3 Octombrie

Este a 276-a zi a anului.

Au mai rămas 89 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 16 m și apune la 18 h 53 m.

Au mai rămas 89 de zile până la sfârșitul anului.

Citatul zilei

      

Ziua Unității Germane

Ziua Unității Germane este ziua de 3 octombrie, aceasta fiind sărbătoarea națională a Republicii Federale Germania, care a fost adoptată după reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă a Germaniei, petrecută integral la 3 octombrie 1990. Prima dată această zi a fost sărbătorită imediat după unire, la 3 octombrie 1990.

O altă posibilitate de a sărbători această reunificare ar fi fost ziua căderii Zidului Berlinului, 9 noiembrie 1989, care coincide cu fondarea primei republici germane reale, Republica de la Weimar, în 1918, precum și cu înfrângerea lui Hitler în prima încercare a sa de lovitură de stat - așa numitul puci al berii din 1923. În același timp, tot la 9 noiembrie, în 1938, a avut loc și „Noaptea pogromului din noiembrie” al statului nazist îndreptat împotriva evreilor din Germania, cunoscută în germană și drept Reichskristallnacht. Totuși, ideea zilei căderii Zidului Berlinului a fost abandonată în favoarea mult mai neutrei zile de 3 octombrie.

Înaintea reunificării celor două Germanii, în Germania de Vest Ziua Unității Germane fusese sărbătorită în ziua de 17 iunie, ca un omagiu adus zilei revoltei muncitorilor est-germani din 1953 (în mare parte datorată înrăutățirii condițiilor de muncă prin creșterea numărului de ore, dar fără compensare materială). Această revoltă a fost înăbușită cu ajutor sovietic.

Nemții sărbătoresc această zi cu un festival, în jurul Brandenburg Gate și "Straße des 17. Juni". Festivalul durează, de obicei, 3 zile și găzduiește scene cu muzică live, stand-uri cu bere și răcoritoare, mâncare sau dulciuri.

Programul de divertisment al festivalului include activități de familie, cum ar fi diverse jocuri, parc de distracții, o roată imensă care oferă priveliști încântătoare a Tiergarten, karaoke, teatru stradal și altele, menite să țină întreaga familie, „ocupată”.

Coreea – Ziua Formării Statului

2333 i.Hr.: In Peninsula Coreea este intemeiat regatul Gojosean, eveniment caremarcheaza nasterea legendarei civilizatii coreene, pana la stabilirea dinastiei Han in China, in anul 206 i.Hr.

Se zice că a fost fondat de către legendarul Dangun , însă anul fondării este disputat de către istorici. Dovezile arheologice despre cultura Gojoseon au fost găsite în nordul Coreei și sudul Manciuriei.

Numeroasele dovezi istorice și arheologice arată că în secolul IV i.Hr., Gojoseon a fost un stat înfloritor.

Din 1945 pana in 1961 calendarul oficial al Coreei de sud incepea cu data de 2333.

Coreea este o zonă geografică, o civilizație și un fost stat situat în Peninsula Coreei, în estul Asiei. Acum peninsula este împărțită în Coreea de Nord și Coreea de Sud și se învecinează cu China la nord-vest, cu Rusia la nord-est și cu Japonia spre sud-est, dincolo de Strâmtoarea Coreei.

Coreea a fost unită până în 1948; în momentul de față este împărțită în Coreea de Sud și Coreea de Nord. Coreea de Sud, official Republica Coreea, este o țară capitalistă și democrată, membră a ONU, WTO, OECD și G-20 (țări dezvoltate). Coreea de Nord, oficial Republica Populară Democrată Coreea, este o țară comunistă, fondata de Kim Ir-sen și condusă azi de Kim Jong-un.

Dovezi arheologice și lingvistice sugerează că originile coreenilor au fost în limba altaică, limba migratorilor din centul și sudul Siberiei, care au populat Coreea antic in valuri succesive din Neolitic pana in Epoca Bronzului. Adoptarea sistemului de scriere chinezesc („Hanja” în coreeană) in secolul II î.Hr, și Budismul în secolul IV d.Hr, au avut efecte profunde în Cele trei regate ale Coreei.

Sfântul Dionisie Areopagitul

Dionisie Areopagitul a fost un bărbat atenian convertit de Apostolul Pavel în Areopagul Atenei (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34).

Sfântul Dionisie Areopagitul este un Părinte Apostolic, trăitor în secolele I-II, fiind convertit la credință de Marele Apostol Pavel și cel care a lăsat primele ierminii extinse ale Liturghiei Apostolilor și mărturii despre cele nouă ierarhii cerești.

Sfântul Dionisie Areopagitul este unul dintre bărbații atenieni care l-au crezut și urmat pe Apostolul Pavel atunci când acesta a predicat în Areopagul Atenei (Faptele apostolilor, 17, 34).

Acestui personaj i-au fost ulterior atribuite și așa-numitele texte areopagitice, a căror paternitate, însă, începând cu perioada Renașterii, a fost contestată (vezi Pseudo-Dionisie Areopagitul).

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1226: A murit Sfântul Francisc din Assisi, fondatorul ordinului monahal catolic al franciscanilor.

Francisc din Assisi (în italiană San Francesco d'Assisi), pe numele său laic Giovanni Bernardone, (n. ca. 1181/1182, Assisi, Italia - d. 3 octombrie 1226, Portiuncula, lângă Assisi), întemeietorul Ordinului Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM), ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul franciscan, diacon, patron al Italiei, al orașului San Francisco etc.

Anii tinereții zvăpăiate i-a împărtășit cu cei de-o vârstă cu el și de aceeași treaptă socială, participând chiar la ciocnirile armate ale comunei natale; de ex. în 1202, cu ocazia războiului deschis între Perugia și Assisi. Armatele rivale au dau piept în piept la Collestrada. Victoria a fost de partea peruginilor. Între assizienii luați prizoneri s-a numărat și Francisc, rănit. A rămas prizonier de război la Perugia mai bine de un an. Către sfârșitul anului 1203, din cauza bolii care se înrăutățea  și probabil pentru o frumoasă sumă de bani, răscumpărare plătită de Pietro Bernardone, a fost eliberat. Vindecat de boala îndelungă (prin 1204/1205), Francisc părea că a rămas pradă unei profunde neliniști interioare, mai ales cu privire la viitorul său.

Al 24-lea an al vieții sale (1205) a însemnat pentru Francisc și începutul convertirii: abandonarea prietenilor de mai înainte; o viață de rugăciune mai intensă; întâlnirea cu leprosul căruia îi sărută rănile; vocea lui Hristos care-i vorbește din Răstignitul din bisericuța San Damiano; pelerinajul la Roma și prima experiență de sărăcie voluntară.

Convertirea lui a însemnat o schimbare radicală a vieții. Izvoarele pun la originea acestei convertiri diferite evenimente: o reevaluare a propriei vieți ca urmare a bolii; un vis tainic în ajunul unei noi expediții militare spre sud, împotriva împăratului (visul de la Spoleto, în care Isus l-a întrebat: Francisc, ce este mai valoros să slujești: Regele sau pe slujitorul regelui?); întâlnirea cu Răstignitul din bisericuța San Damiano, unde Hristos Domnul i-a zis: Francisc, mergi și repară casa mea, care se ruinează; însuși Francisc, în Testament, a amintit cauza convertirii sale, doar că el a numit alt eveniment: întâlnirea cu leproșii și slujirea lor (Domnul mi-a dat mie, fratelui Francisc, să încep a face pocăință astfel: când eram în păcate mi se părea amar lucru să văd leproșii, și Domnul însuși m-a condus printre ei și cu ei am fost milostiv. Și îndepărtându-mă mai apoi de la ei, ceea ce mi se părea amar mi-a fost schimbat în dulceață a sufletului și a trupului. După aceea, am mai stat puțin și am ieșit din lume”.

• 1385: Se face prima mențiune documentara a județului Jaleș din Tara Romaneasca, în hrisovul din 3 octombrie 1385.

Prin acest hrisov, domnitorul Dan I a donat mănăstirii Tismana satul Tismana din judetul Jaleș “pe amândouă părțile cât a fost Ligăcească și Rusească” și prin care acesta întărea mânăstirii Tismana vechile moșii, dăruindu-i și un mertic anual de 400 de găleți de grâu din județul Jaleșului.

Judetul si-a luat numele de la Jales, hidronim considerat de origine traco-getică si a avut o lungă perioadă de timp reședința la Dăbăcești, iar mai târziu la Tismana , unde între anii 1454-1456 a fost reședința banilor olteni retrași aici din Banatul de Severin.

Există opinii că reședința de la Dăbăcești. se afla fie pe raza actualelor localități Runcu, fie Bradiceni sau Arcani

Județul Jaleș a fost dezmembrat după 1444, iar așezările sale au fost înglobate în teritoriile judetelor de astăzi Gorj si Mehedinti.

• 1542: Prima slujbă evanghelică din Transilvania, care a avut loc la Biserica Neagră

"Brașovul a fost primul oraș din Transilvania în care Sfatul Orașului, condus la acea dată de sași, a adoptat Reforma religioasă după modelul de la Wittenberg, preluând și principiul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în limba maternă. "Cărticica Reformei pentru Brașov și Țara Bârsei", redactată de umanistul și consilierul local Johannes Honterus (1498-1549) și tipărită la scurt timp după prima slujbă evanghelică, în 1543, a stat la baza Reformei adoptate de toate orașele și satele săsești", se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES de Biserica Neagră.

Reforma religioasă a contribuit la deschidere profundă față de educație, știință și cultura muzicală. Prin elaborarea unui nou regulament școlar pentru gimnaziul academic din Brașov, bazat pe o concepție pedagogică umanistă, Honterus a contribuit cu un implus puternic la dezvoltarea învățământului modern. Școala de lângă Biserica Neagră, care-i poartă numele, este unul dintre marile licee de stat din România dedicate învățământului în limba germană.

În acest an, Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CPCE) a oferit orașului Brașov titlul protejat de "oraș european al Reformei", subliniind impactul benefic al Reformei religioase de la Brașov pe plan internațional, potrivit sursei citate.

• 1789: George Washington propagă primul ziua Thanksgiving Day.

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește (tradițional lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite și Canada). Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite majoritatea afacerilor (în afară de magazine) sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving pentru a permite angajaților să se reunească, cu familia.

În Statele Unite se organizează parade de Ziua Recunoștinței, cu ocazia cărora defilează de obicei fanfare școlare și se prezintă diferite care alegorice. Mâncărurile tradiționale de Ziua Recunoștinței sunt curcan umplut (fript, afumat sau la cuptor), jambon, cartofi piure, cartofi dulci, porumb, și plăcinta de dovleac.

A doua zi după Ziua Recunoștinței, denumită „Black Friday” (sau „Vinerea Neagră”) este prin tradiție o zi în care comercianții oferă reduceri mari de prețuri. Nu este ceva neobișnuit să se formeze cozi la mall-uri de la șase dimineața.

• 1895: S-a născut Serghei Esenin, poet rus (d. 1925)

Născut într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinții săi în copilărie și a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.

Dăruit cu frumusețe fizică și cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent și, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori.

Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, și-a tăiat venele de la mână și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg.

Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă.

Stefan Iordache recita din Serghei Esenin Scrisoare mamei 

Cu toate că a fost unul dintre poeții cei mai îndrăgiți ai Rusiei și că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin și Hrușciov, dar, în 1966, operele sale complete au fost republicate.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,

Toate trec ca floarea spulberată.

Veştejit de-al toamnei mele frig,

Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum

Inimă răcită prea devreme

S-o pornesc din nou desculţ la drum,

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,

Pui pe buze flacăra pornirii

O, pierdutul prospeţimei har

Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,

Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?

Parcă pe un cal trandafiriu

Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,

Rar ning fagii frunzele deşarte...

Binecuvântat să fie deci

Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

• 1906: A fost adoptat ca semnal internaţional de forţă majoră mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”).

SOS este cea mai frecvent utilizată descriere internațională în codul Morse a unui semnal de alarmă:

(• • • — — — • • •)

Acest semnal a fost adoptată pentru prima oară de către Guvernul German în aprilie 1905, și a devenit standardul la nivel mondial în cadrul celei de a doua Convenții Internaționale Radiotelegrafice, care a fost semnată la 03 noiembrie 1906 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1908.

SOS a rămas principalul semnal radio maritim de primejdie până în 1999, când a fost înlocuit de Sistemul Global Maritimă de Siguranță.Cu acest nou sistem, semnalul SOS a devenit ilegal pentru o navă pentru a semnala faptul că ea este în primejdie în codul Morse. Totuși, semnalul SOS este încă recunoscut ca un semnal de alarmă vizual.

De la început, semnalul de alarmă SOS a constat într-o succesiune continuă de trei puncte, trei linii, trei puncte (fără spații), care în codul Morse înseamnă "SOS". Cel mai uzual mod de a-l scrie este: SOS.

În utilizarea populară, SOS a devenit asociat cu acronimul unor expresii cum ar fi Save Our Ship („Salvați nava noastră”), Save Our Souls („Salvați sufletele noastre”), sau Send Out Succour („Trimiteți ajutor”). SOS este singurul semnal format din 9 elemente în cod Morse, făcându-l mai ușor de recunoscut, celelalte simboluri folosind cel mult 8 elemente.

Inca si astazi, unii il mai asociaza cu acronimul "Save Our Ship" (Salvati nava noastra), altii cu "Save Our Souls" (Salvati sufletele noastre), iar altii cu "Send Out Succour" (Trimiteti ajutor). S-ar parea ca toate sa fie improvizatii, pentru ca nimeni nu stie exact cum si de unde a aparut semnalul SOS.

Singurul lucru clar este legatura dintre semnal si o inventie cruciala pentru istoria omenirii: telegraful fara fir, conceput de Samuel Morse, care si-a brevetat inventia in 1840 dupa ce, cu cativa ani inainte, concepuse deja alfabetul, pentru a fi folosit in telegrafia cu fir.

De atunci, au trecut cateva decenii bune, pana cand omenirea sa-si dea sema ca are nevoie de un sistem unic, codificat, pentru a avertiza situatiile de primejdie, indeosebi in cazul navelor.

Exista conceptia gresita ca semnalul ar fi fost utilizat pentru prima oara de pe vasul Titanic, in noptea de 15 aprilie 1912. Se pare ca atunci era folosit pentru a opta oara, informeaza Factroom.

Se stie insa ca prima utilizare a semnalului SOS, dupa ce se convenise pe plan international ca acesta este codul care semnalizeaza primejdia, a avut loc de fapt in ziua de 10 iunie 1909, cand vasul Slavonia esuase printre recife, in apropierea insulelor Azore.

Urmatorul caz s-a produs pe vasul american Arapaoe, al carui semnal a fost receptionat de Compania de Transport Maritim al SUA. Au urmat 5 cazuri in 1911, un caz la inceputul anului 1912 si, in sfarsit, celebrul moment dramatic de pe Titanic.

Perioada de glorie a semnalului SOS transmis fara fir n-a durat insa decat un deceniu si jumatate. Intre timp au aparut emitatoarele radio-audio, iar la Conferinta Intrnationala Radio din 1927 s-a convenit asupra necesitatii introducerii unui semnal vorbit, adoptandu-se, in limba engleza, cuvantul "Mayday". Semnalul a fost acceptat rapid, francezii transpunandu-l imediat pe limba lor in "M'aidez" (ajuta-ma).

Multi ani la rand s-a transmis "Mayday", s-a inteles "M'aidez", dar s-a actionat prompt si eficient.

Mijloacele moderne de comunicare fac astazi ca semnalul clasic SOS sa fie depasit. Cu toate acestea, el este cunoscut si acceptat de toti navigatorii, pentru ca oricine poate ramane fara tehnica necesara comunictiilor si, la nevoie, poate face cunoscuta disperarea sa printr-un simplu SOS, pe care il intelege toata lumea, desi nu stie nimeni exact ce acronim reprezinta.

Cel mai simplu mod de a tansmite semnalul a fost folosit relativ recent de doi supravietuitori, esuati pe o insula pustie, care au inscriptionat cu degetul pe nisip acronimul SOS. Reperati din aer, au fost salvati.

Surse:

Wikipedia.org

http://www.ziare.com/magazin/fenomen/s-o-s-semnalul-care-a-salvat-multe-vieti-este-si-astazi-o-enigma-1280066

• 1942: Lansarea experimentală a primei rachete V2.

La data de 3 octombrie 1942 Germania nazistă lansează cu succes prima racheta V-2 de la o baza de testare din Peenemünde de pe coasta germană a Mării Baltice. Această rachetă a fost primul obiect făcut de om care a ajuns în spaţiul extraterestru, ea fiind precursoarea tuturor rachetelor moderne. Racheta, care era supersonică si împotriva căreia nu exista practic apărare, era ghidată de un sistem giroscopic avansat, fiind propulsata de un amestec de alcool etilic diluat și oxigen lichid, având o raza de acțiune de 350 - 400 kilometri și putând să se deplaseze cu o viteza de 1.341 metri pe secundă, la o altitudine de peste 8.000 de metri. Primele două rachete V2, lansate de la o instalație din apropiere de Haga, au căzut asupra Londrei în seara zilei de 8 septembrie 1944, iar la impactului cu solul, racheta V2 de 14 metri lungime, care avea o încărcătură explozivă de 975 de kilograme și o viteză de trei ori mai mare decât viteza sunetului, a distrus totul pe o rază de 1,2 kilometri pătrați. Astfel, începând din septembrie 1944, peste 3.000 de rachete V-2 au fost lansate de către Wehrmachtul german împotriva Angliei, cea mai mare parte a acestor atacuri vizând orașul Londra, în urma cărora și-au găsit moartea a aproximativ 9.000 de persoane.

Să aveți o zi frumoasă!