie mai este numită și cruciada de la Nicopole, deoarece avea numeroase caracteristici ale „cruciadelor” Evului Mediu.

Înainte de bătălie, prizonierii luați de cruciați la Rahova au fost executați de francezi dintr-un motiv necunoscut. Francezii și englezii formau avangarda, iar Sigismund și-a împărțit trupele în trei: el comanda centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii conduși de Mircea cel Bătrân formau aripa stângă.

Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie.

Cavaleriștii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața unei linii de țepușe. Aici au început să smulgă țepușele din pământ, în acest timp aflându-se sub tirul arcașilor turci.

După ce au fost îndepărtate țepușele, cavalerii descălecați au trebuit să facă față atacului infanteriei de elită otomană – ienicerii.

Francezii, superiori la capitolul armuri, au respins atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni. Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci.

Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit urmărirea otomanilor care fugeau pe deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace.

În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar. Amiralul Franței Jean de Vienne a fost ucis, în ciuda vitejiei de care a dat dovadă în timpul în care a apărat stindardul de luptă al francezilor. Jean de Nevers, Enguerrand al VII-lea de Coucy și mareșalul Jean Le Maingre, au fost luați prizonieri.

În aceeași după-amiază târziu, cneazul sarb Stefan Lazarević , aliatul turcilor a condus atacul aripii stângi otomane și a încercuit trupele lui Sigismund rămase fără apărare. Târziu, în aceeași seară, s-a ajuns la o înțelegere și armata lui Sigismund s-a predat.

Pe 26 septembrie, Baiazid a ordonat ca 3000 de prizonieri șă fie uciși drept represalii pentru uciderea prizonierilor turci din Rahova de către cruciații francezi. În plus, sultanul a fost foarte furios pentru că pierduse cam 35 000 de oameni, în special în primele faze ale bătăliei.

Cruciații care au reușit să scape s-au reîntros acasă, mulți dintre ei sărăcind pe drum. Sigismund a reușit să scape cu un număr de colaboratori apropiați fugind cu o corabie pe Dunăre, Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană. Sigismund i-a suspectat pe munteni de trădare. Charles al VI-lea a fost informat în ziua de Crăciun de înfrângerea suferită de cruciați.

Țara Românească a continuat lupta antiotomană, reușind să oprească expediția turcilor de anul următor, ca și pe cea din 1400. Înfrângerea sultanului Baiazid de către Timur Lenk (Tamerlan) la Ankara în vara anului 1402 a deschis o perioadă de anarhie în timpul căreia Mircea cel Bătrân a preluat inițiativa și a organizat împreună cu ungurii o campanie antiotomană.

O dată cu restabilirea conducerii centralizate în Imperiul Otoman, ofensiva lor în Europa a fost reluată.

Ungurii și polonezii au fost înfrânți în 1444 la Varna, iar în 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, iar în 1460 întreaga Moree, punând astfel capăt rezistenței grecilor în Balcani. În fața șirului de victorii otomane, occidentul nu a mai opus o altă mișcare de amploarea cruciadelor până în timpul Renașterii.

• 1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge la  Oceanul Pacific.

Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa (n. 1474 –  d. 15 ianuarie 1519),  a pornit intr-o expeditie care a dus la descoperirea Oceanului Pacific la 25 septembrie 1513, ocean care va fi numit de spanioli Marea Sudului (Mar del Sur) , pana cand Fernando Magellan  in 1520 ii va  schimba numele in Pacific.

Printre spaniolii membri ai expeditiei conduse de Vasco Núñez de Balboa se afla si Francisco Pizzaro, conquistadorul spaniol care avea sa distruga Imperiul Incas din America de Sud.

• 1789:  Congresul SUA adopta Bill of Rights.

Proiectul  Legii drepturilor, este numele cu care  sunt cunoscute  primele zece amendamente la Constituția Statelor Unite.

 Acestea au fost supuse de James Madison Congresului Statelor Unite în 1789 , și au  intrat în vigoare la 15 decembrie 1791, atunci cand au fost  aprobate  de către trei pătrimi dintre congresmeni  si trimise spre ratificare presedintelui. Initial, acestea erau in numar de 12, insa numai  10 dintre acestea au fost ratificate.

In 1992, unul dintre amendamente respinse cu 200 de ani in urma a fost in cele din urma aprobat, acesta referindu-se la sitemul de reprezentare al populatiei in structuri.

Deoarece in Constitutia din 1788 au fost inscrise doar cateva drepturi individuale, dupa aprobarea ei s-au adaugat o serie de amendamente care sa garanteze libertatile fundamentale pentru cetatenii tarii.

Prin completarile aduse s-a garantat dreptul la libertatea de a vorbi si  la religie. Americanii s-au inspirat la conceperea actului legislativ din actul cu acelasi nume, Bill of Rights, pe care Parlamentul Marii Britanii l-a votat in 1689 si in care s-au enumerat libertatile pentru dobandirea carora natiunea engleza a facut revolutia din 1688.

O alta sursa de inspiratie a fost Declaratia Drepturilor din Virginia, schitata de  luptatorul  pentru drepturile omului, George Mason, in 1776.

• 1852: A avut loc primul zbor al unui dirijabil cu om la bord.

 Dirijabilul, cu o lumgime de 44 de metri şi diametrul de 12 metri, era construit de Henri Giffard, care a şi efectuat zboruri cu el.

• 1860: Alexandru Ioan Cuza a efectuat o vizita “de curtoazie” la Istanbul. 

Domnitorul  a fost  primit cu onorurile prevazute pentru sefii de state suverane, turcii  renuntând  la ceremonialul ofensator cu care erau primiti domnii anteriori.

 Vizita constituia un sondaj in vederea solutionarii cerintelor din memoriul adresat Portii si puterilor garante in luna iunie a aceluiasi an, referitoare la dreptul de a desavarsi unirea celor doua principate si de a modifica legea electorala.

 Vizita a urmarit  solutionarea  cerintelor din memoriul adresat Portii si Puterilor garante în luna iunie a aceluiasi an, referitoare la dreptul de a desavârsi unirea celor doua principate si de a modifica legea electorala (25.09/7.10-5.10/17.10).

Situaţia pe plan internaţional complicată de unificarea Italiei a amânat luarea unei decizii.

În cele din urmă, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinţa puterilor europene.

Trei luni mai târziu Poarta emite firmanul prin care se recunoştea unirea administrativă şi legislativă a Principatelor, cu garanţia Marilor Puteri, însă numai pe timpul domniei lui Cuza.

Deşi nu era o izbândă deplină, se făcuse un important progres faţă de situaţia anterioară. În aceste condiţii, pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza a emis „Proclamaţia Unirii”, in care exclama : „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată […] alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”.

• 1872: Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești

La 25 septembrie Gara de Nord din Capitală împlineşte 143 de ani de la inaugurare. Principalul nod feroviar din România a avut un destin impresionant şi a rămas în picioare, în ciuda bombardamentelor din 1944 şi a iniţiativei ceauşiste de a o demola.

Povestea Gării de Nord din Bucureşti ia naştere pe 10 septembrie 1868, când, în prezenţa lui Carol I se aşează prima piatră de temelie a clădirii pe un loc ales de către domnitor. Gara este inaugurată pe 25 septembrie 1872, când se deschide circulaţia feroviară pe linia Roman-Galaţi-Bucureşti-Piteşti. La început,aceasta primeşte numele de „Gara Târgovişte” – Calea Griviţei de astăzi purta, pe atunci, numele de Calea Târgoviştei. Abia în 1888, gara primeşte denumirea actuală. Iniţial, această staţie nu era concepută pentru a deveni principal gară Bucureştiului. Însă, cu trecerea anilor, aceasta devine cel mai important nod feroviar atât al Capitalei, cât şi al României.

Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost construită între anii 1868-1872 fiind concepută în formă de U formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri.

Din august 1944 s-au refacut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite pentru a se obține lungimi utile de 350 m. Perioada dintre 1950 și 1990 a cunoscut o creștere foarte mare a traficului feroviar, dar din anul 1990 numărul călătorilor a scăzut de câteva ori, proces care s-a manifestat în toată România. În prezent Gara de Nord este în curs de modernizare.

Actualemnte clădirea Gării este clădire de Patimoniu.

Calea ferată Ploiești–Brașov este o cale ferată principală în România. Ea traversează Munții Carpați, legând Muntenia de Transilvania.

Această linie a fost deschisă complet traficului în 1879, în urma unei convenții între România și Austro-Ungaria (țară din care făcea parte la acea vreme orașul Brașov, capătul nordic al acestei linii), iar în 1965-1966 a devenit prima cale ferată electrificată din România.

• 1883: A fost terminat şi inaugurat castelul Peleş, ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraş.

Lucrările au  început  în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch  și Karel Liman, iar costurile lucrarii s-au ridicat la 16 milioane lei-aur.

Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare.

Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

Regimul comunist a propagat ideea că Domeniul Regal Peleş ar fi fost parte a Domeniului Coroanei, şi astfel în proprietatea României. Adevărul istoric este că, Castelul Peleş, la fel ca şi Pelişor şi Foişor, a fost construit din banii personali ai Regelui Carol I, care şi-a vândut o moşie din Germania pentru a putea plăti costurile terenului şi a ridicării edificiului. Regele a evitat să folosească bani din lista civilă, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăţi ale statului doar puse la dispoziţia suveranului. După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I şi a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I. Regele Carol II nu a avut niciodată domeniul de la Sinaia în proprietate şi astfel nepotul lui din căsătoria morganatică cu Ioana Zizi Lambrino nu are nici un drept de proprietate.

Castelul Peles din Sinaia - Interior si Exterior

 Zece secrete mai putin cunoscute despre Castelul Peleș

Castelul Peles, resedinta de vara a primului cuplu regal al Romaniei, regele Carol I (1866-1914) si regina Elisabeta, a fost construit intre 1873 si 1914, la dorinta suveranului, dupa planurile arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman.
Sunt foarte multe lucruri mai mult sau mai putin cunoscute despre Peles, de la realizare si pana la povesti cu si despre Casa Regala, care au avut ca decor frumosul castel.
1. Castelul Peles este prima constructie din Romania a carei fundatie este din beton.

2. Materialele de constructie sunt, in cea mai mare parte, de provenienta romaneasca: zidaria este facuta cu pietris din raul Prahova, piatra a fost extrasa din carierele de la Piatra Arsa si Lunca Mare, piatra verde adusa de la Slanic, lemnul din padurile din imprejurimi, iar caramizile au fost coapte pe santier.

3. Zidarii si tamplarii au fost mesteri romani.
Salariile muncitorilor au fost urmatoarele:
– zidarii si tamplarii: 5-7 franci/ zi
– salahorii: 3 franci/zi
– pietrarii: retribuiti dupa felul si cantitatea lucrului; un metru cub de piatra: 200 franci
– fierarii: pentru fierul lucrat – 60 centime/zi

4. La temelia Castelului Peles au fost depuse doua pergamente intr-un tub de sticla, inchis intr-unul de plumb, impreuna cu o colectie de monede batute in numar redus, cu chipul Domnitorului Carol. Pergamentele contineau declaratia de intentie si actul de fundatie al Castelului Peles.

5. Amenajarea Apartamentului Imperial de la primul etaj al castelului, pentru imparatul Austro-Ungariei, Franz – Joseph, a costat, in anul 1906, suma de 100.000 lei/aur, scrie adevarul.ro.

6. Desi la Castelul Peles nu se organizau baluri, in anul 1892, la aniversarea a 27 de ani a Principelui mostenitor Ferdinand, s-a dansat in Sala Maura. Regele Carol I nota in jurnalul sau: ,,Ziua de nastere a lui Nando, 27 ani…seara, la ora 9:00 , mare soarea, 130 de persoane, aproape toata Sinaia.
….Focuri de artificii, bufet…Ora 11/2 ne retragem in sala maura unde se danseaza …’’( Jurnal Carol I al Romaniei, vol.II 1888 – 1892, pag.321 – 322 )

7. Cele 2.000 de personaje sculptate in lambriurile Holului de Onoare au fost realizate de catre 140 de artisti care au lucrat timp de sase luni, zi si noapte. Constructia, decorarea si mobilarea Holului de Onoare au atins, in anul 1911, suma de 1 milion si jumatate lei -aur. In perioada antebelica leul -aur echivala cu 12 dolari, la valoarea de atunci a dolarului.

8. Intre anii 1916 – 1918, Castelul Peles a fost locuit de generalul Mackensen si ofiteri germani care s-au multumit doar sa-l foloseasca fara a-l ingriji, dar si fara a schimba ceva, nici macar administratia sau personalul.

9. In 1883, anul inaugurarii, castelul a fost dotat cu hidranti instalati de firma Thiergärtner din Mainz. Acestia sunt inca functionali.

10. Poiana si platforma castelului au fost edificate prin dislocarea partiala a unor zone ale muntelui Molomot, nivelate pentru obtinerea pamantului necesar construirii pantelor, aleilor si teraselor. Cu ajutorul unui funicular aerian au fost transportati  peste 20.000 de metri cubi de pamant.

• 1890: Președintele american, Benjamin Harrison semnează proiectul de lege privind înființarea Parcului Național Sequoia din California.

Flora și fauna, inclusiv arborii gigant de sequoia, trebuie să fie protejate și păstrate pentru posteritate.

Parcul Naţional Sequoia, locul principal de creştere a arborelui Sequoia gigantică, este situat la est de oraşul Visalia, în California. Parcul a fost înființat în 1890 pentru a proteja masivele forestiere de sequoia, care au fost amenințate de distrugere. 

Parcul este învecinat cu un alt Parc Naţional, Kings Canyon. Ambele parcuri sunt gestionate de către Serviciul de Parcuri Naționale din Statele Unite ale Americii ca o unică subdiviziune – Parcurile Naţionale Sequoia și Kings Canyon. Sequoia a primit numele de la un șef al tribului indian, Cherokee.

Sequoia, sunt copaci gigantici, reprezentaţi de două specii - Sequoia sempervirens şi Sequoiadendron sau Arborele Mamut. Înălțimea lor ajunge pana la 100 de metri, iar diametrul - pînă la 10 metri. 

Arborii Sequoia sunt cunoscuţi pentru vîrsta lor: un copac poate trai pîna la 4.000 de ani. O combinație unică de vîrstă, mărime și greutate a acestor copaci, îi face ca fiind cele mai mari creaturi vii de pe pămînt. Sequoia, este unul dintre puținii copaci care s-au adaptat la incendiile forestiere. După durata vieţii, sequoia gigantică cedează doar pinilor spinoşi, care se găsesc în munţii arizi din Sierra Nevada.

• 1897: S-a născut William Faulkner, scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1949 (d. 1962)

William Cuthbert Faulkner, născut Falkner (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962) a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX. Modernismul lui Faulkner se înscrie în spiritul de influență al lui James Joyce, ca model de artă romanescă.

Motivația Juriului Nobel

"pentru viguroasa și unica sa contribuție artistică la romanul american modern"

În anul 1929, publică romanul Sartoris, moment crucial în creația sa, o reîntoarcere către istoria legendară sau reală a locurilor natale, începutul celebrei saga despre imaginarul comitet Yoknopatawpha.

Începând cu "Sartoris" , avea să scrie Faulkner mai târziu, am descoperit că merită să scriu despre măruntul meu petec de glie natală și că nu voi trăi îndeajuns ca să termin tot ce se poate scrie despre el. După câteva luni apare Sound and Fury (Zgomotul și furia), prima carte a lui Faulkner care are un deosebit ecou.

De aici încolo, vreme de peste treizeci de ani, scriitorul va constitui prin romanele și povestirile sale o mitologie a Sudului care va porni de la date reale sau mitizate ale istoriei prezente și trecute ale acestei regiuni. Doar câteva din aceste opere vor cunoaște, la început, deosebita apreciere și recunoașterea pe care o meritau. De abia în 1946, publicarea unei antologii a scrierilor faulkneriene de către cunoscutul critic american Malcolm Cowley, The Portable Faulkner impune opiniei publice sin SUA un mare scriitor pe nedrept neglijat. De altfel în 1949, Faulkner va primi Premiul Nobel, în acest fel recunoașterea unanimă încununând o vastă operă, o fascinantă și uluitoare epopee, evocare și invocare a omului care caută să-și cunoască puterile,înfruntându-se pe sine și lumea, în lupta pentru afirmarea valorilor umane.

Creând pe harta lumilor posibile comitatul imaginar Yoknopatawpha, autorul lui l-a dăruit cu o ordine spirituală și temporală minuțios și inepuizabil constituită, până la a înscrie oamenii și întâmplările acestui teritoriu legendar într-un prezent care se numește eternitatea și într-o societate care se numește umanitatea. Ideea de a inventa acest ținut mitic, în care criticii literari au văzut alegoria Sudului american, i-a venit în urma unui vis, în care a văzut un timbru emis de Poșta Yoknopatawpha. Numele său are evidente rezonanțe indiene.

În urma unei crize cardiace, marele scriitor moare la 6 iulie 1962.

• 1906: S-a născut Dmitri Shostakovich, compozitor rus (d. 1975)

Dmitri Dimitrievici Șostacovici a fost un compozitor, pianist și profesor rus, considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea.

Șostakovici a devenit celebru în Uniunea Sovietică, unde s-a aflat inițial sub protecția lui Mihail Tuhacevski, dar mai târziu a avut o relație dificilă și complexă cu guvernul. Totuși a primit numeroase distincții și premii de stat și a servit în Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) și al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). În 1960 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

După ce o perioadă a fost influențat de Serghei Prokofiev și Igor Stravinski, Șostakovici și-a dezvoltat un stil hibrid, care poate fi observat în Lady Macbeth din Districtul Mtsensk (1934). Această lucrare prezintă o varietate de stiluri, inclusiv stilul neoclasic al lui Stravinski și postromantismul lui Gustav Mahler. Contrastele ascuțite și elemente ale grotescului caracterizează mare parte din muzica sa.

Șostakovici a compus lucrări în numeroase genuri. Cele mai importante lucrări ale sale sunt cele 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo. În afară de lucrările clasice, Șostakovici a compus și muzica pentru numeroase filme sovietice.

Opera lui Șostakovici este dominată de ciclul de simfonii și cvartete de coarde, câte 15 din fiecare. Simfoniile sunt distribuite destul de egal de-a lungul carierei sale, în vreme ce cvartetele de coarde au fost compuse în a doua parte a vieții sale. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără Simfoniile nr. 5 și 7 și Cvartetele nr. 8 și 15. Alte lucrări includ operele Doamna Macbeth din Mțensk, Nasul și neterminata Jucătorii bazată pe o comedie scrisă de Nikolai Gogol; șase concerte (câte două pentru pian, vioară și violoncel), două triouri de pian și o cantitate mare de muzică de film.

Muzica lui Șostakovici prezintă influența multor compozitori pe care el îi admira: Bach în fugi și passacaglii, Beethoven în cvartetele sale târzii, Mahler în simfoniile sale și Berg prin utilizarea de coduri și citări. Dintre compozitorii ruși Șostakovici îl admira pe Modest Musorgski, ale cărui opere Boris Godunov și Hovanșcina le-a re-orchestrat. Influența lui Musorgski poate fi observată și în opera Doamna Macbeth și în Simfonia nr. 11, precum și în lucrările sale satirice precum Rayok.[56] Influența lui Prokofiev este evidentă în primele sale lucrări pentru pian, cum ar fi prima sonată și primul concert. Influența muzicii folclorice și religioase ruse este evidentă în lucrările sale corale a capella din anii 1950.

Relația lui Șostakovici cu Stravinski era foarte ambivalentă; Șostakovici i-a scris lui Glikman: „Stravinski, compozitorul pe care îl venerez. Stravinski, gânditorul pe care îl disprețuiesc.” Era atras în special de Simfonia Psalmilor, prezentând o copie a aranjamentului său pentru pian a lucrării lui Stravinski când acesta a vizitat Uniunea Sovietică în 1962. Întâlnirea nu a decurs foarte bine, fiind observată timiditatea extremă a lui Șostakovici și „răutatea” lui Stravinski față de el".

Mulți comentatori au remarcat diferența dintre lucrările experimentale de dinainte de denunțarea din 1936 și lucrările mult mai conservatoare care au urmat. Compozitorul i-a spus Florei Litvinova: „fără 'ghidarea Partidului'... aș fi arătat mai multă strălucire, aș fi folosit mai mult sarcasm și mi-aș fi dezvăluit ideile în mod direct în loc să fiu nevoit să apelez la camuflaj.” Articolele publicate de Șostakovici în 1934 și 1935 citau pe Berg, Schoenberg, Krenek, Hindemith „și în special Stravinski” printre influențele sale. Lucrări importante din prima perioadă includ Simfonia nr. 1, care combina academicismul conservatorului cu înclinațiile sale progresive; Nasul (”cea mai noncompromițătoare dintre lucrările sale de scenă„); Doamna Macbeth, care a precipitat denunțarea, și Simfonia nr. 4 au fost descrise în dicționarul Grove ca „o sinteză colosală a dezvoltării muzicale a lui Șostakovici până la acea dată”. Simfonia nr. 4 a fost și prima în care să adopte stilul lui Mahler.

Shostakovich' Second Waltz - Andre Rieu

• 1913: S-a născut  Maria Tănase, în București în mahalaua Cărămidarii de Jos.

S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al lui Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, renumita cântăreaţă de muzică populară românească, Maria Tănase . A apărut prima dată în public în 1921, la o serbare şcolară. Şi-a întrerupt studiile, fiind obligată să muncească pentru întreţinerea familiei. Debutul carierei artistice al Mariei Tănase a coincis cu debutul radiofonic, în 1938, aceasta susţinând un concert cu piese folclorice. Calităţile ei vocale au fost rapid apreciate, iar repertoriul i-a fost, de asemenea, apreciat. Istoricul şi politicianul Nicolae Iorga a numit-o „Pasărea Măiastră”, după ce artista a cântat la închiderea cursurilor Şcolii de Vară de la Valenii de Munte, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea universităţii, eveniment petrecut în toamna lui 1938. Pentru meritele sale artistice deosebite, la 20 decembrie 1955 a primit Premiul de Stat, iar în octombrie 1957 i s-a acordat titlul de „Artista Emerită”.

Se spune ca America a avut-o pe Marilyn Monroe, Franta pe Edith Piaf, iar Romania pe Maria Tanase. 

Maria Tanase - sings "Ciuleandra" 

“Nu interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu, le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe.”

• 1920: S-a născut Serghei Bondarciuk, actor şi regizor rus, („Război şi pace”, „Waterloo”, „Clopotele roşii”).

„Război şi pace” a fost apreciată drept o capodoperă a regiei unei scene de masă (pentru regizarea bătăliei de la Borodino s-au folosit peste 100 000 de figuranţi), filmul primind Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului, în 1968.

• 1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, a devenit şcoală mixtă, pentru albi şi negri;

A fost nevoie de intervenţia US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială.

• 1992: A fost inaugurat, la Nürenberg, canalul de navigaţie Rin-Main-Dunăre.

Prin folosirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reducea la jumătate.

Canalul Main-Dunăre (numit în germană Main-Donau Kanal, Canalul Rin-Main-Dunăre, Canalul-RMD sau Canalul Europei) cu o lungime de 171 km, leagă începând din anul 1992 râul Main cu Dunărea de la Bamberg prin Nürnberg la Kelheim.

Canalul face parte din traseul maritim între Rotterdam și Constanța, care este legătura navigabilă cea mai scurtă între Marea Nordului și Marea Neagră, pe râurile Rin, Main, Canalul Main-Dunăre, Dunărea și Canalul Dunăre-Marea Neagră.

• 2002: În Siberia se produce Evenimentul din Vitim, un posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.

Evenimentul din Vitim sau Evenimentul din Bodaibo este considerat un impact a unui nucleu de cometă sau meteorit în bazinul râului Vitim. A avut loc în aprorpierea orașului Bodaibo în raionul Mamsko-Chuiski din regiunea Irkutsk, Siberia, Rusia pe 25 septembrie 2002 la ora locală aproximativă 22:00. Impactul a fost detectat de un satelit militar american defensiv.

Au fost efectuate unele experiment pentru a defini magnitudinea exploziei. Analiștii militari americani estimează puterea exploziei la 0,2-0,5 kilotone, în timp ce fizicianul rus Andrei Olhovatov la 4-5 kilotone.

Informații despre eveniment au apărut în mass-media și în rândul oamenilor de știință după doar o săptămână. Inițial nimeni nu a fost capabil să înțeleagă amploarea exploziei. O mică expediție, trimisă de Institutul din Irkutsk, a încercat să găsească un meteorit la aproximativ 10 de km de orașul Bodaibo.

Să aveți o zi frumoasă!