7 Ianuarie

Este cea de-a 7-a zi a anului. 

Au mai rămas 358 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 51 m și apune la 16 h 53 m.

Citatul zilei

” Prima îndrăzneală necesară este aceea de a crede în tine.” (Mircea Sântimbreanu)

Crăciunul pe stil vechi

Crăciunul pe 7 ianuarie este sărbătorit de Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Ucraineană şi calendariştii vechi greci care continuă să se folosească de calendarul iulian pentru datele fixe.

Tradiţii şi obiceiuri în ziua Crăciunului pe stil vechi

Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seară de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt.

După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită ”Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun aceleaşi bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi, pipinci (ciuperci) cu usturoi sunt mâncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare.

Masa de Crăciun a ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladet (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşa (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă-de-vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorbă de perişoare sau chifteluţe. La deşert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este o cântare bisericească, ”Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodăriilor.

Pentru ucrainenii din Maramureş, sărbătorirea Naşterii Mântuitorului se face potrivit obiceiurilor moştenite de generaţii. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, dar tradiţia cere ca pe masă să fie aşezate nouă feluri de mâncare, ce simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peştele. Un obicei aparte este acela că picioarele mesei sunt legate cu un lanţ iar acesta rămâne aşa până la Bobotează, pentru ca binele să rămână în casă.

În seara de Ajun, după apusul soarelui şi până înainte de miezul nopţii, sunt aşteptaţi copiii la colindat. La ora 12 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numeşte slujba de la miezul nopţii. După slujbă, în biserică se colindă iar din repertoriu nu lipseşte cea mai veche şi mai lungă colindă, care conţine 17 strofe. În dimineaţa de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vine cu Viflaimul.

Sârbii, pe lângă bucatele speciale pe care le pregătesc cu acest prilej, aprind la miezul nopţii de ajun banjakul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. Până la miezul nopţii se mănâncă doar mâncăruri de post iar sub feţele de masă se pun, conform tradiţiei, bani şi fân, acestea urmând să fie scoase doar la Bobotează (19 ianuarie). Atunci fânul va fi dat animalelor din gospodărie.

Crăciunul pe stil vechi îl sărbătoresc şi românii care fac parte din Biserică Ortodoxă de Stil Vechi, stilistă, cum este denumită popular (nerecunoscută canonic de nici o biserică ortodoxă). Pentru aceştia, sărbătoarea Naşterii Domnului se face potrivit cu tradiţiile locului, cea mai mare parte dintre ei aflându-se în Moldova.

Naşterea Mântuitorului este sărbătorită şi de basarabeni, tot pe 7 ianuarie. Cele două mitropolii care activează pe teritoriul Republicii Moldova (Mitropolia Basarabiei, ce aparţine canonic de Patriarhia Română, şi Mitropolia Moldovei, care aparţine Patriarhiei Ruse) sunt pe stil vechi. În Basarabia există obiceiul ca Ajunul Crăciunului să fie aşteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat ”crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi ”ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea ajunului Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la Sf. Gheorghe, când se scot şi se dau la animale, ca să la păzească de rele.

În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peşte, ciorbe şi borşuri, zacuscă, totul stropit din abundenţă cu vin rubiniu şi votcă.

La mulți ani, Ion, Ioana, Ioan, Ionuț, Oana, Ionică, Ioanichie, Onu Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ianoș, Janina, Gianina, Nică, Onică, Ioniță!

Sfântul Ioan Botezătorul

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut sub denumirea de "Inaintemergătorul", pentru că a anunțat venirea lui Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din neamul lui Aaron și erau rude cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana. În timp ce Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul Gavriil că Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe și se va chema Ioan. Pentru că Zaharia s-a îndoit de această veste, a rămas mut până ce Elisabeta a născut. Prorocul Maleahi îl vestește ca fiind "Îngerul Domnului" care avea să-I pregătească calea. El este ultimul din prorocii Vechiului Testament, care face legătura cu Noul Testament. Și-a început activitatea în anul 26 d.Hr. ( primul an al guvernării lui Pilat din Pont).

"Sfântul Ioan este ultimul şi cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos. Sfâtul Ioan Botezătorul este o personalitate de excepţie, gata de jertfă, suflet nobil cu o ţinută morală vrednică de admiraţie, necruţător cu cei păcătoşi , chiar şi cu regele din acea vreme Irod Antipa, care trăia în desfrâu cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg.

De la această critică i s-a tras şi sfârşitul tragic. Pentru personalitatea sa bine conturată, pentru virtuţile alese dumnezeieşti, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire , cele mai importante fiind: pe 7 ianuarie, când se prăznuieşte Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului ( în sobor Sfântul este sărbătorit de oameni împreună cu îngerii); pe 24 iunie- ziua Naşterii sale (Sânzienele, în tradiţia populară) şi pe 29 august- decapitarea Sa (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu)".

Tradiţii pentru spor şi sănătate
În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate şi la oraşe, de secole, se păstrează unele tradiţii:

La biserică se sfinţesc bucate şi vin alb
La slujba închinată praznicului, gospodinele aduc la biserică mai multe bucate pregătite în acea gospodărie: pâinici, colaci cu stafide şi unşi cu miere, cozonaci, brânză şi ouă. De asemenea, se sfinţeşte vinul care se bea la masă, de obicei doar vin alb. Se împart pachete cu mâncare şi vin alb, în primul rând săracilor şi persoanele care poartă numele de Ioan.

Nu se bea vin roşu
În această zi, nu se bea vin roşu care aminteşte de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.

Pomeniri pentru rudele care au murit în condiţii suspecte
În familiile în care au murit rude în condiţii suspecte, se fac pomeniri la biserică: se citeşte pomelnicul cu numele decedaţilor şi se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecaţi în eternitate în mod neaşteptat.

O tradiţie respectată de-a lungul timpului "Cumetria femeilor"
La sărbătoarea tradiţională numită „Cumetria femeilor” participă tinerele neveste. În multe zone din ţară, acestea se întâlnesc cu nevestele căsătorite de mai multă vreme. Acestea le împărtăşesc tinerelor „surate” din experienţa lor de familie, pentru a avea o căsnicie fericită şi prosperă. Finalul întâlnirii se încheie cu o petrecere la care participă purtătoarele numelui de Ioana; dar la petrecere nu se consumă băuturi alcoolice.

Totodată, femeile care poartă numele de Ioana pregătesc şi împart prietenilor de familie, covrigi cu ou, o delicatesă specifică în Câmpulung Muscel, după care se bea teiată, o băutură pregătită din flori de tei, dovedită a fi un tonic pentru trup şi suflet.

Casa se stropeşte cu Agheasma mare
Din această zi, timp de trei zile, casa se stropeşte cu aghesmă mare, exceptând baia. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înţelepte, chibzuite şi discuţiile să nu degenereze în tensiuni şi în gesturi necugetate.

În casele credincioşilor, să domine veselia
În ziua Soborului Sfântului Ioan, oamenii trebuie să fie veseli; în căminele în care membrii familiei nu se bucură în ziua praznicului, va domina tristeţea până la sfârşitul anului.

Tradiţia “Udatul ionilor”
În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită "Udatul Ionilor". În Bucovina, la poarta casei sărbătoritului se pune un brad frumos împodobit. În acelaşi timp, sărbătoritul trebuie să dea o petrecere cu lăutari. În Transilvania, cei care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică purificaţi, prin stropire cu apă.

Ocrotitorul pruncilor
În unele regiuni, Sfântul Ion este numit “ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele şi are grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.

La "Masa moaşei"

În ziua acestui praznic, pe 7 ianuarie, mai ales în mediul rural, există obiceiul de a se organiza o "masă a moaşei" satului. Aceasta colindă pe la "nepoate", la mamele care au fost ajutate să nască, şi sunt invitate la petrecere. Fiecare femeie aduce moaşei câte un plocon, iar moaşa rupe dintr-un colac pregătit special pentru sărbătoarea respectivă şi împarte câte o bucată fiecărei femei. În funcţie de formă şi de mărime, bucata primită prevesteşte dacă femeia care primeşte bucata de colac va mai avea sau nu copii, dacă va avea fete sau băieţi.

Este o sărbătoare marcată cu o cruce roșie în calendarul ortodox, astfel că, asemenea tuturor sărbătorilor mari, de Sfântul Ioan nu se spală, nu se lucrează, nu se face curat. Mai mult, se spune că pe 7 ianuarie e bine să… petreci. Cine nu se bucura în această zi va fi trist tot anul!

Totuși, la petrecere  nu se bea vin roșu – acesta amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței sale. Se bea vin alb, sfințit întâi la biserică.

Nu e bine să eviți petrecerea pentru că, prin această sărbătoare, se spune că Dumnezeu ferește gospodăriile de foc și de fiare sălbatice.

In ziua Sfântului Ioan nu se stinge candela! se spune că arde în această perioadă pentru a aduce bunăstare în familie, iar membrii să ia doar decizii înțelepte.

Despre numele Ion 

Se poate afirma ca Ion a fost si este inca cel mai popular nume de persoana nu numai la romani, ci la toate popoarele europene (in formele specifice fiecarei limbi). Forma romaneasca Ion reproduce un vechi nume pers. ebraic "Johanan", incadrat in bogata familie a teoioricelor frazeologice. Acesta este format din "Jo", abreviere normala si curenta pentru "Jahve" si verbul "hartan" ce inseamna "a face favoare, a avea mila".

Românescul Ioan sau Ion provine din numele evreiesc Johanan sau Yochana (scrierea este diferită în funcţie de traducere). Numele înseamnă "Prin graţia Domnului", fiind la origine o incantaţie care alăturează cuvintele "Jo" - abrevierea lui "Jahve" (Dumnezeu), "ilie" şi "hanan", adică "a face o favoare", "a se milostivi".

Incantaţia era folosită la naşterea copiilor, fiind un mod de a mulţumi lui Dumnezeu pentru favoarea făcută.

Odată cu răspândirea creştinismului, numele Johanan, purtat de mai multe figuri religioase importante, în special Ioan Botezătorul, a devenit popular şi în Occident.

Tradus mai întâi în greacă, apoi în latină şi latina vulgară, Johanan a devenit Iohannes sau Ioannes, suferind apoi modificări în funcţie de fiecare limbă.

În română, numele de Ioan apare atestat documentar pentru prima dată în jurul anului 1200, însă cel mai probabil era folosit cu mult înainte de această perioadă.

Ioan este un nume comun şi în Ţara Galilor, unde este scris şi rostit la fel ca în româneşte.

Dincolo de originea ebraică, numele Ion are o conotație religioasă puternic înrădăcinată în cultura românească. Calendarele creștine celebrează peste 70 de Sfinți cu acest nume, însă românii îl celebrează doar pe Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit anual pe data de 7 ianuarie.

În mitologia greacă, Ion a fost fiul, de o legendară înflăcărare şi impetuozitate, al lui Apollo şi al Creusei, şi a domnit peste pămînturile care i-au păstrat numele: Ionia şi, de la acestea, Insulele Ionice şi Marea Ionică, în vestul Greciei.

În Bucovina, se spune că de Sînt-Ion se "botează gerul", adică începe să se moaie, şi vremea se îmbună. Tot în acea zonă, se socoteşte că Sf. Ioan Botezătorul este patronul pruncilor, care-i păzeşte de nenorociri.

În Ardeal, se zice că dac-a venit Sîn-Nicoară pe cal alb, pleacă Sînt-Ion pe cal negru, adică se "înfrînge" iarna, se duce.!

În Muntenia, era datina de a se boteza de Sînt-Ion, cu agheazmă, şi viile, grădinile, vitele şi ogoarele. Tot aici, Sfîntul Ion se serbează mai mult de către femei, fără bărbaţi, fiindcă aceasta ar fi ziua, când: "cînd femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul".

 O legendă care circulă în toate provinciile româneşti şi care s-a transformat şi în colindă, spune că Sînt-Ion a fost blestemat de maică-sa să se prefacă în fiară de pădure. El s-a transformat în pui de căprioară şi trăit astfel 9 ani şi 9 zile. Apoi, s-a făcut din nou om, a înălţat o mînăstire şi abia după aceea l-a botezat pe Isus Cristos, zice legenda noastră.

În Muntenia, există "iordănitorii", un fel de colindători de Sf. Ioan, care-şi încep umbletul încă din seara de Bobotează. Merg prin case, cîntă Iordanul (ceea ce cântă şi preotul în ajunul Bobotezei) şi "iordănesc", adică stropesc pe membrii familiei cu apă sfinţită şi apoi îi ridică în sus de trei ori. (Prin unele părţi, acest obicei se mai numeşte şi "vălărit") !

Pe Ioni sau pe Ioane, dacă-i prind "iordănitorii", îi duc pe sus la gîrlă sau la fîntînă ca să-i "scalde"; în cazuri mai bune, Ion sau Ioana scapă doar cu cîteva găleţi de apă turnate în cap. Numai dacă-i cinstesc foarte-foarte bine pe iordănitori reuşesc să rămînă neiordăniţi.

Cumetria femeilor/Tontoroiul femeilor/Ziua Babelor, deşi mai puţin cunoscut, este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din spaţiul folcloric ramânesc. Este legat de noaptea dintre Boboteaza şi Sfântul Ioan, adică dintre 6 şi 7 ianuarie, când nevestele tinere se strâng pe la casele femeilor căsătorite mai demult sau chiar la crâşma din sat şi petrec, obligatoriu în absenţa bărbaţilor, până târziu, pentru a marca integrarea lor în această comunitate (a femeilor măritate). Se consideră că ziua de Sfântul Ioan este cea în care “femeia este la fel de mare sau chiar mai mare decât bărbatul”, deoarece ea da naştere pruncilor, iar Sfântul Ioan este şi patronul acestora.

Grupurile de femei sunt formate din 7-30 de persoane, fiecare trebuie să aducă de acasă mâncare, băutura fiind procurata din colindat, pe la casele oamenilor, sau din cumpărat. Colindatul nevestelor tinere, cu această ocazie, este similar cu cel al iordănitorilor, cu diferenţa că stropitul (cu un buchetel de busuioc) se face nu cu apă sfinţită, ci cu apă obişnuită, din fântână sau din rău, parodiindu-se umblatul preotului cu botezul, fapt interzis de biserică, dar păstrat, sute de ani, cu perseverenţă.

Uneori, femeile mergeau din casă în casă cu o căldare plină cu apă, stropind oamenii cu busuioc, parodiind astfel umblatul preotului cu botezul, lucru strict interzis de biserică, dar practicat cu perseverenţă sute de ani. Toate femeile erau obligate să vină la petrecere cu mâncare, băutura urmând a fi cumpărată; de băutură se mai făcea rost şi de la cei întâlniţi pe drum, care, pentru a scăpa de udat şi de aruncatul în sus, promiteau orice.

În general, ziua Sfântului Ion se serba prin petrecere mare şi veselie. Se crede că cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul; mai ales cei care poartă numele Sfântului îşi invită rudele şi prietenii la petrecere, prin Banat spunându-se că astfel îl “sântuiesc pe Sânt Ion”. Din păcate, astăzi aceste petreceri degenerează în adevărate beţii şi orgii alimentare, aniversarea zilei onomastice nemaiavând aproape nimic sfânt. Familiile care au morţi cu numele Ion sau Ioana obişnuiesc să facă praznice, dând de pomană săracilor. În fine, se crede că botezând gerul, Sântion reuşeşte să mai înmoaie gerul; cei care pot e bine să se tăvălească prin zăpadă, fiind astfel feriţi de boli, în special de friguri.

Putem afirma că sărbătoarea Sântionului este într-o strânsă legătură cu cea a Bobotezei, cuprinzând arhaice rituri de purificare a spaţiului, oamenilor şi animalelor cu ajutorul apei. Veselia este cuvântul de ordine al acestei mari sărbători, ceea ce doresc şi eu mai ales celor numiţi Ioana şi Ion!

Specialiştii în folclor consideră acest obicei ca fiind derivat din Sărbătorile (precreştine) dedicate zeului grec Dionysos, cunoscute şi în cetăţile antice de la Pontul Euxin (Marea Neagră), împrejurare din care nu lipseau muzica, dansurile frenetice, degustarea de vinuri etc., pentru a marca începutul unui nou ciclu al naturii, odată cu apropierea primăverii. Cuvantul tontoroi (cu o nuanta usor peiorativa) reflecta starea de spirit specifica unei astfel de imprejurari, insemnand joc/dans cu miscari bruste, topaituri (din magh. tantorogni). Pe de alta parte, cumetrie face referire la ospatul de la botez (in cazul acesta, Boboteaza).

Cumetria/Tontoroiul femeilor este, astfel, o adevărată petrecere, cu mare veselie, femeile lăsând pe seama bărbaţilor toate îndatoririle gospodăreşti – îngrijitul copiilor, adăpatul animalelor, prepararea mâncării etc. Mai mult, niciun bărbat nu trebuie să protesteze sau să facă vreo observaţie, în această zi, chiar dacă ar rămâne flămând.

Derivate: Ioan, Ionuț, Oana, Ionică, Ioanichie, Onu Ionel, Ionela, Nelu, Nela, Ianoș, Janina, Gianina, Nică, Onică, Ioniță s.a. 

Evenimente de-a lungul timpului…

• 7 ianuarie 1502: S-a nascut Grigore al XIII-lea, papă al Bisericii Catolice din anul 1572, până în 1585.

                    

Papa Grigore al XIII-lea, cunoscut și ca papa Gregor al XIII-lea, (n. 7 ianuarie 1502, Bologna — d. 10 aprilie 1585, Roma),

Unul din cele mai mari merite ale sale a fost actualizarea calendarului iulian in anul 1582. Actualul calendar îi poartă numele,calendar gregorian.

• 1610: Matematicianul și astronomul Italian Galileo Galilei a descoperit patru sateliți ai planetei Jupiter – Ganimede, Io, Europa și Callisto.

                                   

Pe 7 ianuarie 1610, Galileo Galilei, părintele științei moderne, așa cum l-a numit Albert Einstein, a observat prin telescopul său ”trei stele fixe, totalmente invizibile prin micimea lor”, toate apropiate de Jupiter, aflate pe o linie dreaptă cu aceasta. Observațiile din nopțile ulterioare au arătat că pozițiile acestor „stele” în raport cu Jupiter se modifică într-un fel ce nu putea fi explicat dacă ar fi fost considerate stele fixe. La 10 ianuarie, Galileo a observat că una dintre ele a dispărut, observație explicată de el prin faptul că ea se află în spatele lui Jupiter. În câteva zile, el a concluzionat că ele toate se roteau în jurul lui Jupiter. Galilei descoperise trei dintre cei mai mari patru sateliți naturali ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto. Tot el l-a descoperit și pe al patrulea, pe 13 ianuarie. Galilei a numit cei patru sateliți stele mediceene, în cinstea viitorului său patron  Cosimo II de’ Medici, Mare Duce al Toscanei, și în cinstea celor trei frați ai săi. Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în sateliți galileeni, în cinstea lui Galileo.

Cei patru sateliți au fost descoperiți între 1609 și 1610, când Galileo a adus unele îmbunătățiri telescopului său, care i-au permis să observe corpurile cerești mai distinct decât a fost posibil înainte. Descoperirea lui Galileo a arătat importanța telescopului ca instrument pentru astronomi, dovedind că există obiecte în spațiu care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Mult mai important este faptul că descoperirea unor sateliți care nu orbitează în jurul planetei Pământ a fost o lovitură puternică împotriva teoriei geocentric a lui Ptolemeu, conform căreia toate corpurile cerești se învârtesc în jurul Pământului.

La început, Galileo și-a denumit descoperirea Cosmica Sidera („Stelele lui Cosimo”), dar denumirile au fost alese, în cele din urmă, de astronomul german Simon Marius. Marius a descoperit sateliții independent, în același timp ca și Galileo și le-a dat denumirile actuale (propuse de către Johannes Kepler) în lucrarea sa Mundus Jovialis, publicată în 1614.

• 1904: A fost anunțat semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD ("seek you, danger"), efectiv începând cu 1 februarie, înlocuit, un an mai târziu la 1 Aprilie 1905, cu SOS. 

(SOS poate fi privit ca o abreviere a: "save our ship", "save our souls", sau "send out succour", dar in realitate nu este o abreviere, nici acronim).

La începutul secolului 20 în Anglia, apelul general pentru telegraful cu fir era numit "CQ". Acest termen a fost adoptat de către restul lumii şi a fost folosit mai târziu de către telegrafia fără fir. Nu era încă stabilit de către Congresul Internațional nici un cod de pimejdie universal, astfel încât în 1904 compania Marconi a sugerat utilizarea codului "CQD". 

Tema de semnale SOS a ajuns la Berlin la a doua Conferință radiotelegrafică şi grupul a stabilit codul de urgență universal "SOS". Conferința nu a specificat motivele pentru această denumire, dar codul era folosit înainte cu un an de conferință în Germania.

Codul a fost repede acceptat și din cauză că cele trei litere se scriu în codul Morse intr-o succesiune rapidă: trei puncte, trei liniuțe, trei puncte.

• 1926: S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist și producator de film român.

Mircea Sântimbreanu, prozator, traducator, publicist și scenarist român, s-a născut pe 7 ianuarie 1926 la Băița, în județul Hunedoara.

 S-a remarcat și a fost îndrăgit ca scriitor de literatură pentru copii. Atras de lumea copilăriei și a școlii, Mircea Sântimbreanu a lăsat moștenire o operă vastă, destinată celor mici.

Cu și fără ghiozdan (1956), Lângă groapa cu furnici (1964), Recreația mare (1965), Extemporale și... alte lucrări scrise (1963) și Mama mamuților mahmuri (1980) sunt doar câteva titluri celebre ce fac parte din opera acestuia. Director al Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu a promovat mulți scriitori prin publicarea lucrărilor lor.

În literatură, Sântimbreanu a debutat în anul 1956 cu volumul de proză Cu și fără ghiozdan, tradus ulterior în limbile maghiară, sârbă și germană. Au urmat și alte scrieri, unele dintre ele fiind distinse cu premii importante. Pentru Recreația mare a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București iar pentru Mama mamutilor mahmuri, Premiul Uniunii Scriitorilor.

Pentru întreaga sa activitate literară, scriitorul a fost declarat „Cetățean de onoare al municipiului Brad". 

Mircea Sântimbreanu s-a stins din viață pe 18 august 1999 la București.

•  1924:Compozitorul George Gershwin finaliza "Rapsodia albastră" la vârsta de 26 de ani. 

Îndrăgostit de pian, de muzica de jazz şi de cea clasică, interpet şi compozitor, devine rapid o stea pe firmamentul muzicii americane şi este recunoscut şi pe bătrânul continent.

Primul succes l-a avut în 1919, cu “I Was So Young, You Were So Beautiful”, melodie din comedia muzicală “Good Morning Judge”.

Renumit la New York, a cucerit apoi Londra, cu cântecul “Swanee”, cântat de celebrul Al Jolson. Avea 21 de ani. De-a lungul unei vieţi scurte, avea să moară acum 65 de ani, la numai 36 de ani, a compus o operă considerabilă: peste 700 de cântece, 10 comedii muzicale, coloane sonore originale pentru film, muzică clasică.

Creaţia lui George Gershwin, compozitorul fermecătoarei “Rhapsody in Blue”, pulsează de energia oraşului în care s-a născut. Vibraţia electrică a străzii newyorkeze pare să reamintească şi azi, la fiecare pas, ritmurile compoziţiilor sale. Agitaţia neîntreruptă, casele de cărămidă roţie şi săgeţile de oţel şi sticlă al zgărie-norilor, parfumul insinuant de castane coapte ce pluteşte uneori, vacarmul automibilelor, sirenele, dar mai ales agitaţia nebună din cluburi şi baruri, unduirea ca în dans a tinerilor de pe trotuar, sunetele trupelor de jazz revărsate din restaurante, par impregnate de muzica lui.

Alain Duault asemăna New York-ul cu Veneţia. “Şi, spunea el, aşa cum Veneţia şi-a găsit identitatea în Vivaldi, New York, oraşul trepidând de muzică, îi seamănă acelui tânăr fiu de emigranţi evrei care a ştiut să-l simtă, să-l respire, să-l înţeleagă şi să-l facă să pulseze: Gershwin”. Atăzi, o sală de spectacole, un parc şi un hotel din New York îi poartă numele.

Compune, într-o lună, “Rhapsody in Blue”, care este cântată, în 1924, la “Aeolian Hall”. Faimosul glissando de clarinet care deschide opera încântă întreaga sală, în care se aflau violoniştii Fritz Kreisler şi Jasha Heifetz, pianiştii Sergueï Rachmaninov şi Leopold Godowsky, cântăreţele Mary Garden et Amelita Galli-Curci… Toscanini, care a dirijat, afirma: “Gershwin este singurul compozitor american adevărat”. De atunci, “Simfonia albastră” se cântă în toată lumea.

 

George Gershwin - Rhapsody in Blue 

În 1933 se hotărăşte să compună o operă. Pleacă la Charleston, unde se desfăşoară acţiunea imaginată, pentru a asculta spirituals, pentru a merge în cafenelele rezervate negrilor. Întors la New York, crează o capodoperă “Porgy and Bess”. Premiera de la Boston, în 1935, este un triumf. La New York părerile sunt mai ponderate. Adevăratul succes va veni abia în 1942, la şase ani de la moartea lui. Dar, unele cântece, ca “Summertime” au devenit foarte populare, iar partiturile lor s-au vândut ca pâinea caldă.

În anul următor i se descoperă o tumoră cerebrală. Este operat la Los Angeles, dar la 11 iulie 1936, se stinge din viaţă.

• 1927: Primul telefon internațional - de la New York la  Londra.

Prima convorbire telefonică transatlantică (de la New York la Londra) a avut loc între un redactor al cotidianului Daily Mail (situat pe Fleet Street din Londra) și un corespondent al ziarului, aflat la New York.

Propagarea sunetului s-a realizat, în lipsa cablurilor telefonice, cu ajutorul unei stații de transmisie radio cu unde scurte, aparținând serviciului poștal (British Post Ofice). Conversația a durat trei minute și a costat 15 lire sterline (corespondentul a 75 de dolari).

• 1990: Turnul din Pisa este închis pentru siguranță pentru vizitatori, înclinarea devenind prea periculoasă.

 Lucrările de renovare vor dura până la 15 decembrie 2001.

Turnul înclinat din Pisa (în italiană Torre pendente di Pisa) este cea mai faimoasă clădire înclinată din lume și punctul de reper al orașului Pisa din Italia.

Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domul din Pisa. După doisprezece ani de la punerea pietrei de temelie, la 9 august 1173, când construcția ajunsese la etajul al treilea, datorită proastei calități a solului, constituit din noroi argilos și nisip, turnul începea să se încline în direcția sud-est. Timp de o sută de ani construcția a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. După aceea, construcția a trebuit să fie întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniță a fost finalizat.

Datorită importanței sale pentru industria turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios în ultima consolidare care a început în anul 1990. În decembrie 2001 turnul a fost declarat stabil și sigur pentru 300 de ani și a fost redeschis accesului publicului.

Să aveți o zi frumoasă!