13 Decembrie

Este a 347-a zi a anului.
Au mai rămas 18 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 43 m și apune la 16 h 36 m. 

Citatul zilei

  „Experienţa este o şcoală bună, dar taxele sunt mari.” (Heinrich Heine)

 Ziua tipografului

În România, data de 13 decembrie este considerată a fi Ziua tipografului. Anual, tipografii români comemorează ziua de 13 decembrie 1918, când 600 de tipografi din Capitală au încetat lucrul şi s-au îndreptat către sediul Ministerului Industriei şi Comerţului, însoţind delegaţia pe care au desemnat-o să le reprezinte revendicările. În momentul în care au ajuns în Piaţa Teatrului Naţional, coloanele de muncitori au fost întâmpinate cu focuri de arme de către ofiţerii şi soldaţii Regimentului de vânători de munte postaţi din timp pe strada Câmpineanu.În Piaţa Teatrului Naţional au rămas zeci de morţi şi răniţi din rândurile muncitorilor care ceruseră pâine şi dreptate socială.

Eforturile celor care și-au cerut drepturile nu au rămas fără rezultat. Tipografii au fost primii din România care au reușit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an și jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegați (bărbați de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

Ziua Tipografilor - sărbătoarea meseriei care nu se mai învaţă

Într-o lume dominată eminamente de puterea calculatorului şi de… „nocivita-tea” Internetului, a elogia invenţia lui Johannes Gensfleische zum Gutenberg - cea care a dat sens evoluţiei materiale şi spirituale a umanităţii - pare o nostalgie ieftină. Şi totuşi, dacă am sta preţ de o clipă şi ne-am gândi ce ar însemna viaţa noastră fără ziare, reviste, cărţi şi tot ceea ce înseamnă producţie de tipar, am realiza importanţa anului 1450 - piatra de temelie a galaxiei Gutenberg - inven-tatorul tiparului cu caractere mobile.

Ziua etniei tătare din România

Ziua etniei tătare din România este sărbătorită anual la 13 decembrie. Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților la 14 noiembrie 2006, cu 230 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.

Această dată a fost aleasă ca Zi a etniei tătare datorită faptului că pe 13 decembrie 1917, parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția. Tătarii care s-au stabilit în România, în urmă cu mai bine de 800 de ani, sunt originari din Crimeea.

Acest proiect de lege a fost inițiat de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco — Musulmani din România (UDTTMR) Amet Aledin, după ce propunerea fusese discutată încă de la Congresul UDTTMR din 2002.

Sfânta Muceniţă Lucia

Sfânta Lucia este o sfântă mai puţin cunoscută în calendarul ortodox, însă povestea aceastei muceniţe trebuie cunoscută de toţi cei care îi poartă numele

Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agaţa. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos, potrivit crestinortodox.ro.

Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde stă, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Sfânta Lucia este venerată că sfântă şi de către catolici, anglicani, luterani, precum şi de către credincioşii ortodocşi.

Rugăciunea pe care este bine să o rostiţi în această zi:

Sfântă Lucia, lumină călăuzitoare spre cer

a celor care se luptă cu valurile învolburate

ale pasiunilor dezordonate şi ale lumii,

te rugăm, mijloceşte-ne

de la veşnicul Soare, Isus Cristos,

harul de a avea şi noi cel puţin o scânteie de iubire,

pentru a-i îndruma pe semenii noştri, prin exemplul bun,

pe calea cea strâmtă spre împărăţia cerurilor.

Înflăcărează-ne mereu, ca să nu se stingă niciodată

lumina credinţei din sufletul nostru, iar la sfârşit

să-l vedem pe bunul Dumnezeu în lumina nesfârşită.

Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Obiceiuri si traditii de ziua Sfintei Lucia, patroana „luminii bune”

In Ardeal, in aceasta zi era interzisa aprinderea focului, cusutul, gatitul si tesutul

In ziua de 13 decembrie, in localitatile cu populatie maghiara si germana se sarbatoreste ziua Sfintei Lucia, fecioara martira de origine siciliana, care a trait pe vremea imparatului roman Diocletian. Conform calendarului Iulian, Sfanta Lucia se sarbatorea in ziua solstitiului de iarna, cu noaptea cea mai lunga, Lucia devenind patroana „luminii bune”, cea care-l invinge pe Lucifer, purtatorul de „lumina rea”. Tinand seama de multitudinea de traditii, Sf. Lucia este o sarbatoare sincretica, precrestina. In Ardeal, aceasta era ziua interdictiilor< era interzisa aprinderea focului, cusutul, gatitul si tesutul. Celor care incalcau interdictia li se incurcau itele, iar gainile se opreau din ouat. Cel mai cunoscut obicei era legat de sculptarea timp de 13 zile a unui scaun din 12 esente de lemn. Lucrarea trebuia terminata pana in ziua Craciunului.

Sarbatoarea luminii si a alungarii vrajitoarelor

Zicatoarea „se face greu ca scaunul Luciei” se foloseste si azi in limba maghiara si se refera la ceva care se face greu sau se tot amana. Cine reusea sa termine scaunul si se urca pe el la slujba de vecernie putea recunoaste vrajitoarele printre femeile din biserica, dupa care trebuia sa arunce imediat scaunul pe foc. In seara de Sf. Lucia, usa casei era blocata cu o matura, ca sa nu intre vrajitoarele. O alta traditie este insamantarea a 100 boabe de grau< felul cum au incoltit pana de Craciun arata cum va fi anul urmator. Mancarea traditionala de Sf. Lucia erau galustele cu magiun, „gombot”-uri, pregatite de fete. Ele puneau in fiecare „gombot” cate un biletel continand un nume de baiat< biletelul din primul „gombot” care se ridica la suprafata apei purta numele ursitului. O alta traditie legata de ursit era confectionarea a 13 biletele cu nume de baieti, facute bot. Zilnic se arunca cate un biletel, ultimul bilet ramas continand numele ursitului. Tot in aceasta zi se pregatea calendarul de ceapa. Ceapa era taiata in patru, din foile interioare se alegeau 12 de marime asemanatoare si erau asezate in fereastra in ordinea lunilor anului. Foaia in care se topea sarea indica o luna ploioasa. In tarile nordice, ziua de Sf. Lucia a devenit un fel de sarbatoare nationala. Fetele coc turta dulce numita „lussenkatt” („pisicile Lucia”), apoi, in noaptea de Sf. Lucia, imbracate in rochii albe, purtand coronite cu lumanari aprinse, umbla din casa-n casa si le impart gazdelor. Coronitele sunt depuse apoi in fata usii si lasate sa se stinga singure. Acolo unde este posibil se aprind ruguri, coronitele sunt aruncate pe rug alaturi de maturile vechi. La ora 12 se sting toate luminile, localitatile fiind luminate doar de ruguri si lumanari. Noaptea se termina cu o petrecere ce dureaza pana dimineata, cu multa bautura, mancare si concursuri de sarit peste rug.

Semnificația numelui

LUCIA, LUCIAN; LUCHIE, LUCHIA (masc.) – nume augural cu semnificaţie devoţională în epoca creştină, corespunde latinescului Lúcius(-a), explicat prin verbul lucio, lucere, „a face lumină” şi substantivului lux, lumen, „lumină”, deşi există opinia că aceasta nu e decât o etimologie populară.

 Lucia şi derivatele Lucianus, Luciana, Lucilianus, au pătruns în calendarul creştin.

Filiera greco-slavă: Luchie, Luchian, Luchiana, Luchilian. Formele latine: Lucia, Lucian, Luciana au fost introduse în onomastica românească în secolul al XIX-lea.

Sfânta Otilia, călugărița – ocrotitoarea celor ce nu văd

Sfanta Otilia este protectoarea provinciei Alsacia din Franta. Sfanta s-a nascut la sfarsitul secolului VII in Obernheim, pe timpul lui Childerico II, din parinti foarte bogati: nobilul francez Adalrico din Alsacia si sotia sa Bereswinda. Inca de la nastere acestia au descoperit ca fata este oarba, lucru care l-a infuriat cumplit pe nobil, considerand lucrul acesta un blestem si o jignire adusa familiei sale si atunci a luat o hotarare: fata sa fie omorata.

Atat de hotarat si plin de ura era nobilul ca, doar dupa indelungi rugaminti ale sotiei sale s-a lasat induplecat s-o crute  pe fata, dar cu doua conditii: s-o duca departe de el si sa nu i se cunoasca identitatea si familia din care provine.

Insa Bereswinda il asculta pe sotul ei doar pe jumatate, adica a dus fata la o servitoare pe care a trimis-o la Manstirea din Baumeles Dames, aproape de Besancon, insa mama fetei ii divulga identitatea ei si a Otiliei acelei servitoare. In aceasta manastire traieste si primeste educatie pana la varsta de 12 ani fara sa fie botezata, nu se stie din care cauza.

Episcopul din Raisbona – Erhardo a avut o viziune in care i s-a spus sa mearga la manstirea din Baumeles unde va intalni o fata oarba din nastere pe care trebuie sa o boteze si sa-i dea numele de Otilia, iar ea isi va recapata vederea. Episcopul s-a dus sa se consulte cu Hidulfo din Moyenmoutier si impreuna au mers la Baumeles unde au intlnit-o pe fata si au botezat-o cu numele Otilia. Si dupa ce au miruit-o pe cap si la ochi, pe loc si-a recapatat vederea.

Otilia a ramas in manastire ca sa-I slujeasca lui Dumnezeu, dar minunea care i se intamplase a starnit invidia unor monahii, care incep sa-i faca viata imposibila. Atunci sfanta, auzind ca are un frate, Hugo, ii scrie acestuia si il roaga sa o scoata de acolo. Intre timp si tatal ei afla de miracolul care i se intamplase fetei lui, insa in loc sa se bucure, acesta se infurie si mai tare, iar ura fata de Otilia creste si ii interzice lui Hugo sa o aduca. Insa baiatul nu il asculta pe tatal sau si trimite dupa ea ca sa o ia acasa.

Intr-o zi, pe cand era Hugo impreuna cu tatal sau, au vazut ca venea un alai de oameni in frunte cu Otilia. Vazand aceasta, Adalrico lua carja sa si il lovi pe Hugo cu ea in cap, iar baiatul muri pe loc.

Acest lucru il impresiona pe nobil, iar remuscarile ii schimba pe loc sentimentele fata de Otilia si pe cat de mult o ura pana atunci, pe atat de mult incepu s-o iubeasca.

Otilia, dupa acest eveniment, s-a stabilit la Obernheim cu cateva prietene si s-au dedicate actelor de milostenie sau de caritate pentru saraci.

Dupa un timp, tatal sau a stabilit casatoria ei cu un print german. Auzind aceasta Otilia fugi, iar cand cei trimisi de tatal ei erau pe punctual de a o prinde, s-a deschis o crapatura in roca in Schossberg, aprape de Friburgo si acolo s-a ascuns Sfanta.

Pentru a se intoarce, tatal sau ii promite ca ii va da Castelul Hohenburg pe care aceasta il transforma in manastire, fiind si prima stareta a acestei manastiri.

Locul acesta fiind foarte sus pe munte, intr-un loc foarte abrupt, unde nu puteau ajunge pelerinii, hotaraste sa mai intemeieze o manastire – llamado Niedermunster intr-un loc mai accesibil vizitatorilor langa care construieste si un loc pentru cazare.

Dupa ce a condus manastirea timp de multi ani, facand minuni si avand viziuni, Sfanta Otilia a murit la 13 decembrie in jurul anului 720.

Profetiile Sfintei Otilia spuse acum mai bine de 1300 de ani au fost de o precizie uimitoare. Cel mai cunoscut exemplu este prezicerea celui de-al Doilea Razboi Mondial cu lux de amanunte, perioada lui Hitler, luptele aeriene si cadera Berlinului.

“Asculta fratele meu! Am vazut teroarea padurilor si a muntilor. Frica va ajunge in sate. Va veni timpul in care Germania va fi numita tara cea mai razboinica de pe pamant. Va veni epoca in care se va ivi de pe pamantul sau razboiul teribil care va dezlantui un razboi mondial.”

“Douazeci de tari se vor lupta in acest razboi. Invingatorul va face parte dintre cei care sunt la malul Dunarii. Razboiul care se va ivi va fi cel mai infricosator pe care oamenii il vor vedea. Armele vor scuipa foc si castile soldatilor vor avea varf si vor arunca fulgere, in timp ce mainele lor vor apuca torte. Vor obtine victorii pe pamant, pe mare si pe cer. Tarile vor fi ingrozite si isi vor spune: “De unde vine aceasta grozavie?”.

“Florile vor fi rosii de sange si acesti monstri marini vor speria fundul oceanelor. Siroaie de sange uman va curge in jurul muntilor.”

Inca se pastreaza la manastire o fantana cu apa pe care Sfanta a facut-o sa apara prin rugaciunile sale cand manastirea a ramas fara nimic de baut. Cu aceasta apa isi spala  ochii multi oameni care au probleme cu ochii si obtin vindecari miraculoase.

Toti imparatii germani incepand cu Carol cel Mare ( anul 800) i-au adus omagii acestei sfinte. Insusi Papa Leon IX si Regele Richard I Inima-de-Leu al Angliei au fost in pelerinaj la mormantul Sfintei.

Sfanta Otilia este sarbatorita in fiecare an de catre Biserica Romano-Catolica la data de 13 decembrie. In anul 2006, Eminenta Sa Dr. Joseph Doré, arhiepiscop de Strasbourg, a multumit IPS Mitropolit Daniel pentru invitatia de a vizita Mitropolia Moldovei si Bucovinei, si i-a oferit particele din moastele Sfintei Otilia, acestea urmand a fi asezate langa moastele Sf.intei Cuvioase Parascheva, in Catedrala de la Iasi.

Rugaciuni adresate Sfantei Otilia:

I.

O, Dumnezeule, care in bunatatea Ta ne-ai dat-o pe Sfanta Fecioara Mucenita Otilia, ocrotitoare a celor ce nu vad si a celor in suferinte.

Sfanta Otilia, noi iti cerem cu insistenta si smerenie sa ne ocrotesti prin mijlocirea ta, de intunericul ignorantei si al pacatului si sa ne vindeci de nevederea ochilor  si de alte boli ale trupului.

Prin El, care este Lumina si Viata lumii, Iisus Hristos, Fiul Tau, Stapanul nostru.

II.

Sfanta Otilia, roaga-L pe Dumnezeu sa ne deschida ochii sufletului nostru pentru a vedea vesnicia care ne asteapta si, cu rugaciunile noastre, ajutorul celor saraci si sfintele slujbe sa dobandim, ca si tine, odihna pentru cei adormiti.

Semnificația numelui Otilia

Origine: Germanic

Traducere: Forma feminina a numelui Otiliu.

La baza acestui nume se afla prenumele germanic Ottilia, cu varianta Odilia, Ota sau Tilly, corespondentul feminin al lui Odil, Odilo sau Otto. Sensul sau, ca si al altor nume germane care incep cu od este de bogatie, avere.

Otiliu si Otilia sunt imprumuturi de data recenta, intrate la noi pe cale culta, din onomastica apuseana. Otilia are mai multe variante Odelia, Odetta, Odette, Odile, Oda, Odilie..

Provine din germana: cea bogata, acest nume amintindu-ne ca orice om trebuie sa fie bogat sufleteste, purtand cu sine comorile cele mai de pret din lume: cinstea, bunatatea, dragostea. Fie ca are avere sau nu, orice om trebuie sa adune comori si dincolo, nu doar aici, pe lumea aceasta. Bogatul sau saracul din aceasta lume sunt la fel inaintea lui Dumnezeu. Insa cel bogat cu atat mai mult poate darui si fiecare dintre noi este bogat in felul sau, caci oricand putem gasi pe cineva mai sarman decat noi, pe care sa il ajutam.- „Esti bogat? Foarte bine! Esti zgarcit? Foarte rau!” – Sfantul Ioan Gura de Aur

Nume modern, de origine germanica, Otilia pare sa provina din auda, care inseamna avere, bogatie. Daca ne gandim la caracterul personajului cu acest nume din celebrul roman Enigma Otiliei, prenumele pare sa reflecte cu destul de multa acuratete semnificatia sa. Femeia care poarta acest nume este ordonata, organizata si, in general, pragmatica. Cu o viata interioara foarte intensa, nu este nerabdatoare sa vorbeasca prea mult despre sine si mai ales despre gandurile sale. Adopta o atitudine rece, distanta, care ii induce in eroare pe multi dintre cei cu care vine in contact, considerand-o lipsita de sentimente si extrem de calculata.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1524: Începutul celei de-a doua domnii a voievodului Radu de la Afumați.

La data de 13 decembrie 1524 își începe cea de-a doua domnie, Radu de la Afumați, domnitorul român care prin acțiunile sale a reuşit să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul de a transforma Țara Românească în paşalâc. Voievodul Radu de la Afumaţi a ajuns pentru a doua oară la conducerea țării în contextul în care sultanul Soliman deja dăduse poruncă lui Mehmed-Beg, paşă de Nicopole, să intervină militar în Muntenia și să prade țara. Speriaţi de pierderea ţării şi de transformarea acesteia în paşalâc, boierii munteni îl alungă pe omul turcilor Vladislav al III-lea şi îl pun din nou ca domn al ţării, pe Radu de la Afumaţi. În replică, Mehmed-Beg trece Dunărea cu o armată puternică, încercând să preia puterea în Ţara Românească și dă piept cu Radu în bătălia de la Glubavi. În această bătălie, tactica lui Radu a fost deosebit de eficientă, însă superioritatea numerică a turcilor l-a făcut pe domnitor să se retragă în Transilvania, unde Ludovic al II-lea al Ungariei îi dăruise posesiunile de la Vinţu de Jos şi Vurpăr, ca răsplată pentru lupta sa antiotomană. După retragerea domnitorului în Transilvania, Mehmed-Beg introduce administraţia turcească în țară şi dă drumul la jafuri şi omoruri asupra românilor, ceea ce stârnește în rândul populaţiei o stare generală de spirit antiotomană. Profitând de această stare de spirit, Radu de la Afumaţi, cu sprijin transilvănean, trece înapoi în Ţara Românească și reinstaurează administraţia românească, învingându-l pe Mehmed-beg în bătălia de la Grumazi. Numai că Radu nu se va bucura mult de această victorie, deoarece iarăși omul turcilor, Vladislav al III-lea revine în țară cu ajutor otoman. Astfel, constrâns de condiţiile dificile legate de trădarea boierilor, de atacurile necontenite ale turcilor şi având o armată slăbită, Radu de la Afumaţi decide să înceapă tratativele cu turcii. Dar sultanul nu avea încredere în domnul muntean şi a decis să-l pună domn pe Vladislav al III-lea, care-i jurase credinţă, astfel că Radu este nevoit să ia din nou calea refugiului dincolo de munţi. Abia în februarie 1525, Radu se reîntoarce în ţară cu acordul sultanului, după ce este nevoit să accepte mărirea tributului. Numai că ostilitatea boierilor care își vedeau astfel periclitate interesele, se intensifică, iar la începutul anului 1529, Radu este prins de un grup de boieri complotişti și ucis în capela Mânăstirii Cetățuia de lângă Râmnicu-Vâlcea.

• 1642: Abel Janszoon Tasman a descoperit Noua Zeelandă. 

Navigatorul olandez a fost primul european care a explorat insulele din Pacificul de Sud, în una dintre incursiuni ajungând în Noua Zeelandă.

Contactul cu triburile din zonă nu a fost uşor, mai mulţi membri ai echipajului au fost ucişi de băştinaşi.

Tasman a numit insula „Van Diemen”, care ulterior a fost botezată „Noua Zeelandă” dupa numele unei provincii olandeze.

Insula a început să atragă colonişti europeni abia în secolul al XVIII-lea, după ce James Cook a întocmit o prezentare detaliată a acesteia.

Noua Zeelandă (Aotearoa în maori, New Zealand în engleză) este o țară insulară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific.

Noua Zeelandă este notabilă pentru izolarea ei, fiind separată de Australia, la Nord-Vest, prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanță). Cei mai apropiați vecini sunt Noua Caledonie, Fiji și Tonga. Majoritatea populației este formată din descendenții europeni (Pakeha - în limbajul localnicilor), indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate. Non-Māori polinezieni (samoanii) și populația asiatică constitue de asemenea minorități importante, în special în orașe.

• 1797: La Düsseldorf s-a născut Heinrich Heine, poet și prozator german.

Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris) a fost un poet și prozator german.

A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.

Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.

Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).

În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocrație.

Fii complet tolerant sau deloc; urmează calea binelui sau pe cea a răului. Să stai la răscruce de drumuri necesită mai multă putere decât ai.

„Măreţia lumii este întotdeauna pe măsura măreţiei spiritului care o contemplă. Cel bun îşi găseşte aici paradisul, cel rău îşi întâlneşte deja de aici infernul său.”

“M-au chinuit, adesea

Amar, necruţător,

Cu dragostea lor, unii,

Ceilalţi cu ura lor.

Mi-au pus venin pe pâine,

Venin şi în urcior,

Cu dragostea lor unii,

Ceilalţi cu ura lor.”

Heinrich Heine

• 1809: În Danville, Kentucky, americanul Ephraim McDowell devenea primul medic care îndepărta cu succes o tumoră ovariană. 

Pacienta, Jane Todd Crawford, a suportat operatia fara sa fie anesteziata.

A fost numit părintele fondator al chirurgiei abdominale .

McDowell s-a născut în County Rockbridge, Virginia , fiind al nouălea copil al lui Samuel și Mary McDowell. Tatăl său a fost un veteran al războiului francez și indian și colonel în timpul Revoluției Americane.

La 13 decembrie, 1809 McDowell a fost chemat pentru a o vedea pe Jane Todd Crawford , în Green County, Kentucky , la 60 mile (97 km) de Danville. Medicii ei au crezut că doamna Crawford era gravidă și că s-a depășit termenul . McDowell diagnosticat-o cu o tumoare ovariană. McDowell i-a spus că va elimina tumoarea, dacă ea se va deplasa la casa lui din Danville

În dimineața de Crăciun, 1809, McDowell a început activitatea de ândepărtare a tumorii. Operatia a fost efectuata fara a beneficia de anestezic sau antisepsie. Tumora eliminatî cântărea 22,5 livre (10,2 kg). Întreaga procedură a luat 25 de minute. Doamna Crawford s-a recuperat fără complicații. Ea a revenit la ea acasă, în Green County, la 25 de zile după operație și a trăit încă 32 de ani. Aceasta a fost prima eliminarea cu succes a unei tumori ovariene în lume.

Toate tentativele de explorare abdominală înainte de 1809 au avut ca rezultat peritonită și moartea. Descrierile operației făcute  de McDowell includ fraze de genul "îngrijite și curate" sau "curățat". El a fost nu numai curat, dar și meticulos. În raportul său privind operațiunea, el a descris îndepărtarea sângelui din cavitatea peritoneală și îmbăierea intestinele cu apă caldă.

McDowell a publicat o descriere a procedurii în anul1817, după ce a efectuat mai multe operații de acest fel. Acest lucru a fost foarte criticat în literatura chirurgicală engleză. Nu există dovezi, dar se crede că el a efectuat cel puțin douăsprezece operații pentru patologia ovariană.

• 1816: S-a născut Werner von Siemens, inginer și industriaș german (d. 1892)

Werner von Siemens (1816-1892) a fost inginer, inventator și industriaș german. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaș, Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea liniilor telegrafice.

Are mari contribuții în domeniul mașinilor și acționărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu T care a crescut randamentul generatoarelor și motoarelor electrice (1856), primul alternator electric (1878), principiul autoexcitației generatoarelor de curent continuu (1867), principiul reversibilității mașinilor electrice (1867).

A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două șine (1870), prima locomotivă electrică(1879), și primul război de țesut cu acționare electrică (1879).

Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882). De asemeni el este cel care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică.

Alte invenții de importanță majoră în electrotehnică și nu numai: aparat telegrafic indicator cu întrerupere automată (1846); folosirea gutapercii ca material izolant (1847), folosită ulterior la fabricarea primelor cabluri submarine de telegrafie; semnalizatorul electric de incendiu (1848); cuptorul cu arc electric pentru oțelării (1878); pirometrul cu rezistență pentru măsurarea temperaturilor înalte (1880); ascensorul cu acționare elctrică (1880); fotometrul cu seleniu (1887).

De asemeni și-a adus contribuții importante privind legislația germană privind brevetele de invenție.

• 1816: John Adamson din Boston, Massachusetts, primea patentul pentru docul uscat (denumit si bazin de radub),

 o constructie hidrotehnica (de regula, pe langa santierele navale) avand forma unui bazin cu peretii din beton, piatra sau zidarie construiti in trepte, si cu porti etanse sau ecluza, destinata andocarii navelor pentru lucrari de reparatii si intretinere. Dupa intrarea in bazin apa se evacueaza si nava se aseaza pe scaunele de calaj. In acest scop, docurile uscate sunt prevazute cu instalatii de evacuare a apei.

• 1863: Guvernul Kogalniceanu a votat Legea secularizării averilor mănăstirești , un deziderat al Revoluției de la 1848.

„Secularizarea averilor manastiresti” a fost una dintre marile reforme adoptate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea noului stat, infiintat in anul 1859, prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca.

Prin aceasta reforma administrativa, adoptata in anul 1863, proprietatile bisericilor si manastirilor „inchinate” unor locuri straine, au fost trecute in proprietatea statului.

„Legea secularizarii averilor manastiresti”prevedea urmatoarele:

„Toate averile manastiresti inchinate si neinchinate, precum si alte legate publice sau daruri facute de diferiti testatori si donatori din Principatele Unite la Sfantul Mormant, la Muntele Athos, la Sinai, precum si la mitropolii, episcopii si la metoacele lor de aici, din tara, si la alte manastiri si biserici din orase sau la asezaminte de binefacere si de utilitate publica, se proclama domenii ale Statului Roman, iar veniturile acestor asezaminte vor fi cuprinse in bugetul general al statului.”

Pana la aceasta data, aproximativ un sfert din suprafata arabila a tarii a apartinut manastirilor si bisericilor „inchinate”, adica strainilor, precum si numeroase paduri.

Prin reforma au fost secularizate 75 de manastiri „inchinate” grecilor, 44 din Tara Romaneasca si 31 din Moldova, toate detinand pana atunci 560 de mosii. Dintre aceste mosii, multe au fost folosite pentru improprietarirea taranilor, in cadrul „Reformei agrare”.

Aceeasi lege prevedea ca statul sa ofere grecilor o compensatie baneasca de 82 de milioane de lei, din care, dupa plata tuturor datiilor restante catre stat, mai ramaneau 31 de milioane de lei.

Refuzand suma alocata, Patriarhia din Grecia a mizat pe un ajutor venit din partea otomanilor sau a rusilor, insa acest ajutor nu a mai venit, drept pentru care, calugarii greci au pierdut si suma respectiva.

Secularizarea averilor manastiresti nu a tinut insa cont de faptele istorice semnificative ale trecutului, astfel incat, o seama de manastiri ortodoxe din Sfantul Munte Athos au fost lipsite de mosii si terenuri primite in dar de la domnitori precum Sfantul Stefan cel Mare si Mihai Viteazul.

Reforma lui Cuza nu a vizat deci numai locasurile de cult romanesti „inchinate” dupa anul 1100, ci si pe cele mult mai vechi.

De asemenea, legea secularizarii a vizat, din pacate, si averile manastirilor romanesti.

• 1918: La Bucureşti, a avut loc o mare manifestaţie a tipografilor, care au demonstrat paşnic pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim astăzi ‘libertatea presei’, informează Agerpres.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din Capitală au încetat lucrul, îndreptându-se spre Ministerul Industriei şi Comerţului, alături de reprezentanţii desemnaţi de ei să le revendice drepturile. Cu aceştia s-au solidarizat şi muncitori de la alte fabrici din Bucureşti. Manifestaţia urma să aibă loc în faţa Teatrului Naţional. Ajunşi în Piaţa Teatrului, manifestanţii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de forţele de ordine, după ce, în prealabil, şeful garnizoanei Bucureşti, Nicolae Mărgineanu, telefonase primului ministru Ion I.C. Brătianu, cerându-i autorizaţia de a interveni împotriva demonstranţilor.

Manifestaţia s-a soldat cu victime, morţi şi răniţi, sute de manifestanţi fiind arestaţi şi schingiuiţi.

Personalităţi de seamă ale vieţii culturale, artistice şi politice (Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction) au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului.

Eforturile celor care şi-au cerut drepturile nu au rămas fără rezultat. Breasla tipografilor a fost prima din România care a reuşit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an şi jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condiţiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegaţi (bărbaţi de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

• 1928: Are loc, la Filarmonica din New York, premiera compoziției Un american la Paris, de George Gershwin.

In 1951, aparea si filmul cu acelasi nume, inspirat de celebra compozitie, pe care, insa, compozitorul nu a apucat sa-l mai vada. Pelicula, cu Gene Kelly in rolul principal, a primit 6 premii Oscar.

An American in Paris ~ Gershwin

• 1996:  Liderii Uniunii Europene prezentau design–ul bancnotelor EURO. Euro (cu simbolul €) este moneda oficiala a 16 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. 

Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona euro”, sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania. Euro mai este folosit cu acordul comunitatii in Monaco, San Marino si Vatican, iar trei alte state — Andorra, Kosovo si Muntenegru — utilizeaza moneda europeana fara sa aiba acordul UE. Au fost propuse mai multe teme pentru viitoarele bancnote europene: oameni de stat celebri, muzicieni, pictori etc. In final, a fost retinuta o tema care pune in valoare mostenirea culturala europeana: elemente arhitecturale din diferite perioade ale istoriei europene. Elementele reprezentate pe bancnote simbolizeaza legaturile dintre popoarele europene (podurile) si deschiderea care caracterizeaza constructia europeana (usi si ferestre). Bancnotele nu reproduc elemente arhitectonice particulare, ci motive reprezentative pentru stilurile arhitecturale care constituie rodul istoric al creativitatii europene. Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda insasi a intrat pe pietele internationale la 1 ianuarie 1999, inlocuind asa-numita unitate monetara europeana (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusa in circulatie inlocuind in cele din urma monedele nationale din Zona euro. Estimarile arata ca euro este folosit zilnic de aproximativ 327 de milioane de europeni.

• 2002: Canalul muzical britanic Music Choice publica o analiza privind cântecele de Crăciun devenite no. 1 în ultimii 30 de ani, identificând criteriile de succes pentru o astfel de piesă. 

Potrivit analizei, toate aceste cantece contineau: sunete de clopotei, voci de copii, clopote de biserica si referiri la dragoste. Iar concluzia spunea ca piesa lui Cliff Richards din 1988 Misletoe and Wine era cantecul perfect de Craciun.

Să aveți o zi frumoasă!