28 Septembrie

Este a 271-a zi a anului. 
Au mai rămas 94 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 19 h 02 m. 

Citatul zilei

„Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare.” (Georges Clemenceau)

Ziua Internațională a Dreptului de a Şti

Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti este marcată la 28 septembrie cu scopul de a promova accesul liber la informaţia oficială şi transparenţa decizională.

Plecând de la ideea că oamenii au dreptul la informaţii iar statele au obligaţia de a le furniza şi în scopul promovării dreptului tuturor persoanelor de a avea acces la informaţiile deţinute de instituţiile guvernamentale, la data de 28 septembrie 2002 a fost iniţiată Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde şi libertatea de a primi sau comunica informaţii.

Scopul Zilei Internaţionale a Dreptului de a Şti este de a promova şi de a atrage atenţia asupra dreptului fiecărui individ de a avea acces la informaţiile de interes public. Ea are la bază o serie de principii.

•        Astfel, primul principiu e că accesul liber la informaţie este considerat a fi un drept al fiecărui individ.

•        Al doilea principiu este că regula este existenţa accesului la informaţie, iar ţinerea secretă a informaţiilor este excepţia.

•        Al treilea principiu este că dreptul la acces la informaţie se aplică tuturor instituțiilor publice.

•        Al patrulea principiu este că depunerea cererilor de informare trebuie să fie uşoară, rapidă şi gratuită.

•        Al cincilea principiu este că funcționarii au datoria de a-i ajuta pe cei ce depun cereri de informare, iar refuzurile trebuie să fie motivate.• Al şaselea principiu este că interesul public este mai important decât ţinerea secretă a informaţiilor.

•        Al şaptelea principiu este că oricine are dreptul de a contesta o decizie adversă.

•        Al optulea principiu este că toate instituţiile publice trebuie să publice informaţiile importante de interes public.

•        Al nouălea principiu spune că dreptul de acces la informaţiile de interes public trebuie să fie asigurat de către o entitate independentă.

“Atunci când dreptul publicului de a cunoaște este amenințat, și când drepturile de liberă exprimare și libertatea presei sunt supuse la risc, toate celelalte libertăți la care ținem sunt puse în pericol.” (Cristopher Dodd)

Ziua Internaţională a Dreptului de a  Şti  este  marcată  de  obicei  de  diverse dezbateri, mese rotunde şi alte asemenea evenimente, fie pe tema accesului la informaţiile de interes public, fie pe alte teme similare, la care participă oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai ONG-urilor, precum si mulţi alţii.

In România ziua este marcată din 2003.

Sursa:http://www.businessintegrity.ro
 

Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei

Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei (turbării) se marchează anual la 28 septembrie, ca urmare a deciziei Alianţei Mondiale pentru Controlul Rabiei.

Scopul este acela de a sensibiliza populaţia despre riscul de îmbolnăvire şi de a informa asupra modului de prevenire şi a modalităţilor prin care cetăţenii şi instituţiile pot ajuta la eliminarea principalelor surse de rabie la nivel mondial.

Rabia este o zoonoză mortală cauzată de un virus neurotrop din genul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae) care atacă sistemul nervos. Virusul este secretat în salivă şi se transmite în mod obişnuit la animale şi om prin muşcătura unui animal infectat. Mai puţin obişnuit, rabia poate fi transmisă atunci când saliva unui animal turbat vine în contact cu răni deschise ale pielii sau cu ochii, nasul sau gura unei persoane sau ale unui animal. Clinic, se manifestă ca encefalomielită acută şi, odată ce apar simptomele vizibile ale bolii, rabia este aproape întotdeauna fatală.

Cele mai multe cazuri de rabie apar la animalele sălbatice precum sunt vulpile, pisicile sălbatice, dihorii, bursucii, cerbii, jderii, lupii, liliecii, sconcşii, ratonii şi coioţii. De asemenea, rabia apare şi la animalele domestice. În ultimii ani, pe lângă câini, pisicile au devenit animalele domestice infectate cel mai frecvent cu rabie. Aceasta se datorează faptului că mulţi stăpâni de pisici nu îşi vaccinează pisicile împotriva rabiei înainte ca acestea să fie expuse contactului cu alte animale. De asemenea, rabia apare şi la vaci, capre şi uneori (chiar dacă nu foarte frecvent) la cai. 

Cât de mare este riscul pentru oameni de a face rabie?

Cu toate că vaccinarea antirabică şi programele de control al animalelor, alături de tratamente adecvate şi aplicate cât mai precoce persoanelor care au fost muşcate au redus considerabil numărul de cazuri umane de rabie, totuşi, la nivel mondial, aproximativ 55.000 de oameni mor anual, mai ales în Africa şi Asia (în medie o persoană la fiecare 10 minute, majoritatea fiind copii, din zone geografice izolate şi paupere), ceea ce menţine rabia ca principală zoonoză la nivel mondial. Astăzi se constituie într-o boală reemergentă, mai ales datorită creşterii numărului de animale de companie nevaccinate, a numărului de câini vagabonzi, a despăduririlor extinse, cu modificarea ecosistemelor liliecilor hematofagi în America de Sud etc.

Se recomandă populaţiei să respecte anumite reguli pentru prevenirea cazurilor de rabie:

•        animalele de companie trebuie vaccinate antirabic;

•        animalele domestice nu trebuie lăsate să hoinărească liber şi trebuie supravegheate atunci când sunt afară; castrarea sau sterilizarea animalelor de companie le poate scădea tendinţa de a hoinări;

•        să nu lase expuse în exterior resturi menajere, deoarece acestea pot atrage animale sălbatice sau fără stăpân;

•        copiii să fie învăţaţi să nu atingă NICIODATĂ animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase ;

•        un animal sălbatic trebuie observat de la distanţă şi nu trebuie să se apropie de el deoarece chiar dacă este turbat acesta poate părea blând ;

•        în situaţia în care este observat un animal care se comportă neobişnuit, cazul trebuie raportat autorităţilor sanitar-veterinare locale.

În cazul când cineva a fost muşcat:

•        rana trebuie spălată profund cu apă şi săpun;

•        persoana respectivă să se prezinte de urgenţă la medic ;

•        să fie informate şi autorităţile sanitar veterinare.

Dacă animalul a fost muşcat:

•        să atinge animalul cu grijă deoarece, fiind rănit, poate să muşte şi se recomandă a fi protejate mîinile cu mănuşi;

•        trebuie chemat medicul veterinar sau autorităţile sanitar-veterinare locale. Animalul dumneavoastră trebuie să fie supus vaccinării sau revaccinării antirabice în primele 72 de ore după ce a fost expus unui animal turbat sau care ar putea fi bolnav de rabie.

Dacă observaţi animale care se comportă neobişnuit, raportaţi aceste situaţii autorităţilor sanitar-veterinare locale.

Sursa: http://www.ansa.gov.md

Ziua limbii cehe

Ziua limbii cehe este marcată în țara noastră la 28 septembrie, fiind instituită prin Legea nr. 130/2014 din 8 octombrie 2014.

Potrivit prezentei legi, în fiecare an, la această dată, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității și în instituțiile de învățământ în care se predă limba cehă ca limbă maternă. De asemenea, la organizarea acestor evenimente pot contribui și autoritățile centrale și locale.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR), Merka Adrian Miroslav, care susținea că "o națiune există, în primul rând, datorită limbii", astfel instituirea Zilei limbii cehe ar reprezenta un "eveniment semnificativ" pentru cehii din România.

Prima Cameră sesizată în acest caz a fost Senatul, care a adoptat, la 9 septembrie 2014, propunerea legislativă privind instituirea Zilei limbii cehe la 28 septembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților, forul decizional, la 30 septembrie 2014, iar la 7 octombrie 2014, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei limbii cehe. Legea nr. 130/2014 a fost adoptată de Parlamentul României la 8 octombrie 2014 și publicată în Monitorul Oficial la 10 octombrie 2014.

Ziua Întrebărilor Idioate

Ziua Întrebărilor Idioate, când elevilor americani li se permite să întrebe tot ce le trece prin cap. Ziua specială vine în urma încercărilor disperate ale profesorilor de a-şi provoca invăţăceii la dezbateri.

In timpul anilor 1980, mai mulți  profesori și-au dat seama că elevii lor nu pun întrebări de teamă că vor fi considerați proști. Așa că au creat o zi dedicată studenților,  permițându-le să pună întrebările de care le-au fost cel mai de rușine. Ei au fost incurajați să se deschidă și să-și împărtășească curiozitatea cu clasa, fără teama de a fi ridiculizat. De atunci Ziua Întrebărilor Idioate a rămas  o tradiție anuală, celebrată de către școlile americane de peste tot, ajungând recent și în Marea Britanie și India.

Ziua Consumului de Bere

Ziua Consumului de Bere se sărbătorește azi la nivel mondial, promovând una dintre cele mai vechi băuturi cunoscute de om. Berea a fost produsă încă din era Neolitică, iar fabricile de bere sunt cunoscute încă din 1040.

De atunci și până în prezent s-au dezvoltat numeroase activități și tradiții în jurul consumului de bere, motiv pentru care nu e de mirare faptul că berea a devenit una dintre cele mai populare băuturi alcoolice din întreaga lume.

În foarte multe țări din lume astăzi au loc diverse evenimente în care poți gusta berea preferată sau poți descoperi sortimente noi, astfel încât ar fi indicat să te interesezi de cel mai apropiat festival din zona ta și să nu ratezi ocazia de a te delecta cu această licoare.

Evenimente de-a lungul timpului...

• 1737 :  Ioan Inochentie Micu – Klein, a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele “naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul  de a înlocui termenul “naţiune” cu acela de “români” sau de “plebea românească”.

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraş. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” şi mănăstirea cu acelaşi hram.

A primit titlul de baron, devenind si  membru al Dietei – Adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

Fiind primul român  care a intrat in in Dieta Transilvaniei, a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;

Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;

Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);

Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.

Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai „plebs valahica”.

Reprezentantii celor trei naţiuni privilegiate (ungurii,sasii si secuii),  s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde „nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”, Dieta nepermitand citirea documentului.

• 1803: S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: „Colomba”, „Carmen”,  scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume.

Prosper Mérimée (n. 28 septembrie 1803, Paris, Franța - d. 23 septembrie 1870, Cannes) a fost dramaturg, povestitor, istoric, arheolog francez, considerat creatorul nuvelei realiste franceze.

Arta sa, realistă prin atitudinea obiectivă față de personaje și evenimente, documentația erudită, sobrietatea compoziției, concizia stilului, poartă pecetea romantismului prin dramatismul conflictelor pasionale, consumate uneori în ambianțe primitive, ce anticipează naturalismul, prin predilecția pentru exotism, fantastic și aventură, pentru pitoresc și culoare locală.

Prosper Mérimée s-a născut la data de 23 septembrie 1803 la Paris. Părinții săi, de origine din Normandia, erau Jean François Léonor Mérimée, un profesor de desen, și Anne Moreau. Din partea mamei lui, Mérimée este strănepotul scriitoarei Jeanne-Marie Leprince de Beaumont.

• 1841: S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles.

Georges Clemenceau s-a născut la 28 septembrie 1841 în Mouilleron-en-Pareds din Georges_ClemenceauFranța și a fost politician și jurnalist, o figură dominantă în perioada celei de-a Treia Republici Franceze, iar ca prim-ministru (1917-1920) a contribuit foarte mult la victoria Antantei din Primul Război Mondial și a înfluențat stabilirea granițelor Europei după război prin Tratatul de la Versailles.

Acesta și-a petrecut tinerețea printre țărani, dar tatăl său , Benjamin (era adeptul ideilor lui Voltaire, era un  admirator al Revoluției de la 1789) l-a format și a rămas modelul după care s-a ghidat. Prin intermediul tatălui său, Clemenceau a cunoscut oameni care plănuiau o lovitură de stat asupra împăratului Napoleon al III-lea și l-a întâlnit pe istoricul Jules Michelet, care era hăituit de poliția imperială. Benjamin a fost arestat în anul 1858. Trei ani mai târziu (noiembrie 1861), Georges a ajuns la Paris pentru a studia medicina. În cartierul Latin, Clemenceau s-a asociat cu alți tineri din opoziția republicană și, împreună, au creat asociația avangardistă numită Agis Comme Tu Penses (Acționează cum gândești). Clemenceau și câțiva prieteni au înființat o revistă, „Le Travail” („Munca”) prin care stabilea patru puncte de vedere prin care urmau să caracterizeze viitoarea sa carieră politică. Aceasta a fost închisă de poliție și, din cauza unui anunț prin care muncitorii erau învitați la Paris pentru comemorarea celei de-a paisprezecea aniversări a Revoluției de la 1848, Clemenceau a fost încarcerat timp de 73 de zile. Ulterior eliberării sale, acesta a înființat un nou ziar, „Le Matin” („Dimineața”), care a fost închis, din nou, de autorități.

După ce și-a termiant studiile, Clemenceau a plecat spre Statele Unite unde și-a petrecut următorii patru ani (1865-1869). A ajuns la New York atunci când Războiul Civil era la apogeu. Acesta a fost uimit de libertatea de exprimare care nu era cunoscută în Franța acelor vremuri și a dezvoltat o mare admirație pentru politicienii care clădeau democrația americană. După ce tatăl său a refuzat să îl mai ajute financiar, Clemenaceau a predat la o școală de fete din Stamford, Connecticut. La timpul potrivit, în ciuda opoziției tutorelui fetei, acesta s-a căsătorit cu una dintre elevele sale, Mary Plummer în anul 1869. Cuplul a avut trei copiii, iar după șapte ani cei doi s-au despărțit.

La alegerile din anul 1885, președintele Grévy i-a cerut lui Clemenceau să formeze un guvern prin care să poată aplica principiile democratice, dar a refuzat deoarece nu putea conduce majoritatea senatului.

În lupta sa pentru democrație și libertate, mulți au încercat să îl doboare prin diverse mijloace, dar acesta,fiind un luptător, nu s-a lăsat descurajat și, astfel și-a început cariera ca jurnalist, dar după un început dificil a ajuns să fie considerat ca fiind unul dintre cei mai de seamă jurnaliști politici ai vremii sale. Un nou Clemenceau s-a născut: un om al gândirii, al culturii, un prieten al celor mai cunoscuți scriitori și artiști ai epocii sale. A preferat lucrările lui Monet, fiind un susținător înfocat al impresionismului: după Primul Război Mondial, acesta a aranjat ca tablourile lui Monet să fie expuse în Oranjeria din Grădinile Tuileries.

În același timp, Georges Clemenceau a scris și cărți, în special politice și sociologice. Una dintre lucrările sale, „La poalele muntelui Sinai” (Au pied du Sinaï), ilustrată de Henri de Toulouse-Lautrec, era un volum de schițe din istoria poporului evreu. Era jurnalist, în esență, și a scris, inevitabil despre cazul Dreyfus care a agitat Franța între anii 1894-1906.

În anul 1917, când resursele și moralul Franței erau în cel mai jos punct, GeorgesClemenceau a acceptat invitația președintelui Raymond  Poincaré de a prelua conducerea guvernului de război între anii 1917-1920. Determinarea statornic și nemiloasă în problema războiului i-a adus titlul de „Tată al Victoriei”.

Singurul scop al lui Clemenceau era să câștige războiul. Pentru trădători și fataliști nu avea milă. Speranța victoriei l-a imbiat. Cu toate  acestea prim-ministrul era obsedat de nevoia de a avea, sub o singură comandă, o armată unită și era capabil să tranforme punctul de vedere al guvernelor aliate și al liderilor militari. În anul 1918, Ferdinand Foch a fost desemnat comandant superm. În ciuda dezastrelor din mai 1918, strategia lui  Clemenceau a rămas necontestată, iar acesta a declarat că va va purta războiul  „până în ultima clipă, iar ultima clipă va fi a noastră”.

Georges Clemenceau şi-a consacrat ultimii ani ai vieţii scrisului, finalizându-şi între altele Memoriile Georges Clemenceau at Homedespre Război şi Pace, apărute, la scurt timp după decesul său, în anul 1930, la început în limba franceză şi apoi în diverse traduceri, inclusiv în româneşte. Clemenceau avea aproape 80 de ani când s-a retras în Vandée, la Bel-Ebat, într-o modestă căsuță pe o dună care dădea spre Oceanul Atlantic. Acesta a petrecut câțiva ani în Corsica cu prietenul său, Nicolas Piétri, pe care l-a numit executor al testamentului său și pe care l-a convins sa îl însoțească într-o lungă călătorie pe mare până în India din septembrie 1920 până în mai 1921. A mers la vânătoare de tigrii și a uimit gazdele cu voiciunea spiritului și curiozitatea intelectuală nemăsurată. Era peste tot întâmpinat ca „politicianul care își merita reputația și care a făcut atât de multe pentru cauza Aliaților”.

Georges Clemenceau s-a retras, în cele din urmă, la Bel-Ebat, cu toate că încă mai făcea scurte vizite la Paris.

Citea foarte mult și îi plăcea, în special, sa recitească opere scrise în greacă și latină. Acesta a scris „Demostenes” (1926) – un studiu despre Demostenes și soarta Greciei, a cărei instabilitate politică a compromis independența – și „Seara gândurilor mele”  („Au soir de la pensée”, 1927) – un fel de testament filosofic. Clemenceau era înteresat de evenimentele politice și tânjea după ele. În anul 1926, acesta a trimis o scrisoare președintelui american, Calvin Coolidge, apelând la solidaritatea Aliaților pentru cererile Germaniei.

Anii au trecut, aducând cu ei perioade de doliu. Moartea lui Foch l-a întristat, deoarece politicianul l-a admirat.  Dar publicarea postumă a memoriilor mareșalului Foch i-au trezit îndignarea și amărăciunea, astfel a răspuns, cu tristețe, dar cu mândrie, în propriile memorii nefinalizate „Suișurile și coborâșurile unei victorii”, 1930.

La 8 martie 1929, Georges Clemenceau și-a notat ultimele dorințe: dorea să fie înmormântat lângă tatăl său la Colombier, nu dorea o procesiune funerară sau ceremonie religioasă sau oficială. În jurul mormântului său ar fi trebuit să fie un grilaj simplu de fier, fără nici o inscripție. Georges Clemenceau s-a stins din viață în anul 1929 în apartamentul său din Paris de pe strada Franklin.

Porecla de Tigrul a căpătat-o datorită forţei şi cinismului cu care şi-a susţinut ideile politice şi datorită energiei implacabile, în ciuda vârstei înaintate, cu care a guvernat ţara în ultimii ani ai primului război mondial.

• 1848: A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena “Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.

La adunare au participat peste 20.000 de tarani romani condusi de Avram Iancu, Axente Sever si Iovin Bran. Recunoscuta ca ”Adunarea Martiala”, intrunirea a hotarat infiintarea de urgenta a unei armate revolutionare romanesti.

Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian si Alexandru Papiu Ilarian au fost pasoptistii care au dat tonul adunarii. Participantii au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria si au refuzat sa recunoasca guvernul de la Pesta. De asemenea, au decis sa infiinteze Comitetul National Roman ca organ de conducere a natiunii si au cerut reorganizarea constitutionala a Transilvaniei.

A treia adunare de la Blaj a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni.

La initiativa lui Avram Iancu, romanii s-au constituit in 15 legiuni comandate de un prefect, care au inceput lupta impotriva maghiarilor chiar din octombrie.

• 1858 : Este făcută prima fotografie a unei comete  de către englezul William Usherwood

• 1864: S-a înfiinţat, la Londra, „Asociaţia Internaţională a Muncitorilor”(Internaţionala I), prima organizaţie revoluţionară internaţională a proletariatului, condusă de Karl Marx şi Friedrich Engels.

Marx a întocmit Manifestul constitutiv şi aproape toate documentele mai importante ale acestei organizaţii. El a fost sufletul acestei asociaţii, autorul primei ei „Adrese“ şi al unei serii de rezoluţii, declaraţii şi manifeste.

Asociatia fost întemeiată în cadrul unei mari adunări internaţională a muncitorilor la care au participat, alături de muncitori englezi şi francezi, şi reprezentanţi ai muncitorilor germani, italieni şi de altă naţionalitate care trăiau pe atunci la Londra, precum şi o serie de lideri ai emigraţiei europene mic-burgheze şi democrat-revoluţionare.

Organizaţiile Internaţionalei I, care existau aproape în toate ţările din Europa, în America de Nord şi de Sud, în Australia, Noua Zeelandă şi India, trebuiau să promoveze teoria comunismului ştiinţific în masele proletare mai largi, iar într-o serie de ţări s-au pus chiar bazele unor partide proletare de sine stătătoare.

Reunind mişcarea muncitorească din diferitele ţări, străduindu-se să îndrumeze pe făgaşul unei activităţi comune diversele forme ale socialismului neproletar, premarxist, Marx făureşte o tactică unitară a luptei proletare a clasei muncitoare din diferitele ţări.

„Manifestul constitutiv al Asociaţiei Internaţionale“ şi „Statutul provizoriu al Asociaţiei“, întocmite de Marx, au fost adoptate în unanimitate de Comitetul provizoriu, organul conducător al Asociaţiei, cunoscut în istorie sub numele de Consiliul General al Internaţionalei

• 1882: S-a născut Vasile Pârvan, istoric şi arheolog român, membru titular, vicepreşedinte şi secretar general al Academiei Române. 

A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util.

Și-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germană), considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților. Prin concepția sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane și în eseuri (volumele „Idei și forme istorice” și „Memoriale”) a reușit să facă o sinteză a neohegelianismului și neokantianismului, și s-a declarat adversar al șovinismului și al cosmopolitismului.

Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii școli românești de arheologie. El a organizat Școala română din Roma, instituție pentru perfecționarea tinerilor arheologi și istorici, și a inițiat și condus apariția anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” și „Diplomatarium Italicum”, precum și prima serie a revistei „Dacia”.

• 1914 (10 octombrie 1914, stil nou): A avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I, nepotul şi succesorul regelui Carol I al României, jurând credinţă României şi promiţând că va fi „un bun roman”.

La varsta de 49 ani, Ferdinand I devenea rege al Romaniei depunand juramantul solemn si lunandu-si in fata tarii angajamentul ca va fi un “bun roman”. Ferdinand a iubit Romania si poporul roman. Din admiratie si respect pentru religia nationala a romanilor, Ferdinand va renunta la cultul catolic si se va boteza de bunavoie crestin-ortodox pentru a fi in rand cu tara si poporul sau. Guvernul roman nu i-a cerut acest lucru, permitandu-i sa ramana catolic. Ferdinand a ales insa Ortodoxia, o parte a istoricilor pun acest lucru pe seama uzantei conform careia copiii viitorului rege si mostenitorul tronului trebuiau sa fie crestin-ortodocsi. Visul lui Ferdinand a fost in egala masura acelasi cu al milioanelor de romani – crearea Romaniei Mari prin alipirea Transilvaniei regatului roman. Cu toata sorgintea sa germanica si cu numele de Hohenzollern, Ferdinand a ales sa actioneze in razboi de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptand impotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea vestii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborandu-se in doliu stindardul heraldic al familiei. In anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este incoronat Rege al Romaniei Mari la Alba Iulia, orasul care avea sa traiasca a doua Mare Unire. Majestatea Sa Ferdinand al Romaniei a devenit protector si presedinte de onoare al Academiei Romane. Casatorit din decembrie 1892 cu Maria (1875-1938), principesa de Marea Britanie, Ferdinand I a avut sase copii: Carol, Nicolae, Elisabeta, Marioara, Ileana si Mircea. Domnia Majestatii Sale s-a incheiat la 20 iulie 1927.

• 1924: Este efectuat primul înconjur al lumii cu avionul.

Primul ocol al Pamantului cu avionul a durat 175 de zile, acoperind 44 360 km (27 553 mile), cu opriri in 61 de orase, timpul total de zbor fiind de 371 de ore, 11 minute.

In 1924, patru avioane de croaziera ale lui Douglas World si opt americani menbrii ai echipajului au plecat de la Seattle, Washington, pentru a incerca primul zbor in jurul lumii. 175 de zile mai tarziu trei dintre avioane, echipajele lor deveneau primii ce au facut ocolul Pamantului.

 Fiecare din avioane a fost numit dupa un oras american :

Seattle, cu echipajul Mr.Frederick Martin (pilot si comandant de zbor) si Sg. Alva Harvey (mecanic de zbor);

Chicago, cu Lt. Lowell H. Smith (pilot) si Lt.cl.I Leslie Arnold;

Boston, cu Lt.Gr.I Leigh P. Wade (pilot) si Sg. Henry H. Ogden la bord si

New Orleans, cu Lt. Erik Nelson (pilot) si Lt. Jack Harding in carlinga.

In 30 aprilie, Seattle s-a zdrobit intr-o ceata deasa de un masiv muntos de langa Port Moller in peninsula Alaska. Maiorul Martin si Sergentul Harvey au razbatut din salbaticie. Restul echipajelor au continuat, zburand spre Japonia, Asia de Sud Est, India, Estul Mijlociu, Europa, Anglia si Irlanda.

• 1928:  A fost descoperită penicilina.

Descoperirea penicilinei, unul dintre primele antibiotice folosite de către medici vreodată, marchează un punct de cotitură în istoria umanității. Odată cu penicilina, doctorii aveau o armă cu ajutorul căreia puteau să-și vindece pacienții de boli infecțioase care le puteau fi letale.

Cum a fost descoperit antibioticul minune

În septembrie 1928, Alexander Fleming s-a întors la treabă în laboratorul său, după ce petrecuse luna august în concediu cu familia. Atunci a găsit, într-una dintre cutiile ce conțineau culturi de stafilococi , care reprezentau obiectul studiului său la acel moment, ceva neobișnuit: pe suprafața mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstrie, iar în jurul ei, pe o rază de câțiva milimetri nu se putea observa nici o urmă de stafilococ.

Datorită faptului că Fleming era un bacteriolog cu multă experiență și o minte ascuțită, acesta și-a dat seama imediat că fenomenul reprezintă ceva important. Era clar că acel mucegai albăstrui conținea ceva special care era capabil să distrugă stafilococii, adică bacteriile patogene care pot produce infecții destul de grave, care pot fi letale.

Acest mucegai, pe numele lui științific – penicillinium notatum – se dovedea un produs cu care se putea lupta împotriva infecțiilor. Dar observațiile geniale ale lui Fleming nu se transformară imediat în produsul medicamentos. Au trebuit să treacă mai bine de 12 ani pentru ca descoperirea lui Fleming să devină penicilina pe care o cunoaștem astăzi.

Drumul anevoios spre schimbarea medicinei

Fleming nu avea nici resursele necesare în laboratorul său din St. Mary și nici nu era specializat în chimie, așadar nu era capabil să facă singur următorul pas spre a descoperi cum poate fi folosită penicilina. Astfel, Fleming a apelat Dr. Howard Florey, un expert de la Universitatea Oxford. Acesta avea relații înalte printre birocrații vremii și putea obține finanțări importante pentru a-și putea duce studiul la bun sfârșit. În plus, doctorul era maestru în administrarea laboratoarelor gigantice, și a oamenilor de știință ce lucrau în acestea.

Unul dintre cei mai buni angajați ai lui Florey a fost Dr. Ernst Chain, care s-a luptat constant pentru atribuirea meritului dezvoltării penicilinei. În ciuda ciondănelilor, cei doi au produs o serie de culturi de mucegai din care au extras antibioticul minune.

În vara anului 1940, studiul acestora s-a concentrat pe 50 de șoareci care au fost infectați cu streptococi mortali. Jumătate dintre aceștia au murit de septicemie, în timp ce restul, care au fost injectați cu penicilină, au supraviețuit.

Doctorii au ajuns la concluzia că au acumulat toate informațiile necesare pentru a putea începe să testeze antibioticul pe oameni. Totuși, aceștia întâmpinau o problemă: cum să producă suficientă penicilină pură pentru a trata oamenii? Pentru a obține cantitatea necesară care să poată trata un singur om, aceștia ar fi trebuit să cultive 2.000 de litri de cultură lichidă de mucegai.

Cum a ajuns penicilina să fie produsă în masă

O altă figură importantă din laboratorul lui Fleming a fost Dr. Normal Heatley, care lucra la un mod prin care penicilina să poată fi produsă în masă. Acesta folosea orice container posibil pentru a crește culturi lichide de mucegai din care să extragă substranța magică. Astfel, acesta a creat un fel de fabrică de mucegai, care a condus către producția de antibiotice moderne de astăzi.

În vara anului 1941, Florey și Heatley au părăsit Marea Britanie și au traversat Atlanticul pentru a lucra cu oamenii de știință din Statele Unite pentru a dezvolta un mod prin care medicamentul minune să fie produs în masă.

Fiind conștienți că soiul de mucegai Penicillium notatum nu ar putea produce suficientă substanță curativă, aceștia au început să caute o specie de mucegai mai productivă. Astfel, într-o zi, o asistentă din laborator a venit cu un pepene galben care era acoperit cu un soi de mucegai galben. Surpinzător, acesta s-a dovedit a fi Penicillium chrysogeum și putea produce de 200 de ori mai multă penicilină. Așadar, specia a suferit mutații cu raze X și a ajuns să producă de o mie de ori mai multă penicilină decât prima specie de mucegai descoperită de Fleming.

Descoperirea a venit la fix, având în vedere că în Statele Unite se desfășura Al Doilea Război Mondial, iar principalul factor de deces era constituit din răni infectate. Astfel, din ianuarie până în mai 1942 au fost produse 400 de milioane de flacoane cu penicilină pură, iar până la finalul războiului, companiile farmaceutice din State produceau 650 de miliarde de unități pe lună.

Antibioticul minune nu a adus numai fericire

În mod ironic, Flaming, cel care a descoperit inițial penicilina, a făcut destul de puține pentru dezvoltarea acesteia. Cu toate astea, în 1941, când vestea penicilinei a început să se răspândească și primele pagini ale publicațiilor conțineau anunțau descoperirea antibioticului minune, Fleming a fost ridicat în slăvi pentru descoperirea sa, în timp ce Florey și echipa lui de la Oxford au fost marginalizați.

Problema a fost parțial remediată în 1945, când Fleming, Florey și Chain, dar nu și Heatley, au fost răsplătiți cu premiul Nobel pentru Medicină. În discursul său de acceptare, Fleming a avertizat că supradoza de penicilină poate face ca antibioticul să nu mai aibă efect.

În 1990, Heatley a fost răsplătit de Oxford, care a dorit să spele păcatele celor de la Nobel și i-a oferit savantului un doctorat onorific în medicină, primul din istoria de 800 de ani a Universității.

Așadar, pe 28 septembrie, când sărbătorim descoperirea penicilinei, antibioticul care ne-a schimbat viețile, ar trebui să fim recunoscători întregii echipe de specialiști care au făcut posibilă minunea.

Să aveți o zi frumoasă!