24 Decembrie

Este a 358-a zi a anului.
Au mai rămas 7 zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 07 h 50 m şi apune la 16 h 41 m.

Citatul zilei

„Nu există eșec, există doar așteptarea succesului.” (John Osborne, n. 12 decembrie 1929 -  d. 24 decembrie 1994, dramaturg, scenarist și actor englez)

Moș Ajun, Moș Crăciun

Potrivit traditiei populare romanesti , pe 24 decembrie, in Ajunul Craciunului, Mos Ajun , fratele lui Mos Craciun, da in dar covrigi , colaci, mere, nuci, pere, placinte, bomboane si alte dulciuri pe placul copiilor. Se povesteste ca Maica Domnului, cuprinsa de chinurile facerii, a cerut gazdurile la Mosul Ajun, dar aceasta i-a zis ca-i sarac si nu o poate primi, asa ca a trimis-o la fratele sau mai bogat, Mos Craciun.Intr-o alta legenda populara romaneasca, se spune ca dupa ce i-a cerut fratelui sau, Mos Craciun, sa o primeasca in casa pe Fecioara Maria, Mos Ajun si-a trimis acolo nevasta pentru a ajuta la mosit.Dupa nastere , Mos Ajun l-a asezat pe pruncul Iisus sub un mar si , plin de bucurie , a inceput sa arunce cu fructele din pom, daruindu-le oricui se intampla sa treaca pe acolo.Nu dupa multa vreme, Mos Ajun a murit, iar frate-sau l-a ingropat chiar sub marul unde statuse Iisus.

In noaptea de Ajun nu este bine sa dormi in grajd , intrucat boii incep sa graiasca, povestind despre cum s-a nascut Iisus intre ei si cum l-au incalzit cu rasuflarea lor. De fapt, toate vitele incep a vorbi , destainuind lucruri de minune, cum ar locurile unde stau ascunse sub pamant comorile.Cu toate aceste nu este bine sa le auzi spusele, pentru ca te pandesc multe primejdii, ce iti pot ameninta chiar si viata.

Tot in noaptea de Ajunul Craciunului se deschid cerurile … Se aude mai intai batand o toaca si cocosii incep sa cante.Minunatiile ce apar cand se deschid cerurile nu pot fi vazute decat de oamenii fara pacate , tot ei fiind in stare sa auda, cu aceasta ocazie, glasurile ingerilor unite in cantece de slava.

In dimineata zilei de ajunul Craciunului este recomandat sa incepi , fara nici o amanare, lucrurile pe care le ai de facut , ca sa iti mearga toate din plin la anul.Oricum , ca sa iti fie drag sa lucrezi cu ele in vara viitoare, nu este bine sa atingi toporul, coasa sau furca pana nu rasare soarele.

De Ajun nu este bine sa dai ceva din casa (nici macar cu imprumut), caci , in felul asta , iti dai norocul.Nu este indicat nici sa dai bati pe careva , intrucat cati pumni dai tot atatea buboaie vei face la anul, si cate palme imparti , tot atatea rani te vor brazda.Daca iti intra in curte un om strain , nu-l lasa pe el sa inchida poarta, fa chiar tu, ca gazda , lucrul asta, ca nu cumva sa iti inchizi norocul sau sa tai calea petitorilor.
Conform credinţei populare, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este om sărac, acesta a refuzat-o, dar a îndrumat-o spre fratele său, mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun.

Se spune că acesta era un om rău, în schimb soţia lui, Crăciuneasa, femeie miloasă şi bună la suflet, i-a oferit adăpost Maicii Domnului, dar fiindu-i frică de mânia lui Crăciun a ascuns-o în grajdul pentru animale. Crăciun, aflând cele petrecute s-a mâniat şi a tăiat mâinile soţiei sale. Atunci, Fecioara Maria a făcut o minune lipind braţele Crăciunesei la loc. Această întâmplare a dus la transformarea lui Crăciun într-un om blajin şi plin de milă.

Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. El este îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, cizme negre şi o căciulă roşie, cu o barbă mare şi albă ca zăpada.

Marele secret al adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat în 1927, la un post de radio finlandez, de către Markus Rautio ("Uncle Markus"), gazda emisiunii "Ora Copiilor". El a declarat că Moş Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi (în traducere "Muntele Ureche"), care se află în ţinutul Savukoski, la graniţa Finlandei cu Rusia.

Spiriduşii şi renii lui Moş Crăciun sunt personaje importante în legendele legate de Crăciun. Fiecare dintre cei şase spiriduşi are misiunea sa.

Bushy Evergreen este inventatorul maşinii magice de fabricat jucării. În timpul anului, spiriduşii construiesc jucării. La locuinţa moşului sosesc zilnic o mulţime de scrisori trimise de copii din toată lumea. Shinny Upatree este cel mai vechi prieten al lui Moş Crăciun şi cofondator al satului secret din Laponia, de a cărui pază se ocupă Pepper Minstix. Alabaster Snowball este administratorul Listei celor Cuminţi şi Neastâmpăraţi, iar Sugarplum Mary este ajutorul soţiei lui Moş Crăciun. Wunorse Openslae a făcut sania lui Moş Crăciun şi o întreţine.

Cel mai cunoscut dintre renii lui Moş Crăciun este Rudolph. El îi conduce pe ceilalţi reni: Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen.
Atunci când nu este foarte grăbit, moşul se odihneşte mâncând din prăjiturile şi laptele pe care copiii le pregătesc pentru el.

În SUA, există 34 de locuri ce poartă numele renilor. Dintre acestea, 27 sunt în Alaska.

Ce se mananca in Ajunul Craciunului ?

Potrivit traditiilor populare romanesti, daca vrei sa ai parte de noroc , cel mai bine ar fi sa nu mananci in Ajunul Craciunului (cel mai potrivit este ca pietrarii sa tina post in asta zi). Cu toate acestea, este de dorit ca gospodina casei sa gateasca in aceasta zi cat mai multe bucate, astfel incat acestea sa se inmulteasca peste an.Se mananca mai ales boabe, caci dupa acestea omului i se face sete si se simte dupa ceea satul, fiind astfel cu burta plina mereu in noul an. Se mai mananca perje , intrucat aceastea indulcesc mania oamenilor si ii feresc de certuri si contraziceri paguboase. Ca sa nu te pasca frigurile peste an , ar fi indicat sa mananci mai intai peste. Oricum, daca ai de gand sa gusti din sarmale, lasa-le la urma, caci ele aduc sfada in familie, lucru ce se adevereste dupa felul cum pocnesc si huiesc in vremea cand fierb.

Este bine ca bucatele sa fie puse seara pe tarina, ca sa fie tarina. Dupa aceea, mancarea se aseza in poale , si este chemata a veni grindina, caci daca nu vine atunci, nu va veni tot anul. Daca tot este sa posteasca, fetele ar face bine sa isi puna mancarea sub fereastra , fara a gusta din ea, intrucat , in felul asta , noaptea va veni la acea farfurie barbatul ursit, putand fi vazut de cele ce nu mai au rabdare sa afle cum le va fi sotul.Unii tarani obisnuiau sa puna fan sub fata de masa in ziua de Ajun , asezandu-se cate o bucatica din fiecare fel de mancare in el , dupa aceea dandu-se acel fan de mancare vitelor, astfel incat acestea sa fie rodnice in noul an.

Din ziua de Ajun si pana la Boboteaza, daca vrei sa te bucuri de belsug in noul an , nu este bine sa manaci pe afara .In unele regiuni ale Romaniei, de Ajunul Craciunului se obisnuia sa se manance grau cu miere, dar mai intai se arunca o lingura din aceasta mancare pe podea, in asa fel incat sa fie noroc in casa si sa roiasca bine albinele la anul.Daca te apuci sa faci cozonac pe 24 decembrie, ar fi de recomandat sa nu cerni faina , ca sa nu iti vina puricii in casa. Cu toate acestea, aluatul framantat in noaptea de Ajun te fereste de deochi. Daca faci cozonac cu mac, nu este de dorit sa gusti din el inainte de cina , pentru a nu fi prada puricilor tot anul.Desi in unele regiuni folclorice se spunea ca este de bine sa le dai copiilor sa manance bostan in Ajunul Craciunului, in altele se zicea ca nu este potrivit sa te infrupti din el, pentru a te asigura ca o sa fii ferit de raie in decursul anului ce vine.

De Ajunul Craciunului sa nu pui rachiu pe masa si nici sa nu te puna dracu' sa bei din el, caci este o bautura facuta chiar de diavol , care abia asteapta sa isi bata joc de tine, daca iti zici ca e bine sa il bei inainte de masa. In acelasi timp, batranii te sfatuiau sa pui pe masa , in noaptea de Ajunul Craciunului, doua paini, cu sare, peste , grau si un pahar cu apa, caci atunci se deschid cerurile si mortii din familie vor sa se infrupte si ei cu ceva din casa.

Nu trebuie uitat ca pe 24 decembrie se dau de pomana si se mananca turtele cu nuci si miere , numite in popor scutecele ori zdrentele Domnului Iisus Hristos.

De ce sarbatorim Craciunul intr-o zi cu semnificatii pagane?

Cei mai mulți dintre ignoranți cred că Iisus s-a născut pe 25 decembrie, fapt pentru care sărbătorim Crăciunul cu atâta fast. Nimic mai aberant decât această afirmație nu poate exista, până şi Biserica recunoaște faptul că data nașterii Mântuitorului este eronată. Era mult prea frig pentru păstori să iasă cu oile pe timp iarnă la păscut în Israel. Și atunci când s-a născut Iisus? Pe baza informațiilor din Scriptură, mai mult ca sigur că Iisus s-ar fi născut toamna devreme și nu pe 25 decembrie.

Povestea Crăciunului își are rădăcinile în cultura păgână, atunci pe 25 decembrie era sărbătorită cu mare fare fast ziua renașterii Soarelui. Solstiţiul de iarnă are loc cu câteva zile înainte de 25 decembrie în fiecare an şi este ziua anului cea mai scurtă. În vremuri antice, 25 decembrie era dată când ziua devenea mai lungă, deci era normal pentru păgâni să desemneze această dată ca ziua naşterii sau “renaşterii” Soarelui.

Cu sute de ani înaintea apariției celebrului Moș Crăciun, un alt personaj păgân se ocupa cu aducerea darurilor, Nimrod. Potrivit tradiţiei babiloniene, după moartea prematură a lui Nimrod, un copac veşnic verde a crescut peste noapte dintr-un ciot al unui copac mort. Semiramis, mama sa, ar fi spus că Nimrod ar vizita în fiecare an acel copac veşnic verde şi ar lăsa cadouri în ziua aniversării naşterii lui, exact pe 25 decembrie. Aceasta este de fapt originea bradului de Crăciun, care este de asemenea de origine păgână.

Dar de ce s-a ales data de 25 decembrie pentru celebrarea nașterii lui Iisus? 

În secolul 4, atunci când Imperiul Roman a legalizat creştinismul, majoritatea religiilor celebrau naşterea zeilor lor pe 25 decembrie. În Roma Antică, în apropiere de 25 decembrie avea loc o sărbătoare numită Saturnalia, una din cele mai mari sărbători ale anului. În cadrul acestei sărbători, romanii îl celebrau pe zeul Saturn. Sărbătoarea începea pe 17 decembrie şi ţinea o săptămână întreagă, până pe 23 decembrie. Saturnalia era caracterizată de oferirea de daruri, ospăţ, cântări şi dezmăţ. Preoţii lui Saturn cărau coroane de crengi veşnic verzi în timpul procesiunii în cadrul templelor păgâne.

Mai târziu, romanii au început să organizeze un festival, pe 21 decembrie numit Dies Natalis Solic Invicti, ceea ce înseamnă “ziua naşterii soarelui neînvins”. Practic, era o modalitate pentru imperiu roman să facă din ziua de 25 decembrie, “ziua soarelui” o sărbătoare pe întinsul întregului imperiu.

În anul 350, Papa Iulius I a declarat că data naşterii lui Isus va fi celebrata pe 25 decembrie. Se pare ca Papa Iulius a încercat să facă trecerea romanilor la catolicism cât mai uşoară. Zziua de 25 decembrie nu a fost acceptată de creştini la început. S-a renunţat la ea în anul 381 şi a fost restabilită în anul 400.

În acest fel, am ajuns să sărbătorim nașterea lui Iisus într-o dată cu semnificații păgâne, care nu are nimic în comun cu creștinismul. Ignoranța își spune încă o dată cuvântul, iar manipularea pe care Biserica a pus-o la punct de-a lungul timpului arată cât de ușor pot fi oamenii conduși exact ca o turmă de oi care reacţionează după cum îi este dictat.

Tradiţii şi semnificaţii în Ajunul CrăciunuluiZiua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradiţiile acesteia.

În credinţa populară, sărbătoarea magică a Naşterii Domnului a adus o serie de obiceiuri care sunt respectate cu sfinţenie pentru sănătate şi spor în case. Astfel, în ziua de Ajun, pe 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei. 

Cel mai important dintre acestea este pregătirea „copturilor” - turtele, covrigii şi colacii, ce se vor împărţi, fie ca daruri pentru colindători, fie ca ofrandă pentru morţi. În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor. 
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare şi nu cinsteşte un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub faţa de masă, doi colăcei şi o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.

Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi şi însoţitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se iveşte prima stea de seară, care aminteşte de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic şi astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc şi va fi mai demn pentru Sfânta Împărtăşanie.

Tradiții de Crăciun în lume 
 Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Moş Crăciun au adunat, pe meridianele Planetei, diverse obiceiuri şi tradiţii, dar şi denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe ''Joulupukki'', care ar veni din ţinutul ''Korvatunturi'', tărâm care are forma unei urechi, despre care se spune că ar fi urechea cu care Moşul ascultă dacă sunt cuminţi copiii.

În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, în ziua următoare creştinii sărbătorind naşterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. 

Tradiţia împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creştini care au adus brazi împodobiţi în casele lor au fost nemţii, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei şi în alte ţări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. 

O altă tradiţie a elveţienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie, ori o agaţă ca pe un lampion.

În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ''Yule log''. 

În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. În 1814, prinţul Albert, soţul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări şi fructe. Evident, familiile de aristocraţi i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuşi, mobilă în miniatură, micuţe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. 

Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în biserici, piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime, se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei - crenguţe de brad. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate alungând spiritele rele. Faimoasa şi tipica budincă englezească era numită ''hackin'', de la ingrediente. În secolul al XVII-lea, budinca de prune era pregătită chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit ''cracker'', care este împărţit la servirea budincii de Crăciun, precizează volumul amintit.

În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ''Novena''. Copiii merg din casă în casă să recite poezii şi să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. 

Conform tradiţiei, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Ea aduce darurile pe coşul casei sau pe geam. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi în mărime naturală. Un punct de atracţie îl constituie Irozii - un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan - în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări. În Italia există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea este foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.

În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. 

Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri.

În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. 

O masă specială este pregătită în acest scop - şuncă, peşte şi fasole - aceasta este şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfăţişând animale şi feţe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.

În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni! 

Cu 13 zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de-al doilea şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi ''Al treisprezecelea'' şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că în această zi, ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui.

În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17.00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot în ajun exact la ora 12.00, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclamă ''pacea de Crăciun''. Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează, celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. 

Copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: ''Sunt cumva copii cuminţi aici?''. Moşul are o desagă plină de cadouri, iar în timp ce ''slujitorii'' lui îl ajută să le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peşte care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat.

Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: 

se adună toţi membrii familiei în jurul bradului şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit şi aşa mai departe. În Danemarca se foloseau steguleţe, clopoţei şi steluţe.

Olandezii îl aşteaptă pe ''Sinter Klaas'' care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn.

În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. 

Moş Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El împarte cadouri şi dulciuri copiilor. În vechea tradiţie, obiceiul bradului împodobit nu există, fapt pentru care Sf. Vasile lasă cadourile pe masă sau într-un colţ al camerei. Există o tradiţie potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-şi imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.

În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea ''Gwiazdka'' (''mica stea''). 

Toţi brazii de Crăciun erau împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări.

În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera naşterii Domnului.

 Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (''Reyes Magos''), se mai arată în ''Cartea de Crăciun''.

În Rusia, Moş Crăciun (''Babuşka'') este însoţit de Albă-ca-Zăpada (''Snegurocika''), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ''Matrioşka''.

Lituanienii împodobeau brazii cu mici colivii de păsări, steluţe şi diverse forme geometrice.

În Ungaria, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare. În ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le paşte o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie furate. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.

În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. 

În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în Canada, de ''Santa Claus''. 

Tradiţionalul ciorap de Crăciun îşi face apariţia la sfârşitul secolului al XIX-lea, ilustratorul Thomas Nast fiind iniţiatorul lui. Există 11 oraşe numite ''Santa Claus'' în opt state americane: Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah şi 50 de locuri cu numele ''Noel''. În Alaska, Moş Crăciun face, înainte de a aduce cadourile, o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ''Gristuusaaq suu'uq'' (''Astăzi s-a născut Hristos'').

În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). 

Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.

În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de ''Nino Jesus'' (''Copilul Iisus''). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi.

În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. 

Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.

Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului.

Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').

Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi.

  

În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. 

În fiecare zi, din cele nouă are loc un teatru religios, iar colindătorii vestesc Naşterea Domnului cu ''Maligayang Paskob''.   

Se deschide ciclul celor 12 zile sacre 

 

În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani. Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”.

 “Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile ­ sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă. Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, explică Doină Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.

Colindele, ritual de purificare

În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ''Bună dimineaţa la Moş Ajun!''. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumuseţea de altădată, cetele de colindători mergând pe uliţe şi cântând ''Noi umblăm să colindăm''. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.


Colindele sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În drum spre Viflaim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ''Steaua sus răsare'', ''În oraşul Viflaim'', sau ''Trei crai de la Răsărit''.

Colindele laice sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora cântă, adresându-se unor membri ai familiei sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.

 

 
Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ''Steaua sus răsare'', ''Trei păstori se întâlniră'', ''O, ce veste minunată'', ''În oraşul Viflaim''. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.


Un alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Umblatul cu capra este un obicei ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta - cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia capra e denumită brezaia, se arată în volumul ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renaşterii divinităţii. 

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de fereastră.

Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: ''Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Refrenul ''Florile dalbe'', des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ''cel mare'', adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului.

În Transilvania, în dimineaţa de Ajun, copiii, în grupuri de opt-nouă, se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. 

Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le aruncă un coş cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiţi colindeţi şi fructe (mere). La vărsarea fructelor, copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiaşi judeţ (''Codrea'' la Pianul de Jos, ''Bună dimineaţa la Moş Ajun'', la Pianul de Sus, judeţul Alba).

Feciorii colindă după ce termină de colindat copiii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteţ şi dintr-o familie înstărită. Vătaful mare ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în faţa unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi pofteşte în casă. Şeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiţi Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei-patru colinde la uşă, încep să cânte: ''Primeşte-ne gazdă-n casă/ Şi pune colac pe masă/ Lângă colac şi cârnaţi/ Şi-o litră de vinars''. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide uşa, înseamnă că nu îi primeşte. Atunci colindătorii strigă: ''Bureţi pe pereţi'', precizează volumul amintit.

A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiţi cu năframe şi panglici tricolore şi merg la casele fetelor şi feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toţi tinerii la joc. În a patra zi se ''îngroapă'' Crăciunul şi sunt chemate iarăşi fetele la joc.  

După ce micii colindători şi-au încheiat misiunea, începe colindatul cetelor bărbăteşti. Diferenţiate ca număr de la o zonă la alte, cetele de colindători pot reuni de la 8-10 persoane până la 20 de tineri, care au în repertoriu un număr impresionant de colinde. “Tradiţia colindului este foarte puternică şi bine reprezentată în Transilvania (Alba, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Banat, Maramureş), dar şi în Muntenia şi Dobrogea. Repertoriul de colinde este foarte mare, iar din perspectivă literară, folcloriştii le-au clasificat în diverse tipologii. Există colinde difererenţiate pe ocupaţii: de agricultor, de pescar, de vânător etc. Sunt colinde cosmogonice, dedicate genezei, ce vorbesc despre Soare şi despre Naşterea Lumii. Sunt apoi colinde pentru fetele de măritat şi feciorii de însurat. Tinerelor familii şi pruncilor mici le sunt specifice alte colinde. Această excepţională bogăţie de colinde se explică şi prin faptul că, în credinţa populară, fiecare categorie de vârstă şi socio-profesională trebuie invocată de colindători la Crăciun pentru a-i purifica şi a le transmite prin urare, mult dorita sănătate şi vitalitate”, explică Doina Işfanoni.

 Darnici şi buni

Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte şi jucării. Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.

Ce obiceiuri se respectă în Ajun:

1.În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

 2. De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul.

3. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.

4. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.

În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiţă şi să mănânce câte ceva, ca astfel peţitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: ''măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele''. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: ''cum e cuptorul, lopata plină de pâine, aşa să fie copacii, pomii plini de poame''.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicaţi şi copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul. 

Până să ajungă ceea ce au devenit azi, Crăciunul și Moş Crăciun au parcurs un drum lung și anevoios.

Originile Crăciunului

Povestea Crăciunului începe cu nașterea unui prunc, pe nume Iisus în orașul Bethleem. Data exactă a nașterii nu se cunoaște, însă se crede că este  25, iar luna nașterii e necunoscută. E posibil ca luna Decembrie să fi fost aleasă pentru a permite Bisericii să concureze cu ritualurile pagâne concurente, ce aveau loc în aceea perioadă a anului și din cauză că era apropiată de solstițiul de iarnă al emisferei nordice, o perioadă tradițională de celebrare a multor culturi antice. Crăciunul a început să se răspândească și în Europa după anul 429 când a fost declarat de împăratul Iustinian sărbătoare a Imperiului Roman. Sărbătorile de iarnă care țin două săptămâni (24 decembrie – 6 ianuarie) s-au suprapus pe Saturnalii (17 – 23 decembrie), pe sărbătoarea Mithra (25 decembrie) și pe Kaleandae Januarii (1 ianuarie).

Urmașul lui Moș Nicolae

În secolul IV, a trăit în Turcia, la Mira, un episcop creștin care iubea foarte mult copiii. Fiind foarte bogat, le facea cadouri celor cuminți, iar celorlalți le dădea câte o nuielușă. I s-a dus vestea în toată Europa și mulți mulți ani mai târziu, odată cu imigranții de pe bătrânul continent, povestea lui a ajuns și peste ocean. Practic, aici s-a născut Moș Crăciun, în decembrie 1860. Un rol important în crearea acestui mit l-a avut și pastorul american Clement Clarke Moore, care a scris un poem pentru copiii săi, despre un moș simpatic, durduliu și blând, care împarte daruri copiilor dintr-o sanie trasă de reni zburători, adică… viitorul Moș Crăciun!

Imaginea lui Moș Crăciun

În decembrie 1860, cum spuneam, apare pe lume Moș Crpciun. Evenimentul are loc la sediul cotidianului Harper’s Illustrated Weekly, unde este publicat un desen al lui Moș Crăciun – un moșneag îmbrăcat într-un costum roșu ornat cu nasturi negri și cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator și caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei și va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. În 1931, Moș Crăciun primește o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfășurată de Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom îi conturează o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roșu și o atitudine tolerantă. Compania folosește aceeași imagine a lui Moș Crăciun în campaniile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acel moment până în prezent.

Legenda creștină

Se spune ca nevasta lui Crăciun i-a oferit adapost în grajd Fecioarei Maria, fără știrea acestuia. Când a aflat, Crăciun s-a enervat atât de tare, încât i-a tăiat mâinile soției, dar Maica Domnului a făcut o minune și i le-a lipit la loc. Văzând acest lucru, Crăciun se convertește la creștinism și, fericit că nevasta lui, Crăciunița, și-a recăpătat mânile pe care el i le tăiase fără să cugete, aprinde trunchiuri de brazi, în jurul cărora încinge o horă, împreună cu slugile lui. Drept mulțumire, împarte, apoi, daruri tuturor. Cântecele lui de bucurie s-au transformat în colinde, iar obiceiul de a face daruri s-a păstrat din generație în generație.

Felicitările de Crăciun

Felicitările au apărut prima oară în Anglia, când copiii își exersau ortografia prin scrierea de urări de Crăciun pentru părinții lor, Sir Henry Cole este însă cel care a creeat prima felicitare de Crăciun adevărată. Director al muzeului londonez “Victoria&Albert”, Sir Henry a fost prea ocupat în perioada Crăciunului anului 1843, ca să își scrie urările de Crăciun pentru prietenii săi.

Așa că l-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustrațiile. Felicitarea era compusă din 3 pagini, cea din mijloc înfațișa o familie sărbătorind Crăciunul, pe prima pagina era inscripționat mesajul “Îți Urez Un Craciun Vesel și Un An Nou Fericit”.

Vâscul

Cu 200 de ani înaintea nașterii lui Iisus, în timpul sărbătorilor de iarna, vâscul era folosit de preoții druizi. Aceștia venerau planta deoarece deși nu avea rădăcini, rămânea verde de-a lungul lunilor de iarnă. Celții credeau că vâscul are puteri magice, tămăduitoare, folosind-o ca antidot al otravei, infertilității și pentru îndepărtarea spiritelor rele. Era văzut de asemenea și ca un simbol al păcii. Romanii ziceau că doi dușmani care se întâlnesc sub o ramură de vâsc, renunță la arme și se îmbrățișează. Scandinavii au asociat planta cu Frigga, zeița iubirii, și poate că de aici vine obiceiul sărutului de sub ramura de vâsc. Cei care se sărutau sub vâsc, aveau promisiunea unui an nou fericit și plin de noroc.

Lagenda vâscului

În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei, vâscul, căruia i se mai spune şi ''creanga de aur'', este recunoscut acum drept simbol al Sărbătorilor de iarnă.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani. Atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Vâscul îşi menţine prospeţimea verde şi în timpul iernii, rezistând la ger şi întuneric. Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer.

Potrivit unei tradiţii mult răspândite (în special în ţările anglo-saxone) cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie şi fericire.

Celţii au fost cei care au iniţiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esenţă divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar - îl numeau ''lacrima stejarului'' şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoţii celţi înveşmântaţi în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, şi-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande şi se jertfeau doi tauri albi, înălţându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

O altă legendă spune că Balder, fiul zeiţei norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiţei l-au readus la viaţă, iar ea a binecuvântat planta. În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi duşmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat duşmănia şi se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoşteau astfel.

În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească. Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivităţile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradiţiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei îşi avea originile în mai multe credinţe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coroniţa de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor şi nu se căsătorea.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă şi una dintre bobiţele albe ale vâscului. După ce toate bobiţele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coroniţa de vâsc.

Chiar dacă semnificaţia strămoşilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe ţări. Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc înseamnă că vor avea o relaţie lungă şi fericită. În Franţa, acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.

 

Silent Night, Holy Night

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele. Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care azi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

Povestea bradului de Crăciun

O poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este aceea că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Mai înainte însă, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.  În Germania secolului al XVI-lea, pinii, atât ei din interiorul casei, cât și cei din exteriorul ei, erau decorati cu mere, lumânări și hârtie colorată.

Martin Luther King & Prințul Albert

Se crede că cel care a decorat pentru prima oară pomul de Crăciun cu lumină a fost reformatorul protestant Martin Luther King. În timp ce se îndepta spre casă, într-o seară de Decembrie, acesta  a fost inspirit de frumusețea stelelor care străluceau printre ramurile unui pin. Ajuns acasă a încercat să recreeze efectul prin lumânări așezate pe ramurile unui pin mic, de acasă. În Anglia, în schimb, Pomul de Crăciun a fost introdus de soțul Reginei Victoria, Printul Albert, a carui țară nativa era Germania. Ediția revisgei “Illustrated News” din 1848 înfățișează Familia Regală adunată în jurul pomului de Crăciun, de la Palatul Windsor. Ulterior, această imagine a popularizat ideea în toata Anglia victoriană.

Scrisoarea către Moș Crăciun

Obiceiul de a redacta o scrisoare către Moș Crăciun, scrisoare care conține, de obicei, lista jucăriilor dorite  – este tot o tradiție de Crăciun. Unii sociologi au constatat că fetele de obicei scriu mai politicos și mai mult decât băieții, chiar dacă cererile lor nu sunt mai mari decât ale celorlați și au tendința de a folosi expresii mai complexe. Fetele cer cel mai adesea și cadouri pentru alte persoane. Satul lui Moș Crăciun din Finlanda a fost înființat în 1985 și din acel an au fost primite peste 12,5 milioane de scrisori din peste 197 de țări.Din România au fost trimise peste 50.000 de scrisori spre această destinație.

Moș Crăciun de România

În Dicționarul onomastic românesc, „Crăciun” este personificat în folclor ca Moș Crăciun. Semnificația sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după trei secole de la apariția creștinismului, a început să se serbeze nașterea lui Isus. Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda și învia la începutul anului următor. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie ca un om obișnuit (un bătrân, pastor cu barba de omăt, vecin cu Moș Ajun, etc). Vestimentația lui era alcătuită din costum popular, anotimpul sugerat fiind primăvara. 

Credințe populare de Crăciun

Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său. În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc. În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

Cuvioasa Muceniță Eugenia

Cuvioasa Muceniță Eugenia – Era originară din Roma. În anul 183, anul al șaptelea al domniei împăratului Comodus (176-192), Filip, tatăl Eugeniei, a fost numit Legatus Augusti, conducător peste întregul Egipt. În consecință, Filip a venit în Alexandria cu soția sa Claudia și cu cei trei copii: Eugenia și cei doi frați ai ei, Avit și Serghie.

În Alexandria, Eugenia s-a făcut creștină și împreună cu doi slujitori ai ei au luat hotărârea de a intra în mănăstire. Eugenia s-a tuns, s-a îmbrăcat cu haine bărbătești, iar episcopul Elen, care credea că este bărbat, a primit-o în mănăstire împreună cu cei doi însoțitori, botezându-i. Pentru viața curată, Eugenia, adică Eugeniu, căci așa își luase numele, a fost ales stareț. O femeie din Alexandria, pe nume Melantia, primind vindecare de la Cuviosul Evghenie, s-a îndrăgostit de acesta.

Deoarece Eugeniu a refuzat îndemnurile la păcat ale Melantiei, aceasta s-a dus la prefectul orașului, tatăl Eugeniei, și a făcut o plângere că starețul mănăstirii înșală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite și că a necinstit-o. Prefectul a trimis să aducă pe Eugeniu și pe monahi. La judecată, pentru a dovedi minciunile Melantiei, Eugenia și-a rupt hainele, a arătat că este femeie și a mărturisit că este fiica prefectului. Tatăl Eugeniei s-a botezat și a ajuns episcop al Alexandriei.

Eugenia a primit cununa muceniciei în timpul persecuției împăratului Valerian (253-260).

Semnificatiile numelui Eugenia

de buna calitate, de neam bun

Despre numele Eugenia

O interpretare afirma ca numele Eugenia provine din forma latina "Eugenius", din alaturarea cuvintelor grecesti "eu" (bine) si genes (nascut), rezultand "eugenes". In unele interpretari provine din limba greaca, din eugenios (aristocrat). In unele interpretari numele Eugenia este de origine greaca si provine din nume preluate prin filiera latina si are semnificatia de "de buna calitate", "de neam bun", "de neam nobil".

Numele a fost purtat de numerosi sfinti si de patru papi.

Raspindite in toata Europa si destul de frecvente astazi, Eugen si Eugenia reproduc numele pers. gr. Eugenios, Eugenia, cu rare si tirzii aparitii in izvoarele grecesti.

Daca primele forme explica modificarile petrecute in greaca primelor secole ale erei noastre si in limbile slave vecine, formele moderne se datoresc in primul rind evolutiei numelor in limbile romanice occidentale. 0 Engl. Eugen, Eugenia, fr. Eugene, Eugenie, germ. Eugen, Eugenia, it., sp. Eugenio, Eugenia, magh. Jeno, bg., rus. Evghenii, Evghenia etc. O Pictorul francez Eugene Delacroix, criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu, dramaturgul american Eugen O'Neill. ? Evghenii Oneghin, cunoscutul roman in versuri al lui A. S. Puskin (dupa care opera cu acelasi nume de P.I. Ceaikovski si baletul lui J. Cranko).

Ziua Luptătorului Antiterorist

Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (abreviere: U.S.L.A.) a fost o unitate militară centrală de specialitate, subordonată Ministerului de Interne. Înființată la sfârșitul anului 1977, U.S.L.A. avea efective de 795 soldați și ofițeri în anul 1989. Unitatea a fost suspectată de acțiuni „teroriste” în timpul Revoluției Române din 1989, deși ulterior s-a dovedit că s-a alăturat rapid noului regim de la București și că suspiciunile au fost nefondate. Pe 24 decembrie 1989, opt cadre din U.S.L.A. și-au pierdut viața într-un eveniment controversat. După 1990, unitatea ia denumirea de Brigada Antiteroristă (BAT), fiind integrată în Serviciul Român de Informații.

Pentru Serviciul Român de Informații, data de 24 decembrie reprezintă momentul comemorării luptătorilor antiteroriști și contrateroriști căzuți la datorie în cei peste 30 de ani de existență a structurilor de intervenție antiteroristă și contrateroristă din România.

De asemenea, Ziua Luptătorului Antiterorist conferă un prilej deosebit pentru onorarea cadrelor în rezervă și retragere ale instituției, precum și pentru adresarea de mulțumiri partenerilor tradiționali cu care Serviciul cooperează pentru îndeplinirea misiunilor sale.

Înființare și atribuții

La data de 15 decembrie 1977 este constituită Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.) din necesitatea României de a avea o unitate specializată în prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste pe teritoriul național, în contextul amplificării fenomenului terorist la nivel mondial, având sarcina de a organiza și executa activități de prevenire, descoperire, neutralizare sau lichidare a actelor teroriste pe teritoriul României.

Misiunile Unității Speciale de Luptă Antiteroristă erau:

        asigurarea securității pasagerilor și aeronavelor în zbor și la escale de scurtă durată (cursele interne și externe în totalitate);

        controlul antiterorist și antideturnare la aeroporturile Otopeni și Băneasa;

        paza și apărarea unor ambasade, reprezentanțe străine și domicilii ale membrilor corpului diplomatic acreditat în România;

        culegerea de informații în domeniul strict limitat al activității de prevenire și combaterea acțiunilor teroriste;

        executarea controlului tehnic de securitate la imobilele și încăperile destinate cazării unor anumite personalități sau delegați din străinătate, ori în locurile ordonate de conducerea Departamentului Securității Statului;

        asigurarea pazei și securității familiei prezidențiale, a unor înalte oficialități ori delegații străine care vizitează țara, în colaborare cu Direcția a V–a din D.S.S.;

        sprijin pentru pregătirea antiteroristă a cadrelor din teritoriu, control și sprijin asupra activității de prevenire a acțiunilor teroriste;

        intervenția pentru lichidarea acțiunilor teroriste, în situația în care acestea se produc.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 563: Biserica Hagia Sophia din Constantinopol este redeschisa după ce a fost distrusă de cutremur.

Hagia Sophia a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.N, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis , pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.N, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopol -ului. În anul 404 e.N, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.N, împăratul Theodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.n, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare).

După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut laindeplinirea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda lor au lucrat au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumentele antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek , sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.n, Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare! Solomon te-am învins!” După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian aflat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

• 1777: O expediție condusă de James Cook a ajuns la Insula Crăciunului, cel mai mare atol de corali din lume.

Navigatorul britanic James Cook descpera arhipeleagul Kirimati (Christmas Islands). Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali in Oceanul Pacific , aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale). Insula este situată pe fusul orar UTC +14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care întâlnește noul an.

Numele Kiritimati este transliterarea cuvântului „Christmas” din limba engleză (Crăciun, în limba română) în limba gilberteză, în care se pronunță [kiɾismas]. Numele Kiritimati figurează în Constituția din 12 iulie 1995 ca alternativă grafică la numele englezesc al insulei.

Insula Kiritimati este cel mai mare atol din lume, având o suprafață de uscat de aproximativ 322 km². Împreună cu laguna, suprafața este de aproximativ 640 km². Suprafața insulei constituie 70% din suprafața de uscat a Republicii Kiribati. Joe's Hill (Colina lui Joe), o dună de 13 m înălțime, este cel mai înalt vârf din atol.

1801: Primul automobile din istorie

In aceasta zi Richard Trevithick a condus un automobil cu trei roti, propulsat de un motor cu aburi, insotit de sapte pasageri, urcand un deal in Cornwall, Anglia. Acesta se presupune ca ar fi unul dintre primele automobile din istorie, si folosea un motor cu aburi de inalta presiune usor, mult mai puternic decat cel de joasa presiune inventat de James Watt.

Trevithick, numit uneori "parintele locomotivelor cu aburi", a fost un inventator britanic si inginer minier si a trait in perioada 1771-1833.

• 1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".

Noapte de vis (germana: Stille Nacht, heilige Nacht, literal noapte tăcută, noapte sfântă) este un cantec de Craciun ale carui versuri originale au fost scrise în germană de Joseph Mohr pe o melodie deFranz Xaver Gruber. Cântecul a fost tradus în 130 de limbi (unele utilizate curent, altele dispărute sau inventate) și circulă în peste 300 de variante.

Orasul Oberndorf bei Salzburg din Austria este locul unde a fost compus unul din cele mai frumoase cantece de Craciun :“Silent Night” (Stille Nacht). In Ajunul Craciunului, in anul 1818, preotul Joseph Mohr si Franz Gruber au interpretat acest colind pentru prima data la biserica Sf. Nicolae din Oberndorf.

În seara de 24 Decembrie 1818, preotul dădea ultimile instrucţiuni corului de copii, în legatură cu cântecele ce trebuiau cântate în acea noapte, la Sf Liturghie. Pr. Moor se apropie de orgă, pentru a repeta pentru ultima dată cântecele, dar din orgă au sărit câţiva şoricei urmăriţi de o pisică.

Este limpede că stricaseră orga şi nu s-a mai putut face nimic. Puţin abătut pr. Moor se apropie de altar pentru a se ruga. În timpul rugăciunii, gândul i-a zburat la prietenul său Franz Gruber, care era nu numai un bun organist dar şi un bun chitarist. Scrie repede textul cântecului şi plecă către prietenul său pe care îl găseşte corectând temele copiilor la lumina slabă a unei lumânâri. Îi spune prietenului său că trebuie să inventeze un cântec simplu pentru Liturghia de la miezul nopţii, ceva simplu care să fie cântat la chitara. După ce plecă preotul, Gruber începu să cânte la chitară urmărind textul , cele mai simple note.

La miezul nopţii, biserica din Obendorf era plină de credincioşi, iar preotul Moor celebra Sfânta Liturghie. Dupa citirea Evangheliei, Preotul Moor şi Franz Gruber s-au apropiat de iesle şi cu vocile pline de emoţii au cântat Stille Nacht – Silent Night.

Când au terminat de cântat, toţi credincioşii din biserică au început să cânte noul cântec.

De atunci, Silent Night se cântă în toată lumea fiind cântat atât la Sfânta Liturghie în timpul Crăciunului, dar şi pe diferite scene, de către marii artişti ai lumii.

Stille Nacht (Silent Night )

• 1818: S-a nascut James Prescott Joule, fizician englez autodidact și fabricant de bere. 

A devenit celebru datorită unei experiențe faimoase menită a determina echivalentul mecanic al caloriei, efectuată în anul 1842.

Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei, iar în anul 1852, a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson).

A enunțat în 1841 legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI2t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule.

Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847 . A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată în fizică. Împreună cu Wiliam Thomson a observat in 1852 că micșorarea temperaturii unui gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule – Thomson. Datorită importantului său rol din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost numită în onoarea sa joule .

• 1837:  S-a născut Elisabeth Wittelsbach, împărăteasa Austriei, sotia lui Franz Joseph I, cunoscută sub numele de Sissi (d. 10.09.1898) .

A ajuns împărăteasă la doar 16 ani, în 24 aprilie, 1854, la Viena. Împăratul Franz Joseph s-a îndrăgostit fulgerător de ea într-o vizită făcută pentru a o curta şi cere în căsătorie pe sora ei, Helena. A avut ocazia să-şi vadă soţul înainte de nuntă de doar trei ori. Era încă un copil şi nu-şi dorea în mod special să devină nici împărăteasă, nici soţie, încă îi mai plăcea să se joace cu copiii de vârsta ei. Avea rochii extrem de elegante şi părul lung şi foarte bine îngrijit. Era fericită…

Viaţa ei a fost mult mai complicată decât în cinematografia romanţată şi visele ei nu s-au îndeplinit cu adevărat niciodată. Era îndrăgostită de mare, lecturile ei preferate erau Iliada şi Odyseea lui Homer (a şi învăţat ulterior limba greacă). Iubea circul şi poezia, sportul şi natura, îi plăcea libertatea în toate formele ei. Spirit boem (influenţată şi de tatăl său, Max de Bavaria) nu s-a simţit niciodată atrasă de eticheta impusă de noul ei statut. Aceasta a transformat-o rapid în ţinta unor bârfe în rândul curtenilor şi aristrocraţilor din Viena. Mai mult de atât, bârfele pe seama frumoasei dar mult prea ciudatei împărătese au început să circule prin toată Europa. Acesta a fost de fapt doar începutul…

Sigur, era frumoasă şi toată lumea îi lăuda atuurile fizice, dar asta nu era nici pe departe de ajuns. Soacra ei, Sophia, avea grijă să o mustre des în public pentru greşeli minore, nimic din ce făcea nu era potrivit sau destul de bun pentru ea, iar tânăra împărăteasă s-a transformat uşor într-o persoană introvertită. Iubea natura şi animalele, însă Sophia a dispus ca până şi micile animale de companie pe care le deţinea în palat să-i fie luate pentru a nu-i distrage atenţia. Înconjurată de bogăţie, şi totuşi practic nimic nu-i aparţinea. Era veşnic urmărită de diverse doamne de companie care îi raportau apoi totul, în amănunt, soacrei Sophia.

A fost o ipocrizie din partea familiei regale din München, care ştiuse de la bun început că ramura familiei Wittelsbach din care Sissi făcea parte avea o cu totul altă abordare a vieţii, să pretindă că totul va fi perfect. În acea perioadă şi în acele situaţii, o ipocrizie în plus nu părea să fie însă o problemă pentru nimeni. Împăratul Franz Joseph o iubea, asta ar fi trebuit să gândească doamnele din jurul viitoarei împărătese, doar ele făcuseră la rândul lor compromisuri mult mai mari. Doar că Franz era opusul Elisabetei şi pe deasupra loial până la absurd mamei sale, căreia îi datora tronul. Iar dragostea lui a fost, să spunem, rapid trecătoare în faţa presiunilor şi obligaţiilor politice.

La scurt timp de la căsătorie, Sissi s-a refugiat în scris şi nemulţumirile au luat forma unor poezii critice la adresa celor care o obligau să adopte o conduită rigidă, dar mai ales la adresa aristocraţiei pe care o considera desuetă. Sissi îl aprecia enorm pe Heinrich Heine, pe al cărui stil ironic a încercat de câteva ori să-l copieze în propriile poezii, fără prea mare succes însă. Prefera republica monarhiei şi îi dispreţuia profund pe principi. Acest lucru nu cădea prea bine nimănui de la curte, dar mai ales soţului său. Franz era un suveran autocrat recunoscut care domina fără parlament, fără constituţie şi fără prim-ministru şi se baza pe forţele militare şi poliţieneşti de care dispunea.

A simţit de la bun început că şi-a sacrificat libertatea prin căsătorie, instituţie  despre care credea că este ridicolă şi supraevaluată. Imediat după naşterea lor, fetiţele Sophie (n. 1855) şi Gisela (n. 1856) au fost luate de Sophia de lângă mama lor. Acesta a fost momentul în care împărăteasa a hotărât să îi dezvăluie lui Franz Joseph, care era mai mereu plecat, conflictele dintre ea şi mama lui. Ca un băiat al mamei ascultător cum era, împăratul a rezolvat superficial problema, scriindu-i mamei sale, prilej cu care aceasta a devenit chiar mai înverşunată împotriva nurorii pe care oricum n-o prea plăcea. Sissi însă şi-a recâştigat puţin din independenţa iniţială şi a început să o ignore pe Sophia şi regulile impuse de aceasta. Din păcate însă, în timpul unei călătorii, Sophie, în vârstă de doar doi ani, s-a îmbolnăvit şi a murit, iar ea s-a învinovăţit pentru asta toată viaţa. De altfel, a şi renunţat la lupta pentru copiii ei ulterior. A mai avut apoi doi copii: Rudolf (n. 1858) şi preferata ei, Marie-Valerie (n.1868) .

Între timp, neliniştile naţionale din cadrul monarhiei habsburgilor, cauzate de rebelii unguri, au condus în 1867, la întemeierea dublei monarhii austro-ungare. Astfel Sissi a devenit împărăteasa Austriei şi regina Ungariei.

Timpul a trecut şi, ajunşi la maturitate, copiii au început să-şi judece aspru mama: Marie pentru că se simţea sufocată şi stânjenită de dragostea ei, Rudolf pentru că se simţea ignorat şi neînţeles. Rudolf, moştenitorul tronului, avea parte de un mariaj nefericit în care împărăteasa n-a intervenit niciodată, pentru că nu dorea să fie considerată la rândul său o mamă şi o soacră băgăcioasă. Din păcate, acest lucru i-a fost fatal fiului său, pentru că Rudolf s-a sinucis pe 30 ianuarie 1889, după ce şi-a ucis în prealabil amanta. Se bănuieşte (după ce a fost găsită o însemnare din jurnalul Mariei în care aceasta scria că fratele său i-a lăsat o scrisoare înainte de a muri) că Rudolf a prevăzut şi că Austro-Ungaria şi monarhia erau pe sfârşite şi, ştiindu-se neputincios, s-ar fi sinucis şi din motive politice. Distrusă şi plină de remuşcări, Elisabeta a revenit la spiritism (pe care-l practicase doar din amuzament până atunci), în încercarea disperată de a-şi explica moartea lui Rudolf. Acest lucru a dat prilej de bârfe noi şi mai mult decât atât, lumea a acuzat-o că se îndepărtează flagrant de catolicism şi credinţă. Relaţiile dintre ea şi Franz s-au răcit şi mai mult, iar acesta a început o relaţie extraconjugală despre care se ştia, cu actriţa austriacă Katharina Schratt.

Faptul că fiica ei preferată, Marie, dorea şi urma să se căsătorească a adâncit starea de depresie a împărătesei, care îi spunea fetei că a te căsători este ceva împotriva naturii. Aceasta la rândul ei se simţea din ce în ce mai vinovată că urmează să-şi părăsească mama pentru soţ, arhiducele Franz Salvator. Într-un final, cei doi se căsătoresc fără ceremonii specifice rangului lor, la sfârşitul lui iulie 1890.

 Palatul lui Sissi din insula Corfu

Din acel moment, împărăteasa a decis să-şi petreacă viaţa – atât cât mai rămăsese din ea – călătorind prin lume. Deseori intra în casele necunoscuţilor şi înnopta acolo, motiv pentru care la un moment dat, după ce o bătrânică refuzase să o primească şi chiar reclamase că o necunoscută a încercat să-i violeze domiciliul, împăratul i-a scris: Mă bucur că indigestia de la Nisa a trecut atât de repede şi că nu ai luat şi o bătaie de la bătrână, dar la un moment dat se va întâmpla şi asta, pătrunzi, nepoftită, în casele oamenilor. Sissi însă nu s-a liniştit, a continuat să exploreze lumea şi a continuat să viziteze neanunţată inclusiv alte curţi regale (sursă Brigitte Hamann – Împărăteasă fără voie).

La 10 septembrie 1898, la Geneva, în Elveţia, Sissi, în varsta de 61 de ani, a fost înjunghiată. Asasinul ei, Luigi Lucheni, i-a străpuns inima cu un cuţit. Pentru că după incident a reuşit să se deplaseze pe picioarele proprii şi plaga a avut dimensiuni extrem de mici, împărăteasa  n-a realizat că rana este mortală, iar ultimele ei cuvinte au fost: Ce mi s-a întâmplat? Deşi şi-a dorit mereu să moară pe mare şi marea să fie locul ei de odihnă, Sissi a fost înmormântată în cavoul imperial din centrul Vienei, oraş pe care nu l-a considerat niciodată acasă.

Articol preluat de pe: http://www.catchy.ro/trista-poveste-a-frumoasei-sissi/34959

• 1865: In SUA, a luat fiinta organizatia secreta a albilor americani Ku Klux Klan, bazele ei fiind puse de 6 veterani ai Razboiului de independenta american.

Ku Klux Klan este numele sub care sunt cunoscute mai multe organizații rasiste extremiste, dintre care prima a apărut după Războiul Civil American în 1865 în statul Tennessee (SUA). Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei albe și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anti-catolicism, homofobie etc - foto (Întrunire a Ku Klux Klan-ului în 1923): ro.wikipedia.org

Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anticatolicism si homofobie Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan. Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula „Statul Invizibil” iar Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare.

• 1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

Aida este o operă compusă pe muzică de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret scris de Antonio Ghislanzoni.

Opera "Aida" a fost compusă pentru inaugurarea primului teatru muzical de la Cairo și pentru sărbătorile legate de încheierea lucrărilor la Canalul Suez. Deși are acest caracter ocazional, lucrarea constituie o adevărată cotitură în creația lui Verdi. Prin înfruntarea caracterelor, forța pasiunii și expresivitatea muzicii, "Aida" este o autentică dramă romantică. Această operă reprezintă nu numai una din cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci și o culme a genului de operă în general. După premiera de la Cairo, adevăratul triumf, care lansează lucrarea în lumea operei, este premiera italiană.

Premiera operei a avut loc la Teatrul de Operă din Cairo în data de 24 decembrie 1871.

Durata operei: cca 2 ¼ ore.

• 1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

Henry Ford (n. 30 iulie 1863- d. 7 aprilie 1947), fondator al industriei americane de automobile, a întemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism.

• 1918: Regele Ferdinand I al României 

emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia "serviciile publice" rămîn sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

• 1924: Albania devine republică.

Albania este un stat suveran din sud-estul Europei. Se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Kosovo la nord-est, cu Macedonia la est și cu Grecia la sud și sud-est. Are ieșire la Marea Adriatică spre vest, și la Marea Ionică spre sud-vest. Se află la mai puțin de 72 km de Italia, de care o desparte strâmtoarea Otranto ce leagă Marea Adriatică de Marea Ionică.

• 1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.

Apollo 8 a fost prima misiune spațială umană care a atins o viteză suficientă pentru a permite ieșirea din câmpul gravitațional al Pământului, prima care a intrat în câmpul gravitațional al unui alt corp ceresc, prima care a ieșit din câmpul gravitațional al altui corp ceresc și prima care s-a întors pe Pământ de la un alt corp ceresc.

Echipajul, format din astronautii Frank Borman, James A. Lovell si William A. Anders, a parasit Pamantul pe 21 decembrie. Misiunea a durat 7 zile si a inclus 10 rotatii in jurul Lunii si sase interventii televizate in direct cu astronautii de pe Apollo 8 – cea din Ajunul Craciunului ramanand in topul transmisiunilor cu cele mai mari audiente. NASA a pregatit acest zbor in numai patru luni, iar succesul inregistrat a grabit aselenizarea omului pe satelitul Terrei.

Misiunea Apollo 8 a realizat si una dintre imaginile simbol ale Pamantului vazut din Cosmos. Dupa doua incercari nereusite de reintrare in atmosfera terestra, pe 27 decembrie echipajul a pozitionat naveta pe coordonatele potrivite, iar capsula in care se afla acesta a ajuns cu bine in Oceanul Pacific. Astronautii de pe Apollo 8 au fost declarati “Oamenii anului” de catre revista Time pentru reusita lor.

• 1979: Începutul invaziei sovietice în Afganistan.

Dorind  să implementeze comunismul și în zona Asiei Centrale, dar și să controleze accesul spre zonele cu zăcăminte de petrol din Golful Persic, Uniunea Sovietică a invadat în anul 1979 Afganistanul, țară din Asia centrală aflată între Iran și Pakistan, pe vechiul „Drum al Mătăsii” , ce făcea legătura dintre Europa și Extremul Orient. Invazia sovietică în Afganistan a început la data de 24 decembrie 1979, când trupe ale Diviziei 105 Aeropurtată și subunități ale Forțelor Speciale „Spetnaz” au debarcat şi au ocupat aeroportul din capitala afgană, Kabul și bazele aeriene de la Bagram, Shindad și Kandahar. Astfel, sovietici au scos din funcțiune instalațiile militare afgane, au blocat principalele căi de comunicație din țară și au împiedicat riposta inițiată de armata afgană. Parașutiștii sovietici au arestat apoi pe membrii guvernului afgan și au ocupat Ministerul de Interne, postul de radio din Kabul și alte puncte cheie din capitala afgană. A doua zi subunități de luptă cu destinație specială, au trecut la atacul în forță a palatului prezidențial, situat în cartierul Darulaman, de la periferia Kabulului și au omorât pe preşedintele Hafizullah Amin împreună cu familia sa. Invazia sovietică din data de 24 decembrie 1979 a dat startul unui război ce a durat peste nouă ani și a dus la moartea a peste un milion de afgani şi a peste douăzeci mii de militari sovietici.

• 1989: Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)

In Bucuresti, in Piata Universitatii, Gara de Nord si Piata Palatului au continuat schimburile de focuri . Revolutionarii au format patrule la Metrou si pe strazi,care controlau trecatorii, cei suspecti fiind retinuti. La radio si televiziune, a fost transmis Comunicatul CFSN prin care se reafirma victoria Revolutiei si, totodata, erau prezentate masurile exceptionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

24 decembrie 1989 Bucureşti