Translate

joi, 4 ianuarie 2018

4 Ianuarie




Este cea de-a 4-a zi a anului.
Au mai rămas 361 de zile până la sfârșitul anului.

Soarele răsare la 07 h 52 m și apune la 16 h 50 m.





Citatul zilei


“Când avem conştiinţa curată, avem Crăciunul în permanenţă cu noi.”  (Benjamin Franklin)



Ziua mondială Braille



Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie, dată la care s-a născut, în anul 1809, francezul Louis Braille, inventator al alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.
Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. Şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Potrivit site-ului www.nbp.org, a studiat la Institutul Naţional pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele şi numerele. Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească, folosind reproducerea în relief a literelor obişnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.
Louis Braille a aflat, însă, despre căpitanul de artilerie Charles Barbier, care folosea, pentru trimiterea de mesaje secrete, un sistem de comunicare prin puncte embosate, pe care-l numea ''scriere pe timp de noapte''. Sistemul consta în puncte imprimate pe carton. Cum în armată, acest sistem de comunicare nu a avut un succes prea mare, Barbier l-a făcut cunoscut la Şcoala pentru nevăzători. Louis a fost foarte impresionat şi şi-a petrecut următorii trei ani încercând să dezvolte proiectul lui Barbier.



Aşa a apărut alfabetul cu puncte în relief, folosit şi în prezent de nevăzători. Alfabetul Braille foloseşte 6 puncte pentru 63 de semne (litere, sunete, semne, cifre, note muzicale). În 1847, a fost pus la punct tiparul Braille, cu ajutorul căruia puteau fi tipărite cărţi pentru nevăzători. Louis Braille a murit la 6 ianuarie 1852, la Paris. În 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători.
Pentru meritele sale, Louis Braille a primit din partea guvernului francez Ordinul Legiunii de Onoare, iar la Coupvray a fost ridicat un monument pentru cinstirea memoriei sale.


Evenimente de-a lungul timpului... 


  • 1706:  S-a născut politicianul, filosoful şi omul de ştiinţă american Benjamin Franklin. 




Reprezentant de seamă al iluminismului american, Franklin a fost un savant de tip enciclopedist. A înfiinţat prima bibliotecă publică din SUA la Philadelphia (1731), a întemeiat Universitatea Pennsylvania (1740) (m.17.04.1790).

Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor și om politic.

A organizat prima bibliotecă din America, a fost un inventator care a creat multe obiecte, care sunt indispensabile astăzi, printre care se pot menționa ochelarii bifocali și paratrăsnetul, și i-a uimit pe oamenii de știință din toată lumea cu experimentele sale din domeniul electricității.


În vremea sa era extrem de cunoscut și de influent și în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă "Legea timbrului", respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declarației de Independență a Uniunii și al Constituției americane.


A fost ambasador în Anglia și apoi în Franța și secretarul Adunării din Pennsylvania.


A primit titlul de Doctor în Științe din partea Universității St. Andrews.


  • 1809: S-a născut Louis Braille, pedagog, inventatorul sistemului de scriere pentru orbi (alfabetul Braille, 1829) (m.06.01.1852).



La vârsta de 3 ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, își pierde vederea.



Între 1816 și 1818 urmează cursurile școlii comunale din Coupvray, iar în 1819 intră la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători (Institution Royale des Jeunes Aveugles - IRJA) din Paris.



Din 1822 Braille experimentează procedeul „scrierii nocturne” elaborat de Charles Barbier și începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând alfabetul Braille în 1824. Studiază algebra, gramatica și geografia, iar în 1827 transcrie în Braille elementele de gramatică. În 1828 aplică sistemul propriu și la notația muzicală. În anul 1833 Braille este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.



În 1834 se trece de la scrierea Braille pe o parte a paginii la imprimarea față/verso. În mai 1834 Braille își prezintă sistemul de scriere la expoziția de industrie. Din 1836 se implică în rezolvarea unor probleme privind relațiile dintre comunitatea persoanelor nevăzătoare și văzători. În 1847 experimentează procedee pentru imprimarea limbajului Braille.



  • 1885: Dr. William Grant face prima operație reușită de apendicită.
La 4 ianuarie 1885 era realizata, la Davenport, Iowa, prima operatie reusita de apendicita, de catre medicul William W. Grant. Pacienta se numea Mary Gartside.


  • 1900: Guvernul francez hotărăște ca toate automobilele să aibă număr de înmatriculare


  • 1926: Parlamentul votează îndepărtarea prințului Carol (viitorul rege Carol al II-lea) de la succesiune (“Actul de la 4 ianuarie”) și recunoașterea prințului Mihai ca principe moștenitor al României. 


Pe timpul minoratului lui Mihai s–a instituit o regență formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan și prințul Nicolae de Hohenzollern.
În 12 decembrie 1925, Principele Carol îi trimite o scrisoare tatălui său, Regele Ferdinand, prin care îl anunţă că renunţă la calitatea de moştenitor al Coroanei. Regele Ferdinand convoacă la Sinaia un Consiliu de Coroană, pe 30 decembrie 1925. El le cere participanţilor să ia cunoştinţă de cererea lui Carol şi, cât de repede, să ia măsurile legale pentru recunoaşterea Principelui Mihai ca principe moştenitor al României. Consiliul de Coroană ia act de cererea Regelui Ferdinand, demarând apoi procedurile legale pentru punerea acesteia în aplicare.
Actul de 4 ianuarie 1926

După hotărârea Consiliului de Coroană, s-a decis convocarea Parlamentului, pentru data de 4 ianuarie 1926. Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea a trei legi, pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai ca moștenitor, pentru modificarea Statutului Casei Regale și pentru primirea Regenței. În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute ulterior, împreună, sub denumirea de "actul de la 4 ianuarie"; reprezentanții Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc nu au participat însă la vot, în semn de protest față de graba cu care se depusese proiectul de lege pentru primirea Regenței.

În epocă, actul de la 4 ianuarie a fost considerat ca o victorie politică a lui Ion I. C. Brătianu și a Partidului Național Liberal, întrucât Buzdugan și Miron Cristea erau văzuți ca fiind devotați lui Brătianu, iar prințul Nicolae se afla sub influența reginei Maria și era intimidat de personalitatea lui Brătianu.



Carol a încetat astfel să fie membru al familiei domnitoare, devenind o simplă persoană particulară; regele a hotărât ca acesta să poarte numele de Carol Caraiman, "în amintirea locului unde s-a născut"


Principele Mihai devine rege al României la vârsta de nici şase ani. Prima domnie a micului Rege Mihai I va dura până în iunie 1930, când ajunge pe tron Regele Carol al II-lea, tatăl său.



  • 1958: Sir Edmund Hillary ajunge la Polul Sud – este al doilea explorator, după Robert Scott în 1912, care ajunge la Polul sud.
                                              
Edmund Percival Hillary a fost fiul lui Percival Augustus Hillary și al Gertrudei Hillary, născută Clark.
A studiat la "Aukland Grammar School" și la "Universitatea din Aukland". În perioada 1944 - 1945 a participat cu escadra de patrulare "catalinas" la operațiunile militare din Pacificul meridional.
Hillary își începe cariera de alpinist în Alpii neozelandezi. În anul 1951 participă la expediția neozeelandeză din Gahrwel (Himalaya) și de cea de recunoaștere al flancului sudic al masivului Everest, condusă de Eric Shipton. În 1952 este membru al expediției britanice de pe Cho Oyu de 8.153 m.
"Societatea regală de geografie" și "Clubul alpin" o expediție pentru cucerirea vârfului Chomolungma (8.848 m), condusă de Sir H.C. J. Hunt, în care reușește, împreună cu șerpașul Tenzing Norgay, să atingă cel mai înalt vârf din lume la 29 mai 1953. În 1954, Edmund Hillary conduce o misiune a Clubului alpin neozelandez de cercetare a zonei Barun Valley. Este conducător al grupului neozeelandez în expediția transantarctică a Commonwealth-lui (1955 - 1958) condusă de Sir E.V Fuchs. CU grupul "Theron", execută o recunoaștere a fundului M. Weddell (noiembrie 1955 - martie 1956), apoi cu o echipă auxiliară, pregătește depozitele de provizii pe traseul urmat de Sir E.V. Fucks între Marea Ross (stațiunea Scott) și Polul Sud pe care l-a atins la 4 ianuarie 1958 cu o autoșeniletă.
A condus o expediție științifică în Nepal, care urmărea cucerirea vârfului Makalu de 8.481 m fără butelii de oxigen (1960 - 1961) și participă la alte câteva în Himalaya între anii 1963 - 1964, precum și cea de ascensiune pe Mount Herschel din Antartica în 1967.
Sir Edmund a fost singurul neozeelandez care a apărut, în timpul vieții, pe o bancnotă în circulație în țara sa.
Și-a dedicat o mare parte din viață ajutând populația șerpa din Nepal prin organizația non-profit pe care a fondat-o. Prin eforturile sale a reușit să construiască multe școli și spitale în această regiune îndepărtată a munților Himalaya. A declarat că aceasta este cea mai mare realizare a vieții sale.


  • 1996: Compania General Motors anunță lansarea primului automobil electric modern.


Modelul EV1, produs de General Motors la mijlocul anilor ’90, a fost primul vehicul electric modern care a intrat in productia de serie, chiar daca limitat. Aparitia acestor vehicule dateaza din 1996 si erau regasite la inceput doar in California si Arizona.
Autovehiculele erau proiectate sa functioneze o perioada de 3 ani (48.000 km). Dupa aceasta perioada, inginerii puteau efectua o evaluare asupra modului in care vehiculul se comporta in timpul utilizarii zilnice. Totodata, s-au efectuat studii de fezabilitate pentru introducerea unui vehicul electric pe piata din SUA. Odata cu trecerea timpului, modelele EV1 se regaseau in tot mai multe zone ale SUA, dar nu trebuie sa va inchipuiti ca aceste vehicule se gaseau la orice colt de strada.
Au existat 660 de exemplare din prima generatie EV1.

  • 2010: Este inaugurată oficial cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, având o înălțime de 828 m.


Burj este un zgârie-nori din Dubai, cea mai înaltă clădire (structură arhitectonică) construită vreodată de om, măsurând 828 m înălțime. Construcția a început la 21 septembrie 2004, exteriorul fiind finalizat la 1 octombrie 2009; clădirea a fost inaugurată oficial la data de 4 ianuarie 2010.Costurile totale ale proiectului au fost de 1,4 miliarde de dolari.
La data de 9 februarie 2010, platforma de observație de la etajul 124 a fost închisă publicului din cauza unei defecțiuni electrice.



    Recorduri stabilite



*  Cea mai înaltă construcție cu o turlă în vârf: 828 m (record deținut anterior de Taipei 101 — 509,2 m);

* Cea mai înaltă construcție existentă: 828 m (record deținut anterior de KVLY-TV — 628,8 m);

* Cea mai înaltă construcție de sine stătătoare: 828 m (record deținut anterior de CN Tower — 553,3 m);

* Construcția cu cele mai multe etaje: 160 (record deținut anterior de Willis Tower — 108);

* Lifturile cu cea mai mare viteză din lume (64 km/h sau 18 m/s);

* Moscheea situată la cea mai mare înălțime (etajul 154).


Pentru a spăla cele 24.348 de ferestre, o piesă orizontală a fost instalată în exterior la nivelurile 40, 73 și 109. Fiecare piesă cântărește o tonă. Mașina se mișcă pe orizontală și pe verticală, cu ajutorul unor cabluri masive. În condiții normale, fără această mașină, ar dura 3 sau 4 luni ca 36 de muncitori să curețe întreaga fațadă exterioară.

Să aveți o zi frumoasă! 







 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă aveți sugestii referitoare la calendarul zilnic, nu ezitați să lăsați un comentariu prin care să vă exprimați părerile legate de tipul evenimentelor despre care ați dori să citiți pe blog.Mulțumesc!

Ziua adevărului – 7 iulie

Imaginează-ți o lume în care nimeni nu minte, spune ceva înșelător sau face ceva necinstit. Ziua spunerii adevărului își propune să obțin...