27 Decembrie

Este a 361-a zi a anului.
Au mai rămas 4 zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 07 h 51 m şi apune la 16 h 43 m.

Citatul zilei

„ Oricare ar fi cariera pe care o îmbrăţişaţi, să aveţi totdeauna un scop măreţ. Să aveţi cultul oamenilor mari şi al lucrărilor mari.” (Louis Pasteur)

Sfântul Ștefan

Primul martir creştin condamnat la moarte pentru că a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Ştefan, este prăznuit în fiecare an pe 27 decembrie, de către ortodocşi şi greco-catolici. Se spune că Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ştefan(n. 1 – d. 35) a fost un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim. El a fost ucis cu pietre,  în anul 33, pentru că a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos.

Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, sa il urmeze pretutindeni si sa ia parte la faptele si minunile sale. Sfantul Stefan a fost numit Arhidiacon, functie care prevedea ca el sa ii conduca pe diaconi.

Dat fiind faptul ca rolul diaconului in biserica de odata era mult mai important decat cel din zilele noastre, Stefan a starnit atentia fariseilor. Acestia erau nemultumiti de faptul ca el incearca sa aduca oamenii de partea sa si sa ii converteasca la crestinism prin predicile despre invataturile lui Hristos. La putin timp dupa ce a devenit diacon, Stefan a fost dus inaintea Sinedriului, sub acuzatia de blasfemie la adresa lui Moise si a lui Dumnezeu. Interogat de catre Caiafa, cel care il judecase si pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Stefan ii acuza pe cei care doreau ca el sa piara.

Gasit vinovat de blasfemie, Sfantul Stefan este condamnat la moarte prin lapidare. Odata ce afla sentinta, sfantul a avut o teofanie si le-a spus iudeilor: „Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”. A fost scos in afara cetatii si a fost ucis prin lapidare, devenind si primul martir care a fost ucis pentru ca a marturisit in fata tuturor credinta pe care o avea in Iisus. Inainte sa isi dea duhul si sa mearga la ceruri el a cerut iertare pentru cei ce il omoara.

Locul unde era ingropat Sfantul Stefan a fost descoperit in anul 415, iar din anul 560 moastele sale se afla in cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma impreuna cu moastele arhidiaconului roman Laurentius.

Romano-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie.

Semnificatia numelui Stefan

Numele este de origine greceasca – Stephanos – si inseamna „coroana”, „ghirlanda”, „cununa” (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori – sub influenta straina – Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida – numele unei mucenite trecute in calendar).

Numele Sfantului Arhidiacon Stefan este purtat de 422.664 de romani, dintre care 305.449 sunt barbati si 117.215 sunt femei, potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.

Dintre barbatii sarbatoriti, 273.159 poarta numele Stefan, 18.656 se numesc Istvan si 8.727 au fost botezati Fanel. De asemenea, isi vor serba onomastica 3.306 barbati care se numesc Stefanel, 1.031 care au numele Stefanut si 581 al caror nume este Fane.

Cele mai multe femei sarbatorite in 27 decembrie poarta numele Stefania, respectiv 84.399, alte 22.327 se numesc Stefana, 9.114 au fost botezate Fanica, 1.036 Fanuta si 339 Fana.

 

Traditii si obiceiuri

O veche tradiţie se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu sfântul Ştefan. Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart persoanelor tinere care poartă numele primului mucenic. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe sfânt, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. De asemenea se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc și ei de modul în care primul diacon a trecut la cele veșnice.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 537: A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu.

Hagia Sophia (din greacă de la Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia.

Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 537 sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin, fiind primul exemplu de arhitectură bizantină. Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare importanță artistică. Templul însuși era atât de bine decorat artistic încât se crede că Iustinian ar fi zis: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!).

Sfânta Sofia este de fapt o bazilică cu cupolă, planul bazei fiind tot cel bazilical.

Pe dinafară are aspectul unui dreptunghi (aproape pătrat) de 77 x 71,70 m. În față are un atrium, un exonartex și un nartex de mici proporții față de restul clădirii. Interiorul e împărțit într-o navă centrală, mai mare, și alte două laterale mai mici, peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenția e atrasă de marea cupolă centrală de deasupra navei centrale, încadrată de două semicupole și șase cupole mai mici. Cupola centrală e o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât și înălțimea la care e ridicată (54 m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, luminată de cele 40 ferestre de la baza ei.

Catedrala era o construcție remarcabil de mare, doar cu câțiva centimetri mai mică decât domul Panthéonului din Paris, una dintre cele mai mari clădiri. Domul ei era cel mai mare de acest fel, doar domul Bazilicii Sfântul Petru din Roma, construită în secolul al XVI-lea, a întrecut imensitatea ei.

Se spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegația cneazului Vladimir I să opteze pentru creștinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol.

Ultima ceremonie creștină a fost ținută la data de 29 mai 1453. În prezent oficialități ale Patriarhiei Ecumenice și ale Sfântului Scaun întreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxă.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Este locașul cel mai impresionant și venerabli al creștinismului ortodox și al creștinismului în general. Edificiul a fost deschizăror de drumuri în arhitectura și ornamentația creștină arhaică, iar prin dimensiunile și decorația de excepție a avut menirea să transmită timpului său și posterității puterea Imperiului Roman de Răsărit și a împăratului său preacredincios. Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în acea parte de lume unde el s-a născut, un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol.

Numele bisericii este Sfânta Înțelepciune și mai este numit în versiune greacă-bizantină Αγια Σοφια / Hagia Sophia. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Atatürk.

Începuturi

Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.N, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.N, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopol-ului. În anul 404 e.N, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.N, împăratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.N, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare).

Curiozități

Loja sultanului.

Una dintre curiozități o reprezintă coloana de marmură cu secțiune pătrată, plasată în extremitatea de sud-est, în spațiul central. Pe ea există o amprentă de palmă care a intrat în legendele creștine și turcești deopotrivă. Blocul de marmură cu amprenta palmei a fost adăugat mai târziu la baza coloanei, fiind adus de la biserica Theodokos (localitatea Ayvansaray, Asia Mică). Amprenta este atribuită Sfintei Fecioare, care, fiind prigonită de evrei, s-a refugiat în Asia Mică, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, în jurul anului 60 e.N. Legenda leagă urma acelei palme pe piatră de trecerea Sfintei Fecioare prin ținutul acelei biserici.

O altă curiozitate este reprezentată de o altă coloană cu secțiune pătrată, plasată în nava de sud, în apropiere de o poartă dinspre nartexul interior. În partea inferioară a acelei coloane există o gaură cu diametrul puțin mai mare decât degetul gros al mâinii. Este cunoscută drept Coloana care transpiră și este considerată miraculoasă pentru vindecarea bolilor de ochi. Cel interesat de vindecare trebuie să introducă degetul mare în gaură și să facă o rotire a palmei în jurul găurii, pentru a culege transpirația pietrei.

Curioasă este și existența în biserica Sfânta Sofia a două vase ovoidale gigantice, de marmură albă, plasate de o parte și de alta a Porții imperiale, în nava centrală. Vasele au fost descoperite în ruinele anticului Pergam și aduse de turci la Constantinopol. Li s-a adăugat câte un capac și câte un robinet, pentru a servi la spălarea rituală islamică, pe timpul când locașul a servit ca moschee.

Edificii adiacente

Cu trecerea timpului, în preajma bisericii s-au adăugat alte trei construcții de interes: cea a Tezaurului (Skevophilakion), Baptisteriul (Baptiserion) și Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptiseriul a devenit mausoleu pentru doi sultani turci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal.

Sfânta Sofia- cea mai frumoasă biserică din lume

• 1391:  Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească.

 Logofetii erau inalti dregatori in Tara Romaneasca si Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului.

Erau ajutati la cancelarie de grămătici sau dieci.

In sec.XIX-lea a luat nastere  institutia Logofeția Dreptății, un minister care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul departamentului, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.

Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, prin Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediu la București.

• 1571: S-a născut Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice (d. 1630)

Johannes Kepler (n. 27 decembrie 1571, Weil der Stadt - d. 15 noiembrie 1630, Regensburg) a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

Kepler s-a născut la 27 decembrie 1571 în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, și a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Unul din profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic. Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). 

Kepler consideră că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”. În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea Mysterium Cosmographicum („Misterul lumii cosmice”, 1596).

În aprilie 1597 Kepler se căsătorește cu Barbara Mühlek. Din cauza presiunilor exercitate de Contrareforma catolică, Kepler este nevoit să plece din Graz și, în 1600, acceptă oferta de a lucra la Praga ca asistent al lui Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. Calitățile de observator ale lui Tycho Brahe sunt acum completate cu cunoștințele excepționale de matematică ale lui Kepler. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”).

 În lucrarea Astronomia Nova („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea Harmonices Mundi („Armonia lumii”, 1619). În ultimul capitol al acestei cărți, pe baza observațiilor și calculelor efectuate, enunță a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.

În anii 1615-1620 Kepler a trebuit să-și apere mama, care era acuzată de vrăjitorie. Până la urmă a reușit să-i obțină eliberarea, fără a putea însă împiedica torturile la care a fost supusă, în urma cărora ea a murit un an mai târziu. Kepler a trăit într-o epocă de intoleranță, a luptelor dintre catolici și protestanți din timpul războiului de treizeci de ani, fiind nevoit de mai multe ori să se refugieze pentru a scăpa de persecuții, cu toate încercările sale de a rămâne neutru.

Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieții, este Tabulae Rudolfinae (1627), care conține tabele ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler.

În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă și a calculat forțele naturale care intervin în creșterea structurilor geometrice și care vor fi aplicate în studiul cristalografiei. A lucrat și în domeniul opticii, unde se poate aminti invenția sa numită „luneta lui Kepler”.

Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, în vârstă de 59 de ani. În memoria lui, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität”.

Recepția lucrărilor sale

Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet Astronomia nova a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa.

• 1654: Jakob Bernoulli, matematician elvetian; in urma cercetarilor sale asupra sirurilor de numere a ajuns la celebra inegalitate care ii poarta numele – “Inegalitatea lui Bernoulli” (d.16.08.1705 )

Inegalitatea lui Bernoulli, atribuită lui Jakob Bernoulli (1654 - 1705), reprezintă una din inegalitățile care stau la baza teoretică a analizei matematice.

• 1784: Prinderea prin trădare a lui Horea și Cloșca.

La data de 27 decembrie 1784, în pădurea Scoruşetului din Munții Gilău, au fost prinși prin trădarea pădurarului Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei țărăneşti din Transilvania din anul 1784-1785. Pornită în toamna anului 1784 de moţii din Munţii Apuseni, această răscoală se va extinde foarte repede în aproape toată Transilvania, ea devansând cu aproape cinci ani principiile revoluţiei franceze de la 1789 în care se cerea: „libertate, egalitate şi fraternitate". Revendicările răsculaţilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan au fost în principal sociale şi cereau desfiinţarea iobăgiei şi a claselor nobiliare ce exercitau importante constrângeri feudale asupra românilor. Nu peste foarte mult timp răscoala va căpăta accente de luptă naţională, împotriva clasei nobiliare maghiare ce asuprea populaţia românească majoritară din Transilvania. După ce răscoala s-a extins în aproape tot Ardealul, ea va fi înăbuşită în sânge cu o deosebită cruzime, de către nobilii maghiari și de armata imperială habsburgică. În decembrie 1784 Horea decide să întrerupă lupta şi să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala în zona Apusenilor. Se ascunde astfel, împreună cu Cloşca, în pădurile din jurul satului său natal Albac, dar va fi prins prin trădare în pădurea Scoruşetului de lângă Albac la data de 27 decembrie 1784. La o lună după prinderea lui Horea şi Cloşca, a fost prins şi Crişan, cel de-al treilea conducător al răscoalei şi încarceraţi cu toți la Alba Iulia, unde au fost uciși prin tragere pe roată primi doi, cel de-al treilea, Crișan, spânzurându-se mai înainte în temnița din Alba Iulia.

• 1816: La Iaşi, Moldova, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi.

Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este initiativa organizarii primului spectacol de teatru jucat de artisti români, în limba româna.

Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816: Mirtil si Hloe după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian.

 Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961).

În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română:

„Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.

La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti.

Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui .

• 1822: S-a născut Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze; (d. 1895)

Louis Pasteur (n. 27 decembrie 1822, Dole — d. 28 septembrie 1895, Marnes-la-Coquette) a fost un om de știință francez, pionier în domeniul microbiologiei.

A descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor şi vaccinul antirabic (aplicat pentru prima oară în 1885), punând astfel bazele stiintei imunologiei; a stabilit printre altele si metoda conservării berii prin pasteurizare; (m. 28 septembrie 1895).

Întreprinde cercetări de cristalografie și descoperă fenomenul de izomerie. Este numit profesor la noua Facultate de Științe din Lille, unde face o descoperire capitală, și anume demonstrează că levurile din drojdia de bere sunt ființe vii care provoacă procesul de fermentație. Prin lucrările (1858-1864) sale infirmă pentru totdeauna teoria generației spontane. Începând din 1865, studiază o maladie care decima viermii de mătase și reușește să identifice fluturii bolnavi și să le distrugă ouăle, înainte ca întreaga crescătorie să fie infestată.

În acest timp, în Germania, Robert Koch demonstrase experimental că un anumit tip de microbi provoacă o anumită maladie specifică. Pasteur este cucerit de acest nou domeniu al biologiei și reușește să izoleze germenul numit apoi stafilococ. În următorii ani se declanșează o adevărată cursă între Germania și Franța în această ramură a științei care se va numi microbiologie. Împreună cu colaboratorii săi, Pasteur pune la punct un vaccin împotriva holerei, pe care îl aplică cu succes în 1881.

Cercetările sale asupra turbării încep în 1880. Pasteur constată că măduva spinării de animal infectat uscată ar putea împiedica apariția acestei grave îmbolnăviri. După multiple încercări de a obține un preparat cu calități de vaccin și după multe ezitări, Pasteur face prima încercare la un copil mușcat de un câine turbat. La 6 iunie 1885, începe prima serie de injecții și, trei luni mai târziu, copilul este salvat.

Sfârșitul vieții

Louis Pasteur este considerat pe bună dreptate unul din binefăcătorii omenirii. După moartea sa, survenită la 28 septembrie 1895, se odihnește într-o criptă din institutul care îi poartă numele.

• 1831: Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle.

A doua călătorie a vasului HMS Beagle, din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, a fost a doua expediție științifică efectuată de vasul HMS Beagle, sub comanda căpitanului Robert FitzRoy care preluase comanda și în prima călătorie după ce fostul căpitan s-a sinucis. FitzRoy se gândise deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare. Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată Călătoria lui Beagle l-a făcut celebru ca scriitor.

Beagle a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci.

Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe uscat, 18 luni pe mare. La începutul călătoriei, el a hotărât că poate scrie o carte despre geologie și avea talent pentru teoretizare. La Punta Alta, a efectuat o descoperire majoră a unor fosile gigantice ale unor mamifere dispărute, pe atunci cunoscute doar după câteva specimene. A colecționat și a observat detaliat plante și animale, cu rezultate care i-au zguduit credința că speciile sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală.

Scopul principal al expediției a fost efectuarea unui studiu hidrografic asupra coastelor părții sudice a Americii de Sud, în continuarea unor studii anterioare. Aceasta urma să aibă ca rezultat întocmirea de hărți de navigație ce urmau să prezinte informații privind adâncimea mării și alte asemenea date necesare în scop de război naval sau pentru transporturi comerciale, împreună cu desene ale culmilor de pe uscat văzute dinspre mare, împreună cu altitudinile acelor culmi. În particular, longitudinea orașului Rio de Janeiro, punct de început al acestor studii, era atunci neclar stabilită din cauza unor discrepanțe între diversele măsurători, și misiunea urma să stabilească longitudinea reală cu ajutorul unor cronometre calibrate, și să o verifice prin observații astronomice. Erau necesare și înregistrări continue ale mareelor și ale condițiilor meteorologice.

O prioritate inferioară a fost acordată studierea limanelor din Insulele Falkland și, dacă permitea vremea, a Insulelor Galápagos. Apoi, Beagle urma să se deplaseze în Tahiti și de acolo la Port Jackson, Australia puncte cunoscute pentru verificarea cronometrelor. O altă misiune era efectuarea unui studiu geologic asupra unui atol circular de corali din Oceanul Pacific, inclusiv cercetarea profilului său și al mareelor.

Beagle trebuia la început să plece la 24 octombrie 1831, dar, din cauza unor întârzieri în pregătirea plecării, aceasta s-a amânat până în decembrie. S-a încercat ridicarea ancorei la 10 decembrie, dar vremea a fost nefavorabilă. În cele din urmă, în dimineața zilei de 27 decembrie, Beagle a plecat din Barn Pool, de sub Mount Edgecumbe din zona vestică a Strâmtorii Plymouth și și-a început expediția de explorare.

Geologia era „principalul interes” al lui Darwin iar notele sale pe acest subiect au fost de aproape patru ori mai multe decât cele de zoologie. În timpul călătoriei, i-a scris surorii lui că „nimic nu e ca geologia; nici plăcerea primelor zile de vânătoare de potârnichi nu se pot compara cu găsirea unui lot frumos cu oase fosile, care-și spun povestea despre vremurile trecute de parcă ar fi vii și ar grăi”. Pentru el, cercetările geologice puneau în joc rațiunea și îi dădeau oportunități de a teoretiza.

• 1832: S-a născut Pavel Mihailovici Tretiakov, critic și umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele.

A fost colecţionar, patron al artelor, filantrop şi, desigur, un strălucit om de afaceri. În 1892 s-a gândit să-şi prezinte colecţia de tablouri poporului rus. Iar de atunci colecţia sa s-a tot îmbogăţit şi tot îmbogăţit, ajungând astăzi să fie cea mai importantă colecţie de artă rusească din lume.

Istoria Galeriilor Tretiakov incepe in 1854, cand omul de afaceri rus Pavel Mihailovici Tretiakov, un Mecena al Rusiei, iubitor de arta, colectionar si filantrop a inceput sa achizitioneze lucrari de arta. In 1870 pune bazele viitoarelor galerii care initial au fost adapostite intr-una dintre casele familiei din strada Lavrushenski. Tretiakov a continuat cu achizitia de lucrari ale artistilor rusi Vereshagin, Serov, Perov, Repin, Nevrev, Kramskoi. Visul fondatorului era acela de a construi un muzeu deschis oricarui artist dornic de a-si promova opera, indiferent de pozitia sociala sau averea pe care o avea, cu scopul de a ajuta oamenii sa admire si sa inteleaga mai bine istoria artei rusesti. In 1892 acesta si-a donat intreaga colectie statului. In 1893 muzeul a fost deschis oficial sub numele "Galeria de arta a orasului, Pavel si Serghei Tretiakov". Astazi, muzeul adaposteste peste 130.000 de exponate ale artistilor rusi din toate timpurile, capodoperele galeriilor fiind considerate picturile Sfanta Treime (Andrei Rublev, 1420) si Fecioara Maria a lui Vladimir, un exemplar tipic al iconografiei bizantine. 

Galeriile sunt impartite in mai multe sectiuni: iconografie, pictura, scuptura, arta contemporana. Notabila este sectiunea de iconografie veche rusa in care sunt expuse icoane de secolele XII si XIII. Nu sunt necesare cunostinte de pictura religioasa pentru a fi impresionat de frumusetea acestora. Printre pictorii rusi care merita mentionati se numara Ivan Shishkin, Ilya Repin, Vasily Surikov si Mihail Vrubel.

• 1897: S-a născut Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; 

A fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964).

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 - 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național.

• 1945: A fost infiintata Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si a fost creat Fondul Monetar International (FMI),

 institutii specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, ca urmare a conferintei de la Bretton Woods (1–12.07.1945), din Statele Unite ale Americii (Articles of Agreement). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 dec 1972.

BIRD si-a inceput operatiunile la un an dupa infiintare, iar in 1947 a devenit institutie specializata a ONU. Scopul pentru care a fost creat BIRD era de sustinere a investitiilor pentru reconstructia tarilor afectate de razboi.

Structura organsimului cuprinde Adunarea Guvernatorilor, Consiliul de Administratie, care numara 20 de membri si din randul carora este ales presedintele. BIRD acorda imprumuturi doar statelor considerate “sanatose” din punct de vedere economic. Romania a devenit membru al institutiei in 1972.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoas.

FMI, de asemenea, ofera ajutoare financiare, insa si in cazul acestuia conditiile impuse sunt extrem de dure.

Obiectivele infiintarii FMI au constat in promovarea unui sistem mondial de plati si crearea de rezerve monetare pentru ajutorarea statelor cu probleme financiare. Institutia are sediul la Washington si are o structura similara cu a BERD-ului.

Crăciun fericit!