Translate

sâmbătă, 18 august 2018

18 august


Este a 230-a zi a anului .
Au mai rămas 135 de zile până la sfârşitul anului.
Soarele răsare la 06 h 22 m şi apune la 20 h 16 m.


Citatul zilei
 (Honoré de Balzac n. 20 mai 1799 – d. 18 august 1850, romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez)

Evenimente de-a lungul zilei…

  • 1201: Este fondat orașul Riga.

Riga (letonă Rīga) este capitala Letoniei, situatǎ pe malul Mǎrii Baltice, la gura de vǎrsare a râului Daugava, la 56°58' N - 24°8' E. Riga este cel mai mare oraș din Țǎrile Baltice, fiind un important centru cultural, educațional, financiar și politic din zonǎ.
Centrul istoric al orașului Riga a fost inclus în anul 1997 de cǎtre UNESCO pe lista locurilor din patrimoniul cultural mondial, iar orașul este remarcat în mod special pentru arhitectura lui în stil Art Nouveau (Jugendstil), putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona.


  • 1750: S-a născut Antonio Salieri, compozitor italian (d. 1825)
Antonio Salieri (n. 18 august 1750, Legnago, Italia– d. 7 mai 1825, Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor și dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.
Crescut intr-o familie prosperă de negustori, Salieri a studiat două instrumente importante ale timpului, vioara și clavecinul, dar și toate elementele vocalismului. Fratele său Francesco, care era studentul lui Giuseppe Tartini, i-a fost profesor la rândul său. Francesco era un violonist foarte talentat și era adesea chemat să cânte la festivalurile organizate de bisericile din jurul orășelului natal, Legnago. Antonio erau mereu prezent unde Francesco era chemat să cânte.
În 1774, după moartea lui Gassmann, Salieri a fost numit compozitor al curții de către Împăratul Iosif II. A întâlnit-o pe soția sa, Therese von Helfersdorfe, în 1774. (Cuplul a urmat să aibă opt copii). Salieri a devenit Kapellmeister Imperial în 1788, o funcție pe care a ocupat-o până în 1824. A fost președinte al "Tonkünstler-Societät" (societate a artiștilor muzicali) din 1788 până în 1795, vice-președinte după 1795, și s-a ocupat de concertele ei până în 1818.
A atins un statut social elevat, și era adesea asociat cu alți compozitori celebri ca Joseph Haydn sau Louis Spohr. A avut roluri importante în muzica clasică a secolului al XIX-lea: le-a fost profesor unor faimoși compozitori ca Ludwig van Beethoven, Carl Czerny, Johann Nepomuk Hummel, Franz Liszt, Giacomo Meyerbeer, Ignaz Moscheles, Franz Schubert și Franz Xaver Süssmayr. I-a fost profesor și celui mai mic fiu al lui Mozart, Franz Xaver Wolfgang Mozart.
Salieri este îngropat în Matzleinsdorfer Friedhof (astăzi Zentralfriedhof) în Viena, Austria. La înmormântarea sa propria lui compoziție Requiem în C major - compusă în 1804 - a fost cântată pentru prima oară.
În timpul vieții sale, Salieri a dobândit un mare prestigiu ca dirijor și compozitor, în principal pentru lucrările sale de operă, dar mai ales pentru muzica sacră sau muzica de cameră. Printre cele mai apreciate lucrări ale compozitorului se pot menționa Armida (1771), La scuola de' gelosi (1778), Der Rauchfangkehrer (1781), Les Danaïdes (1784), aceasta din urmă prezentată pentru prima dată ca o lucrare a compozitorului Gluck, intitulată Tarare d'Ormus (1788), Palmira, Regina di Persia (1795) și Falstaff o sia Le tre burle (1799)). A compus un număr relativ mic de lucrări instrumentale, printre care se pot menționa două concerte de pian, un concert pentru orgă scris în 1773, un concert pentru fluier, un concert pentru oboi și orchestră (în 1774) și un set de variațiuni având la bază lucrarea La Follia di Spagna din 1815.

  • 1830: S-a nascut Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei (d. 21.11.1916 la Viena).
 

Franz Joseph al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghiară Ferenc József I, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

  •  1844: Constituirea „Roatei de Pompieri



printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Launtru. Serviciul nou-infiintat avea o structura militara si era impartit in sase grupe, cu un efectiv de 7 ofiteri, 23 subofiteri si 256 soldati. Ca dotare tehnica, noua unitate militara din Garnizoana Bucurestilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 cangi si 50 lopeti de lemn.


  • 1898: Se constituie la Timişoara, Clubul  Biciclist, al cărui statut a fost aprobat la 1 mai 1899.
 

În anul 1898, în oraşul de pe Bega existau numai puţin de patru cluburi de biciclişti: Tigris Kerekpar Egyesulet, Velocitas, Hunyadi Kerekpar Egyesulet şi Temesvari Bicycle Club.

  • 1916: Bulgaria a atacat Dobrogea românească. 
 

Declarația de război a fost făcută abia a doua zi. În vara lui 1916 România intră în război de partea Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei (Puterile Centrale). Pentru Bulgaria, războiul trebuia să fie prilejul de a căpăta teritoriile care îi fuseseră atribuite la Tratatul din Yeșilköy/San-Stefano, și Dobrogea. Ofensiva trupelor bulgare începe chiar înainte ca declarația de război să fie înaintată ministrului României la Sofia. De partea românilor, Dunărea și frontiera terestră erau apărate de Armata a III-a, având în față Armata a III-a bulgară, bine dotată grație armamentului austro-german și beneficiind de susținerea ofițerilor și trupelor specializate germane. Elementul esențial care dădea forță acestei armate îl reprezenta comandamentul său german și însăși experiența șefului ei suprem, mareșalul Mackensen. În schimb, armata română se afla într-o poziție de inferioritate atât numerică, precum și tehnică, iar din punct de vedere organizatoric comandamentul se găsea la aproape 200 de kilometri de front, la cartierul-general al generalului Mihail Aslan la… București !


În anul 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, pe teritoriul Dobrogei au loc operațiuni militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen recuceresc Turtucaia, luând prizonieri 28.000 de militari români. Ofensiva Puterilor Centrale a continuat. La data de 26 august armata română a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reușit să oprească ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova – Cobadin – Topraisar. La lupte a participat, de partea română, o divizie de prizonieri sârbi și croați din armata austro-ungară, formată în Rusia.
Toamna lui 1918 a înclinat definitiv balanța armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, deruta previzibilă a Puterilor Centrale determinând conducerea politico-militară a României să reintre în „Marele Război” pentru a elibera teritoriile ocupate de forțele militare străine și în speranța împlinirii idealului „Marii Uniri”. După ce în 29 septembrie 1918 Bulgaria s-a recunoscut înfrântă de Antantă, Dobrogea a rămas câtăva vreme sub ocupația germană, dar în decursul lunii Octombrie unitățile armatei Mackensen se retraseră la rândul lor, astfel că armistițiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea să găsească România și în stăpânirea teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră. Populația dobrogeană a reușit să înlăture în mod rapid toate vicisitudinile create de război. Unirea tuturor românilor într-un singur stat național de 295.000 km2 cu 18,5 milioane de locuitori și stăpânirea unui litoral de 460 km între gura Nistrului și Ecrina (Ecrene în turcește) au adus Dobrogei o prosperitate deosebită, cum o demonstrează nivelul dezvoltării sale generale din perioada interbelică.
La capătul „Marele Război” (cum a rămas prima conflagrație mondială în conștiința contemporanilor și în paginile istoriografiei mondiale) este împlinită întregirea României. Dintre toate teritoriile regatului întregit, Cadrilateurl este singurul în care Românii reprezintă sub 4 % din populație, dar această proporție va fi dublată prin așezarea aici a mai multor mii de familii de Aromâni veniți din peninsula Balcanică (Albania, Iugoslavia, Grecia și Bulgaria). Dar, în cadrul ostilității apărute din acest motiv între România și Bulgaria, Dobrogea este de acum încolo un „măr al discordiei” între cele două țări, Bulgaria revendincând acum întreaga provincie până la gurile Dunării, în timp ce istoriografia bulgară socotește de atunci încoace Dobrogea medievală ca un stat exclusiv bulgăresc, aceasta până în zilele noastre și în ciuda lucrărilor „Comisiei mixte de istorie bulgaro-română” înființată la 5 iulie 2001.
Despotatul Dobrogei a fost un stat în componența căruia au intrat teritorii aparținând astăzi în zona sudică Bulgariei iar în zona nordică României, creat în 1347 prin despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin. Secesiunea s-a făcut inițial prin intervenția unui nobil bulgaro-cuman (sau vlah) din familia Terter, numit Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează – de fapt, existența acestui stat. Teritoriul fusese recucerit de către Imperiul Bizantin în 1362 de la Țaratul Vlaho-Bulgar (șubrezit de invaziile Tătarilor), cu ajutorul Genovezilor. Capitala statului a fost la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria) iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. Frontierele i s-au modificat de mai multe ori în decursul existenței. Componența etnică a populației a fost mixtă și a cuprins pe lângă români, bulgari și tătari (aceștia din urmă, sosiți în 1224) și greci, armeni sau genovezi (în porturi).

Să aveți o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...