10 August

Este a 222-a zi a anului.
Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. 

Citatul zilei

„ Să lupţi pentru o idee, să lupţi pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte nevoia unei lupte, nu trăieşte ci vegetează.” (Panait Istrati, scriitor român)

Sfântul Lavrenție (Laurențiu)

Sfântul Laurențiu din Roma, alternativ Sfântul Laurențiu sau Lavrentie (d. 10 august 258, Roma) a fost un arhidiacon martir creștin. Numele său provine din limba latină și se traduce prin încoronat cu lauri, laureat.

Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: "Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?". La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a raspuns: "Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batranii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tanar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plange. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului".

Dupa arestarea acestora, Lavrentie a vandut vasele bisericii si a impartit banii saracilor.

In timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se taia capul, Sfantul Lavrentie i-a iesit in cale si i-a strigat: "Nu ma lasa, Parinte Sfant, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat". Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldati si somat sa-i daruiasca imparatului comorile de care vorbise. Ca imparatul sa cunoasca despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dati de Lavrentie.

Cuprinsi de furie, i s-a cerut acestuia sa se inchine idolilor. A refuzat si astfel a fost inchis in temnita. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus si apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut si a primit si el botezul. S-a numarat si el in rand cu mucenicii, fiind omorat pentru credinta in Hristos (vezi ziua de 13 august).

Dupa mai multe chinuri, a fost intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Lavrentie le-a raspuns: "Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infranta si smerita" (Psalmii 50 :18). Pe cand soldatii intareau focul, el i-a vestit imparatului: "Invata ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sunt ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !". Dupa ce a fost intors si pe cealalta parte, a rostit o ultima rugaciune: "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale", iar apoi si-a dat duhul.

Primind patimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. In iconografie, el este reprezentat cu cadelnita cu jar in mana, cadind si inmiresmand Biserica lui Hristos.

Anglia sărbătorește azi Ziua Națională a Fotbalului

Englezii au inventat fotbalul si i-au dedicat acestui sport o zi speciala, in care sa-l sarbatoreasca - 10 august.

Conform unor date date publicitatii de Federatia engleza de fotbal:

un suporter se gandeste la fotbal cam o data pe minut.

aproximativ 50% dintre suporteri se gandesc la fotbal mai mult decat la mancare sau la munca

94% dintre microbistti isi planifica evenimentele de peste an in functie de fotbal

63% spun ca principalul subiect zilnic  de discutie este fotbalul

91% dintre pasionati si-au anulat sau amanat un eveniment din familie (nunta, botez, zi de nastere) pentru un un meci de fotbal

50% dintre fanii acestui sport spun ca cel mai fericit moment al anului este prima etapa din campionat.

Ziua Leilor

Nu ne referim la bani, ci la însuși regele animalelor, stăpânul junglei, pisica aceea mare și fioroasă. Scopul zilei de astăzi este acela de a face lumea să acorde atenție pericolului care pândește această specie atât de frumoasă și interesantă. Ne referim desigur la faptul că leul este pe cale de dispariție, fiind o specie protejată prin lege.

Ziua Leilor a fost fondată de o organizație numită Big Cat Rescue. Aceasta este cea mai mare organizație din lume care luptă pentru drepturile „pisicilor mari”. Acestea includ, printre altele, leii, tigrii și pumele.

Nu sunt multe lucruri pe care le poți face pentru lei în această zi, dar poți distribui măcar niște articole informative despre importanța ei. Educarea altora începe cu noi înșiși, nu uita.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.

In 1519 cele cinci corabii aflate sub comanda lui Fernando Magellan ( Trinidad, San Antonio,Concepción, Victoria, Santiago) pornesc din Sevilla, in prima calatorie in jurul lumii.

Expeditia maritima, care  a durat doi ani, s-a realizat din dorinta lui Magellan de a descoperi un drum prin vest spre Indii, spre Insulele Mirodeniilor.

Trecand din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific el descopera (in anul 1520) stramtoarea care-i poarta azi numele (Stramtoarea Magellan este situata intre extremitatea sudica a Americii de Sud si uneste Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific) si insula Tara de Foc.

A traversat pentru prima oara Oceanul Pacific descoperind insulele Leyte, Bohol si Cebee din Arhipelagul Filipine.

Pe 27 aprilie 1521, Magellan a fost ucis in Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Locotenentul sau, Juan Sebastian El Cano, reuseste sa incheie calatoria in jurul lumii in acelasi an, doar nava Victoria intorcandu-se din expeditie. 

Fernando Magellan şi epopeea omului care a înconjurat pentru prima oară Terra

10 curiozitaţi despre prima călătorie în jurul lumii, efectuată de Fernando Magellan

• 1534: A început înălțarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.

Biserica Sfântul Dumitru a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan„.

• 1539: Împăratul Franţei, Francisc, a introdus în ţară limba de stat: el a ordonat ca toate documentele oficiale să fie alcătuite nu în latină, ci în franceză.

Ordonanța de la Villers-Cotterêts (în franceză Ordonnance de Villers-Cotterêts) este un document ratificat, la 10 august 1539, de regele Francisc I al Franței și care face parte dintr-o amplă reformă legislativă din perioada domniei acestuia. 

Acesta impune utilizarea limbii franceze în toate documentele oficiale, în locul latinei.

Prima pagină a Ordonanţei

• 1675: A fost înfiinţat observatorul astronomic de la Greenwich, 

amplasat chiar în Parcul Greenwich,Londra, prima clădire cu scop ştiinţific special construită pentru a servi acestui ţel, fondată ca instituţie ştiinţifică pentru cercetare în navigaţie de către Charles al II-lea.

Chiar dacă Observatorul Regal și-a mutat echipamentul în afara Londrei după al Doilea Război Mondial pentru zone mai puțin poluate, vechiul Observator Regal - fondat în 1675, și acum făcând parte din Muzeul Marinei - are o colecție impresionantă de telescoape și alte instrumente astronomice. Vizitatorii pot să meargă pe primul meridian, care trece prin curtea observatorului.

Timp de 250 de ani, acest observator a reprezentat centrul naţional de cercetare în astronomie, reglarea timpului şi evenimente solare şi magnetice. Rolul său navigaţional şi temporal a condus la stabilirea Meridianului Greenwich (longitudinea de 0 grade), acceptat ca Prim Meridian al Lumii în 1884.

• 1793: Palatul regal Muzeul Luvru în Paris va fi inaugurat ca muzeu.

Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației, din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.

La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72 m înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.

Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franței în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist, creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru fiind la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.

În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură care este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă constă în construcția Marii Galerii ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).

Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea și decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri, precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli⁠(fr) sau Charles Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat, până când în secolul al XVIII-lea o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă care va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.

Istoric

Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între anii 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regale (în franceză Bâtiments du roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.

În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arcul de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra era plasată o statuie antică din bronz reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția, și care va fi înapoiată acesteia în 1815.Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries a fost completată prin adăugarea de noi clădiri realizate de Hector-Martin Lefuel după planurile lui Louis Visconti; alte clădiri au fost adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural care a devenit din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul a fost incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel a fost nevoit să reconstruiască o parte din clădiri. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit astfel încât, după mai mulți ani de deliberări, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care funcționa Ministerul de Finanțe. Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu printr-o decizie a președintelui francez François Mitterrand abia în 1981.

• 1856: Prima grădină botanică din România

Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi este cea mai veche de acest tip din România. A fost înfiinţată în 10 august 1856 de cel ce îi dă numele acum, Anastasie Fătu, medic şi naturalist, pe o proprietate cumpărată de acesta.

Prima grădină, înfiinţată în 1856 de Anastasie Fătu la Râpa Galbenă, a existat până la moartea creatorului ei, în 1886, când terenul a fost vândut de către urmaşii lui.

În 1873, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi înfiinţează o a doua grădină botanică, în apropiere de cea veche. Sarcina de organizare a acesteia revine lui Dimitrie Brândză, iar majoritatea plantelor au fost donate de către Anastasie Fătu. Unele dintre plantele cultivate atunci mai există şi astăzi, în curtea Muzeului de Istorie Naturală.

În 1921, profesorul Alexandru Popovici înfiinţează o grădină botanică nouă în spatele clădirii Universităţii noi, unde construieşte şi mici sere, folosite pentru creşterea plantelor tropicale. Această locaţie se păstrează pentru mai bine de 40 de ani, până în 1963. În acest an se hotărăşte mutarea grădinii în spaţiul actual, pe Dealul Copoului, sub supravegherea profesorului Emilian Ţopa, pentru ca aceasta să satisfacă cerinţele de învăţământ.

Astăzi, Grădina Botanică din Iaşi acoperă o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare, fiind una din cele mai mari din Europa. Adăposteşte peste 600 de soiuri de trandafiri şi are secţie specială pentru nevăzători.

• 1864: Guvernul român a contractat primul împrumut extern al României

Împrumutul, în valoare de 916.000 de lire sterline, cu o dobanda de 7%, din care statul român a primit 679.244 de lire sterline, cu dobandă de 7%, era garantat cu veniturile vămilor şi a fost contractat cu banca britanică „Stern Brothers”.

Banii imprumutati erau destinati, in principal, finantarii despagubirilor rezultate din secularizarea averilor manastiresti din 1863 si pentru inzestrarea ostirii romane.

• 1875: S-a pus piatra fundamentală a castelului Peleş din Sinaia, 

unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul dintre cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăţi a asecolului al XIX-lea.

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, a vizitat pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea locurilor. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul a hotărât construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Lucrările au început în 1873, sub conducerea arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii: cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

În 1875 s-a pus piatra de temelie a castelului, sub care au fost îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede româneşti cu chipul lui Carol I.

În 1883 a avut loc inaugurarea oficială a Peleşului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un sediu al noii dinastii, iar aşezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare, la vremea aceea, Predealul era graniţa României cu Austro- Ungaria. Apoi, Peleşul a devenit reşedinţa de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme.

• 1884: S-a născut Panait Istrati, scriitor român de limbă română şi franceză, 

numit „romancier experimental”, precum şi „un povestitor născut din timpurile biblice”, cunoscut datorită povestirilor „Chira Chiralina” (1923) şi „Codin” (1925) , precum şi graţie romanului „Ciulinii Bărăganului” (1928).

Citate

·       * Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim sentimentele la adevărata lor valoare... Cu câtă înverşunare ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care nu mai revine niciodată... Cu câtă dărnicie risipim aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoare...

·       * Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tău şi-ţi voi spune dacă-l iubeşti sau nu.

·       *  Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile... să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp... şi apoi să râzi!

• 1913: Pacea de la București

In 1913 are loc Pacea de la Bucuresti, care consfinteste sfarsitul celui de-al doilea razboi balcanic si infrangerea Bulgariei.

Tratatul de pace este semnat între Bulgaria pe de-o parte ºi Romania, Serbia,Muntenegru ºi Grecia, pe de alta.

Conform prevederilor, Grecia si Serbia isi impart Macedonia, iar Romania anexeaza Cadrilaterul.

• 1920: Dispariția Imperiului Otoman

S-a semnat, la Sèvres, la sfârşitul Primului Război Mondial, Tratatul de pace dintre Antanta şi Imperiul Otoman; se recunoşteau inclusiv noile graniţe ale României.

Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința de la Londra și au ajuns la forma finală a documentului la Conferința de la San Remo; (aprilie 1920).

In textul acestui Tratat, turcii recunoșteau inclusiv noile granițe ale României Mari.

Tratatul de la Sèvres a fost anulat în cursul Războiului de Independenţă al Turciei, la sfârşitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace – „Tratatul de la Lausanne” (1923), mult mai favorabil Istanbulului.

La semnarea tratatului de pace nu au participat Statele Unite ale Americii şi Rusia, Rusia fiind exclusă din cauza semnării Tratatului de la Brest-Litovsk (1918).

În cadrul tratatului de la Sèvres, Imperiul Otoman a reprimit teritoriile pe care le pierduse în faţa Imperiului Rus, în timpul războiului din 1877 – 1878 (Ardahan, Kars şi Batumi).

• 1951:  S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România, +44, 5 grade Celsius, în judeţul Brăila, la Ion Sion.

• 1957: Este data de naștere a Teatrului național de televiziune

16 Mai

Este a 136-a zi a anului. 
Au mai rămas 229 de zile până la sfârșitul anului.
Soarele răsare la 05 h 48 m și apune la 20 h 37 m.

Citatul zilei

“Înălţimile nu sunt atât de cutreierate ca pieţele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puţini tovarăşi de drum.”(Vladimir Ghika, prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român, n. 25 decembrie 1873 - d. 16 mai 1954)

Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică

Ziua internaţională pentru convieţuirea paşnică, sărbătorită anual la 16 mai, a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 72/130, din 8 decembrie 2017, pentru a promova pacea, toleranţa, incluziunea, înţelegerea şi solidaritatea, notează site-ul oficial al ONU, www.un.org.

Ca urmare a efectelor devastatoare produse de cel de-al Doilea Război Mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a fost fondată, la 24 octombrie 1945, de către 51 de ţări care şi-au luat angajamentul să menţină pacea şi securitatea la nivel internaţional, prin dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viaţă, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toată lumea, indiferent de rasă, gen, limbă sau religie.

În 1997, Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2000 drept "Anul internaţional pentru o cultură a păcii", iar în 1998, a proclamat perioada 2001-2010 "Deceniul internaţional de promovare a unei culturi a păcii şi a non-violenţei pentru copiii lumii", prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm şi multă suferinţă sunt provocate copiilor prin diferite forme de violenţă, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii şi a non-violenţei ar trebui să fie transmisă copiilor prin educaţie, scrie sursa menţionată mai sus.

În vederea implementării unor măsuri de instalare a culturii păcii, de care să poată beneficia şi generaţiile viitoare, Adunarea Generală a adoptat, în anul 1999, Declaraţia şi Programul de acţiune asupra unei culturi a păcii, care porneşte de la un concept prevăzut în Constituţia UNESCO, potrivit căruia "din moment ce războaiele încep în mintea oamenilor, tot în mintea oamenilor trebuie construite şi mijloacele de apărare a păcii". Potrivit prezentei declaraţii, pacea nu este doar absenţa conflictului, ci necesită un întreg proces participativ pozitiv, dinamic, în care este încurajat dialogul, iar conflictele sunt rezolvate în spiritul înţelegerii reciproce şi al cooperării. În vederea obţinerii acestor obiective, este nevoie să fie eliminate orice forme de discriminare şi intoleranţă, inclusiv cele bazate pe rasă, culoare, gen, limbă, religie, politică sau alte opinii.

Convieţuirea paşnică implică acceptarea diferenţelor şi abilitatea de a asculta, de a recunoaşte, de a respecta şi de a-i aprecia pe ceilalţi. Celebrarea unei zile internaţionale pentru convieţuirea paşnică promovează astfel dorinţa de a trăi şi de a acţiona împreună, pentru a putea construi o lume paşnică, solidară şi armonioasă.

În vederea atingerii acestor obiective, toate statele sunt invitate să promoveze reconcilierea, pentru a ajuta la menţinerea păcii şi a dezvoltării durabile, acţionând atât la nivelul comunităţilor, cât şi cu ajutorul liderilor religioşi sau al altor actori relevanţi pentru societate.

Evenimente de-a lungul timpului…

• 1703: Țarul Rusiei Petru cel Mare, a fondat orașul Sankt Petersburg, care a devenit capitala țării până la revoluția bolșevică din 1918.

Acesta a fost principalul centru al revoluţiilor din 1905 şi 1917, iar dupa ce bolşevicii lui Lenin şi Troţki au preluat puterea, au mutat capitala la Moscova.

St Petersburg a fost numit de bolsevici Petrograd, apoi Leningrad , înainte de a reveni la numele original, Sankt Petersburg in anul 1991.

A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o "fereastră către Europa", fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică.

Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, "Capitala Nordului" ("Cеверная Cтолица", Severnaia Stalița).

Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic (Северо-западный федеральный округ, Severo-zapadnîi federalnîi okrug).

• 1792: A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția cu o operă de Giovanni Paisiello.

Teatrul La Fenice (Teatro La Fenice, numele italian complet:Gran Teatro La Fenice di Venezia) este principalul teatru liric din Veneția. A fost distrus de flăcări în repetate rânduri, însă de fiecare dată a fost refăcut. Este sediul unei importante stagiuni de operă și a Festivalului internațional de muzică contemporană.

Edificiul a fost construit cu foarte mare repeziciune, în ciuda unor acerbe polemici cu privire la proiect. A fost inaugurat pe 16 mai 1792 cu o operă a lui Giovanni Paisiello, I giochi di Agrigento (Jocurile din Agrigento). Concursul pentru proiect a fost publicat la 1 noiembrie a anului 1789, iar lucrările au fost începute în aprilie 1790 sub direcția lui Giannantonio Selva.

Prima dată a fost distrus de flăcări pe 13 decembrie 1836, însă îndată a fost reconstruit identic „originalului”.

În cursul secolului al XX-lea a găzduit nenumărate premiere de opere lirice ale unor mari autori italieni, precum; Gioachino Rossini (Tancredi în 1813 și Semiramide în 1823), Vincenzo Bellini (I Capuleti e i Montecchi în 1830 și Beatrice di Tenda în 1833) și Giuseppe Verdi (Ernani în 1843, Attila în 1846, Rigoletto în 1851, La traviata în 1853 și Simon Boccanegra în 1857). De amintit că tocmai La traviata, la premieră, a fost copios fluierată de publicul teatrului.

În 1937 teatrul venețian a fost restaurat pe baza proiectului lui Eugenio Miozzi.

Pe 29 ianuarie 1996 a fost complet distrus de un incendiu provocat, focul - conform datelor finale ale anchetei - a fost pus de electricianul Enrico Carella, cu intenția de a evita penalizările contractuale pentru o mare întârziere în lucrarea pe care o angajase.

Teatrul a fost și de această dată refăcut în stilul celui precedent (cu aproximativ 8 ani mai înainte). Pe 14 decembrie 2003 a fost inaugurat cu un concert dirijat de Riccardo Muti, care a deschis celebrările unei Săptămâni inaugurale.

Pe tot parcursul lucrărilor, reprezentările lirice venețiene au fost ținute la «Palafenice», o structură provizorie edificată numai pentru acest scop pe Tronchetto, și la Teatrul Malibran.

• 1812: A fost semnată Pacea de la București prin care se încheia războiul ruso–turc (1806–1812). Basarabia intră în componența Rusiei.

La 16 mai 1812, la București, in Muntenia, în urma Războiului ruso-turc din anii 1806-1812, a fost încheiat Tratatul de pace dintre Rusia și Turcia, prin care teritoriul dintre Prut și Nistru ( parte a principatului Moldovei), numit apoi de ruși Basarabia, este anexat Imperiului Rus.

Înca din 1803, ministrul rus de Externe Voronţov îl avertiza pe ţarul Alexandru că trecerea Nistrului şi ocuparea Principatelor Române reprezenta o implicare pe termen lung în politica Balcanilor.

Strategii militari ţarişti s-au convins de avantajele unei prezenţe militare permanente în regiune care să ţină presiune asupra Imperiului Otoman.

De aici a rezultat ocuparea unei fâşii lipsite de importanţă economică sau demografică, însă extrem de importantă din punct de vedere militar.

Prin tratatul de pace de la Bucureşti, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub falsa denumire de Basarabia. Dorinţa Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – şi chiar dincolo de ea – nu era nouă. Chiar şi după înfrângerea suferită la Friedland, în 1807, ţarul Alexandru I încerca, în timpul negocierilor cu împăratul Napoleon, să anexeze Principatele Române. Corespondenţa diplomatică dintre cei doi împăraţi dezvăluie care erau în realitate intenţiile ţarului rus şi cum a perseverat în atingerea scopurilor sale.

Basarabia, între Napoleon şi ţarul Alexandru I

• 1881: Compania germană Siemens & Halske pune în funcțiune la Berlin primul tramvai electric din lume.

Desi inventatorii proiectasera si construisera in perioada 1827- 1867 locomotiva electrica, ei nu dispuneau inca de o sursa adecvata de energie. In 1867, Werner von Siemens a inventat dinamul, rezolvand in cele din urma problema sursei de energie. In 1877, Siemens a luat legatura cu acei inventatori care se ocupasera de proiectarea si construirea locomotivei electrice si a construit propria sa locomotiva de acest gen. De fapt, ea fusese destinata initial unei mine din apropiere de Cottbus, dar pentru ca beneficiarii s-au razgandit, Siemens a transformat trenul, care era aproape gata, intr-un mijloc de transport destinat unui numar relativ mare de persoane. Locomotiva electrica a fost instalata la 31 .V. 1879 in incinta Expozitiei Tehnice de la Berlin. Respectiva locomotiva tracta trei vagoane mici, fiecare dintre acestea avand cate sase persoane la bord si era instalata pe sine dispuse circular, a caror lungime totala era de 300 m.

 

• 1920: La Roma, Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d'Arc, care a căpătat statutul de sfântă.

Ioana d’Arc, eroina care a condus armata franceză în lupta împotriva englezilor în 1429, ajutându-l pe Carol al VII-lea să-şi recâştige pământurile, a fost canonizată de Papa Benedict al XV-lea, devenind sfântă. Fecioara din Orleans, cum era supranumită, rămâne un personaj controversat, unii punând faptul că auzea voci pe seama schizofreniei, nu pe cea a unei comunicări speciale cu Divinitatea.

• 1929: La Hollywood, California are loc prima ediție Academy Awards (Oscar).

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt niște premii decernate anual de către Academia Americană de Film (AMPAS), care are sediul în Los Angeles, California. Organizația avea în anul 2002 peste 6.000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori de imagine și mulți alții.

Prima ceremonie televizată a fost cea din 1953, iar în prezent este difuzată în mai mult de 200 de țări. Premiul Oscar este cea mai veche ceremonie de premii, cu echivalentele său, Emmy în televiziune, Tony în teatru și Grammy în muzică fiind modelate după acesta. Este considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.

Statueta, care reprezintă un barbat gol cu o spadă cu sase laturi ale lamei (numarul de categorii premiate la momentul acela) în mână infipta intr-o rola de film, se numește Oscar pentru că conform unei legende, actrița Margaret Herrick ar fi exclamat la vederea statuetei că seamănă cu unchiul ei Oscar.

Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei desfășurată la 16 mai 1929 la hotelul Hollywood Roosevelt,a decurs fără surprize, numele premiaților cunoscându-se deja de la 18 februarie.

Oscarurile sunt „asul greu din mâneca” oricărui actor, regizor, scenarist, director de producție, a oricărei „rotițe” implicate în producerea unei capodopere. După ce ai luat un asemenea premiu, nimeni nu îți mai poate contesta valoarea.

Oscarurile își au propria istorie

Pe lângă toate astea, ai șansa de a intra în istorie, să fii menționat în manuale de cinematografie și să rămâi în arhiva oricărei publicații din lume. Oscarul și-a creat propria istorie. De la figuri de actori memorabili, la ceremonii glamour și invitați selecți. Și, ca orice eveniment istoric, și Oscarurile au repere cronologice. Întreaga poveste începe în 1929.

Ce s-a întâmplat în acel an, ne putem întreba. Începea Marea Criză, o perioadă de decădere economică, care avea să se sfârșească abia peste patru ani. Lumea trecuse deja prin Primul Război Mondial, era o perioadă de refacere și falsă stabilitate. Cinematografia atinsese culmi greu de anticipat cu ani înainte. Se „turnau” filme, Hollywoodul. În 1911, în „Cetatea Filmului” se deschidea primul studio cinematografic. Aparținea Companiei Nestor. În 1929 existau deja zeci.Tot aici, mai multe companii de producție cinematografică din New York și New Jersey au început să se mute în însorita Californie, căci lumina electrică exista la acea vreme, aceasta nu era destul de puternică ca să expună adecvat o peliculă. 

Prima ediție a Premiilor Oscar

Oscarurile au o întreagă istorie în spate. Au ajuns la cea de-a 88-a ediție. Prima a fost în 1929. Ceremonia grandioasă s-a ținut în sala de bal a Hotelului Roosevelt din Hollywood. Invitați?  270 de persoane, iar biletele au costat 5 dolari. O sumă aparent modică, dar să ne gândim că s-a întâmplat acum aproape nouă decenii, iar în 2016 cu 5 dolari poți încă să îți mai cumperi un chilipir.

Nu s-a devalorizat chiar de tot. Trofeele au fost acordate pentru doar 12 categorii, spre deosebire de 24 câte sunt premiate acum.

Primele statuete, care nici nu se numeau Oscar la acea vreme, au fost acordate actorilor legendari Emil Jannins și Janet Gaynor.

Istoria râvnitei statuete

Gândită şi construită de un regizor pe nume Cedric Gibbons, statueta reprezintă un cavaler ce ţine o spadă în mână şi stă pe o rolă de peliculă cu cinci braţe, fiecare reprezentând câte un departament din Academia de Film: actori, scenarişti, regizori, producători şi tehnicieni.

Statueta nu a primit de la început un nume: unii ii spuneau „statueta Academiei”, alţii „trofeul de aur” sau „statueta de merit”. Mass-media avea propria versiune: „omul de fier”. Dilema şi-a găsit rezolvare în spusele unei bibliotecare, devenită mai târziu director executiv al Academiei, Margaret Herrick. Ea a văzut statueta şi a exclamat: „Arată exact ca unchiul meu Oscar!” 

• 1960: Theodore Maiman, un fizician american, a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu, California.

În data de 16 mai 1960, Theodore Maiman a îndreptat o lumină puternică asupra unui cristal de rubin acoperit parțial cu argint şi rezultatul a fost primul laser din lume. Cu toate acestea, acest aparat inovator nu a fost inventat de un singur geniu izolat. Mai degrabă el a fost rezultatul efortului depus de mulţi oameni de ştiinţă care şi-au împărtăşit reciproc propriile idei… cel puţin până când a venit vremea să-şi împartă câştigurile obţinute.

Laserul este un dispozitiv optic care generează un fascicul coerent de lumină. Este un dispozitiv complex ce utilizează un mediu activ laser, ce poate fi solid, lichid sau gazos, și o cavitate optică rezonantă.

La origine termenul laser este acronimul LASER format în limba engleză de la denumirea Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation („amplificare a luminii prin stimularea emisiunii radiației”), denumire construită pe modelul termenului MASER care înseamnă un dispozitiv similar, funcționând în domeniul microundelor.

Primul laser funcțional a fost construit de Theodore Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin pompat cu pulsuri de flash.

***

„Nu am ști cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el.” 

( Marin Preda, scriitor român postbelic , n. 5 august 1922— d. 16 mai 1980)

Să aveți o zi frumoasă!