sâmbătă, 20 ianuarie 2018

21 ianuarie - Ziua internaţională a îmbrăţişărilor (International Hug Day)




Pe 21 ianuarie, în lumea întreagă este marcată o sărbătoare mai puţin obişnuită. Este ziua internaţională a îmbrăţişărilor.
Avem nevoie de 4 îmbrăţisări pentru a supravieţui, de 8 pentru a ne putea menţine şi de 12 pentru a creşte - ne spune Virginia Satir, o celebră psihoterapeută americană. Dacă numerele sunt sau nu corecte, nu s-a dovedit ştiinţific. Cert este însă că acest gest simplu aduce sănătate, aşa încât cineva s-a gândit să celebreze îmbrăţişarea invenând o zi de sărbătoare, într-o perioadă pe care alţii au considerat-o deprimantă.
În această zi, oricine ar putea îmbrăţişa chiar şi persoane necunoscute. Ideea a fost lansată, în anii ’80, de un pastor american și a fost plasată în perioada dintre Crăciun şi Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiţilor, când oamenii tind în general să-şi piardă buna stare de spirit..
Kevin Zaborney încuraja enoriaşii să-şi arate sentimentele în public.
Sărbătoarea îmbrăţişărilor a trecut repede graniţele Statelor Unite, fiind adoptată şi în alte ţări din Occident.

În urmă cu un deceniu, un australian a lansat o campanie de ”îmbrăţişări gratuite”. Un gest simplu, dar care – spun experţii – ne ajută să fim mai sănătoşi la trup şi minte.Ziua Îmbrăţişărilor este marcată în data de 21 ianuarie pentru că studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului.


Beneficiile acestui simplu gest, mereu dovedite
 
Îmbrăţişările ajută sistemul imunitar, vindecă depresia, reduc stresul, induc somnul. Îmbunăţesc relaţiile şi înlătură tensiunile, sunt cel mai bun mod de a comunica fără cuvinte, şterg graniţele materiale şi ating sufletele.
Imbratisarea vindeca depresia deoarece se elibereaza hormonii fericirii (serotonine).

Imbratisarea este forma de apropiere si sustinere, este un gest de afectiune si prietenie, este dovada de iubire, atasament si devotament. 
 
Imbratisarea scade nivelul cortizolului (hormon care este secretat de glandele suprarenale in conditii de stres si care determina cresterea tensiunii arteriale si a zahărului din sange), conform cercetatorilor de la Universitatea din Carolina de Nord.


O îmbrăţişare de doar 20 de secunde acţionează ca un bun tonic, creşte nivelul oxytocinei, hormonul dragostei care este răspunzător de starea de bine şi scade nivelul cortizolului, hormonul stresului.
Copiii care sunt ţinuţi în braţe sau îmbrăţişaţi plâng mai puţin şi sunt mai liniştiţi pentru că se simt în siguranţă, iau în greutate mai repede şi devin mai sociabili când sunt mari, decât cei care sunt neglijaţi.
Adulţilor îmbrăţişarea le reduce tensiunea arterială şi le protejează inima. O îmbrăţişare afectuoasă le dă energie, încredere şi speranţă, îi face să gândească pozitiv, să se simtă mai tineri, mai veseli şi mai încrezători.
Totul este natural, organic, dulce, fără pesticide şi conservanţi şi 100 % sănătos. Îmbrăţişările nu au efecte secundare neplăcute, nu consumă bateriile, nu au nevoie de revizie periodică, nu costă nimic, nu îngraşă, nu poluează şi pot fi, bineînţeles date înapoi. Sunt practic perfecte !
Psihologii susţin că oamenii au nevoie de îmbrăţişări pentru că acestea exprimă afecţiune, siguranţă şi confort sufletesc. Mai mult, studiile arată că îmbrăţişările sunt benefice pentru sănătate. Ele ajută la întărirea imunităţii şi contribuie la scăderea riscului apariţiei bolilor de inimă.
Alte studii indică gesturile de afecţiune drept benefice pentru a combate stresul şi oboseala, şi pentru a lupta contra infecţiilor şi a depresiei.
Potrivit unui raport publicat de jurnalul Comprehensive Psychology, doar 10 secunde de îmbrăţişare scad presiunea sanguină şi nivelul hormonului stresului.



Tipuri de imbratisari de care avem nevoie

1. Imbratisarea de “la revedere” ( aceasta este comuna pentru relatia de prietenie dar si de cuplu): cand ne intalnim cu persoana draga o imbratisam pentru a-i arata ca ne e draga, ne-a lipsit dar si pentru a-i spune cat de mult inseamna pentru noi. In cazul unei relatii de cuplu, imbratisarea este completata de un sarut, iar partenerii se simt contopiti unul cu celalalt.

2. Imbratisarea nocturna – este caracteristica relatiei de cuplu dar si celei intre copil si parinte. In linistea noptii ce e mai placut decat sa simti ca partenerul te imbratiseaza, simti caldura corpului lui, te simti iubita si in acelasi timp ocrotita.
3. Imbratisarea de dimineata – ceasul desteptator ne deranjeaza cand ne aduce aminte de o noua zi de munca dar parca prindem energie cand partenerul ne trezeste cu o imbratisare, ne simtim iubite, ocrotite si parca nimic nu mai conteaza si nu ne poate strica buna dispozitie.



Mai populare sunt, recent, campanile “free hugs”, iniţiate mai ales de studenţi sau alte categorii de tineri. Sunt menite să inspire bucurie, bunătate şi apropiere între oameni.
Mişcarea numită Free Hugs, menită să înveselească viaţă oamenilor oferindu-le străinilor o îmbrăţişare, a fost iniţiată în 2004 de australianul Juan Mann şi a devenit cunoscută internaţional datorită clipului “All the same", a cărui coloana sonoră a fost realizată de trupa Sick Puppies. Postat pe YouTube, clipul a adunat până în prezent mai mult de 77 de milioane de vizualizări şi peste 225 de mii de like-uri.

 
Australianul decisese să înceapă campania în urma morţii mamei sale, deoarece credea că oricine are nevoie de o îmbrăţişare, iar de la postarea clipului şi până astăzi au avut loc peste 3.000 de astfel de campanii în mai mult de 60 de ţări.

Potrivit concepţiei occidentale, îmbrăţişarea este un gest foarte obişnuit, americanii se îmbrăţişează şi dacă nu se cunosc, iar pentru francezi aproape că face parte din salut. Dar nu în toate culturile îmbrăţişarea are aceste semnificaţii.

De exemplu, în noiembrie 2013, un tânăr din Arabia Saudită a postat pe YouTube un video în care le oferea îmbrăţişări gratuite bărbaţilor întâlniţi pe stradă, pentru că decisese să aducă un strop de bucurie şi oamenilor din ţara sa, spunea Bandr al-Swed.
Filmuleţul a adunat aproape 1,5 milioane de vizualizări în doar trei zile şi i-au inspirat pe alţi doi tineri saudiţi să ofere îmbrăţişări gratuite pe una dintre cele mai aglomerate străzi din Riad. Au fost însă arestaţi de poliţia religioasă locală şi obligaţi să semneze un angajament prin care promiteau să renunţe la aceste "practici exotice".

Aşadar, să ne îmbrăţişm pentru a fi mai sănătoşi şi optimişti !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!