Este a 223-a zi a anului.
Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m.
Citatul zilei
„Aşa cum există pompieri
voluntari, există, bineînţeles, şi idioţi voluntari. Numai că primii sunt
foarte utili, iar ceilalţi extrem de inutili şi periculoşi.” (Teodor Mazilu)
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide.
Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
Perseide – cea mai cunoscută ”ploaie de stele” a fiecărui an
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide.
Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacanțelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
În mod constant, Pământul întâlneşte un nor de praf şi pietre eliberate
de cometa Swift-Tuttle, în acelaşi punct al orbitei planetei noastre,
adică în aceeaşi perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de
coliziune dintre particulele cometei şi atmosfera terestră atinge chiar
59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un
bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor
proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează,
ele se încălzesc şi ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare", are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopţii, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare", are radiantul în constelaţia Perseu, de unde i se trage şi numele. Constelaţia Perseu (în latină Perseus) este o constelaţie din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopţii, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care şi steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată şi de către arabi.
Faza maximă a curentul de meteori al Perseidelor va putea fi admirat de
pe teritoriul României, în nopţile de 11/12 şi 13/14 august, începând cu
ora 22.00 (ora României). Faza de Lună Nouă, care se produce pe 11
august în 2018, va permite o observare mai bună a acestui spectacol
astronomic.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.
În 2018, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În luna august se produce maximul curentului Perseide. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la sfârşitul lunii iulie se recomandă ieşirea la observare şi în nopţile adiacente maximului. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Din zonele cu cer curat, se pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.
În 2018, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie şi se va încheia la 24 august. În luna august se produce maximul curentului Perseide. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la sfârşitul lunii iulie se recomandă ieşirea la observare şi în nopţile adiacente maximului. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Din zonele cu cer curat, se pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei care vor observa fenomenul din oraşe pot vedea 10-20 de meteori pe oră.
Sfânta Clara, fecioară
Sfânta Clara (1193-1253) din Assisi, Umbria, Italia centrală, a fost întemeietoarea ordinului Clariselor. Clara sau Chiara a fost fiica nobilului italian Favarone di Offreduccio di Bernadino. Fiind influențată de spiritualitatea lui Francisc de Assisi, părăsește bunăstarea din casa părintească, urmând pilda și învățătura lui Isus, își trăiește viața în sărăcie. Împreună cu Francesco din Assisi întemeiază în fața porților orașului Assisi, azilul pentru femei „San Damiano”. Până în ziua morții sale, Clara a trăit o viață sfântă, modestă în sărăcie și plină de privațiuni după legile severe a Clazurii, stabilite de ea. A fost canonizată la doi ani după moartea ei. În anul 1958 papa Pius al XII-lea a declarat-o patroană a televiziunii.
Evenimente de-a lungul timpului…
- 3114 î.Hr.: Incepe calendarul lung mesoamerican.
Calendarul lung mesoamerican este
un calendar nerepetitiv calculat în baza 20 și 18 folosit de mai multe culturi
pre-columbiene mesoamericane, în special de mayași. Din acest motiv, uneori
este cunoscut sub numele de calendarul mayaș de lungă durată. Acest calendar
începe cu 3.000 de ani înainte ca civilizația Maya să existe, din data de 13
Baktun, 0 Katun, 0 Tun, 0 Uinal, 0 Kin, 4 Ahau 8 Cumku care este 11 august 3114
î.Hr. în calendarul gregorian. Mitologia mayașă consideră acea zi ca dată
mitologică a creației.
Calendarul a fost utilizat pe scară largă în cadrul monumentelor. Creația precedentă a omului s-a încheiat la data din calendarul lung de 12.19.19.17.19. Un alt 12.19.19.17.19 va avea loc pe 20 decembrie 2012, urmat de începerea celui de-al 14 Baktun (B’ak’tun) 13.0.0.0.0 pe 21 decembrie 2012. Există doar două referiri la creația curentă din al 13-lea B’ak’tun în două inscripții maiașe fragmentare: Monumentul 6 de la Tortuguero și recent descoperita Scară Hieroglifică 2, blocul V (de la Corona).
- 106: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia.
Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124 d.C. Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj.
Prima atestare a provinciei romane Dacia datează din 11 august 106 d.Hr. prin diploma militară descoperită la Porolissum (Sălaj). În colţurile din dreapta se aflau două orificii (se mai păstrează doar cel de sus) prin care se legau cele două tăbliţe sub formă de dyptich. Tăblița a fost găsită ruptă în două pe mijloc dar acum este lipită.
La mijloc, pe orizontală (în
direcţia scrisului) alte două orificii prin care trecea firul pentru prinderea
tăbliţelor în vederea aplicării sigililor. Constituţia imperială după care a
fost copiată diploma lasă la vatră soldaţii din cohors I Brittonum milliaria
Ulpia, dislocată în provincia Dacia sub comanda guvernatorului Decimus
Terentius Scaurianus. În diplomă se menţionează că cetăţenia romană a fost
acordată soldaţilor din această unitate auxiliară înainte de terminarea
serviciului militar, la 11 august 106, în localitatea Darnithithus din Dacia,
pentru vitejia deosebită dovedită în războiul cu dacii. Familiile lor
beneficiau de același privilegiu. Tot atunci, când războiul trebuie să fi fost
terminat, cohorta I de brittoni a primit titlul de fidelă Romei, “torquata pia
fidelis civium Romanorum”.
Nu tot teritoriul cucerit de Traian va intra în componenţa noii provincii. Ea va cuprinde cea mai mare parte a Transilvaniei (fără colţul de sud-est),Oltenia, Banatul. Dacia ca provincie imperială era condusă de un legatus augusti pro praetore care guvernâna ca locţiitor al împăratului, Cel dintâi a fost Decimus Terentius Scaurianus, care a fondat şi Colonia Ulpia Traianan Dacica – capitala noii provincii. O altă parte a Daciei, Muntenia şi sudul Moldovei împreună cu sud-estul Transilvaniei au fost înglobate la provincia Moesia Inferior (până la moartea lui Traian) ; în sfârşit Crişana, Maramureşul şi cea mai mare parte a Moldovei au rămas în afara ocupaţiei romane, fiind locuite de dacii liberi. Astfel, atât în cadrul provinciilor romane cât şi în afara Imperiului, dar sub puternica amprentă a Romei, istoria poporului dac nu încetează, ci îşi continuă cursul, în istoria poporului român deschizându-se un nou capitol, cel al simbiozei daco-romane.
- 1690: Victoria coaliției otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu în Bătălia de la Zărnești, împotriva armatelor imperiale comandate de generalul Donat Heissler.
Coaliția îl impune pe Imre Thököly în funcția de principe al Transilvaniei.
Bătălia de la Zărnești (11/21
august 1690) a fost o bătălie dintre imperiul habsburgic și imperiul Otoman. Și
este prima victorie otomană după o serie catastrofală de înfrângerii începută
cu înfrângerea de sub zidurile Vienei (1683). La 15 aprilie 1690 murind
voivodul Mihai Apafi, sultanul îl numește pe Emeric Thököly principe în
Transilvania. În tabara imperialilor erau pe lângă cei 2000 de călăreți
imperiali și 7000 de români și secui sub comanda lui Mihail Teleki. Trupelor
imperiale conduse de generalul Donat Heissler. Trupele „otomane” erau formate
din otomani, români, tătari și curuți. În flancul drept erau tătarii, în
centrul otomanii (15-20.000) și în flancul stâng muntenii (2000) și Emeric
Thököly cu un număr neprecizat de curuți (oricum nesemnificativ). De cealaltă
parte oastea lui Donat Heissler era aranjată pe 2 linii paralele, în față
cavaleria imperială bine dotată și în spate era cavaleria ușoară din secuime
(români și secui). La luptă a participat însuși voivodul Constantin
Brâncoveanu, care se pare că a fost și strategul întregului război prin care
s-a stopat seria incredibilă de victorii ausriece asupra turcilor.
- 1804: Francisc al II-lea își asumă titlul de primul împărat al Austriei.
Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768, Florența – d. 2 martie 1835, Viena) a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.
Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz. Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al „Sfintei Aliațe” la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese dizolvat).
- 1919: In Germania invinsa in Primul Razboi Mondial este adoptată constituția Republicii de la Weimar.
Republica de la Weimar (în germană Weimarer Republik) a fost prima democrație parlamentară din istoria Germaniei. Republica de la Weimar a existat între 1919-1933, de la proclamarea republicii, în urma Primului Război Mondial, și până la numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar. Adunarea constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de stradă și instabilitatea generată de Liga Spartachistă, de orientare comunistă. Deși a fost o republică parlamentară, avand in fruntea ei un președinte și nu un monarh, numele oficial al țării a rămas Deutsches Reich (Imperiul sau Reichul German).
- 1930: S-a născut Teodor Mazilu, dramaturg și prozator român (d. 1980)
Teodor Mazilu (sau Theodor Mazilu, n. 11 august 1930, București, d. 18 octombrie 1980) a fost un dramaturg român, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune. S-a născut ca al patrulea copil într-o familie de muncitori.
Teodor Mazilu scrie începînd din
1949, mai întîi în periodice pentru ca mai apoi să publice colecții de nuvele
și romane. Ceea ce îl caracterizează pe Mazilu este însă teatrul său, adesea
asemănat cu cel al lui Caragiale. În ciuda cenzurii severe din acea perioadă el
reușește să-și cîștige publicul luînd în zeflemea absurdul caracteristic
regimului despotic. Piesa Proștii sub
clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie în 1963 la Teatrul Bulandra
este scoasă de pe afiș pentru o vreme de autorități. In anul 1972 publica Ipocrizia disperării, eseu în care își
prezintă filozofia personală.
Debutul său în dramaturgie stârneşte un val de reacţii violente în scris, dar şi verbale. Mulţi vedeau în „Proştii sub clar de lună” apariţia unui dramaturg de talia lui Caragiale. Se reînnoda firul tradiţiei comediei româneşti. Alţii, şocaţi de noutatea formulei de teatru, o repudiau cu vehemenţă. Puţine voci au semnalat ce aducea nou acest dramaturg în dramaturgia naţională. “Când am scris «Proştii sub clar de lună», aveam 32 de ani. Scrisesem câteva volume de proză satirică, două romane, desfăşurasem o oarecare activitate publicistică şi mărturisesc că nu mă gândeam până atunci să mă ocup de teatru. N-am fost crescut în miracolul teatrului şi aveam o suspiciune faţă de teatru, ca spectacol. În viaţa de toate zilele iubeam spectacolul. Nu-mi plăcea teatrul, nu mă atrăgea această uzină de iluzii. Cunoşteam operele fundamentale ale dramaturgiei, dar niciodată nu credeam că spectacolul poate să adauge ceva asemănător acestor texte. Înainte de a scrie «Proştii sub clar de lună», nu văzusem decât câteva spectacole, iar legăturile mele cu teatrul erau sporadice. Teatrul a fost o iubire târzie, doar atunci când am înţeles că teatrul este una dintre acele extraordinare invenţii ale omului, dovada lui de candoare, de responsabilitate.”
În 1972, avea deja o estetică
proprie. De la debut şi până astăzi, teatrul său este viu, actual şi durabil,
pentru că nimeni n-a conturat atât de bine prostul, ca personaj. Piesele sale
au devenit spectacole în numeroase teatre din Bucureşti şi din ţară. S-a jucat
mult la Teatrul „L.S. Bulandra”, unde actorul Octavian Cotescu a fost cel mai
bun interpret al rolurilor din piesele lui Mazilu. Reuşea să creeze acei proşti
din galeria proştilor, în care ingenuitatea se îmbina cu şmecheria, rostind
truismele atât de convingător încât păreau „rupte din adevăr”.
- 1934: Faimoasa închisoare federală americană de pe insula Alcatraz, primește primii deținuti.
Insula Alcatraz este situată în centrul Golfului San Francisco din California, SUA. Inițial, a fost construită o fortăreață,Fort Alcatraz, iar ulterior vestita închisoare „Alcatraz”, închisă în 1963, azi atracție turistică. Insula este alcătuită din gresie, având lungimea de 500 m, o înălțime de 41 m, cu o suprafață de 85.000 m². Pe această suprafață erau clădite închisoarea și cel mai vechi far de pe coasta de vest americană. La 12 octombrie 1933 au început lucrările de transformare a fortăreței în închisoare, fiind dată în funcțiune la 1 ianuarie 1934, ca închisoare federală a SUA. Din cauza apei reci și a curenților puternici din golf, „The Rock“ (Stânca) devine o închisoare ideală din punct de vedere al securității. Primii aduși aici (în 1934) sunt 53 de deținuți din Atlanta. Alcatraz rămâne închisoare timp de 29 de ani cu 302 (în total 1.576) deținuți, în ciuda protestelor și demonstrațiilor pentru drepturile omului, până la 21 martie 1963, când va fi definitiv închisă. Aici au fost în detenție gangsteri renumiți ca: Al Capone (1934-39), Robert Franklin Stroud (1942-59), George „Machine Gun” Kelly (1934-51) și Alvin „Creepy” Karpis (1936-62).
Pe insulă se găsesc 302 deținuți, paznicii cu familiile lor fiind în număr de 300 de persoane civile, dintre care 80 de copii. În 29 de ani au fost 36 de încercări de evadare, dintre care niciuna reușită. Celulele deținuților aveau suprafața de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaletă și pat. Timpul petrecut în celulă era între 18 și 23 de ore pe zi, excepții se făceau (prin care se înțelege și dreptul la muncă) celor care dovedeau o purtare excepțională. În cantină erau montate deschideri, prevăzute în caz de nevoie, pentru gaze lacrimogene. Alcatraz era unica închisoare din SUA cu dușuri cu apă caldă, pentru a nu permite deținuților, în cazul evadării, să se obișnuiască cu apa rece din golf. În 29 de ani niciun deținut nu a reușit să evadeze; conform statisticilor cei care au încercat să evadeze au murit împușcați sau înecați în apa rece a Golfului San Francisco.
- 1999: Se produce ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX vizibilă în România;
București, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală.
Întâmplarea face ca Pământul să
se afle la o astfel de distanță de Lună și de Soare încât diametrele aparente
ale celor doi aștri să fie aproximativ egale. Ca urmare, în timpul unei eclipse
solare Luna acoperă Soarele aproape perfect. Nu același lucru se petrecea acum
100 de milioane de ani, când Luna era mai aproape de Pământ; în viitorul
îndepărtat se prevede că toate eclipsele solare vor deveni inelare, adică Luna
va acoperi doar partea centrală a Soarelui.
Să aveți o zi frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!