21 Noiembrie

Este a 325-a zi a anului. 
Au mai rămas 40 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 19 m și apune la 16 h 43 m. 

Citatul zilei

„ Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi. Te afli în ambele tabere.” (Voltaire)

 Ziua mondială a salutului (World Hello Day)

21 noiembrie este ziua în care “Salut!”, “Noroc” şi “colegii” lor din alte limbi stau “în capul mesei”. Pentru că anume în această zi sărbătorim Ziua mondială a salutului (World Hello Day).

Azi se aniversează Ziua mondială a salutului (World Hello Day), sărbătoare iniţiată în 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul american Nebraska.

Această sărbătoare a fost iniţiată în 1973, de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul american Nebraska. Sărbătoarea vine ca răspuns la conflictul dintre Israel şi Egipt din toamna anului 1973, o formă de protest nonviolent la adresa războiului.

Ce au făcut fraţii McCormack? “Este nevoie de o faptă simplă, dar efectivă” – acesta a fost mesajul pe care ei l-au transmis în toate colţurile lumii. Ei nu au impus nimănui ideile lor privind pacea în întreaga lume, ci doar au rugat destinatarii mesajelor ca aceştia, la rândul lor, să salute pe cineva, măcar pe 10 oameni!

Ideea lor a fost susţinută în peste 180 de ţări. De atunci, Ziua mondială a salutului este sărbătorită şi de persoane de diferite profesii şi vârste, şi de lideri mondiali, şi de vedete din diferite domenii şi din diferite ţări.

Peste 30 de laureaţi ai Premiului Nobel pentru pace au realizat importanţa acestei zile şi au susţinut semnificaţia ei, recomandând utilizarea acesteia ca instrument pentru menţinerea liniştii şi a păcii.

O scurtă strângere de mână, o aplecare de cap sau, mai rar, de mijloc, o privire zâmbitoare spre cel întâlnit ori, (mai vechi si mai greu), o reverenţă (dinspre doamne) şi un sărut al mâinii (dinspre domni), un „Bună (dimineaţa, ziua, seara)” dinspre orice trecător către orice cunoscut întâlnit, un „Salut” grăbit dinspre sau către un coleg de facultate, ori un „Bună (dimineaţa, ziua, seara)” sfios, prin dreptul casei de la ţară, în faţa căreia „stau la poartă”, pe băncuţa special amenajată, două-trei vecine (cu priviri critice înainte de a fi iscoditoare!) toate acestea şi multe altele, sunt situaţii în care se întâmplă salutul.

Ca multe alte gesturi, salutul a devenit, cu timpul, un simbol, el impunându-se, însă, chiar şi astăzi, ca un anume ceremonial, ce ridică multe probleme.

Să ştii să saluţi este, într-adevăr, o dovadă că ştii să respecţi uzanţele. Salutul este prima manifestare de curtoazie cu care întâmpini pe cineva. Deşi formulele de salut sunt vechi de când lumea, salutul în sine are mimica, poziţia corpului, ţinuta, o infinitate de nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, de pildă, în ce măsură îl stimezi, cu condiţia să mai adaugi încă un mic gest. Orice salut este o formă de politeţe, dar nu implică acelaşi grad de cordialitate.

Origine

Primele atestari ale salutului se refera la formele de supunere si dateaza din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rand trebuiau sa-si acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiti de lumina emanata de stralucitorul imparat.

In vremea romanilor “Ave Cezar!” era insotit si de strangerea antebratelor, ca semn de incredere, bratul neinarmat simbolizand pacea si prietenia.

In epocile cavalerilor domnitele erau salutate cu reverente adanci si sarutarea mainii inmanusate. Ludovic al XIV-lea o saluta si pe ultima bucatareasa cu aceeasi curtoazie pe care o manifesta si fata de stralucitoarea domnisoara Devaliere.

Fiecare ţară are câte un element specific pentru simbolul salutului.

În cultura japoneză, există o regulă a salutului, care se păstrează încă de pe vremuri, printr-o înclinare a gâtului şi trunchiului în direcţia celui care este salutat. În Turcia, exista obiceiul ca supuşii să sărute vârful papucului sultanului. Indienii, în semn de salut, fumau din renumită „pipă a păcii”. Unii orientali salută împreunându-şi palmele la piept şi aplecându-se uşor. În cultura română există numeroase formule de salut, în raport cu momentul zilei şi cu persoana căreia îi adresăm această formă de respect.

În Codul bunelor maniere ni se specifică cum este corect să salutăm. Este politicos să răspundem oricărui salut, iar strânsul mâinii, la bărbaţi, să se efectueze scurt şi ferm.

Iată câteva reguli de bază referitoare la salut, aşa cum sunt indicate de Codul bunelor maniere: bărbaţii salută primii femeile; persoanele mai tinere salută primele pe cele mai în vârstă; subalternii îi salută pe superiorii în grad; la intrarea într-o încăpere, noul venit salută mulţimea.

Reguli

Se întâmplă uneori ca două astfel de criterii de bune maniere să intre în contradicţie. În aceste cazuri vor fi urmate regulile de mai jos:

- bărbatul vă saluta femeia indiferent de vârsta sau de funcţie, atât în viaţa particulară, cât şi la locul de muncă;

- între persoane de acelaşi sex, vârsta domina funcţia în viaţa particulară, dar, la locul de muncă, situaţia este inversă;

- dacă nu există nicio deosebire între cele două persoane conform criteriilor de mai sus, cel care este în mişcare îl va saluta pe cel care stă pe loc.

Dacă persoanele se întâlnesc în cadrul instituţiei de mai multe ori în cursul unei zile, se salută numai prima dată. Dacă persoanele s-au întâlnit în afara instituţiei, se despart la un moment dat, iar, apoi, se reîntâlnesc, salutul se repetă.

În timpul salutului, se folosesc şi formulele: „bună dimineaţa”, „bună ziua” sau „bună seara”. La întâlnirile oficiale se pronunţă denumirea rangului: „bună ziua … domnule director / preşedinte / ministru” etc.

Când cineva intră într-o cameră, birou, local, sală de aşteptare etc., unde se găsesc una sau mai multe persoane, va saluta primul, cu voce tare, indiferent de situaţia sa faţă de ceilalţi.

Strângerea de mână

Strângerea de mână poate interveni fie când persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorbă sau a continua drumul împreună, fie cu ocazia prezentării lor. În cazul strân-gerii de mână, rolurile sunt: femeia este aceea care întinde prima mână, persoana cea mai în vârstă celei mai tinere şi persoana cu grad superior celei sau celor cu grad inferior.

O strângere de mână corectă este fermă şi durează 3-4 secunde. Cel mai bine este să aşteptaţi până vi se întinde mâna. Dacă acest gest nu are loc, daţi din cap în semn de salut. Nu strângeţi mâna cu amândouă mâinile deodată, deoarece acest gest poate fi folosit doar între cunoştinţe vechi.

O strângere de mână moale sugerează slăbiciune, mai ales dacă mâna este rece şi umedă, dar nici o strângere de mână br-tală nu este indicată. Apucarea vârfurilor degetelor mâinii celuilalt sugerează, pe de altă parte, o lipsă de încredere în sine.

Situaţiile în care trebuie să daţi mâna cu cineva sunt următoarele:

- când sunteţi prezentat cuiva şi când vă luaţi rămas bun;

- când cineva din afara intră

în biroul dumneavoastră;

- când daţi peste cineva cunoscut în afara biroului;

- când intraţi într-o încăpere, sunteţi salutat de către cunoscuţi şi vi se face cunoştinţă cu persoa-nele prezente, care nu fac parte din instituţie;

- când părăsiţi o adunare frecventată de oameni din afară.

În toate împrejurările, bărbaţii se ridică pentru a strânge mâna interlocutorului. Femeile, în schimb, nu se ridică în picioare decât atunci când este vorba de o persoană mult mai în vârsta sau pe care doresc s-o onoreze în mod special.

Salutul pe meridiane:

Ahoj – cehă

Ave – latină

Bonjour – franceză

Ciao – italiană

Hallo – germană

Hej – daneză

Hello – engleză

Hola – spaniolă

Ja sas – greacă

Merhaba- turcă

Ola – portugheză

Salom – ebraică

Saluton – esperanto

Konnichi wa – japoneză

Zdravstvuite – rusă.

În România, forma de salut diferă în funcție de zona geografică. În timp ce bucureștenii se salută cu „Bună!”, ardelenii își spun „Servus!”, iar în Cluj, Sibiu, Banat, se folosește „Ciau!” sau „Ceau!”. Adolescenții mai folosesc și formulele de salut: „Salve!”, „Salutare!”, „Salut!”, „Noroc!”, „Pa!”, „Te sărut!” sau „Hi”, „Hello”.

De asemenea, sunt folosite și saluturi religioase: „Doamne ajută!”, „Domnul cu tine!” sau „Hristos în mijlocul nostru!”, la care se răspunde „Este și va fi!”, formulă folosită de preoți, atunci când slujesc împreună, într-un număr mai mare. Mai sunt utilizate și formule specifice anumitor sărbători creștine „Hristos a Înviat!”, rostit din ziua de Paști și până în ziua de Înălțare. Se răspunde cu „Adevărat a Înviat!”. În ziua Înălțării, ortodocșii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” și se răspunde „Adevărat S-a Înălțat!”.

Indiferent de zona de pe mapamond unde sunt utilizate toate aceste forme de salut, ele contribuie la ameliorarea relațiilor interumane și aduc un plus de culoare vieții. De Ziua mondială a salutului, sunt organizate numeroase demonstrații la nivel mondial, pentru a sublinia importanța comunicării în menținerea păcii.

 Ziua mondială a televiziunii

Pe 21 noiembrie se aniversează Ziua Internațională a Televiziunii (World Television Day). Sărbătoarea a fost fondată în anul 1996, cu ocazia desfăşurării primului Forum Internaţional al Televiziunii, dar a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU doi ani mai târziu, în martie 1998.

În jurul anilor ’20 au apărut primele prototipuri ale sistemelor de televizune, cu scopul de a servi activităților militare. Rezultatele acestor încercări s-au constituit în transmiterea la distanță a unor litere, proces asemănător trimiterii de poze pe calea telefonului mobil. Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii din acele vremuri era rudimentară, în acest context dezvoltându-se ideea unei variante electronice. În 1927, a fost inventat tubul catodic de receptie (cinescopul), iar in 1931 tubul analizator al camerei. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a constituit punctul de elan al televizunii de larg consum, iar reglementarea sistemului de televizune a dat startul uneia dintre cele mai prolifice industrii ale lumii. În 1960, în SUA și în țările vest-europene, televiziunea devenise un element obisnuit al vietii cotidiene.

Sărbătorirea acestei zile reprezintă recunoașterea impactului tot mai mare al televiziunii asupra procesului decizional, prin aducerea în atenția lumii a conflictelor și a amenințărilor la adresa păcii și securității și a rolului acesteia în alte aspecte majore, inclusiv în problemele economice și sociale. Astăzi lumea este controlată de progresele tehnologiei. Trăim într-o societate care depinde de tehnologia informației și a comunicațiilor. Deși internetul s-a dezvoltat și se dezvoltă rapid, fiind un puternic mijloc de informare, televiziunea continuă să aibă un loc bine stabilit în cadrul societăților. Ea oferă programe diverse, de la cele culturale sau științifice până la cele de divertisment, educație, sănătate și multe altele. Noile progrese al științei permit o redare tot mai atractivă.

Istoria televiziunii a început aproximativ în urmă cu 100 de ani. Primele experimente cu utilizarea razelor electronice pentru emisia și recepția imaginii la distanță, s-au produs în SUA, Japonia și URSS, încă la începutul anilor 1920. În 1933, inginerul american de origine rusă Vladimir Zvorîkin, a reușit să inventeze dispozitivul catodic care și în prezent constituie dispozitivul de bază a unor televizoare. Primii pași în televiziune au fost făcuți în Marea Britanie și Germania în 1936, iar în 1941 în SUA. În anii 1950, televiziunea a luat amploare în masă și în Europa. În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, posturile de televiziune private și de stat, au apărut mult mai târziu, în anii 60 și începutul anilor 70. În prezent, în lume, probabil nu există stat fără acoperire TV. Cele mai importante companii TV din lume continuă să fie: CBC, NBC, ABC — în SUA, BBC, ATV — în Marea Britanie, RAI — în Italia, NHK — în Japonia, ZDF — în Germania.

În România, televiziunea și radiodifuziunea au înregistrat progrese substanțiale în ultimele două decenii, formând o rețea națională importantă și la standarde tehnologice ridicate. Apariția numeroaselor canale private de televiziune demonstrează interesul pentru această formă de comunicare. În prezent, în casele românilor există cel puțin un televizor iar numărul celor care dețin 2 său 3 aparate este în creștere. Trebuie menționat că programele de televiziune pot fi urmărite, în prezent, și de pe calculator sau telefon mobil, de acestea dispunând majoritatea cetățenilor.

Astăzi este practic de neconceput funcționarea sistemului Națiunilor Unite fără o corectă informare a oamenilor din întreaga lume. Televiziunea reprezintă un factor decisiv în această privință și în același timp un suport în prezervarea identităților culturale în contextul unei lumi care tinde spre globalizare.

Ziua Mondială a Televiziunii a fost marcată prima dată în 1996, cu prilejul primului Forum Mondial al Televiziunii care a avut loc la sediul ONU din New York. Statele au fost invitate să sărbătorească această zi prin încurajarea, la nivel mondial, a schimburilor de programe de televiziune axate pe subiecte precum pacea, securitatea, dezvoltarea economică, socială și diversitatea culturală.

Sursa: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/11/21/ziua-mondiala-a-televiziunii-09-39-03

Ziua Europeană a Spectatorului

21 noiembrie 2015 a marcat prima celebrare a Zilei Europene a Spectatorului, un eveniment care nu numai că a serbat publicul din Europa, dar a adus în prim-plan şi înţelegerea impactului creativ pe care acesta îl poate avea pentru procesul artistic.

Evenimentul a fost promovat de proiectul "Be SpectACTive"

Reţeaua "Be SpectACTive!" este formată din 12 membri din nouă ţări europene, anul trecut fiind înfiinţate grupuri diferite de spectatori angajaţi activ, cu scopul de a lua parte la procesul de stabilire a programului organizaţiilor de teatru şi cultură ale propriilor oraşe. Până acum, au fost incluse în program o sută de persoane.

Ziua Europeană a Spectatorului a fost primul pas făcut pentru a aduce laolaltă spectatorii angajaţi activ, încercându-se în acelaşi timp înlăturarea barierelor lingvistice şi spaţiale prin intermediul unor noi instrumente de comunicare şi al reţelelor sociale. „Ziua Europeană a Spectatorului a apărut din necesitatea de a crea conexiuni între zonele locale ce constituie căminul spectatorilor noştri – au spus Giuliana Ciancio şi Luca Ricci, creatori şi curatori ai proiectului Be SpectACTive!, - Ediţia 2015 este un punct de plecare ce va deveni, sperăm noi, o întrevedere permanentă în cadrul ediţiilor viitoare. Scopul nostru este acela de a reuni spectatorii din ţări diferite şi de a le da şansa de a împărtăşi experienţa lor în teatru, creând o comunitate trans-locală.” Este pentru prima dată când s-a organizat, la nivel european, un astfel de experiment de angajament activ al spectatorului.

Cu ocazia Zilei Europene a Spectatorului, au avut loc mai multe acţiuni în fiecare oraş partener: începând cu Londra, până la Budapesta, cu oprire în Sansepolcro, toţi membrii "Be SpectACTive" au organizat simultan întâlnirile spectatorilor, pentru ca aceştia să îşi împărtăşească opiniile cu persoane din alte ţări. Mai mult, spectatorii angajaţi activ au completat un formular referitor la modul lor de abordare şi viziunea proprie în ceea ce priveşte teatrul şi artele contemporane ale spectacolului. Răspunsurile lor au fost făcute publice, făcând astfel posibilă discuţia în direct între spectatorii europeni.

Ziua Europeană a Spectatorului se va desfăşura la sediile organizaţiilor implicate, la ore diferite, în funcţie de diferenţele de fus orar, astfel: în Marea Britanie va începe la ora locală 17:00, în Europa Centrală la ora locală 18:00, iar în Europa de Est la ora locală 19:00. Evoluţia evenimentului poate fi urmărită pe grupul de Facebook European Spectators Day, deschis tuturor persoanelor care vor să ia parte la această sărbătoare, să distribuie conţinuturi şi păreri despre experienţa lor ca spectatori.

„Ziua Europeană a Spectatorului este o ocazie foarte bună de a conecta oameni, cetăţeni, spectatori care îşi împărtăşesc experienţele, amintirile şi ideile despre artele spectacolului.”, au declarat Giuliana Ciancio şi Luca Ricci, creatori şi responsabili de proiectul „Be SpectACTive!” „Ne place ideea de interconectare online şi offline a oamenilor din diferite zone, care se simt minunat împreună.”

Participanţi la eveniment: CapoTrave/Kilowatt Festival – Sansepolcro (Italia), Bakelit Multi Art Center Budapesta (Ungaria), Domino – Zagreb (Croaţia), LIFT – Londra (Marea Britanie), Tanec Praha – Praga (Republica Cehă), Teatrul Naţional „Radu Stanca” – Sibiu (România), York Theatre Royal – York (Marea Britanie).

Ziua Limbii Sârbe

Ziua Limbii Sârbe va fi sărbătorită în România pe data de 21 noiembrie. Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Sârbe, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii sârbe se organizează manifestări dedicate acestei zile. Autorităţile locale şi centrale, organizaţiile neguvernamentale vor putea sprijini logistic şi financiar sărbătorirea acestei zile.
Potrivit prezentei legi, cu prilejul sărbătoririi Zilei limbii sârbe, se organizează, în fiecare an, manifestări dedicate acestei zile, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității sârbe. Sărbătorirea acestei zile poate fi sprijinită logistic și financiar de către autoritățile locale și centrale, de organizațiile neguvernamentale, dar și de alte instituții. De asemenea, în instituțiile de învățământ în care este studiată limba sârbă, se desfășoară programe cultural-artistice, iar societățile publice de televiziune și de radiodifuziune pot include în programele lor momente sau aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. 

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 

(Calendarul Creştin-Ortodox şi Calendarul Greco-Catolic)

Intrarea Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: “Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”. Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in “Evanghelia dupa Iacov” sau “Protoevanghelia”, o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai “Bunavestire” are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. “La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita Biserica Sfanta Maria “cea noua”. Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu”.

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: “Hristos Se naste, slaviti-L!…” Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.

Ovidenie (21 Noiembrie) – Obiceiuri şi superstiţii

Ovidenia, ziua intrării Maicii Domnului în Biserică este socotită în popor drept zi magică. În această zi se fac previziuni despre vreme şi oamenii se împacă unii cu alţii prin iertare. Există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa respectivă poate fi bună de leac în diverse boli. Se spune că în ziua de Ovidenie se deschid cerurile şi, acum, cei neprihăniţi cu duhul pot înţelege „graiul” animalelor. De Ovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi împotriva relelor şi a farmecelor care acum încep să lucreze. Se fac pomeni pentru cei înecaţi şi pentru cei morţi fără lumânare. Cei care ţin Ovidenia cred că vor avea spor în hambare şi belşug în casă; tot astfel se spune că ologii se pot vindeca de Ovidenie. Considerată o zi magică, Ovidenia este ţinută cu sfinţenie la sate.

Ovidenia, începutul sărbătorilor lupești.

La 21 noiembrie, ziua în care creştin – ortodocşii prăznuiesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, calendarul popular al românilor marchează intrarea în iarnă, printr-o sărbătoare solară aflată sub semnul luminii, al focului, al vederii şi al viziunii: Ovidenia sau Vovidenia

Se crede că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie” (T. Pamfile), iar pentru asta, oamenii din comunităţile tradiţionale conservatoare, petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumina aprinsă, fac focuri şi încearcă să desluşească semnele cerului.

Ca toate celelalte sărbători solare de peste an, Ovidenia stă sub puterea focului, a soarelui ce luminează și încălzește  Pământul, iar în noaptea de ajun se pot vedea cum ard focuri albastre, acolo unde sunt comori ascunse. Stă sub semnul „vedeniei”, atunci când fetele caută să afle chipul ursitului în oglinda fântânii, la lumina albă a unei lumânări. Stă sub semnul iertării celor morţi fără lumânare.

Este o noapte magică în care  cerurile se deschid şi animalele grăiesc cu glas de om. E ziua în care în mediul pastoral este celebrat Filipul cel Şchiop, zeu însemnat şi mare patron al lupilor. „Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimile zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului.”

Sub semnlul lupilor

Tot astăzi, femeile încep să ungă cu usturoi locurile de trecere (prag, ferestre, cuptor), ca să nu intre farmecele în casă, pentru că, potrivit credinţei populare, urmează o perioadă în care forţele malefice se vor descătuşa. Din acelaş motiv, începând cu această zi şi până la Sângiorz, femeile nu mai au voie să spele rufele la râu iar prelucrarea pieilor de animale şi a lânii sunt strict interzise în comunitate.

Ovidenia, este o sărbatoare de pomenire a morților, Moșii de Ovidenie. Există credința că lumânarea (lumina de veci)  dată de pomană (ofrandă), de sufletul celor morți, în această zi, nu se stinge tot anul. Se mai dau de pomană oale de lut în care era dăruită apa.

Se mai făceau praznice pentru  copii morți. In vremurile mai de demult era zicala că “De Ovidenie s-au născocit praznicile”. La praznice se dădea de pomană numai bucate de post. Aceste pomeni se făceau, printre altele și pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele smântânos.

Vremea de la Ovidenie, arăta semnele pentru iarna care stă să vină. Se credea că dacă ninge la Ovidenie, vom avea o iarnă grea. Dacă era cer senin, cu soare, prevestea o vară secetoasă. Dacă în acea zi, cerul era înourat, fără ploaie, era semnul că va urma un an cu multe boli.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

Sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii

În popor, Vovidenia sau Ovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată o zi magică, pentru că în acest interval se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. 

De Vovidenie, ca  şi în seara de Crăciun, se deschid cerurile

În tradiţia populară, în seara de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

De Ovidenie, cerurile se deschid, spune tradiţia populară

În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii : candela, lumânarea, focul şi soarele. De aceea, candela trebuie să fie aprinsă în casa fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea, pentru ca în viaţa copiilor din fiecare familie să vină norocul.   

Previziuni referitoare la vreme

Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna: Dacă în noaptea de Vovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat ; în schimb, dacă ninge, va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor.

Dacă în ziua praznicului este soare, înseamnă că va urma o vară secetoasă; dacă este nor şi în jurul nostru este o atmosferă apăsătoare, în timpul anului apar tot felul de epidemii. În schimb, dacă ninge, va urma o iarnă grea.  

Un ritual prin care se alungă spiritele rele

Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Vovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi, pentru a învinge spiritele rele care sunt active.
  

Pentru aflarea ursitului

În mediul rural, fetele necăsătorile, care vor să-şi afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână. Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul, vede chipul ursitului. 
   

 Sărbătoarea este cinstită prin rugăciune şi ofrande

Ovidenia este cinstită de credincioşi prin evlavie şi prin ofrande. Numeroase bucate de post, peşte şi lumânări sunt duse la biserică şi sfinţite; apoi, aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor  din comunitatea respectivă.

Gospodarii care împlinesc an de an tradiţiile specifice sărbătoarii spun că praznicul Ovideniei le aduce spor în hambare şi belşug în gospodărie.   

O tradiţie cu efecte miraculoase

În ajunul sărbătorii de Ovidenie, copiii din diferite zone ale ţării practică un ritual: ei pun crenguţe de măr într-un vas cu apă în care adaugă şi agheasmă. Vasul respectiv se aşază într-un loc călduros, unde să pătrundă lumina. Până la Anul Nou, acele crenguţe de măr înmuguresc şi înfloresc. La pragul dintre ani, copiii care au îngrijit crenguţule merg la rude şi la prieteni şi le sorcovesc cu aceste ramuri binecuvântate prin ritualul tradiţional practicat la sărbătoarea Ovideniei.   

De-a lungul timpului, s-a dovedit că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întâmplări dramatice.   

Pomeniri pentru cei care au murit fără lumină

În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă. 

În anumite localităţi din Nordul ţării, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit tradiţiei, lumânarea albă, dincolo de ultimul hotar al vieţii, nu se stinge niciodată.   

Există şi un alt mod de a-i venera pe cei trecuţi la viaţa veşnică: în anumite localităţi din sudul ţării se împart săracilor câte o strachină cu apă, un colăcel şi o lumânare din ceară albă.

Un remediu dovedit împotriva bolilor

Din vremuri îndepărtate, în tradiţia populară, în numeroase zone din ţară se împlineşte un ritual care, spun credincioşii, alungă bolile: în fiecare gospodărie, la icoana Maicii Domnului se pune un vas cu apă proaspătă şi se aprinde o lumânare. Tradiţia spune că, fiind consumată dimineaţa, apa respectivă are puteri magice  şi este un remediu dovedit pentru o mulţime de boli.

Ziua mondială a surorilor de viaţă contemplativă

 

Amintind ziua Pro Orantibus din data de 21 noiembrie, dedicată comunităţilor călugăreşti de viaţă claustrală sau de clauzură, în comemorarea "Prezentării la templu a Preasfintei Fecioare Maria", Benedict al XVI-lea a spus că acestea, prin viaţa lor ascunsă de rugăciune şi de convertire a inimii, sunt o prezenţă indispensabilă în Biserică şi în lume şi a implorat pentru ele noi vocaţii îndemnând la susţinerea acestor mănăstiri.

Sora de viaţă contemplativă este o persoană normală, pătrunsă şi învinsă de iubirea lui Cristos. Nedorind nimic şi pe nimeni altcineva în afară de el, îl caută asiduu în simplitatea vieţii cotidiene, contemplându-l în tot şi în toţi sub aparenţe diverse şi contradictorii. A trăi în singurătatea mănăstirii, dar unită cu toţi prin rugăciune şi prin respectarea unei reguli monastice împreună cu celelalte surori, pe care aceeaşi iubire a lui Cristos le-a chemat înseamnă a avea privirea îndreptată spre realităţile veşnice, în ciuda limitelor impuse de fragilitatea umană. Prin lectura constantă a Cuvântului lui Dumnezeu, ea devine mai capabilă să interpreteze semnele timpului şi să primească în rugăciunile ei durerile şi necesităţile celor ce păşesc pragul mănăstirii.

Sora de viaţă contemplativă, veghind permanent în rugăciune, grăbeşte pentru toţi fraţii aurora unei lumi noi în care, după cunoscuta expresie a papei Paul al VI-lea, "civilizaţia iubirii" va triumfa într-o societate în care pare să prevaleze violenţa şi ura, deoarece Cristos a spus: "Nu vă temeţi! Eu am învins lumea!". Prin însăşi existenţa lor consumată în linişte pentru Cristos, persoanele chemate la viaţa contemplativă pot fi motiv de consolare, de iertare, de pace, şi de comuniune pentru umanitatea rătăcită, răscolită de războaie, de terorism şi de răul care se prezintă sub varii forme, din ce în ce mai tentată de o cultură a morţii.

Ziua surorilor este în mod armonios scandată de două principale ocupaţii: rugăciunea şi munca (Ora et labora). Preeminenţa este dată lui Dumnezeu care doreşte ca rugăciunea - Opus Dei - să aibă locul privilegiat în viaţa călugărului. Cu toate acestea, nu este neglijată nici importanţa muncii făcută în spirit de slujire, cu seriozitate şi responsabilitate.

Prin vocaţia ei, sora de viaţă contemplativă a înţeles şi doreşte tot mai mult să proclame primatul lui Dumnezeu în lume. Aceasta se demonstrează prin darul pe care îl face prin ea însăşi, lăsând totul, dezlipindu-se de toate formele lumeşti ale vieţii pentru a căuta absolutul, esenţialul. Ea este în aşa fel prinsă de iubirea lui Cristos, încât nu mai doreşte nimic altceva. Aceasta echivalează cu o mărturie de credinţă care spune lumii, tuturor, că Dumnezeu singur este suficient, că doar Cristos este totul. Iată utilitatea monahismului: se spune de multe ori că viaţa monastică nu este utilă, în sensul că nu realizează opere concrete. Însă datorită gratuităţii specifice este de maximă utilitate, pentru că viaţa unei surori de viaţă contemplativă devine un exemplu viu pentru omul de astăzi. Le spune de fapt tuturor cât valorează viaţa sa, în relaţie cu scopul său final: Dumnezeu. Viaţa în Cristos fiind idealul cel mai profund de atins, cine trăieşte numai pentru el atinge maximul de perfecţiune. Pe scurt, sora de viaţă contemplativă vrea să amintească tuturor oamenilor că, dedicându-se lucrurilor vremelnice, nu trebuie să uite scopul ultim al vieţii.

Evernimente de-a lungul timpului…

• 164 I.Hr.: Iuda Macabeul, fiul lui Matatia, reconstruieste Templul din Ierusalim,

 dupa ce in jurul anului 162 î.Hr, se creează în urma unei revolte împotriva Seleucizilor, un stat iudeu independent, Regatul Hasmonean.

In anul 63 î.Hr., romanii, conduși  de Pompei, distrug statul iudeu Hasmonean și  pun la conducerea iudeilor pe Irodieni, care erau vasali ai Romei.

• 1694: S-a născut Voltaire, scriitor și filozof al Iluminismului francez.

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez, creator al curentului  filosofic “voltairianism” care respingea fanatismul, prejudecăţile, intoleranţa şi a abuzurile de orice fel şi afirma raţiunea umana.

Spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat “noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu)  fiind unul dintre ganditorii care  au  pregătit  ideologic, Revoluţia Franceză; (d.30.05.1778).

Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte, a devenit cunoscut și pentru toleranța sa. Astfel și-a exprimat odată punctul său contradictoriu față de un adversar: "Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați." Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care dețin puterea politică și filozofii care dețin înțelepciunea. De asemenea, Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluției din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției franceze. Mari realizări îi sunt atribuite și ca istoric iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) și-a imaginat Senzualismul.

Voltaire s-a dovedit a fi un mare talent scriind poezie, teatru şi literatură. După ce a fost eliberat din închisoarea Bastilia în 1718, a avut loc premiera operei sale “Oedip", la Paris, care s-a bucurat de un succes senzaţional.

În 1722 publică Henriade, apoi lucrările istorice Histoire de Charles XII şi, ceva mai târziu, Histoire de Russie sous Pierre le Grand. Scrie apoi faimoasa satiră Candide (1759), urmează Micromégas (1752), Vision de Babouc (1748), Memnon (1749) Zadig şi multe altele. Până în 1768 Voltaire a fost un dramaturg foarte popular, dar faima sa scade odată cu introducerea pieselor lui W. Shakespeare în Franţa.

Unul dintre cei mai controversaţi şi citaţi gânditori ai secolului al XVIII-lea, Voltaire s-a stins din viaţă la 30 mai 1778, la Paris.

Citate Voltaire

•    Părerea ta este exact contrariul părerii mele, dar mă voi lupta toată viaţa ca tu să ai dreptul să ţi-o spui. 

•    Nu ești bun de nimic, dacă ești bun doar pentru tine

•   Mare ignorant trebuie să fie omul care dă răspuns la toate problemele!

•    Prejudecăţile sunt raţiunea proştilor.

•    E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează.

•   Cândva totul va fi bine, iată speranţa, acum totul este bine, iată iluzia.

•    Lectura îţi înalţă sufletul şi un prieten luminat îl mângâie.

•   Judecă un om după întrebările pe care le pune și mai puțin după răspunsurile pe care le dă.

•    Cartea va fi mântuirea speciei umane.

•    Cu cărţile se întâmplă ca şi cu focul de pe vetrele noastre: iei acest foc de la vecin, îl aprinzi la tine, îl dai altora şi astfel e al tuturor.

•   Nu condiţia noastră, ci calitatea sufletului nostru ne face fericiţi

•   Fă, Doamne, ca cei care aprind lumânări în plină amiază pentru a Te celebra, să-i tolereze şi pe cei care se mulţumesc doar cu lumina soarelui tău.

•   Ce este optimismul? Este furia de a susţine că totul e bine, când îţi merge rău.

•   Discordia este marele rău al speciei umane, iar toleranţa este singurul leac.

•    Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi. Te afli în ambele tabere.

•   Comportă-te cu alţii aşa cum ai vrea să se comporte alţii cu tine.

•  Ce este toleranţa? Apanajul umanităţii. Cu toţii suntem caracterizaţi de slăbiciuni şi erori; să ne iertăm reciproc pentru acest lucru – aceasta este cea dintâi lege a naturii.

•   Să mă apere Dumnezeu de prieteni; de duşmani pot să mă apăr şi singur.

•    Este periculos să ai dreptate când autorităţile de drept nu au.

•   O clipă de răbdare te poate salva de o nenorocire, iar o clipă de nerăbdare îţi poate distruge toată viaţa.

•  Fereşte-te de lene. Rugina ei se agaţă până şi de cele mai strălucitoare metale.

•   Timpul este destul de lung pentru cine ştie să profite de el; cine munceşte şi cine gândeşte îi extinde limita.

•  Netrebnicii au complici, voluptoșii au tovarǎși în desfǎtǎrile lor, profitorii au asociați, politicienii trǎiesc în clicǎ, un tipic pierde-varǎ are relații, prințesele au amanți, numai cei virtuoși au prieteni.

•  Valoarea omului se măsoară după greutățile pe care el le învinge.

•   Când e voba de bani, toți sunt de aceeași religie.

•  Marea afacere și singura în care trebuie să reușești este cea de a trăi fericit.

• 1740: Începe construcția monumentului „Sfânta Treime” din  Timişoara, monument cunoscut și sub numele de „Coloana Ciumei”.

Înălțat în mijlocul Pieței Unirii, monumentul amintește de marea epidemie de ciumă care a devastat întreg Banatul între anii 1731 și 1738 și a ucis peste 7000 de persoane. De aceea, în memoria acelor victime ale ciumei și ca semn de rugăciune pentru lui Dumnezeu, la data de 21 noiembrie 1740 va începe construcția acestui impresionant monument în stil baroc ce a fost realizat la Viena şi a fost adus la Timişoara pe calea apei pe Dunăre, pe Tisa şi apoi pe canalul Bega. Locul iniţial de amplasare a monumentului a fost între Casa Deshan și fosta biserică a Iezuiţilor, pe locul actualului magazin Bega, însă ulterior s-a hotărât ca statuia să fie ridicată în actuala Piaţă a Unirii. Statuile componente sunt grupate în jurul unei coloane înalte, în vârful căreia este reprezentată Sfânta Treime ce ține coroana cerească deasupra capului Fecioarei Maria, sugerând astfel legătura dintre cer şi pământ. La baza coloanei se află statuile Sfântului Ioan de Nepomuk, sfântul ocrotitor al Banatului, a Sfintei Barbara ocrotitoarea minerilor, a Sfintei Rozalia ocrotitoarea de ciumă și a marelui și legendarului rege David. Soclul triunghiular al monumentului are în colţuri statuile unor puteri ocrotitoare legendare precum Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian și Sfântul Carol Borromeus. Tot pe cele trei laturi ale monumentului se mai pot vedea sculpturi în relief, reprezentând  trei calamități ce au lovit Banatul în secolul al XVIII-lea și anume: războiul, foametea și ciuma.

• 1783:  În Franţa a avut loc primul zbor din lume al unor oameni de ştiinţă într-un balon cu aer cald

La Paris, Jean-François Pilâtre de Rozier și François Laurent d'Arlandes au realizat primul zbor din lume într-un balon cu aer cald; zborul a durat 25 de minute, pe o distanta de 9 km iar altitudinea maximă atinsă a fost de 900 de metri.

• 1877:  Thomas Edison a anunţat inventarea fonografului, un aparat care putea înregistra şi reda sunete, cea mai importantă invenţie a savantului american.

Edison a realizat aparatul în timp ce încerca să înregistreze convorbirile telefonice. Experimentele făcute în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey, l-au condus spre o descoperire care l-a făcut celebru.

Inventarea fonografului, „mașinăria” care putea înregistra și reda sunetele, este făcută public pentru prima dată, pe data de 21 noiembrie 1877, de creatorul său, Thomas Edison. 

Deși presa vremii a publicat cu circa o jumătate de an înainte știri cu privire la faptul că Edison lucrează la o „mașinărie vorbitoare”, nimeni nu a știut despre ce este vorba și cum arată acel dispozitiv revoluționar. Patentat abia peste trei luni, acest aparat avea să fie una dintre cele mai importante invenții ale savantului care, atunci când s-a lansat în crearea fonografului, a avut intenția să înregistreze convorbirile telefonice, dar experimentele l-au condus spre această descoperire senzațională.

El a reuşit nu doar să înregistreze pe cilindrul aparatului său melodia Mary had a little lamb (Mary avea un mieluşel), ci şi să o reproducă. La scurtă vreme, şi-a prezentat în public invenţia, americanii numindu-l Vrăjitorul din Menlo Park. Edison s-a inspirat pentru realizarea fonografului din ideile americanului Charles Tainter.

Popularitatea aparatului minune a crescut rapid, din 1906 fiind puse în vânzare, prin compania fondată de Edison, mai multe înregistrări cu piese din musicaluri. Inventatorul american a continuat să perfecţioneze fonograful, până la apariţia radioului, acesta fiind principala sursă de divertisment.

Fonograful n-a avut însă viaţă lungă, pentru ca  in  1887, Emile Berliner, după modelul acestuia, a inventat gramofonul.

• 1880: Printr-un act semnat la Sigmaringen, prințul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol I este desemnat prinț moștenitor al coroanei României.

După decesul unicei sale fiice Maria, domnitorul Carol I al României semnează la Sigmaringen-Germania actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al sau, devine moştenitor  al tronului României.

Principesa Maria (Itty), fiica Regelui Carol I  și a Elisabetei, s-a stins din viață la vârsta de aproape patru ani, ca urmare a îmbolnăvirii de scarlatină, în cursul unei epidemii care a bântuit capitala. Regele Carol I și Regina Elisabeta nu au mai avut alți urmași.

• 1922: Rebecca Felton este investită în funcția de prima femeie din SUA senator. Este reprezentanta statului Georgia și are 87 de ani

Ea a fost numită senator în octombrie 1922 , de către guvernatorul Thomas W. Hardwick de Georgia , pentru a ocupa scaunul vacant prin moartea lui Thomas E. Watson . Ocupă această funcție  numai două zile , 21-22 noiembrie 1922 , înainte de a se califica succesorul ei ales .

Rebecca Felton s-a născut lângă Decatur , Georgia . Soțul ei , William Harrell Felton (1823-1909) , a servit în Camera Reprezentanților din SUA între anii 1875-1881 .  

 

• 1948: Lua naștere cea mai mare rivalitate din fotbalul românesc

Într-o zi răcoroasă de toamnă tîrzie, pe 21 noiembrie 1948, lua naștere derby-ul fotbalului românesc, cea mai cunoscută și aprigă rivalitate la nivel naţional. Steaua, pe atunci CSCA Bucureşti, și Dinamo se întîlneau pentru prima dată într-un meci oficial.

 „Roș-albaștrii” erau conduşi de pe bancă de fostul selecționer al naționalei Colea Vâlcov, care mai tîrziu avea să-i antreneze și pe „cîini” (în 1954). De partea cealaltă, pe banca dinamoviștilor se afla Coloman Braun-Bogdan, care fusese, cu numai un an înainte, şi primul tehnician al Stelei, la debutul în fotbalul românesc, cu Colea Vâlcov „secund” (24 august 1947). S-a terminat atunci 1-0 pentru Dinamo, gol Marin Apostol.

Derby-ul Steaua – Dinamo însumează aproape 68 ani de istorie. Cele două echipe au 44 de campionate cîştigate împreună (26 Steaua / 18 Dinamo) și o susţinere masivă în rîndul microbiştilor, de peste 70 la sută din totalul iubitorilor de fotbal din România.

Primul „Derby de România” all time. Relatat de Petre Gaţu, tatăl lui Cristian Gațu, în „Sportul popular” sub titlul „O greșeală, un goal

• 1973: Cel mai trist meci din istorie

În 1973, Chile era o țară prizonieră a dictaturii militare, iar stadionul național fusese convertit în lagăr de concentrare și în spațiu de tortură.

Selecționata chiliană urma să joace, contra Uniunii Sovietice, meciul decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială.

Dictatura lui Pinochet a hotărât că meciul trebuia să se joace pe stadionul național, orice-ar fi.Prizonierii închiși în stadion au fost mutați în grabă, iar autoritățile supreme ale fotbalului mondial au inspectat terenul cu gazon impecabil și și-au dat binecuvântarea.Selecționata sovietică a refuzat să joace.

Au participat optsprezece mii de spectatori entuziaști, care au plătit bilet și l-au ovaționat pe Francisco Valdés când a marcat în poarta goală.

Echipa chiliană a jucat împotriva nimănui.

• 1990: A fost adoptată „Carta de la Paris pentru o nouă Europă”.  

Documentul includea un set de principii şi măsuri vizând instaurarea „unei noi ere, de democraţie, pace şi unitate”, punând astfel capăt „Războiului rece”.

Prin semnarea acestui document era practic instituţionalizată Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, viitoarea OSCE. Documentul a fost semnat şi de România.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57 de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei nordice „de la Vancouver la Vladivostok”.

• 2002: La summit-ul Alianţei Nord-Atlantice (NATO) de la Praga (21-22 noiembrie), România a fost invitată oficial să adere la NATO, alături de alte şase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia (Rompres 21.XI.2002).

Ceremonia oficială de primire a ţării noastre (alături de celelalte şase state foste comuniste) ca membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat la 29.III.2003, la Washington (în prezenţa preşedintelui SUA, George W. Bush, a secretarului de stat american, Colin Powell, a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, şi a premierilor celor şapte state); evenimentul s-a petrecut după ce decizia de la Praga a fost ratificată de Parlamentele tuturor statelor aliate; ceremonia din 29 martie, de la Washington, de semnare a documentelor de aderare, a fost continuată la data de 2 aprilie, la Bruxelles, şi a constat în arborarea, la sediul NATO, a drapelelor celor noi şapte membri (astfel, în 2004, numărul ţărilor membre ale Alianţei, fondate în 1949, a ajuns la 26, în prezent el fiind 28 prin aderarea, la 1 aprilie 2009, a Albaniei şi Croaţiei).

Să aveți o zi frumoasă!