Sfântul Ioan Botezătorul

La mulți ani, Ion, Ioana, Ioan, Ionuț, Oana, Ionică, Ioanichie, Onu Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ianoș, Janina, Gianina, Nică, Onică, Ioniță!

Sfântul Ioan Botezătorul

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut sub denumirea de "Inaintemergătorul", pentru că a anunțat venirea lui Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din neamul lui Aaron și erau rude cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe și se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut. Prorocul Maleahi îl vestește ca fiind "Îngerul Domnului" care avea să-I pregătească calea. El este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legătura cu Noul Testament. Și-a început activitatea în anul 26 d.Hr. ( primul an al guvernării lui Pilat din Pont).

"Sfântul Ioan este ultimul şi cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos. Sfâtul Ioan Botezătorul este o personalitate de excepţie, gata de jertfă, suflet nobil cu o ţinută morală vrednică de admiraţie, necruţător cu cei păcătoşi , chiar şi cu regele din acea vreme Irod Antipa, care trăia în desfrâu cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg.

De la această critică i s-a tras şi sfârşitul tragic. Pentru personalitatea sa bine conturată, pentru virtuţile alese dumnezeieşti, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire , cele mai importante fiind: pe 7 ianuarie, când se prăznuieşte Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului ( în sobor Sfântul este sărbătorit de oameni împreună cu îngerii); pe 24 iunie- ziua Naşterii sale (Sânzienele, în tradiţia populară) şi pe 29 august- decapitarea Sa (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu)".

Tradiţii pentru spor şi sănătate
În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate şi la oraşe, de secole, se păstrează unele tradiţii:

În această zi sfântă, pe 7 ianuarie, creștinii țin cont de mai multe tradiții și obiceiuri pentru a le merge bine tot anul. Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din România. Pe lângă marele număr de persoane care poartă numele de Ion, Ioan, Ioana, Ionel, Ionela ori Ionică sau Ionuţ, există şi tradiţii care sunt păstrate din vremuri  imemoriale. 

În unele zone, în ajunul sărbătorii de Sfântul Ioan Botezătorul, are loc botezatul Ionilor. În comunităţile în care este păstrat acest obicei, Ionii sunt conduşi cu alai la râu. Acolo, preoţii îi "botează", adică le toarnă pe capete apă luată din râul în care, în prealabil, s-a turnat apă sfinţită cu ocazia liturghiei de Bobotează.

 Potrivit tradițiilor, în ziua Sfântului Ioan se încheie perioada Sărbătorilor de iarnă, începute de ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie). Se zice că după Sfântul Ioan se botează gerul, adică gerul începe să nu-și mai facă simțită prezența. Sfântul Ioan este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roagă lui pentru a naște copii sănătoși, fără malformații. Se zice că cine nu se veselește în Ziua Sfântul Ioan va fi trist tot anul.

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

 În ziua de Sfânt Ion există obiceiul "Iordănitul femeilor", care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se "iordănesc".

O altă tradiţie este binecuvântatul minerilor. La Ocna Dej, de exemplu, preotul din comunitate îi binecuvântează în ajunul zilei de Sfântul Ioan pe minerii care coboară în adâncul minei de sare. Astfel, aceştia au credinţa că vor fi feriţi de probleme tot anul care începe.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

La biserică se sfinţesc bucate şi vin alb
La slujba închinată praznicului, gospodinele aduc la biserică mai multe bucate pregătite în acea gospodărie: pâinici, colaci cu stafide şi unşi cu miere, cozonaci, brânză şi ouă. De asemenea, se sfinţeşte vinul care se bea la masă, de obicei doar vin alb. Se împart pachete cu mâncare şi vin alb, în primul rând săracilor şi persoanele care poartă numele de Ioan.

Nu se bea vin roşu
În această zi, nu se bea vin roşu care aminteşte de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.

Pomeniri pentru rudele care au murit în condiţii suspecte
În familiile în care au murit rude în condiţii suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citeşte pomelnicul cu numele decedaţilor şi se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecaţi în eternitate în mod neaşteptat.

O tradiţie respectată de-a lungul timpului "Cumetria femeilor"
La sărbătoarea tradiţională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din ţară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtăşesc tinerelor „surate” din experienţa lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită şi prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere la care participă purtătoarele numelui de Ioana; dar la petrecere nu se consumă băuturi alcoolice.

Totodată, femeile care poartă numele de Ioana pregătesc şi împart prietenilor de familie, covrigi cu ou, o delicatesă specifică în Câmpulung Muscel, după care se bea teiată, o băutură pregătită din flori de tei, dovedită a fi un tonic pentru trup şi suflet.

Casa se stropeşte cu Agheasma mare
Din această zi, timp de trei zile, casa se stropeşte cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înţelepte, chibzuite şi discuţiile să nu degenereze în tensiuni şi în gesturi necugetate.

În casele credincioşilor, să domine veselia
În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristeţea până la sfârşitul anului.

Tradiţia “Udatul ionilor”
În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită "Udatul Ionilor". În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În acelaşi timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică purificaţi, prin stropire cu apă.

Ocrotitorul pruncilor
În unele regiuni, Sfântul Ion este numit “ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele şi are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.

La "Masa moaşei"

În ziua acestui praznic, pe 7 ianuarie, mai ales în mediul rural, există obiceiul de a se organiza o "masă a moaşei" satului. Aceasta colindă pe la "nepoate", la mamele care au fost ajutate să nască, şi sunt invitate la petrecere. Fiecare femeie aduce moaşei câte un plocon, iar moaşa rupe dintr-un colac pregătit special pentru sărbătoarea respectivă şi împarte câte o bucată fiecărei femei. În funcţie de formă şi de mărime, bucata primită prevesteşte dacă femeia care primeşte bucata de colac va mai avea sau nu copii, dacă va avea fete sau băieţi.

În unele zone, în a treia zi de Boboteaza (8 ianuarie), moasa isi invita nepoatele impreuna cu toate femeile casatorite din sat si cu preoteasa satului si da o masa.

Acestea aduc cate un plocon moasei: un cos care contine un colac, carne din porcul de Craciun sau o pasare, paine si o sticla de vin.
In mijlocul mesei pregatite de moasa se afla un colac facut de ea, in care a fost pusa o lumanare neaprinsa. Alaturi, intr-o farfurie, se pun frunze de muscata, pe fiecare stand lipita cu miere cate o bucatica de hartie, care inseamna ca moasa sa fie placuta nepoatelor si nevestelor ca mierea de la flori albinelor.
Se inchina cate un pahar de rachiu si se serveste o dulceata. Aprinzand lumanarea, moasa spune rugaciunea „Tatal Nostru” si tamaiaza toate persoanele invitate la masa. Apoi se serveste masa. Dupa ce nepoatele si nevestele au terminat de mancat friptura, una dintre nepoate aduna bacsisul moasei.
Intr-o farfurie, ea pune un pahar cu vin, un picior de gasca sau alta pasare, o bucata de paine, sare, piper si ardei, si, intinzand farfuria in mijlocul mesei, striga: „Sa fie moasa la primejdie iute ca ardeiul!”
La sfarsit, moasa multumeste pentru bacsisul primit, musca din piciorul de gasca, bea vinul si inchina in cinstea tuturor celor prezenti.

Este o sărbătoare marcată cu o cruce roșie în calendarul ortodox, astfel că, asemenea tuturor sărbătorilor mari, de Sfântul Ioan nu se spală, nu se lucrează, nu se face curat. Mai mult, se spune că pe 7 ianuarie e bine să… petreci. Cine nu se bucura în această zi va fi trist tot anul!

Totuși, la petrecere  nu se bea vin roșu – acesta amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței sale. Se bea vin alb, sfințit întâi la biserică.

Nu e bine să eviți petrecerea pentru că, prin această sărbătoare, se spune că Dumnezeu ferește gospodăriile de foc și de fiare sălbatice.

In ziua Sfântului Ioan nu se stinge candela! se spune că arde în această perioadă pentru a aduce bunăstare în familie, iar membrii să ia doar decizii înțelepte.

Despre numele Ion 

Se poate afirma ca Ion a fost si este inca cel mai popular nume de persoana nu numai la romani, ci la toate popoarele europene (in formele specifice fiecarei limbi). Forma romaneasca Ion reproduce un vechi nume pers. ebraic "Johanan", incadrat in bogata familie a teoioricelor frazeologice. Acesta este format din "Jo", abreviere normala si curenta pentru "Jahve" si verbul "hartan" ce inseamna "a face favoare, a avea mila".

Românescul Ioan sau Ion provine din numele evreiesc Johanan sau Yochana (scrierea este diferită în funcţie de traducere). Numele înseamnă "Prin graţia Domnului", fiind la origine o incantaţie care alăturează cuvintele "Jo" - abrevierea lui "Jahve" (Dumnezeu), "ilie" şi "hanan", adică "a face o favoare", "a se milostivi".

Incantaţia era folosită la naşterea copiilor, fiind un mod de a mulţumi lui Dumnezeu pentru favoarea făcută.

Odată cu răspândirea creştinismului, numele Johanan, purtat de mai multe figuri religioase importante, în special Ioan Botezătorul, a devenit popular şi în Occident.

Tradus mai întâi în greacă, apoi în latină şi latina vulgară, Johanan a devenit Iohannes sau Ioannes, suferind apoi modificări în funcţie de fiecare limbă.

În română, numele de Ioan apare atestat documentar pentru prima dată în jurul anului 1200, însă cel mai probabil era folosit cu mult înainte de această perioadă.

Ioan este un nume comun şi în Ţara Galilor, unde este scris şi rostit la fel ca în româneşte.

Dincolo de originea ebraică, numele Ion are o conotație religioasă puternic înrădăcinată în cultura românească. Calendarele creștine celebrează peste 70 de Sfinți cu acest nume, însă românii îl celebrează doar pe Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit anual pe data de 7 ianuarie.

În mitologia greacă, Ion a fost fiul, de o legendară înflăcărare şi impetuozitate, al lui Apollo şi al Creusei, şi a domnit peste pămînturile care i-au păstrat numele: Ionia şi, de la acestea, Insulele Ionice şi Marea Ionică, în vestul Greciei.

În Bucovina, se spune că de Sînt-Ion se "botează gerul", adică începe să se moaie, şi vremea se îmbună. Tot în acea zonă, se socoteşte că Sf. Ioan Botezătorul este patronul pruncilor, care-i păzeşte de nenorociri. 

În Ardeal, se zice că dac-a venit Sîn-Nicoară pe cal alb, pleacă Sînt-Ion pe cal negru, adică se "înfrînge" iarna, se duce.!
 

În Muntenia, era datina de a se boteza de Sînt-Ion, cu agheazmă, şi viile, grădinile, vitele şi ogoarele. Tot aici, Sfîntul Ion se serbează mai mult de către femei, fără bărbaţi, fiindcă aceasta ar fi ziua, când: "cînd femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul".

 O legendă care circulă în toate provinciile româneşti şi care s-a transformat şi în colindă, spune că Sînt-Ion a fost blestemat de maică-sa să se prefacă în fiară de pădure. El s-a transformat în pui de căprioară şi trăit astfel 9 ani şi 9 zile. Apoi, s-a făcut din nou om, a înălţat o mînăstire şi abia după aceea l-a botezat pe Isus Cristos, zice legenda noastră.

În Muntenia, există "iordănitorii", un fel de colindători de Sf. Ioan, care-şi încep umbletul încă din seara de Bobotează. Merg prin case, cîntă Iordanul (ceea ce cântă şi preotul în ajunul Bobotezei) şi "iordănesc", adică stropesc pe membrii familiei cu apă sfinţită şi apoi îi ridică în sus de trei ori. (Prin unele părţi, acest obicei se mai numeşte şi "vălărit") !

Pe Ioni sau pe Ioane, dacă-i prind "iordănitorii", îi duc pe sus la gîrlă sau la fîntînă ca să-i "scalde"; în cazuri mai bune, Ion sau Ioana scapă doar cu cîteva găleţi de apă turnate în cap. Numai dacă-i cinstesc foarte-foarte bine pe iordănitori reuşesc să rămînă neiordăniţi.

Cumetria femeilor/Tontoroiul femeilor/Ziua Babelor, deşi mai puţin cunoscut, este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din spaţiul folcloric ramânesc. Este legat de noaptea dintre Boboteaza şi Sfântul Ioan, adică dintre 6 şi 7 ianuarie, când nevestele tinere se strâng pe la casele femeilor căsătorite mai demult sau chiar la crâşma din sat şi petrec, obligatoriu în absenţa bărbaţilor, până târziu, pentru a marca integrarea lor în această comunitate (a femeilor măritate). Se consideră că ziua de Sfântul Ioan este cea în care “femeia este la fel de mare sau chiar mai mare decât bărbatul”, deoarece ea da naştere pruncilor, iar Sfântul Ioan este şi patronul acestora.

„Cumetria Femeilor” reprezintă unul dintre cele mai arhaice obiceiuri româneşti. Aceasta mai este cunoscută şi sub denumirea de „Ţonţoroiul Femeilor”.

„Cumetria Femeilor” înseamnă o integrare a femeilor proaspăt căsătorite printre femeile cele mai în vârstă. Tradiţia constă în udarea femeilor tinere cu apă din rău sau din fântână.
Acest obicei mai este păstrat şi astăzi în judeţul Ilfov, în oraşul Pantelimon. Aici, femeile tinere se adunau în locuinţele femeilor căsătorite mai demult şi petreceau singure, fără bărbaţi, până dimineaţă târziu. De aici şi denumirea de „ Ţonţoroiul femeilor”.
În această zi femeile uită de griji şi de problemele cotidiene, lăsând toată treaba în seama bărbaţilor. Aşa se face că îngrijitul copiilor, prepararea mâncării, adăpatul vitelor se vor face cu precădere de către bărbaţi sau soacre.
După ce merg la fântână sau la marginea unui rău pentru a fi udate, femeile se îndreaptă la casa uneia dintre ele pentru a dansa şi a chefui până spre miezul nopţii.

Grupurile de femei sunt formate din 7-30 de persoane, fiecare trebuie să aducă de acasă mâncare, băutura fiind procurata din colindat, pe la casele oamenilor, sau din cumpărat. Colindatul nevestelor tinere, cu această ocazie, este similar cu cel al iordănitorilor, cu diferenţa că stropitul (cu un buchetel de busuioc) se face nu cu apă sfinţită, ci cu apă obişnuită, din fântână sau din rău, parodiindu-se umblatul preotului cu botezul, fapt interzis de biserică, dar păstrat, sute de ani, cu perseverenţă.

Uneori, femeile mergeau din casă în casă cu o căldare plină cu apă, stropind oamenii cu busuioc, parodiind astfel umblatul preotului cu botezul, lucru strict interzis de biserică, dar practicat cu perseverenţă sute de ani. Toate femeile erau obligate să vină la petrecere cu mâncare, băutura urmând a fi cumpărată; de băutură se mai făcea rost şi de la cei întâlniţi pe drum, care, pentru a scăpa de udat şi de aruncatul în sus, promiteau orice.
Cumetria/Tontoroiul femeilor este, astfel, o adevărată petrecere, cu mare veselie, femeile lăsând pe seama bărbaţilor toate îndatoririle gospodăreşti – îngrijitul copiilor, adăpatul animalelor, prepararea mâncării etc. Mai mult, niciun bărbat nu trebuie să protesteze sau să facă vreo observaţie, în această zi, chiar dacă ar rămâne flămând.

În general, ziua Sfântului Ion se serba prin petrecere mare şi veselie. Se crede că cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul; mai ales cei care poartă numele Sfântului îşi invită rudele şi prietenii la petrecere, prin Banat spunându-se că astfel îl “sântuiesc pe Sânt Ion”. Din păcate, astăzi aceste petreceri degenerează în adevărate beţii şi orgii alimentare, aniversarea zilei onomastice nemaiavând aproape nimic sfânt. Familiile care au morţi cu numele Ion sau Ioana obişnuiesc să facă praznice, dând de pomană săracilor. În fine, se crede că botezând gerul, Sântion reuşeşte să mai înmoaie gerul; cei care pot e bine să se tăvălească prin zăpadă, fiind astfel feriţi de boli, în special de friguri.

Putem afirma că sărbătoarea Sântionului este într-o strânsă legătură cu cea a Bobotezei, cuprinzând arhaice rituri de purificare a spaţiului, oamenilor şi animalelor cu ajutorul apei. Veselia este cuvântul de ordine al acestei mari sărbători, ceea ce doresc şi eu mai ales celor numiţi Ioana şi Ion!

Specialiştii în folclor consideră acest obicei ca fiind derivat din Sărbătorile (precreştine) dedicate zeului grec Dionysos, cunoscute şi în cetăţile antice de la Pontul Euxin (Marea Neagră), împrejurare din care nu lipseau muzica, dansurile frenetice, degustarea de vinuri etc., pentru a marca începutul unui nou ciclu al naturii, odată cu apropierea primăverii. Cuvantul tontoroi (cu o nuanta usor peiorativa) reflecta starea de spirit specifica unei astfel de imprejurari, insemnand joc/dans cu miscari bruste, topaituri (din magh. tantorogni). Pe de alta parte, cumetrie face referire la ospatul de la botez (in cazul acesta, Boboteaza).

Derivate: Ioan, Ionuț, Oana, Ionică, Ioanichie, Onu Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ianoș, Janina, Gianina, Nică, Onică, Ioniță s.a.