1 Decembrie

Este a 335-a zi a anului. 
Au mai rămas 30 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 31 m și apune la 16 h 38 m.

Citatul zilei

“Trăiască România dodoloaţă!” (Lucian Blaga, Hronicul şi cîntecul vîrstelor)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 

LA MULȚI ANI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!

Ziua Naţională a României

"...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. "

1 Decembrie 1918 este Ziua Naţională a României şi macrhează un eveniment istoric: unirea Transilvaniei cu România.

La 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională a Românilor, lucrarile finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc dupa ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea). La Adunarea Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi alţi 100.000 de români veniţi să susţină decizia de formare a României Mari. Cel care a deschis lucrarile a fost Gheorghe Pop de Basesti, după el luând cuvântul Vasile Goldiş, care a proclamat unirea într-un singur stat a tuturor românilor. În Rezoluţia Unirii s-a specificat instituirea unui regim democratic în România, chiar a doua zi fiind alese, cu titlu interimar, forurile de conducere în stat. După înlăturarea regimului comunist, autorităţile române au stabilit ca zi naţională a ţării data de 1 decembrie.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]

Pe 1 Decembrie, românii sărbătoresc 98 de ani de la Marea Unire, adică 98 de ani de când există România așa cum o știm noi acum. Ziua Națională este cea mai importantă sărbătoare a României deoarece este sărbătoarea tuturor românilor, care nu ține cont de diferențele dintre aceștia.

Pe 1 Decembrie 1918, prin Proclamația de la Alba Iulia, regiunile actualei Transilvanii și Banatul se uneau cu România, formată deja din Muntenia (Țara Românească) și Moldova. Visul realizării României Mari nu era posibil fără unirea României cu Transilvania (regiunile istorice Crișana, Maramureș, Țara Silvaniei etc) și Banat. În același an, dar la date diferite, s-au unit cu România și Basarabia și Bucovina, moment în care a apărut termenul de „Românie dodoloață”: Basarabia – pe 27 martie 1918 și Bucovina pe 15/28 noiembrie 1918.

Ziua Națională a României ține cont de câteva tradiții care se respectă cu sfințenie an de an:

– Arborarea Drapelului la toate instituțiile de stat

– Depunerea de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor români care au murit în războaie pentru țara lor

– În toate bisericile și mănăstirile din România se realizează o slujbă specială, „Te Deum”, în care sunt pomeniți eroii neamului românesc

– Paradele militare, trasul cu pușca sau defilarea soldaților pe cai albi

– Militarii români aflați în teatrele de operațiuni din străinătate fac manifestări specifice în această zi

– La bordul navelor maritime și fluviale maritime se ancorează Marele Pavoaz

– Au loc în toate țara serbări școlare și concerte de muzică populară, se intonează imnul țării în școli și grădinițe

– Nu lipsesc mâncărurile tradiționale de 1 Decembrie: fasolea cu ciolan, turta fiartă, sarmalele, vinul, palinca sau țuica

Iată și 5 lucruri bine de știut despre Ziua Națională:

1. Românii sărbătoresc Ziua Națională pe 1 Decembrie doar din 1990, adică de 24 de ani. Legea responsabilă de acest act a fost ratificată pe 10 iulie 1990 și încununează apunerea epocii comuniste

2. Până la data de 10 iulie 1990, Ziua Națională a României se celebra pe 23 August și semnifica victoria comuniștilor împotriva mișcărilor fasciste (Al Doilea Război Mondial s-a purtat între naziști și viitorii comuniști)

3. Ziua Națională a României a fost alta și înainte de instalarea regimului comunist. Practic, fiecare epocă nouă a schimbat data sărbătoririi României. Înainte de 23 August 1944, ziua Națională se sărbătorea pe 10 Mai, care era considerată Ziua Regalității, întrucât România era o monarhie constituțională

4. Unirea a fost acreditată de 100.000 de români din toate colțurile Transilvaniei, care și-au delegat 1228 de reprezentanți pentru a negocia Actul de Unire

5. Contrar divergențelor cotidiene pe tema autonomiei teritoriale, Actul Unirii prevede următoarele:

„1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat”

Nu suntem singurii care au ca 1 Decembrie o zi ce merită sărbătorită. Alături de noi, pe 1 Decembrie 1918 Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Dalmația, Voivodina și Bosnia-Herțegovina se unesc în “regatul sârbilor, croaților și slovenilor”.

Ziua mondială de luptă împotriva SIDA

Se marchează la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988.

Ziua mondială de combatere a SIDA a fost prima dată concepută în luna august 1987 de catre James W. Bunn și Thomas Netter, doi ofițeri de informare publică pentru Programul Global pentru SIDA de la Organizația Mondială a Sănătății de la Geneva, Elveția.

Ziua mondială de combatere a SIDA, sărbătorită pe 1 decembrie în fiecare an, este dedicată creșterii gradului de conștientizare a pandemiei de SIDA cauzată de răspândirea infecției cu HIV. Oficialii guvernului și ai sănătății amintesc ziua, de multe ori cu discursuri sau forumuri cu privire la subiectele SIDA. Din 1995, Președintele Statelor Unite ale Americii a proclamat oficial Ziua mondială SIDA. Guvernele din alte țări au urmat exemplul și a emis anunțuri similare. SIDA a ucis mai mult de 25 de milioane de oameni între 1981 și 2007 și un procent estimat de 33.2 milioane de oameni trăiesc cu HIV în întreaga lume începând cu anul 2007, aceasta este una dintre cele mai distructive epidemii din istorie. În ciuda accesului îmbunătățit la tratamentul antiretroviral și îngrijire în multe regiuni ale lumii, epidemia SIDA a luat un procent estimat la 2 milioane de vieți în 2007, din care aproximativ 270.000 au fost copii.

SIDA: boala care a schimbat lumea

In anii 80 SIDA (sindromul de imunodeficienta achizitionat) capatat proportiile unei epidemii internationale aflata in crestere rapida.

Conform datelor programului ONU/SIDA, numarul persoanelor ce traiesc cu Hiv/sida constituie 40,3 mln, dintre care 38 milioane adulti (inclusiv 17,5 mln femei) si 2,3 mln copii. Potrivit datelor Organizatiei Natiunilor Unite in toata lumea de SIDA au murit peste 20 de milioane de oameni. Prognozele ONU arata ca pina in anul 2050, aceasta cifra poate ajunge la 280 de milioane.

La nivel mondial, 14.000 de oameni se imbolnavesc de SIDA in fiecare zi.

Concluzia prezentului studiu este ca din cele 45 de milioane de infectari prognozate pentru 2010, 29 de milioane ar putea fi prevenite prin implementarea imediata, la nivel mondial, a unui set de masuri de preventie si de ingrijire folosite, deja, cu succes in diverse proiecte in intreaga lume

Ce este HIV?

HIV este abrevierea pentru human immunodeficiency virus (virusul imunodeficientei umane). Este virusul care cauzeaza SIDA. Membru al grupului numit retrovirusuri, HIV infecteaza celulele umane si foloseste energia si nutrientii acestora pentru a creste si reproduce.

Ce este SIDA?

SIDA (AIDS) este o boala in care sistemul imun este afectat si nu mai are capacitatea de a lupta impotriva infectiilor, cunoscute ca infectii oportuniste, si a altor boli care profita de un sistem imun slabit. Cand o persoana este infectata cu HIV, virusul patrunde in organism si se multiplica in principal in celulele albe ale sangelui. Acestea sunt celule ale sistemului imun care in mod normal protejeaza impotriva bolilor. Un semn al infectiei cu HIV este pierderea masiva a celulelor T-helper sau CD4. Odata cu cresterea virusului, acesta distruge sau slabeste celulele, afectand sistemul imun. O persoana primeste diagnosticul de SIDA cand este testat pozitiv pentru HIV si are macar una dintre urmatoarele afectiuni:

- prezenta uneia sau a mai multor infectii legate de SIDA;

- un numar de CD4 sub 200/mm3 de sange. . Incubatia bolii este foarte lunga si poate varia de la cateva luni la mai multi ani. Unele persoane infectate cu HIV au ramas asimptomatice mai mult de 10 ani. La ora actuala nu exista nici un vaccin care sa ofere protectie impotriva HIV.

Cum se transmite HIV?

- in timpul contactului sexual neprotejat cu o persoana seropozitiva(infectata cu HIV)

- prin sange infectat atingerea unei plagi cu sange infectat, droguri intravenoase, prin transfuzii anticorpi HIV, ace contaminate, piercing, tatuaje.

- de la mama infectata la copilul sau, in timpul sarcinii, nasterii si al alaptarii. 

IMPORTANT DE STIUT: virusul HIV este foarte fragil si nu rezista mult in contact cu aerul. De aceea, HIV nu se transmite prin saliva, transpiratie, lacrimi, fecale sau urina. Astfel, masurile de igiena obisnuite in casa si in spitale reusesc sa tina la distanta virusul HIV.

 Nu esti in primejdie sa te conta- minezi cu HIV:

    atunci cind stringi mina cuiva;

    cind servesti masa la restaurant prin folosirea telefoanelor publice;

    prin folosirea toaletelor publice;

    in bazinele publice de inot;

    in cursul consultatiei la medic/dentist.

SIDA nu se transmite prin:

    stranut sau tuse

    imbratisari si atingeri

    intepaturi de tintari sau insecte

    mingiieri si sarut simplu.

...dupa cum virusul nu se transmite prin simpla convietuire alaturi de persoane care au SIDA, atita timp cit nu exista nici un fel de contact sexual sau contact cu fluidele contaminate ale organismului (singe, sperma si secretii vaginale)

Cum se poate preveni SIDA

     Evita implicarea in activitati sexuale inainte de casatorie.

    Cea mai buna protectie o ofera monogamia: sa ai contacte sexuale cu un singur partener neinfectat, in cadrul casniciei.

    Oride cite ori este posibil, foloseste medicamente pe cale orala, mai degraba decit injectabile.

    Pentru orice tratament injectabil foloseste numai seringi si ace de unica folosinta.

    In cazul in care ai nevoie de o transfuzie de singe, asigura-te ca singele a fost testat corespunzator.

    Evita implicarea in comportamente sexuale riscante.

    Folosirea prezervativelor poate reduce, dar nu inlatura complet riscul de contaminare cu HIV.

Cum ne testam?

Testul HIV se face prin colectarea unei monstre de sange si prin teste pentru identificarea anticorpilor virusului respectiv.

In general este nevoie sa treaca o perioada de 12 saptamani de la un contact cu o persoana infestata pentru a se afla daca ai contractat virusul sau nu. Acest interval de timp se mai numeste "perioada fereastra" in care nu poti fi sigur daca esti seropozitiv sau nu. Este recomandat ca in acest timp, pana la aflarea unui rezultat oficial, sa ai grija sa nu expui si alte persoane la acest risc. Dupa ce ai facut testul propriu- zis, rezultatul e disponibil in maxim 10 zile.

Care sunt simptomele SIDA?

Exista simptome ale aparitiei bolii SIDA (nu a virusului HIV). Insa e posibil ca acestea sa fie asociate prezentei altor boli in organism. De cele mai multe ori, ele sunt de mai lunga durata si de o intensitate ridicata fata de situatia in care simptomele apartin altor boli. Acestea ar fi:

- umflarea ganglionilor limfatici;

- oboseala accentuata;

- pierderea poftei de mancare;

- transpiratii nocturne;

-amorteli exagerate la maini si picioare;

- pierdere rapida si regulata a greutatii corporale;

- infectii;

- deterioare mintala;

- tuse uscata care persista;

- febra prelungita;

- tulburari psihice;

- pierderea controlului motor.

A avea unul sau mai multe dintre aceste simptome nu trebuie sa ne nelinisteasca. Cel mai important e sa ne adresam unui medic. El va sti spre ce analize si examene medicale sa ne indrepte.

Care sunt tratamentele?

Se cunosc o varietate mare de tratamente medicamentoase antivirale care reusesc sa dea rezultate in cazul multor persoane. Prin intermediul lor se reduce riscul de infectie, ajungandu-se la niveluri la care se micsoreaza riscul de imbolnavire.

Cea mai cunoscuta si mai folosita metoda in domeniu e cea numita "Terapia combinata", care consta in administrarea simultana a mai multor medicamente contra HIV, sporindu-se lupta impotriva virusului si reducandu-i activitatea de infestare a altor cellule.

In orice caz, in momentul in care esti ingrijorat sau ai nelamuriri, nu ezita sa te adresezi unui medic. El iti va explica ce trebuie sa faci si la ce tip de analize sa apelezi.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1544: Se deschide la Braşov, Transilvania, primul liceu în cadrul căruia învăţămîntul este bazat pe principii umaniste.

Cărturarul transilvănean Ioan Honterus a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg.

Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Brașov - d. 23 ianuarie 1549, Brașov) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, din curtea Bisericii Negre, actualul Liceu Johannes Honterus. Numele de Honterus, pe care îl folosește mai târziu, este forma latinizată derivată din „Honter”, denumirea săsească a cuvântului Holler sau Holunder (în traducere „soc”). Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, ce a depășit granițele țării în care a trăit.

În Brașov a înființat una din primele tipografii din Transilvania (începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj). Printre altele, Honterus tipărește în 1543 cartea "Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland" ("Cărticica de reformă pentru Brașov și Țara Bârsei") și "Apologia", iar în 1547, "Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen" ("Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania"), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterană. În anul 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele lui Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie și în Țara Românească și Moldova.

Johannes Honterus se interesează în mod deosebit de educația tineretului. El reorganizează vechea școală orășenească de limbă germană din Brașov, ce data din 1388. În 1541 se construiește o nouă clădire pentru școală, în locul unei mănăstiri, iar un an mai târziu, clădirea unei biblioteci proprii a școlii. În 1542 are loc, în cadrul școlii, prima reprezentație teatrală din regiune. Honterus elaborează un regulament de funcționare a școlii, "Constitutio Scholae Coronensis" (1543) și pune bazele unei organizații a elevilor, "Coetus", unde elevii aveau multă libertate de decizie și acțiune, cu scopul dezvoltării și pregătirii lor pentru viața în societate. Gimnaziul umanist înființat de Honterus a jucat un rol deosebit în viața culturală a Transilvaniei și a rămas până în zilele noastre o instituție de prestigiu. Johannes Honterus moare la 23 ianuarie 1549 în Brașov și este înmormântat în Biserica Neagră. Pe mormântul lui se află inscripții și sculpturi excepționale.

În curtea Bisericii Negre din Brașov se află Statuia lui Johannes Honterus, o operă a sculptorului berlinez Haro Magnussenm, dezvelită în 21 august 1898. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri din bronz. Placa de pe latura vestică îl arată pe umanist în tipografia sa, unde s-au realizat primele tipărituri în anul 1539, iar cea de pe latura estică prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtășania unui bolnav în prezența familiei acestuia.

• 1761: S-a născut Marie Tussaud, fondatoarea „Muzeului figurilor de ceară” din Londra (d. 1850)

Marie Tussaud (n. 1 decembrie 1761, Strasbourg, Franța - d. 16 aprilie 1850, Londra, Anglia) este cunoscută pentru sculpturile sale și pentru Madame Tussauds, muzeul figurilor de ceară din Londra.

Doamna Tussaud, realizatoarea muzeului, pe numele de fată Marie Grosholtz, s-a născut în anul 1761, la Strasbourg, în Franţa. Tatăl său a fost soldat german, era originar din Frankfurt şi a murit înainte ca ea să se nască. Rămasă văduvă, mama ei s-a stabilit la Berna, în Elveţia, la unchiul ei, Philippe Curtius, medic de origine germană şi un mare modelist în ceară, a cărui guvernantă a devenit. Când Curtius s-a mutat la Paris, Marie, împreună cu mama ei, a venit în capitala Franţei pentru a-l căuta pe medicul modelist, care devenise foarte cunoscut printre parizieni. Încă de la o vârstă fragedă, Marie a devenit eleva lui Curtius, care i-a sesizat talentul deosebit de modelator în ceară. El a învăţat-o arta sculptării şi a modelărilor figurilor de ceară, antrenând-o în realizarea diferitelor figuri aparţinând unor personalităţi istorice.

În anul 1770, doctorul Curtius a deschis la Paris o expoziţie cu personaje din ceară, realizate în mărime naturală, devenită repede foarte populară, fiind vizitată de numeroşi francezi şi chiar de oameni de la Curtea regală. Datorită calităţilor sale deosebite, în 1772, Marie Grosholtz a fost numită profesoară de desen pe lângă sora lui Ludovic al XVI-lea, trăind, astfel, nouă ani la Palatul Versailles. În 1789, când a izbucnit Revoluţia franceză, Marie s-a întors în casa doctorului Curtius, unde în urmă cu 12 ani, la vârsta de numai 17 ani, realizase în ceară figura lui Voltaire, cunoscutul scriitor şI filosof francez, lucrare care poate fi admirată şi astăzi în muzeu. În urma Revoluţiei franceze, Marie a realizat mai multe măşti mortuare după capetele ghilotinate, printre ele numărându-se şi cele ale lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoaneta, care pot fi văzute şi astăzi în Camera Ororilor, amintind de regimul terorii din timpul Revoluţiei franceze. Printre ele se află şi masca mortuară a lui Jean Paul Marat, conducătorul iacobinilor, realizată de Marie imediat după asasinarea acestuia de către Charlotte Corday, în timp ce-şi făcea baie, pentru a-şi calma iritaţia neplăcută produsă de o boală de piele.

În anul 1794, doctorul Curtius a murit la reşedinţa sa de la ţară, lăsând drept unică moştenitoare, care să continue organizarea şi conducerea expoziţiei, pe Marie, care, în anul următor s-a căsătorit cu inginerul Francois Tussaud, cu care a avut trei copii: o fată, care a murit, şi doi băieţi, pe Joseph şi Francis. Datorită perioadei tulburi din Franţa, ca urmare a războaielor napoleoniene, numărul vizitatorilor a scăzut drastic, fapt care a determinat-o pe Madame Tussaud să-şi părăsească soţul şi să plece din Paris, împreună cu fiul cel mare, stabilindu-se la Londra. La plecare a luat cu ea şi 30 de figuri de ceară, cu care, timp de 33 de ani, a colindat oraşele Marii Britanii, prezentându-le peste tot, unde avea posibilitatea: în primării, în săli de recepţie, în teatre etc., având în permanenţă grijă să-şi completeze expoziţia cu noi figuri şi să-şi facă reclamă prin presă, anunţând de fiecare dată schimbările survenite.

În 1835, la vârsta de 74 de ani, obosită de atâtea călătorii, Madame Tussaud s-a decis să deschidă o expoziţie permanentă la Londra, la “The Bazar”, o clădire situată pe Baker Street – “domiciliul” faimosului detectiv Sherlock Holmes. Expoziţia, renumită prin originalitatea sa, a rămas cunoscută în istorie sub numele de “Muzeul figurilor de ceară” sau “Muzeul Madame Tussaud”. Ultima lucrare creată de Madame Tussaud a fost un autoportret, realizat la vârsta de 81 de ani, înainte cu 8 ani de a muri, exponat ce-şi întâmpină şi astăzi pe vizitatori, la intrarea în expoziţie. Madame Tussaud a murit la 15 aprilie 1850, la venerabila vârstă de 89 de ani, colecţia sa de figuri de ceară rămânând moştenirea celor doi fii, Joseph şi Francis.

Figurile de ceară după moartea lui Madame Tussaud

Când Joseph a murit, fiul lui Francis, Joseph Randall Tussaud, a devenit singurul proprietar al expoziţiei, iar din 1884, împreună cu cei doi fraţi ai săi, a mutat “Muzeul figurilor de ceară” într-un local nou, situat în Marylebone Road, în apropierea unui staţii de metrou, într-o zonă foarte aglomerată, ceea ce a dus la creşterea numărului de vizitatori. Aceasta şi datorită faptului că noua clădire atrăgea şi prin decorurile generoase ale oglinzilor ornamentale, ale tavanurilor pictate şi a pardoselilor din marmură.

Când, din cauza stării de sănătate, Joseph Randall nu a mai putut să conducă afacerea, i-a cedat conducerea muzeului fiului său mai mare, John Theodore, care devine, din 1889, artist principal şi director al muzeului. Fratele lui John Theodore, Louis, a încercat să deschidă un nou muzeu cu figurine de ceară, dar iniţiativa a eşuat, în schimb acţiunea sa a făcut ca numele de Tussaud să se atribuie şi altor expoziţii de acest fel, astfel că în prezent există două muzee importante cu acest profil şi cu acest nume, unul în Londra şi altul în Amsterdam.

În noaptea de 18 martie 1925, la instalaţia electrică a muzeului s-a produs un scurtcircuit, ce a dat naştere unui incendiu care a distrus aproape în totalitate expoziţia, rămânând întregi doar zidurile exterioare şi magazia de matriţe de la subsol. Muzeul Tussaud s-a redeschis abia după trei ani, complet refăcut, adăpostind în aceeaşi clădire şi o sală de cinema de 1.700 de locuri şi un luxos restaurant, iar expoziţia oferea vizitatorilor noi figurine realizate după matriţele rămase nedistruse de incendiu. Succesul a fost răsunător, în prima zi de deschidere expoziţia fiind vizitată de 24.000 de persoane.

Odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, o parte din matriţe şi din exponate au fost puse la adăpost, undeva în afara Londrei, expoziţia fiind ân continuare deschisă, deşi numărul de vizitatori s-a redus drastic. Măsurile de precauţie luate s-au dovedit bune, pentru că, în 1940, clădirea a fost bombardată şi restaurantul şi cinematograful distruse. Activitatea muzeului a continuat şi după ce, în 1967, s-a stins din viaţă stră-strănopotul doamnei Tussaud, Bernard Tussaud, şi nimeni din membrii familiei nu a mai vrut să se ocupe de această afacere. Expoziţia a fost şi continuă să fie reînnoită sistematic, adăugându-se exponate noi, în funcţie de evoluţia celebrităţilor şi de interesul pe care acestea îl stârnesc la un anumit moment în rândul publicului, iar din când în când, anumite exponante sunt retrase şi capetele de ceară sunt depuse în rezerva fabricii de hârtie de lângă grotele Wookey Hole Caves, în Somerset. Această achiziţie a fost realizată în 1973 şi a făcut parte dintr-un program de extindere a posibilităţilor muzeului, în această perioadă fiind cumpărate şi Castelul Warwick, considerat cel mai frumos monument arhitectonic medieval din Anglia, Chessington Zoo, The London Planerarium etc. Toate aceste achiziţii, care sunt deschise publicului, au fost realizate pentru a contracara concurenţa făcută de cel de-al doilea Muzeu al figurilor de ceară, deschis în 1970, la Amsterdam.

Personalităţile din muzeu

Muzeul are mai multe săli, fiecare având o anumită tematică sau prezentând o anumită perioadă istorică. În sala tablourilor sunt reprezentate mari personalităţi asociate direct cu evenimentele istorice cele mai importante care le-au marcat viaţa. Această sală a fost amenajată în 1979 şi în ea întâlnim, printre altele, pe regina Victoria a Marii Britanii, la vârsta de 17 ani, în momentul când a aflat că va urca pe tronul Angliei, pe regina Scoţiei, Maria I Stuart, în momentul când se pregătea să fie decapitată, acuzată fiind de complot împotriva reginei Elisabeta etc.

O scenă ce atrage privirea vizitatorului este cea a “Frumoasei din pădurea adormită”, a cărei figură se aseamănă cu trăsăturile doamnei du Barry, ultima iubită a regelui Franţei, Ludovic al XV-lea. Realizată în 1765, aceasta este cea mai veche figurină de ceară a muzeului. Un mecanism de ceas, acum electric, ascuns sub corsajul rochiei, produce respiraţia Frumoasei din pădurea adormită, încă din 1837, atrăgând şi fascinând şi astăzi vizitatorii.În 1980 a fost amenajată “Galeria astronauţilor”, în care, pe lângă portretele lui Ptolemeu, Copernic, Galilei, Newton şi Einstein, cel care vizitează muzeul este introdus în lumea fascinantă şi plină de mistere a Universului. Personajele istorice sunt realizate după tablourile care prezintă cel mai sugestiv particularităţile ce caracterizează personalităţile respective.

Celebrităţile în viaţă sunt modelate chiar în atelierul expoziţiei sau la ele acasă, în cabinetul de lucru. Printre personalităţile expuse în muzeu se numără şi scriitoarea de romane poliţiste Agatha Christie, modelată în ceară şi îmbrăcată cu haine din garderoba personală. Actriţa americană Liza Minnelli a fost realizată de sculptorul muzeului în urma unei vizite pe care aceasta a făcut-o la Hotelul “Savoy” din Londra. Ea a donat o pereche de gene false pentru a fi sigură că acest amănunt care o caracterizează nu va fi uitat de organizatorii muzeului. Membrii formaţiei Beatles au fost modelaţi în mai multe rânduri, ultima dată în 1985, când au fost reprezentaţi stând în picioare, în jurul unei pianine. Actorul american Humphrey Bogart este prezentat într-o secvenţă din cunoscutul film “Casablanca”, realizată în 1942. Sofia Loren a pozat în apartamentul ei de la Paris, pe când Ella Fitzgerald, în cabina ei de la Clubul de Jazz al lui Ronnie Scott din Londra. Tot în această secţie pot fi întâlniţi celebrii jucătorii de tenis Bjorn Borg şi John McEnroe. Larry Hagman, celebrul J.R., a venit personal la muzeu pentru a fi măsurat şi fotografiat, iar figura de ceară îl prezintă în cunoscutul rol din filmul “Dallas”. El a donat muzeului o pălărie şi hainele pentru personajul J.R., dar şi o bucată de gazon de la Southfork Ranch din Dallas, pentru a fi aşezată lângă el.

O altă secţie a muzeului o reprezintă “Holul de onoare”, care prezintă multe dintre figurile celebre ale Casei regale engleze, dar şi conducători ai altor state ale lumii. La intrarea în acest hol se găseşte un salonaş în care sunt prezentate figurile lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoaneta, alături de fiul lor Delfinul şi fiica lor Madame Royale, realizate de Madame Tussaud în 1790. În “Holul de onoare” se află şi Henric al VIII-lea (1509-1547), unul dintre cei mai importanţi regi englezi, înconjurat de cele şase nefericite soţii: Caterina de Aragon; Anne Boleyn – moartă prin decapitare; Jane Seymour – decedată; Anne de Cleve – de care a divorţat; Catherine Howard – decapitată, şi ultima, Catherine Parr. În cadrul familiei regale mai pot fi văzute figurile lui Charles al II-lea (1660-1685) purtând o perucă cu mulţi cârlionţi, George al IV-lea şi regina Victoria, a cărui figură în ceară a fost realizată în 1897 şi este îmbrăcată în haine cernite, ca urmare a îndelungatei perioade de văduvie. George al III-lea, bunicul reginei Victoria, a fost cel care a iniţiat tradiţia ca membrii familiei regale să-şi realizeze figurile în ceară, chiar din timpul vieţii, el pozându-i lui Madame Tussaud în 1809. Printre conducătorii altor state, aici pot fi întâlniţi Jimmy Carter, Ronald Reagan, Harry Truman, regele Olav al Norvegiei, regele spaniol Juan Carlos, regina Margareta a Danemarcei etc. Lista cu personalităţile din muzeu ar putea continua cu Napoleon Bonaparte, Churchill, Lincoln, Dickens, Shakespeare şi mulţi alţii.

• 1800: Orașul Washington, fondat în anul 1791, a devenit capitala Statelor Unite ale Americii.

Pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16.VII.1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală); în 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington

• 1835: Hans Christian Andersen publică prima sa carte de povești.

În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. 

Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

Hans Christian Andersen (n. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca - d. 4 august 1875, Copenhaga) a fost scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscute povești ale sale se numără „Crăiasa Zăpezilor”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” și „Rățușca cea urâtă”. În timpul vieții Andersen a fost celebrat de regalitate și aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi și continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

În cursul anului 1835 Andersen a publicat primul fascicul al Poveștilor (daneză: Eventyr) sale care vor deveni nemuritoare. Mai multe povești care au completat primul volum au fost publicate în 1836 și 1837. Valoarea acestor povești nu a fost recunoscută imediat, și s-au vândut cu greu. Prima cărticică de povești s-a intitulat ''Basme povestite copiilor''. Povești delicate ale unor oameni, flori, copaci, animale sau obiecte însuflețite, basmele și povestirile lui Andersen au fost publicate cu o periodicitate aproape anuală, până în 1873, cu doi ani înainte de moartea scriitorului. El însuși declara că nu s-a mai putut opri din a le scrie: ''Pur și simplu năvăleau afară din mine'', conform lui Neil Philip.

Primele dintre acestea erau poveștile auzite în orașul natal, pentru evocarea cărora scriitorul a abordat un stil original, diferit față de cel al vremii. Primul fascicul nu a fost apreciat imediat, vânzându-se cu greu. Însă, din cele peste 150 de povești scrise de Andersen de-a lungul vieții, doar câteva sunt relatări ale basmelor populare. Celelalte prezintă, sub forma narativă a basmului, propria sa lume interioară, autorul regăsindu-se printre cele mai importante personaje. Potrivit lui Neil Philip, Andersen era rățușca cea urâtă, mereu marginalizată de ceilalți, tot el era studentul timid din ''Florile micuței Ida'', un personaj stingher în prezența adulților, dar încântat să spună povești copiilor, și, de regulă, tot el era personajul sărac, disprețuit, marginalizat, dar înzestrat cu haruri deosebite, întruchipat fie de un om de zăpadă, fie de un brad, fie chiar de un guler de cămașă. De asemenea, Andersen a acordat un rol important vocii povestitorului, pe care o considera chiar mai importantă decât firul narațiunii, adresându-se direct cititorului.

Poveștile lui Andersen nu sunt povești liniștitoare și nu au aproape niciodată un final fericit, ci reflectă sărăcia, durerea, nedreptățile și diferențele dintre oameni, deopotrivă cele sociale și cele fizice. Prozatorul este considerat de critica literară un poet al suferinței umane. Chiar și în poveștile cu final fericit, acesta se obține plătind cu durere.

Poveștile sale au fost traduse în peste 125 de limbi străine, iar printre cele mai faimoase se numără: ''Crăiasa Zăpezii'', ''Prințesa și bobul de mazăre'', ''Degețica'', ''Mica sirenă'', ''Hainele cele noi ale împăratului'', ''Lebedele'', ''Povestea soldățelului de plumb'', ''Privighetoarea'', ''Rățușca cea urâtă'', ''Pantofiorii cei roșii'', ''Fetița cu chibrituri'', ''Bradul'', ''Ceainicul'', ''Omul de zăpadă'' etc.

• 1864: Decret privind înființarea „Casei de Depuneri și Consemnațiuni”.

În domeniul caselor de economii din ţara noastră, primul proiect îi aparţine lui Costache Bălcescu şi a fost publicat în anul 1845, cuprinzând “statutele cassei de păstrare şi împrumutare”, care urma să se fondeze prin “sloboda subscripţie particulară în oraşul Bucureşti”. Proiectul a fost inspirat după statutele caselor de economie din Franţa şi a celei din Braşov, înfiinţată încă din anul 1835.

În anul 1864 este publicat planul de organizare a creditului, ca anexă la bugetul de stat, în care sunt menţionate instituţiile financiare, într-o ordine care sugera urgenţa înfiinţării lor: “Banca Fonciară”, urmată de “Banca de Scont şi Circulaţiune”, “Casa de Economie”, “Casa pentru înlesnirea micilor agricultori şi meseriaşi”, “Muntele de Pietate” şi “Casa de Depozite şi Consignaţii”.

La 28 iulie 1864, Consiliul de Miniştri a aprobat proiectul de lege referitor la “instituirea unei casse de depozite şi consignaţii”, un proiect prezentat de Nicolae Rosetti-Bălănescu, ministru de finanţe reclama cec 1 ad-interim în guvernul Mihail Kogălniceanu.

La patru luni distanţă, pe 24 noiembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează legea de înfiinţare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, decretul domnesc fiind contrasemnat de Mihail Kogălniceanu, prim-ministru, Ludovic Steege, ministru de finanţe şi Nicolae Creţulescu, ministru al justiţiei.

La 1/13 decembrie 1864, are loc publicarea legii de înfiinţare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni în Monitorul Oficial nr. 268, acesta fiind practic momentul în care noua instituţie este înfiinţată oficial.

Activitatea efectivă este începută la 1 ianuarie 1865, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni fiind condusă de Enric Winterhalder, fost director şi secretar general al Ministerului Finanţelor. Organul de control şi conducere – Comisia de Priveghere, este format din Ion Ghica, preşedinte, Constantin Steriadi, Vasile Paapa, Scarlat Creţulescu şi George Platon – membri.

Legea pentru înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni prevedea la art. 1:

„Se instituie o Casă de Depuneri şi Consemnaţiuni, care, sub autoritatea Ministerului Finanţelor şi sub privegherea unei comisiuni să strângă şi să administreze fondurile provenite din:

1) depuneri voluntare, judiciare şi administrative;

2) consignaţii ordonate sau autorizate prin articole speciale din condica civilă, criminala sau comerciala sau de vreo altă lege specială şi care se vor preciza prin reglementul legii;

3) succesiunile vacante;

4) fondurile ce vor proveni din bunurile sechestrate;

5) fondurile comunale ce vor prisosi peste cheltuielile lor;

6) cauţiunile agenţilor contabili, întreprinzătorilor de lucrări publice, cumpărătorilor şi arendaşilor, întrucât acestea nu se vor face ipoteci de imobile;

7) cauţiunile ce contribuabilii vor fi datori a da în cazurile prevăzute de lege.”

Dobânda plătibilă depunătorilor a fost stabilită la 5%, începând din a 61-a zi de la data depunerii, iar restituirile trebuiau efectuate în cel mult 30 de zile de la data cererii. O depunere pe libret nu putea fi mai mică de 1 leu sau mai mare de 300 lei, iar două depuneri succesive nu puteau fi făcute la un interval mai mare de 8 zile.

Agenţii instituţiei erau toţi casierii statului, şefii oficiilor poştale, directorii de şcoli şi învăţătorii de la sate. Din fondurile colectate erau acordate credite pentru judeţe şi comune, iar din anul 1876, şi către populaţie, prin modificarea legii de organizare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni care este promulgată prin Înaltul Decret din 3 august 1876 şi publicată în Monitorul Oficial nr.174 din 8 august 1876.

8 iunie 1897 se pune piatra de temelie a Palatului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Lucrările au fost executate după proiectul realizat de arhitectul francez Paul Gottereau, iar de construcţie s-a ocupat arhitectul Ion Socolescu.

Palatul este inaugurat în anul 1900, iar prima şedinţă a Consiliului de Administratie în noul sediu are loc la 15 iunie 1900. Arhitectura caracteristică academismului francez de la sfârşitul secolului al XIX-lea face din Palatul CEC unul dintre cele mai interesante monumente de arhitectură ale Bucureştiului.

• 1878: A fost instalată prima linie telefonică la Casa Albă.

• 1879:  Are loc deschiderea cursurilor Facultăţii de medicină din Iaşi, România.

Facultatea de Medicină din Iaşi, una dintre cele mai vechi şi renumite din ţară, a fost înfiinţată la 30 septembrie 1879, în condiţiile în care, în urma Războiului de Independenţă, existau foarte puţine cadre medicale. La această dată, Parlamentul de atunci al Regatului României a votat bugetul şi programul didactic al noii instituţii.

Cursul inaugural de anatomie a fost ţinut de Dr. Leon Scully, la 1/13 decembrie al aceluiaşi an. Restul disciplinelor studiate erau predate în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii. Ulterior, au fost înfiinţate alte două instituţii ce completau aria pregătirii medicale - Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Medicină Dentară. În 1887, prima promoţie de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină din Iaşi a primit titlul de Doctor în medicină şi chirurgie, ce asigura dreptul de liberă practică.

• 1879:  Începe să funcţioneze la Bucureşti prima agenţie de presă din România. 

"Agenţia Havas a României", sucursală a agenţiei franceze "Havas" a funcţionat la Bucureşti pînă în 1888.

Agențiile de presă au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea ca urmare a cererii de informație existentă pe piața economică și financiară. Strămoșul comun al agențiilor de presă este HAVAS, agenția franceză de presă întemeiată în 1835. Întemeietorul acesteia a fost Charles Louis Havas, care a văzut informația ca pe o marfă care trebuia livrată rapid. Principalii săi clienți proveneau din mediile de afaceri, dar și din interiorul presei, care era în plină ascensiune. Primul corespondent Havas în România a fost trimis în urma problemelor apărute în Peninsula Balcanică în 1877. În 1879 a fost creată la București o sucursală a agentiei Havas numită „Agenția Havas a României” care a funcționat până în 1888.

Havas se bucură de un real succes, ceea ce îi determină pe doi dintre angajații săi germani, Bernhard Wolff și Julius Reuters, să creeze, la rândul lor, agenția de presă Wolff, în Germania (1849) și respectiv Reuters, în Anglia (1851). Cele trei agenții semnau în 1859 un acord de colaborare prin care își partajau, de fapt, piața de informații mondială.

Istoria agențiilor de presă din România începe în timpul domniei prințului Barbu Dimitrie Știrbei, când sub autoritatea statului telegraful transmite prima telegramă de la București la Viena. Ea a fost expediată pe linia Ploiești, Brașov, Sighișoara, Cluj, Timișoara, Viena și avea ca subiect operațiunile militare din Războiul Crimeei.

Contractul oficial dintre Havas și Ministerul Afacerilor Străine a fost semnat la 5-17 ianuarie 1877, în timpul guvernului Ion C. Brătianu. Conform acestui contract «În schimbul unui serviciu de știri din străinatate difuzat de Havas la București, Ministerul de Externe putea să transmită pe canalele agenției știri care să prezinte „fie un interes general, fie unul special pentru România” (Arhiva MAE, Fond Arhiva Istorica, vol. 38, pag. 45). Este reprodusă și lista acestor demnitari: prințul domnitor, ministrul de externe, miniștrii și președinții celor două camere legiuitoare, dar și ziarelor, pe bază de abonament. În același timp, demnitarii se obligau să pastreze confidențialitatea informațiilor primite.»

„Agenția Havas va continua să fie principala agenție de referință pentru ziarele românești până în 1944, când își schimbă denumirea în France Press, până astăzi nume de referință pentru mass-media din România".

• 1892: S-a născut Cezar Petrescu, romancier, nuvelist, traducător și gazetar român

Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iași - d. 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924).

S-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. Obține licența în drept în anul 1915.

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov.

Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume - romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.

o Întunecare,2 vol., 1927 - 1928

o Ochii strigoiului, 1942

o Calea Victoriei, 1930

o Duminica orbului, 1934

o Oraș patriarhal, 1930

o Aurul negru, 1934

o Apostol, 1933 și 1944 - Scris în memoria primului sau dascǎl, Nicolae Apostol .

o Fram, ursul polar, 1931

o Neghiniță, 1945

“Vino! E un oraş încântător! Sunt sigur că o să te prindă farmecul străzilor noastre, cu nume de voievozi şi ctitori. Un oraş pitoresc, cu oameni pitoreşti. Te ghicesc surâzând. Am rămas o anacronică excepţie. Un fenomen. Un provincial care-şi iubeşte oraşul şi-şi adoră concetăţenii.”

Cezar Petrescu în Oraş patriarhal (1930)

“Orasul patriarhal este targul de provincie din Moldova, in cuprinsul si in jurul caruia se situeaza intamplarile si conflictele multora din cartile scriitorului. Numele sau e Targul Calimanului. Existenta sa nu e atestata de nici o harta. Pentru eventualele curiozitati manifestate de cititori, spunem ca, prin infatisare si prin imprejurimi, acest targ aduce cand cu Roman, cand cu Falticeni, orase de care se leaga ani din copilaria si tineretea scriitorului”.

• 1897:  Spiru Haret a inaugurat prima grădiniţă de copii din România

El este cel care a înfinţat grădiniţele de copii în România, cea dintâi deschizându-şi porţile la 1 decembrie 1897. Până în 1909 erau 168, din care 13 erau urbane (la 2 iunie 1909 a fost promulgată Legea pentru şcoalele de copii mici (gradiniţile de copii).

• 1906: La Paris a fost inaugurată prima clădire destinată cinematografului, „Cinema Omnia Pathe”.

În fluxul constant al istoriei cinematografului, destinul casei Pathéne reamintește, dacă era nevoie, că filmul reprezintă și un business, nu doar o aventură artistică. Flerul pentru afaceri constituie o condiție sine qua non pentru supraviețuirea în branșă- constrângere căreia trebuie să i se supună oricine caută succesul aici. Pathé reprezintă exemplul timpuriu al împlinirii acestei dimensiuni a cinematografului.

După inventatorii camerei suple, utilizabile în interior dar și în plein air – frații Lumières,după vrăjitoriile lui Méliès, cu supraimpresionările și trucajele sale, era fatal ca și modelul de afaceriîn domeniu să-și primească botezul pionieratului.

Fratii Lumière au inventat cinematograful, iar Charles PATHÉ a stiut sa-l industrializeze. Charles Pathé s-a nascut în 1863 din parinti alsacieni. În 1889 se îmbarca spre America de Sud, cu speranta de a se îmbogati, dar dupa 2 ani a revenit în Franta mai sarac decât a plecat. În 1894, descopera un fonograf Edison la un târg din Vincennes, pe care-l cumpara, hotarându-se sa foloseasca la rândul sau târgul. În 1895 închiriaza un mic magazin, si calatoreste frecvent la Londra pentru a cumpara imitatii de fonografe si kinetoscopuri Edison, pe care le revinde în Franta la târg. Charles Pathé îsi înregistreaza primordial propria-i voce, apoi ultimul discurs al presedintelui Sadi CARNOT. În magazinul propriu, Charles Pathé întâlneste pe Joseph JOLY, mecanician fotograf,! foarte interesat de noile aparate. Surprins de pretul benzii pentru kinetoscop, al carui monopol de fabricatie îl detinea C.Pathé, propune acestuia fabrica! rea unui aparat de luat vederi. Pathé avanseaza fonduri si Joly începe lucrul; aparatul propus costând prea scump, Pathé ia decizia sa se separe de asociatul Joly, banuind ca îi face concurenta si îi confisca materialul pe care i l-a finantat.

… În 28 Septembrie 1896, Charles si fratele sau Emile înfiinteaza societatea „Pathé-Frères”, Emile ocupându-se de partea fonografica, iar Charles de partea cinematografica. Pentru primul fonograf, Pathé adopta ca motiv de referinta faimosul /Cocos cântând/, cu mentiunea: „Eu cânt sus si clar”.

… În 1897 întreprinderea cunoaste un groaznic incendiu, dar înalta societate pariziana îsi disputa onoarea de a participa la Bazarul de ajutorare pentru refacerea întreprinderii si în ziua de 3 Mai 1897 se reinstaleaza pe Rue 17, Jean-Goujon, aproape de Champs-Élysées.

… În 1900, cu ocazia Expozitiei Universale de la Paris, Pathé a obtinut de la Ferdinand ZECCA un stand de mare succes, care i-a devenit si colaborator.

… Între anii 1905-1910, Compania multiplica cifra de afaceri care se va numi Société Pathé Cinéma, lansând seria filmelor comice ale lui Max Linder si faimosul „Pathé Journal”. /Omnia Pathé/ adevarata sala de cinema, construita la Paris pe Blvd.Montmartre a fost inaugurata pe 15 Decembrie 1906, Eastman-Kodak furnizând pelicula, dar costul devenind foarte ridicat, Pathé decide s-o fabrice el însusi.

… În continuare, fratii Pathé dezvolta toate ramurile cinematografice, cu fabricarea de aparate, productie de filme, studiouri, laboratoare, implantare de sucursale si filiale în lumea întreaga, iar în 1930 Charles Pathé se retrage din afacerea cinematografica, dupa ce a cedat actiunile lui Bernard Natan. Dar, noua Societate Pathé-Natan prabusindu-se rapid, datorita operatiunilor financiare dubioasa, au condus la arestarea lui Natan pentru escrocherie, murind în 1942 la Auschwitz. Charles Pathé a decedat în 1957, la vârsta de 94 ani.

• 1918: Transilvania se unește cu Regatul României, format din principatele unite ale Moldovei și Țării Românești.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.

Sute de mii de români îmbrăcați în costume naționale, purtând tricolorul, s-au adunat cu mic cu mare la Cetatea Alba Iulia. Au venit cu ce au putut, cu trenul, călare, în căruțe sau pe jos, în drumul lor întâlnind resturile armatei germane care bătea în retragere.

La Alba Iulia, pe români îi așteptau liderii lor, printre ei Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și episcopul Iulian Hossu. O înregistrare audio istorică a păstrat pentru eternitate vocea episcopului care a rostit la vârsta de 85 de ani ce a spus la 1 decembrie 1918: „Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuiește România Mare. Una și nedespărțită . Pot fi fericiți toți românii de pe aceste plaiuri. Ne unim pe veci cu țara mamă România.”

„Trăiască România dodoloață!”, strigătul copilului din Lancrăm, a devenit realitate, iar proclamația de la Alba Iulia a fost consfințită juridic de către marile puteri ale vremii prin Tratatul de la Trianon din anul 1920. În această perioadă, ajungea în Transilvania Regele Ferdinand, cel care a decis să urmeze interesele românilor atunci când a intrat în razboi împotriva țării sale natale, Germania. A fost primit cu bucurie de ardeleni.

Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.

Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.

În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.

 În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.

Rezoluţiunea

Adunării Naţionale de la Alba Iulia

din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

    Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

    Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

    Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

    Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.

    Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.

    Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

 VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.

Portretele Marii Uniri Portretele Marii Uniri

• 1920: Consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Ulterior, timp de 7 ani, castelul a fost restaurat de către arhitectul Carol Liman, care a reușit să îl transforme într-o reședință de vară înconjurată de parcuri, alei, fântâni, terase.

Deoarece maretul Castel Bran apartinea tot familiei regale, fiica reginei, principesa Ileana, a ridicat pe un teren al castelului, intre anii 1941-1942, o micuta capela, urmand intru totul scara si modelul celei din Balcic. Capela avea un grilaj din fier, ornamentat cu cruci gamee, simbol des folosit de Regina Maria in timpul vietii.

Ridicat pe pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii şi având o vedere excepţională spre dealurile învecinate, spre valea Moeciu şi Ţara Bârsei, Castelul Brand este un punct de atracție pentru turiștii români, dar mai ales pentru cei străini.

Bran, împreună cu localitățile din jur, este leagănul turismului rural românesc. Prima atestare documentară referitoare la castel datează din anul 1377, când regele Ungariei, Ludovic I d`Anjou a emis un act prin care acorda dreptul brașovenilor de a construi o cetate de piatră. Astfel, locuitorii Brașovului au început ridicarea cetății pe propriile cheltuieli și au terminat-o în anul 1388.

Denumit și Castelui lui Dracula, Castelul Bran este cunoscut în întreaga lume grație frumuseții acestuia, dar și pentru că a fost catalogat drept unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri de pe Pământ.

Castelul Bran are o istorie bogată, în trecut acesta fiind în posesia lui Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești sau în posesia lui Iancu de Hunedoara.

Castelul Bran, o donatie impusa

Cadoul facut Reginei Maria de Consiliul Orasenesc al Brasovului, care consta in domeniul Castelului Bran, a generat aprige dispute in sanul comunitatii brasovene de atunci.

PRESIUNE - La 1 decembrie 1920, Primaria Brasovului cedeaza castelul Reginei Maria

Cadoul facut Reginei Maria de Consiliul Orasenesc al Brasovului, care consta in domeniul Castelului Bran, a generat aprige dispute in sanul comunitatii brasovene de atunci.

Intrucat Primaria Brasovului era detinuta in 1920 in continuare de sasi, romanii au intrat in conflict cu autoritatile locale, mai ales dupa ce au aflat ca edilii sasi au oferit castelul imparatului austro-ungar Carol al IV-lea, in aprilie 1918. Dupa temeinice verificari ale loialitatii supusilor sasi, care au durat pana la incheierea primului razboi mondial, imparatul nu a mai reusit sa intre in posesia castelului Bran, deoarece avusese loc reintregirea Romaniei Mari. Primarul Brasovului, dr. Karl Ernst Schnell, consemna evenimentul: "Donatia din 1918 a ramas un act juridic incomplet, pentru ca regele (imparatul Carol - n.r.) a amanat preluarea cetatii pana dupa razboi. In Cartea Funciara ea a fost, impreuna cu padurea de molizi tineri din jur, proprietate a orasului Brasov. Pe deasupra, dupa abdicarea regelui, a fost confiscata de Republica Maghiara. In acest timp, de catre diferiti dregatori ai Curtii si ofiteri, mi s-a sugerat ca Regina Maria are un interes deosebit pentru Cetatea Bran. Deci, orasul sa doneze acum cetatea Reginei Maria, asa cum a oferit-o in urma cu cativa ani regelui austro-ungar. Un general sus-pus al armatei romane (generalul Traian Mosoiu - n.r.) mi-a spus atunci - Donati cetatea reginei, caci prin aceasta nu veti face doar o buna politica oraseneasca, ci si chiar o buna politica saseasca". Au urmat presiuni politice exercitate de anturajul regal si de comunitatea romaneasca, care au dus in final la votarea " in unanimitate" la 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, o hotarare favorabila prin care se dona Castelul Bran Reginei Maria a Romaniei.

Actul de donatie

Rezolutia Consiliului Orasenesc specifica cu patetism: "Noi, consiliul orasenesc al orasului Brasov, ca o corporatiune inzestrata cu agendele reprezentantei orasenesti, am decis unanim in sedinta festiva de astazi sa daruim Maiestatii Sale Reginei Maria a Romaniei Mari stravechiul castel al Branului atat de bogat in amintiri istorice. (...) Acest document de donatie s-a adresat ca document al deciziunii noastre unanime. Din sedinta din 1 Decembrie 1920 al consiliului orasenesc al orasului Brasov".

Actul de donatie a fost inmanat reginei de catre o delegatie din care faceau parte primarul K. Schnell si prefectul Victor Mateescu, care era si seful delegatiei. Titlul de proprietate pentru Castelul Bran a fost inregistrat in cartea funciara a Judecatoriei Zarnesti in favoarea Reginei Maria.

Oferta habsburgilor

 In registratura Consiliului Judetean Brasov, actul de donatie de la 1920 s-a intors sub forma ofertei de vanzare a castelului de catre Dominic de Habsburg inapoi comunitatii brasovene, inregistrata cu nr. 868 din 07.12.2006, desi ambele parti au negat cu vehementa ca ar exista oferte scrise, inainte de a fi instiintat oficial Ministerul Culturii si Cultelor. Oferta spune ca: "Subsemnatii, Maria-Magdalena Holzhausen, Elisabeth Sandhofer si Dominic Habsburg-Lothringen, suntem proprietarii bunului imobil denumit generic «Domeniul Bran», care cuprinde Castelul Bran, Casa de ceai a Reginei Maria, Casa Principesei Ileana, casa administratorului, Tabernalcolul «Inima Reginei» si terenul aferent, Parcul castelului, Lac 1 din parcul castelului, Lac 2 din parcul castelului si drumul de acces, conform Anexei A. Avand in vedere dorinta noastra de a pastra pentru poporul roman si pentru locuitorii Judetului Brasov si ai zonei Bran atat specificul cultural si istoric al Domeniului Bran, cat si pentru a le oferi posibilitatea de a integra pe deplin acest Domeniu in planurile lor de dezvoltare culturala si economica, am hotarat sa ne exprimam disponibilitatea de a vinde Consiliului Judetean Brasov bunurile imobile mentionate in Anexa A". Deci, nici vorba de intentia de a respecta dreptul de preemtiune al Ministerului Culturii, intentia fiind clara inca de anul trecut: vinderea catre Consiliul Judetean Brasov, restul declaratiilor avocatilor lui Dominic de Habsburg fiind perdele de fum aruncate in presa. Din oferta proprietarilor castelului desprindem chiar "generozitatea" acestora: "Avand in vedere constrangerile bugetare ale Judetului Brasov, de care suntem constienti, suntem dispusi de a incheia tranzactia pentru suma neta de 60 de milioane de euro". Mai mult, pretul propus de proprietari pentru vanzarea castelului Bran "n-ar reflecta intreaga valoare a acestuia", dar se doreste omagierea mamei si bunicii acestora, prin calitatea potentialului cumparator, respectiv comunitatea brasoveana. In final, se precizeaza ca oferta este valabila in conditiile neexercitarii dreptului de preemtiune al statului roman. Ce se omite din oferta este exact esentialul: in conditiile neexercitarii acestui drept la valoarea de vanzare potentiala de 60 de milioane de euro, caz in care Castelul Bran revine cumparatorului care achita aceasta suma.

• 1936: Este inaugurat Arcul de Triumf, în prezența regelui Carol al II–lea și a reginei Maria.

Arcul de Triumf își deschide porțile în această zi de mare sărbătoare națională și, dacă doriți să aflați mai multe despre istoria sa, puteți să vizitați muzeul din interior, iar de pe acoperiș să admirați o priveliște minunată asupra părții de nord a Bucureștiului.

Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat în perioada 2014-2015. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial.

Împreună cu Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărășești, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul din Parcul Carol și cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților, la finalul căruia aproape toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc. Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat în capitala României, el fiind precedat de câteva construcții provizorii cu semnificații asemănătoare, care au marcat, succesiv, victoria României în războiul de independență (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) și revenirea familiei regale române din exilul de la Iași (1918).

Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia.

Este opera arhitectului Petre Antonescu, monumentul are înălţimea de 27 de m şi a fost redeschis pentru publicul vizitator în 2002, după 55 de ani de absenţă din circuitul monumentelor oraşului.

• 1949: A luat fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu.

 Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg; celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş

• 1953: Rosa Parks a fost arestată la Montgomery, Alabama, SUA, pentru că a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb.

Rosa Louise Parks (n. 4 februarie 1913, Tuskegee, Alabama; d. 24 octombrie 2005, Detroit, Michigan) a fost o afroamericană militantă pentru drepturile omului. La data de 1 decembrie 1955 a fost arestată în Montgomery, Alabama deoarece a refuzat să cedeze locul în autobus unui călător alb.

 Datorită activității ei militante a devenit ținta amenințărilor și a telefoanelor anonime, care au cauzat îmbolnăvirea soțului ei, Raymond Parks. Ca urmare, familia Parks se mută la Detroit, Michigan, însă Rosa își continuă activitatea militantă. La 30 decembrie 1999, Rose Parks, pe atunci în vârstă de 81 de ani, este atacată în locuința sa din Detroit și jefuită. Făptașul prins a fost pedepsit doar cu o amendă de 53 dolari. Această sentință judecătorească a declanșat proteste în toată America.

• 1990: La Alba Iulia a avut loc ședința solemnă a Parlamentului României consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie. 

Aceasta devine pentru prima dată Ziua Națională a României

• 1922: Începe construcţia în două etape (1922-1924 şi 1926-1938) a Mausoleului de la Mărăşeşti, în memoria ostaşilor români căzuţi în luptele pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului (în cripte şi gropi comune se află osemintele a 6 000 de ostaşi şi ofiţeri eroi).

 Arhitecţii Mausoleului de la Mărăşeşti sunt George Cristinel şi Constantin Pomponiu. Inaugurarea oficială a monumentului a avut loc la 18 septembrie 1938.

Forma actuală a monumentului este desfăşurată pe o arie de 1.600 de metri pătraţi şi se termină la înălţimea de 30 de metri cu Cupola Gloriei, în formă de con în trepte, deasupra căreia tronează o cruce din piatră. Ansamblul cuprinde şi un muzeu, precum şi un ansamblu statuar care-i prezintă pe liderii militari ai războiului reîntregirii. La etajul superior se afla o rotondă în care sunt aşezate, în mod simbolic, drapelele unităţilor romane participante la bătălia de la Mărăşeşti.

De asemenea, în incinta mausoleului Mărăşeşti a fost amenajat, într-o clădire separată, un muzeu al luptelor desfăşurate pe aceste locuri, care cuprinde fotografii şi diverse documente, armament şi echipament militar din dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea Șuşiței

Construit din beton armat placat cu blocuri de andezit de Deva, acesta are o forma circulara (30 m inaltime si 40 m diametru). Partea superioara a monumentului este terminata cu o cupola - "Cupola gloriei" - a carei baza este flancata de patru vulturi din granit de Deva, inconjurata de o imensa friza in basorelief, cu o suprafata totala de 100 mp, realizata de sculptorii Ion Jalea si Cornel Medrea. Trei terase suprapuse conduc spre intrarea in cupola, care este decorata in interior cu o pictura in fresca creata de pictorul Eduard Saulescu. La parterul impresionantului monument se afla criptele care adapostesc osemintele a 6.000 de soldati si ofiteri romani. In centrul mausoleului este dispus sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la 21 iulie 1919. La etajul superior se afla o rotonda in care sunt asezate, in mod simbolic, drapelele unitatilor romane participante la batalia de la Marasesti.

In anul 1938, cu prilejul inaugurarii mausoleului, s-a emis o medalie jubiliara, cu diametrul de 60 mm, in trei variante: din aur, argint si bronz. Pe aversul medaliei se aflau efigiile regilor Ferdinand I (in dreapta) si Carol al II-lea (in stanga), fata in fata, iar la mijloc, jos, este redata stema Regatului Romaniei. Pe revers, in mijloc, este infatisat Mausoleul Eroilor de la Marasesti.

• 1981: SIDA era declarata ca boala de sine statatoare cu aspect de pandemie. 

SIDA este un sindrom care denumeste totalitatea bolilor asociate infectiei cu virusul HIV, infectie care duce la slabirea, respectiv distrugera sistemulului imun. SIDA afecteaza in special populatia tanara, activa din punct de vedere sexual, insa se poate transmite si de la mama la copil (fat), in cursul nasterii prin contactul cu sangele matern sau dupa nastere prin alaptare.

• 1990: S-a încheiat operațiunea de săpare a tunelului între Marea Britanie și Europa, unind astfel pentru prima dată continentul european de insulele britanice.

Tunelul Canalului Mânecii (în engleză Channel Tunnel, "Tunelul Canalului", în franceză Tunnel sous la Manche, "Tunelul pe sub Canalul Mânecii") este un tunel feroviar submarin, lung de 50,5 km, care leagă vestul Franței cu sud-estul Angliei, pe sub Canalul Mânecii. Tunelul a fost construit în cooperare de guvernele Regatului Unit și Franței. Este al treilea tunel feroviar ca lungime din lume, depășit fiind doar de tunelul japonez Seikan și de tunelul Gotthard.

Traversarea mașinilor, autocarelor, motocicletelor și camioanelor este asigurată de navete feroviare și durează aproximativ 35 de minute de la peron la peron. Transportul călătorilor este asigurat de compania Eurostar, care utilizează trenuri de tip TGV modificate pentru a se adapta specificului tunelului și rețelei britanice (alimentare prin a treia șină). Viteza limită prin tunel este de 160 km/h.

Caracteristici tehnice

Săpat în stratul de cretă albastră, la o adâncime medie de 40 m sub fundul mării (70 m adâncime maximă), tunelul este format de fapt din 3 galerii:

    două tunele feroviare, câte unul pentru fiecare sens, cu un diametru util de 7,6 m;

    o galerie de serviciu lată de 4,8 m, prin care circulă vehicule speciale.

Cele 3 galerii sunt legate la fiecare 375 de metri prin culoare de comunicație. Acest sistem a permis evacuarea călătorilor cu ocazia incendiului din 18 noiembrie 1996. Aceste culoare asigură și aerisirea tunelului. Aerul este introdus în galeria de serviciu pe la capete și este împins în tunelele feroviare prin clapete unidirecționale, ceea ce împiedică pătrunderea fumului de la un eventual incendiu în galeria de serviciu. Există și țevi între cele două tunele feroviare, pentru a permite aerului să se miște, reducând astfel rezistența la înaintare. La fiecare treime a parcursului subteran există legături între cele două tunele feroviare, pentru a permite izolarea unei secțiuni a tunelului în caz de necesitate. În aceste puncte, galeria de serviciu este plasată lângă cele două tunele.

Din motive de securitate, tunelele feroviare sunt iluminate de 20.000 de tuburi fluorescente și au un trotuar continuu pe partea dinspre galeria de serviciu, pentru a asigura evacuarea rapidă a călătorilor. Există antene care asigură comunicația radio cu suprafața.

Construcția tunelului a costat aproximativ 105 miliarde de franci francezi (16 miliarde de euro), asigurați de investitori privați care au pierdut 87,2% din sumă la cursul curent al acțiunii.

Terminalul francez al tunelului a fost conceput de arhitectul Paul Andreu.

Galeriile britanică și franceză, care fuseseră săpate cu ajutorul măsurătorilor cu laser, s-au întâlnit prima dată pe 30 octombrie 1990, printr-o mică gaură în galeria de serviciu. Diferența între centrul celor două tunele era de doar 358 mm orizontal și 58 mm vertical. Când cele două tunele au fost unite complet, pe 1 decembrie 1990, a fost prima dată în ultimii 8.500 de ani când se putea merge pe uscat între Anglia și Franța. Tunelul a fost inaugurat oficial de către Regina Elisabeta a II-a și președintele francez François Mitterrand in cadrul unei ceremonii în Calais pe 6 mai 1994.

Tunelul are o lungime de 50,450 km, din care 37,9 km sunt sub mare. Adâncimea medie este de 45,7 m sub planșeul oceanic, iar cea maximă este de 60 m. A fost deschis la sfârșitul anului 1994, oferind 3 servicii: navete pentru vehicule, serviciul de pasageri Eurostar care leagă Londra de Paris și Brussels, și trenuri de marfă.

Călătoria în interiorul tunelului durează 20 de minute. Călătoria totală pentru un tren-navetă este de 25 de minute, inclusiv parcurgerea buclei ce permite întoarcerea trenului. Trenurile Eurostar circulă mult mai încet prin tunel decât pe restul parcursului (160 km/h față de 300 km/h viteză maximă), pentru a permite intercalarea navetelor și pentru a evita problemele generate de frecarea cu aerul în interiorul tunelului.

Costul întregului proiect a fost de aproximativ £10 miliarde, inclusiv o depășire a estimărilor inițiale cu 80%. Tunelul a operat în pierdere, acțiunile care au permis finanțarea proiectului pierzându-și 90% din valoare între 1989 și 1998. Compania a anunțat pierderi de £1,33 miliarde în 2003 și £570 milioane în 2004. Pentru a justifica aceste pierderi importante, Eurotunnel amintește slaba utilizare a infrastructurii, costurile mari de acces la infrastructură, dobânzile prea mari pentru împrumuturile contractate și nu în ultimul rând, un trafic de pasageri mai mic cu 38% și un trafic de marfă mai mic cu 24% față de estimările inițiale.

• 2005:  În Marea Britanie, o casa de licitatii scoatea la licitatie un manuscris unic scris de compozitorul Ludwig van Beethoven si care fusese pierdut pentru mai mult de un secol. 

Pretul de deschidere al vanzarii a fost de 1 milion de lire sterline.

• 2008: Piesa celor de la Wham, Last Christmas, era declarata cea mai ascultata piesa de sezon din ultimii 5 ani. 

Pozitia a doua in acest clasament a revenit catnecului Do They Know It's Christmas, al muzicienilor reuniti sub numele Band Aid, iar pe locul trei s-a situat Fairytale of New York, o piesa semnata The Pogues.

Wham! - Last Christmas 

Să aveți o zi frumoasă!