vineri, 12 ianuarie 2018

12 ianuarie - Sfânta Muceniţă Tatiana




Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe 12 ianuarie pe Sfânta Muceniţă Tatiana, făcătoare de minuni, recunoscută de creştinătate ca ocrotitoare a tinerilor şi a clerului.
Sfânta Tatiana s-a născut şi a trăit la Roma, într-o familie de nobili, în secolul al III-lea, în vremea împăraţilor Alexandru Sever şi Maximian , recunoscuţi în epocă pentru cruzimea manifestată faţă de creştini. Tatăl Muceniţei, deşi a fost ales de trei ori proconsul în administraţia imperială, îmbrăţişa pe ascuns credinţa creştină şi fiica lui a fost crescută în spiritul iubirii de Hristos. La vremea când trebuia să se mărite, Tatiana a refuzat să-şi întemeieze o familie şi a ales viaţa monahală. Pentru dăruirea cu care-şi împlinea misiunea, ea a fost numită diaconiţă într-o biserică din Roma, desi nu avea mai mult de 15 ani.
Chemată de puternicii zilei în templul lui Apollo pentru a-i aduce jertfe, Tatiana a refuzat şi s-a rugat cu credinţă lui Hristos. Din acel moment au început pătimirile Tatianei. Dupa mai multe chinuri, judecatorul a hotarat taierea capului Sfintei Tatiana.
Capul Sfintei a fost adus de la Constantinopol la începutul secolului al XVI-lea ( în anul 1517) de Neagoe Basarab. Domnitorul l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş, care este ctitoria sa. Începând cu anul 1949, moaştele sale au fost mutate la Catedrala Metropolitană Sfântul Dumitru din Craiova, unde se păstrează şi astăzi.




În lume, Sfânta Tatiana este ocrotitoarea tinerilor şi studenţilor, iar în Rusia, Ucraina şi Belarus, sărbătoarea este cunoscută şi ca zi a studenţilor.
De asemenea, Sfânta Tatiana este şi protectoarea clerului, pentru că ea a slujit ca diaconiţă la Sfântul altar.

Părticele din moaştele sale se găsesc în multe lăcaşuri de cult.
Mâna dreaptă Sfintei se odihneşte în Biserica Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului a Peşterilor din Rusia ;
Părticele din moaştele Muceniţei se mai găsesc în Biserica Sfintei Tatiana din Moscova, iar un fragment din moaştele sale, la care se închină pelerinii americani, se găsesc în religvariul Mănăstirii Schimbarea la Faţă din Brookline, Massachusetts.


Cinstitul cap al Sfintei Mucenite Tatiana a fost adus pentru prima data in tara noastra in anul 1204, cand membri ai familiei conducatoare (dinastia Asanestilor) il aseaza intr-o biserica din Tarnovo (Bulgaria) si apoi in Manastirea Bucovat (langa Craiova). Mai apoi insa, in anul 1393, capul sfintei este dus intr-o biserica din localitatea Niceea (oras in care s-a adunat Primul Sinod Ecumenic), iar apoi in Constantinopol, fiind asezat in Biserica Sfinții Apostoli.

In anul 1453, dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci, in timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovesti aduc in tara Capul Sfintei Mucenite Tatiana si trupul intreg al Sfantului Grigorie Decapolitul, pe care le aseaza in biserica Mănăstirii Bistrița. Din manastirea valceana, Moastele sfintei diaconite au fost luate de Sfantul voievod Neagoe Basarab (+15 septembrie 1521) si duse la biserica domneasca din Curtea de Arges.
Mai tarziu, odata cu reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), cinstitul Cap al Sfintei Tatiana a fost luat din Curtea de Arges si adus in Catedrala Episcopala din Ramnicu Valcea. In cele din urma, cinstitele Moaste au fost asezate statornic in Catedrala Mitropolitană din Craiova.


Astazi, cinstitele Moaste ale Sfintei Tatiana se afla pastrate, cu mare cinste, in Catedrala Mitropolitana "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, alaturi de Moastele Sfantului Ierarh Nifon si ale Sfintilor Mucenici Serghie si Vah (toate sunt asezate in aceeasi racla).
Prea cinstita si intru tot laudata Sfanta Mucenita Tatiana, care prin aleasa slujire te-ai invrednicit a fi diaconita a lui Hristos si prin nenumaratele si grelele munci pe care le-ai suferit, ai intarit marturisirea credintei intr-un singur Dumnezeu, zdrobind capistea idoleasca prin puterea rugaciunilor tale si ai primit cununa muceniciei prin taierea capului, auzi rugaciunea noastra si ne izbaveste de toata inconjurarea dusmanilor vazuti si nevazuti si mai ales apara turma lui Hristos, care este Biserica, de toate eresurile si ratacirile si ne ajuta ca intr-o unire sa-I cantam Lui Dumnezeu: Aliluia!




Semnificatia prenumelui Tatiana
Este un nume de fata de origini latine si sabine, un diminutiv feminin al numelui "Tatius". Titus Tatius a fost numele regelui sabinilor, un trib italic din apropierea Romei. Deoarece romanii i-au intalnit pe sabini, numele a ramas in folosinta in Roma Antica si in primele secole ale Crestinismului, la fel si dimnutivele Tatianus si Tatiana. Numele a disparut in Europa Vestica, dar a ramas in lumea elena si pe teritoriul Rusiei de astazi.
Cea care poarta numele de "Tatiana" este extrem de generoasa, este spontana si are o perspectiva vesela si optimista ceea ce ii ofera un drum usor in viata. Este intelegatoare, mai ales cu nevoile celor din jur, este interesata de arta, muzica, dans si orice de natura artistica, fiind posibil sa devina o foarte buna interpreta. Expresia spontana o ajuta in dezbateri si cand ofera argumente, desi uneori este prea sincera si inclinata spre sarcasm. O adevarata slabiciune a sa este lipsa unui sistem si a ordinii. Ii este dificil sa treaca prin anumite probleme si sa termine ceea ce a inceput. Ii este foarte usor sa faca promisiuni pentru a-i face pe altii fericiti, chiar daca nu este la fel de usor sa se si tina de aceste promisiuni.
"Tatiana" in diferite limbi ale lumii: "Tatyana", "Tanya" (rusa), "Tatianna", "Tatyanna", "Tiana", "Tianna" (engleza), "Tânia" (portugheza), "Taina" (finlandeza), "Latanya" (afro-americana), "Taťána" (ceha), "Tatjana" (finlandeza, germana, croata, letona, lituaniana, macedoniana, sarba, slovena), "Tanja" (croata, macedoniana, sarba, slovena), "Tjaša" (slovena), "Tatienne" (franceza).

Predispozitii ale persoanelor cu numele Tatiana:
Extravertite si simpatice, persoanele cu numele Tatiana se pare ca sunt inzestrate cu o mare usurinta in a se exprima. Le place sa vorbeasca si sa aduca zambetul pe chipul celor din jur, a caror afectiune este insasi hrana lor spirituala. Firi deosebit de sensibile, pot trece prin stari emotionale intense. Intuitive, se adapteaza repede in orice situatie. In plan afectiv, se dovedesc a fi senzuale si seducatoare. Tind sa fie atrase de tot ce tine de stiintele umaniste, dar si de medicina sau drept. Pentru persoanele cu numele Tatiana, contactul cu ceilalti este foarte important, de aceea se pot indrepta catre profesii din sfera comerciala sau catre un alt domeniu in care isi pot valorifica calitatile de bun orator. 

Personalitati cu numele de "Tatiana":
    Tatiana Cotliar, model din Argentina
    Taťána Kuchařová, model din Cehia, Miss World 2006
    Tatjana Patitz, model din Germania
    Tatiana, cantareata mexicana
    Tatyana Ali, actrita si cantareata americana
    Taťjana Medvecká, actrita din Cehia
    Tatiana Stefanidou, personalitate TV din Grecia
    Tathiana Garbin, jucatoare de tenis din Italia
    Tatiana Borodina, soprana din Rusia
    Tatyana Tolstaya, scriitoare rusa, nepoata lui Aleksei Tolstoy
    Tatiana Maslany, actrita canadiana
    Tatiana Nicolescu, critic si traducator din Romania
    Tatiana Stepa, cantareata romana
    Tatiana Iekel, actrita romana




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!