18 ianuarie - Ziua Internaţională a Omului de Zăpadă

Nu ştim exact de cât respect se bucură omul de zăpadă, dar ştim că este strâns legat de sărăbătorile de iarnă şi de Crăciun. Nu se plânge niciodată şi, spre deosebire de Moş Crăciun a cărui perioadă de glorie se sfârşeşte imediat după 25 decembrie, omul de zăpadă rămâne proaspăt toată iarna şi nici nu este asociat vreunei religii sau sărbători. Mai mult decât atât, omul de zăpadă are un caracter plăcut, poate datorită faptului că pare un tip jovial şi pic supraponderal, ceea ce ni-l apropie.

Personaj de literatură sau obiect de joacă, omul de zăpadă poate fi aducător de magie, purtător de metafore sau instrument în dezvoltarea creativităţii. Cine n-a făcut în viaţa lui un om de zăpadă? Cu fular sau fără, triunghiular sau din trei sfere una peste alta, construirea omului de zăpadă a făcut parte din bucuriile iernii încă din Evul Mediu.

Ziua Internaţională a Omului de Zăpadă a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2011.

Data nu este aleasă întâmplător, întrucât cifra „1” arată ca un baston sau o mătură, iar cifra „8” reprezintă chiar forma omului de zapadă.

Nu se cunoaste o dată exactă când s-a pus bulgăre peste bulgăre, dar se spune că încă din Evul mediu se obişnuia să se modeleze oameni de zăpadă, prima dovadă docu­mentară fiind un manuscris din anul 1380.

Alte indicii ale apariţiei  oamenilor de zăpadă apar în operele marilor scriitori ai vremurilor trecute. Îi găsim într-o biografie a lui Michelangelo din secolul XV, la William Shakespeare, iar la 1770 într-o culegere de poezii pentru copii.

Metafora omului de zăpadă a inspirat mereu scriitorii, de la autorii de poveşti pentru copii, precum Hans Christian Andersen până la greii literaturii, precum Shakespeare, sau clasicii moderni: Harper Lee (To kill a Mockingbird), sau Sylvia Plath (Snowman on the Moor) şi mulţi alţii.

De-a lungul istoriei găsim diverse urme lăsate de acest personaj. De exemplu, o biografie a lui Michelangelo menţionează figura de omăt modelată în iarna 1492-1493, la Palatul Medici. William Shakespeare aduce şi el vorba despre un om de zăpadă în drama „Richard II” (”O, that I were a mockery king of snow”).

Înafară de frumoasele poveşti ţesute de mii de artişti şi scriitori, suntem tentaţi să credem că nu e mare lucru de aflat despre oameni de zăpadă. Dar nu e deloc aşa. 

Iată doar câteva dintre lucrurile uimitoare legate de omul de zăpadă.

1. În evul mediu, se obişnuia ca, odată cu zăpada, să se ridice şi oameni de zăpadă. Prima dovadă documentară a acestui lucru este un manuscris din anul 1380, intitulat Books of Hours, găsit în Biblioteca Koninklijke din Haga.

2. Imaginea de mai jos arată prima fotografie cunoscută făcută unui om de zăpadă şi a fost înregistrată la Biblioteca Naţională a Ţării Galilor. Fotografia a fost făcută în 1853.

3. La mijlocul secolului al XIX-lea, personajul intră în atenţia pedagogilor care încep să le recomande copiilor jocul cu omul de zăpadă, pentru a-şi spori creativitatea. Drumul până la a intra în cărţile pentru cei mici, în poveştile care le sunt dedicate, nu mai e lung.

4. Cel mai mare om de zăpadă din lume a fost construit Bethnel, Maine, SUA, în 2008. Este de genul feminin şi se numeşte Olympia Snow-Woman. Măsoară 37,21 metri înălţime şi o greutate de peste 4.000 de tone, iar "construirea" ei a durat circa o lună de zile. La construirea lui s-au folosit mai mult de 5.600 de metri cubi de zăpadă. Morcovul-nas a fost, de fapt, o structură de doi metri din sârmă şi pânză. Gura a fost conturată din şase anvelope de automobil, iar în loc de nasturi s-au folosit trei anvelope de tractor. Pentru braţe au fost aduse două trunchiuri de copac de câte 3 metri.

Femeia de zăpadă are ochi cu genele lungi, din beţe de schi, iar buzele din roţi pictate în roşu. Numele vine de la cel al senatorului de Maine, Olimpia Snowe.

5. Localnicilor din Zurich, Elveţia, le place să aibă un om de zăpadă pe care să-l explodeze! În fiecare an, din 1818, oraşul sărbătoreşte venirea primăverii prin dinamitarea marelui om de zăpadă din centrul oraşului. Sărbătoarea, numită Sechseläuten, începe în a treia zi de luni din aprilie, când Böögg (aşa se numeşte omul de zăpadă), confecţionat din bumbac, este umplut cu dinamită, purtat prin oraş, de către fierari, brutari şi alţi meşteşugari, care aruncă cu tot felul de cârnaţi şi produse de brutărie, mulţimii adunate la paradă. Iarna se încheie în mod oficial atunci când Böögg este explodat, iar durata combustiei lui arată cât de lungă va fi vara.

6. Japonia deţine Recordul Guiness World pentru cei mai mulţi oameni de zăpadă construiţi într-o oră. Nu mai puţini de 2.036 de oameni de zăpadă au fost făcuţi doar în 60 de minute de un grup de 1 406 participanţi la un serial de televiziune din Akabira, Hokkaido, Japonia, pe 28 februarie 2015.

7.  La data de 20 martie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Topirii Omului de Zăpadă,  pentru a marca schimbarea anotimpului şi anume, trecerea de la iarnă la primăvară

Ziua Internationala a Omului de Zapada a fost aleasa pentru a fi sarbatorita in luna ianuarie deoarece in majoritatea tarilor, sansele sa ninga sunt cele mai mari in aceasta luna.

18 Ianuarie

Este a 18-a zi a anului.

Au mai rămas 347 de zile până la sfârșitul anului bisect.

Soarele răsare la 07 h 47 m și apune la 17 h 06 m.

Citatul zilei

” Există un răgaz prea scurt între timpul când suntem prea tineri și timpul când suntem prea bătrâni!” (Montesquieu)

 Evenimente de-a lungul timpului...

• 1523: Conchistadorul Francisco Pizarro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei. 

Lima este o deformare a cuvântului indian quechua „rimac”, care a fost tradus prin „vorbitor”.Devenită capitală a vice-regelui de Peru în 1542, oraşul s-a dezvoltat ca centru al unor importante activităţi comerciale şi culturale pentru întreaga America spaniolă.

Francisco Pizarro González a fost unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca.

Orașul Lima a fost fundat de conquistadorul Francisco conchistadorul Francisco Pizarro în data de 18 ianuarie 1535 numindu-se inițial Orașul Cel Leal Al Regilor Peruani. În primele hărți ale orașului Peru se pot observa simultan numele de Lima și numele "Orașul Regilor".

La începutul secolului XXI suprafața metropolitană a Limei deține o populație de 6.954.583 locuitori și este învecinată cu El Callao care se află în proces de megalopolizare. Lima este acum un oraș modern, dar care mai păstrează stilul său vireinal, stil ce poate fi observat în cartierele vechi din centrul orașului.

Originea numelui orașului nu este una certă, existând mai multe ipoteze. Se pare că orașul s-a numit inițial Itchyma, după primii săi locuitori. Însă istorii au descoperit că pe acest teritoriu exista, înainte de secolul al XIV-lea, un oracol cunoscut sub numele “Limaq”, cuvânt care înseamna “orator”, “vorbitor”. Deși oracolul a fost distrus de spanioli, care au ridicat o biserică pe locul lui, numele acestuia a rămas în vocabularul locuitorilor și a înlocuit denumirea inițială a orașului.

• 1689: S-a născut Montesquieu, scriitor și filosof reprezentativ al iluminismului francez (d. 1755). 

Opera sa majoră, „Scrisori persane” (1721), „profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii şi religiei”, s-a bucurat de un succes imens şi imediat. Cartea este concepută sub forma unei colecţii de scrisori, despre care se presupune a fi fost scrise de călători în Persia şi de prietenii acestora din Europa. Aici, autorul a satirizat şi a criticat instituţiile franceze.

În calitate de teoretician, a scris în 1734 o disertaţie istorică ştiinţifică asupra înfloririi şi decăderii Romei, „Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence” , în care afirmă că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile”.

• 1778: Navigatorul englez James Cook a descoperit insulele Hawaii, cărora le-a dat numele de „Insulele Sandwich”, în onoarea lui John Montagu, al patrulea conte de Sandwich, prim lord al Amiralităţii britanice din acea vreme. 

Insulele Hawaii (cunoscute în istorie și ca Insulele Sandwich) constituie un arhipelag  cu nouăsprezece insule și  atoli,precum și alte mici insulițe, dispuse de-a lungul unui lanț pe direcția nord-vest – sud-est în nordul Oceanului Pacific.

Numele arhipelagului vine de la cea mai mare insulă care îl compune,Insula Hawaii.

Un an mai târziu, pe 14 februarie 1779, Cook a murit ucis pe aceste insule într-un conflict cu băştinaşii.

• 1799: Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.

• 1821: Începutul Revoluției de la 1821. 

Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.

Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştii în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 ianuarie.

• 1847: Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.

După triumful celor trei concerte bucureştene, la sfârşitul primei decade a lunii ianuarie 1847, însoţit de Guido de Karácsony, Franz Liszt a luat drumul Moldovei şi a Iaşilor. Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde „tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare”. În această casă va avea Liszt ocazia să-i cunoască Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinte în sala Teatrului Nou. În cursul primei sale reprezentaţii repertoriul abordat a fost cel obişnuit, în vreme ce repertoriul celorlalte două concerte a cuprins lucrările: Uvertura operei Wilhelm Tell, Invitaţia la vals, Fantezie pe motive dinSomnanmbula, Serenadă, Regele ielelor, Galopul cromatic, elementul de noutate reprezentându-l piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul orchestrei simfonice a Teatrului Naţional, Uvertura moldavă, piesăfigurând în programul celei de a treia reprezentaţii.

Comentariile revistei „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie... Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”.

Pianistul către Barbu Lăutarul: „Eşti un adevărat artist...”

În casa lui Alecu Balş a avut loc şi celebra întâlnire a pianistului cu Barbu Lăutarul. Acesta din urmă i-a reprodus, la renumita sa lăută, câteva dintre acordurile şi improvizaţiile executate la pian de Franz Liszt, cu o asemenea exactitate şi măiestrie, încât maestrul, plin de uimire, nu a putut face altceva decât să exclame, siderat: „Eşti un adevărat artist...”

Turneul lui Franz Liszt pe meleagurile româneşti de la sfârşitul anului 1846 şi începutul celui următor a cunoscut, aşa cum era de aşteptat, un succes răsunător. Pianistul şi-a încântat spectatorii cu geniul, cu entuziasmul, cu vigoarea şi cu elanul său; şi, mai ales, cu muzica şi cu interpretarea sa.Iar oamenii l-au ascultat, l-au aclamat şi l-au iubit pentru ce a ştiut să le ofere. Strofa finală a poeziei „Liszt” a lui Ion Văcărescu e elocventă pentru redarea acestei stări de spirit: „Tot tonu-ţi din simţire/Românul nu-şi mai scoate:/A ta întipărire/El a uita nu poate. /Adu-ţi şi tu aminte,/Oriunde vei fi ferice,/De-aceste dragi cuvinte/Ce dragoste îţi zice”.

• 1848: S-a născut Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg și gazetar român (d. 1925)

Ioan Slavici s-a născut la data de 18 ianuarie 1848, la Şiria, judeţul Arad, al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi a Elenei Slavici (născută Borlea). A frecventat şcoala greco-ortodoxă din satul natal, gimnaziul maghiar din Arad şi a urmat cursurile Liceului din Timişoara. A debutat în „Convorbiri literare” (1871), cu opera de comedie „Fata de birău”.

Împreună cu Eminescu, a fondat Societatea Academică Socială Literară „România Jună” şi a organizat, în 1871, Serbarea de la Putna a Studenţimii române din ţară şi din străinătate. La finalul anului 1874, s-a stabilit la Bucureşti, unde era secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, şi, ulterior, redactor la revista „Timpul”. Împreună cu I. L. Caragiale şi George Coşbuc, a editat revista „Vatra”. În timpul Primului Război Mondial, a colaborat la ziarele „Ziua” şi „Gazeta Bucureştilor”.

Slavici a exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa, „Soll şi Haben-Chestiunea Ovreilor din România”, că evreii sunt o boală şi că ar trebui aruncaţi în Dunăre.

Articolele virulente scrise de Slavici împotriva evreilor, pe tot parcursul vieţii sale, l-au adus în situaţia de a fi citat consistent în Raportul Final al Comisiei Internaţionale asupra Holocaustului în România (coordonat de Elie Wiesel, în 2004), ca sursă principală a antisemitismului hiper-violent din anii ’30-’40 ai secolului XX. Alături de Slavici, au fost menţionaţi şi alţi scriitori iconici ai secolului XIX românesc, precum Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Haşdeu sau filosoful Vasile Conta şi istoricul Nicolae Iorga.

Din cauza diverselor puncte de vedere politice exprimate în publicaţii de-a lungul timpului, Ioan Slavici a fost un „abonat” al închisorilor epocii, fapt reflectat chiar într-o lucrare memorialistică intitulată „Închisorile mele”, publicată în 1921.

Obosit şi persecutat, în 1925, Slavici s-a refugiat la fiica sa, care trăia la Panciu, aducându-i aminte de Şiria lui natală.

La 17 august 1925, scriitorul s-a stins din viaţă, fiind înmormântat la schitul Brazi.

• 1860: Înființarea liceului Gheorghe Lazăr din București.

În Monitorul Oficial nr.10, 14 ianuarie 1860, Eforia Instrucțiunii publice face să apără următorul anunț: „Se dă în cunoștință publicului că luni, în 18 Ianuarie, la ora 10 dimineața se va celebra deschiderea noului gimnaziu, al lui Lazăr, în casele D-lui Gh. Macescu de la Jignita, Coloarea Roșie, No.35. Director, I. MAIORESCU”.

Colegiul National Gheorghe Lazar (Liceul Gheorghe Lazar) este un liceu din centrul Bucurestiului, aflat in coltul sudic al parcului Cismigiu, colt cu Bulevardul Regina Elisabeta. Liceul poarta numele profesorului Gheorghe Lazar, care a intemeiat predarea in limba romana la Colegiul Sfantul Sava. Este al doilea liceu ca vechime din Bucuresti. Absolventi ai liceului: Ion Andreescu, Alexandru Athanasiu, Ion Barbu, Anda Calugareanu, Liviu Ciulei, Dinu Cocea, Mihai Constantinescu, Mitita Constantinescu, Eugen Filotti, Alexandru Ghika, Constantin Giurescu, Aimee Iacobescu, Scarlat Lambrino, Aurel Lecca, Gabriel Liiceanu, Dinu Lipatti, George Mihaita, Florian Pittis, Mircea Vintila, Valeriu Stoica, Constantin Tanase, Urmuz, Tudor Vianu, Grigore Popescu - Bajenaru, George Calinescu.

• 1898: S-a născut la Roman Filip Brunea Fox, prozator și jurnalist român, colaborator la reviste de avangardă, care în colaborare cu Geo Bogza a pus bazele reportajului literar românesc. 

Fără studii universitare, dar posesor al unei largi culturi, Brunea Fox dorea în tinerețe să devină poet și s-a apropriat de curentul avangardist și a publicat poezii în publicații reprezentative acestui curent.

A scris numeroase reportaje literare publicate în presa interbelică. Este autorul cărții „Orașul măcelului” publicată în 1944. A realizat un număr însemnat de fotografii  având ca temă socială situația evreilor în România. Printre reportajele sale cele mai cunoscute se pot menționa Aspectele vieții de provincie, Iașul, cetatea umbrelor, Târgul Moșilor, Insula Ada Kaleh, Nopți bucureștene, Trenul fantomă, Leproșii (despre „Infernul de la Lărgeanca"), Unde am să nasc?.

• 1997: Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. 

A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.

Să aveți o zi frumoasă!