3 Decembrie

Este a 337-a zi a anului. 
Au mai rămas 28 zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 7 h 34 m și apune la 16 h 37 m. 
Lună Plină la 17 h 47 m.  

Citatul zilei

„Ştiţi ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcţionar, ci să ai vocaţie de stăpân. Când un ministru e funcţionar, se încurcă în hârtii. Iar ca prim-ministru, trebuie să porţi în geantă imaginea ideală a României, spre care să te mişti asimptotic.” (Petre Ţuţea, filosoful român, n. 06.10.1902 – d. 3.12.1991)

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Ȋn fiecare an, la 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (International Day of People with Disability). Data a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motive populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discrimiarea. ONU doreşte ca ȋntreaga lumesă devină mai responzabilă ȋn ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi.

Marcarea zilei are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate. 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceștia provenind din țările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este și aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar probabilitatea ca aceștia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme. 

Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983-1992).

Bazându-se pe multe decenii de activitate a ONU în domeniul dizabilităților, Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, și semnată de 153 de țări, promovează drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în vederea implementării Agendei pentru dezvoltare durabilă din anul 2030 și a altor cadre internaționale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acțiunile umanitare, Noua Agendă Urbana și Agenda de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare.

Potrivit site-ului ONU, Agenda 2030 se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă". "Persoanele cu dizabilități, atât în calitate de beneficiari, cât și ca agenți ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă și durabilă și pot promova o societate rezistentă pentru toți, inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre și a acțiunii umanitare și al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative, instituțiile academice și sectorul privat trebuie să funcționeze ca o 'echipă' pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG)", se notează pe www.un.org/en/events/disabilitiesday.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1368: S-a născut regele Charles al VI-lea al Franţei; (d. 21.10.1422).

Cunoscut și ca Charles le Fou („Carol cel Nebun”), regele avea probleme psihice serioase. Se pare că suferea de schizofrenie paranoida paranoidă. Una din cauze ar putea fi de natură genetică: mama sa, Jeanne de Bourbon, avusese, în 1373, timp de mai multe luni, un acces de nebunie.

Printre bizareriile sale de comportament se poate menționa faptul că avea iluzia că este din sticla motiv pentru care hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a-l proteja în cazul unei eventuale căderi.

Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.

• 1596: S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; 

A fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri.

Nicolò Amati a fost fiul lui Girolamo Amati și a fost cel mai eminent membru al familiei. A îmbunătățit modelul implementat de înaintașii săi și a confecționat instrumente care puteau să producă un ton mai puternic. Modelele sale erau neobișnuit de mici dar a realizat un model mai mare cunoscut azi sub numele de "Grand Amati" care a devenit una dintre cele mai râvnite viori.

Dintre ucenicii săi cei mai cunoscuți sunt Antonio Stradivari și Andrea Guarneri, primul membru al familiei Guarneri de lutieri. Există multe controverse cu privire la ucenicia lui Antonio Stradivari. Deși prima vioară cunoscută a lui Stradivari menționează că a fost ucenicul lui Amati, această ipoteză este intens dezbătută.

A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650; (m. 12 aprilie 1684).

• 1857: S-a născut   Joseph Conrad, (Józef Teodor Konrad Korzeniowski), scriitor britanic de origine poloneză, maestru al prozei scurte („Taifun”)  (“Condamnatul din insule”, “Lordul Jim”, “Agentul secret”, “Nostromo”); (m. 3 august 1924).

Joseph Conrad , pe numele lui real Józef Teodor Konrad Korzeniowski, a fost fiul Evelinei Korzeniowski și al lui Apollo Nalecz Korzeniowski (traducător,scriitor și patriot polon antițarist). Părinții săi au fost surghiuniți, împreună cu fiul lor de patru ani, în regiunea Vologda, unde au trăit în condiții precare. Amândoi s-au îmbolnăvit de tuberculoză și au murit, așa că micul Józef a rămas în custodia unchiului său dinspre mamă, Tadeusz Bobrowski.Acesta n-a fost tocmai încântat să afle că puștiul, care primise atâtea lecții particulare (de la latină la limbi străine, geografie și matematică) visa să facă înconjurul lumii pe mare; dar decât să fie recrutat de armata rusă, l-a lăsat să plece la Marsilia. În următorii cincisprezece ani, Conrad a fost pe mare și prin porturi, făcând și contrabandă, și datorii la jocuri de noroc, vrând chiar să se sinucidă din cauza uneia. A scăpat, dar a fost obligat să părăsească vasele franceze în favoarea celor britanice. Și-a dat examenele, și-a luat un master, a devenit cetățean englez, și tot atunci și-a schimbat și numele.

• 1891: S-a născut  marele sculptor român Oscar Han ; (d. 14 februarie 1976) .

Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. Oscar Han a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea si   (sculptura) și cu Frederic Storck.

În 1911, Oscar Han s-a făcut remarcat cu lucrarea „Cap de fetiță”.

A fost membru al „Grupului celor patru„, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza,Stefan Dumitrescu si Francisc Sirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română

În 1945, comuniștii l-au acuzat pe Oscar Han că ar fi fost legionar (poate din cauza bustului Prof. Nae Ionescu , realizat de el în 1928).

În temeiul legii privind purificarea din cauza asocierii în trecut cu regimul profascist, adoptată într-o nouă formulă la 30 martie 1945, sculptorul Oscar Han, profesor la Școala de Arte Frumoase, a fost îndepărtat din învățământ pe termen de un an printr-un Decret semnat de Mihai Ralea , proaspăt ministru al Artelor. Ulterior, Oscar Han s-a adaptat noului regim.

 Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia , cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu Romania, statuia domnitorului moldovean lui  Vasile Lupu ,realizată din bronz  în 1932,amplasată in orasul Orhei din Basarbia,statuia regelui Carol I al Romaniei , amplasată în curtea Castelului Peles din Sinaia, statuia lui Constantin Brancoveanu din Bucuresti, realizată din bronz în 1939, chiar în curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul,statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, executata in bronz in anul 1936 etc.

• 1892: Regele României, Carol I, şi regina Marii Britanii, Victoria, semneaza tratatul privitor la căsătoria principelui Ferdinand, moştenitor al Tronului României, fiul lui Leopold, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen, şi al Antoniei, infanta Portugaliei, nepot de frate al regelui Carol I, cu Maria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda, fiica Mariei Aleksandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea) şi a lui Alfred, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria).

• 1917: Este inaugurat podul Quebec, la vest de orașul cu același nume, a cărui proiectarea și construcție a durat două decenii.

Podul Québec  este unul din podurile din Canada care traversează cursul inferior al fluviului Saint Lawrence la vest de orașul Québec și Levis, ambele din provincia canadiană Québec.

Înainte ca Podul Québec să fie construit, singura cale de a traversa Fluviul Saint Lawrence era feribotul. Un proiect pentru un pod peste râul St. Lawrence în Quebec a fost luat în considerare încă din anul 1852 și din nou în 1867, 1882 și 1884.

Podul blestemat

Cei mai multi dintre muncitorii care au lucrat la construirea podului de la Quebec au fost de origine amerindiana, autohtonii fiind considerati ca mina de lucru cea mai ''fiabila'' din intreaga tara si, in plus, acestora nu le era teama nici de apele involburate, nici de catararea la inaltime, ca in cazul muncitorilor de origine europeana.

Legenda spune ca acesti lucratori autohtoni aveau un vocabular extrem de colorat, presarat cu toate expresiile deochiate deprinse de la colegii lor canadieni francezi... Si, cum expresiile folosite faceau referiri la obiectele de cult ale Bisericii catolice, se spune ca, exasperat, nu de putine ori preotul parohiei Sillery i-a amenintat ca podul nu se va lasa construit daca nu inceteaza blasfemiile. Insa lucratorii au continuat sa ''invoce cu lux de amanunte'' toate obiectele de cult ale Vaticanului...

In dimineata zilei de 29 august 1907 inginerul sef al lucrarilor, americanul Theodore Cooper, cel care a realizat si podul de la Second Avenue din New York, a trimis o telegrama: ''Nu cresteti sarcina pe pod inaintea unei evaluari complete!'' Insa, cel responsabil cu avansarea lucrarilor pur si simplu a ignorat mesajul. 76 de lucratori si-au pierdut viata sfarimati sub greutatea imenselor bucati de metal prabusit in apele reci ale fluviului. Si astazi, in cimitirul din Saint-Romuald, mormintele celor pieriti in acea zi au la capatii bucati metalice recuperate din fluviu si puse ca pietre funerare.

Bulonul de aur

De-a lungul anilor, o alta legenda urbana a infierbintat spiritele multimii. Se spune ca in momentul constructiei, un bulon de aur cintarind citeva kilograme ar fi fost instalat undeva in structura podului. Nu este de mirare ca multi au incercat sa gaseasca comoara, unii scotocind prin documentele de epoca si planurile de constructie, iar altii luind pur si simplu podul la ''puricat''.

Aceasta legenda circula chiar in mai multe versiuni in zona Quebec... Cu toate acestea, evident ca nimeni nu a reusit sa descopere macar un gram de aur ascuns in structura podului.

Pedoul diavolului...si Joachim von Ribbentrop

O a treia legenda sustine, nici mai mult nici mai putin, ca podul ar fi fost construit cu ajutorul... necuratului ''in persoana'', deghizat in inginer!

Dupa cele doua prabusiri ale podului (29 august 1907 si 11 septembrie 1916), un personaj misterios s-ar fi prezentat la maistrul sef de echipa pentru a-i propune un tirg. Personajul, care s-a dat drept inginer, i-ar fi fagaduit finalizarea constructiei in schimbul sufletului primei fiinte care avea sa traverseze podul! Fara a sta prea mult pe ginduri, seful muncitorilor ar fi acceptat tirgul, iar lucrarile s-au incheiat cu bine. In ziua inaugurarii podului, amintindu-si infricosat de intelegerea facuta, mesterul a aruncat pe pod o pisica neagra care, atunci cind a ajuns la mijlocul podului a disparut, iar in acel loc nu ar fi ramas decit resturi de blana insingerata. Se spune ca de atunci pacalitul necurat tot asteapta sa se razbune… Dincolo de acesta legenda, trebuie insa mentionat ca si dupa finalizarea constructiilor au avut loc citeva tragedii, sa amintim numai de deraierea unui tren in 1965 sau de coliziunea dintre un vapor cu unul dintre pilonii podului, in 1980. Chiar ca nu ne mai mira de ce oamenii locului au tesut aceasta legenda, daca avem in vedere faptul ca in 1912 printre cei care au lucrat pe santier, dar nu la ridicarea propriu-zisa a podului, ci ca supraveghetor al orarului muncitorilor, a fost si... viitorul ministru nazist Joachim von Ribbentrop.

Inelul de inginer   

In fine, o alta legenda urbana pretinde ca bucatile metalice recuperate dupa prabusirile podului ar fi si acum folosite la fabricarea inelelor (de otel) acordate celor care au dreptul sa profeseze ca inginer.

Inelele sint oferite, in cadrul unei ceremonii speciale, inginerilor care doresc sa poarte acest semn distinctiv al profesiei. Cea care mentine acest ritual este ‘’Societatea celor Sapte Pazitori’’ –corporatie autonoma fara scop lucrativ, al carui scop declarat este cel de pastrare si administrare a ritualului angajamentului pe care si-l ia inginerul care doreste sa intre in posesia inelului.

Mai trebuie amintit ca textul juramintului si intreg ritualul ceremoniei de depunere a angajamentului apartin lui Rudyard Kipling, cistigatorul Premiului Nobel pentru literatura in 1907. Kipling este cel care a impus ca inelul sa fie facut din fier –''pentru a reda spiritul aspru al inginerilor'', iar finisarea sa fie realizata prin calire –''pentru a evoca dificultatile inerente exercitarii acestei profesii''.

Prima ceremonie de depunere a juramintului de inginer, in aprilie 1925, a fost tinuta pentru cei sapte initiatori ai ''Societatii celor Sapte Pazitori''.

De la legenda la realitate

Inaintea construirii podului, singura legatura dintre Quebec si Levis se facea cu bacul (doar iarna, cind apele fluviului inghetau, se putea traversa pe podul de gheata).

Si astfel, in jurul anului 1890, problema construirii unui pod feroviar a inceput sa se puna in mod serios. Locul ales a fost punctul cel mai ingust al fluviului St-Laurent –de altfel, in limba algonquin ''Kebec'' inseamna ''locul unde fluviul se ingusteaza''. In aceasta portiune fluviul are o adincime medie de 45 m, cea maxima fiind de 58 m. Initial, s-a prevazut realizarea unui pod doar cu doua cai ferate –la acea data numarul autoturismelor inregistrate in Quebec fiind de numai citeva sute. Localnicii ar fi preferat, pentru incurajarea comertului, ca podul sa fie atit cu acces feroviar, cit si pietonal si rutier si sa fie amplasat mai aproape de centrul orasului. Dar pentru ca toate acestea implicau costuri suplimentare (pod mai larg si cu mai multe modalitati de acces), amplasarea finala a fost decisa nu in zona centrala a orasului, ci in portiunea cea mai ingusta a fluviului, la confluenta cu riul Chaudière, loc in care inaltimea falezelor permite constructia unui pod suficient de inalt pentru a facilita trecerea vapoarelor.

29 august 1907: prima prabusire

Contractul pentru realizarea podului a fost semnat la 19 iunie 1900, guvernul federal incredintind constructia companiei Phoenix Bridge din SUA, responsabil de proiect fiind inginerul american Theodore Cooper.

La 2 octombrie 1900 a avut loc ceremonia in cadrul careia Sir Wilfrid Laurier, primul ministru al Canadei, punea piatra de temelie a pilonului nordic al podului. In data de 6 august 1907, arata The Canadian Encyclopedia, aproape de finalizarea lucrarilor, un tinar inginer, Norman McLure, i-a atras atentia inginerului sef Cooper ca ansamblul grinzilor inferioare de la pilonul sudic s-a incovoiat, inginerul american reactionind laconic: ''Cum s-a putut intimpla asa ceva?'' Si desi la 12 august au fost observate noi deformari, lucrarile au continuat.

In 27 august, in urma unor noi masuratori care indicau intensificarea incovoierilor, Cooper a trimis telegrama amintita, ignorata de seful de santier, prin care cerea stoparea lucrarilor pina la evaluari complete. La 29 august 1907 ora 17,37 podul s-a prabusit. Si-au pierdut viata 76 de lucratori din cei 86 prezenti in acel moment pe pod, numarul total al muncitorilor de pe santier fiind de 198. Cauzele principale ale accidentului au fost erorile grave de conceptie si de calcul a sarcinilor, Comisia regala de ancheta reprosind companiei americane faptul ca ''a pus profitul inaintea securitatii'', iar sefului de santier lipsa de judecata atunci cind a decis continuarea lucrarilor, desi pericolul prabusirii era iminent. Au fost necesari peste 2 ani pentru curatarea fluviului de tonele de metal.

11 septembrie 1916: a doua prabusire

Dupa ce in 1908 Guvernul Canadei a decis reluarea lucrarilor, un nou contract a fost incheiat cu compania St.-Lawrence Bridge, inginerii optind pentru acelasi concept -pod tip cantilever. Dintre proiectele depuse, doua au retinut atentia: unul prevedea ca pe pod sa fie doua cai ferate, doua benzi pentru masini si doua cai pietonale; celalalt elimina caile rutiere. Acest al doilea proiect a fost ales din cauza costurilor mai reduse cu 2,8 milione dolari, motivindu-se ca numarul autovehiculelor inregistrate in provincie nu justifica aceste cheltuieli suplimentare (786 autovehicule in 1910).

Lucrarile au demarat in 1910, printre cei care au lucrat pe santier fiind, in 1912, si Joachim Von Ribbentrop, viitor colaborator al lui Hitler si viitor ministrul de Externe al celui de-al III-lea Reich. In dimineata zilei de 11 septembrie 1916, traversa centrala a podului a fost adusa la locul unde urma sa fie suspendata, patru cricuri hidraulice fiind plasate la fiecare dintre extremitati pentru a ridica traversa. La ora 10,47 un zgomot infernal sfisia vazduhul pe o raza de 10 km. Partea centrala a podului se prabusise in apele reci ale fluviului, antrenind moartea a 13 persoane. Compania St Lawrence Bridge a refacut traversa centrala, iar pe 17 septembrie 1917 a fost instalata pe cele doua brate cantilever. Doi ani mai tirziu, la 22 august 1919, Printul de Galles, viitorul rege Eduard al VIII-lea al Marii Britanii, a inaugurat podul, potrivit zigzag-online.ro.

• 1934: A fost înființat Spitalul de Urgență in Bucuresti , actualul Spital de Urgenta Floreasca .

Spitalul Clinic de Urgență București este primul spital de urgență din România, situat în prezent în sectorul 1 al municipiului București. Spitalul este înființat la inițiativa profesorului Nicolae Minovici și a lui Constantin Deculescu, secretarul general al Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, în 1934, din dorința de a avea un spital pregătit să preia la orice oră pacienții aduși de Societatea de Salvare, titulatura sub care funcționa în acea vreme serviciul de ambulanță al Bucureștiului. În clădirea actuală din Calea Floreasca, Spitalul de Urgență funcționează din anul 1949. Spitalul este și un centru cu tradiție în învățământul universitar și postuniversitar.

În anul 1906 Nicolae Minovici înființează primul serviciu public de ambulanță din România, Societatea de Salvare. La scurt după înființarea serviciului, Nicolae Minovici, realizează că sistemul de sănătate românesc are nevoie de un spital specific care să fie pregătit astfel încât să poată prelua pacienții aduși de ambulanțele serviciului public.

Bustul lui Nicolae Minovici amplasat în incinta spitalului

În data de 6 octombrie 1933, prin decizia Ministerului Sănătății nr 68920,publicata in 31 octombrie 1933 M.OF. nr 251, spitalul de urgență este înființat de drept, coordonatorul acestui nucleu nou creat fiind medicul Iacob Iacobovici. Spitalul își începe funcționarea efectivă din decembrie 1933, iar inaugurarea oficială, în prezența oficialităților statului, are loc abia în 5 mai 1934.

Situat inițial pe malul Dâmboviței, spitalul a fost finanțat din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici (ipotecarea casei personale), permitea îngrijirea tuturor bolnavilor indiferent de posibilitatea de a plăti serviciile medicale și avea o secție de chirurgie cu 60 de paturi. În acelaș an este înființată în spital și o secție de toxicologie.

Aspect interior în prezent

La 24 august 1944 clădirea spitalului de pe malul Dâmboviței a fost distrusă de bombardamentele aviației germane. Spitalul a fost mutat în clădirea Sanatoriului Antoniu, aici fiind adăugate noi secții de terapie intensivă, toxicologie și arși. În această perioadă spitalul avea 150 de paturi.

În anul 1949 spitalul se mută într-o nouă locație, locație păstrată până în prezent, Calea Floreasca. La acea vreme spitalului i s-au adăugat noi secții medicale, secția de terapie intensivă, ortopedie și boli interne. Numărul paturilor a crescut ajungând la 400.

Odată cu dezvoltarea Bucureștiului și cu creșterea populației capitalei, vechea clădire a spitaluilui s-a dovedit a fi insuficientă, astfel că în 1960 este adăugat un nou corp de clădire cu 7 etaje. În noua clădire a fost înființată o clinică de chirurgie, formată din 3 secții, o secție de terapie intensivă și un departament de gardă. În anul 1969 spitalul a juns la 600 de paturi.

În anul 1992 are loc o reorganizare a secțiilor spitalului și înființarea unor noi secții, pentru a satisface cererea tot mai mare și diversă de afecțiuni întâlnite în cazurile de urgență. Acum este înființată o secție distinctă de chirurgie, cu o unitate de terapie intensivă coronariană, o secție de neurochirugie, una de chirurgie plastică și reconstructivă și altele de chirurgie vasculară și cardiacă. Tot acum prin eforturile directorului spitalului dina cea vreme, dr. Alexandru Bucur este dezvoltată secția de toxicologie și se creează una nouă de gastroenterologie.

La nivelul anului 2006 spitalul dispunea de 760 de paturi.

• 1967: A avut loc primul transplant de inima, efectuat de dr. Christian Barnard, in Africa de Sud. 

Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard,  conducând o echipă din 31 de specialiști, a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă.

30 de medici, în frunte cu Christiaan Barnard, au schimbat lumea într-un weekend de început de decembrie, în urmă cu exact 49 de ani. Pe 3 decembrie 1967, a avut loc primul transplant de inima din istorie. Milioane de oameni au, după acest moment crucial în medicină, şansa la viaţă

"Sâmbătă, eram un chirurg în Africa de Sud, foarte puţin cunoscut, iar luni devenisem un chirurg de renume mondial." Astfel descrie dr. Christiaan Barnard week-endul de la început de decembrie 1967. Împreună cu o echipă de 30 de medici, doctorul a efectuat cu succes primul transplant de inimă din lume, în spitalul Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud.

Persoana operata, Louis Washkansky, in varsta de 53 de ani, a decedat dupa 18 zile din cauza unor complicatii. In ciuda pneumoniei pe care a contactat-o, inima lui Washkansky a functionat normal pana in clipa mortii. Inima a fost transplantata de la o tanara de 25 de ani care a decedat in urma unui accident de circulatie. Chirurgul Christian Barnard a folosit o tehnica descoperita de un grup de cercetatori americani in anii ’50 – doctorul Norman Shumway fiind primul care a realizat cu succes un transplant de inima la un caine. In urmatorii ani tehnica a avansat, fiind creat si un tratament medicamentos care sa previna respingerea organului transplantat. Dr. Barnard a continuat operatiile, iar la sfarsitul anilor ’70 pacientii sai au reusit sa traiasca si cinci ani dupa transplant.

S-a născut într-o toamnă, pe 8 noiembrie, în 1922, în Africa de Sud. Tot acolo, 55 de ani mai târziu, avea să intre în istorie pentru totdeauna.

La 12 ani îşi vede fratele mai mic murind la doar cinci anişori din cauza unor complicaţii cardiace. Nu a uitat, ba chiar a învăţat din greu să ajungă medic.

În 1945, Christiaan era deja absolvent al Universităţii de Medicină din Cape Town.

De aici, lucrurile erau clare. Încet, drumul către succes era asigurat. După un transplant de rinichi şi multe încercări pe inimile animalelor, în 1967 a tras aer în piept şi a zis: “Gata, suntem pregătiţi!”.

Părea pacientul perfect! Mai aveau nevoie doar de o inimă. Salvarea a venit la scurt timp. Donatoare a fost o tânără ucisă într-un accident de automobil în Cape Town, Denise Darwall.

Nouă ore, frunţi asudate şi o răbdare de fier!

Impactul mediatic a fost foarte mare pe tot globul. Toate televiziunile şi toate ziarele din lume se întreceau cu prezentarea detaliilor operaţiei şi ale stării pacientului Louis Washkansky.

Despre pacient, dr. Christiaan Barnard spunea :”pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o altă inimă, pentru că el ştie că altfel ar muri. Dacă un leu te urmăreşte pe malul unui rău plin cu crocodili, nu eziţi să sari în apă, convins că vei putea înota până pe malul celălalt”.

30 de medici, aleşi pe sprânceană, printre care şi fratele lui Christiaan, Marius Barnard, au făcut IMPOSIBILUL. Au schimbat o inimă bolnavă cu una tânără şi sănătoasă.

Timp de nouă ore, întreaga Planetă a aşteptat cu sufletul la gură marele anunţ!

Operaţia a fost un succes, unul răsunător. 18 zile mai târziu, însă, Washkansky s-a stins. Dar nu din cauza transplantului, ci din vina unei pneumonii... Ironic, nu-i aşa?!

Al doilea pacient al său a supravieţuit 19 luni după operaţie, apoi timpul supravieţuirii a crescut la 12 ani şi 6 luni (prima persoană de culoare care a beneficiat de transplant de inimă). Azi operaţia de transplant cardiac se face cu  mare succes peste tot în lume, inclusiv în România.

Inima doctorului Christiaan Barnard  a încetat să mai bată în 2 septembrie 2001, la vârsta de 78 de ani...

Primul transplant de cord din România!

Primul transplant de cord la om din România se leagă de numele chirurgilor cardiaci Radu Deac și Șerban Brădișteanu și a fost efectuat în 1999.

Profesorul Radu Deac, considerat "cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii", a realizat, de-a lungul carierei, peste 35 de transplanturi, 10.000 de intervenții pe cord deschis și 5.000 de intervenții pe cord închis.

La 5 aprilie 1973, Radu Deac a efectuat prima operație pe cord deschis, ajutat de profesorul Ioan Pop.

Primul transplant de inimă l-a efectuat în 1999, la solicitarea și împreună cu medicul Șerban Brădișteanu, la Spitalul de Urgență Floreasca. Două săptămâni mai târziu, pe 14 noiembrie 1999, a efectuat, la Târgu-Mureș, al doilea transplant din țară.

Primul beneficiar al unui transplant de cord a fost Paul Corjautan, care avea 23 de ani și diagnosticul de cardiomiopatie dilatativă. El a primit inima unei fete, Gabriela Spiridon (21 de ani), victima unui accident de tren.

Șansa la viață pentru Paul a fost medicul Șerban Brădișteanu, cel care a avut curajul de a realiza, în premieră în România, o astfel de intervenție. Doctorul Brădișteanu, care la acea vreme era șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Floreasca, l-a chemat la București pe doctorul Deac și împreună au reușit să-i dea o nouă șansă la viață tânărului Paul.

Să aveți o zi frumoasă!

„Generatia se naște așa: apare un cap – sau poate mai multe deodată, care sunt ancorate în același ideal. Și dacă idealul este strălucit reprezentat, devine forma modelatoare pentru cei care-l urmează. Trebuie acceptată ideea de oameni-model. În vreme ce apostolii se topesc în absolut, modelele se topesc în generații. Cei ce devin modele sunt creatori de epocă și de curente și astfel hotărâtori pentru cetate.” (Petre Ţuţea, filosoful roman, n. 06.10.1902 – d. 3.12.1991)

8 Noiembrie

Este a 312-a zi a anului. 
Au mai rămas 53 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 07 h 02 m și apune la 16 h 56 m. 

Citatul zilei

„Corupţia în timp de pace poate distruge mai mult decât distruge un război.” (John Milton, poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost, n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674)

Ziua Internațională a Zonelor Urbane

În fiecare an, pe 8 noiembrie este marcată Ziua Internațională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut și sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Orașelor sau Ziua Mondială a Urbanismului.

Ziua Internațională a Zonelor Urbane este aniversată din 1949, în peste 30 de țări, la inițiativa profesorului Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul specialiștilor interesați, dar și a publicului larg, cu soluții pentru organizarea orașelor fără a afecta mediul înconjurător.

Urbanizarea reprezintă o caracteristică extrem de importantă a societăţii contemporane, deoarece aceasta are un caracter exploziv ca urmare a creşterii şi diversificării producţiei, a productivităţii economice tot mai ridicate, a metodelor, tehnicilor şi a tehnologiilor utilizate, ce devin tot mai competitive.

În acelaşi timp, fenomenul urbanizării a produs o serie de inconveniente precum: poluarea atmosferică, poluarea fonică, sau epuizarea resurselor naturale. Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare deoarece, cu timpul, degradarea mediului înconjurător va afecta atât generaţiile actuale cât şi pe cele viitoare.

Ziua Europeană a Gătitului și Alimentației Sănătoase

Pe 8 noiembrie 2007, Comisarul European responsabil pentru Sanatate Markos Kyprianou a lansat 'Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase', care are ca scop incurajarea alimentatiei sanatoase in randul copiilor, in vederea combaterii ponderii crescande a obezitatii infantile in Europa.

Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase face parte dintr-o campanie mai ampla a Comisiei pentru combaterea obezitatii prin incurajarea cetatenilor UE sa opteze pentru o alimentatie echilibrata si mai mult exercitiu fizic. Multe stiluri de viata isi au originea in perioada copilariei. In consecinta, este mult mai probabil ca acei copii care sunt invatati despre importanta unei alimentatii sanatoase si cum sa faca alegeri adecvate in privinta acesteia, vor duce un mod de viata echilibrat ca adulti. Astazi, evenimentele si atelierele organizate in mai multe state membre vor initia sute de copii in ceea ce priveste notiunea de alimentatie sanatoasa, intr-un mod placut si atractiv. Bucatarii-sefi Euro-toques vor gati impreuna cu copiii specialitati nutritive, demonstrand ca alimentatia sanatoasa poate fi si amuzanta, in timp ce functionarii Comisiei vor vorbi copiilor despre importanta unei alimentatii echilibrate si a activitatii fizice. De asemenea, in unele dintre statele membre implicate, vor avea loc conferinte de presa.

Ziua internațională a radiologiei

Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie.

Marcarea zilei de 8 noiembrie ca zi internațională a radiologiei este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește importanța acestei specialități medicale.

Ziua internațională a radiologiei a fost marcată pentru prima dată în 2012 și este continuatoarea Zilei europene a radiologiei, lansată în 2011 și sărbătorită doar o singură dată, la 11 februarie același an, cu ocazia comemorării fizicianului Wilhelm Conrad Röntgen, care a descoperit, în 1895, razele X.
Ziua Internațională a Radiologiei este un eveniment organizat anual cu scopul de a crește nivelul de conștientizare asupra rolului radiologiei în cadrul unor îngrijiri de sănătate sigure, precum și pentru a îmbunătății înțelegerea rolului pe care medicii radiologi și tehnicienii îl joacă în cadrul procesului de acordare a îngrijirilor de sănătate. Imagistica medicală este una dintre cele mai captivante și progresive discipline medicale și un domeniu de activitate intensă în ceea ce privește cercetarea tehnologică și biologică. Radiografiile, RMN-urile, ecografiile și alte tehnici imagistice și imaginile asociate sunt cunoscute și atrag privirea multor persoane dar indicațiile precise și valoarea acestor investigații nu sunt cunoscute la nivel populațional.
În acest sens, ziua de 8 noiembrie, zi în care în anul 1895 Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit existența razelor X, a fost aleasă ca o zi de conștientizare și acțiune pentru informarea populației cu privire la:

1. Potenţialul medical şi ştiinţific al imagisticii medicale
2. Rolul esenţial al radiologilor şi al imagiştilor în cadrul echipei medicale
3. Standardele educaţionale şi profesionale crescute solicitate personalului care lucrează în domeniul imagisticii medicale.

Imagistica inimii a fost aleasă ca principală temă pentru celebrarea IDoR 2018 pentru a scoate în evidență rolul esențial pe care specialiștii din domeniul imagisticii îl joacă în detectarea, diagnosticul și managementul bolilor cardiace, aceștia contribuind la creșterea calității tratamentului pacienților cu patologie cardiacă. Obiectivele campaniei sunt creşterea nivelului de informare a populaţiei cu privire la rolul radiologiei şi a imagisticii în cadrul unor îngrijiri de sănătate sigure, precum şi îmbunătăţirea înţelegerii poziţiei pe care medicii şi tehnicienii radiologi îl ocupă în procesul de acordare a îngrijirilor de sănătate.
Imagistica Inimii este o sub-specialitate în plină dezvoltare a radiologiei diagnostice, care contribuie la evaluarea și managementul pacienților cu boală cardiacă din întreaga lume.Deși imagistica cardiacă în sine include angiografia convențională a arterelor coronare, eco-cardiografia și imagistica nucleară, contribuția principală a radiologilor constă în evoluția rapidă a imagisticii non-invazive utilizată pentru evaluarea bolilor cardiace și coronariene, ajutând clinicienii în diagnosticul unei game largi de posibile patologii. CT-ul cardiac: a devenit o investigație importantă în procesul de evaluare non-invazivă a unei suspiciuni de boală coronariană, sprijinind medicii clinicieni în diagnosticul de excludere al bolii coronariene la pacienții cu simptomatologie non-specifică și cu rezultate neconcludente obținute în urma efectuării unor alte investigații. De asemenea, CT-ul cardiac joacă un rol important în evaluarea pre-intervenție a cordului în vederea efectuării unor proceduri de înlocuire percutană (cu ajutorul unui cateter) a valelor aortică sau mitrală. RMN-ul cardiac: este cel mai frecvent utilizat pentru vizualizarea și descrierea morfologiei cardiace și a caracterizării țesutului cardiac, sprijinind detectarea și caracterizarea cardiomiopatiilor, bolilor cardiace congenitale, a diferitelor tipuri de țesut cicatricial și în evaluarea bolilor cardiace valvulare.
Având în vedere faptul că expunerea la radiații în scopuri medicale depășește toate celelalte tipuri de expuneri din surse de radiații generate de om, Comisia Europeană și asumat responsabilitatea stabilirii și adoptării unor standarde de siguranță. OMS coordonează în acest sens o inițiativă globală privind siguranța utilizării radiațiilor în domeniul sănătății, în vederea utilizării eficiente a radiațiilor ionizante în medicină,  precum şi pentru punerea în aplicare a standardelor de siguranță împotriva  radiațiilor ionizante în cadrul instituțiilor medicale.
Această inițiativă are trei domenii principale de activitate:

1. Evaluarea riscului

• Evaluarea dozei de iradiere în rândul populației, în urma utilizării radiațiilor ionizante în scop diagnostic sau terapeutic.
• Cercetări în domeniul  protecției împotriva radiațiilor în medicină (acordând prioritate asistenței medicale pediatrice).

2. Managementul riscului

• Reducerea expunerilor inutile la radiații (justificarea examinărilor medicale și optimizarea protecției).
• Promovarea protecției iradierii ocupaționale în cadrul sistemelor de sănătate (medici, tehnicieni, personal auxiliar).
• Prevenirea expunerilor accidentale și neintenționate, consolidarea securității radiațiilor și promovarea sistemelor de raportare și învăț
• Promovarea cooperării între autoritățile sanitare și organismele de reglementare în domeniul protecției împotriva radiaț

3. Comunicarea privind riscurile

Elaborarea unei strategii de comunicare și furnizarea de instrumente care să sprijine dialogul beneficiu-risc (pentru furnizorii de servicii medicale, pacienții și tehnicieni).

Radiologia este o ramură a medicinei care examinează corpul uman cu ajutorul razelor X, în vederea stabilirii diagnosticelor sau a tratării și gestionării bolilor vizualizate. Printre tehnologiile imagistice utilizate de radiologi se numără: ultrasonografia, tomografia computerizată (CT), medicina nucleară, tomografia prin emisie de pozitroni, rezonanța magnetică nucleară (RMN). Cea mai cunoscută subspecialitate a radiologiei este cea folosită cu scopul diagnosticării, în acest sens radiografia sau roentgenografia fiind una dintre cele mai frecvente aplicații imagistice folosite. Radiografiile sunt astfel produse prin transmiterea de raze X printr-un pacient către un dispozitiv de captare, pentru ca apoi să fie convertite într-o imagine pentru diagnostic, potrivit site-ului webclinic.ro/.

În afară de radiologia de diagnosticare, există și radiologia intervențională, care utilizează imaginea ghidată obținută cu ajutorul razelor X pentru efectuarea de proceduri minim-invazive, în scop de diagnostic și tratament pentru numeroase boli ale diverselor organe. Este folosită cu efecte foarte bune în proceduri precum angioplastia, embolizarea, regresarea leziunilor vasculare, dilatarea și stentarea la nivelul vaselor de sânge.

Ziua Mondială a Calității (World Quality Day)

Ziua Mondială a Calității (World Quality Day) este marcata, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii noiembrie.

Ziua Mondială a Calității a fost lansată de Națiunile Unite în 1990, pentru a evidenția contribuția decisivă a calității în evoluția societății, în asigurarea prosperității la nivel național și implicit la nivel mondial. Într-o economie mondială în care succesul depinde de calitate, inovație și durabilitate, această zi reprezintă o oportunitate pentru a spori gradul de înțelegere al rolului vital al managementului calității în obținerea și menținerea succesului unei instituții, organizații sau afaceri.

Ziua Mondială a Calității este organizată în țările din Uniunea Europeană din noiembrie 1995, prin acest eveniment se exprimă necesitatea unor eforturi susținute și conjugate ale tuturor celor implicați pe traseul de la producător la consumator pentru obținerea și menținerea unor standarde înalte de calitate.

În fiecare an cu acest prilej au loc seminarii, ateliere de lucru, conferințe. Săptămâna europeană a calității este organizată de Organizația Europeană pentru Calitate (OEC) și se stabilește în luna noiembrie astfel încât să includă Ziua Mondială a Calității. Organizația Europeană pentru Calitate organizează peste 1.000 de evenimente, anual, în săptămâna europeană a calității.

Organizația Europeană pentru Calitate este o asociație autonomă, non-profit care încearcă să realizeze o îmbunătățire efectivă în sfera managementului calității. A fost înființată în 1956 și, în prezent, are 40 de state membre, 70.000 de membri (prin organizațiile membre), 500.000 de companii și peste 70.000 de experți. Institutul pentru Calitate Chartered a fost membru fondator al Organizației Europene pentru Calitate, dar s-a retras în 2009.

Organizația Europeană pentru Calitate este o asociație autonomă, non-profit, care încearcă să realizeze o îmbunătățire reală în sfera managementului calității. A fost înființată în 1956 și are 40 de state membre, 70.000 de membri (prin organizațiile membre), 500.000 de companii și peste 70.000 de experți.

Calitate: O chestiune de încredere

Reputațiile sunt construite pe încredere. Încrederea este o marfă greu câștigată, dar una care poate fi risipită într-un moment. Prin urmare, în 2018, sărbătorim rolul pe care fiecare o organizație îl joacă în construirea și susținerea încrederii pentru toți actorii interesați: clienți, furnizori, personal, autorități de reglementare, acționari și societate.
Ziua Mondială a Calității (# WQD18) este ocazia dvs. de a sărbători realizările echipei și organizației dvs. și de a recunoaște acele persoane care susțin încrederea în susținerea și îmbunătățirea performanței în fiecare zi a anului. 

Ziua Mondială a Uzabilităţii

 Ziua Mondială a Uzabilităţii (uzabilitatea reprezintă conceptul care defineşte uşurinţa de folosire şi accesare a unei pagini de internet) sau „Make Things Easier Day”, celebrată anual în cea de-a doua joi a lunii noiembrie.
 

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin.

In popor, ziua de 8 noiembrie mai poarta si numele de “vara arhanghelilor”. Vremea in aceasta zi este mai calda decat ar trebui sa fie in aceasta perioada a lunii. Nu numai ca este pacat sa nu cinstesti vara arhanghelilor sau sa o petreci facand diverse treburi in gospodarie, se spune... Munca in aceasta zi este considerata a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede ca cel care incalca aceasta traditie se va chinui mult in ceasul mortii sale. Pe langa aceasta zi calda, traditia spune ca intre sfintii Mihail si Gavriil si ziua de Craciun trebuie sa aiba loc si “vara iernii”, adica vreo 3-4 zile caldute si binevoitoare.

In sambata care precede aceasta sarbatoare au loc Mosii de Arhangheli. Se fac praznice pentru cei plecati, se imparte de pomana pentru sufletul lor si iertarea pacatelor, se pomenesc in biserici cei morti, se aprind lumanari pentru cei care au trecut in nefiinta fara lumina. Este bine si pentru cei vii sa aprinda o lumanare in biserica in ziua de 8 noiembrie. Se spune ca drumul catre lumea de dincolo le va fi luminat si usor.

In unele zone ale tarii s-a pastrat traditia ca in aceasta zi finii sa isi viziteze nasii, daruindu-le colaci.

Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă în limba ebraică, "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?" - şi asa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor.

Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

De aceea, Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ.

Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă în limba ebraică, "bărbat-Dumnezeu". Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus, Gavriil a rostit cel dintâi numele lui Isus Hristos şi l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui, Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor că în Bethelem s-a născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptator împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănator Sfântului Haralambie.

În trecut, în societatea tradiţională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că "ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora". Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta arieţilor" (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa de 8 noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cădea cu fata în sus era semn încurajator, de bucurie în randul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu faţa în jos era mare supărare în satele şi târgurile bucovinene se făceau şi se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

In calendarul popular, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril sunt perceputi ca niste fiinte divine, intotdeauna prezente in viata oamenilor, veghiind din ceruri si, mai ales, de pe pamant, asupra muritorilor, arzandu-le pacatelemarunte si avand grija ca sufletele lor sa fie curatate de greseala cu prilejul posturilor si rugandu-se la Dumnezeu pentru ei. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, au aripi si poarta sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.

Arhanghelul Gavriil a fost cel trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului nostru Iisus: "Bucura-te, Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, Iisus."

In traditia romaneasca se crede ca Arhanghelul Mihail poarta, uneori, cheile Raiului dar si ca este un luptator infocat impotriva diavolilor. Adesea se alatura Sfantului Ilie, cand acesta tuna si trasneste, sau oranduieste grindina cu tunul. Arhanghelul Mihail vegheaza bolnavii, la cap, cand le este dat sa moara si la picioare, daca le este sortit sa mai traiasca. Ca si sfantul Haralambie, Arhanghelul Mihail tine ciuma in frau.

In viziunea populara, Arhanghelii sunt patronii casei, ard pacatele omenesti si purifica, prin post si rugaciune, constiintele. Se crede, de asemenea, ca acestia ii insotesc pe oameni pe tot parcursul vietii, de la nastere si pana la moarte, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu pentru sanatatea lor.

In sambata de dinaintea sarbatorii Arhanghelilor Mihail si Gavriil se dau pomeni de sufletul mortilor, ziua numindu-se "Mosii de Arhangheli". Se aprind lumanari atat pentru oamenii in viata, cat si pentru cei disparuti fara lumanare. In aceasta zi, fiecare om trebuie sa aprinda o lumanare care ii va fi "lumina de veci" de dincolo.

In ceea ce priveste vremea, 8 noiembrie este zi de hotar intre toamna si iarna. Acum, iarna este slobozita putin cate putin si nu dintr-o data. Traditia populara spune ca intre sarbatoarea Arhanghelilor si Craciun trebuie sa existe trei, patru zile calde, senine, luminoase, numite "vara iernii".

In zonele de munte, cei doi Arhangheli erau considerati ocrotitori ai oilor. De ziua lor, cand ciobanii sarbatoreau "napustitul aretilor", adica slobozitul berbecilor intre oi, pentru imperechere, faceau turte mari, din malai, pe care le aruncau in mijlocul oilor. Daca turta pica pe pamant cu fata in sus, anunta o primavara fertila, cu multi miei. Turta picata cu fata in jos prevestea oi sterpe, fara rod.

Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucreaza, cei care nu se supun acestei interdictii urmand sa aiba parte de chin mare la vremea mortii. Oamenii trebuie sa mearga la biserica, sa aprinda lumanari, sa se roage pentru belsug si sanatate.

Superstiții

Sarbatoarea Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil este prilej de aniversare pentru 1,3 milioane de romani. Dincolo de un pahar de vin servit la masa cu dragi, sarbatoarea are semnificatii profund religioase la care se adauga, desigur, credintele populare.

Daca din punct de vedere statistic, cifrele arata sec ca cei mai multi dintre romanii care isi aniverseaza onomastica de Sfantul Mihail si Gavriil sunt majoritatea barbati si ca cele mai frecvente nume sunt Mihai, Gabriel, Mihail si Gavril, din punct de vedere religios si al credintelor populare, sarbatoarea are semnificatii mult mai bogate.

Arhanghelii din calendarul bisericesc ortodox sunt conducatorii cetelor de ingeri si sunt reprezentati cu aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei asupra raului. Mai mult decat atat, ei sunt calauzele sufletelor celor adormiti in drumul lor spre Rai.

De Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt strict interzise indeletnicirile casnice, cine nu se spune acestei reguli fiind sortit sa aiba parte de mare chin inaintea mortii.

Potrivit credintei, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina intruparii Domnului si tot el a adus lui Ioachim si Ana vestea zamislirii Maicii Domnului.

In ceea ce-l priveste pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, ca poarta cheile Raiului, este un vrednic luptator impotriva diavolului si vegheaza la capataiul celor bolnavi. Daca acestora le este scris sa moara, Arhanghelul Mihail sta la capul lor, in partea dreapta. Se crede ca in stanga sta diavolul, gata sa insface sufletul celui care trece in nefiinta, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezandu-i Necuratului capul cu sabia. Incaperea, se spune ca se umple de sange, motiv pentru care totul trebuie spalat si curatat in camera respectiva. Daca bolnavilor le este dat sa traiasca, atunci Mihai sta la picioarele lor.

Pentru ca atat Sfantul Mihail, cat si Sfantul Gavriil sunt vazuti ca pazitori ai oamenilor de la nastere pana la moarte, in credinta populara se spune ca ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerita pentru a aprinde o lumanare, pentru a fi calauzit spre Rai in viata de Apoi. Aceasta, pentru ca, potrivit folclorului, cei doi sfinti participa si la Judecata de Apoi.

De asemenea, in credintele populare Sfantul Mihail este si protectorul Lunii si al Soarelui si ca ori de cate ori diavolii incearca sa le fure de pe cer (eclipse), nu ezita sa se lupte cu ei.

Ziua de 8 noiembrie este totodata un hotar intre toamna si iarna. Oamenii din popor cred ca Marmareau, sotia lui Scaraotchi vrea cu orice pret ca iarna sa se abata imediat asupra oamenilor, insa Mihail are rolul de opri venirea brusca a anotimpului rece.

Totodata, Arhanghelii sunt considerati in regiunile de munte drept ocrotitori ai oilor, asa ca in aceasta zi, se face o turta din faina de porumb, simbol al fertilitatii. Daca turta cade cu fata in sus, atunci ciobanii vor avea parte de miei, daca ea cade cu fata in jos, atunci inseamna ca oile vor fi sterpe.

Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Ce nu ai voie să faci în această zi

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai, scrie crestinortodox.ro.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului si tot el a adus dreptilor Ioachim si Ana vestea zamislirii Maicii Domnului. In folclorul religios romanesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat in comparatie cu Arhanghelul Gavriil. El poarta, uneori, cheile raiului, este un infocat luptator impotriva diavolului si vegheaza la capul bolnavilor, daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor, daca le este harazit sa mai traiasca.

De multe ori il intalnim alaturandu-se Sfantului Ilie, atunci cand acesta tuna si trasneste, sau oranduieste singur grindina, cu tunul. El tine si ciuma in frau, asemanator Sfantului Haralambie.

In trecut, in societatea traditionala bucovineana, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru ca "ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora". Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, in care Arhanghelii erau celebrati si ca patroni ai oilor, stapanii acestor animale faceau o turta mare din faina de porumb, numita "turta arietilor" (arietii fiind berbecii despartiti de oi), ce era considerata a fi purtatoare de fecunditate.

Aceasta turta se arunca in dimineata zilei de 8 noiembrie in tarla oilor, odata cu slobozirea intre oi a berbecilor. Daca turta cadea cu fata in sus era semn incurajator, de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos era mare suparare in satele si targurile bucovinene se faceau si se fac si astazi, de 8 noiembrie, pomeniri si praznice pentru cei morti iar, in biserici, fiecare crestin aprinde cate o lumanare ca sa aiba asigurata lumina de veci, calauzitoare pe lumea cealalta.

Care este semnificaţia numelui MIHAI şi cum sunt persoanele care-l poartă

Mihail este implinitorul dreptatii dumnezeiesti, purtand in mana dreapta sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, ingerul razvratit. Numele, de origine evreiasca (Miha'El), se talmaceste "Cine este ca Dumnezeu?" (mi, "cine"; ke, "ca"; El, prescurtare de la Elohim).

In romaneste, formele cele mai frecvente sunt astazi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele Mihaita, Misa sau Michi. Dintre formele mai vechi, multe au supravietuit doar ca nume de familie: Mihaila, Mihalache, Mihalcea, Mihu etc.

În Vechiul Testament, Mihail este considerat ocrotitor al copiilor lui Israel. Intr-adevar, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflecta semnificatia numelui, caci Mihai are in mod natural tendinta de a-i proteja pe cei din jur, fie ca este vorba de copii sau de oameni adulti

Evenimente de-a lungul timpului…

• 30: S-a născut împăratul  roman Nerva; (d. 27.01.98).

Cezar Augustus  Marcus Nerva Cocceius (8 noiembrie 30 – 27 ianuarie 98), a fost impărat roman intre anii 96 si 98 , dupa ce la 18 septembrie 96, imparatul Domitian a fost asasinat în urma unei  conspiraţii de palat in care era  implicată Garda  Pretoriana .

 În aceeaşi zi, Nerva a fost declarat împărat de către Senatul Roman,  prima dată când Senatul a ales un împărat roman. Noul conducător al Imperiului Roman a promis să restabilească libertăţile care au fost reduse în timpul guvernării autocrate a lui Domitian.

Cu toate acestea, domnia scurta a lui Nerva a fost marcată de dificultăţi financiare şi de incapacitatea sa de a-si  afirma autoritatea sa asupra armatei romane.

In anul 97,  l-a adoptat ca  moştenitor al tronului si  succesor al său pe  Traian, un general tânăr şi popular in randurile armatei. Nerva a murit din cauze naturale, la 27 ianuarie 98.

După moarte, el a fost zeificat de Traian, care l-a succedat la conducerea imperiului

618: A murit Papa Deusdedit.  Numele său a avut și alte două variante: “Adeodatus” și “Deodatus”. Numele consacrat este echivalent cu “Dumnezeu a dat”, iar variantele sunt foarte apropiate ca idee și chiar ca sens literal.

 A fost Papa al Romei de la 19 octombrie 615 si pana la moartea sa.

Conform tradiției, Papa Deusdedit ar fi fost primul care a sigilat documentele papale cu un sigiliu specific (“bulla”).

• 794: Capitala imperială japoneză este stabilită la Kyoto (numit initial Heiankyo – "Capitala păcii și liniștii"). 

Din anul 1868, Japonia își va muta capitala la Tokio.

Kyoto  este un oraș japonez aflat în sudul insulei Honshu, lângă Osaka. Kyoto se aflǎ într-o vale, aparținând Bazinului Yamashiro (sau Kyoto), în partea de est a munților, regiune cunoscutǎ și ca ținutul muntos Tamba. Orașul Kyoto are un dialect aparte (kyō kotoba), cu o istorie lungă, reflectată în rafinata cultură a acestui oraș, capitală a Japoniei pentru mai mult de o mie de ani (794-1868).

HeiankyoAstfel, sunetul unor cuvinte folosite de locuitorii Kyoto-ului de azi au o muzicalitate aparte față de japoneza standard, fapt datorat atât poziției geografice a orașului, noilor influențe din lumea contemporană, cât și relației dintre oameni și limba japoneză. Unele expresii folosite în dialectul din Kyoto nu pot fi înțelese doar prin simpla citire a caracterelor, fie ele kanji sau kana.

• 1496: S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din Războieni, județul Neamț, locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), și armata otomană, în iulie 1476.

Biserica mănăstirii are hramul  Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril,  sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie).

Biserica mănăstirii a fost construită  în anul 1496, la 20 de ani de la Batalia de la Valea Alba  (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă.

Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004.

Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1496 în satul Războieni din județul Neamț. Ea se află la o distanță de 26 km de orașul Piatra Neamț. Biserica mănăstirii are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie). Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004.

În Bătălia de la Valea Albă, mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenești: „Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, pănă au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. (…) Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor.”

Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.

„În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb…

    Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.”

Nici cronica lui Grigore Ureche și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Luând în considerarea proporțiile reduse ale bisericii, istoricul Constantin Turcu (1903-1980) a presupus că s-ar fi început construcția bisericii la 26 iulie 1496, când s-au aniversat 20 de ani de la lupta de la Valea Albă. Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte.

• 1793: A fost inaugurat Muzeul Luvru din Paris

Muzeul Luvru este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat, o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72 m, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

• 1823:  S-a născut  Joseph Monier, un grădinar francez considerat a fi inventatorul betonului armat modern; (d. 12 martie 1906).

În tentativele sale de a obtine  ghivece de flori mai rezistente, grădinarul Joseph Monier a  incercat  printre altele și betonul turnat într-o formă în care se găsea un “schelet” din sârmă ce avea conturul aproximativ al ghiveciului pe care dorea sa-l construiască.

La Expoziția de la Paris din 1867,  inginerul francez François Hennebique a studiat cu mare interes  tuburile de beton armat concepute  de Joseph Monier care l-au stimulat  să găsească o soluție de aplicare a acestui procedeu la construcția  de clădiri.

În același an a  primit  un brevet de invenție pentru noul material, betonul armat  folosit la construcția grinzilor, plăcilor, tuburilor și stâlpilor.

• 1847: S-a născut scriitorul britanic de origine irlandeza, Bram Stoker, parintele personajului Dracula, inspirat de  domnul muntean Vlad Tepes; (d. 20.04.1912).

 In romanul sau, “Dracula”, Vlad Țepeș este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om și un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces și la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Țepeș ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să-l  ia pe printul  Valahiei   ca model pentru personajul sau fictiv “Dracula”.

Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relație de amiciție cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), și este posibil ca acesta să- i fi dat informații despre Vlad Țepeș.

• 1869: S-a născut medicul Nicolae Paulescu, românul care a decoperit pentru prima dată insulina, utilizată în tratarea diabetului.

A întreprins numeroase cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin. A descoperit insulina, publicând în august 1921 rezultatele cercetărilor sale. Este membru post-mortem al Academiei Române (1990). Abia peste 50 de ani a fost recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru medicină pe 1923.

Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în Bucureşti. A urmat clasele elementare la „Şcoala primară de băieţi nr. 1, Culoarea de Galben” şi, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care l-a absolvit în 1888. Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian „Hôtel-Dieu” (1891-1894) în serviciul profesorului Étienne Lancereaux, ilustru clinician şi anatomo-patolog, şi apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, fiind adjunct al profesorului Lancereaux şi secretar de redacţie al revistei „Journal de Médecine Interne”. În anii 1897-1898 a urmat şi cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând în 1899 titlul de „Doctor în Ştiinţe” cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor poziţii ale corpului şi Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la cea verticală. În anul 1901, a obţinut la Universitatea din Paris al doilea doctorat în ştiinţe cu dizertaţia Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra acţiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii). În anul 1900 s-a reîntors în ţară şi numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină şi Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti. În anul 1902 şi-a deschis cursul de Fiziologie cu prelegerea Generaţia spontanee şi darwinismul în faţa metodei experimentale, iar în 1905 a ţinut trei lecţii faimoase Finalitatea în biologie, Materialismul, Suflet şi Dumnezeu) ce vor alcătui volumul Noţiunile „suflet” şi „Dumnezeu” în fiziologie, publicat în acelaşi an şi reeditat în 1944 şi 1999.

• 1874: A fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din București (Piața Universității); statuia a fost realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse și este primul monument de această factură din Capitală

Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie ecvestră din Piața Universității, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București.

Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul. Pe cele două părți laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul și stema Transilvaniei. Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii.

După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent Palatul Universității) pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava (ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Cantacuzino), în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu, a unui numeros public.

În timpul Războiului pentru cucerirea Independenței de Stat din anii 1877 – 1878, la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat și semnat de Domnitorul Carol I, a dispus ca două din tunurile capturate să fie amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. La 11 / 23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta de Neuwied soția Domnitorului Carol I. În septembrie 2010, statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului din București. Tot aici au fost mutate și celelalte trei statui de la Universitate, pentru a se putea realiza o parcare subterană în centrul Capitalei. După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuia a fost reinstală la locul ei la 5 mai 2012

• 1887: Emile Berliner patentează gramofonul cu plăci de vinil.

Emile Berliner (n. 2o mai 1851  la Hanovra, in Germania – d. 3 august 1929, in SUA), a fost un inginer și inventator american de origine evreiasca.

A creat  unul din cel mai performant aparat de înregistrare și redare a sunetului, gramofonul. Acest aparat, față de fonograful lui Edison , care folosea cilindrii de ceară pe care aveau imprimate sunetele (muzică, cântece), gramofonul lui Berliner folosea discuri orizontale de ebonită cu riluri. Avantajul lor era că erau mult mai fiabile și mai ușor de întreținut.

Gramofonul, este brevetul care l-a făcut celebru.  Prezentarea brevetului a fost făcută la Franklin Institutedin Philadelphia, orașul unde își brevetase și prima sa invenție, microfonul.

Comercializarea acestui aparat a început-o să o facă în anul 1893, după ce niște prieteni fondează o companie care a primit numele de“United States Gramophone Company”.

• 1892: Președintele american Grover Cleveland a obținut singurul mandat neconsecutiv la Casa Albă din istoria SUA.

Stephen Grover Cleveland, cunoscut mai ales ca Grover Cleveland, (n. 18 martie 1837 – d. 24 iunie 1908) a fost cel de-al douăzeci și doilea (1885 – 1889) și cel de-al douăzeci și patrulea (1893 – 1897) președinte al Statelor Unite ale Americii și singurul președinte care a servit în funcție în două mandate neconsecutive. Cleveland a fost, de asemenea, singurul președinte american membru al Partidului Democrat ales într-o epocă marcată de dominarea politică incontestabilă a Partidului Republican, între 1860 și 1912. Criticii săi îi reproșează că a fost lipsit de imaginație și că a fost copleșit de problemele economice ale națiunii, mai ales în cel de-al doilea mandat al său. În 1896, Grover Cleveland a pierdut controlul propriului său partid în favoarea fracțiunilor care favorizau interesele agrare și promulgau argintul ca monedă de schimb. 

• 1895: Wilhelm Conrad Röntgen (n. 1845- m. 1923), profesor la Universitatea din Würzburg, Germania (laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1901), a descoperit razele electromagnetice, cunoscute sub numele de razele X (razele Röntgen).

În noiembrie 1895 a descoperit că dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumi­nă, în condițiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafețele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Röntgen a mers mai departe și a observat că același fenomen, al înregistrării transparenței unui corp, are loc și folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Röntgen, surprinzând pe clișeele fotografice oasele unei mâini a soției sale și inelul pe care aceasta îl purta. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895 și-a petrecut restul vieții în laborator studiind acest fenomen.

• 1900:  S-a născut scriitoarea americană Margaret Mitchell: “Pe aripile vântului” 

Margaret Mitchell, numele la naștere Margaret Munnerlyn Mitchell, (n. 8 noiembrie 1900, Atlanta, Georgia — d. 16 august 1949 în Atlanta) a fost o scriitoare și jurnalistă americană.

Este foarte cunoscută pentru unicul său roman (publicat antum), Pe aripile vântului (1936), care s-a bucurat de un succes internațional.

Gone with the Wind

Monumentala epopee ficțională a Sudului din și după Războiul Civil American a devenit un succes imediat cu 180.000 de copii vândute în doar patru săptămâni. A fost urmată de numeroase premii și de o largă recunoaștere națională și internațională. A câștigat National Book Award pentru Most Distinguished Novel of 1936 și Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1937. Datorită succesului imens, autoarea va fi contactată de David O. Selznik pentru a ecraniza romanul.

Margaret Mitchell a decedat la 48 de ani, în 1949, ca urmare a unui accident de mașină. În seara de 11 august 1949, în Atlanta, un taximetrist beat, aflat pe contra-sens, nu o vede în timp ce Margret și soțul său traversează strada și o lovește cu mașina. Se stinge din viață, în 16 august 1949, după cinci zile de comă.

Pentru romanul Gone with the Wind (Pe aripile vântului) care apăruse în 1936, a primit Premiul Pulitzer în anul 1937, iar în anul următor a fost candidată la Premiul Nobel pentru literatură. Filmul cu același nume, din anul 1939, cu Vivien Leigh și Clark Gable în rolurile principale, este unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor. „Pe aripile vântului” a fost singurul ei roman. A început să-l scrie datorită faptului că avea glezna luxată, fiind încurajată, de asemenea, de soțul ei, John Marsh. Ea a scris și rescris romanul de mai multe ori.

Romanul se desfășoară în perioada Războiului de secesiune, care este privit din punctul de vedere al eroinei, Scarlett O'Hara, care va avea în cursul povestirii între 16 și 28 ani, fiind măritată de trei ori.

Acțiunea romanului este captivantă și dinamică. Energia și starea de optimism a lui Scarlett O'Hara, aptitudinea ei de a trece peste momente dramatice și adesea tragice, însuflețesc și incită acțiunea, dând romanului originalitate și un farmec deosebit. Chiar dacă ea este uneori acuzată de superficialitate, ea a reușit, spre deosebire de alte personaje din roman, să devină, din fiica unui proprietar de pământ și sclavi, în perioada antebelică, o femeie de afaceri, pragmatică și atrăgătoare, după război. Autoarea ne prezintă o luptă pe viață și pe moarte a eroilor romanului, alături de care cititorii plâng, râd, iubesc, urăsc, încercând practic toate stările psihologice, în funcție de caracterul schimbător al norocului eroinei.

„Lupta este ca şampania. Se urcă la capul laşilor la fel ca şi în cazul eroilor. Orice prost poate fi curajos pe câmpul de luptă atunci când ai doar două opţiuni: fie eşti curajos, fie eşti ucis.”  (Margaret Mitchell)

• 1922:  S-a născut în Africa de Sud Christian Barnard, primul medic din lume care a realizat un transplant de inimă.(m. 2001).

Christiaan Neethling Barnard (n. 8 noiembrie 1922, Beaufort West, Africa de Sud — d. 2 septembrie 2001, Paphos, Cipru) a fost un medic sudafrican.

La 3 decembrie 1967, conducând o echipă din 31 de specialiști, reușește primul transplant de inimă. După 18 zile pacientul, însă, a murit din cauza unei pneumonii.

• 1923: A avut loc „Puciul de la Berărie”; 

Declanşat la 8 noiembrie 1923, acesta a reprezentat prima încercare a naziştilor de a prelua puterea în Germania. Adolf Hitler a încercat să ajungă la putere printr-o lovitură de stat. Această încercare a rămas cunoscută în istorie sub numele de „Puciul de la Berărie”, din cauza faptului că principalii complotişti şi-au pus la cale planul într-o berărie din München, numită Bürgerbraukeller. În seara zilei de 8 noiembrie 1923, Hitler a intrat în berărie, a tras un foc de revolver în aer, întrerupând o adunare condusă de Ritter von Kahr şi declarând că a început revoluţia naţional-socialistă şi că armata şi poliţia s-au alăturat svasticii. În fapt, nici armata, nici poliţia nu se alăturaseră mişcării naziste, dimpotrivă, au acţionat de urgenţă în sensul înăbuşirii puciului. Adunaţi în berăria bavareză, complotiştii şi-au declarat intenţiile, în faţa unei mulţimi de trei mii de partizani ai lor. Spre seară, clădirea a fost înconjurată de armată şi, în momentul în care Hitler a început să strige că guvernul de la Berlin a fost demis şi că el va forma un alt guvern având sprijinul armatei şi al poliţiei, s-a pornit imediat un schimb de focuri. Conspiratorii au încercat să obţină sprijinul generalului Ludendorff, considerat un erou al primului război mondial, şi al studenţimii bavareze. În ciuda discursurilor patriotarde ale lui Hitler, puciul a părut, de la început, sortit eşecului. O ultimă tentativă de a străpunge cordonul militar impus de autorităţi a eşuat, la primele ore ale dimineţii de 9 noiembrie 1923.

Să aveți o zi frumoasă!

„O să mă gândesc la asta mâine... O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma urmelor, e şi mâine o zi.” (Margaret Mitchell în romanul Pe aripile vântului)