16 Decembrie

Este a 350-a zi a anului.
Au mai rămas 15 zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 07 h 45 m şi apune la 16 h 37 m.

Citatul zilei

„Cu cât sunt mai minunate metodele de comunicare cu atât mai triviale, de prost gust, sau deprimante par să fie conţinuturile lor.” (Arthur C. Clarke)

Ziua Solidarității Naționale Împotriva Dictaturii

 Ziua Solidaritatii Nationale Impotriva Dictaturii a fost stabilita pe 16 decembrie pentru ca  la 16 decembrie 1989, in Timisoara, a inceput sfarsitul ultimei dictaturi din Romania. Acum 26 de ani, pe Bega, cadeau primele victime ale unei revolutii anticomuniste pentru adevar si libertate. Romania se arata in sfarsit lumii cu fata ei adevarata. Curajul si sacrificiul timisorenilor au declansat despartirea sangeroasa de un trecut tragic. Atunci s-a dovedit, inca o data, cat de multi oameni datoreaza aproape totul catorva oameni care intr-un moment decisiv au curajul sa ne schimbe destinul. Indiferent de dificultatile prezentului sau ale viitorului, nu avem dreptul sa-i uitam nici pe ei, nici solidaritatea care i-a unit in lupta impotriva dictaturii.

În urmă cu 27 de ani, în 15 decembrie, la Timişoara, câteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat în centrul oraşului pentru ca acesta să nu fie evacuat şi mutat în alt oraş, conform unei hotărâri judecătoreşti. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului Ceauşescu în mass-media internaţională.

În 16 decembrie, sute de timişoreni s-au adunat din nou în centrul Timişoarei, unde au scandat lozinci împotriva regimului Ceauşescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat alţi protestatari, cauza iniţială a manifestării trecând în plan secund. Oamenii au manifestat toată noaptea, atât în centrul oraşului, cât şi în complexul studenţesc, iar la un moment dat au încercat să incendieze clădirea în care îşi avea sediul Comitetul Judeţean al PCR.

Forţele de ordine au intervenit împotriva manifestanţilor, folosind gaze lacrimogene şi lovindu-i cu bastoane de cauciuc. Mulţi manifestanţi au fost arestaţi, iar străzile oraşulului arătau ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, poze cu Nicolae şi Elena Ceauşescu rupte.

Legea nr. 230/1998 pentru proclamarea Zilei Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii

Articol unic.

(1) Ziua de 16 decembrie se proclamă Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice vor arbora drapelul României şi vor organiza, în funcţie de posibilităţi, acţiuni educative în favoarea ideilor de solidaritate, libertate, democraţie şi împotriva oricărei ideologii totalitare.

Misa de Gallo

In fiecare an , intre 16 si 24 decembrie, inceputul sarbatorilor de Craciun din Filipine este marcat de o sarbatoare, mostenita din stravechile ritualuri de multumire din vremea recoltei.

La primul cantat al cocosilor, in zorii zilei de 16 decembrie , clopotele bisericii romano- catolice incep sa sune , dand de veste unei parade in care se infatiseaza orchestre de alamuri si sunt aruncate artificii si pocnitori.Pe 16 decembrie , cu ocazia Misa de Gallo , numita “liturghia cocosului” , familiile credinciosilor merg dimineata la biserica , la fel ca si pe 24 decembrie, cand are loc o slujba la miezul noptii. Legendau spune ca “liturghia cocosului” a fost initiata in anii 1700, cand un preot catolic s-a gandit sa adapeteze ritualurile crestine unor obiceiuri stravechi din Filipine.

Posadas

Sarbatoare ce se desfasoara intre 16 si 24 decembrie in Mexic , Posadas comemoreaza calatoria parintilor lui Iisus de la Nazaret la Betleem . Repunand in scena cautarea de catre acest cuplu a unui loc in care sa se nasca Iisus, un grup de “pelerini” merge din casa in casa cerand sa fie gazduiti.Desi, in mod ritual ei sunt refuzati la inceut, sunt apoi primiti in casa , dandu-se astfel semnalul inceperii petrecerii de Posadas.

Sfânta Teofana împărăteasa (Calendar creștin – orthodox)

Împărăteasa Teofana a fost prima soție a împăratului Leon al VI-lea Înțeleptul (886-911), cu care s-a căsătorit în iarna anului 881 sau 882, când era numai prinț moștenitor, mai mult din porunca tatălui său, Vasile I Macedoneanul (867-886). Teofana s-a născut într-o familie de mari dregători din Constantinopol. Istoricul Charles Diehl spune că, deși era ‘foarte drăguță și credincioasă’, căsnicia ei nu a fost fericită. Tânărul prinț era îndrăgostit de Zoe, fiica lui Stylien Zautzes, comandantul gărzii imperiale, cu care s-a și recăsătorit după moartea Teofanei, la 10 noiembrie 893.

Bănuind că soțul ei, care nu împlinise 20 de ani, nu îi este credincios, s-a plâns socrului, fără să știe ceva din ura dintre tată și fiu și fără să bănuiască ce mare rău îi făcea soțului ei. De asemenea, Teofana nu știa că împăratul nu vede în jurul său decât intrigi și comploturi ca să-l răstoarne de pe tron și nu avea cunoștință că împăratul se lăsa condus de călugărul Santabarenos, pe care mulți oameni din vremea lui îl bănuiau de vrăjitorie. Istoricul Ch. Diehl spune despre Teofana că ‘era o femeie virtuoasă, foarte preocupată de operele de binefacere și mai ales de dragostea divină… Zi și noapte, ea se înălța către Dumnezeu cântând psalmi și spunând rugăciuni neîncetate. Ea căuta să se apropie de El prin operele sale de caritate. Toții banii care-i treceau prin mâini, toate aceste bunuri așa de prețioase pentru oameni le împărțea săracilor; strălucitoarele veșminte le dădea celor lipsiți; se îngrijea de nevoile văduvelor și orfanilor, îmbogățea mănăstirile iubind călugării ca pe niște frați. Noaptea se scula din patul imperial, spre a se întinde într-un colț, pe o rogojină acoperită cu o stofă aspră de pe care se ridica din oră în oră și se ruga lui Dumnezeu’.

Toate acestea i-au grăbit sfârșitul. La 10 noiembrie 893, când a murit, încă nu împlinise vârsta de 30 de ani. A fost îngropată în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, unde se odihnea și mica Evdochia, fiica ei. În curând, numeroase minuni, vindecări miraculoase întâmplate la mormântul ei au vestit întregului Bizanț virtuțile fostei suverane.

Semnificația numelui

Teofana este forma feminina a numelui romanesc Teofan, provenit din grecescul Theophanes, ce semnifica "manifestare a lui Dumnezeu", de la theos ("Dumnezeu") si phanes ("aparitie").

Sfantul Teofan a fost un cronicar al Constantinopolelui in secolul al optulea, dar si unu nume purtat de un pictor grec de icoane in secolul al 14-lea.

Extrem de rar in epoca noastra, Teofana (corespondentul mase Teofan a iesit din uz) este la origine un nume teoforic grecesc, inrudit cu Tudor; Tudose; Doroteea, Timotei etc. Dar, cu toate ca izvoarele atesta folosirea lui Theophanes si Theophane inaintea epocii crestine, popularitatea si raspindirea numelor in discutie sint strins legate de noua religie. Grecii foloseau cuv. theophdneia, inca din perioada veche, pentru a desemna „aparitia sau manifestarea divinitatii", fiind sinonim cu epiphaneia al carui sens este „modul, semnele prin care divinitatea isi facea simtita prezenta intr-un anumit loc"

Sfânta Adelaida (931-990) (Calendarul romano-catolic)

Împărăteasa Adelaida a fost poate cea mai proeminentă femeie din Europa secolului al X-lea .

A fost regentă a Imperiului occidental în numele nepotului său, Otto al III-lea între anii 991- 995.

După retragerea din viața politică, s-a stabilit într-o mănăstire pe care tot ea o întemeiase în anul 991 la Selz in Alsacia.

Chiar dacă nu a devenit niciodată călugăriță, Adelaida și-a petrecut restul zilelor în rugăciune. A murit la abația de la Selz, la cîteva zile distanța de venirea noului mileniu, în care ea spera să fie de față la a doua venire a Mântuitorului.

Adelaida s-a arătat interesată în opera de convertire a slavilor fiind un principal agent al lucrării Bisericii Catolice de construire a unei religii-culturi a Europei occidentale. Ziua ei ca sfântă, 16 Decembrie, este păstrată în muilte dioceze din Germania.

Sfântul Odilon, stareţ al renumitei mănăstiri din Cluny, conducătorul spiritual şi biograful Adelaidei, scria: „Această femeie a fost o minune de har şi de frumuseţe”. Ea a cunoscut mărirea şi umilirea, bucuria şi durerea, dar nu a cunoscut orgoliul şi răzbunarea.

Adelaida, fiica lui Rudolf al II-lea, regele Burgundiei, la vârsta de cincisprezece ani, s-a căsătorit cu regele Italiei, Lotar al II-lea, şi au avut o fiică, Ema, care va ajunge regina Franţei. Când Adelaida avea douăzeci de ani, soţul ei a fost asasinat de către un pretendent la tron, Beranger, care a pus stăpânire pe regat şi i-a oferit tinerei văduve mâna fiului său. Deoarece ea a refuzat categoric această propunere, asasinul soţului său a închis-o în castelul de pe malul Lacului Garda, unde a supus-o celor mai umilitoare chinuri, poruncind să fie lovită de către paznici cu pumnii şi cu picioarele. Adelaida a reuşit să scape şi s-a refugiat în castelul de la Canossa, proprietate a Bisericii. De aici a făcut apel la regele Germaniei, Otto I, ce coborâse în Italia cu trupele sale pentru a-l pedepsi pe uzurpator. În ziua de Crăciun a anului 951, Adelaida s-a recăsătorit cu Otto I; el a devenit primul împărat al Sfântului Imperiu Roman-German, primind coroana imperială din mâinile papei Ioan al XII-lea, în ziua de 2 februarie 962.

În anul 973, Otto I a murit şi a urmat la tron fiul său, Otto al II-lea. O parte dintre sfetnici nu vedeau cu ochi buni prezenţa Adelaidei la curtea imperială şi l-au determinat pe tânărul împărat să ia măsuri aspre împotriva mamei sale. Simţindu-şi viaţa în primejdie, s-a refugiat în locurile natale, în Burgundia, şi a început o viaţă de rugăciune şi de binefaceri, sub îndrumarea sfântului abate al mănăstirii din Cluny. Printre faptele mari săvârşite de ea se aminteşte reconstruirea Mănăstirii „Sfântului Martin” din Tours, distrusă în urma unui incendiu.

Între timp, fiul său, Otto al II-lea, şi-a schimbat atitudinea şi, înainte de sfârşitul vieţii (983), i-a cerut iertare mamei sale şi i-a oferit sprijinul său generos.

După moartea lui, Adelaida a trimis mănăstirii din Tours mai multe daruri preţioase, la care a adăugat cea mai frumoasă manta imperială a fiului său, neîmbrăcată niciodată, cu următoarea poruncă dată celui ce le ducea: „Când vei ajunge la mormântul gloriosului sfânt Martin, să spui: «Episcop al lui Dumnezeu, primeşte aceste umile daruri din partea Adelaidei, servitoarea slujitorilor lui Dumnezeu, făptură păcătoasă prin firea ei, împărăteasă prin harul lui Dumnezeu. Primeşte, de asemenea, şi mantaua lui Otto, fiul meu unic. Roagă-te pentru el, tu, care ai avut cinstea să-l îmbraci cu mantaua ta proprie pe Domnul nostru Isus Cristos în persoana unui sărac»”.

Când a simţit că se apropie de sfârşitul vieţii, Adelaida a cerut să fie dusă la mănăstirea din Seltz-pe-Rin, pentru a muri, şi a fost aşezată aproape de mormântul lui Otto cel Mare, cel de al doilea soţ al ei. A murit în anul 999 şi a fost îngropată, după dorinţa ei, în această mănăstire pe care ea a întemeiat-o în 987 şi a încredinţat-o ordinului călugăresc din Cluny.

Semnificația numelui

Numele personal Adelaida este de origine germanică şi cuprinde două elemente: cuvântul vechi adal = „nobil”, astăzi, în germană, Adel = nobilime, şi un sufix, haid, devenit heit în germana actuală (Schönheit = frumuseţe; se compune din schön = frumos şi sufixul heit). Prin urmare, Adelaida are înţelesul de: nobleţe, distincţie, sau persoană nobilă, distinsă. Acelaşi înţeles îl au şi formele: Adela, Ada, Alida, Alice, Alis, Alix, Alisa.

 A III-a duminică din Advent

Adventul este asociat cu Postul Craciunului iar in traducere inseamna “a veni” ( venirea) si se referea  la mult asteptata nastere a lui Isus.

Biserica în această a treia duminică din Advent vrea să ne facă să aducem rodul propriu credinţei creştine şi Evangheliei: bucuria. Este cunoscut faptul că însăşi Evanghelia, prin urmare şi aceea prevestită astăzi de Ioan Botezătorul, înseamnă vestea cea bună, o veste care creează un impact deosebit în inima şi viaţa oricărui om declanşând bucuria.

Coronita de Advent (Adventskranz  )are o poveste interesanta.

Ideea coronitei a inceput intr-un orfelinat din Hamburg, in 1839, unde pastorul si teologul evanghelic,Johann Hinrich Wichern, fiind asaltat de intrebarea copiilor pe care ii adapostea “Cate zile mai sunt pana la Craciun?” a pus pe un cerc de lemn cate 19 lumanari mici si 4 mari .Lumanarile mici erau de culoare rosie si se aprindeau in zilele lucratoare , iar cele 4 lumanari mari erau de culoare alba si urmau sa fie aprinse in seara fiecarei duminici dinaintea Craciunului,incepand cu data de 1 Decembrie, uramand ca in Ajun sa fie aprinse toate.

In acest mod erau evitate intrebarile , iar perioada pana in Ajunul Craciunului era mai frumoasa. deoarece fiecare copil ajungea sa aprinda o lumanare. Ulterior cercul din lemn a fost imbodobit de copii cu ramurele de brad, ghinde, si conuri de brad.

Acest obicei a fost placut de oameni care si-au creat prpriile coronite doar ca numarul de lumanari a fost redus la patru,dupa cele patru duminici incluse in perioada in care se sarbatoreste Adventul (perioada cuprinsa intre 25 Noiembrie respectiv 24 Decembrie).

Obiceiul a fost adoptat si de catre Biserica Romano-Catolca iar lumanarile sunt trei de culoare mov si una roz sau rosie, movul reprezentand culoarea liturghiei iar rosul fiind asociat cu bucuria nasterii.De mentionat ca lumanarea rosie se aprinde in a treia duminica de Advent fiind numita Gaudete (bucurie).

Coronita de Advent are o simbolistica desebita.

Forma circulara reprezinta infinitul, inceputul fara sfarsit, reprezinta unitatea, indicand Soarele si ciclul sau anual, modul sau continu de a se reproduce, fara a se consuma vreodata.Verdele ramurelelor de brad ne indica simbolul vietii si al tineretii iar lumina creata de lumanari reprezinta victoria Luminii asupra Intunericului.

Forma coroanei simbolizeaza Pamantul, sau la fel ca si inelul, fidelitatea,in cazul de fata , fidelitatea lui Dumnezeu fata de promisiunile sale.

Este indicat ca lumanarile sa fie aprinse seara , pe intuneric pentru a ilustra mai bine afirmatia de mai sus. Fiecare lumanare are semnificatia sa religioasa. Conform tradițtei, prima este lumanarea Profetului, a doua este lumanarea Betlehemului, cea de-a treia este lumanarea Pastorilor,iar a patra este lumanarea Ingerilor.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 690: Urca pe tronul Chinei  imparateasa Wu Zetian, singura femeie din istoria Chinei care a reusit sa ajunga la aceasta demnitate suprema.

La vârsta de 13 ani (în aproximativ 639 d.Hr.), Wu a devenit o concubina împăratului Taizong.

Nu i-a facut nici un copil împăratului, astfel incat la moartea acestuia, în 649, ea a părăsit palatul pentru a deveni  calugarita budista, asa cum se intampla cu  toate concubinele imperiale, atunci cand nu faceau copii.

Acesta ar fi trebui să fi fost sfârșitul vietii ei, numai ca  soarta i-a dat o altă șansă la glorie.

Politica Chinei devenise extrem de complicată, iar impărătesei Wang, soția împăratului  Gaozong (fiul împăratului Taizon), i-a fost teamă că sotul sau devenise prea îndrăgostit de amanta sa, pe nume  Xiao.

Aceasta era într-adevăr o chestiune de îngrijorare, pentru ca au fost numeroase cazurile in care concubinele le inlocuiau pe împărătese, care erau ucișe.

Pentru a redirecționa atenția soțului ei de la concubina Xiao, împărăteasa i-a poruncit lui Wu – care era încă tânără și frumoasă,sa revina la palat și sa devina concubina imparatului.

Această tactică a fost de un succes complet – chiar prea complet, de fapt…

In câțiva ani,Wu Zetian le-a înlocuit atât pe consoarta Xiao cat și pe împărăteasa Wang, devenind  in scurt timp favorita imparatului Gaozong.

O lupta pentru putere neincetata a inceput sa se dea intre cele  trei femei. In anul 655, concubina Xiao si fosta imparateasa Wang au fost acuzate de vrajitorie si au fost executate la ordinul lui Wu Zetian.

După moartea lui Gaozong, Zhongzong , fiul  vaduvei imperiale Wu , a devenit împărat.

El a început imediat afișarea semnelor ingrijoratoare de independență, inclusiv de numire a funcționarilor pe posturi importante, fără a se consulta cu mama sa.

Acest lucru submina baza de putere a lui Wu, iar ea a luat o acțiune decisivă. Zhongzong a fost demis și exilat, și fiul cel mai mic Wu, Ruizong, a devenit împărat.

Wu l-a tinut pe noul impărat în  izolare, pentru ca  in 690 d.Hr., ea insasi sa  preia tronul  fiului ei, Ruizong, acesta  devenind doar un print incoronat.

Acest lucru a determinat multe nemultumiri în rândul tradiționaliștilor, pe care Wu i-a manipulat  eficient si ca de obicei, cu  brutalitate. Ea a extins competențele poliției secrete, și sute de opozanti au fost exilați, închiși sau chiar uciși.

Si-a trimis generalii   sa cucereasca Coreea , a actionat pentru raspandirea budismului   în China si a oficializat aceasta religie, înlocuind religia Taoista. A redus taxele si a crescut producția din agricultură.

A condus tara aproximativ 15 de ani, până când, la vârsta de 80 de ani,fiind grav bolnava, a fost destituita. A murit mai târziu, în același an.

Desi,domnia sa a fost extrem de sangeroasa, ea ramane in istorie ca o fascinanta personalitate si ca unicul imparat de sex feminin al Chinei.

• 1497: Navigatorul portughez Vasco da Gama a fost primul european care a reușit să treacă cu brio de Capul Bunei Speranțe,

 cel mai sudic punct al continentului african și unul dintre cele mai „vântoase” și mai periculoase zone din lume, trecând din Oceanul Atlantic în cel Indian, după ce Bartolomeu Dias, primul european care a ajuns în acest punct, eșuase traversarea cu nouă ani mai devreme;

• 1707: Vulcanul Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, începe ultima sa erupție. Erupția a durat până la 1 ianuarie 1708.

Muntele Fuji este un vulcan situat în partea centrală a insulei principale din arhipelagul Japoniei (insula Honshu), în nordul peninsulei Izu și la vest de Tokyo. Aflat la granița dintre prefecturile Shizuoka și Yamanashi, este înconjurat de o zonă deluroasă și iese în evidență prin înăltime (3.776 m), fiind muntele cel mai înalt din Japonia, dar și prin frumoasa lui formă conică, simetrică. Din orice unghi ar fi privit, muntele Fuji oferă o înfățișare aproape neschimbată.

În trecut muntele Fuji mai era cunoscut în Japonia și sub numele Fuji-yama, denumire care în prezent nu mai este folosită decât în afara țării. Trebuie precizat că partea -san din nume înseamnă munte și nu are nimic de a face cu titlul san folosit pentru persoane (însemnând domnul, doamna).

Prima escaladare cunoscută este cea a unui călugăr anonim din anul 663.

Ultima erupție a vulcanului Fuji a avut loc în decembrie 1707 și a durat până în ianuarie 1708, cenușa și fumul ajungând până la Tokyo (numit Edo la aceea vreme).

Vulcanul Fuji, având un crater secundar cu un diametru de 600 de metri și conținând trei focare: Komitake, Ko-Fuji și Shin-Fuji, se găsește situat pe linia de fractură cunoscută sub denumirea de Cercul de foc al Pacificului, la limita dintre trei plăci tectonice: placa euro-asiatică, placa Ohotsk și placa Filipinelor. Este considerat ca un vulcan activ cu o probabilitate redusă de erupție.

Cercetătorii vulcanologi și geologi consideră că vulcanul a trecut prin patru faze în evoluția sa:

    Sen-komitake: un strat de andezit situat în adâncul muntelui;

    Komitake Fuji: stratul următor, din bazalt, în vechime de mai multe sute de mii de ani;

    Vechiul Fuji: vechi de cca 100.000 de ani;

    Noul Fuji: ultimul strat de roci, luând naștere înainte cu circa 10.000 de ani.

 Muntele este considerat sacru în religia șintoistă motiv pentru care probabil primul care a escaladat muntele a fost un preot șintoist.

Din același motiv accesul pe munte era interzis femeilor până în perioada "Meiji".

Azi este muntele cu unele dintre cele mai mari atracții turistice din Japonia, vara fiind zilnic circa 3000 de turiști pe vârf, fiind un munte relativ ușor de urcat.

O deosebită panoramă fiind răsăritul soarelui peste Oceanul Pacific văzut de pe munte, pentru aceasta mulți turiști înnoptează pe munte în corturi.

Vulcanul este considerat datorită conului său simetric unul dintre cel mai frumos munte din lume, fiind pentru pictori, poeți o temă preferată.

Prima reprezentare grafică a muntelui datează din secolul al XI-lea fiind renumita operă de artă "Katsushika Hokusai" cu 36 de tablouri.

• 1770: S-a născut Ludwig van Beethoven la Bonn, compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii.

Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)

5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)

Un concert pentru vioară și orchestră

Missa solemnis

32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)

Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)

16 cvartete pentru coarde

Opera Fidelio

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat in Cimitirul Central.

Ludwig van Beethoven - Sonata Lunii  

• 1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniști distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai.

Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 - 1784).

Evenimentul, cunoscut ca “Boston Tea Party”, devine una din scânteile Revoluţiei americane (1776 – 1784).

  Războiul de Șapte Ani dintre Marea Britanie și Franța s-a încheiat cu victoria britanicilor profund îndatorați. Aceștia au trebuit să recurgă la cresterea taxelor si impozitelor in colonii.

În mai 1773, Parlamentul britanic a adoptat Legea Ceaiului (Tea Act), conform căreia Compania Indiilor de Vest capătă dreptul de export a ceaiului fără vamǎ, ceaiul fiind desfăcut în America prin agenții proprii.

La sfârșitul lunii noiembrie au sosit în port trei vase încărcate cu ceai.

În noaptea de  16 decembrie 1773 , un grup de colonisti americani deghizați în indigeni, sprijiniți de un cordon masiv de cetățeni s-au urcat în cele trei vase, au sfărâmat lăzile și au aruncat ceaiul în apele golfului, evenimentul rămânând în istorie drept “Partida de Ceai de la Boston”, iar revoltele spontane  s-au propagat de-a lungul coastei Atlanticului. 

• 1775: S-a născut Jane Austen, romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană.

Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Austen a inceput sa lucreze la un al doilea roman,"Primele impresii", în 1796 și a finalizat proiectul inițial, în august 1797, când avea doar 21 de ani (mai târziu a devenit "Mândrie și prejudecată"); ca și în cazul celorlalte romane, Austen citea lucrarea cu voce tare familiei sale în timp ce lucra la ea și a devenit unul dintre romanele favorite.

"E mai bine să alegi decât să fii ales, să inspiri recunoştinţa, decât să fii dator a o arăta." - Jane Austen.

Pride & Prejudice - Trailer

• 1860: S-a născut  la Caransebes, generalul erou român Ion Dragalina.

A murit  la 24 octombrie/ 9 noiembrie 1916  la București, în urma ranilor primite in luptele care au avut loc pe Valea Jiului în primul război mondial.

Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României i-a conferit inaltul ordin Mihai Viteazul

Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România.

Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

• 1866: S-a născut Vasili Kandinski, pictor rus (d. 1944)

S-a născut pe 4/13 decembrie 1866, într-o familie de burghezi bogați și moderni din Moscova. În 1871, familia Kandinski părăsește Moscova și se mută la Odessa. De la vârsta de 8 ani, Vasili începe să ia lecții de pian și violoncel. Frecventează cursurile liceului clasic și studiază desenul. În 1882, la vârsta de 26 ani se însoară cu verișoara lui, Anna Semiakina. În anul 1885, se întoarce la Moscova pentru a urma cursurile facultății de drept și apoi lucrează ca profesor la facultate. În 1896 ia o decizie irevocabilă: va deveni pictor. Pleacă la München, unde se afla una dintre cele mai renumite Academii de Artă din Europa acelor vremuri.

După ce sosește în Germania, în decembrie 1896, începe să studieze între 1897-1899 la o școală celebră condusă de pictorul Anton Azbe (1855-1905). În 1900, este primit în Academia de Arte Frumoase. Dezamăgit, părăsește școala renunțând definitiv la educația academică. În primăvara anului 1901, înființează grupul "Phalanx". Această societate, născută în spiritul opoziției față de academismul omnipotent și omniprezent în artă, organizează în cursul celor 4 ani de existență un număr de 12 expoziții care luau apărarea curentelor cele mai novatoare. "Phalanx" își deschide propria școala unde Kandinski devine profesor de desen și pictură. În 1902 se îndrăgostește de una dintre elevele sale, Gabriele Münter (1877-1962).

Din luna ianuarie 1909, Kandinski înființează împreună cu prietenii săi Neue Kunstlervereinigung (Noua Societate Artistică). Ei sunt animați de același nonconformism față de arta oficială.

Organizează expoziții care prezintă –pe lângă lucrările membrilor societății- operele unora dintre cele mai marcante personalități ale lumii artistice: Picasso, Braque, Derain. Aceste manifestări declanșează un scandal de proporții nu numai în rândul publicului, ci și în cercul criticilor. Tânărul pictor Franz Marc va fi alături de Kandinski, unul dintre fondatorii noului grup Der Blaue Reiter (Călărețul Albastru), care apare la München în anul 1911. În mai 1912, vede lumina tiparului ediția specială a revistei intitulate Almanach. Der Blaue Reiter, care prezintă lucrările câtorva artiști aparținând unor direcții și discipline dintre cele mai variate.

Perioada rusă

După izbucnirea Primului Război Mondial este constrâns să părăsească Munchenul, fiind cetățean rus, deci persona non grata. Se întoarce la Moscova, unde o cunoaște pe Nina Nikolaievna Andreevska cu care se va căsători în anul 1917. În septembrie, se va naște primul lui fiu, Vsievolod. Din păcate, copilul va muri la doar trei ani. În 1920, devine profesor la universitatea din Moscova, iar un an mai târziu înființează Academia de Știință și Artă. Concepțiile lui Kandinski vor fi în scurtă vreme din ce în ce mai mult criticate. În decembrie 1921, pleacă cu soția la Berlin. Nu se va mai întoarce niciodată în Rusia.

Ultimii ani

În 1922, la Weimar este numit profesor la Bauhaus. După ce naziștii închid facultatea Bauhaus, în 1933 pleacă la Paris. La sfatul lui Marcel Duchamp se stabilește împreună cu soția la periferia de vest a orașului, la Neuilly-sur-Seine. Duce aici o viață liniștită, departe de lume.

În martie 1944, este diagnosticat cu arterioscleroză, dar va continua să lucreze până în iulie. Moare la Neuilly-sur-Seine, pe 13 decembrie 1944 ca urmare a unei hemoragii cerebrale.

• 1910: Inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor din lume cu un avion cu reacţie.

Premiera mondială a avut loc cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica, de la Issy les Moulineaux, lîngă Paris, Franţa.

 Invenţia avionului cu reacţie, a făcut ca Henri Coanda să intre în istoria aviaţiei mondiale şi ca pionier al aviaţiei cu reacţie.

Henri Coandă s-a născut în 7 iunie 1886 la Bucureşti şi a urmat Liceul “Sfîntul Sava” din localitatea natala, după care Liceul Militar din Iaşi. În 1905, a devenit ofiţer de artilerie, iar patru ani mai tîrziu a absolvit Scoala Superioară de Aeronautică din Paris, perioadă în care a realizat machete de avioane şi rachete cu care a reuşit să surprindă specialiştii.

 În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o macheta de avion cu un motor rachetă cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 – 1923) şi savantul Paul Painlevé (1863 – 1933) l-au sprijinit pe Henri Coanda să construiască un banc mobil, de incercări, montat pe o locomotivă, şi un dispozitiv original, de inregistrare a fenomenelor aerodinamice, din jurul aripilor groase.

 Cercetările au adus rezultatul scontat şi la 16 decembrie 1910, la Salonul Internaţioinal de Aeronautică de la Issy les Moulineaux din Paris, Henri Coanda a revoluţionat aeronautica cu una dintre cele mai importante creaţii ale sal

Henri Coandă a prezentat şi pilotat primul avion cu reacţie din lume, cunoscut ca “biplanul Coandă”. Calităţile sale de constructor nu au fost trecute cu vederea, astfel ca a fost imediat angajat la Uzinele de Avioane din Bristol, Marea Britanie, unde a ramas pînă în 1914. La Bristol, savantul a conceput si construit, în anii 1911 – 1914, cîteva tipuri de avioane, printre care şi avionul denumit “Bristol – Coandă”, cu remarcabile calităţi, pentru acei ani.

 În anul 1914, Henri Coanda a inventat tunul făra recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii.

În anul 1934, Henri Coandă a obţinut, în Franţa, brevetul pentru invenţia “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Noul fenomen fizic descoperit de Henri Coandă – “Devierea unui jet plan de fluid ce patrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex” – a fost denumit “efectul Coandă”.

Utilizarea practică a “efectului Coandă” a fost începută de descoperitorul sau, care a inventat şi brevetat în 1935, în Franţa “Aerodina lenticulară” (discul zburator), precum şi alte invenţii (”Dispozitiv pentru îmbunătaţirea randamentului motorului cu combustie interna”, “Frînă de recul pentru armele de foc”).

Aflîndu-se la baza a numeroase aplicaţii, “efectul Coanda” este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Cercetarile din numeroase ţări, printre care şi România, au condus la multe utilizări practice ale “efectului Coanda” – propulsia şi sustentaţia vehiculelor aeriene, îmbunătăţirea turbinelor cu gaze, amplificatoare cu fluide, aparate pneumatice, amortizoare de zgomote etc.

Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coanda a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferata, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (înca din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei de mare.

În 1971, inventatorul român a infiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze.

Inginerul şi savantul român Henri Coandă a încetat din viaţă la vîrsta de 86 de ani, la 25 noiembrie 1972.

• 1917: S-a născut Sir Arthur Charles Clarke, un scriitor de SF, inventator și futurolog britanic

A fost comentator și gazdă a serialului britanic de televiziune Mysterious World. Ani la rând, Robert A. Heinlein, Isaac Asimov și Clarke au fost cunoscuți ca „Cei Trei Mari” din science fiction.

Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela.

Citate

„Fă măcar o dată ce alţii spun că nu poţi face şi nu vei mai acorda niciodată atenţie la limitările lor.”

„Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a le depăşi până la imposibil.”

„Ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de a adăuga ani la viaţă, şi mai mult despre a adăuga viaţă la ani.”

• 1918: Decret privind exproprierea pământului.

Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pamânt ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).

Până în martie 1919 au fost declarate expropriate 2.224.588 ha şi date în arendă obştilor de ţărani.

• 1938: Regele Carol al II-lea infiintează organizaţia politică Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.) din România şi organizaţia “Străjerii ţării“.

Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid „de masă” din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. Şeful suprem al FNR era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea paramilitară „Straja ţării”

După alegerile din iunie 1939, câştigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaţilor şi senatorilor să poarte uniforma FRN şi să presteze juramânt de credinţă regelui.

• 1944: Al doilea război mondial: Ultima ofensivă germana în Vest: “Ofensiva din Ardeni”.

Ofensiva din Ardeni (cunoscută și ca Ofensiva Von Rundstedt) (16 decembrie 1944 – 25 ianuarie 1945), a fost o puternică ofensivă inițiată de Germania (die Ardennenoffensive) împotriva Aliaților, la data de 16 decembrie 1944. Aceasta se poate spune că a fost printre ultimele ofensive importante al Germaniei înainte de capitulare.

Ea a fost o contraofensivă prin care Germania a căutat să împiedice înaintarea trupelor aliate ale SUA și Marii Britanii. Ofensiva a avut loc în zona dens împădurită a regiunii Munților Ardeni din provincia belgiană Valonia, în jurul orașelor Bastogne, St. Vith, Rochefort, La Roche, Houffalize, Stavelot, Clerf, Diekirch, Vianden și a cantoanelor din estul Belgiei.

Trupele aliate erau constituite din 83.000 de soldați, 400 de blindate și 400 de tunuri, fiind comandate de Dwight D. Eisenhower, Bernard Montgomery și Omar N. Bradley. La comanda trupelor germane se aflau Gerd von Rundstedt și Walter Model, efectivul trupelor germane fiind de 200.000 de soldați, 600 de blindate și 1.900 de tunuri.

Operațiunea a fost numită „Unternehmen Christrose” (Trandafirii lui Isus). Frontul avea lățimea de 60 km, trupele germane reușind să străpungă liniile inamice și să pătrundă pe o adâncime de circa 100 km. Țelul acțiunii era ocuparea orașului Antwerpen, prin portul căruia soseau întăririle trupelor americane.

După o luptă crâncenă de șase săptămâni, trupele germane au fost respinse până la linia inițială a frontului. Trupele americane și-au refăcut pierderile în circa 2 săptămâni, pe când Germania a epuizat ultimele sale rezerve militare, ceea ce a accelerat sfârșitul războiului.

Bilanțul ofensivei a fost sever de partea aliaților, 19.276 de morți, 47.139 de răniți, 21.144 prizonieri și dispăruți. Pierderile trupelor germane s-au soldat la 17.236 de morți, 16.000 prizonieri și dispăruți, precum și 34.439 de răniți.

• 1945: La Moscova se desfasoara Conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii.

În privinţa României, Conferinţa hotărăşte recunoaşterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL şi PNŢ precum şi organizarea de alegeri libere.

• 1970: A avut loc premiera filmului „Love Story”, regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public; protagoniști: Ali Mac Graw și Ryan O´Neal.

Drama romantică are la bază un scenariu scris de Erich Segal, după care a fost adaptată cartea “Love Story”. Filmul, binecunoscut pentru tragedia sa, este considerat, de Institutul American de Film, unul dintre cele mai romantice din toate timpurile

• 1989: La Timisoara, a inceput Revolutia anticomunista din Romania

La Timisora, cateva sute de simpatizanti ai pastorului reformat maghiar Tokes Laszlo au aprins lumanari si s-au rugat in preajma bisericii reformate.

Oamenii au protestat astfel impotriva hotararii judecatoresti, in baza careia pastorul Tokes  urma sa fie evacuat din Timisoara.

Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara. Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului.

Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri. 16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale.

Pe 16 decembrie, oamenii au început să se strângă din nou în faţa casei pastorului Laszlo Tokes.

Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris.

În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.

Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”

Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului.

Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.

Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti.

Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social.

Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă. Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie. În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.

In zilele care au venit, au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti si mai multe persoane au fost ucise.

Protestele de la Timisoara au dat startul revolutiei anticomuniste din Romania.

• 2010:  România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a fost semnat la data 20 ianuarie 2011, şi reprezintă încheierea unui proces de negociere între autorităţile române şi Agenţia Spaţială Europeană şi de pregătire a entităţilor române pentru participarea la programele şi proiectele ESA. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA permite ţării noastre dezvoltarea unor aplicaţii spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale şi telemedicină.

 Să aveți o zi frumoasă!